vineri, 9 iunie 2017

GSM MAREA TĂRĂȘENIE și pagini de jurnal paranormal





MAREA TĂRĂȘENIE

„Supărat sunt, Doamne, supărat !” Cam asta citesc pe fața lui Dragnea  după votarea Legii Salarizării în Parlament. În loc să exulte, iar în Piața Victoriei să fie sute de mii de români, care să manifeste adeziunea totală la politica înțeleaptă a Partidului Social Democrat, mare parte din liderii socialiști sunt tot mai îngrijorați. După ani și ani de tărăgăneli, suceli și răsuceli, biata lege a ieșit atât de siluită, încât, e de nerecunoscut.
Paradox: Legea salarizării a fost adoptată, creșterea salariilor amânată !

Așa ceva numai la români se poate întâmpla. Aoleu ! Era să greșesc. Demnitarii, parlamentarii, primarii ar trebui să fie satisfăcuți pentru că lor sigur li se măresc salariile. Desigur, pentru nemuncă. Nu, nu am greșit deloc ! Cei mai neproductivi bugetari din România sunt aleșii, care de 27 de ani se fac că muncesc pentru țară și cetățenii ei. În afara câtorva zeci de parlamentari și câtorva sute de primari, restul se ocupă cu tot felul de învârteli. Am început să nu mai avem loc în pușcării din cauza lor. La care se adaugă, românii, de toate etniile, categoriile sociale și indiferent de sex, care i-au luat drept model de reușită în viață prin hoție și uite așa, la Jilava&alte locuri nu mai sunt locuri !
De la 1 iulie, tocmai ei vor avea fluturașul mai greu !...
Există și o veste bună. Punctul de pensie va crește cu 9%, conform OUG 2/1917. De la 917,5 la 1000 de lei ! Însă, până la 1 iulie mai sunt ceva zile !
N-ar fi de mirare să apară iar Olguța și să o dea la-ntors !
Să revin. „Este un act istoric !” a declarat de la tribună, cu juma de voce, președintele Camerei Deputaților. Același Dragnea de la partid. Cu siguranță, așa este ! Cine a mai văzut o lege care să fie aplicată, în partea ei cea mai important, într-o altă legislature !? Când nu se știe ce guvernare va fi !?!
Sau tocmai aici e tărășenia !?! „Dacă ne votați și-n 2019, noi vă mărim salariile … în 2022 !” Și așa, șobolanii au tot amânat-o de ani buni, decalările curgând râu, motivele fiind, care de care mai puerile.
Acum, a ieșit la rampă Olguța de la Craiova, meșteră la gogoși și tare-n clanță ! Doar ea i-a zis prim ministrului într-o zi de joi a.c.: „Bă, tu deocamdată ești un pulifrici amărât, vezi-ți de treaba ta.” Ptiu, am uitat să o întreb pe lelea Safta ce înseamnă amărât ?! La PSD.
Între timp, guvernul se împrumută cu o viteză de invidiat de pe unde apucă. Miliard după milliard. Grindeanu bate recordul european și la acest capitol, fiind țara în care guvernul instalat doar de șase luni se împrumută la greu pentru a face față promisiunilor electorale fără acoperire. Investiții 0 (zero). Abia dacă se mișcă cele începute cu ani și ani în urmă. Tragerea de fonduri europene, șase miliarde de euro în acest an, se va face în a doua jumătate a anului. La 6 din 49 !?!
Cea mai mare supărare a lui Richelieu de Teleorman, este absența guvernului în ziua votării Legii salarizării la Parlament. În ansamblul său. Voia ca pe timpul Ciuruitului. Nici prim ministrul, nici ministrul finanțelor (?) nu au onorat marea izbândă a Olguței karatista.
Oare de ce ?...
Dragnea, siderat și ofensat, i-a băgat în cantonament-evaluare. Se lasă, precis, cu scântei în acest weekend. Păcat că tribunele nu pot asista la meci. Sunt însă, surse, care ne vor prezenta, ușor distorsionat, „laudele” la adresa bietului Grindeanu (acuzat voalat de trădare de primarul general al Bucureștilor, Firea lui Pandele) și a fantomelor aflate pe post de miniștri. Nu toți, majoritatea !
La liberali, liniștea dinaintea furtunii, mai ales că Ludovic conduce detașat la voturile din colegii. Se pare că la București a existat o întreagă echipă în jurul lui Bușoi, care a lucrat pentru pierderea alegerilor locale de către liberali !?! Aceeași echipă vrea, acum, să-l impună liberalilor români ! Total greșit !
Mi-a zis lelea Safta „după vacanța de Rusalii, se lasă cu gălăgie mare”. Nu am crezut-o, crezând că se referă la actele teroriste fără de sfârșit de prin lumea largă. Când colo, ea tot la politichia dâmbovițeană se referea.
Bat-o s-o bată ! Naționalistă, rău, lelea !

Pe scurt

Pe facebook au ieșit țațele anti Johannis, amorsate de manechinul Parlamentului ! De ce nu le-a cerut lor voie să se ducă la unchiul Sam ? „La revenire să ne dea raportul în plen, altfel … !” Altfel, ce ?...


A apărut și dovada clară a faptului că britanicii nu-și doresc, tot mai mult, ieșirea din U.E. ! Rezultatul votului din Marea Britanie. May a gândit foarte bine mișcarea, numai că s-a îmbătat cu rezultatul, absolut aiuritor, de la Brexit. Altă tărășenie !  Nu-i exclus ca „hakerii patrioți” de la Moscova să-și fi băgat coada la Brexit !?! Dragoș face o paralelă cu forțarea de către Băsescu a anticipatelor din 2005. Nu, Dragoș, Băsescu avea / are misiunea de la echipa Iliescu de distrugere a PNL, ceea ce-i cu totul altceva. Sau nici acum nu crezi că băieții de la FSN sunt peste tot ? Asta-i viața !
De la lelea Safta: „Dacă Dragnea băga bugetul României, la pariuri pentru Halep, la minge de meci pentru Svitolina în setul al doilea (Roland Garros), acum chiar avea bani să dubleze salariile bugetarilor și privaților.”
Vreau s-aud, „Minge de primul loc în WTA !” Hai, Simona !

Să fie bine !
















HAI-HUI PRIN ARDEAL (II) Mediaș.

HAI-HUI PRIN ARDEAL (II) Mediaș.

HAI-HUI PRIN ARDEAL (II) Mediaș. „ În România te urci în tren, dar nu știi când ajungi ! ” (citat aproxim...








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu