duminică, 26 martie 2023

Ioan Miclau Gepianu - Stejarul și Salcia

 



Stejarul și Salcia

 

“Stejarule, se adresă acestuia într-o zi Salcia din vale, fiindcă trăiești pe deal,

fii bun și spune-mi și mie ce se mai vede la orizont? O fi zi cu soare, cu vânt sau

furtună?

“Salcie, tu care ții fruntea plecoșată peste apele râului din vale, e adevărat că pot privi peste fruntea pădurilor, asemenea vecinului meu Bradul cel semeț, dar deocamdată nu pot desluși nimic! E o ceață densă așezată pe crestele munților, și atâta tot!

“Acesta e semn bun, răspunse Salcia cea pletoasă, fiindcă și aici pe valea mea e

ceața cea deasă, dar care se desface când apar razele calde de soare, strălucitoare,

binefăcătoare! Deci când ceața încă e sus, ceață rămâne și jos pe vale! Este un adevăr!

“Tu, salcie, ești poetică, visătoare, și, asta tocmai fiindcă nu ajungi să privești

peste frunțile pădurilor cum se învârt norii în depărtările lor! Fi-va doar un vânt blajin,

un soare cu dițti, un vânturoi care să frângă crengile multor copaci ai pădurii! Nu se știe! Tu doar visezi o zi senină, o aștepți, neînțelegând ce se petrece sus, peste lume! Dar de un lucru avem nevoie astăzi:, Să ridicăm frunțile noastre spre ceruri! Altfel

nu vom recunoaște vremea zilei viitoare!

“Cum, și tu stejarule trebuie să ridici fruntea înspre ceruri, când deja privești peste pădurile cele înalte și munții cei înalți, întrebă salcia cu grăbire!

”Da, răspunse Stejarul, fiindcă pădurile și munții sunt mici pentru înălțimea cerurilor creatoare! Dar uite, când vânturoiul rupe crengile copacilor, vine omul de le adună pe care le alege potrivite pentru foc, iar pe unele le face cozi de tot felul. Cozi de sapă, cozi de greble, cozi de topor, de furci, etc., țăruși de vie, etc.

“Bine, bine, stejarule, se oțărâ Salcia, ce teamă poți tu avea, când astea toate-s necesare omului?

“Ei, tu salcie pletoasă, ai uitat de topor, ce-a suferit pădurea când a avut

acesta și coadă? Și nu taie numai sălcii ca tine, ci stejari și brazi și fagi și ulmi!”

Taie și sălciile tale de pe maluri de lacuri, alungând păsările cu cântecele lor,

albinele cu foloasele lor, florile cu mirosurile și culorile lor naturale!

”Dar dece?

”Ei, dece: ca să pună betoane în loc, că nu vor să mai calce cu picioarele nici pământul acesta care ne ține și ne hrănește!

 

Ioan Miclau Gepianu

 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu