ULTIMUL RACNET

Iubiți pe vrăjmașii voștri

Starețul Efrem Filotheitul

Vă voi spune despre un suflet, înaintea căruia și eu am rămas uimit în fața măreției lui. Aici în diaspora, în urmă cu câțiva ani, era o femeie, care fusese părăsită de soțul ei. A intrat o altă persoană în casa lor, a luat pe bărbatul ei și a plecat. Această femeie a venit într-o zi în locul unde spovedeam, și s-a apropiat cu multă dragoste și respect. A îngenuncheat și plângea.

– Fiica mea, care este pricina lacrimilor tale? Ce ți se întâmplă?

– Știți, părinte, nu plâng pentru vreun păcat, ci plâng pentru ca soțul meu să fie luminat și să se pocăiască, fiindcă a făcut greșeala de a pleca cu altă femeie și a păcătuit înaintea lui Dumnezeu. Și vine în casa mea cu acea femeie, îi primesc, le pun masa, se culcă și apoi pleacă. Îl sărut pe soțul meu, o sărut și pe această femeie, le fac daruri, le dau binecuvântări și apoi ei pleacă. După care vin din nou.

– Și de ce faci aceasta, fiica mea?

– Dar nu spune Hristos în Evanghelie să-i iubim pe vrăjmașii noștri? Această femeie pentru mine este cel mai mare vrăjmaș, de vreme ce mi-a luat soțul; dar trebuie să o iubesc. Și de vreme ce Hristos cere să-i iubim pe vrăjmașii noștri și să dăruim toată ființa și dragostea noastră, aceasta o fac și eu. Și plâng ca să-i lumineze Dumnezeu și să le dea pocăință. Rugați-vă și Sfinția voastră pentru aceasta!

Puteți să socotiți virtutea acestei femei? Se poate ca Dumnezeu să nu o ierte pe această femeie, orice ar fi făcut?

Nu mai am vreme

Am măsurat anii mei și am conștientizat că-mi lipsește mai puțin timp de viață decât am trăit până acum…

Mă simt precum copilașul care a primit o pungă cu bomboane: pe primele le-a înghițit cu lăcomie, dar când a observat că i-am mai rămas puține, a început să le guste cu o prelungită savurare.

Nu mai am vreme pentru întruniri interminabile, unde se discută în mod reglementar, norme, proceduri și regulamente, știind că nimeni nu va ajunge la nimic.

Nu mai am vreme pentru a răbda oameni iraționali, care în ciuda vârstei lor, nu s-au maturizat.

Nu mai am vreme ca să port dispute cu mediocritățile.

Nu mai vreau să mă aflu la întruniri unde se promovează egoismul umflat.

Nu mai suport pe manipulatori și pe oportuniști.

Mă deranjează invidia și toți cei care se străduiesc să-i înjosească pe cei mai capabili decât ei, ca să le ia locurile, talentul și reușitele.

Urăsc să fiu martor al neputințelor ce se nasc din lupta pentru ranguri, funcții și demnități. Oameni care nu mai discută despre conținut, ci cu greu chiar și despre titluri.

Timpul meu este scurt ca să mai discut despre titluri. Vreau esența, căci sufletul meu se grăbește… Mi-au mai rămas câteva bomboane în pungă…

Vreau să trăiesc lângă persoane care nu au doar înfățișare de om.

Care nu se laudă pentru reușitele lor.

Care nu se socotesc aleși, înainte de vreme.

Care nu fug de responsabilități.

Care știu să apere demnitatea umană.

Și care singurul lucru pe care și-l doresc este să viețuiască în adevăr și sinceritate.

Esențial este ceea ce merită orice jertfă în viață.

Vreau să fiu înconjurat de persoane care știu să atingă inimile oamenilor…

Oameni pe care loviturile dure ale vieții i-au învățat cum prinde cineva putere atunci când primește mângâieri în suflet.

Da, mă grăbesc, dar numai pentru a trăi cu intensitatea ce numai maturitatea duhovnicească ți-o poate dărui.

MODA „ULTIMUL RACNET” –

Sfantul Ioan din Kronstadt

O, cât de sârguincios se arata diavolul si lumea în a sadi neghina în tarina lui Hristos, care este Biserica, în a sadi, o data cu cuvântul dumnezeiesc, cuvântul lumesc, cuvântul desertaciunii! În locul templelor divine, lumea si le-a ridicat pe ale sale: teatre, circuri, sali de adunare, templele desertaciunilor lumii. În locul sfintelor icoane, pe care iubitorii de cele lumesti nu le iau în seama, au început sa apara portretele oamenilor, pictate sau fotografiate, imagini de tot felul; în locul lui Dumnezeu si al sfintilor sunt cinstiti pâna la divinizare celebritatile lumii: scriitori, artisti, cântareti, pictori care se bucura de trecere în societate si de un respect vecin cu evlavia. Sarmanii crestini! Au cazut cu totul de la Hristos! În loc de îmbracaminte duhovniceasca, îsi îndreapta atentia spre haine la ultima moda si spre tot felul de podoabe artificiale, care exceleaza prin scumpete si stralucire.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris

Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 193-194

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda