SOARELE
- Sfantul Nicolae Velimirovici -
Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupesti este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu”. Asemenea lui, dupa cum soarele straluceste si lumina sa lumineaza si încalzeste toate fapturile vii de pe pamânt, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu întelepciunea Sa si le încalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu, cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israil: „Viata si moarte ti-am pus eu astazi înainte, si binecuvântare si blestem. Alege viata, ca sa traiesti” (Deuteronom 30, 19). Cu alte cuvinte, cunoaste pe Dumnezeu Cel Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te închini, si sa nu te închini înaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii închinator la idoli. Primul lucru înseamna viata, al doilea este moarte.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 22-23
GOLICIUNEA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca unui om dezbracat îi este rusine de sine însusi, dar si ceilalti se
rusineaza de el si-i întorc spatele. Asemenea se întâmpla si cu sufletul care
nu s-a acoperit cu harul Domnului, întrucât nu-l are. Satana, vrajmasul nostru,
ne-a despuiat ca un tâlhar, smulgând de pe noi haina harului lui Dumnezeu si a
mântuirii. Din aceasta pricina, stramosii nostri, dezgolindu-se prin viclenia
lui, si-au cunoscut goliciunea pe care n-au vazut-o înainte de cadere si au
început a se rusina de sine, ceea ce a fost dovada si marturie a goliciunii lor
launtrice. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vazându-ne goliciunea, de la care
Dumnezeu si Îngerii Lui îsi întorceau fata, S-a milostivit de noi si a venit pe
pamânt la cei despuiati, saraci, slabanogi si calici si S-a îmbracat în trupul
nostru, facându-Se asemenea noua întru toate, afara de pacat, ca sa ne spele cu
sângele Lui pe noi, cei goi, întinati si spurcati si ca sa ne îmbrace în haina
cea curata a dreptatii Sale si sa ne înfatiseze în acest chip înaintea preacuratilor
ochi ai Parintelui Sau Ceresc. Prin credinta, acest sfânt vesmânt i se da
fiecaruia la Botez. Cel care îl pazeste, luptând împotriva vrajmasilor ce se
ridica nevazut asupra noastra si vor sa ne dezbrace iarasi, pricinuindu-ne
ocara si rusine înaintea Domnului si a Îngerilor Lui, acela fericit este, dupa
cum zice Domnul: „Fericit cel ce privegheaza si-si pastreaza vesmintele, ca sa
nu umble gol si sa se vada rusinea lui” (Apocalipsa 16, 15). Caci, vazându-l
îmbracat în haina Fiului Sau Unul-Nascut, Tatal Ceresc îl va recunoaste pe unul
ca acesta si îl va primi ca fiind al Sau si îl va face partas la mostenire
dimpreuna cu alesii Lui, ducându-L în palatul slavei Sale. Iar de va pierde
cineva prin nepasare si prin lenevire acea porfira sfânta si astfel se va arata
dezbracat înaintea Domnului si a alesilor Sai, atunci nimic altceva nu-l va
însoti decât rusinea si ocara cea nesuferita, caci, gol fiind, îi va fi rusine
lui de sine însusi, dar si Dumnezeu, dimpreuna cu cei alesi ai Sai, se va
rusina de goliciunea lui si îsi va întoarce de la acela ochii Sai preasfinti si
se va lepada de el ca de unul ce nu este al Lui. Pacatosul cel orbit nu-si vede
goliciunea, întrucât nu are deschisi ochii sufletului sau si de aceea nu se
rusineaza, asa precum si omul care doarme sau care e orb nu vede goliciunea sa
trupeasca si de aceea nici nu-si simte batjocorirea. Însa o vede ochiul cel
atotvazator al Domnului si se leapada de un suflet ca acesta. O va vedea si
sarmanul pacatos atunci când se vor deschide cartile sfaturilor si gândurile
tainice ale inimilor omenesti se vor da în vileag întregii lumi. O va vedea,
dar îi va fi atunci spre cea mai mare rusinare, ocara, necinste si nenorocire.
Daca ne rusinam a sta goi înaintea câtorva oameni si, neputând suferi aceasta,
fugim sau ne acoperim cu ceva, atunci pentru suflet va fi o rusine si o ocara
cu mult mai nesuferita sa stea dezgolit si, pe lânga aceasta, întinat si
pângarit, în fata întregii lumi, înaintea Îngerilor si a oamenilor, a alesilor
lui Dumnezeu si a Însusi Judecatorului celui Drept. Un suflet ca acesta va dori
negresit sa se ascunda în crapaturile pamântului, în întuneric sau chiar în
iad, fiindu-i cu neputinta sa îndure rusinea si ocara a toata lumea si mânia
dreptului Judecator, însa nu-i va fi cu putinta. O, cât de fericit este acela
care-si cunoaste înca de pe acum acea goliciune napastuitoare! Astfel, el se va
rusina de sine si, prin credinta, îsi va cauta haina la Hristos, Care îl
îmbraca în vesmântul mântuirii pe tot omul ce crede în El si-l cere de la Dânsul.
Aceasta întâmplare ne învata sa ne cercetam sufletul spre a vedea daca nu cumva
e gol si astfel, prin credinta, sa cautam si sa cerem haina pentru el de la
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca în ziua aceea sa nu ne înfatisam goi
înaintea Domnului si a Sfintilor Lui si sa nu ne acoperim cu rusine.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 194.
CUVANTUL
LAUNTRIC
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Cuvântul care îi da mintii capacitatea de a rationa este cel ce produce idei si
exprima categoriile care determina lucrurile; mintea concepe notiunile de
trandafir si de violeta si distinge pe una de cealalta, dar ca sa afirme ca
trandafirul este de culoare rosie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca sa
clasifice trasaturile acestora, e nevoie sa devina cuget prin intermediul
cuvântului care intra în activitate. În capacitatea de a cuvânta sunt vadite
pecetea divina a sufletului si întelepciunea dumnezeiasca ce a stimulat mintea
spre a se pune în miscare ca sa ajunga sa se cunoasca pe sine si creatia care o
înconjoara. Punând în miscare mintea prin cuvânt, întelepciunea dumnezeiasca
i-a dat acesteia trupul ca un învelis organic si de o desavârsire minunata,
care se arata nu doar în ansamblul elementelor sale constitutive, ci si în
organele de simt − un trup care-l face sa se distinga de toate celelalte fiinte
din univers. Mintea este cea care produce, prin mijlocirea cuvântului si a
perfectiunii trupului, fenomenele vietii spirituale a omului, prin care acesta
se înalta pe culmea cea mai înalta, de unde se pot observa maretia si rangul
sau sublim în ansamblul creatiei lumii.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 69
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu