MIHALCA - Însăşi viaţa

Însăşi viaţa

Nu uiţi frunzele ce ieri

ne-acopereau

ca o pătură,
şoaptele lor sperau

să treacă
prin arcul elipsei
- acea absenţă plină -,
zâmbetul nostru ne-a luat inimile.

O fericire în forma unui înger
şi un miracol delicat
te fac să simţi

lacrimi de bucurie,

două buze ard intens,

o dorinţă extatică,
acele săgeţi ţintesc inima,

capul ţi se-nvârte.

Un limbaj floral este necesar iubirii,
mâinile de pe tastatură

îţi sunt amorţite
şi toate dorinţele tale secrete
de a explora
fiecare parfum din mine,
rămân inocente, ca ziua de lungă.

Prin cel mai adânc tunel
un tren intră în viteză,

un vuiet

în diminuendo

şi-n albastru crescendo

este iubirea,

sursa fiind însăşi viaţa.

Incomensurabil şi insondabil,
cu mult faţă de

ceea ce, tocmai, am spus,
în miezul meu interior,
profund te iubesc! îmi spui astăzi.

~*~

IRINA LUCIA MIHALCA