Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 72 (necenzurat/necorectat/needitat)

 

MERE PADURETE 72

 

PRIN ÎNVIERE

Doru tău de ducă te duce spre gura dulce a lui Ming/gură de rai, cu plai și cu grai, din ușurința lucrurilor, în limba română, în speranța, cu măsură a Merelor pădurețe și, cu rostul lor, cu folos luminos Hristos ca pâinea frământată, cu artă, în zâmbet și cuget, ce cugeți, ca cei botezați, cu multă iubire, în drept de fericire, cu preț de nemurire, prin înviere!

 

- Fără să continui să scrii la Mere pădurețe cu noblețe și frumusețe de limba română materna, cu îndemână. Mă refer la Ben Todică, că eu, în Dialog amical, cu domnia sa eram/cu el scriam Mere pădurețe, să știți domn profesor, vă rog să mă scuzati!

- N-am priceput absolut nimic...Aștept lămuriri./DVM

- Voi fi mereu langa inima ta!

- Frumos mesaj frate Pavele. Paste fericit! Ben

- Ce frumos ca-ntr-o sinfonie, lupta lui Ștefan ce mare, sfânt și drept ca bărbat: Vaslui 1475, și eram și faima mumților Carpați. Elena Udrea e tare șmecheră, e la șmecherie, că încă legea nu-și face datoria și îndatoria inexplicabil, că cum e pe la noi legea? E ca o noxă, din România poluată, stresată și calomniantă, că Elena e ceva care nu respectă nici o lege. E picătura, Elena Udrea, picătura care ne  chinezezește, care ne omoră prin nerespectarea legilor. Cine păstrează cheile de la casa noastră, de la viața noastră?

- Basescu!

- Ești de sensibilitate maxină, cu inimă, din inimă. N-aveți determinarea de a o duce la bun capăt, cu desăvârșire, Mere pădurețe-dialog amical?

- Crezi, că vă iau la bâză?

- Cu, ce m-am schimbat, dacă schimbarea te întors și pe tine, dar nu și Dumnezeu, s-a întors, țâcă, fițingăule, ca atare, nu și Dumnezeu, s-a întors fața/nu și, Dumnezeu mi-a întors spatele, mie/nu crezi, spiritualule? Parcă aș fi greșit cu ceva lui Dumnezeu, că nu mă mai înțeleg ca Emil Cioran, nu mă înțeleg, că nu mă cunosc pe mine însumi. Eu, fascinat beu apă din Domoglet, apă minerală, carpatică pe care ca vaca, în copac, o croșetez, ca vaca face mu, dar, Ben, unde ești, tu? Oare eu știu să visez la mine, visez, în roz ca să mă scot din goz, chiar dacă-s doar banalul Pavel a lui Vica, din Ciubăncuța?

- Tu ma faci sa plang de dor.

- Ce se întâmplă între noi? Între noi ce a putut să apară, om bun? Mă gândesc sară de sară și nu pot să mă liniștesc, că Dumnezeule din cer, de nu pot nici să dorm, vai de sufletul meu! Tu, te încăpățnezi și, nu mai vrei să continuăm istoria Mere Pădurețe? Eu scriu, scriu, tu, vei fi zicând, că nu scriu rău. Uneori omul greșește, din prostie, că-i mândru, prost crescut ca atare n-are pur și simplu modru, măsură la lucru său/pentru că e egoist și neartist. Când sunt, în firea omului cele enumerate, o dă, în bară.

- Domnule prof. Bună ziua! Am scris cu Ben Todică Dialog amical respectiv Căutând după mere vol.1 și doauă vol. (2) Mere pădurețe: , aproximativ: -12oo pagini. Acuma cred, că v-am lămurit, cărți publicate la Ed.Sitech Craiova. Mulțumesc, pentru înțelegere. Tu, ești soarele meu (tu știi la cine mă refer ca dragoste, de dragoste rănit!

- Volumul dinainte impartit in doua, la ~ 300 de pagini, deci Volumele 3 si 4, impreuna coperti cu posibilitati de ajustare. Numai bine, Ben. Miha lui Mistrețu:

- "Vezi, că te îneci dacă vorbești cu mâncarea-n gură."

- Miha și Mari s-au ținut de cuvânt și pentru mine au revenit acasă Mari să meșterească ceva și Miha să-mi gătească până la revenire, în săptămâna următoare. Marius o enervează pe soru-sa Mihaela-Ștefania, că el e un viceversa, vorba, palavra, lui Caragiale, o mană cerească a literaturii, un sensibil.

- Primit, descărcat, discut și cu Dl Pavel! Mulțam! D.S.

- Există buling și frustare, că pentru copiii noștri, pentru pruncii noștri, ne batem ca Peneș Curcanu, în Războiul de independență, eveniment național. Vica a fost parte, din viața mea. Vă datorez scuze, domn profesor Dumitru Marin de la Vaslui. Am scris fără să judec prea mult: sac la petec, cântec, cu descântec, să recunosc, că, tot e roz la noi și cu gozul sub preș/cu mătura pe el ca să pară mai puținel, cum se strigă la joc:

- "Da, de unde-s mamă, io și eram la căminul Cultural răspunsul:

- "Ia de-aci din curu meu și, chiar dacă nu-s frumoasă, tu, ai fost. .., că vă merge mintea ca la restul lumii, cum, în albia fluviului Bistrița cei de la Huedin jucam fotbal, cu restul lumii, era și colegul Sarca Nicolae, că eram la Bistrița mai către Jelna. Oriunde ai fi ai undă verde să scrii o cronică-eseu, că mămăligă frunza li, n-au țiganii ce hălii util și nexpirat, până la eterizare ca în Cartea Oltului, de Geo Bogza, mare paznic de far, de genul. S-avem sănătate și sfinte paște fericit ca cel mai iubit și fericit sfințit om potrivit la locul potruvit, fericit! Hristos a înviat!

- Dragostea mea-i, cu năbădăi.

- Noi avem, în scris, avem o chimie. Viața e altceva ca pentru mine, în ce ni se cuvine, chiar dacă, tu, ești cel mai bun din lume, că ești o culme. În gâlceava lumii/Divanul adhoc, ești isioria helogrifică. De ce ne-am băgat mortu-n casă/ l-am băgat pe dracu, cu ceteterașu. Unora le place meșmegurile, să-și facă toate mendrele, adică cum, că, îi dă o căruță de bani, nu ca mie, care, din cauza ta, mă stresez și nu-i destul, că pierd teren, odată ce-am pierdut-o și pe Vica și asta, e un gol, o lipsă, că bat pasul înapoi ca racul.

- Uite la ce e capabila China si era pe vremuri si Romania. Nu mai ascultati la barfele mediei cotofenelor", cum le numeste PURIC.

- E bine, Ben ca între noi să nu existe împăcare și nopți agitate, fără nici o euforie și reverie, cu visuri roz ș goz ascuns sub preș/ că-n cotu ușii om pune mătura pe el, pe goz ca să para mai puținel? Știm, cum, să nu știm, că Dumnezeu, Ben, ne oferă numai iubirea lui, că El, nu e ca Putin, să ne ofere ura și prostia lui, deși era neadevăr, întru totul fiind strălucirea soarelui, cu totul fiind măsura lucrurilor lui Dumnezeu. Tu, poți, să înțelegi cuvintele mele, unele potrivite cas-adune binele provita să ne umple zilele. Între om și Dumnezeu e o simbioză, osmoză, chimie, cu pătrundere, în reacție, că e o combinație, pentru rezoluție, că din amestec iese ceva, chiar, în negația negației, cu repingere, în filozofia despre care confirmă/ infirmă, chiar și Mircea Cărtărescu, scriitor culme și, cu renume, după spusa și a indo- academicianului George Anca, un om cu prestanță și performanță.

UN ARTISTIC ȘUHAN NĂZDRĂVAN ȘI AMAN, CU ALEAN

Că ce-i omul ca lumină a luminii, în lumina luminii ca răsărit a luminii? însuși cuvântul fiind noianu minunii și noima luminii,

a învierii și ca drept a fericirii:

Mesie a iubirii omenirii

care naște-n noi dreptul titanicului, a veșniciei: Cuvântul, că omul nu-i deșertăciunea și vântul,

în cuvânt simțindu-ne avântul, că cuvântul ne vine din Dumnezeu ca însuși Dumnezeu

mai uman ca mine,

chiar dacă nu-i, curge sânge-n vene, însă, Dumnezeule, ești mai uman ca mine, ești ce se cuvine,

în orânduială igenă și iubire pe verticală de adică-i socio-uman, nu un van,

că-i: socio-uman mai aman, mai năzdrăvan, un artistic șuhan.

*

S-avem sănătate și sfinte paște fericit ca cel mai iubit și fericit sfințit om potrivit la locul potrivit, fericit a celui mai iubit! Hristos a înviat, cu adevărat a înviat, în aur cenușiu strecurat! Valentin:

- "Tu, crezi, că-s din curu gătejelor, vreascurilor.” Vichi:

- "Am văzut o mașină. Mă duc să văd, c-o venit Ciocone că mi s-o pus o pată." Velicu, Valentin Mureșan:

- "Ai răbdare fă-ți armata.” Marius:

- "Tu, vezi-ți de pizda ta," se enervează Mistrețu pe Miha.

- "Du-te dracului, tu proastă!" E Marius de circ.

- "El e obosit,” zice Mihaela despre Marius. Vchi:

- "Mariana le face mai cu coarne și mai cu lapte, că cântă iordane de a lelea, prin sat, că-i leliță și poștă prin sat, e dor călător..." Cucone e un frumos a lui Dumnezeu, e un dumnezăiesc..., că ăstuia Dănuț Chira i-o vândut pământ intravilan, în spatele casei lui Ioan Ban, un viu/copil ori sfânt a lui Dumnezeu. Veșnicia lui Dumnezeu s-a născut coloană fără sfârșit, în desăvârșirea Jiului și, în a sufletul sărutat la poarta sărutului, cu masa tăcerii, infinit, Mesie a iubirii, apropiat de obiect, cu fiecare aparte găsindu-și, în cântec, ca la carte: peticul, cuvântul, că unde iubire e și, Dumnezeu e nod, în papură, Ben, provita, pentru neam și țară-primăvară, pe inima tuturora! Hărnicia ei, era ca cea a albinuței, în stupină din toate anotimpurile, că robotea sărăcuța laborios și migălos, mocoșit, luând-mereu și mereu de la capăt, doar bărbarul fiind ca trântorul, femeia fiind cum rar fără astâmpăr, c-așa era Vica, Vicuța, c-avea cânepă semănatătă și handuri semănați fără a se droga, că făcea haine și funii, chiar și fuiorul, dar și câlții, era tors de pe furcă și din caier iarna, cu excepți marți seara, că vene Marți seara, Marțolea, că această scumpă era naivă, credulă, cu superstiție, puțin aiurită și apropo lui Nică Creangă din Humulești, Târgu-Neamț, parese, că-i ziceau torcalău, că torcea, în ciudă, că-n transilvania dacă ar fi tors, ar fi făcut lucru muieresc bărbatul, se zice, că i-ar fi picat puța, păsărica (alfel se boscorodea, vorbea, în Cluj, bărbatul trebuia s-ajute femeia la făcut curat, la lucrurile casei, la cele gospodărești, eccetera, eccetera) ca atare de aici principiul, că femeia-i egală cu bărbatul, că și ea-i pâine de o ființă și ca atare și ea poate face orice, tot ce face bărbatul fără discriminare. Totu-i ca-n România te iubesc, că sufletul nu ne era, în afara adevărului, vieții și a iubirii!

- Doamne, ce frumos!, Uneori viața e frumoasă. Cu stimă, Melania

- Doar, în Testamentul Vechi, în cartea Estera, își pune cenușă, în cap, că ce, merităm ca un puști cu nota zero la purtare, că între mine și Vica, încă nu s-a terminat totul, că n-are cum că-i vorba și să fii fericit, că altceva cum să fii și nefericit, Ben, ciudat, nu-i așa, că altfel de ce să te superi pe clipele frumoase, c-ar fi frumos și luminos, dar ce știu eu, că familia a fost, cum a fost doar cu Vica, în ciuda greutăților, că sunt greutăți care nu se calmează, că de ce să mă bucur, dacă nu de Vica cea care-mi schimba viața, lumea. Aș fi vrut să există/rămână, în viața mea, tot Vica aș fivrut să existe, în existența, în existențialul vieții mele, rămâne decizia mea, în drag și făinoșag, de România mea Fuego, Paul Sergiu și Irina Loghin, doi srtiști extraordinari. N-am știut nici să fac pe cocoșul și sufer, sângerez. Cu nerăbdare aștept, ce sărbătoare, cu drept de colecție socio-ecuație, în lumea uprevizibilă, c- asta, în care nu mai încape Vica peste poate/poartă și peste moarte și de sărbătoare, cu nerăbdare, în binecuvântare, de bunăcreștere, bunăcuvință cu voință și cu conștiință, înuptă cu surprizele care adună binele ca să-și îmulțească talanții, sfințenia omului potrivit, la locul potrivit ca cel mai iubit sfințit om între oameni, pentru oameni ca om între oameni, dintre oameni de pretutindeni ca cel mai iubit dintre pământeni sfințiți ca cei botezați și responsabilizați eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera fără pereche, cu cântec după ureche, fără egal național, cântare a cântărilor, în rostul nostru, cântare a càntărilor, în rostul lor, a reflectoarelor, să vă destindeți, cu ștacheta sus, Iisus și de cuvinte mai presus.

- "Ăsta lui Daria zice, că nu m-a plăti Pavel oierul lui Gusti lăptaru, Găvrușu a Mămăligii și Petrușoii, că nu m-a angaja să dorm a zis Valentin a lui Velucu, c-ar fi zis Marin Teci.

- Care-ar fi iubit orb?

- Fiecare-i cu experența sa ca Cristian Tabără, că rătăcit prin țară cu venerație și cu pitoresc, prin România pitorească de Vlahuță și Aleco Russo, cu principii românești. Violica, așa-i zice lui Victorița Mânzat Pavel și a lui Cristea Eva, surda, a lui Peticosu, Tudoru Lichi, că fiecare aveau și un supranume, poreclă/ciufală, mai oficial ca cel, din registre din potrologe, dar mai cu semnificație ca cel de botez și nume înregistrat oficial, de multe ori porecla păstrându-se peste vecuri amintire vie, mai firesc păstrându-se, în istoria nemului, în catastiful satului, din spațiului românesc. Ca atare ieri îl povestea pe Dănuț Chira, cum umblă pe la Aurica, că l-ar fi prins, unul cu celălalt, pe asta Căluțului, pe nevasta lui Teo... În inima Ardealului e ca, în Ion blestemul pamântului și blestemul iubirii, deși la noi câte bordeie atâtea obiceie-n luminat și, în deochiat ca să descânți, cu apă neâncepută, cu chibrituri/cu pâine, în loc de cărbuni. În Omul și timpul sunt pledorii de istorie, din România actuală. Cum și ce facem, cu stil de viață, cum face un melaj, în cutezanță și, cu curaj? Cel mai bun leac, medicament, e liniștea, că în capul guvernului e Gogancea, din Poiana Oanțâ-Ceaca. Vica e ca o floare și-i ca o stea. Voi faceți bine ce faceți. Ești corectă. Miha:

- "Așa trebuie șmecheria cu șurub."

- Cum să-i țàpi acasă dacă nu-i simțitori musafirii, că și așa musafirul nepoftit, tu, știi bine, că n-are scaun, nu-i așa?

- Indiferent a cui Paști, Paști fericit, om de om, în legea lui om, om iubit, om înflorind, în Dom, că fără rod, esență, nimic n-am fi, de a fi că, în tot e esență-conștiință-Servus, în drept socio-Iisus și, în știință!

- Doamne ajuta divin suflet si sora in Duh Melania Rusu Caragioiu! Cu iubire "Paste Fericit", Ben Todica

- Nu, putem a nu fi, în, cu suflet, de poet, că iată cuget și sunt ceea ce exist, că de n-aș fi sunt, om, în iubire, candidat la fericire, pe pământ, în iubire un pom n-aș rodi, că unde iubire e, Dumnezeu și om e, scăldat pro omenire! "Vai de ungur, când e singur și de român, când e străin, zice fudul și nu deștept destul," zice zeflemitor Valentin Mureșan a lui Velicu, din Recea- Cristur.  Valentin beut era adidaș, pui de gostat, de pe vremea comunismului, dar când nu era beat, cetățeanu turmentat? Aiastea, cu Valentin, sunt povești de rahat, îmi zice Miha și eu nici n-s atent la ideea de gen. Noi prindem aripi la o picătură de literatură și diagnosticul, cancerul, e nemilos, că nu cerceta, ce nu înțelegi, în lumea asta, că fără știință și conștiință, n-ai ce să înțelegi ca să stii cerne, tria și să alegi, din grâu oaspele, pleava și neghina și restul de goze, chiar roaze, oaia neagră dintre cele albe să alegi, impurităție, relele dintre bune să triezi și să alegi..., că până și florile au spini și te înspini, căte-nspuni între străini și între colți de piatră te julești și jenezi și printre spini te înspini și între câini latri, că te latră și înhață de picior, urli ca lup, urli la lună, în dor de dor, în primenire, te depărtezi de izvor și căzând din pom, în cădere, cu respingere te depărai de Rai, durducându-te de a be oaie, pe pucior de plai, cu plăieș străjuind, paznic de far, îmulțit, în sfințenie de socio-ecuație, cu soluție și rezoluție de revoluție care din Timișoara, cu binecuvântare a cuprins, cu sens, în unvers versus cu țara la țară cu zâmbet și cuget de om priceput.

CU NEÂNDEMÂNĂ, ÎN ISTORIA MÂNTUIRII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ PURURI A NOASTRĂ SĂ RĂMÂNĂ

 

România era la sărbătoarea sărbătorilor

ca o cântare a cântărilor,

în rostu' lor, a românilor,

din Românie

profundă și mare legendă și basm-baladă a baladelor românilor: binecuvântare și, totuși iubire, înviere ca România și, drept la fericire, în istoria mântuirii, Mesie a iubirii, în drept la bucurie și, drept la fericire, cu înviere,

că noi ca Mântuitorul am fost preântâmpinați

ca cei botezați responsabilizați, iubuți, în iubire, asemeni cuvintelor osana din Cântarea-Cântărilor, cu Domn Savaot, cu și în sănătate, cu lucru bun, în tot

cu pretenții de laudă laudator temporis acti ca popor,

că noi cei vindecați, în prilejuri ca cei botezați din desculți să devenim divin încălțați

ca vii vrejuri, pe araci, în vie, că fiul omului e batjocorit  și răstignit, c-așa eram și rămâneam, în cel mai iubit in limba română, maternă și eternă, în virtutea învierii,

lumină neânțelasă, în sfântă dar, cu îndemână și cu mistere,

că de ce: nu cerceta, cu ne-îndeamnă? peste mână?

pururi laudă de zestre, verde- albastră, pururi, în verde-albastru din tezaurul nostru pururi să rămână a nostră ca dar din daruri ca întodeauna și pururea, întru Împărăția lui Dumnezeu să rămânem ca neam

și țară română pururi să rămânem ca pururi omenire, cu întregirea nemului pururi să rămânem cu drept de întregire, cu drept de pomenire, în drept la fericire, cum și Iancu și-a dorit pururea, cu împlinire, cu propășire și, cu desăvârșire, în credință și evlavie, în drept la ericire la veșnicie, de Românie, cu drept la înțelepciune și cu drept la fericire, că asta ni vrere și, în Dumnezeu plăcere cu de la la Dumnezeu fără durere lui Dumnezeu cu slăvire de născătoare cerem, pentru țară și neam, în fericire, provita cerem, cerem

pururi a noastră să rămână, în limba română, în numele Tău, Doamne! Cu Pace cerem a noastră să rămână cu izbăvire, în drept la fericire!

*

Scrisul e lumină și haină de doină, de care-s vrednic s-o port de pomină, spre veșnica mea și a ta, Doamne, veșnică, în vecii-vecilor pomenire! Simt, că fără ea, nu pot respira și simt, că fără ea casa e pustie, simt, că strig, în pustie ca înainte mergătorul, cu capul pe tipsia de aur a lui irod, în Ironida, în lumea cu isterie și cu prostie, cu dezastru, teatru cu lume întoarsă pe dos și mai cu miros, că-i un sfârșit de lume, fără noimă... La ce și cine să se mai revolte contra răului, că-i un rău care nu se mai..., că nimeni, nu mai ascultă pe nime, că lucrurile-s îmbârligate, dată ca la Hegel, cu turu-n sus, că tot ce facem nu-i bine sau ce, maistre, Mircea Dinescu, că și beșina a murit înainte de a se naște, că bestia războiului e sinistră, e cu crimă și pedeapsă, cu nevroza idiotului și cu suflete moarte? Noi trăim jalnic. Noi trăim halandala, în nevroză, că boala nu ni sub control, n-o stăpânim și suntem niște pierduți, puii mei! SUFLET DE ROMÂNIA PROFUNDĂ ȘI DE ROMÂNIE MARE -poem, în nebunia de dragoste ca poet și ca muierea, ca Vica, măritată, în stil, cu nuntă și, cu artă, că cuget ca să exist ca artist, cu sfeter a un finanț fascinat de cuvânt, ca Bubulina, din eden, din grădina Maicii Domnului, cu roșii macii și, cu merii încărcați ca cei botezați și ca cei responsabilizați, în templu descătușerii, de efemer, că noi sub cer avem al cerului reper, avem sincer caracter, în inima oricui, că: cuiul noi, îl scoarem tot cu cui constant, inteligent și savant, cum mai rar, cu talanții îmulțiți cu har, chiar dacă n-ai la nimeni crezare, la tine având o întregă binecuvântare, cu suflet mare de România profundă și mare, firesc, dumnezăiesc, întregită prin unire candidând la fericire, cu bucurie și cu a firii nosstre omenie și cu lumina ochilor mei: scàntei pe sub înfloriții tei însiruiți tacticos, matemati și cu tâlc. Nu ști dacă spun cuvinte potrivite ca jocul condus din pocnite.

CLAR CA BUNĂ ZIUA

M-am îcurcat scriind și scriind bolund, profund

ca, în predici păstorul blând

(există clar, c-ar exista esența, că exist, că cuget ca să exist ca artist, îndoindu-mă, că cuget, cu consecințe de noblețe

deschise de Mesia iubirii, din cutia Pandorii.

 

Și la Bețivul ăsta de Valentin, nu-i deschizi, că nu-l saturi și-i pe capul tău zi și noapte, că nu ști nici aiesta ce-i omenia, îmi zice Miha, Buhița, Păstaie, fata aiasta a lui Vica isteața, nu vă fie cu supărare! Va multumesc frumos! Sarbatori Pascale binecuvantate! Doamne ajuta! Eu ca Rafael, nu pot trăii departe de glia unde m-am născut, în veșnicia ei, cu drept de a fi! Eu, Pavel ca Rafael... Pentru vremurile la care ne putem aștepta, că vremurile pot veni, cum și altele au fost, mai pot veni și pentru asta e mai bine să fim prevăzători, că doar paza bună trece primejdia rea.

- Cu multe mulțumiri și Felicitări maxime! Melania Rusu Caragioiu, Canada, Timișoara Banat, România

- Sincere și cele mai luminate sărbători! Lupu, Rednic:

- "Când eram,” în armată:

- E bună mâncarea?

- Da.

- Să mai facă?

- Nu. Încrederea omului nu trebuie s-o pierzi facând, în permanență lucru bun, lucru de calitate (Nu știu, dar, tu Ben, nu mai crezi, în mine, probabil pentru că m-am ramolit, am îmbătrânit și mi-am pierdut din talanți, din priceperea avută la un moment dat. Unii în loc să se coacă maturizeze, își pierde din fire, că e un viceversa, nu mai are deprindere și devine un mucos și gălbăjit și slăbănog, un târâie brânză, un canon pe capul celorlalți, că cade-n vergea ca moș Pavel Cosoru, Rooșioru, Dascal, ciubăncuțan așteptând că altul, altcineva, să mă ducă/aducă pe drumul bun și, nu unul de ocazie, ci unul miracol ca de Paști/ Crăciun ca Sfânt Petru, un universal ca Barabas. Omul om e o minunăție. Tu, ești încă minte ageră, un om iscusit, un om calculat care nu trebuie împins din spate, că ești un om cu sens, o flacără pe comoară/pe necuvintele lui Nichita Stănescu, un verde de albastru, în poezia modernă a limbii române, din generația imnicului Ioan Alexandru. Evra Gart ce mai faci, omule? Tu, Evra, Grozăvescu, cum te-ai  descurcat la Radio-Realitatea (Ziceai de Cluj, Cum găsești Clujul, oamenii, din Cluj, din orașul, cu ruji și, tu, de fapt de pe unde te tragi, de unde ești Evrika? De o vreme încoa, nici, tu, Gart, nu-mi scrii, nu-mi presari cu florile veții, cu vorbe viața, umplându-mi sufletul, cu bucurie și veselie, da‐ț-ar Dumnezeu bine și sănătate (fă-mi o schiță a ce-ai vorovit, tu la Radio, spune-mi într-o doară și el fugitivo mai clar despre ce a fost vorba, că știu, tu, însă-mi spui concret, rațional ca om între oameni, ca un român pentru românii neaoși cu sufletul, suflet, din sufletul neamului, de fapt ca un Coșbuc, cu viața o luptă, în care năsăudeanu se luptă, cu dragoste și dor, ca o femeie, cu burta la gură, cu subiect și predicat, sustenabil și impecabil, maistre, ca Rafael a lui Victorița Duțu o neaoșă moldoveancă aflată ca Florin Persic rezonabil, prin București ciocloflender serios și monstru sacru, în film și teatru, dacă-i cazul ca Pavel Dan, în Uliana, ironic și unic asemenea, în Urcan Bătrânu/în Înmormântarea lui Urcan Bătrânu eccetera, eccetera...

- Mă simt îndatorat de domnia ta. Meritați multe mulțumiri, chiar dacă mulțamuri vi plin podul, după cum se zice și spune pe bune nota bene completare la lucru bun și de măiestru, că doară nu jucăm comedie sau teatru.

- Nea Pavele, a fost bine la radio, clujul e minunat, fete frumoase “, încă nu am o copie de la radio, când voi avea ti o trimit …eu ma trag din Banat …de la 100 de km de Timișoara!

- Să fii frate sănătos și să ai, prietene sănătate, bine și paște luminat, cu Hristos a înviat, că adevarat a înviat, deși sunt singur, că Vica, nevastă-mea, a murit acuma 4 ani, eu dacă știam, că ești atât de aproape, la Cluj, drag și, cu făinoșag, prieten te invitam din toată inima, la mine la Ciubăncuța, Cluj. Să-mi fii luminos Hristos. Era un frumos și un bine, în ce se cuvine, drăguțule, Servus!

- Laudator temporis acti și vivat prietenia românilor din România, în ciudă, că românii-s cu o mie de fețe și fițe, chiar dacă Augustin Buzura ne arată orgoliu și doar două fețe!

- Pavele, Ai atasat volumul 2 si coperta, ele sunt doar aranjamente care pot fi modificate si ajustate dupa simtamintele tale. Planul este in felul urmator: Dupa ce publici volumul doi iti mai trimit inca 5 volume de asemenea marime: volumele 3, 4, 5, 6 si 7. Dupa aparitia lor voi continua sa te ajut. E important ca ele sa apara altcum muncim degeaba. Internetul si blogul meu pot fi inchise oricand - cu starea politica internationala care se desfasoara pe glob. Daca incepe un razboi totul va dispare din internet. Merele sunt comoara muncii tale, sunt copiii tai si trebuie sa te ocupi de aparitia/ nasterea lor altcum suferi si muncim degeaba. Trezeste-te la realitate. Nimeni nu va sta in urma ta 24 din 24 sa-ti adune farmiturile din care sa faca paine asa cum am facut eu. Trezeste-te la realitate si cu sange rece rezolva volumele merelor daca vrei sa-ti cladesti LIVADA PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE din care sa se infrupte Romania viitorului. Doamne ajuta, Ben

- A sunat alarma, în munții stâncoși, Carpați a inimii cu brazi verzi și înalț, c-aici e la noi e, Ben, în frumuseți, màndrețuri(uri), cu sispinuri și oftaturi, că rușinoase, cu război apocaliptic război de ciufi și idioți Dovstoieski, Ane Karenine care se arunc sub tren și Gogol cu suflete moarte, tâmpenii, care încalcă porunci dumnezăiești făcând om-ucideri, sinucid, prăpăd, în popor, că antihiriștii lui Stolnițev și a lui mama dracului-Satana, opusul lui Dumnezeu, morale principii de Biblii, s-au rupt, s-au spart și întunecat cu fulgere și trăsnete, că s-a spart capetesmele bisericilor lumii, în bisericile noii ordini a păcii lumii, că rușii-s niște îmbuibați huligani și încrezuți, pătimoși-lacomi, avari.

- Iată, o promisiune, cu înțelepciune. I-ați scris, dumneavoastră ceva?

- Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă dea putere pentru această ,,OPRA OMNIA!” Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Tu, ești lucid, tu, crezi, că războiul lui Putin nu ne distruge, te temi blog, dar Pavel Rătundeanu-Ferghete, să nu se teamă, că i se distruge cu războiul Livada de Meri/ Livada cu vișini și Lacul cu lebede... Tu, ești cetățean român, cetățean a limbii române, deci nu ești Alexandru Cetățeanu, un cetățean care a luat-o razna spre prăpastia nemuririi crezându-se buricul pământului. Zelenski e președintele Ucrainei, președintele erou rămas, în istorie.

Lăcomia mănâncă omenia,

dar criminalul Putin,

un bandit contra umanității,

nu ști ce-i omenia.

 

Am visat de mic și am vrut ca artist/ scriitor să fiu cineva, dar asta nu se făcea cum ai bate din palme, cum ai trage cu ochiu sau cum ai zice pește ci după ani de muncă, că asta era să stau,în cameră zi de zi și să tot scriu ca un apucat, ca un sportiv care zi de zi face antrenament, eu făceam, că vroiam la urma-urmelor să scriu măcar o carte, că asta mă chinuia, fără să-mi dau seama, că la urma urmelor, eu mă instruiam, perseveram ca să ajung la un rezultat, dar drumul, îmi era anevoios, că eram eu mai greoi de cap, nu prea dus la biserică ca acel Ilie Moromete, din Imposibila întoarcere și anii treceau și eu ce altceva făceam, în fiecare zi, omule? (până să apari, tu, Ben, să apari, în viața mea și mă trezesc, că ție-ți place cum scriu, cum mă exprim, în expresii populare și mă publici pe blogul tău, c-așa ești, tu, Ben, că, tu mă bagi, în seamă, mă zgândări la inimă, mă zgândări la suflet, și, nu mai contează după câți ani am partea mea, după câtă răbdare am realitatea ne-a adus în, după câtă admiratie și pasiune, după câtă dragoste, perseverență și după câtă osteneală mă faci să mă bucur de munca mea, că ceva neașteptat ne-a adus Dumnezeu să robotim împreună de fericire să nu mai putem, nu-i așa? Norocul ajută pe cel care perseverează și insistă, stăruie. Cinstea și dragostea, nu se vinde și nici nu se cumpără, îmi zice Vica fericită, cu mine. Mărțișorul e întuneca care nu dă comoara României înapoi, pentru că e un rău, pentru că, în suflet n-are soare și nici binecuvântare, nu-i om bun, ci un escroc. În multe privințe am îndoieli: o fi sau nu o fi așa ori, tu, glumești cavaler al limbii române, că glumă proastă sper, că nu faci, cu mine, având cerul ca reper, ghid, în dreptul de a fi? Tu, ești ceva important, dacă nu mă însel, nu-i așa? Să fii sănătoasă, zână a scrisului! Vreau să știu părerea ta, de scriitoare, ca om între oameni și, pentru oameni, că nu-i mai zice, că n-ai primit Mere pădurețe vol.3, chiar aici e buba, cu onoare și mare răspundere, că ai mare spirit, ești spirituală, iubire la înălțime, cu tri-dimensiune. Ai cuvânt. Oricărui lucru i se poate da utilitate și atunci de ce nu i se dă? Care-i miza? de ce p degeaba pământul să devină pârlogă, nelucrat, chiar dacă-i productiv solul și să se ia bani pe muncă și, nu pentru statul degeaba, că prea mulți sunt ca un om leneș? Cine a schimba situația, dar când, că prea mulți stau degeaba luând salarii, că stau și nu fac nimic, trăind, în zadar? E amar ceea ce descoperim, în România te iubesc. Greul e greu într-un fel, dar cine și ce să mai pricepi? Greul noi ni-l facem, nu-i așa? Chiar și iarna a revenit și-i nesuferit de frig chiar viscolind. Totul e cu peripeții, că pentru iarnă, curățirea omătului, nu suntem inexplicabil, nu suntem pregătiți, din care cauză, oameni buni? Alexandru Berceanu coleg, în Șimleul-Silvaniei, un coleg care scria poezii, însă nu se mărgini doar la asta, că a intrat, în istorie promovând, ca medic veterinar, după absolvirea Facultății Medicinei veterinare și e supra erou publicând poezii pe facebook, după propriile-i reguli sumple, că tot mereu publică, da, cum v-am spus pe facebook. Pentru poezia mea, simbol a păcii și curajului, e OK la poezia mea trimisă, în mesaj, dar vreau să aflu-n vorbe mai mult răspicat și dacă nu-ți vine să mă crezi, dar eu, îl întrb nesăbuit, maxim, că Maxim se rentoarce ca Vlașinii lui Ioana Postelnicu, acea scriitoare simpatică și drăguță, în belșug, abundență, de imaginație și scrie și scrie istoria desore vlașini, dar revenind la oile noastre, să-ți prezint cum, îl ei, în mesaj pe colegul Berceanu care nu mi-a fost coleg de clasă, ci coleg de școală, amândoi publicând, în Mugurii Silvaniei, revistă a liceului și totuși iubirea de a fi liceieni, cu dragoste și cu nostalgia liceului agricol de la Șimleul-Silvaniei, dar acuma la 50 ani, îi scriam ca superman, cu motivație:

- "Tu ești mut ca o lebădă, în vorbe s-ar simți mai bine, că tu n-ai exprimat clar: ce simți, doctore ? Răspunsul lui foarte motivat și într-o ureche:

- "Simt clipa cum îngăduie vântul și ne împrăștie, în tăceri plutitoare...de lebădă. Te îmbrățișez, Pavel!" Avea vreo obligație nici vorbă, că nici viața nu se trăia într-o clipă. Poetul Berceanu și medic veterinar are albine și merge pentru diversitate, merge-n pastoral, cu stupărit pastoral, că are ceva-n cap și-i face plăcere, fiind ceva special și în pasiunea lui, cu Punct și de la capăt, că Rafael parcă, că ar fi pe șantier, pe șantierul cărții, cu lingăi și ciubucari, că oriunde și orice-ai face sunt fără aș ști fiecare locul èi parcă ar ști și și-ar cunoaște lungul nasului și mai ales ca stupar, îți lingi doar degetele, însă nu-ți bagi, în miere, mâna până-n cot, rămâi mai rezervat și nu pui la inimă tot ce auzi. E nevoie de legea lui om ca să fie om pentru ceilalți.

- Domnule, Pavel Rătundeanu Ferghete, Vă felicit pentru ,,Mere pădurețe, Vă spun cum procedez eu cu ceeace scriu: Scriu repede, cu o mulțime de greșeli, Apoi recitesc și corectez greșelile  ortografice, Citesc din nou și văd cum sună ce am scris, Corectez frazele ștergând ce nu se potrivește, Citesc din nou de la început pană la sfârșit si văd dacă se înțelege totul așa cum am dorit, fără floricelele care încurcă pe cititor. Citesc din nou și apoi trimit, Se știe că munca de scriitor cere multă răbdare și TREBUIE să ștergem fără milă ce este în plus și îngreuiază ințelegerea. Vă doresc mult succes în continuare, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

- Noi ne-am împotmolit, în mere pădurețe natural ne-am poticnit, în poticnire, brav Ben, dar, în cazul aiesta, cum mă cunosc, cu efect garantat, Ben, chiar dacă Mere pădurețe sunt foarte dorite, că-i o dragoste, cu lumină lină, cu doină de pomină, un pocinog după pocinog ca-n Vagabondul/Articolul 420, că noi ce facem, Ben ca să aibă continuare, că e o fostă iubire, cu intensitate, tip și gen Amintiri din copilărie servite fără prescripție medicală, dar care servește zâmbetului, c-ar suna bine, sublim și nobil, în util neexpirat. Calul de dăruit, nu-l cauți de/la, dinți, după cum zice o vorbă din părinți, că la noi e o  butaforie. Eu, mulțam lui Dumnezeu, că eu am răbdare, chiar dacă timpul cu mine ca și cu Marin Preda pârlit, cu inimă nebună: timpul mă devoară și n-are răbdare, cu mine, că dragostea e nebună și mă devorează ca pe Marcel Proust, că și el a făcut atmosferă, că fratele de lângă mine e mai aproape. Lumina să ne fie scară înălțătoare lumină de binecuvântare spre cer, cu neam și țară, pentru oameni reper și cer, chiar și pentru cei prieteni-semeni, în pretutindeni, veșnică primăvară! Că bine o zis cinr a zis, cum a zis: nimic nu se pierde, că totul se transformă și se càștigă într-o formă mai cu seamă, în drept de a fi, cu înviere, candidat la fericire fericind, alduind, din fericire, cu fericire, pe ceilalți, nu puțin lucru, ci divin și de suflet de om plin, de cer senin, de sori plin, de om, în rază luminat, în aur cenușiu strecurat.

- Fericirea esxistă în cuget, Nu este pierdută!!! Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Scriu, dar miciodată ca niciodată. Eu și dacă voi muri eu, tot aici voi fi, voi fi mereu. Zice Aspirina, în Las Fierbinți:

- "Nu fă mai pe prostu de cum ești ca să nu dai greș, dragule, că rețetă la prostie nu este, dar dacă tu cunoști vreo una la Prostia omenească/ Un Om leneș care vroia și pesmeții muiați și dacă armată/ cătănie, noi la români, în România cu drag și făinoșag n-avem,fir-ar să fie, că apelăm, cu apelul de seară să ne apere. Irina Rimes, în stilul lui Spaik, în rundă, de baladă, că e în apele ei. Vorbește la vorbește lumea, că el, care el, că-i încrezut, cum, du-te-n puii mei! Promovează-mă, fă lucru de calitate, provita, că nu sunt cunoscut, prietene! Să fii sănătos, că Hristos cu adevărat luminos a înviat! Am respirație, în har, dar din dar.

CU TOT CE AVEM

Viața care o trăiești,

îmi spunea mama/ Vica, că viața care o trăiești,

e minunea: trebuie să aibă sens versus, iubire, în univers, candidat la fericire,

prin național ca la Eminescu,

raportat El Greco, fără egal național, în fără pereche, chiar și după ureche,

raportat la universal,

cu monumental și genial,

cu tot ce avem mai bun mai tradițional ca de moș, sfânt Craciun, pe pământ făcându-se, în dreptate,

în libertate înțeles ce-i, în mod expres,

de înțeles mai ales, înțeles fără stres.

 

CĂ DOAR, ÎN SCRIS DUNT CU SENS ȘI-N PARADIS

Că doar, în scris mi se rentoarce cu comunistă mândrie prooria-mi copilărie, în ani năzdravini de pruncie, un dar din dar, cu talanții nativi, îmulțițți, în sfințenie și har de geambaș de pe vremea,

când la gură, aveam caș,

că, în scris eram buclucaș, social-uman cu inspirație divină, în viață și adevăr deplină, scăldată, în lumină lină de doină română, de pomină.

 

IUBIRE

Lecția vieții ca din povești

așa cum o dai pe picior de plai și pe gură de rai pentru a merge, în adâncul ființei mele de pâine de oființă trasă cu pace liturghie-n spice, trasă-mâine, în viață durabilă, iubire pe verticală, cu școala de dincolo de școală.

 

- O, poezie, cum stii tu sa ne luminezi sufletul!

- Cum Dumnezeu a făcut cerul și pământul și mie domn Savaot-Dumnezeu, mi-a dat cuvântul.

- Poezia din sufletele  noastre nu moare niciodată, Cu mulțumiri și stimă, Melania Rusu Caragioiu. Sărbători Pascale Fericite”

- Dumnezeu ne îmbracă cu lumina lină a învierii și lumină de iubire provita de Mesie a iubirii, pentru a candida la fericire! Am încercat, să nu mințesc niciodată, să nu denaturez ca politicienii corupți, vicioși și cosmopoliți, parte a răului și răilor, am îcercat să nu denaturez viața și adevărul, că istoria-i istorie doar dacă îi calea către Hrisos.

- Bună Seara, Mult Stimați Actori, Scriitori, În Montreal- Canada, noi, eu, trăim în perfectă frăție cu basarabenii, Frații români moldoveni din „Asociația Moldovenilor Quebec”. Avem activități culturale și aritistice comune, Și eu am prefațat cărți de ale dânsilor, am făcut prezentări de cărți și am participat sufletește la durerea lor, exprtimată de una dintre scriitoare prin titlul unei cpărți, dureros și  grav sub titlul: ,,Oare are luna zasă?” Ce poate durea mai mult decât dislocarea fortuită sub amenințarea de moarte din locul unde te-ai născut. Azi se întâmplă tot tragedii precum acelea de secerare a populației satului prim ademenirea în pădure și împușcarea lor, a celor care nu reușiseră să fugă. Se petrec atrocități infiorătoare bieților oameni sub cizma comunistă, călcați sub șenile de tancuri .... Emisiunea aceasta pe tema cărții Domnului Ion Lazu, ,,Drama refugiaților” ne impresionează foarte mult. Dumnezeu să facă pace în lume, și să vindece rănile, să oprească actele de cruzime făcute de om împotriva semenului său, omul pașnis atacat mișelește și prigpnit. Vă felicităm pentru emisiunea aceasta atât de necesarpă spre sensibilizarea spre înțelegerea suferinței, Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu. Paște Fericit și Sărbători Fericite, Doamne nu ne uita pe noi, Amin!

- Să ne trăiești sănătoasă întru Hristos a înviat, în drag și făinoșag frumos și luminos, de România mea, bucurându-ne de pace și de liturghia din spice, cu vecernie, omenie și drept la veșnicie, de limba română, cu îndemână, familie sfântă și de limba română eternă, cu îndemână prin omenec grai de rai!

- SĂRBĂTORI PASCALE FERICITE! HRISTOS A ÎNVIAT - ADEVĂRAT A ÎNVIAT!  Rugăcinunea mea pentru iubire și mulțumire Fiului Sfânt IISUS HRISTOS trimis de TATĂ-L-Dumnezeu spre mântuire și iertarea păcatelor! Cu un semn al Crucii zic: Doamne Iisuse Hristoase Miluiește-mă pe mine păcătosul - căci numai Tu Doamne mi-ai îngrijit calea vieții mele, fără ca eu păcătorul să-mi dau seama. Acum Te văd Dumnezeule! TU mă știai mai dinainte, prin purtările mele purtam frica de Dumnezeu, numai în acest fel mi-ai dăruit harul frumos al poeziei/rugăciunei sfinte, prin care să-ȚI Mulțumesc! Ioan Miclău-Gepianu.

- Cu lumină luminată: "Hristos a înviat, că adevărat o înviat la înviere, cu fericire și cu drept la fericire, dragilor și iubiților, sfințiți, în iubire!" Sănătate, bucate Pacea Domnului, banii să nu visegate șisă ne alduiască Dumnezeu, în primenirea-i lăudată angelică și de apostolică biserică luminată, în drept de-a fi, cu înviere și veșnicie genială eminească ca piezească limba noastră să grăiască firească și omenească, în drept cum dreptul de a ne naște, cu fericire curați, sfințiți și luminați, responsabilizați, cu binecuvântare de statornici ca fire, cu nemurire ca cei fericiți și botezați!

- Dumnezeu să audă rugăciunea Dumneavoastră și să ne miluiască pe noi păcătoșii Amin, Melania. Primiti de la Parintele Alexandru Barda Cărți alcătuite din cercetare religioasă și cărți din Biblioteca Arthur Silvestriene ne amintesc trecutul recent și îndepărtat. Fiind vorba și despre datina noastră religioasă să ne dorim ,,Sărbători Pascale Fericite!” cu Sănătate, Gând bun și Pace!

- E zi cu soare, o zi plăcută, stau pe banca din curte, în fața unde bate soarele și stau până ce mă înferbânt și sunt nevoit mai înspre șură să mă așez pe un butan rămas de astă toamnă necrepat de concubinul, amorezul, lui Daria, Marin Teci. Primăvara e capricioasă ca însăși dragostea ca o sinfonie, că într-o clipită se înorează, dar nu să ploaie, ci ca să se răcorească, așa cum descrie dacă tot am adus vorba de dragoste, cum descrie, în inimă vrăjită Romain Roland acea înfocare a dragostei care nu ține o veșnicie, între cei doi treptat, treptat ofilindu-se cum și florile se ofilesc și-și pierd din cori, din acel aprins viu, cu energie și turație, cum rar, o mai vezi și la florea de colț, că după soare norii, umbra, o simți răcoroasă bine, ba mai simți și vântul suficient de subțire, sinfonic făcându-ți pielea de găină și nevoindu-te să te ridici de pe butan să mergi către târnaț, unde urcând treptele, scările și pui cartea care o ai, în mână și nu mult timp pui și tu te reântorci la găinar, cătreț, după ouăle din cuibar și vii cu ele, în casă aici fiind bine și călduț, că, în camera, cu foc e altă ambianță, atmosferă plăcută (am, început să descri cu detalii ca Gogol, în Tarasbulbas).

- Buna dimineata, Va doresc un Paste Luminat alaturi de cei dragi! Va dorim “UN PASTE FERICIT “ tuturor și multă sănătate! Mircea și Tincuta Caragioiu.

- Sfintele sărbători ale Învierii Domnului cu sănătate și liniște sufletească. Hristos a înviat! Elena Mitru

- Vine Marius, din Cluj și-l aduce și pe Valentin din Jurca a lui Velicu, din Recea-Cristur și Valentin ca un popă/ predicator ca Iordanul, troparul, cântă, cu talent:

- "Nu-i om peste firea pământească, să nu se greșească, să nu se jdănească." S-aveți parte de bine! A venit ca să îngrădească formal, că "ți-o cocoșit cu vacile, pe unde ai pus prunii, în Valea Jurcii, zice Valentin, un fel de Rafael, la oile lui Pavel Găvrus, Dihorul, că e lucrător pe la cine se nimerește ca Vasile Sima, din Oșorhel și lucrând pe la unul și el altul ca Letu, în Sâmpetru lucrând, pentru un blid de linte.

- Vă oferim în anexă cel mai recent număr al ziarului VIAȚA NOASTRĂ - Ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta! / Love ISRAEL, is real. / Jesus: "Je suis d'Israel" / "ISRAELUL nu este problema lumii, ESTE SOLUTIA" / "Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine." Voltaire / "Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." (atribuit lui Mahatma Gandhi) / "Fă Rai din ce ai" / "Nu ceea ce aduni, ci ceea ce răspândeşti spune ce fel de viaţă ai trăit." / ”Niciodată în viaţă n-am învăţat ceva de la o persoană care a fost de acord cu mine.” Dudley Field Malone, avocat american. Viorel

- Sărbători Pascale Fericite! Felicitări pentru frumoasele materiale istorico- religioase, dar și pentru știri și beletristica sumbră care zugrăvește multa suferință cauzată pe nedrept, Cu stimă, Melania.

- CU ÎNVIERE ȘI DREPT LA FERICIRE

Suntem un strop de soare, de rouă, cu ordinea păcii, în viața nouă a muncii, din omenesc firesc și pitorescul social-uman

existent savuros al păcii,

Hristos, luminos, în tihnă și, în binecuvântare de frumos,

cu soare răsare,

cu om ca om, în rază luminat

și ca român, aur cenușiu strecurat și descântat, în limba română, cu îndemână,

din moarte deșteptat, înviat, în maternă și eternă lumină de limba română cu îndemână, luminat: talisman viu, argint viu, pe cont propriu,

că nu suntem can-can, cu trăirea artistică și dinamică,

în van, ci cu-n șuhan năstrușnic suntem serioșizeliși și sincer frumoși, cu caracter ca reper, ca pe pământ tot așa și-n cer

noi căutându-ne existența, în năzdrăvănie și omenie de Românie,

în știința conștiința, de pace,cu utrenie, liturghie și veciernie de evanghelie,

cu drept de a fi, în a fi laudator temporis acti,

magna cum laude, în drept de a fi undă verde,

în albastru- verde, cum laude,

cu înviere și cu drept la fericire: undă verde și laudă de zestre.

*

- MAGNA CUM LAUDE !

- PASTE FERICIT!

- E fantastic dar credința ca o scară care ne înalță la cer ca ceea ce-i iubire. Sfintele Paști sunt o gură de aer. Romain Rolland e francezul acela renumit scriitor, cu care Panait Istrate, român de al nostru e descoperit ca mare figură ca scriitor care scrie, cu stil șe scriitor român fain. Vica exact să-ți spun de ce mă iubea, nu știu, dar ce știu e, că mă iubea pentru că eram cum eram pui de țăran, plecat la școli și rentors la țară, între țărani după mai mulți ani, că aici, ce semănam adunam, seceram, că coadă de topor nu eram să seamăn ghindă, dar să aștept să răsară frasin/fag, în fond, după cum se știe răsărind stejar, talanții îmulțindu-se cu har, cum din stejar, stejar răsare, binecuvântare sub soare. Mă doare atâta așteptare, chiar dacă n-am spus-o, așteptare, ca tu, pertu, că și lui, Dumnezeu, îi zic, iartă-mă, tu, Doamne ca atare pentru asta nu mă scuz, în nici într-un caz, Ben, pentru că te tutuiesc, nu zic:

- "Iartă-mă!" și ca atare, însă așteptare începerii lucrului din nou la Dialog amical-Mere pădurețe am răbdare și deabia aștept ca să vă revăd din nou pasiunea, răbdarea, stăruința, perseverența și dragostea față de literatură și de drag de limba română autentică și, cu rădăcină de stejar, în patria România, în laudă de zestre care laudator temporis acti, mgma cum laude" (un învățat ca tine, cum zicea și George Anca, zicând numai de bine despre dumneavoastră și despre înțelepciunea de păstor blând-pilduitor, cum zicea academicisnul româno-indian George Anca, fie-i țărâna ușoară și memoria binecuvuntată! Avem o legimitate ca să ne îmulțim talanții nativi devenind oameni fideli, de încredere și oameni potriviți la locul potriviți sfințiți ca cei botezați și responsabilizați.

OM DE CARACTER

Dumnezeu să ne ajute ca să trăim fără griji, să trăim, în iubire, cu iubire, în pace, liturgia din spice ca conștiință și ca pâine de o ființă, în știință: nobil și sublim, în calitate de cavaler, de România gentilom și om de caracter, având cerul ca reper, provita ca om între oameni și pretutindeni, om, pentru oameni.

Iată și rugăciunea, oameni!

:

SCRISOARE ÎNGERULUI DE PAȘTI

       O, îngere al meu, Păzitorule, îţi mai aduci aminte de cărările copilăriei noastre? Pe vremea aceea ochiul nu învăţase buchea cea cu două tăişuri şi amândoi ne sloveneam unul altuia livezile. Ale mele erau din partea lui tata şi semănau cu el  -  neamuri şi neamuri de brazi şi de stejari până în poarta Raiului unde nu am ajuns niciodată. Poarta era în vârful muntelui şi dimineaţa se deschidea, iar Dumnezeu trimitea soarele la păscut. Mirosea a otavă şi floare uscată de fân pentru că mă urcam în podul grajdului ca să o pot vedea. Odată am întrebat un om bătrân arătându-i cu degetul poarta raiului: “Moşule, ai fost vreodată acolo sus?” A zâmbit şi m’a mângâiat pe părul bălan: “Puiule, nici un om viu nu a putut să urce până acolo. Nu vezi câtă stâncăraie e până în vârf? Nici măcar copacii n’au mai îndrăznit.”

      Livezile tale erau din partea lui mama. Dacă în livezile mele prin poiene vedeai ici colo câte un cireş pe lângă schitul albinelor în livezile tale veneau toţi pomii satului ca duminica la horă. Ele începeau cu mărul cel mare din fundul grădinii. Niciodată n’am putut să-l îmbrăţişez cum făceam cu ceilalţi când înfloreau. Era atât de mare că mi-ar fi trebuit încă vreo doi îngeri ca să-l cuprindem. Acolo într’o noapte de primăvară, când Moşu’ şi-a aprins toate candelele pe ramuri, moartea a încercat să i le stingă. Atunci Dumnezeu s’a supărat şi a trăznit moartea de nu s’a mai ales nimic din ea, dar nici Moşu nu a mai rămas întreg. Si-a pierdut tot braţul peste chilerul de la ştiubeu. Săracu’ măr...cât l’o fi durut! De la el începeau, îngere, livezile tale cu vişini şi pruni, perii domneşti şi nucii uriaşi de puteai zidi sub ei o casă cu cerdac. Apoi sălciile de-a lungul drumului şerpuind în jurul lacului, devenind cărare, potecă şi, în cele din urmă, spovedanie abia rostită în dumbrava de pe măgurice.   

     Uneori tu veneai la mine, alteori eu veneam la tine, dar tot timpul eram nedespărţiţi. Intr’o zi Tinca mi-a cusut o cămaşă deosebită de cea de cânepă şi tata o lădiţa legată cu curele pe care să o pun în spate pentru cărţi, caiete şi toate lucrurile stranii din penar, plus lacrimile mele Prima zi de şcoală! Drumurile m’au dus unde casele nu aveau acoperiş, ci se grămădeau unele peste altele. Oare am ajuns bătrân, îngere, că totul e atât de străin în jurul meu? Unde or mai fi potecile tale prin livezile noastre? Aici noaptea nu mai sunt stele. Totul e mânjit cu     creionul chimic şi lumină murdară. Luna se tolăneşte, din când în când, pe o dugheană sulemenită ca femeia care aşteaptă la colţ. Nu mi-ai mai scris, n-ai mai venit pe la mine...

      Poate nici n-ai fost înger. Stii de ce ţi-am scris? Ieri lângă fereastra bibliotecii, deasupra străzii plină de jeg şi bube uscate, a înflorit un cireş. Dacă totuşi ai fost înger, îngerul meu păzitor, vino la noi şi păzeşte-ne cireşul. Adu-ne câteva cărări din livezile noastre şi fereşte-l cu aripile tale, de zgomot şi fum. Prin crengile lui de iconostas sărac a început deja liturghia. DUMITRU ICHIM - Canada

- Taina forței mântuirii tale e credința și faptele tale, cu calitate de om bun și de lucru bine facut.

- Doamne, Te rugăm trimite lângă noi Îngerul păzitor, Amin, MRC

- Tu ce visezi, n-ai gànd, să vezi, cu mine, că așa se cuvine și să te îmbunezi, ce crezi?

- Multa iubire cu sanatate si impliniri! PASTE FERICIT ! Si-n special: TREZIRE! Ben Todica

- Mă, o lele, din Valea Chintăului, cartier a Clujului, sat cu suflet mare orășenesc, din România te iubesc zice perfect, în desăvârșire, cumpărăm numai ce-i pe lista cu oferte, cu reducere, că avem facturile mărite și altceva nici nu ne putem permite, cu dragoste zice bunica, primăriță, la Chintău, la Valea Chintăului, în derby cu C.F.R.-eul de pe, din Gruia, campionă, că nu Hagi e regele ca antrenor, deși Burleanu e președintele la costum de cosmonaut, că face diferența elegantă, cu orestanță, în performanța lui Fănuș Neagu, în arta succesului ca scriitor din Balta-Brăilei venit, în capitală/ a lui Codin, că Panait Istrate mai e unul cu talanții îmulțiți, cu medalia uitată de sportivul distrat, în Dubay. Fidbec e constructiv, cu echilibru, din interiorul nostru fizic, fiziologic și relevant pragmatic, că altă treabă, putem să-i punem cu botul pe labe pe toți cei care ne hărțuiesc on laine, putând să-i forografiem pe hărțuitorii Hecheri, pirați onlaine, c-avem intuiție ca tine, mare Ben Todica, că știința-i cum nu a mai fost, că e, în formulă complexă, că surprizele la fiecare pas, cu lucru bun pas cu pas ca lațul de prins păsări a înțeleptului Biblic Solomon (cum necum, magnific și inteligent, dar ce să zic, fiecare zi, fiind zi de sfinte Paști!)

- Doar la Barbu Delavrancea există, un Apus de soare, cu Ștefan cel sfânt, drept, în drept de înviere.

- Dragă Ben, Mă bucur mult pentru publicarea eseului tău în Jurnal israelian. FELICITĂRI și la cât mai multe redacții de publicații receptive la scrierile tale. Multă sănătate și PACE în lume! Cu drag, Vasilica.

- Toți știm, că doar teoreticienii fac teorii legat de folosirea bombei nucleare, că și Platon, dar și Putin, sunt muritori, nu doar, în iluziile lor de flăcări, iluzii, pe pereții peșterii.

- Multumesc pentru publicare draga Adrian! Cu doriri de succes si mult bine, BT

- Drăghici Bogdan, e lup, în blană de oaie, o face narcisic, e un prost, un prefăcut care el pe el se manipulează, că circulă pe seana lui un banc de idolatrie, gen demenței, cu grandomenie și paranoia, despre care vorbesc pshiatrii și pshologii, că era oaie neagră care nu-i aleasă dintre oile albe, că dementul, își violează fiica și pornirea lui contra Rusiei e un fals, de jigodie turbată care ce face e doar un pretext ca condamnat la pușcărie și, în mod firesc e un fleac criminal ce face, că condamnarea lui e fără drept la apel (asta e cheia a ce a făcut fără discernământ ca nebun că Dobitocul de Țânțar care și-a violat diabolic fiica, a făcut incest, fără a avea scuză, pardon, că cu pardonul și Putin criminal omoară omul și-i dezastru, în dragostea lui infamă, cu impact de incest, netranșant și de nici un bravo. Între noi și atrocele Putin ce diferență, de iubire e, diferență și performanță, în totuși iubirea e? Când eficient se pune capăt războiului Pur și simplu? Ficatul nostru duce tot greul, tot Dumnezeul. La noi situația politică ca-n Rașcapur (articolul 420/ Vagabondul), că  e incertă și la noi, cum zice prof. Mircea Coșea. Georgeta Filiti, e un istoric model, așezat. Georgeta Filitti, e un misrer, în umbra lecției de viață istorică, din școala după școală. Era din lumea mea fașcinantă a științei și a naturii, în gusturile la modă și, în vogă, cu bio-chimie, care-ți ascultă inima la palpitație, la ritmul, în altgoritm, cu concentrare optimă la aromă, cu evoluție, din apa cu suflet bun care ne mână și adună, în vârtejul vieții. Între mine și Vica, nimic nu-mi putea sta ca pedică, că decizia noasră era a unuia pentru celalalt, pro armonie, pentru provita, pentru întemeierea familiei. Vica, cum a pus ochii pe mine, iubirea la prima vedere așa cum din Carpați izvora apa cu două ape potabile, cu săruri minerale și, cu copatibilitate, cu viața, în drept de primenire cu înviere și, drept la fericire ca bază la iubire, în drept de a fi ca acasă, cu viață bună prea ca la țară cu gustul care se simte pe limbă, în limba-carpatică română, pitorească-maternă, de România te iubesc, Doamne-ți mulțumesc! Totu-i ca primăvara de gânduri bune ca să ne-aducă viață frumoasă, cu belșug pe masă. Sunt român pur sânge. Nu se poate pur și simplu să nu mă înțegi, trăiască-mi națiunea română! Parcă Aranghelul Gabriel ar fi adus, în pântecele tău vestea cea bună a Cuvântului-Dumnezeu ca pe născătoarea ta să se nască: Cuvântul-Dumnezeul ca la Maria preacurată pruncul Iisus-dreptul la veșnicie, că ești o alduită ca Serufimii și ca Heruvimii ca cea binecuvântată de Dumnezeu, în ceea ce e iubire, în drept la fericire, prin învierea învierii la adoua venire a màntuitorului și a Salvatorului, dar din dar ca fericire pentru ceilalți, ca sfânta sfintelor să facă rai a păcii, pe pământul plai, cu grai a muncii și a păcii, în noua ordine mondială a ceea ce suntem, prin neam și țară. La intrarea, în orșicare sat e închipuită pe o cruce de lemn, un Iisus de tablă, ca, în romanul Ion, unde vântul, îl desprinse și vântul, cu șuieratul lui și vijelia lovea tabla de lemn înfiorându-te și, în urechi suna sinistru crivățul iarna, că nimic, nici gerul nu-ți reamintea de acea muțenie de lebădă din Lancrăm/ veșnicie care ne-ar fi născut la sat/ în urbanul cu război și măcel, din Ucraina pe unde bețivii și curvarii ruși pușcă indiferent cine le iese-n cale, pentru ei nu conta, că-s copiii, femei sau civili, că lui Putin și ordinului de ai omorâ, n-aveai cum te opune, dacă vroiai să trăiești și să nu mori, condamnat la moarte de neexecutarea ordinului, să mori, în locul acelui așa zisului aproape și semen al tău datorită demenței lui Putin devenit din senin vrăjmașul tău, că așa vrea antihristul și mușchii lui Putin, un hoher teleleu, despot și terorist, cum se dovedește a fi, în persoana lui Putin, acest suflet mort și idiot. Cu Rafaelul tău mă lovești unde mă doare și el, că își împrăștie cărțile, cu leul chiorului și nici tiraj mare nu editează, dar culmea le împrăștie, le dă de pomană, însă cei care primesc, nici nu scrie, un rând critic, nu se îndură, că la ce să-mi facă ei mie bine? Lui Ben i-am tot motorizat, spus, cum stau lucrurile, dar el zicea, că mă crede, i-am explicat, dar ce crezi, o dam pe tușă, ce crezi? că-mi venea să cred, mai ales, când pretindeam să mi se scrie, de te miri cine o cronică și, nu ceream nimănui peste puteri: nu-i ceream cerul și pământul, dar el mă certa, că fac pe cerșătorul, fără a impune cum și ce să scrie despre cartea mea (dezinteresat o făcea criticul și scriitorul Lucian Gruia, dar și el până, când motiva, că pur și simplu n-are timp si nici n-a mai avut timp, probabil ca Ben Todică?) S-au săturat de mine și de prietenia care nu le aduce nici un sfanț. Valentin a lui Velicu, Mureșan, din Recea, cu toate, că eu cu diabet n-am voe să fac post negru, îmi cere 2 felii de pâine:

- "Nu-i puțin să n-ajungă, nici mult care să nu se gate, zice buiac, cerându-mi două felii de pâine, chiar dacă eu rămân ciuciu, fără mâncare, dar ce-l doare, că nu el mănâncă răbdări prăjite, unse, cu foame". Nu-s cumva victima bullyngului. Dar mămă răzbunarea e arma prostului, că tu, ți-ai lăsat bullingul... Voi, ce mai faceți, tu și Ming? Putin și-o fi băut cafeluța ori și-o fi explodat mămăliguța prin Ucraina ca nenorocit și răutăcios ce-i ca imperialist ramolit? În cafea e o chimie, tu ești disponibil pentru o cafea (Ce avem, omule, în comun? Tu, cu ce nuanță, privești și apropo ce avem, în plin de viață și, în divin, în comun, ce avem, în comun, la paștile cailor?) Pentru noi ce-ar fi avantajos și ce ar face diferența?

- Sa te opresti din Horinca.

- Victorița, tu ești ispita, din rai, pe plai, cu acel plăieș, căpitan de plai, cu henț și fault, în București, că la Ilie Moromete a înebunit salcâmul spre care s-a îndreptat să-l taie, că Marin Preda descoperise taina la casa sciitorilor, de ce se taie salcâmul condamnat ca să fie tăiat salcâmul. Rafael parcă ar fi, în fi, în filmul Don Luca, un periaj ironic, cu a fi cu promoție, în gama lui a fi e Acest Rafael, un mândru artist bine condeiat, îndelung frământat ca o aluatul pentru pâine, în scopul lui ca un ceva, cu egalitate de șanse: olala, filmului, în Avarul/cornul abudenței, din cupoul cu tei și irizații al amintirilor, când Emin cu Veronica se plimbau și, cu Creangă abătându-se la Bolta Rece la o ulcică de vin și la o glumă care stârnea râsul, că hâtru Creangă avea consens, era plăcut ilustrului Eminescu râzând până la lacrimi, cum are să se întâmple și la Junimea. Autoarea are o pricepere diplomatică, de succes, e o conștiință rară, comoră rară ca floarea de colț, ca-n filmul Floarea de cactus, film la care am fost trimis de mătușa Elvira pur și simplu educatoare, iar unchiul Toma ofițer, rănit, în al doilea război mondial, în Cluj prieten, cu mai mulți, din inteligența orașului care se adunau la povestea lor, cum la fătu Viorel Ferghete se adunau sătenii, din Sâmpetru-Almașului, cum convenabil se adunau Ca la Petre Petre ca să pună, în Răscoala țara la cale/în Ultimul țăran, Vânătoare de vulpi și, în Niște țărani și era o frecvență, în Cronica de familie, din familia lui Borcea, cu Răspopitul, că altceva era la ferăria, căuăcia, lui Ionucan din Moromeții.

- Buna, draga Ben. Ce mai faci? Vad ca tot foarte activ esti si ma bucur. Viata noastra acum e f. grea. Jan nu mai functioneaza ca inainte. Are un Alzbeimer sever, care se inrautateste cu aceeasi viteza cu care vederea mea slabeste. Tu, la un moment dar, dragut si saritor ca intotdeauna (cand Delia a spus ca ea nu poate) te-ai oferit sa ma ajuti cu un video despre Jan si arta lui. Iar eu nu am mai scris nimic despre asta dat fiind vijaiala zilelor de fiecare zi. Trebuie sa-i fac dus. Uneroi nu-si mai aduce aminte numele meu. I s-a sters aproape complet memoria. E inca lucrind in prezent. Ceea ce oricum e bine. Dar pentru cata vreme. Uneori are (f. scurte) crize de nervi... Uf Ben, Jan avea o vorba: Do not get old. O spunea la toata lumea. Ca si cum am putea evita batranetes ... Am foarte multe materiale si m-am gandit sa "incropesc" eu ceva si apoi sa iti cer tie ajutorul. Mai crezi ca ai putea sa ma ajuti. In rest, n-am mai fost activa ... si sunt epuizata, mai ales psihic, caci capitolul Jan pentru mine s-a terminat din pacate, caci munca fizica de a-l ajuta nu ma deranjeaza prea mult. Un medicament pe care il ia ii produce diaree si uneori trebuie sa-i fac dus de 2 ori pe zi. Vine o tanara sa-i faca dus odata pe saptamana, dar ea vine cu program, si el trebuie spalat cand trebuie... spalat. E din ce in ce mai confuz. Nu mai gaseste sala de baie, de ex. Si chiar si cand in ea, nu mai stie care e scaunul de toaleta. Of, Doamne. Eu sigur, incerc sa-mi tin fruntea sus... Cu drag si cu urarile mele din inima sa fii cat se poate de sanatos si sa iti mearga toate pe gandul tau, Margareta

- Delia sa retras la tara, a disparut de pe firmament. Te ajut cu toata puterea, darul meu fizic si tehnologic draga Marga. Ming e terorizata de ce se intampla la ei in Shanghai. Ne urmam drumul. Sunt gata oricum si oricand. Pentru mine nu mai exista tinte orgolioase. Chiar daca ar mai face minuni cerul ca realizari, fara tineretea si sperantele primului avant si-au pierdut valoarea - nu ma mai atrage. Poate un zambet. Pe scena lumii au ramas doar digitalii si cainii roboti. Stiu ca ai ales materiale semnificative din viata lui Jan - Trimite-le, Ben. PS Aveti grija de sanatate si sa va aprovizionati.

- Ben, tu excelezi, prin ceea ce e sufletul tău, pe aceeaș lungime de undă verde cu mine, un magna laude, și, să citim și așa lucrurile, în Mere Pădurețe unde, tu, fantastic, ești cu afinitate și retoric ca actor cu excelența de o asemenea factură și pragmatism, un fel de preț de a evada, în nemurire, prin ceea ce ești, că ești român, cu ceea e iubirea de la noi, că noi, citind/recitând, cu mult bun simț artistic, artistic până la mililitru, în plin plan, în ciuda faptului, că tu ești conștient de valoarea ta și asta se vede, în ciuda speculațiilor unora, tu, însă ai decizia ta fără nici o șmecherie, tu fiind tu însuți unic ca român, în ce privește acurateța și sinceritatea emoțională șiiubirea cu profund și generos ca român magna cum laude, chiar prin sondaj având cutezanță și curaj-temerară care te arată om sincer și de caracter fără nici o îndoială, cu verticalitate, bun simț, bunăcuvință și bun gust, de bun augur artist, cu toate, că noi foarte multe lucruri le știm/nu drspre tine legat de unde, din ce tufă a sărit iepurile (nu ține cont de gurile rele), că, în realitate te tragi cordial suflet din sufletul neamului, că viața ți o luptă continuă, concretă, cu subiect și predicat și remarcabil reușești unele chestii, din ce piesaj, a lui Ștefan cel mare, drept și, sfânt, știm, că ce  vrei, prin sufletul tău stelar, solar, plin divin cu har, fără a fi arogant, că ești o falangă a României, cu pâinea și cuțitul fără a fi obazaconie limba română a ta și asta spune ceva ca piar, ca rezultat a tău, chiar dacă, tu ești subiect de banc, că tu nu te dezlipești de țara ta, că ai un drag și făinoșag față de noi și de cea ce suntem noi fără a ne preface, tu având popularitate articulată, cu sbstanță fără dor și poate, că tu ai schimbat și înoit niște lucruri ca Dinu Săraru cu niște țărani a cu fler, omenie, dovedind, că ești român drept, cu drept la fericire, cu toate volubilitătile și lanțul slăbiciunii/ înțelipciunii, în final recunoscut universal și, prin Mere pădurețe cu ajustările tale îmulțite cu har, chiar dacă străinătatea te văduvește și bate, în unile privințe, cu noblețe de dragoste și dor față de țară și nea, cu plai și colț de rai, în grai fără criză și inflație, deși străinătatea, că te ține depărtat de trendul României, pentru că, tu, ai o adevărată nostalgie, dragoste și dor față de noi, că trăiești ca exponent al nostru, pot zice de ambasador al nostru echilibrat, deliberat de prejudecăți și calibrant, fără a fi cu diferență de viziune, cu intuiție ca și cum niciodată n-ai fi părăsit vatra românească gen Eminescu/sau Corneliu-Vadim Tudor/Gheorghe Funar, diametral cu tri-dimensiune valorică autentică, cu largă de înțelepciune valorică și pasiune provita pentru tot ce omenesc e românesc firesc, natural, național-universal- dumnezăiesc, că ești viu înteresat, tu însuți și senzibizalizat, că românii trebuiesc să se bucure fără a fi complicat, că asta-i pofta ce-a poftit-o Io Mihai viteazu care a spus care-i problema, conciliantă și stridentă, strigentă, în drept de a fi, ca să se bucure de fericire, cum și Avram Iancu dorește și Eminescu așiderea a dorit-o națiunii, poporului implacabil român, cu-n nivel inepuizabil de resurse cu oportunități ofertante rezonabil, impecabil, util și durabil, cu ecuație esențială socio-umană, cu talente care se îmulțesc nativ, în talanții înăscuți și cu eficacitatea bine venită, că asta e vrerea și plăcerea, României educate și asta contează foarte mult, în ce mult te iubesc, România. Jennifer, tu, n-ai mai dat semn de viață care o fi cauza verișoară, din America, din neamul lui George Ferghete, dea a lu' Ioan Rătundeanu învățătoru, din Sâmpetru-Almașului? Ben, am de tine urgentă nevoi, pentru Mere pădurețe, că tu dai stil și noblețe că tu te știi ca nimeni altul, eventual profesorul spectaculos lingvistic cum rar, în har ca om care ca tine știe inseparabil și capabil cimpetent știe ca tine concret ce face, că și el e un om, cetățesn, cu tslanții îmulțiți cu har pe acest altar a luminii învierii. Hristos a înviat! Mă refeream la tine și Dan Șalapa, că e un om gen noi, din aluat/stofă de calitate, indiscutabil. Tu, Ben și dacă nu ești de acord cu mine tu, Ben Todică, ești de La Steaua care a răsărit, că steua sus răsare pro România taunică, profundă și firesc dumnezăiesc, pitoresc și omenesc, mare! După cum bine știu suntem la Mere pădurețe vol.4. Publică capitole și, din cartea pe care o încorpim, scriem, chiar acuma, cu propia noastră ambiție, voință și bunăcuvință și cu sereozitate. Ca atare ca pe acel bătrân de la nunta Zanfirei pornit la joc și eu din scris, nu mai sunt de oprit, Ben! Fără ajutorul tău, interviul, dialogul amical, o sclintesc, smintesc, nimurugesc, dar din darul lui Dumnezeu, cum ar veni sunt, în plop ca un fraer și plopul călare pe jumătate iepure șchiop, cu călărețul fără cap/Barbă-Cot, că-s voinic de babă slabă, cu mucii curgându-mi pe barbă, pe barba mea, că plopul e, în aer, dragule! ca să nu mai înșir scriitori ca, Zaharia Stancu, Ioan Brad, Dinu Săraru și nu-i înșir, chiarînșire-te mărgaritar cronologic, eu sugerând ca-ntr-o snovă hazoasă de Ion Creangă rostită la Junimea...totul, chip și asemărea noastră cu cea a lui Dumnezeu îmulțită, în haz și necaz, cu tâlc cum s-ar zice. De mine nu scapi ca oaia de scai. O carte poate schimba totul? Noi amândoi am dat ca Ieremia, cu oiștea-n gard, dansând vals/tango, cu un Leopard, vorba altcumva grăită de George Arion, că dincolo de gard e e leopardul, când dinafară e feștit, vopsit, gardul, că am nimerit-o hodoronc-tronc ca musca-n laptele care a dat, în foc hadhoc, spontan, ca trăim sau nu, în van, nu e așa, hopșa, șa: bate șaua ca să priceapă iapa! Ai totul șic pentru ca paștile, să le ai ieșite la rampă, în familie, însă tot departe de România? Tu, cum arați, în univers, cu sens, în vals? Imi place grozav, cum scrie Panait Istrate, dar, în general generos, bogat, cu multe vorbe, bogat, diversificat, cu o paletă largă, nu cum o fac în paleta cu palmares, Creangă-foae verde, din țara undă verde, magna cum laude a lui Prâslea, Pintea și Făt-Frumos, din lacrimi-Lancrăm, cu veșnicia verde albastră, din țințirimul simbolistic a melancolie cu omenie și nostalgie. Ce mai faci grozăvescule, în săptșmâna patimilor provita, pentru lumină, viață și adevăr, că Rafael ca om cinstit cântingan și demăgan merge înainte ca porcul care de Crăciun minten intră-n casă de Ignat, că moș Crăcuină e cu mustaț îmborată brumată și cu boticuța de alun și un oareșcare popă, din cătun, cătunul cu nămeți și ger aruncă cu lemne ca Letu după copiii, cu pietrele de pe drum, că-și caută ca Lulu pipa, dar pipa i, în gură asemeni vorbele, la Ion gură de aur, în gură și la tine, omule cu îndemână limba cinașă-fercheșă-română, ferchezuită și cu artă, curată, ordonat-descendentă și modernă, de valoare și culoare autentică, așa cum se îmbrăcau, în costume de lumină ca zborul de albine prin fori, din floare-n floare, în grădină la gospodină, care joacă în horă duminecă de duminică, național îmbracate de sărbătoare pentru horă de la cămin/ținută-n șură/pentru a merge caterincă la biserică. Putin, în Ucraina e ca și, când peste noi o dat buznă să ne burzulească turcii ca să ne strice omenia cu ponos și să ne strice rostul rostuit, cu iubire, cu folos, Dumnezeu alduitul. Tu, înțelegi, ce-i, cu rostul, în folosul inconfundabil a rostului impecabil, pentru neamul, Tată nost? Viața are culise și dedesupturi, chiar dacă nu toți romàni, cum o scris Nicolae Bălcescu, nu sunt Români sinceri, sacri, Români subt Mihai Virteazu, și, tu știi ce zic, în lumina veții și adevărului? În multe pruvințe, lumea, în a face rău fiind largă, dar nu-i mică, ci îngustâ și strâmtă, când e vorba lui Hiperion după ce Demiurg i-a deschia ochii, că e strâmtă și rece, însă mai trebuie să ne-o mai lămurim, în minune și polojenia ei? și cu toții ne avem datoria și, îndatoria noastră a naibii de grea, e în mod sigur, că povara vieții e și, cu îndoieli, filozofării, c-altfel cum am exista trecuți prin darmon, ciur/sită aleși, dreși, curățiți? și la măciniș schmbând numele la grăunțe? Cu drag și făinoșag, în lumină luminată de Sfinte Paști, o sărbătoare, în esența religiei ca-n povești crăiești-mocănești, din munții CAR PAȚI,MUNȚI FETEI DIN CARPAȚI. C-aici îmi asum sustenabil răspunderea, cu onoare, demnitate și cinste, în aceeași măsură a lucrurilor, în cruda relitate fiind și lucruri bine făcute, deși, în lumea rău alcătuită nu-i arta succesului. Valentin:

- "Aleluia, aleluia, fiecare dontr-a lui!

- Filozofia poți să nu io înțelegi ori, tu, nu crezi, chiar aiasta ca Emil Cioran?

- Iată, un alt om întâlnit la Radio-Cluj.

- Am ținut la dumneavoadtră, că erați o scumpă. Paște fericit și luminat, câ Hristos a înviat, cu adevârat!

- Războiu-i un haos. Ucrainienii tot curg spre România ca refugiați.

- ”În Ucraina e nesiguranță și bâlbăială multă e. Cu ce și de ce să ne convingem?” Miha:

- ”lucrurile-s foarte de a lelea."

- Foarte frumos este descrisă această căŝnicie. Dacă întreabă cineva ce este relația ,,sufletului pereche”, poate să se documenteze din cartea ,,Mere pădurețe” autor Pavel Rătundeanu Ferghete, tehnoredactor, îngrijitor generos de ediție, Maestrul  Ben Todică. Multe Felicitări, Melania Rusu Caragioiu.

- In urma scrisorii dumneavoastra distinsa sora si Suflet in Duh sa nascut aceast eseu, Cu plecaciune si iubire.

- Tu, ești de genul ăsta.

- Bază militară se face, în România ca unde să se desfășoare prăpădul, războiul?

- Decat in Delta Dunarii.

- Fără Putin ne-am putea gândi la bine, dar cine ști, că din război, cum zice unul, din război, nimeni nu se întoarce viu, că unii-s morți, iar alții-s cu trauma războiului.

- Războiul e ca și cum ți-ar arde casa (vorbești adevărul).

- Războiul e zaiafetul lui Putin, crima unui suflet zbuciunat și zdrobit ca, în romanul lui Ștefan Zwaig, un astral a literaturii astrale, israeliene. Putin a stricat niște rânduieli consfițite, au stricat echilibru, a stricat niște rânduieli. În ierarhia de valori, ce valori de, în culori valsăm valsul/tangoul, dansat, văzut de tine, din Australia, cu gustul de Mere pădurețe, cu balțul de mireasă/nevastă, care nu-i alta, decât tot Vica, la care nu ține figura să-i joci feste și să întorci spatele muncii/păcii, cum hâtru îi face Putin figuri, mutre, nemolcome, că îi convine aflând pe ucrainieni, pe măsura lui de a se măsura a naibii, că nu ști, că și după noi alte lumi vor veni și ne vor uimi ca-n Orașul văzut de sus, că și acolo sus cineva ne iubește, în valori, culori de neliniște care ne desăvârșește, în iubire, că unde iubire e, Dumnezeu e.

- Ești un absolut ca om.

- Tu ești ca atare.

- Mult Stimate Maestre, Ben Todică, Constat că suntem un grup de pamânteni maturi cu Dumneavoastră în frunte, care odată cu înaintarea în vârstă ne-am format un mod de viață mai altruist, mai îndatoritor față de  cei din jurul nostru și față de evenimente, situații. Este exact ce ne îndeamnă Domnul Iisus să facem, să devenim  mai buni și mai utili. Subliniez aceasta gândindu-mă la mulți și la Doamna Alexandrina Stroiu din Australia. Mulțumim cu toții lui Dumnezeu spre a fi primit această revelație, care face atât de bine sufletelor. Cu deosebit respect și stimă, Melania.

- Asta-i șmenul meu dacă nu scriu, nu-s bine, nu-s sărăntoc, frate dacă nu scriu, nu doar poezie, ci și proză, că pasiunea, înțelepciunea, de a scrie, mi-a intrat, în sânge (nu știu cum e obișnuința hazardată, cu drog, chiar dacă alcol am mai folosit și, cândva ca Dragomir/bunicul Viorel sau teodoru lui Horlău, că, pe sate, în fiecare sat, unde lucram ca veterinar eram îmbiat și servit, că nu intram bine, în curtea, gospodăria omului, până a intreprinde, face, ceva, că și eram întrebat:

- "Domnu doctor, nu servești ceva".

- "Stai, să fac mai întâi pentru ce am venit la voi, la casa omului". Și aista, îmi era năravul, dar, nu eram ca și calul care nu trage la deal și mai cal erai, tu, fugind pe lângă el la deal, cum făce surugiul ca bade Vinuc din deal, Dascal bărbatul lui lelea Florica, mama lui Ioana, Maria, Lucreția, mama lui Sandu Cocoșu Roșu, Crăciunaș și eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera sau fluierul lui Avram Iancu tribunul pașoptist.

- Sfinte Dumnezeule Mare, ascultă aceste rugi ferbinți făcute de oameni cu credință și  cu suflet drept și milostivește-ne cu Sărbători cu pace și credință creștină de Ziua Sfintelor Paști, Ziua Învierii Fiului Tău Peaiubit care s-a jertfit pentru noi, Doamne ajută-ne și ne miluește, Amin!

- Viață luminată și, cu succes, în artă, mândră dragă! Cel care iubește nu e un fanatic, are pe Dumnezeu, cum și eu și Vică l-avem, continuând să trăim prin Dumnezeu ca păstorul blând, că unde iubire e și Dumnezeu e, cum scrie, în Biblie. Oare cum a fost la Pompei/în Sfântu Petru, Barabas și sfântul AUGUSTIN/ Iisus din Nazaret eccetera, eccetera..., că-i ceva serios, nu-i așa, hopșa, șa, dar cine-i sfânt, drept, fără a fi fals și corupt ca Ștefan cel drept și sfânt pe a Românii glii și pe al României pământ, generos și sfânt nemânjit de orgoliu și păcat mai ales, că nu-i om fără păcat, prostie? A fost mai strșit ca-n războiul aiesta stroșit a nemernicului Putin sa ca și când afurisiții ăia l-au schingiuit, batjocorit și răstignit pe prăpăditul și pârlitul de Iisus alduit, scump și chiar cu nimic nevinovat și nu, doar râs și turcă ca Ioan Iliescu de care doar se zice ca-n comedia umană că n-ar fi vinovat de sàngele vărsart la revoluție, în decembrie 1689 a ceaușiștilor, în sfànta zi de sfânt Crâciun. În toate timpurile, din totdeauna au trăit și oameni buni, că asta a fost soarta și nâpsta/apocalipsa și dezmățarea huliganic, egoismul ca cel a lui Putin. Ce mister mai învăluie moartea Marelui singuratic și a celui mai iubit dintre pământeni, a lui Moromete între moromeți, a omului dintre oameni și om pentru oameni? Ce-i cu acest epigon neocomunist scăpat artist, din pușcărie/ casa de nebuni-bolunzi orbi și surzi. Că bă, nu zic bine, unde-i, Țepeș, Doamne, că de fapt unde-i Stalin, bandit contra umanității, dacă cuiul scoate pe cui ca să puie mâna pe acest anticrist? Că unde naibii-i, că nu-i mai Strâmbă lemne, Sfarmă piatră și Păsăril-laț-lungilă ca alți bolșevici mai didtincți și mai distinși și mai înțelepți ca să-l încătușeze, cu apă de ploaie, țâța-mâța, anțe panțe?!

- Brancea Nina îşi serbează azi ziua de naştere.

- Paște fericit și sănătate !

- Doamne, Tu care ne-ai apărat de atâtea ori, veghiază asupra noastră și a Țării noastre, România. Sărbători Pascale cu Bucurie și Pace.

- Istorie despre noi si ....alaturi de noi. De câte ori ne-au invadat rușii? Cum am scăpat la mustață să nu fim în Imperiu. Mă las și eu parcă dus de val, scos, din viața publică (nu asta vreau, dar e după mine, men?) S-o mâniat, Ben, și pur și simplu, nu mai coloboreazâ cu dialog amical, în ultimul timp ca un intrus ultim-mohican/ce tri-supărări și eu fără de el nu-s de nici o ispravă, că nu tai nici măcar frunze la câine (îl reclam, chipurile, la dumneavoastră, Doamnă Melania, doamnă a Merelor pădurețe, mere eco, cu noblețe!) vrând să fac mare brànză, chipurile bŕànză împuțită, în burduf de câine, că pun slănină pe câine?

- Tu vezi chair pe dos. Publica intai ce ai scris pana acum si pe urma continuam. Altcum tocam iarba la rate.

- Nu, abuzez, că nici n-am ce alege, din lista de oferte care nici nu este și nu, că aș fi comod, brez, cal breaz, paștile măsii! mai ales, că-s un incomod, în, cu fosta mea iubire, Vica, când știu/nu știu, că nu mă prefac,,c-aș ști: ce spun românii, nu știu, că nu vreau găujos, să profit de pe cineva, Doamne ferește, mai ales, că-s culori de neliniște ca la Lucian Gruia! La Florești pe ulicioară, acolo unde s-o betejit și o Mărioară, c-o mâncat bobul nefiert și s-o umflat dinjos de piept (și l-o avut din flori pe Șăndorucu).

- E supărat, coadă de càine pe un coda vacii la care, îi umblă mintea, cum mișcă coda la vițelul mort, vorba lui Pop, coclender, un ciocloflender țăran universal de la Osoiu de la  colț cum dai pe ulița de la Florești.

- Noi trăim, în timp real cu suferința, suferind, în timp real.

- Mintea-mi fată iepuri, nu și grițari, fileri/cenți, banalităti, fleacuri, cum ar veni, dar din tacâmul vieții și mărunțișurile aceastea, cu întinde-te masă, e și aiasta, cu sesam deschinde-te, ca la Ali Baba și cei 40 de hoți. Viaț te pune culmea culmelor ca pe Contra/ Mardona, Hagi, Lucescu, că ce iubești savurezi, că trce cu bine, că viața te joacă pe degete uneori de Papă-Lapte, Ferghete din Purcăreț, că acel figuraș, că jucăuș ești jucăuș și lumea te strigă mămăligâ, pițiguș, că tu copios te simți ca acasă, în soluția simplă, în Sâmpetru-Almașului, Hida ca calcul a probalităților și, cu necunoscute, în socio-ecuația, unde nu sunt mitici, ionești, pe unde n-a călcat nici Cioran, Brâncuși, Andrei Pleșu..., în vibrația zilei, că cu alții a trăit și Pavel, chiar dacă n-a frecventat cu Constantin Noica, în școala de la Păltiniș, având, în Cluj și pe maramumerșanul Vasile Tomoiagă/pe dejeanul cu inedit Blaga, Bazil Gruia, unchiul criticului Lucian Gruia, un suflet și servus de om, Gruia din Dej, cu adevărat brâncușian și el prieten bun ca tine, Ben. Cine se partă urât, prost crescut ca Teci Marin, pierde, ca țiganii, dar nu ca cei educați, din partida romilor romi, că eu îi știam de țigani, în Sâmpetru ori aieștea-s altă nație și se trag ca papa de la Roma/ca noi, cum zice cronicarul Grigore Ureche, că de la Râm ne tragen, în sensul aiesta și eu am recitat la Șimleu. Modul de a gândi, e un mod de a exista, în fițe/noblețe, că asta mi pe limbă să, din vârful limbii fără a piscuii/flișcăi mai vitejește, în ciudă că acel minunat regizor de film care parese, că se numește Solomon ca înțeleptul Silomon, neam, grad de rudenie cu psalmistul David, cel mai renumit poet blibic care pare că scrie, după cum citesc, în traducere românească, mie mi se pare că scrie nerimat, fără ritm și rime, scrie compatibil cu viața și, cu adevărul și dragostea lui aflând o cale spre sufletele oamenilor, că scrie ca om pentru oameni, scrie grăitor și artist, sufletist, cum zice altruist Daria mea, un mărgăritar de fată, furată la figurat din boluzenia și seraiul ei, Cibăncuța, din casa lui Vica, o zână bună care de 4 ani, că sunt 4 ani de, când Dumnezeu a dus-o la El, lui ca mie probabil fiindu-i mai dragă și mai de lipsă, dar am eu ca om mai dus și cu  pluta, că prea multe gânduri și mai ales vorbe înșir, în Mere pădurețe, înșir, dar nu doar ca să mă am cu dumneavoastră, în conversați, în ospățul vorbelor, în vorbe, la un pahar duovnicesc de divan adhoc, cu Ion Roată și unirea neuitând cei iubirea, în istoria heroglifică și Descripțio Maldave, Moldova înstrăinată de ruși de România, îndepărtată bolșevic și sovietic/ fascist, barbar, cum fac lacomii și egoiștii avari, cu suflete belite de pe dracu/moarte, cum o zice, chiar unul de a lor, chiar dacă nu ăla și-a însușit cloșca cu puii de aur, de fapt tezaurul, averea geto-dacă, cea care nu era doar voarbe-n vânt, deșertăciune și vânt: vorba vorbelor: verbe, proverbe, cu duh, fiind adevăr de adevărat, așa cum și Iisus de adevărat a înviat, că nu era un de ala antihrist de a rușilor care țin una și bună, că ei nu-bolunzi și proști, dar draci împelițați fac dezastru și omor, în popor, de pramatii și de apocaliptici ce sunt nemerncii și afurisiții de ciolovivici ucigași și de sincigași, că făcând altora rău, în fond și lor își fac adeverind, că cine sapă groapa altora, lor, își sapă (tu, omule, că eco homo! tu, ca un atotștiutor șu om de viitor, ce mai comentezi la aiasta, în neaoșa ta limbă română? Zi fără jenă, zi, cu igenă, zi cu voce tare ca cine are urechi s-audă și cine are ochi să vadă nenorocirea, năpasta și dezastru, din Ucraina, vorba Pr.Al. Stănciulescu--Bârda, Mehedinți, din MH, Mehedinți, de pe lângă Drobeta Turnu-Severin, dar ce vin eu să fac pe nebunul, că atâta lucru, îl știți și voi și nu-i puțin lucru, că vorba francezului orice despărțire de lucru bun, de unul drag ție, te face să mori un pic, cum și pasărea, o știi și pe asta, că nu-i înțelepciune pe care să n-o știi și, tu,după o viață de om, că omu tot învață, și cu, cât știe mai mult, tot neânvățat moare, dar ce tot filozofez coloană fără sfârșit dacă vorba lungă, sărăcia omului, că și dacă păr lung e, tot minte scurtă e și, în cazul aiesta: unde dai și unde creapă, că face-n drum dacă-l scapă, face toroștele până la podele și apoi după ploaie chepeneag, umbrelă, că degeba mai fuge-n tufă apoi ca racul înapoi/ca Angela merge încet ca melcul, dar ce vin să vă spun ziceri/ snoave, din Legendele românilor de Petre Ispirescu/ basme versficate de Dulfo și înțelepciuni de-ale înțeleptului Pepelea, înțelept cu aură și nimb, înțelept ca un proverb, că Pepelea avea cuiul lui Pepele după cum, îmi povestește cuscru Cosma Vasile care, în Ciubăncuța sta pe Braniște, pe lângă, vizavi, vizavarză de secția de tractoare, unde șef de secție era Balauru, de la Motoru, din Osoiu, adicătălea: Mureșan Ilie căruia soră era căsătorită, cu Ion micuțu, feciorul lui Duma Victor și a lui Maria Bărăiții, neam bun și apropiat cu Vica, că de-acoale, din casă se trăgea Ana mama, nevasta lui Iounașu Horjului, mama și tata lui Vica, de a lui Casian și Frosinii, din Ciubăncuța dacă ținem cont și de bunicii ei, că și ei au împănat, populat, pe vremuri bune, prosper-social-uman-comiste, Ciubăncuța-Clujului vorba lui Radu Cosașu scriitor și redactor revista și almanah Cinema, unde domnia sa acest scriitor artist Dumitru Mircea redactor șef la revista Tribuna, în vorbe frumoase a consemnat, a scris, ultimul a chiar vorbit la Radio-Cluj despre Pavel Rătundeanu-Ferghete, cel din urmă, redactorul șef vorbind despre subsemnatul și la Radio Cluj, unde într-o vreme director a fost Florin Zaharescu și redactor la emisiunea Universul creștin, era Lucia-Stana Sevianu dejeancă care a binevoit să mă cadorisească cu mașina de scris a lui tătână-su advocat la judecătoria Dej, unde advocați au fost părinții: mama și tata criticului și scriitorului Lucian Gruia, în Cluj fiind advocat unchiu-su petul Bazil Gruia, un bștrân distins și distinct, cu care m-am plimbat și am stat de vorbă, în cofetăria unde aveam să mă întâlnesc, pe lângă rectorul Universtății, respectiv redacția Tribuna și Uniunea scriitor filiala Cluj, unde președintă e distinsa doamnă critic literar Irina Petraș. Era să mă prostesc și să-mi fac un rău de care nici înclin, în mânecă n-aveam nevoie nici, cât negru sub ungie neîngrijită, cum mai eram, că-mi scăpa o lăcrima din vedere să fiu etic, binecrescut, cu cei 7 ani... și cra cra ca o cioară o mai făceam cu găinaț pe bară ca corbul cu cașcavalul, în cioc, îmi cădea îmbucătura jos la vicleana vulpe. Totul sunt mărturii a existenței mele banale, uneori superficiale. Nu eu mă judec, ci dumneavoastră, Criticilor mei. Tu, Ben, vulturule, șoim al patriei mele, dumneavoastră, însă tac taca ca sucala, că taca cumpără vaca, că taca taca până măritala, cu Ming, că după ce mărital, vorba vine, că umblă gura ca sucala, turuie cu turație dată la maxim ca o moară hodorogă, hodorogită care merge fără rând și noimă. Tu, Ben, poți îndruga vrute și nevrute, că-ți dă mâna, mintea... Că știm dacă știm, dacă nu doar ne prefacem, că știm: paște murgule iarbă verde, că-n pădure și urma ți se perde și apropo, de cine râde la urmă, râde mai bine dacă nu faci haz de necaz, că plâns cu plâns baligă de mânz..., că de ce te temi/și de ce, în frunte ți bonus pus,ai neică,cu tot greul, de dus ca su'plus,ca balast,că uneori poate fi maculatură, băligătură socială, pleavă, că nu vezi pădurea de copaci și ca Putin ești un rebut social, o comico-ironie a sorții precare, hidiase. Tu, zi ce vrei, că eu zic ce pot și ce-mi vine, să zic, sfântule și Benule, adică phonexule, cu nădejde, că la greu, știu, că pentru Dumezeu nu-s singur, nu-s lupul de mare, dar nici singur pe lume/un mare singuratic ca Cel mai iubit dintre pământeni/ un ala din pretutindeni intrus a limbii române inconito, D'ardagnean/ Caratista, din Ciubăncuța/ Ciudanovița, Iezer-Puiești, că numai tu, știi ce mai scornești ca Elena celui din Scoricești, florăreasa Petrescu, academiciana cabinetului numărul 2, în adevăr de viață, o meliță ori o mincinoasă, că erau două muieri una rea de gură ca cea a lui Cioca, Ciupe Ioan brigaderul și Susana șoferului de camion de la colectiv, tot un Ciupe Ioan, că astea două, în Elena Ceaușescu fiind: două răutăti, în una, că mai era o Elena din Troia care a mințit, cu calul, dar aiasta contemporană nouă a mințit ca Iliescu vinovat de sângele vărsat la revoluție care a mințit poporul, cu televizorul (la aiasta ce mai spune comentatorul, ce spune pe bune, cu defăimare, că fiecare poate zice liber, în cădere liberă, poate zice probleme personale, cum, îl taie capul, cum vrea, cum ar veni: rotund/ profund viceversa?). La tine e o criză a scrisului, Ben, deși tehnic, nu șomezi, că te văd aplicat, tot asupra ce-ți place ca manifest, pentru sănătatea pământului, în totuși iubirea, Limba română, tot cu iscsință, înțelepciune, că tu ești prevăzător, pro viitor, în drept cum dreptul de a te naște, paznic de far, de, în drept de a fi, în consumarism, cu altrism și cu optimism pașoptist artist. În multe privințe, îmi fac ca omul, bărbatul lui Vica, îmi fac prevăzător, cum m-a învățat năstrușnica și de loc proasta asta care e săracă, dar nu și proastă, după cum știi destul de bine și de eficient, zburător Călin nebunul file de poveste știindu-se că a scris Zburătorul Heliade și Călin.... Eminescu. Eu tot ce fac, fac de capul meu și braznic, la ce să mai il țin cont, de ce zice unul/altul maliițios  ca Mircea Malița cel, cu materie cenușie, scriitor filizof ceva de gen ca om de știință, un curios de a descoperi știința și a se pune la punct, cu normalitatea României educate și-n Socialism, în sicetatea multilateral dezvoltate, comuniste.

Bucură-te de natură și de, în lumina luminată, că, în fond, lumina-i oameni ca oameni, de pretutindeni fără dușmani, cu prieteni acasă, ca-n pretutindeni, cu suflet profund de România și de om-poet, poet-om, România păstorului blând, în poem boem, că voi taca paca veniți să vă bălăcăriți,

în nebunia dragostei ca negație a negației pe sub teii înfloriți pe alei sub cer, cu zbor de dalb de porumbei,

cu Vica nevastă-mea, în drag și făinoșag de România mea

pe care mă pot baza, când mireasa este trcută peste a casei prag,

obicei, în țara mea,

că muierii mele-i de măritat, că e bine, când e bine,

în ce cu iubire, drept ni de ce se cuvine,

că dându-ne peste cap ca să te transformi, în muscă ca să fie Putin, cu vai de capul vostru,

cu tot ce-i cer și pământ verde de albastru, în tezaurul nostru, că și Ioana Nicolaie zice fără să se umfle-n pene: "uită și asta ca pe toate celelalte, că nu e om să poată trăi fără a uita", că și apa, tu știi, că îngheță, că dacă minte îngheță și apele...., nu te preface, că nu știi.

*

Aura Cristi: poezia/scrisul lasă-mă să te las, că: "scrisul este indisctabil o formă a rugăciunii," zice și Aura Cristi și, Andrei Pleșu filozofează popește: "nu e suficient să ai dreptate, trebuie să știi să ai dreptate" (însă pentru asta prinzi taurul de coarne?) surprizele o minunație, ne bucură sustenabil, pe toți, ne bucură natural cu vitalitate, în dragoste pentru femeie ca Vica, o super femeie și zee. Cine-și nu-și dă praștie cu nervii, cine nu-și dă cu stângu-n dreptu? Că toți ne mâncăm zilele.

- Mulțumim. Doresc o cronică literară.

- Dragi colegi, Atasat aveti volumul 3 pentru finisat/finalizat si publicat. Cand poftiti va trimit volumele 4,5,6. Sanatate, Ben Todica

- Tot ce zici e abracandrant, că eu n-am scris încă vol.3 ca să nu mai zic de restul. Multe lucruri, cu facturi sunt hazardate și țin de can-can. Știu, năzdrăvanule, tu, ai frumusețe și stil, ai curaj și ești temerar, cu talanții îmulțiți, în har, cum rar. Tu, cunoști toată lumea ca un star, însă de când a început rușii războiul, taci ca melcul, taci, ești tacit ca cel mai iubit dintre pământeni, ca cel provita pentru pământeni, taci, Doamne sfinte să nu ți se reproșeze profesoare:

- "Dacă tăceai filozof rămâneai."

- Pentru aiasta ești mut ca o lebădă, în corola de lumini a lumii? Tu-ți știi taina și durerea. Tu, Ben, ce știi și ce îndrugi, înțelegi, nu-i doar Figaro/ Frizerul Merelor pădurețe Ce păsărească grăiți dumneavoastră" că eu n-am ieșit din piesajul fizic, din existențial? Deabia acuma mă concentrez la ce mă mai gândesc, dacă mai pot să mă mai gândesc, că... războiul mă derutează.

- Ce face restu' lumii?

- Dumnezeul merelor pădurețe e necuprins, în noblețe, chiar dăcă buna veste e umană, cu umanitate, în condiția noastră omenească.

- Dle Ben, M-am apucat de volumul 2 de corectat și adaptat. Sunt 370 pagini format A5, este o muncă migăloasă, date fiind frazele foarte lungi, lipsa diacriticelor la textul dvs, lipsa unor litere din unele cuvinte - scrisul pe telefon îl înșală pe domnul Pavel! – plus eliminarea unor repetiții și multe altele. Am parcurs deja 70 de pagini în vreo două săptămâni, într-un ritm de lucru adaptat la programul meu școlar. Volumul 3, paginat văd că are 600 pagini format A5. Imens pentru un volum! Poate fi împărțit eventual în două volume!

- Am sa-l impart in doua insa atunci o sa ajunga la peste 10 volume.

- Tu, să faci bine ce faci, domn profesor, în dor și dor de dor, de dragoste și dor, că, tu pur și simplu știi ce știi mai, chiar mai bine ca mine, autorul acestei cărții Mere pădurețe, poale crețe pur și simplu exemplu par exemplu, cum ar zice, cum s-ar exprima un nonconformist ca mine un ardelan, someșan, cum aș fi eu un moțat molcom trabsilvan, transparent, or lins la carul cu vaci a lui Grigorescu cel care o pictat, în biserica de la mănăstirea Agapia, un neaoș român, pictor, cu excepționalul tradițional convențional, național monumental. Tubu:

- " Mă duc să vorbesc cu omul ăsta".

- "ÎI Zburătăcesc penele la cioca, ciocănitoarea de pe ulița aiasta a Balmoșului, cum ar veni o dubilesc, o jumulesc, o opăresc și penelesc," zice Marius, Mistrețu, Celemen.  Marius, când este altceva de făcut la câmp ca un Om leneș, el taie lemne, zice Miha enervată, că Marius face ca Dănilă Prepeleac/ Ivan Turbincă. A zbura zburare, recită Dem Rădulescu, Bibanul, cu Puiul Călinescu și Jean Constantin, din filmele cu BD, în acțiune /alertă/ la mare și la munte, un trio de experți-actori de elită, din elita actorilor-artiști. Ben, tu vorbești/ te lauzi, în ciudă, că: lauda de sine, cum zicea Păcală/ Tândală, că nu miroase a bine, că parcă așa vine vorba, că-i mult până departe? Cum să, îmi facă hoții figura ori deștepții care ne corup și jefuiesc bunuri care aparțin poporului, fără ca poliția să le ia urma?

- Tu, cu ce te confrunți?

- Savurez pe toți cei care scriu cu talent nativ, înăscut.

- Noi și, dacă eram doi maturi rebeli?

- Concentram, ne concentram, în esența, un nimini, zgomot de zigot, provita, pentru a ne trzi: proletrari între proletari, nu puteam evita utilul, că parcă știm din ce trebuie pe Titanic ce trebuie: lucru ca să știm ce de anume trebuie, lucru bun, extraordinar, îmulțit, în har, în dinamica de a fi! Uneori, îmi era lehaminte de mine, că veșnic, mereu eram nevoit să merg, în sat/chiar pe sate să mă împrumut financiar pentru nevoi personale, nevoi casnice, domestice, însă, când aveam acea lehaminte ca o lehozie, eu deși mânat chiar de Vica, eu unul o refuzam și pe Vica, ea personal trebuind să meargă sa cincăie, să ceară împrumut milogindu-se la unii mai gazde, bogătane/ mai econome, pe care trebuia să le convingi anevoie mare de nevoia ta ca să te împrumute și Vica fără vorbă lunga și minte scurtă, convingea și aducea acasă banii ceruți, trebuincioși, că era Vica ageră și șpilără, diplomată, că eu mai mormoloc și molcom, uneori necovingător, cu moduri diferite neștiind uneori pentru cine bat clopotele? Ca atare eu pentru cine mă bucuram având-o alături pe Vica?

- Pe mine ca domnia voastră, mă pasionează scrisul.

- Dragostea lui Vica etern roman, că-mi da adânci fiori ca să-mi potolesc amarul. Cine, ce, oferte vă face? Mă bucur, că ești stabil, că ce faci, faci ca Hațeganu, că, tu, nu ratezi, spiritualul vieții, Dialog amical, cu care ne faci o idee, că, tu, ești, în amical de nădejde ca Păcală reântors acasă tot național și tradițional, în limba română, cu Mere pădurețe, în giobul tău ca un norocos, ortace!

- Pentru a continua, a face lucru bun, îți trebuie doar voință și conștiință.

- Ben e ca un personaj biblic, în vechiul oraș a Ierusalimului, martor a mântuirii mele, în livada cu vișini și lacul cu lebede, din veșnicia speranțelor și a credinței, din ansamblu României pur și simplu. E nasol, că nu știu ce am făcut, de am scăpat, de sub control și, din spectacolul cool a vieții și așa precare ca să nu mă fac de râs, în Ciubăncuța, în fața cui? Cum poți să mă debusolezi total, Ben, chiar dacă ești de tot hazul, glumeț, nu, crezi, că tu, dai, ai dat culoare vieții mele, că tu-mi ești plasa de siguranță, cum zice Ady Moisescu, de la Apropo, un grozav, în, la Românii au talent, un om cu bun simț, de om bine crescut?

- Gândim la piatra de hotar.

- Ben ca Petru temelia bisericii apostolească, că tu-ți urmezi sufletul și chemarea străbunilor, de Colț alb și cu dragoste de viață, în ce privește limba română care te-a urcat la vârf, din mina de uraniu de la Ciudanovița împărțindu-ți fericirea cu cei dragi, fără pic de invidie, egoism. Ești mereu inspirat.

- In carti vei fi NEMURITOR.

- Cum îți explici, omule, care-mi strigi: "ECCO, HOMO și omul Hristos, a înviat, cu adevarat a înnviat, în lumina sfântă!"

- Viața e sau, nu, pentru toți ceilalți, tu ce zici, că, în celași, țel, scop, are drumul ei, drum de care cu toții ținem inteligent cont, că are iubirea noastră a unuia pentru celalalt iubire dezinteresată, că Dumnezeu, nu discriminează, nu părtinește, pe nici unul dintre noi, că Dumnezeu nu-i a cuiva, că-i a tuturora și asta ca să nu hulim, să nu batjocorim duhul sfânt. 

- Ai fost la înviere? La voi altu-i fusul orar. Ce zici, care ți filozofia de a ne scoate, din încurcătură? Ce teorie-mi mai ții, că tu reciți poezii ca mintea cu memoria tot tânără, prospătă, s-o menții, să ți-o ții?

- Frumoase vorbe care nu-s doar vorbe, ci duh din duhul sfânt a limbii romàne pe pace și pâine, liturghie din spice trasă drept la veșnicie-n mâine, în drept la fericire!

- Tu ai rupt a inimii răgaz, făgaș, de fapt mi-ai dat, figuraș și drăgălaș mi-ai dat la tine pe blog, dar din dar-rai, mi-ai dat răgaz, timp, pentru popas, că eu eram cel vinovat și, Ben Todică ca om minunat, m-ai desfătat, că m-ai publicat implicat ca aur cenușiu strecurat.

- Dragostea la nevoie, anevoie, în culori de neliniște, anevoie la nevoie se cunoaște. E Noaptea Invierii si le multumesc tuturor celor ce m-au trimis mesaje cu ocazia acestei Sfinte Sarbatori. Am primit de la multi dintre voi mesaje de felicitare sau multumire pentru ispravnicia ce mi-am asumat-o si o duc mai departe cu indarjire, dar mesajul de mai jos m-a miscat intr-un mod aparte si il redirectionez mai ales ca un indemn pentru mai tinerii dintre noi. E un mesaj al unei scriitoare nonagenara catre un poet septuagenar: ”Da, truda pe ogorul limbii romane este una aproape sisifica, dar care merita efortul, indiferent de punctul de pe panta la care putem urca bolovanul acela care nu ne da pace si de care vrem sa ne despovaram.

Da, este mult de citit, nici eu nu pot sa citesc pagina cu pagina toate revistele ce-mi trec prin Inbox. Se scrie mult. In mod normal fiecare din noi ar trebui sa citeasca mult mai mult decat scrie, iar daca asa se intampla este nemaipomenit! Va doresc tuturor Un Paste fericit. Fie ca Lumina dumnezeiasca sa ne aduca pace in jur si liniste in suflet!

- Hristos a înviat! Cine a fugit de răstignire, că Iisus n-a fost laș, chiar și dacă el a cerut, în rugăciunea lui să ia paharul morții de la el, dar n-a fost să fie, fir-ar să fie! Da, iată, un suflet de om dintre oameni, un om minunat, cu care și eu ca novice corespondez cu drag și, cu un făinoșag în drag de România mea, însă și, tu ești om, pâine de toate zilelor, o conștiință, un spiritual, un om care ca profesor mi-ai dat sfaturi utile ca de om, cu carte ca atare, cu parte aparte,valoare, în care și omenie de Românie este cu cota ei de soare și căldură de om ca la carte, în drept de a fi om de calitate. Hristos a înviat că a înviat, cu adevărat!

- Iată încă o carte necorectată, Când va fi rânduită am să vi-o trimit. Cu bine!

- Doamne, este o fercire de a avea în jurul nostru oameni credincioși, când lumea  se îndepărtează de cele sfinte. Cu mulțumiri și ..Paște Fericit”, Dumneavoastră și Familiei, Cu deosebită stimă, Melania  Rusu Caragioiu. Poem luminat, de să ne deie Dumnezeu bine, liniște și ce ni se cuvine, cu lumină și pace!

- Dacă tu Ben, nu m-ajuți, nu știu, cât am scris, din vol.4 a cărții Mere Pădurețe. Tu, ce mai zici, în ce mă doare pe mine?

- Trebuie sa te insori.

- Rușii de ce nu depun armele demonstrând, că trag căruța, cu globalizarea, dar, în ce direcție, că noi suntem cum suntem viceversa, că explotăm om de către om, cum Ceaușescu, în programul etic a partidului, nu înșela ca o pe nimeni, c-avea pantofarul aiesta lui Păpuc, din Scornicești, dar ce o fi născocit, scornit ca Ionu lui Păpuc, din Sâmpetru, natalul lui Pavel, sat de care i s-a făcut dragoste și dor, în drumul lui spre viitor, care, frate, că zău, cât i-a mai rămas să trăiască, în viță românescă fără, în paștile măsii, să îi sosească cântarea morțească, prohodul ca la ironiada, nu ironiadei, că nu la noi s-a omorât Ion botezătorul, înainte mergătorul și pe strugă-n pustie, convinge-te, că Urcan bătrânu n-avea importanța lui Irod, dar își avea importanța ironică a lui, mai țucând crucea popii și el compatibil cu viața, că doar Irod dovedind ștințific, că el e cel care a poruncit uciderea copiiilor, chiar nevinovați bistoș, precis, că îi încurca ițele, peteicile și el era cel vinovat de moartea a cei 11 mii de prunci, cum ce vină au avut parte țăranii de la1907/ cei de pe vremea lui Horea, Cloșca, Crișan, un trio sfânt revoluționar despre cine ca despre Bălcescu, Iancu eccetera, eccetera... s-a scris, că-i din istoria românilor, dar cui, îi mai pasă dacă mai vin netrebnicii cu propunerea de a scoate pe Eminescu și istoria, din școli? din învățământ? c-ar fi vrăjeala asta un cadavru, cadavru din debara (cineva zice la starea nației, lui Dragoș Pătraru: "și pe vremea lui Ceaușescu era mai bine").

- Așteptăm cu multă bucurie Sfintele Paști care ne aduc primăvara purificării eului nostru prin binecuvântarea sîngelui vărsat spre înălțarea noastră deasupra păcatului. Sărbători Pascale Fericite! când vom rosti cu toții ,,Christos a Înviat!” și ,,Adevărat a înviat!”

- Bunica, îmi zicea sinceră și bună sfătuitoare, îmi zicea, să nu mă învăț, cu buruiana dracului, cu tutunul, cu țigara și ascultător, nu m-am învățat, că la lucru rău, lucru dracului n-a fost cime convingător să mă înpingă destul de ispititor să mă împungă din spate, cum naiba l-a împins lăcomia pe Iuda, cu 30 de arginți, să vândă, să trădeze pe Iisus.

- Sfintele sărbători ale Învierii Domnului cu sănătate și liniște sufletească. Hristos a înviat!

- Adevărat a înviat, dragii mei!

- Ultima poezie trimisă, te rog să binevoiești să ni-o fentorni înapoi, c-am butonat prostește telefonul șu nu mi-o rămas vtreo copie și mie lui țiuic, țiuic, dă-mi și mie, că eu îs mai mic.

- Ucrauinienii-s schingiuiți, batjocoriți și omorâți ca Iisus fără a li se da ocazia ca să învie.

- Cu alduire sfintele sărbători continuă, în alduire ca paști, Hristos a înviat, cu alduire și, cu sfințenie, drept la fericire! Dacă urci dealul, atingi de pe deal cu mâna cerul, cu îți părea, aveai iluzia, din vale, că sus pe deal cerul atinge pământul și eu ambițiinat, în coplărie am chiar urcat de câteva ori, am urcat curios și luminos ca naiv, cu naivitate lui Platon văzând umbrele flăcărilor pe păreții peșterii. Până la urmă, îi libertatea lor, ce fel, să corupă, să fure ca tagmă a jefuitorilor, Tudore Vladimirescu, din Vladimir, ori Dragomir, tata lui Pavel? Sunt iubiți ca pâinea caldă cinstiții ca oameni cinstiți, cu demnitate și sfinți, din frescele bisericilor și al României profunde, tainice și mari, copatibile cu viață și, cu șanse, cu sens versus ca modestia din satul firesc românesc, la viață din viață, conștiință, în adevărată știință, cu viață din viață, dar ce spun om bun, moș altruist și artist, Crăciun, c- avem nevoaie de bine ca de aer proaspăt, nu-i așa? Nici și nici de la cocorici, tu, ce faci, când vrei să-i spui fain-făinel de la Rafael? Prichindel ești teribil cu mândrie și pasiune, în înțelepciune de România, cu oameni care firesc știu ce vorbesc. În natura proprii naturi, că învie ii simți apropriați, Ben, apropriați bucurie, trăind, în omenie de Românie, în ce trebuie. Toată lumea râde, cântă și dansează, valsează, în tango nătâng, în cavalcadă a ràsului, comedie umană ca la Honore Balzac de râs și turcă, că lelea Vică, își toarce câlții, fuiorul/ lâna de oaie, de pe furcă, o face de oaie ca să țeasă canabisul, cânepa, în războiul de țesut, că la noi toate-s, în veșnicia la sat și-Lancrâm, Blaga filozofic și filologic, ne-a născut. Să fii sănătos, frumos, că:

- "Adevărat ca înviat,"creștinule luminos!

- Hristos a înviat!

- PE ALTARUL SOARELUI De mult mă să sămălesc și să continui, să-ți scriu, din România te iubesc ca să vezi, cum încă să scriu mă silesc, străduiesc să scriu cum se cuvine ca să fiu între oamenii de bine și de mă latră, în sat câinii toți și, în mâini, chiar dacă mă înspin printre colți de piatră și spini ori între câini și eu latru și, în dragoste și dor, Ben, te latru ca la teatru, te înhăț de picior ca să rămâi măreț, cu Ming la făcăleț, că la român musafirul român, nu vine cu mâna goală avàndu-și iubirea lui pro limba română iubire pe verticală, în iubire, cu drept la fericire și de alinare, în România cântării alese și frumoase, cântare a cântărilor, că io trag la jug, în locul boilor, că în ventură n-am arătură, în afară de arătură și-s cu sămănătură ca ce seamăn de asemenea ce seamăn să adun, să secer, binele ca să-mi bucure zilele. Dar ce zic, că o țâră nu stau ca să nu-mi sece binele-n liturghia de pace a limbii române, din spice, că cine lucră, în România și càștigă rodul muncii și a sfânt rai de pe pământ și n-ar fi, sub cer senin lucru puțin, că și florile ne-a crescut și, înflorit, în grădină, a înflorit cu viață bună, florile și roadele a veste bună, cum bine i se șade la român acasă stăpàn, cu verde albastru de acasă olecuță stăpàn, c-aici mă nelcoșesc românesc și firesc, că aici harnic, prag. atic, cu rost și, cu folos neamului nost, aici nealcoș muncesc, cu zâmbetul pe față știință și conștiință de măr domnesc și cànt, că e în belșug hrana omului pe altarul soarelui. Eu sunt ca arcușul pe strunele lăutarului, ceterașului, că noi încă sumtem să merem tot înainte artist, cu un manifest pentru sănătatea omenirii și sănătarea pământului, în viața ca o floare și albina care zboară, din floare-n floare, în ciudă, că nu tăim cu cuvàntul, cât pamântul. Ben, tu du-te cu Dumnezeu, că eu rămân, în locul meu, rămân cu limba romàna, rămân cu copiii si cu greutăți, cu cele responsabilități ca cei botezaț, de veșnicie neânțărcați, cu năravuri învățați, dar sa nu fiu de râsul lumii, în lumina luminii ca minunea minunii ca la masa de paști cu Hrisos a înviat și încă odată în us, cu Iisus! De rău, nu te poți feri, ascunde, la nesfârșit (infinitul cum îl defimim, gen Brâncuși, un E Brâncuși, cum, îl definește, în culorile lui țărănești, culori armonioase, de încântare și de binecuvântare creatoare care te ține ca pe Pârlitul, cu ochii-n soare, deși ca om, nu ești ca pasărea pe păsăreasca, poezească a ei ca mafia drogurilor, pe graiul ei, în pierzare e, chiar zicându-se: fiecare pasăre pe graiul ei se topește  ca și, cum, Ben, cum adică nașpa, că unde iubire e și o șansă de salvare ne-o dă Iisus salvator, că acolo și sfântul corăbier, Dumnezeu e, Dumnezeu care ne bucură ochii și inima, nu-i așa, că El ne dă ca șansă adevărul și viața? Noi nu închidem ochii, dar nici orb nu suntem, c-avem ochi să vedem, să nu ne uităm rădăcinile.

- Din nou, cu multumiri si calde urari tuturor. Cred ca ne dam cu totii seama de stradaniile aprige ale actualilor farisei de a-L rastigni din nou pe Iisus Christos, datorita jertfei Caruia am devenit si suntem ce suntem - altceva decat triburile pierdute prin junglele Lumii. I-am ramas dara datori cu propria spalare de pacate...

- Îți scriu și parcă nici nu mă auzi, Ben, c-ai devenit și tu, bătrân, cu gândul aiurea, în afara arăturii și aventurii claviaturii care fără degete, singure scoate sunete, dar, tu, pe ce lume, pe ce parte a lunii, ești, cu lumina luminii? Tu, ți-ai găsit calea fără de mine dar nu ziceți, ce faceți eficiet, cu stropul tâu de soare? Tu ești, cu excelență.

- Tu din singuratate te-ai insusit calitati feminine de a trancani.

- în tine e un fantastic a păcii și a muncii.

- Iaca na.

- și tu știi ce și cum meșterești, cu performanță și cu brio ca Halep. După ce a rodit via plantată de mine și tata, la 3 ani, după aceea, când mergeam la sapatul viei de 2 ori pe an tata ducea cu noi vin, vin pe care-l dumnicam cu pâine, pită, în vin și-l mâncam, în loc de altă mâncare și mâncat cu măsură ne întreceam pe sine fără și șiretrlic, făcând lucrarea fără a lenevi, că noi nu eram robi, ci robii lui Dumnezeu, că și Iisus s-a răstignit pentru șărbătoarea sărbătorilor, extraordinarul extradionarilor, lucrând serios și, cu excelență ca, în păstorația îndumnezăirii omului, în seninătatea de a fi, prin munca noastră aducându-ne pe Mazări, în hotarul Sâmpetrului, aducându-ne bucurie a bucuriei, ca o cântare a cântărilor a vitalității înțeleptului Solomon, că munca ne desfăta și desăvârșea, în plăcerile de zi cu zi. Munceam, lucram, cât era ziua și ne simțeam bine detoxiați, cu pre bioticele naturii naturale, în noi la rezolvarea problemelor, că era, în noi, în desfășurare procese care întreținea flora intestinală spre sănătatea noastră care ne ajuta biochimic, prin creerul din intestin, procesându-se alimentele sănătos încăpățânat, în bine, stabilind regularitatea. Ce-i cu Picuic, în lumea care o prețuiesc, Ben și eu cu ego meu de mere pădurețe și cu noblețe, în Mere pădurețe, că la noi totul e fain, cu Silviu Purcărete/ Solomon noapte albastră, că dacă-mi vine să fluier, omule, fluier ca om de caracter. Ție ți-a ieșit mânță neagră, în drum, de te-ai întors din drumul Merilor, cu Mere pădurețe?

- Sper sa nu-ti schimbi sexul pana terminam merele.

- Copiii lui Vica au zis, când, îți iese înainte pisică sau șui, iepure (așa s zice și, în Topa-Mică, a lui Ion Alexandru a lui Șandor), că pruncii, mușchetarii, cireșarii, lui Vica ziceau, că faci tri pași cu spatele înapoi, trei pași îndărăt, îndărăpt, scuipând de trei ori pentru a-l îndepărta pe Mamona, pe necuratul, cum a făcut-o și Iisus cu carismă, dracii băgați, în porci, i-a făcut alduitul Iisus, în carisma Lui, să se arunce, în mare, nu, însă, în Marea cea Mare. Nu era Vorba de copiii lui Grand, ci copiii lui Vica, c-aici era buba cu virtutea militară, bărbăție și credință, chiar dacă șovăi, că dacă mă îndoiesc, cuget și exist ca artist, benule! Îmi vine tolomac, ce povestește legat de amintirea lui Nică care țuguiat și moțat, își amintește și, când răspopit, Eminescu ca, tu, Ben, care mă îndemnai pe mine să scriu, în amintirea lui, Creangă scrie cum la Crăciun, un popă, nici el neștiind ce face, ce-i veni crepând lemne, cu o bucată de lemn să arunce filozofic, concret, cu-n lemn după colindătorii hazoși care au început să strige probabil ca, în Sâmpetru:

-"La Răchita Roșioară

Tremură un popă să moară,

Ar muri, dar nu se îndură,

C-ar mai roade la prescură.

Aleluia preuteasa s-o beșit și popa o murit, popa prinde peștele..., că eu cu nerăbdare sunt până la victoria finală. Mihsela lui Marius:

- "Tu, ești, cu capu-n pungă." În nerăbdare de zi lucrătoare, vine iată ecco homo, vine și o sărbătoare, o binecuvântare, de România profundă și mare. Să scriem cum se scrie, să svriem, cu omenie de Românie. Tu, credeai, că scapi așa ușor, cu dor de dor, pe picior de plai, pe gură de rai, cu grai?

- Că noi suntem cu verbe, vorbe și superbe proverbe.

- Aristotel Bunescu era un fain-făinel care s-a încrezut, în mine, dându-mi, prin 1984, o carte cu interviuri de Florin Mugur și dedicație mă făcea acest om scriitor, încă atunci, când la Două coloane, îi scriam, dar el ca Romain Roland cel care-l descoperă pe mândru și fără modru, Panait Istrate pasionat și talentat, în cele ale scrisului, ca scriitor nativ și cum rar, cu talanții îmulțiți, în har.

- Iată o filozofie a filozofiei omenești, și de povești adevărate, de veste bună ca-n poveștile biblice, că doar așa trecem peste neânțelegeri.

- Scrie cum scrii, ca scrii bine.

- Inima și de-s găsește ca munte de om, în legea lui om, de deghizat, nu se deghizează, chiar dacă, în dragoste face baie între gagici, cum zice și Diana Matei, o femeie cu lipici, dar fără pici, că Alina-i cu voinici, șoimi ai patriei, cu tei înfloriți pe alei.

- Adevăru nostru verde de albastru, nu va pieri, că  noi, nu mințim, nu denaturăm util și sublim, că valbili, din valabil, nu expirărăm, din țară, dar nici, în neam, c-aici nu doar, în treabă, cu ispravă și slavă, ne aflăm ca să ne doar prefacem, cum zice Doina Drăguț ca destin literar stelar. Că noi ca la noi fain frumos, mulțam dumneavoastră, suntem făcuți pentru lucruri serioase, cu profund ca păstorul blând, înțelept și pilduitor, că nu trăgea lumea cu pildele lui, nu trăge de fapt, în piept, ce-i drept! Noi nu încălcăm poruncile dumnezăiești, aduse de Moise, din acele flăcări  ale acelor arbuști care mai cresc pe Sinai și azi, cresc pe Muntele Tabor, munte de dragoste iubre dar din dar, rai și de dor din dor firesc ceresc, cu viitor de Românie, prin unire întregită cu hotar și îmulțită, cuși integritate morală, iubire pe vericală, cu înălțime și, cu talanții nativi creiator și, cu profunzime, în istețimedin românime, de limba română, maternă și provita, cu îndemână gramatical și spiritual național monumental și natural, Eminescu universal! Noi n-avem nimic anarhic și aici nu-i nici o paradigmă. Îmi place grozav, faptul, că corespondezi cu mine Mihai Grozăvescu (Evra Gart, un grozav al scrisului, un neaoș român, din Banat). Uneori am impresia, că-s turbat, nu pervertit, dar cu scrisul, în sânge pur și simu, pur sânge a scrisului ca acel cal arab a lui George Coșbuc, deci un scriitor, cum rar. A fi scriitor, nu-i rău. Tu, Ben, bagi bățul prin gard, ești histrunion după noi, potopul. Ciuma roșie, tot cruzime fusească, în afacerea cu droguri și crime, dar chiar așa care-i problema tastresantă și cu droguri, că tăt, cu ciumă, îi și Ruleta rusească fără nici un viitor mai bun, însă cu rezultar, soluție mai bun? Tu, cu elementul eficient ne dai desfătarea. Noi cu siește mai pierdem câte-un pariu și-i straniu. Tu, Mihai ești o comoară literară, o floare ca floarea de colț, floare rară mai ales dacă nu cu pioneze face dimineata gargară. Adevărat a înviat și Dumnezeu să vă dea binel cu sănătate pentru toate zilele pâine de o ființă și înaltă conștiința, cu știință!

- Mult Stimate Personalități, Primiți vă rog, Urarea tradițională  de salut creștin: ,,Christos a Înviat!” și totodată răspunsul creștinesc: ,,Adevărat a Înviat!”, împreună cu ,,Sătbători Fericite!  în ,,Săptămâna Luminată”. Trimit alături gânduri religioase, Cu mulțumiri și deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Tulai, Doamne! În Aghireș-Fabrici, nu era la începuturile mele, nu era biserică și a mers și tata, Dragomir ca să câștige una, că era/nu, în vreu-n consiliu, comise, în acest sens, nu mai știu și nici, că voi ști vreodată, că cu aiesta a lui Dâncan tata lui Lidia și diacu Drăgan, tata lui Liviu, sâmpetreni, știu precis, că ulteruor ca și Catrina  lui Morimete, în Siliștea lui Marin Preda frecventau ulterior, după ce din Dumbrava satul lui Varga, Pirula, Șonii, s-au învoit și au adus o biserică, sub Ceaușescu nefiind voie să construiască biserică din nou, dar dacă aducea una veche era altă mâncare de pește, altceva (înainte încercase tata în satul unguresc Macău unde un singur român, unul Faur Ghorghe avea biserică și culmea pentru acest om odată pe an venea un popă din Gărbău și făcea slujbă relegioasă și dacă acel țăran, nu s-a învoit, Dragomir și cu ceilalți români s-au dus, în Dumbrava și de acolo au adus bisericuța, din Aghireș-Fabrici, înainte mama Veronica mându-mă în Aghireș sat după Paști, pască (eu de la terenul de fotbal am luat-o pe acel rât, prin iarbă și corsăindu-mi picioarele poalele pantalonilor i-am muloșat, de am făcut-o pe mama să mă sfădească, certe, în sfântă zi de Paști, Hristos a înviat, nu mai știu, c-am uitat, nu mai știu dacă m-a și bătut cu măture, cum m-a bătut, că merg pe șest pe la țiganul din vale. Buni și ei, ai mamei, nu-i plăcea ca să nu-i aduc purici/ păduchi, gângănii, polojenii care pișca rău și noaptea din cauza lor a puricilor n-aveam odihnă, liniște, că nu era ceva plăcut. Fără tine, în Mere Pădurețe, nu mă regăsesc și fără tine, în Mere pădurețe, viața mi pustie, că fără tine viața e ca fără Vica, adică pustie, ca fără de ea de viață. Tu-mi reduci durerea și tristețea, ceața ca a celui pierdut la Marin Preda, în ceață ca acel pârlit, pentru care Miron Radu Paraschivescu, costu lacățului, salcâmului, cu cât Moromete i l-a vândut lui Bălosu ca se scape de încurcături, de greutățile financiare ca funerare, darea, impozitul. Un militar a vorbit vorbe, dar ce vorbea nu era legat de relitatea existentă, nu era legată cu agresivitatea lui de popă de Gâlgău, cu sumanu, paltonu', răude relitate a lui Noi vrem pământ, că să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi sânge și nu pământ (George Coșbuc) de miezul fierbinte a muncii, a păcii, din miezul problemelor, rebut și pleavă a societătii politice, cu toate, că-s oameni mari, dar corupți și fără minte, pești împuțiți de la cap ca să fie curățiți de la coadă, cum zice descurcăreț, filozofic, colegul Doda Gheorghe stabilit, în Recea-Cristur la baietu acel fecior cu cureaua lată care la vânătoare, că care-i etica pe la politicieni ca bandiți conta umanității? și era mare ghicea ca Doru Ilieș, cu poeziile lui socio-spirituale, era coleg veterinar, din Cășei, mustind de adevăr și viață, cu crudă realitate prin toți porii, un domn Savaot văzând puterea și rebelitatea oamenilor, cu șansă ramolită de supravețuire, în drept la fericire.

ÎN GALBENUL ULEIOS DE FLOAREA SOARELUI

Eu, îmi doresc, Iisus, ceresc tată, să vii, miluiește-te de noi, cu învierea ta toată ca

fă-mă, băgat, în samă și fă-mă stăpân pe limba română maternă, cu îndemână

și pe sfânta sfintelor artă,

cântare a cântărilor, cu rostul de popor, cioplit privita, din bardă sau topor,

sub tricolor, în rostul lor și folosul oamenilor

ca

artă a succesului,

pe imensa tablă de șah al pământului,

pe scump și sfânt altar al soarelui,

în galbenul uleios de floarea soarelui!

*

Scrisul e modul meu de viață. Vica nu mi-o spus inca niciodată niciodată, că, în viața mea, Pavel să știi, că nu exiști, dar nici așa ceva, nu mi-o înciotricat.

CÂNTAT ȘI DESCÂNTAT

Cucurigu lui boieri mari, de România profundă baladească și păsărească-poezească verde de albatru al tezaaurului nostru de limba română maternă și, cu îndemână, veste bună, hristoasă și luminoasă și frumoasă-caraghioasă, de România, de casă, de iarbă verde de acasă, mega

magna cum laude, sănătoasă, în lumea, lui Hristos a înviat, c-adevărt a înviat aur cenușiu strecurat cântat și descântat.

*

În amintire, în copilăria omenirii, maimuța cobora din copac, dar tu ce știi, tu ca memoria să ți-o menții reciți poezii?

ÎN IUBIREA PE VERTICALĂ

Așa mi-o fost mie dat dar din dar rânduit,

să scriu, cum cel iubit mi-a ursit și om de om m-a sfințit om potrivit la locul locul potrivit,

m-a sfințit ca om între oameni, pentru oameni,

om, în legea lui om, să te grăiesc ca om care-i român a limbii române șuhan năzdrăvan, pace și pâine, în liturgia din spice,

că nu mă irosesc, în van

și, artistic, în doru lelii m-a sortit Hristos luminos, cu frumos, să trăiesc șuhan năzdrăvan

că nu mai umblu cântând iordane de a lelea prin sat, pur și simplu nu umblu atâta pur și simplu, nici prin sat,

nevoit să salut cu Hristos a înviat ca un paria de România, jos pălăria!

că moțăii, cât e ziua, în poezie, cu poezia, în drept la veșnicie și înviere, cu sfânt drept Eminescu la fericire, îmi bat piua să se facă ziua ziorlde ziuă, cu undă verde, mega magna cum laude: laudator temporis acti

să-mi câștig veșnicia de România, cu omenia, mai moțăind, în pat, fără să mă sinchisesc

și plictisesc,

în acest pitoresc, proscris, în propriu-mi paradis de scris,

artist firesc domestic românesc altruist socio-cosmico-uman și dialectic filozofic, cu preț ca preț la nemurire, cu ecuația de România univeral, prin național și monumental, să trăiesc firesc gloria-victoria ca Nadia, să trăiesc,

în performanță, să trăiesc mare românească conștiiță, să trăiesc cum trăiesc, în realitate fără comoditate ca țăranul să trăiesc, în sănătate și cum se cuvine să trăiesc cu spiritulitate, sănătos și frumos încăpățânat, în bine, cu omenia de România căutându-mi la mere pădurețe în noblețe,

căutându-mi soluția, rezoluția,

prin Dumnezeu pitoresc, mereu, de România,

căutându-mi luminos și frumos, bisericesc/ boieresc țărănesc, firesc

și, în drag armonios hristos, luminos,

de Romània mea,

în Hristos a înviat,

c-adevărat e, că a înviat și m-am luminat, în curat

și, în aur cenușiu strecurat, cântat și descântat,

că măcar nu rag, mugesc ca o vită, un iosag,

după rang, nu rag,

în al vieții firesc val pe val, de pe Arcă,

cu acasă de biserică, în biserică:

-"Hristos a înviat !"

-"Adevărat a înviat !"

că n-am ureche muzicală, hong, dar, nu după ureche aș fi după pereche, confortabil și imbecabil a lui Dumnezeu, sfânt/ excelent și inteligent copil, cum vine vorba, verba nimbul, verbul-proverbul,

în fâinoșag,

cu adevăr și viață, în drag,

că nu-s fără egal național, în făinoșag de gen Eminescu, în instantaneu de Dumnezeu,

chiar dacă pe Vica ca mireasă la nunta mea și nunta ei, cu tei în floriți, cu zbor dalb de porumbei am trecut-o, pe Vica, peste, după obicei de bordei,

că l noi câte obiceie tot atâtea bordeie;

pe Vica am trecut-o cu făinoșag, peste al casei prag,

în România mea, de drag, în drag de drag, în vilag și, în finom drept de a

fi, în iubire pe verticală,

cu școala de dincolo de școală.

*

 

PR-F&BT.