luni, 19 iunie 2017

IUBIRE, ÎN DREPTUL DE A FI






IUBIRE, ÎN DREPTUL DE A FI

Greşim mereu şi mereu, că nevoia ne calcă
Nerespectând sfânt ce avem în acest Rai: țără şi neam,
dumnezăiasca poruncă: să iubim pe Dunezeu şi aproapele: până şi pe vrăşmaş,
dar n-avem curaj să iubim,
să ne păstrăm în nobil şi sublim,
că şi de ştim ne prefacem că nu ştim
(Nu vroiți să iubiți, ca să fiți pâine de o ființă, Cuvânt-Dumnezeu, zi de zi?
Nu vreți să iubiți? Nu vreți să traiți în iubire nobil, impecabil şi sublim şi durabil?
Nu vreți nobil chipurile, că nu ştim,
deşi ştim, dar susținem subtil, că nu ştim
şi atunci la ce şi cum vă mântuiți
având prin iubire drept la înviere?
Greşim mereu şi mereu, chiar şi eu scriind Cuvântul -Dumnezeu
Rostind sau în scris mereu greşesc semenului meu
De parcă n-aş avea Dumnezeu.

De ce, cu ce drept de mântuire greşim celorlalți?
Cu ce responsabilități pentru cei scunzi sau înalți?
De ce nu-l iubim pe cel vrăşmaş şi el un cinaş fain-făinel frumuşel: chip
şi asemănare cu Dumnezeu în clepsidra de nisip mai murculit, mai schilodit de timp ca animal sadic, tâmp şi de câmp certat de Zeus din Olimp, Fain-Făinel, chiar dacă  criminal şi mişel?
(un om pus pe răzbel)?
Greşim dacă ne prefacem şi nu-l iubim pe mişel,
că nevoia ne calcă, deşi-i dumnezăiască poruncă
în greutățile vieții având elexirul tinereții şi vieții
pentru a ne iubi aproapele,
deşi aiesta, aproapele
în grădina edenului... e şarpele,
care te îndeamnă să mănânci cu noduri... merele.
Greşim celorlalți şi mai rău, că n-avem un Dumnezeu, un nobil şi sublim
Având în durabil un util,
poruncă având să ne iubim,
Însă noi curaj n-avem să fim pentru țară şi neam,
cu grijă să ne păstrăm ce avem
ca patrie limba română cu îndemână şi peste mână
păstrând ce avem iubind până şi pe vrăjmaş
şi luptând profund cu dragoste şi dor
întru rost de popor la curți de dragoste şi dor
cu răsărit de soare şi de binecuvântare cum nu-i alta România mai mândră sub soare
în căldură de om şi înflorire de pom.

Greşim, că n-avem curaj să iubim nobil şi sublim,
că-n iubire nu stăruim fudul deştept destul
în dreptul să fim pâine de o ființă a liniştii şi păcii
harnici şi buni praznici
încadrați iarbă verde de acasă,
iubire, în câmpul muncii zi de zi cu drept de a fi candidați la fericire
şi la înviere-preț pentru a evada iubire-n  nemurire.

~*~
Pavel Rătundeanu-Ferghete










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu