ÎN ORIZONTUL
RIGORII
DAR ŞI AL
SENSIBILITĂŢII
A mai scrie azi cărţi despre cărţi este un act oarecum temerar, e ca şi cum ai încerca să aduni
frânturi în cioburi de oglindă în ideea de a obţine întregul răsfrânt în
oglinda compactă. Dar cu riscul că unele cărţi (poate cele mai multe) să se
piardă printre puţinele care reclădesc principii şi configuraţii nebănuite,
semănând miracole, esenţe şi trăiri solare, asumarea critică asupra lor încă se
justifică, chiar în condiţiile în care ambiguităţile o duc bine, se desfăşoară
în voie. Critica literară, fie ea şi de întâmpinare, vine înaintea cititorului
debusolat pentru a-l ajuta să înţeleagă şi să discearnă între textele lipsite
de valoare şi cele care oferă neîndoielnic mesaje, învăţăminte şi idei de a fi
reţinute. Cititorii nu au cum să nu observe cum ei înşişi pot trage foloase în
selecţia cărţilor. Între critica literară şi lectură se crează o punte necesară
şi importantă, o relaţie interdisciplinară în care evaluarea critică şi
receptarea textului intră într-o ecuaţie cu mecanisme subtile de funcţionare,
cu un echilibru susţinut de simţul critic şi, pe cale de consecinţă, de gustul
lecturii. Am citit cu interes manuscrisul (printul) doamnei Vasilica Grigoraş Seninul din inima cărţilor, manuscris
care iată a luat înfăţişarea frumoasei cărţi pe care acum o răsfoim cu voluptatea
celui atras de noutate şi prospeţime.
Vasilica Grigoraş
se plimbă cu dezinvoltură printre cărţi, îi „parafează pe autori”, le
analizează textele neforţând canoanele potrivit
cărora mesajul etic al literaturii este integrat în emoţia generală. Miracolul
operei conduce spre universul unei lumi expresive ca reflex al unei profunde
cunoaşteri a lumii reale. Autoarea cronicilor literare (unele ar putea fi
etichetate şi ca minunate eseuri) din volum, constat că pleacă de la ideea că
este greu să te impui într-un noian de cărţi scrise sub semnul reflexelor reci
de stele, altele inundate de metafora tandră până la iubire şi încă alte şi
alte puzderii de pagini în care dau năvală, sub aripa ocrotitoare a (ne)inspiraţiei,
ideile eului visător de iz baladesc şi romantic, metafizic şi realist, până la
existenţa social-culturală din vremurile noastre. Vasilica Grigoraş desprinde
cu uşurinţă abilităţile şi harul autorilor invocaţi, caracterele tipologice şi
semnificaţiile intuite ale personajelor creionate în naraţiile în cauză,
subliniază esenţele şi semiotica evenimentelor amintite. Vom întâlni
surprinzătoare interpretări, este suficient să aruncăm o privire asupra
cuprinsului cărţii pentru a ne forma o idee despre capacitatea de analiză
literară, reţinând reunirea detaliului cu axioma, a meditaţiei cu iluzia, a
exilului interior cu faptul divers, a misterului cu realul.
O primă
investigaţie este cea asupra volumului „Căutând după mere”, în fapt o „căutare”
a fericirii omului care se soldează cu eşecul căutării sau mai curând al
necăutării cunoaşterii de sine, după care vom întâlni diverse scrieri ale căror
autori sunt mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Vasilica Grigoraş dispune de
mijloacele identificării elementelor „de bază” ale cărţilor comentate, între
care amintim: „Universul tainic între Dumnezeu şi umbră”, „Un pod binecuvântat
între antipozi”, „Valeriu Lupu – cu paşii destinului”, „Urma Soarelui în lumina
anotimpurilor Anei Urma”, „Valea poete - între ironie şi luciditate”.
Cum se ştie, cititorul este un „consumator” ce se lasă
uşor influenţat de gust, în dauna exercitării unei judecăţi proprii, deşi a posteriori poate emite o justificare a
actului lecturii. Gustă ceea ce i se oferă şi, până la urmă, hotărăşte singur
dacă îi place sau nu ceea ce citeşte. El are o motivaţie afectivă sau
intelectuală, funcţie de care se îndreaptă spre anumite genuri literare sau
spre cărţile care-i oferă posibilitatea informării şi documentării într-un
domeniu sau altul. Cartea Vasilicăi Grigoraş face parte mai mult din această
zonă a lecturilor de ordin profesional. Criticul trăieşte în orizontul rigorii
şi al cerebralului, într-o etică impusă de scrisul autentic, dar ideile lui nu
sunt numai raţionamente reci, pot fi umplute de suflul existenţial al fiinţei
autorului. În cazul de faţă luciditatea, într-un melanj firesc cu
sensibilitatea, cu care construieşte discursul critic îi este de mare ajutor
autoarei acestui volum pentru ca demonstraţia speculaţiei să fie cât mai
convingătoare.
Referinţele pe care le are deja Vasilica Grigoraş o
confirmă nu numai ca poetă, eseistă, publicistă, monograf, ci şi ca un
impunător critic literar. Aici reţinem nume cunoscute precum Teodor Pracsiu,
George Anca, Petrea Iosub, Mircea Regneală, Ioan Miclău, Dan Plăeşu, Cezarina
Adamescu, Victor Cilincă, Mariana Gurza, Tudor Cicu... Autoare a peste 15
volume, cu o încrengătură literară diversă, Vasilica Grigoraş îşi leagă numele
de viaţa cultural-literară vasluiană şi nu numai, de lumea filtrată coerent şi
armonios chiar în condiţiile negării conştiente a neplăcutului înconjurător,
ale refuzului asumat în spatele cuvintelor din cărţi şi chiar din Seninul din inima cărţilor la care se
adaugă automat şi sufletul lor. Da, cărţile care nu sunt altceva decât oglinda
timpului, un timp al memoriei şi al cunoaşterii umane.
Nicolae
Busuioc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu