Genocidul lingvistic al unei treimi
din populația Ucrainei anului 2019
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga
01 Mai 2019
Pe 25
aprilie 2019, întâmplător Joia Patimilor, sub ochii unei Europe ipocrite și
marcată de lașitate în raport cu S.U.A., Parlamentul de la Kiev a adoptat o
Lege privind „utilizarea consolidată [?] a limbii ucrainiene ca limbă de
stat”[1], o Lege care, prin prevederile sale, depășește cu succes în sens
represiv fostele legiferări austro-ungare și ulterior fascisto-horthyste în
domeniul asigurării „supremației” limbii de stat. Ținta, pe cât de iluzorie tot
pe atât de periculoasă, ar constitui-o ucrainizarea forțată a celor peste 30%
de ruși & rusofoni[2] din totalul populației Ucrainei, aproximativ 15
milioane de persoane, în timp ce o
jumătate de milion de români și o sută patruzeci de mii de maghiari au urma să fie,
cum se spune su cinism, victime colaterale.
Să
recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii oficiale din
perioada austro-ungară și respectiv horthystă. Legea XXXVIII din 1868 conținea
prevederi referitoare la: obligativitatea şi libertatea învăţământului;
modalităţile de înfiinţare a şcolilor primare; şcolile confesionale; şcolile
primare înfiinţate de persoane private sau de asociaţii; şcolile comunale
(populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile
secundare, seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; statutul
învăţătorilor[3]. Era, totuși, pentru acea vreme o legislație liberală,
deoarece dispunea ca fiecare elev să-şi primească instrucţiunea în limba
maternă, în măsura în care acea limbă e una din limbile obişnuite în comună, cu
condiția ca în programa școlară să fie introduse materiile stabilite de către
stat. Școala era obligatorie pentru toți copiii cu vârsta între 6 și 12 ani.
Confesiunile religioase aveau dreptul să înființeze școli parohiale pe
cheltuială proprie, cu învățători aleși de către preoți, care le stabileau și
salariul, iar statul avea dreptul de a inspecta școlile confesionale, cu scopul
de a se realiza o educație unitară. Dar de la acel moment, 1868, și până la
încheierea Primului Război Mondial, timp de o jumătate de secol statul maghiar
a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a
învățământului în limbile minorităților naționale.
În anul
1872, funcția de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost preluată
de către Trefort Ágoston, un om care a urmărit cu obstinație controlul statului
asupra şcolilor confesionale, elaborând și o legislație anume în acest sens.
Învățământul în limba minorităților naționale se sprijinea pe autonomia
bisericilor respective, în consecință autorităţile guvernamentale maghiare
au luat măsuri care să limiteze
drepturile autorităţilor bisericeşti asupra şcolilor confesionale. Prin Legea
inițiată de către ministrul Trefort, Legea nr. XXVIII din 1876, Inspectoratul
şcolar regesc era mandatat să verifice şi să aprobe planurile de învăţământ,
manualele şcolare şi materialul didactic, motivaţia oficială fiind aceea că
fiecărui cetăţean trebuie să i se ofere condiţii corespunzătoare pentru
însuşirea limbii maghiare ca limbă oficială a statului[4]. Astfel, a fost
introdusă și în școlile confesionale predarea obligatorie a limbii maghiare,
bineînțeles pe cheltuiala parohiilor respective. Învățătorii care în termen de
4 ani nu își însușeau limba maghiară la cel mai înalt nivel, erau înlăturați
din școli.
După cum a
arătat și un diplomat român celebru, statul maghiar nu a înființat pe seama
românilor nici o singură școală[5], dar a folosit școlile construite cu banii
românilor în scopul maghiarizării acestora. În plus, în anul 1891 a mai fost
dat un articol de lege, așa-zisa Lege a „azilelor” (i. e. a grădinițelor), prin
care se instituia obligația tuturor părinților de a trimite copiii cu vârste
cuprinse între 3 și 6 ani la „institutele azilului”, unde urmau să facă
„exerciții de evlavie” (!) interconfesionale și să învețe limba maghiară,
împotriva drepturilor universale ale părinților de a dispune de orientarea
educativă și confesională pentru copiii minori[6]. În fine, celebra Lege Apponyi, Legea nr.
XXVII din 1907 îi transforma pe toți
dascălii, inclusiv pe învățătorii de la școlile confesionale, în funcționari
publici și ca atare aceștia erau obligați să depună un jurământ de credință
față de stat[7]. În cazul școlilor confesionale, inspecția școlară putea fi
realizată nu numai de către revizorii școlari, ci și de către reprezentanți ai
administrației locale, notari comunali și funcționarii de plasă care, dacă nu
erau mulțumiți de modul în care era stăpânită și predată limba maghiară, puteau
dispune suspendarea învățătorului sau, după caz, îndepărtarea lui din învățământ
și închiderea școlii. Iar la art. 12 al acestei legi era prevăzut dreptul
guvernului de a dispune desființarea oricărui tip de școală confesională, dacă
acest lucru era cerut de „interese superioare de stat”, desigur fără a se
preciza care pot fi aceste interese, hotărârea ministrului de resort fiind
inatacabilă juridic.
S-a putut
observa că, în ultimele două decenii de existență a monarhiei Austro-Ungare,
notarii comunali maghiari îndeplineau în același timp și veritabile funcții de
poliție politică. Spre deosebire de primari, care proveneau din rândul
comunităților locale, notarii erau numiți de către autoritățile centrale și ei
aveau datoria de a observa tot ce se întâmpla în sate și de a raporta la
administrația comitatelor. De exemplu, în cazul mișcărilor de trecere la
Ortodoxie a rutenilor din Subcarpatia de la începutul secolului XX, intervenția
represivă a autorităților a plecat de la denunțurile notarilor din mediul rural
adresate funcționarilor de la districte sau comitate. Totodată, prin Legea nr.
XXVII din 1907, salariile învățătorilor confesionali au fost majorate de către
stat, dar multe parohii nu își puteau permite să plătească salarii mărite,
împrejurare în care statul se oferea să dea un ajutor financiar la completarea
salariului învățătorului, bineînțeles cu condiția ca acesta să predea
disciplinele de la clasă în limba maghiară. În caz contrar, școala era
desființată. Limba maghiară era prevăzută ca să se învețe un număr de 13 ore pe
săptămână, timp de patru ani de zile. După datele statistice aferente anului
1891/1892, cele două biserici românești din Ardeal, Greco-Catolică și Ortodoxă,
întrețineau din mijloace proprii, un număr de 3.083 de școli primare
confesionale[8]. Urmare a politicilor de maghiarizare prin școală, după
aplicarea Legii Apponyi au fost desființate mai mult de jumătate, aproximativ
1.600 de școli confesionale românești, fiind transformate în școli maghiare de
stat.
Să vedem
acuma ce prevederi „europene” are statul ucrainean de azi în ceea ce privește
utilizarea limbii oficiale de stat. În primul rând, Legea a fost adoptată în
data de 25 aprilie 2019, fiind votată în Parlament de către de un număr de 278
de deputați[9], și a fost promulgată imediat de către fostul președinte
Poroșenko, la numai patru zile după acesta a pierdut alegerile, dar mai-nainte
ca să-și fi predat atribuțiile sale către președintele nou ales Zelenski.
Adevăratul motiv al acestei proceduri urgente și scopul emiterii acestei legi a
fost acela de a-l pune în dificultate pe noul președinte, în eventualitatea că
acesta ar încerca o înțelegere cu Putin și cu Rusia, în condițiile în care
celor 15 milioane de ruși & rusofoni din Ucraina le va fi interzisă
utilizarea limbii proprii.
Normalizarea
relațiilor cu Rusia este interzisă în Ucraina, ca politică de stat, pentru că
S.U.A. au cheltuit aproximativ 5 miliarde de dolari pentru a destabiliza
Ucraina și pentru a o instiga permanent și cu orice preț împotriva Rusiei. Nu
este nici un secret, S.U.A. se află de peste un deceniu într-un fel de război
de agresiune nedeclarat împotriva Rusiei, război purtat prin câțiva
intermediari servili și proști, între care vârful de lance este Ucraina.
Ucraina a fost instigată să provoace Rusia, prin anunțarea intenției sale de a
intra în N.A.T.O. cu teritoriile rusești din Est și cu Crimeea cu tot, în
scopul de a putea fi amplasate acolo baze militare ale S.U.A.. Ucraina a fost
instigată să comită în 2014 atrocități și crime de război împotriva populației
civile din Odesa. Ucraina a fost instigată, tot în 2014 să provoace, prin
devierea culoarului de zbor, doborârea unui avion civil de pasageri și să
cauzeze moartea a 298 de oameni, numai pentru a se putea da vina pe Rusia
pentru acest incident. Ucraina a fost instigată să provoace Rusia prin atacarea
Mitropoliei Ortodoxe aflată în subordinea Patriarhiei de la Moscova și, mai
nou, Ucraina este instigată să provoace Rusia, prin interzicerea utilizării
limbii ruse de către cei 15 milioane de ruși și rusofoni de pe actualul
teritoriu, discutabil și disputabil, al acestei țări, căzând victimă în acest
fel toate celelalte minorități naționale.
Forțând
sfera noțiunii de „limbă oficială de stat”, în cea mai pură tradiție
fascistoidă, această lege conține între altele următoarele prevederi[10], în
raport cu care noi vom consemna unele probleme care se ridică inevitabil:
- „Limba
ucraineană trebuie să devină obligatorie ca limbă de comunicare în toate
instituțiile de învățământ”. Probleme: cum mai este posibil, în acest context,
învățământul în limbile minorităților naționale? Cadrele didactice și elevii
vor vorbi limba maternă în sălile de clasă, iar pe coridoare și în curtea
școlii limba ucraineană? Sau se va desființa complet învățământul în limbile
minorităților (lucru pe care, să recunoaștem, nu l-au făcut de tot nici
fascimul și nici comunismul)?
- „Toate
manifestările culturale de masă se vor desfășura în limba ucraineană”.
Prebleme: cum se va proceda concret, oratorii, cântăreții etc. vor spune /
recita / cânta același lucru de două ori, o dată în limba maternă și a doua
oară în limba oficială? La teatru, actorii vor fi dublați? Va fi permis să se
cânte imnul UE, „Odă bucuriei” cu versurile lui Schiller în germană, sau se va
cânta numai în ucraineană?
- „Toate
mijloacele de comunicare în masă vor fi în limba ucraineană”. Probleme: va mai
exista presă în limbile minorităților? Ce are de zis UE care clamează „valorile
europene”, între care se află și dreptul
la păstrarea identității culturale și libertatea de exprimare?
- „Obligația
personalului din sectorul serviciilor publice, inclusiv cele proprietate
privată (magazine, cârciumi, frizerii etc.) de a vorbi numai în limba
ucraineană”. Probleme: cum se va proceda cu cetățenii străini? Aceștia vor
trebui să fie în permanență însoțiți de un traducător? Cum se va dezvolta sectorul
turistic în aceste condiții?
Alte
probleme: cum vor vorbi deputații din Parlamentul de la Kiev, acei deputați
care reprezintă marea minoritate rusă și până acuma au vorbit în limba rusă?
Dacă vor cere drepturi pentru limba rusă vorbită de o treime din populația
țării, ce se va întâmpla cu ei, vor fi arestați și băgați la pușcărie?
Este
adevărat, Constituția Ucrainei adoptată în iunie 1996, la articolul 10
garantează în vorbe dezvoltarea liberă a tuturor minorităților naționale din
țară, dar deputații care au votat pe 25 aprilie 2019 Legea limbii ucrainiene nu
s-au împiedicat de astfel de fleacuri.
Pentru
nerespectarea acestor dispoziții ale legii sunt prevăzute sancțiuni aspre,
plecând de la amenzi mari și mergând până la pedeapsa cu închisoarea. Toți
locuitorii sunt obligați să vorbească limba ucraineană, iar pentru aplicarea
legii și pentru constatarea contravențiilor și a infracțiunilor, legea prevede
înființarea unei „Comisii de de supraveghere”, adică un fel de Poliție
lingvistică, un orwellian Minister al
Adevărului, fapt care - trebuie să o recunoaștem - a depășit imaginația chiar
și a celor mai bizari și mai grotești dictatori ai lumii. Amenzile pentru
nerespectarea obligațiilor prevăzute la literele a-d variază între 3.400-12.000
grivne (130-450 dolari)[11], în condițiile în care salariul mediu este de 117
euro. Pedeapsa cu închisoarea, de până la 10 ani, se poate da pentru eventuale
demersuri care avea drept scop să confere statutul de limbă regională pentru
oricare altă limbă, în afară de ucraineană.
Ca să
înțelegem mai bine despre ce este vorba, am putea să ne servim de câteva
exemple. Dacă de pildă un consilier român dintr-o localitate românească de
peste Tisa (din Transcarpatia) va îndrăzni să vorbească ceva în Primărie în
limba română cu ceilalți consilieri și cu primarul, care și ei sunt români,
acest consilier va primi o amendă de 7.000 de grivne (aprox. 260 de
dolari)[12]. Dacă un învățător sau profesor va încerca să îi explice unui elev
ceva, orice, în limba română, acest cadru didactic va fi pasibil de o amendă de
5.100 de grivne (mai mare decât salariul său pe o lună). La fel în comerț, dacă
un vânzător român dintr-o localitate românească va vorbi ceva, orice, cu un
client care este și el român, riscă o amendă de până la 6.800 de grivne (aprox.
252 dolari) ș.a.m.d. Aceste lucruri se întâmplă într-o țară în care, repetăm,
mai mult o treime din totalul populației este alcătuită din minorități
naționale. În ceea ce privește cadrele didactice de toate nivelele, acestea vor
trebui să obțină un certificat de cunoaștere a limbii ucrainiene, care să le
dea dreptul să profeseze pe mai departe. Avem toate motivele să presupunem că
acest examen va fi unul cu totul subiectiv și va constitui un pretext ca, la
influența ocultă a poliției politice, să fie dați afară din învățământ aparent
legal oamenii care nu sunt dezirabili în sistem.
Prin
comparație, trebuie să observăm că în cazul maghiarizării forțate de pe timpul
Austro-Ungariei, mai exact în virtutea legilor Trefort din 1876 și Apponyi din
1907, școlile confesionale în limbile minorităților puteau fi închise, dar
numai treptat, una câte una, după o rețetă duplicitară și fariseică. Erau
ridicate mai întâi standardele în ceea ce privește cunoașterea limbii maghiare,
dotarea materială a școlii și salarizarea învățătorilor, până la un prag pe
care parohiile nu și-l puteau permite financiar, după care școala era
desființată ca școală cu predare într-o limbă minoritară. Apoi administrația de
stat venea cu ceva subvenții de la stat, iar școala era reînființată anul
următor fără probleme, dar ca școală de stat cu limba de predare maghiară. În
acest fel, în timp de aproximativ trei decenii au fost desființate 1.600 din
cele peste 3.000 de școli românești din Ardeal. Pe de altă parte, în Justiție
administrația austro-ungară permitea utilizarea fără probleme a limbii materne,
judecătorii trebuind să aibă la dispoziție un traducător. Să ne reamintim numai
că țăranii ruteni din grupul lui Kabaliuc (devenit ulterior în Biserica
Ucraineană Sf. Alexie Carpatinul), judecați la Sighet în anii 1913-1914 pentru
delicte care țineau de libertatea de conștiință religioasă, au fost audiați în
limba lor maternă, iar judecătorii aveau un translator pentru limba
maghiară.
Administrația
austro-ungară, rafinată, punea în aplicare a ceea ce s-ar putea numi disciplina
foamei pe termen lung. Prin comparație, administrația ucraineană de azi,
primitivă și brutală, interzice pur și simplu într-o bună zi, în mod brusc,
utilizarea limbii materne peste tot, în școală, cultură, servicii, media și
spațiul public, sub amenințarea unor pedepse aspre, suprapunând peste disciplina
foamei existentă deja și o a doua formă de constrângere, pe care am putea-o
numi disciplina bâtei. Fără îndoială,
ceea ce se întâmplă azi în Ucraina poate fi calificat drept genocid lingvistic.
Potrivit noțiunii de genocid, așa cum este definită aceasta în Convenția O.N.U.
din 1948 la art. II, aici intră nu numai uciderea fizică a membrilor unui grup,
ci și alte acțiuni, precum atingerea gravă adusă integrității fizice sau
mentale a membrilor unui grup, sau supunerea intenționată a membrilor unui grup
la condiții de existență care antrenează distrugerea totală sau parțială a
grupului respectiv[13]. Avem aici un genocid legiferat și comis de către stat,
prin atingerea gravă a integrității mentale a unor mari grupuri etnice, un
genocid în care statul însuși prevede pedepse pentru cei care ar refuza să îl
pună în aplicare.
Prin
adoptarea acestei legi, Ucraina de azi devine o țară nefrecventabilă în ambele
sensuri ale termenului, atât la propriu cât și la figurat, atât pentru turism
cât și în planul relațiilor internaționale.
-----------------------------------
[1]
zakonu-ukrajini-pro-zabezpechennya-funkcionuvannya-ukrajinsykoji-movi-jak-derzhavnoji
[2]
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/04/25/kievul-adopta-o-lege-care-consolideaza-folosirea-limbii-ucrainene-producand-ingrijorare-in-randul-minoritatilor--298589
[3] Vezi Constantin Băjenaru,
Legislație școlară în perioada dualismului austro-ungar, în:
https://drive.google.com /file/d/ B0BSB9R7xn9dNVNNY05HRmxySkk/view
[4] Idem, p. 241.
[5] Vasile Stoica, Suferințele din
Ardeal, Ed a IV-a, Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 303.
[6]
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19-martie-1907-parlamentul-ungar-a-votat-legile-scolare-legile-apponyi-in-vederea-intaririi-procesului-de-maghiarizare-fortata-a-nationalitatilor-din-cuprinsul-statului-ungar/
[7] Constantin Băjenaru, op. cit., p.
243.
[8]
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19-martie-1907-parlamentul-ungar-a-votat-legile-scolare-legile-apponyi-in-vederea-intaririi-procesului-de-maghiarizare-fortata-a-nationalitatilor-din-cuprinsul-statului-ungar/
[9]
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/04/25/kievul-adopta-o-lege-care-consolideaza-folosirea-limbii-ucrainene-producand-ingrijorare-in-randul-minoritatilor--298589
[10]
zakonu-ukrajini-pro-zabezpechennya-funkcionuvannya-ukrajinsykoji-movi-jak-derzhavnoji
. Vezi și:
https://www.facebook.com/uniunea.rutenilor.subcarpatici?__tn__=%2CdC-R-R&eid=ARBBDFVapUA
Auru BGS2mCHptBMrv_1w3MjrTWbJmI-h8AFEL9W4ePJ-bJSEf255zk9lLxe49SpdSbcz-
[11] Ibidem.
[12]
https://www.promptmedia.ro/2019/03/codreanu-legea-cu-privire-la-functionarea-limbii-ucrainene-ca-limba-de-stat-suprima-mai-multe-drepturi-ale-minoritatii-romane-autohtone/
[13]
http://www.cab1864.eu/upload/CONVENTIA%20PENTRU%20PREVENIREA%20SI%20REPRIMAREA
%20CRIMEI %20DE%20GENOCID.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu