SONETOTERAPIE 173
- text și interpretarea lui de către
autor -
TE-AM CĂUTAT
~*~
Te-am căutat în aşternutul moale
Când strigătul supunerilor creşte.
Am iscodit cetatea prinsă-n cleşte
De lungi căderi spre povârniri
domoale.
Am năzuit spre vârful ce-nfrunzeşte.
Doar urma gleznei se zărea la poale
Şi pe răcoarea lespezilor goale
Uimirea clipei tandre amăgeşte.
Am întrebat străjeri din munţi de
sare
De te-au văzut pe-o stea sau pe un
nor,
În cuib de vânt sau scorburi de
visare.
Nu mi-au răspuns. În ceas aromitor,
Te-am întâlnit în pâlpâiri de zare.
Erai câmpie, eu tăcut izvor.
~*~
(”Femeie!, Sonete 5”,
Minerva, 2009)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 174
- text și interpretarea
lui de către autor -
AM PUS CÂNDVA ZĂBRELE
~*~
Am pus cândva zăbrele la ferestre,
Păzind lumina ce-o primeam sfărmată
Pe corzi de harfă. Ziua-ndurerată
Reîntrupa întinderile-agreste.
Pânda sublimă n-a ajuns vreodată
Să-ndepărteze răvăşiri funeste,
Chiar de-am păstrat în gându-mi o
poveste
Cu aripa candorii de-altădată.
A mai rămas în mine doar povaţa
De-a îmblânzi un gând,
Smulgând dintre portaluri dimineaţa
Pe gratiile-mi triste fumegând.
În sunet de cascadă să-mi duc viaţa
De dincolo de timpul cel flâmând.
~*~
(„Tăcerea clipei,
Sonete 1”, Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 175
- text și interpretarea lui de către
autor -
STĂRUITOR ÎŢI URMĂRESC FĂPTURA
~*~
Stăruitor îţi urmăresc făptura,
Să nu uit forma visului statornic,
Iar trupul tău, în ceas de taină
dornic,
Să se arate, potolind arsura.
Sâni pârguiţi, surpând bătăi de ornic,
Buze arzând, desferecându-mi gura,
Coapse tânjind să lepăd băutura,
Încinsa lavă, must opac şi spornic.
Se-alină ziua rătăcită-n dodii
Şi umbra fuge nopţi şi zori în şir.
Când voi atinge neştiute zodii
Şi clipele-mi vor da zănatic bir,
Te voi sculpta în patimi, pisc de
rodii,
Pe tine, rug, înveşnicit cu mir.
~*~
(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania,
2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 176
- text și interpretarea lui de către
autor -
CÂND ULTIMA SILABĂ MĂ
RĂPUNE
~*~
Când ultima silabă mă răpune,
Voi fi curând pe alte coridoare,
Ca trupul meu sleindu-se-n răcoare
Să-l răstignesc pe tânguiri de
strune.
N-am nici un drept de gând sau de
mustrare,
Doar să închin pornirile-mi nebune
Pe-altarul clipei ce etern apune,
Sorbind din lut o râncedă licoare.
Ce-ar mai putea făptura mea să facă,
Suită-n şea, cu pasul nestrunit,
Muşcând zăbala timpului, buimacă?
Nu pot pleca senin şi fericit.
Mă-ntorc în carnea de rodiri săracă
Şi-mi voi plăti păcatul înzecit.
~*~
(2005 – sonet
nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 177
- text și interpretarea lui de către
autor -
ÎNCĂ SUNT VIU
~*~
Cioplesc în roca ce-mi veghează
poarta,
Cu dalta râvnei de-a zidi palatul
Cu albi pereţi ce-mpodobesc regatul
Nădejdilor de a-mi înfrânge soarta.
Giulgiul uitării îmi îmbracă patul
Şi mi-a învins, nesăbuit, deşarta
Credinţă-n tot ce îmi decide soarta
Pornirilor care-mi ascut păcatul.
O teamă-n mine curm, nefericită,
Iar cioburi mii în carne au intrat.
M-a zgâriat osânda lor smintită
Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Dar încă-s viu. În piatra adumbrită
Mai şlefuiesc al clipelor carat.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 178
- text și interpretarea autorului -
LACRIMĂ ÎN NISIP
~*~
M-am cufundat în marea care strigă
Tânjind prinosul braţului şi-al
frunţii,
Ca să-ţi găsesc, în taina grea a
nunţii,
Inel de aur, perla ce-o să frigă,
Sublim tezaur scos pe lemnul punţii.
Dintre comori e numai o verigă,
Dar steaua-n norduri tâmpla ţi-o
irigă
Şi-adâncul pleoapei îl mângâie
munţii.
Raze fierbinţi ţi-au argintat popasul
Şi bei răcoarea serilor din şip.
Îţi e de-ajuns, privind tăcut, în
ceasul
Iubirilor, ca să-ţi aşezi pe chip
O lacrimă ce-ţi luminează pasul
Şi va luci în aurit nisip.
~*~
(
"Casa fără ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 179
- text și interpretarea autorului -
NU CAUT LARMA
~*~
Nu caut larma, nu mă-ndrept spre
gloată,
Nu sunt păstor de suflete-n derivă.
Veghez un foc ce pâlpâie-n ogivă
Şi simt vigoarea-n trunchi abrupt
săpată.
Cărarea vastă o găsesc nocivă,
Trec ochi hulpavi ţintind spre
beregată,
Iar tihna mea, pe-o rână aplecată,
Se stinge-ncet în taina dimpotrivă.
Caut popas pe înălţimi domoale,
La adăpost de vifor dezlegat.
Un verb sărac îl înmulţesc la poale
Să nu mă simt în hăuri alungat.
Aleg un ţărm cu val tăcut şi moale
Să pot privi un colţ de cer curat.
~*~
(2004
- sonet nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu