SOLILOCVII de Veronica Balaj

Veronica Balaj

SOLILOCVII

Editura Musatinia, 2016

Despre aşteptare. Poveste

femeie, femeie,

stai

şi-nfloreşti  spre ofilire

pe-ostrovul

cu maluri mişcătoare

n-ai vrea

sa ţeşi din firele părului tău

o aşteptare – chemare?

îi cântă marea

în parabole false...

femeie, şoptesc apele

într-un legământ bizar

{vagabond peste ape}

aşteptarea ta va fi

operă de artă

femeia prinsă-n joc,

împleteşte din părul tăiat

chipul dragului Ulise

noaptea

în cârdăşie cu marea,

umple chipul de viaţă

bântuie ferestrele,

dă târcoale casei,

alungând sperietoarea din grădină

fântâna dă-n clocot

barca singură o porneşte

în larg

zgomot de ape corcite

din mare şi cer venite

se-abat

Uliseee, vină-i de hac!

strigă femeia peste aşteptare

şi noapte

nu mai am părul până la brâu,

dar ştiu să răsădesc

melci şi scoici

pe pragul înflorit.

Happy face

variantă

În plin ospăţ

cântecul păsării temute

defăima

virtutea mesenilor serii

trecători

prin amor și beţie

cântau

vino, străine, la masa

cu fecioare

şi cupe de vin

sătui de lege să bem

puterea trufiei

multe-am văzut

în căile noastre...

primejdii

scăpate din frâu

ne-au mântuit nădejdea

hai, să-mpărţim

vremea din urmă

frăţeşte

şi vă-ndemn

răsplătiţi viclenia

de seară

ocară morţii să daţi

pasărea, iat-o, soarbe

din cupe

pline cu bine şi rău

cântă şi-ncepe să moară

cu suflet de om.

Trofeu ascuţit, întrebarea ...

lumina,

trapezistă blondă,

balanseză...

eu, spectatorul

purtând mănuşi pictate

într-un imperiu

circular, ficţional,

aştept saltul de foc

de unde

va ploua peste lume cu vorbe

fosforescent-înţelepte

pentru good Earth

s-o alege altceva

şi de anul ăsta

decât

rănile Evei

tatuate pe chipul meu

de la facerea lumii încoace

o fi ceva

şi de această vară

în bluzon orange

purtată de râsul meu inutil

trofeu ascuţit

o fi ceva la urmă

din prezentul

cu o piatră la gât

arsă de banalitate

şi versetele

cărţii sfinte...

La ora barbară, turquoaz

ochii heruvimilor

tăinuiesc

înflorirea apei turquoaz

în adâncurile

de la Marea Moartă

un rost galeş, indecis,

înmugureşte

turquoazul  celest-marin

nemaiumblat

de visele mele

şi te-am chemat

părtaş să-mi fii

la ora când

marea-i barbară

cai nărăvaşi

au coama din raze de lună

perturbă ospăţul peştilor...

limpezimea, cu mugurii

unei bolnave întrebări

exultă în mine

oare veşnicia

te va ucide

a doua oară?

Adjectiv halucinant

pădurea moştenită

de la bunicul meu

uneori e mistuită

de luceferi sarcastici

şuierul vântului

pieziş-gălbui

şi ochi capricioşi

alunecoşi, magnetici,

strepezesc întunericul

de-a valma

cu stelele voluptos căzătoare

halucinant,

într-o noapte,

i-au dat foc

bunicul

aruncă din veşnicii

nu ştiu ce adjectiv

sau invectivă

peste crengile-oase

trosnind...

stinse pârjolul

în timp ce,

ademenea moartea

trunchiurilor verzi

cântând,

izvodind poveşti,

sărbători vesele

şi alte lucruri

despre care moartea

habar n-avea.

Roşu iertător

se miră zeii

încă se mai miră

cum de culorile

întrebărilor

lăsate peste oameni

ori şerpi

nu-şi alterează

sprinteneala

mereu există

răvaşe căutate

un tren venind

altul strecurat în plecare

diafragma

întrebărilor noastre

zbârcindu-se

pe faţă şi pe dos

vântul ia forma

veşmintelor mele

de gală

măştile celor care

m-au rănit

au spoiala scorojită

se vor a fi

răscumpărate

mă îndur

şi le înbrăţişez cu singura inimă

pe care

o mai am

din vieţile

anterioare.

Dintr-un verde adânc, venind

miezul de noapte,

ochi de ciclop rugător

adormise

prăvălit

pe umărul meu

dintr-un verde adânc

părea

că te văd venind

mi-a fost greu

de când am plecat

ziceai

în zig-zaguri deşirate

degetele noastre

nu se puteau atinge

până ce verdele

nu se va frânge

ai dezertat

din veşnicii

întrebam fără glas

căutând un pocal cu vin

şi un loc

unde

să te ascund

iar barca lui Charon

să treacă

zăludă

nălucă

goală...

Căutător de ceremonii

Cristinei

ora tânără

se arcuieşte peste plecarea

mult aşteptată

voi trece oceanul

şi mările

pentru tine

ceremonia de iunie

va fi gratuită

la pachet cu biletul

întoarcerii înşelătoare

sclipirile secundei

rozalii, tentacule aruncate

peste ocean

îl pot vedea pe Dumnezeu

au libertatea să facă

drumul invers

ceasornicului de ieri

sunt marinarul

nespovedit,

strâng între dinţi

plecarea

harpon fumegând

cu gust de beţişor exotic,

uleios, miruit

împotriva mâhnirii…

mă întind peste lumină

lăsând trecerea, în braţe

să-mi apună.

Seeker of ceremonies

Alegoria  vanităţii

fiinţe oarecare

nestăpânite ori stăpânitoare

o mulţime sedusă, grăbită,

mirată la orice

deschidere a norilor...

marea pierde timpul

subţiind săbiile

valurilor/

tineri

în jinşi zdrenţuiţi

la modă

ridică dragostei osanale

printre sfielnice duminici

o doamnă

cu părul alb

ondulat în valuri

de spaime infame...

e liber lângă dumneavoastră,

doamnă,

doi bărbaţi

rotofei

evitând apropierea

de ultima răsuflare

un avion

în decolare...

anunţul arcuit

peste lumea

indolentă,

spălăcită, fumurie,

ostentativ născută

să poarte

violet adânc

verde vibratil

în cercuri sau

atingeri

indecis tangenţiale

în bluze roşcovii

veste bleu-jandarm

copii gălăgioşi lingând pământul

mame bavardând

epocal

o cursă en retard...

ploaia

vine şi ea

ar putea spăla

urmele

oricărui hoţ derbedeu

pungaş

dar, n-o face

în aşteptarea iubirii.

Misterul în cadenţă silită

Misterul, o târâtoare strivită

sub paşii trecătorilor

prin ora de vară

sucombă înnebunit

de rotirea obsesivă

a pământului

în muzica lui singulară

la puterea 4 herzi//

misterul de joi

prelungit

până la prânz

lua forma ochilor,

a mâinilor mele

înr-un amestec

de lumină păcătoasă

și hieroglife

venite parcă

dinspre

a şaptea poartă

cerească

vreau să rămâi, strigam

până dincolo de ploaie

plecarea ta

prescrisă

despică sărutul timpului

pe două cărări

neîmpăcate

jumătatea săptămânii

foste vii

şi jumătatea

neumblată

două semne

urcătoare

fără măsurătoare

pe care eu

nu le voi putea

lega vreodată.

Fantezie heraldică

Andradei

Ah! marea,

sărutându-mi

piciorul drept,

piciorul stâng,

inima...

muşcătură fierbinte,

însemn heraldic

roşu brocart, rubiniu

mă preface

pârjol arămiu

al dragostei dintâi

precum viaţa

un val fugarnic,

altul ostenit

o plecare-n revenire...

precum eu

şi tu şi împăraţii

în povestea

clipei

dintru început

victorioasă, vie....

august, 2015

Distanţe dilematice

te căutam...

un drum mâlos

cu vameşi

nepământeni

era în cale

apoi, se iscă marea....

un zeu zbanghiu

fura o literă

adăuga o alta

surescitată de valuri

privirea lui

destrăma batjocoritor

legământul

oricărui cavaler

pornit

peste ape

perceptele

unor sfinţi glaciali

mi-le arunca în auz

hai, îmbrăţişează-i,

mă-ndemnau

zadarnic

arpegiile din adâncuri

în goluri rotitoare

mă distanţau de tine

dilematic

o pasăre

nesupusă eram

în căutare...

totuşi, doamne,

voi mai rătăci,

totuşi, voi mai osteni

să caut

cuvântul de alinare

pentru cel

ridicat în marea plecare.

Rezonanţă   târzie

Medanei-Patricia

nălucă

trece frigul

printre noi

bunicul, eu şi clownul

din fotografia

în culori cucernice

stăm alipiţi

unul de altul

încadraţi

într-o vinovată lumină,

tăiată,

cai de omăt

smucesc văzduhul

peste obraji

şi peste

fesul mov, gata-gata

să cadă

clownul prea înalt

cu mustaţă tânără

şi zâmbet sticlos

umbreşte siluetele

noastre

râde zurliu

când trece

frigul

printre noi

îngheţând

inima bunicului.

august, 2015

Ornamentaţii fugare

păsări

înfometate, vineţii

ascund sub aripi ascuţite

semnele

valurilor înspăimântate

oarbă, scrie marea

hieroglife

repede vestejite

năduşite

de soare

niciuna măcar

nu devine

ofrandă

cerului

sau confesiune

explozivă

pilduitoare

într-un joc

magic

spre

lunecoasa

ispititoarea

nemărginire.

Solilocviu

Cristinei

himeră

aţâţată de sinele meu,

e figura ta, Doamne,

da, chaque homme a sa chimere

zicea Baudelaire

jilavă, moale, temătoare,

himera mea

o ţin ascunsă

precum iscusita Rahav,

tăinuitoarea spionilor

veniţi să tatoneze Ierihonul

înainte de bătălie

o resuscitez

la fiecare atac de teamă

şi-n  fiecare vis

de venire-plecare

peste oceanul nostru

de aşteptare.

Cântec năuc

cucul

îşi agaţă cântul năuc

prin unghiurile

propriei singurătăţi

adastă

ori pleacă aiurea

intonând melodramatic

întrebări

nedescifrate,

zaruri ale întâmplării

caritabil dăruite nouă/

între binele

şi răul prezis de el

s-ar putea ivi

o nouă lume

o nouă carte

despre iubiri, bani,

pericole, războaie,

cu Adami învingători

sau răcoriţi pătimaş

de Eve

gata să-i iubească

mai mult decât

orice promisiune cerească.

Îngerul cu ramuri de măslin

oricum, îngerul

nu mai putea fi adus

la chemarea de seară

uitat într-un colţ

al plecării grăbite,

stingher

tulbură o vreme lumina

se feri de păcatul

supărării

având treburi şi ordine

de împlinit...

schimbă amărala

apei

dintr-o fântână

în chip de fată,

încercă gustul ploilor păcătoase

alungă spre înalt

o furtună de fluturi

desfăcu nişte cărări

prea cutezător încâlcite,

se odihni...

aripi rămuroase,

de măslin

îi înverziră

omul se oglindea în frunzele lor

căutând

cuvântul de înduplecare

temător să nu se stingă luna

vreo stea

să nu vrea

să-l mai călăuzească

pierzându-se

înainte de-a veni dimineaţa

dar aceasta

îl acoperi

cu libertatea ei

alunecoasă.

Pasărea de la Belvedere

pasărea din parcul

Palatului Belvedere

priveşte empatic

e din specia celor care

trăiesc peste trei sute de ani

păşeşte cadenţat, diplomatic

o superioritate lăuntrică

i se-negreşte pe aripi...

iarba mai înverzeşte

poveşti de vrajbă sau iubire

timpul decapitat în apusuri

nemiaştiute,

pasărea

îl are sub piciore

ea desigur ştie

can-canuri imperiale

cronicăreasă discretă fiind...

mă trece şi pe mine în calcul

cromatica verii

topită-n lacul apropiat

şi femeia tânără, îndrăgostită,

cerându-i o şedinţă foto,

sunt doar secvenţe

din planul său de viaţă

fără memoria unor

tristeţi

lustruite.

Agapă cu eternitatea

istoria

trufaşă, răcoroasă

lâncezeşte imperial

în The Kunstmuseum

unde stau pictate

visuri şi ospeţe regale

de la o mie şase sute

ba şi o mie patru sute

căni ridicate a bucurie

şi nemurire

femei frumoase

la o agapă cu eternitatea

bărbaţi de rang trufaş

au sfinţii la picioare

păziţi de câini cu vânatul trofeu

sub labe

păsări fantaste

purtând noaptea în ciocuri

îi apără de valul vremii

gustul vinului

temeinică urare

şi câte şi mai câte

stocate sunt

în memoria imperială

ca într-o bibliotecă

universală

unde aş vrea să intri

şi tu

vei găsi o ilustrată

exact pe numele tău

pe care-am smuls-o ursitoarelor.

Nimfa de cristal

o nimfă minusculă

goală, stă în palma artistului

de câteva secole

feciorelnică, neschimbată,

sculptată din lumină

drept promisiune

că lumea se sprijină

armonioasă

pe repetabilitatea

nopţilor iubirii

sub ploile cu semniţe din apă

şi eternitate

nimfa din cristal

îmbie artistul

să-şi arunce uneltele-n uitare

e de-ajuns argument

figura ei,

certitudine că lumea

se roteşte prin misterioasa

lumină

în forma unui trup de femeie.

De-a viaţa

osteneala, fierbinţeala, pofta

de-a fi nesăbuită

stârneşte

lătratul zilei

căţelul pământului

muşcă şi muşcă

din gânduri

mulaje

de ceară topită

nu-mi pasă

o sumedenie

de subînţelesuri izbăvitoare

mă apără

nimic rău nu ştirbeşte

minutul

cât jocul mă prinde

vânez simţăminte,

văpăi rătăcite

din ochiuri de fântână

stearpă,

leşin, mă declar senzuală

asta place la nebunie

până şi şerpilor care

se dezpieliţează lascivi

prin mirosul

de mare pârguite.

Michelangelo  şi  pasărea

[varinată]

ochii scăpărători

ai păsării

cu zbor indecis

anunţă

o plecare nefestivă

trăsura singuratecă

îl va purta pe Florentin

la Roma

caii nechezară straşnic

şi începură a toca

sub copite

punctele cardinale

de-a valma cu noaptea

alergau

până în ceruri

şi înapoi,

la ordinul expres

al Papei Iulius al II-lea

osiile lumii

treceau prin gândul

Florentinului/

pasărea

cu ochi de apă vie

picura din cioc

un abur primordial

pentru o nouă hartă

a Creaţiei...

Florentinul

o colora în speranţa îndulcirii

judecăţii de apoi.

Privelişte alunecoasă

ploaia

se tot foia prin ceruri

Piaţa San Marco

se-arăta ruşinată

sub aerul stingher...

păşim pe meterezele din lemn

ridicate peste apele gălbui,

o găselniţă teatrală,

recuzită la dispoziţia noastră/

ne credem figuranţii

unui spectacol demonstrativ

ferestrele veneţiene lucesc

a îmbrăţişare vom primi flori

şi versuri din vechi canţonete

scoatem cuvinte burtoase

şi le-aruncăm în mare

peste şiroaiele mâloase,

{robuste picioare,

încrucişate indecent

sub noi, par a fi},

cerul culpabil ochi vineţiu

ne desfidă semeţi, travestiţi

în cuceritori de inimi

iubiţi de dumnezeu, afişăm

insemnele unei periculoase veselii

într-o defilare fără vârstă

pantaloni suflecaţi,

haine pestriţe,

chicote, mirări oneste,

pălăriuţe, şepci, inimi,

purtând secrete...

e ziua în care putem încheia orice  troc suntem din stirpea

lui Don Quihote

ne-avântăm eroici în visare

trecem prin şiruri de fotografii

şi gustăm din iluzia

nemuririi.

Vis în RE major

Mama purta

lumină verde la subţiori

îi făceam semne

intram parcă

într-o fotografie timidă...

nu mi-a răspuns

pământul

îi era străin

în privirea sa

cânta un înger

pentru ziua mea

un cântec straniu...

nu-l înţelegeam,

mă tulburam //

spre dreapta,

la trei paşi

se-arătau ape

tălpile sale

mai săpau încă o vale

între două feluri

de lumină,

nici o mişcare

nici un cer nou

doar strigătul meu.

Pelerin rătăcit

pelerin rătăcit sunt

păcatele mi s-au topit

în desagă

razele soarelui

crucificate în aer

asemeni sacrificiului

suprem

izbăvesc de orice vină

lumina dăruită mie

rugăciunile îmi ard buzele

a spaimă supusă

niciun cuvânt nu e întreg

la ora şacalilor

Pustiul Iudeii

e-o mare

în loc de valuri

nisipuri mişcătoare

şi fiecare bob

e-o lume

urcând, coborând,

între lumină şi seară

ca o chemare

legendară...

îmi sângerează călcâile

căutându-te

prin seminţele de nisip

şi lună.