Nicolae Mãtcaș - Cum doarme, cu visele -n brațe ...

 

Cum doarme, cu visele -n brațe ...

 

 

~*~

 

Nepotolitã femeie,

dezlãnțuitã stihie,

marea.

Te pironește ca șarpele,

îți face din ochi,

se gudurã la picioarele tale,

te-ademenește cu șopotul ei,

se repede cu brațele-i

sã mi te-nlãnțuie

ca o lianã.

 

Când i le-ntinzi

pe ale tale,

și le retrage:

”Hai, prinnde-mã!”

Te prefaci impasibil.

Din nou provocare:

clipã de clipã,

mai insistent,

mai agresiv.

 

O, cum te-ar mai încercui,

cum te-ar mai strânge,

cum te-ar mai purta pe valuri,

departe,

tot mai departe,

în larg,

spre ocean,

spre necunoscut!

 

Experimentat dresor

de ființe neîmblânzite,

rãmâi insensibil,

chiar dacã admiri

frãmânturile ei,

jocul delfinilor,

escadrilele de albatroși.

 

Când, într-un târziu,

furtuna se stinge,

obositã de moarte pe câmp de bãtaie,

patruped devotat,

marea

se culcã la picioarele tale

și-adoarme visând la o nouã furtunã,

cum doarme,

cu visele-n brațe în zbor,

femeia în zori.

 

~*~

Nicolae Mãtcaș