Minuni

Minunea petrecută cu copilul îngropat sub un val de pământ

Maica Domnului Megalospiliotissa

În anul 1753, părinții de la Peștera Mare se apucaseră să reconstruiască unul din metocurile mănăstirii, care stătea să se surpe, cel numit Vinica. Zidarii săpaseră deja un șanț în jurul temeliei. Într-zi, pe la amiază, prânzind ei, un ucenic de 12 ani, pe numele său Andrei, fiul lui Stavros Kolokinta, de loc din satul Dumena, a rămas din întâmplare ultimul lângă șanț.

La un moment dat, pământul din jur s-a surpat și băiatul a fost îngropat și strivit sub un morman de pietre și de pământ. Meșterii, printre care și tatăl copilului, dându-și seama de nenorocire, au început să sape, plângând și jelindu-se. Au săpat până au dat de copilul căzut chiar pe temelii și care nu vorbea și nu mai respira. Crezându-l mort, l-au scos și au început a-l pregăti pentru înmormântare. În timp ce-l grijeau, băiatul a început să-și revină. Reîntros la viață, s-a ridicat în capul oaselor și le-a povestit cine-l salvase și cum de mai trăia:

- Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.

Copilul nu suferise nici cea mai mică vătămare, nici la cap, nici la restul trupului, și toate oasele îi erau întregi. Leșinase numai, dar s-a trezit după ce a fost scos la lumina soarelui. Toți cei de față nu-și mai veneau în fire, dar văzuseră minunea cu ochii lor și L-au slăvit pe Dumnezeu și au mărit-o pe Maica Sa Preasfințită.

(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele  făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp. 340-341)

„Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”

15 August 2016 Arhimandritul Ioanichie Bălan

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos.

O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că avusese şi tânărul acesta greşelile lui –, dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt.

O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă! Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 63-64)

Maica Domnului vindecă toate neputințele

15 August 2016

Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, că în Ţarigrad era un ostaş milostiv foarte şi om îmbunătăţit, Leon cu numele, Machelie cu prenumele, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaş, s-a întâmplat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care era din călătorie şi arşiţă foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon, şi îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape.

Dar după ce s-a dus o puţină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă, şi n-a aflat. De care s-a întristat foarte, temându-se nu cumva va muri orbul din împuţinarea lui. Cercând dar în părţile cele mai dinăuntru, a auzit un glas, zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, şi adapă pe orb. Apoi să-i speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoşti puterea mea. Iar tu să ştii că te vei face împărat, şi atunci îţi adu aminte ca să-mi faci aici o biserică, ca să locuiesc într-însa, să vină câţi au trebuinţă de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului şi a trupului”.

Acestea auzindu-le Leon, cu totul îngrozit, s-a bucurat, că a aflat trei daruri dintru unul pe care l-a căutat. Deci, ducându-se înainte trei paşi a aflat apă într-un lac, când a cunoscut întru sine şi multă veselie şi putere. Şi luând din apa aceea, a adăpat pe orb, şi şi-a venit în fire. Apoi a spălat ochii lui, după porunca Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi îndată, o! minunile tale, Stăpână! a văzut cel mai dinainte fără vedere, şi a luat atâta veselie, pe cât poate fiecare să o înţeleagă.

După puţină vreme s-a suit Leon la vrednicie împărătească şi a zidit o biserică în locul întru care a aflat apa cea vindecătoare, în numele Preasfintei Fecioare Maria, şi a numit-o pe biserică, ca să se zică Izvorul cel primitor de viaţă. Fiindcă apa aceea era dăruire de la Izvorul cel adevărat al vieţii, adică de la Împărăteasa cea atotputernică.

Şi nu numai această facere de minune a săvârşit, ci şi altele nenumărate, care covârşesc la număr stelele cerului. Ca durerile de piept, şi în cuierile udului, patimile funiceilor, şi curgerile de sânge, frigurile, lepra, lingoarea, fierbinţelile, albeţele ochilor, zgârcirile vinelor şi alte multe feluri de boale a vindecat Împărăteasa cea atotputernică prin apa aceea purtătoare de viaţă, şi în fiecare zi vindecă pe cei ce pătimesc. Şi morţii i-a înviat, întru slava Dumnezeului nostru, Care din dânsa S-a născut negrăit. Căruia I se cuvine toată cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda