Stejarul și Salcia
“Stejarule, se adresă acestuia
într-o zi Salcia din vale, fiindcă trăiești pe deal,
fii bun și spune-mi și mie ce
se mai vede la orizont? O fi zi cu soare, cu vânt sau
furtună?
“Salcie, tu care ții fruntea
plecoșată peste apele râului din vale, e adevărat că pot privi peste fruntea
pădurilor, asemenea vecinului meu Bradul cel semeț, dar deocamdată nu pot
desluși nimic! E o ceață densă așezată pe crestele munților, și atâta tot!
“Acesta e semn bun, răspunse
Salcia cea pletoasă, fiindcă și aici pe valea mea e
ceața cea deasă, dar care se
desface când apar razele calde de soare, strălucitoare,
binefăcătoare! Deci când ceața
încă e sus, ceață rămâne și jos pe vale! Este un adevăr!
“Tu, salcie, ești poetică,
visătoare, și, asta tocmai fiindcă nu ajungi să privești
peste frunțile pădurilor cum
se învârt norii în depărtările lor! Fi-va doar un vânt blajin,
un soare cu dițti, un vânturoi
care să frângă crengile multor copaci ai pădurii! Nu se știe! Tu doar visezi o
zi senină, o aștepți, neînțelegând ce se petrece sus, peste lume! Dar de un
lucru avem nevoie astăzi:, Să ridicăm frunțile noastre spre ceruri! Altfel
nu vom recunoaște vremea zilei
viitoare!
“Cum, și tu stejarule trebuie
să ridici fruntea înspre ceruri, când deja privești peste pădurile cele înalte
și munții cei înalți, întrebă salcia cu grăbire!
”Da, răspunse Stejarul,
fiindcă pădurile și munții sunt mici pentru înălțimea cerurilor creatoare! Dar
uite, când vânturoiul rupe crengile copacilor, vine omul de le adună pe care le
alege potrivite pentru foc, iar pe unele le face cozi de tot felul. Cozi de
sapă, cozi de greble, cozi de topor, de furci, etc., țăruși de vie, etc.
“Bine, bine, stejarule, se
oțărâ Salcia, ce teamă poți tu avea, când astea toate-s necesare omului?
“Ei, tu salcie pletoasă, ai
uitat de topor, ce-a suferit pădurea când a avut
acesta și coadă? Și nu taie
numai sălcii ca tine, ci stejari și brazi și fagi și ulmi!”
Taie și sălciile tale de pe
maluri de lacuri, alungând păsările cu cântecele lor,
albinele cu foloasele lor,
florile cu mirosurile și culorile lor naturale!
”Dar dece?
”Ei, dece: ca să pună betoane
în loc, că nu vor să mai calce cu picioarele nici pământul acesta care ne ține
și ne hrănește!
Ioan Miclau
Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu