Strul Moisa - Cirus al II-lea cel Mare, aducătorul de lumină, și evreii

 

Cirus al II-lea cel Mare, aducătorul de lumină, și evreii

Feb 9, 2023 By  Strul Moisa  2 comments Posted in: Arhiva editii,  Ediţia 387 , Spirala istoriei

 

După revoluția iraniană din 1979, care a dus la înlăturarea ultimului Șah al Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, de la cârma actualului Stat islamist Iran, se aude necontenit zăngănitul armelor și amenințări de distrugere a Statului Israel.

În contrast, împăratul persan Cirus al II-lea Cel Mare (Koreș / כֹּרֶשׁ în ebraică, 559-529 î.e.n) și vestitul său edict înscris pe cilindrul care îi poartă numele. Măreția sa constă în politica de toleranță referitoare la drepturile omului: popoarele înrobite în fostul

Imperiu Babilonian au fost eliberate, printre acestea se înscrie și repatrierea poporului evreu din captivitatea în Babilon.

În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:1-4).

Dacă pentru iudaism aceste versete reprezintă în premieră actul de repatriere a poporului evreu din captivitatea în Babilon, pentru umanitate ele reprezintă prima declarație referitoare la drepturile omului.

 

Context istoric

După asasinarea guvernatorului provinciei Iudeea, Ghedalia (585 î.Hr.), drept represalii, Nabucodonosor a dispus ca întreaga populație a provinciei să fie exilată pe teritoriul Imperiului Neo-Babilonean[1].

Această stare de lucruri nu a durat prea mult. Pe scena istoriei, în zona geografică de referință, apare o nouă putere, Imperiul Persan, sub conducerea Regelui Cirus al II-lea (559 – 529 î.Hr.).

Acesta, în circa douăzeci de ani extinde imperiul la un teritoriu nemaiîntâlnit până atunci: de la frontierele Egiptului, ale Palestinei și ale Asiei Mici, până în vecinătatea Asiei Centrale și a Indiei, teritoriu care cuprindea milioane de oameni, cu sute de națiuni.

 

Imperiul Persan[2]

Cirus al II-lea, prinț din dinastia persană a Ahemenizilor, a stârnit mai mult decât oricare suveran al antichității fantezia popoarelor, trezindu-le admirația. Ascensiunea sa deosebit de rapidă și de strălucitoare nu e întinată de acte de violență față de popoarele înglobate în imperiul său. Comparativ cu cruzimea detestabilă a suveranilor dinaintea sa, politica inteligentă și tolerantă a lui Cirus îl face una dintre figurile cele mai apreciate ale Orientului antic, acestui persan fiindu-i străin despotismul.

De exemplu, în anul 539 î.Hr. Noul Imperiu Babilonian a fost invadat de împăratul Persiei, Cirus al II-lea cel Mare. Drumul spre capitala imperiului învins era liber, iar el, Cirus, se afla chiar în fața porților Babilonului.

Cuceritorii anteriori, fie ei hitiți, asirieni etc., au lăsat în urmă coloane de fum din spatele unor ziduri dărâmate, temple devastate și căzute în ruină, palate făcute una cu pământul, case jefuite, oameni căsăpiți etc.

Însă Cirus, împăratul perșilor, intră în marea metropolă Babilon abia după un an. Doar că această intrare nu e conformă cu șabloanele cunoscute, fiind fără precedent în istoria războaielor din Orientului antic. De data aceasta, ”scenariul” e complet deosebit și neobișnuit: intrarea pașnică a suveranului Cirus în Babilon. Toleranța era parte integrantă a concepției sale de conducere. În platforma-program erau prevăzute activități concrete de construcție și restaurare a Babilonului, toleranța față de cultele/zeitățile locale, etc. Astfel, milioane de oameni au trăit timp de trei secole sub și cu legea persană.

 

Cilindrul lui Cirus – cod de etică

Într-adevăr, Cirus a realizat cuceririle sale prin sabie și sânge; în război nu se poate altfel. Însă a știut să le păstreze datorită clemenței, un de facto în premieră, neobișnuit pentru acea perioadă; ele sunt înscrise pe renumitul cilindru de ceramică cunoscut sub denumirea Cilindrul lui Cirus[3].

 

 

„BUNATATEA E INVENTIA RAULUI PENTRU A SUBJUGA” (bt)

 

 

Sursa: RADU GABRIELA