MERE PADURETE 51 (necorectat/needitat/necenzurat) + comentarii

 

MERE PADURETE 51

 

Dragostea ne fortifică, nedă imunitate însorită, în artă, c-așa se poartă, că-i la modă, în munții, RoșiMontană care aur poartă ca să nu cerșim din poartă-n poartă, că-n suflet avem luna și soarele de pe cer, avem caracter și reper albastru de cer, cu Românii supt Mihai Viteazu, cu ocazia ocazie de ziua națională al României. Eu sunt pentru a fi, în formă și de seamă, simțindu-mă bine, în cum se cuvine. Aveți grijă și voi de voi, că la ce vi bună durerea și lipsa de organul bărbătesc? Scriitorul Panait Istrăte, era un romantic și nu-i de mirare, că Romaine Roand, îl apreciază, în drumul său descoperindu-i talentul îmulțit și se și împrietenându-se cu românul care deveni, cum prevăzuse mare scriitor, cu vederi comuniste ca Alexandru Sahia. Încercarea de a se sinucidă îi e trecută cu vederea celui care reușește, cum puțini reușesc.

    - Prietene Pavele, azi de Sfânta Duminică m-am pus cu plăcere să gust și acest formidabil Capitol 50 din ”Mere pădurele”, cartea frăției tale, și zic:

Pavele, Pavele,

Mâncate-ar... Binele,

Că in carte ne-aduci miere,

Precum fac albinele!

                                                                    Cu multă apreciere, Ioan din Gepiu.

 

     - Vorbele tale tra la, la, frumoase și ca al unui țăran de-al nostru, de la țară, din România noastră dragă sunt: sănătoase și hristoase, încăpățânate-n bine, că ele ne scapă și de covidul naibii, că acest, artist, pozitiv și optimism, din comunism și dacă am fi bolnavi de anume, ne-ar însănătoși și ne-ar da bine de anume, prietene, Ioane, că tu când zici ceva știi ce zici sincer, zici din suflet, bihorean și franc, chiar și lui Dumnezeu, cu vrere, drag și pe plac. FLORI DE SPINI: Îmi plac pur și simplu, de bun exemplu. Să vă dea Dumnezeu bine și succes!

     - Trebuie sa scrii cel putin jumate de pagina daca ai pretentii ca si alti cititori ai lucrarilor tale sa scrie mai mult. Stiu ca e greu insa e bine sa te opresti inainte de a arunca "Imi plac pur si simplu," sa te retragi undeva impreuna cu Dumnezeu si sa-l rogi sa te ajute sa inveti sa vezi si sa darui celui ce te apreciaza ca daruitor si invatator. Si atunci ai sa culegi recolta insamantarilor tale bogate frate Pavele.

     - Nu știu ce spun alți scriitori, dar eu  consider acest roman a fi foarte interesant și original. Original mai ales în stilul inflorat, de unică  manieră- stil, de a scrie, Melania Rusu Caragioiu

     - Dumneavoastră spuneți ce spuneți înteresant, că într-adevăr tot ce spuneți e unic și înteresant, inteligent, că și eu scriu mai aparte, nu că m-aș lăuda, dar asta și așa iese din firea mea, a doua natură a firii mele obraznice, dar ce caut să mă explic, că nu dau cu bobii, cum ajuns, ajuns pe la București, la spitalul de ortopedie Colentina, când aveam mâna dreaptă, mi-o opera doctorul Olaru Ioan, că sufeream la mâna dreaptă de paralizie din cauza unui traumatism datorat unei fătări sistoce, care o avuse o vacă, în lotul de vaci îngrijite de Revnic Ioan, Burdea, în grajdul de vite a ceape-ului, din Ciubăncuța, la ferma zootehnică, din braniște, de lângă secția semea,prin acel martie în 1983 spălându-mi mâna de zoeele,în halăul, în care se adăpau vitele, dar apa proaspătă și curată slobozită deabia slobozită din robinet era rece, deabia la limpezire dând fugă la cuscru Cosma Vasilica, să mă dau fugă să mă limpezesc, cu apă călduță, mâna mea rămânând tot amorțită și cu durere, cum, îi și după mai amorțită, dar mai ameliorată după operația din 1986, că mi-a fost dat să sufăr la mâna dreaptă o viață de om, dar eu neastâmpărat cu dorința de a scrie batăr o carte tot scriam și tot scriam încăpățânat, scriam ca un elev silitor care-și făcea tema și ascultător eram și la clasă după ce profesorul ne intra la clasă, în ciudă, că mă durerea mâna, sufeream la mâna cu care scriam și scriam cu mâna dreaptă, care-n copilărie a fost ruptă, frântă, cu mâna care, deși pusă, în ghips, tot a rămas, cu luxație definitivă a cotului, a zonei decubitale, dar de ce mă plâng și acuma, când am telefonul incomood, îl țiu, țin, în mâna stângă, butonând cu dreapta tastatura telefonului. Grăjdăriță, îngrijitoare la vite, era și Lucreția Crăciunaș, Pișta, îi zicea colegul ei de muncă, Burdea, care ciufalnic o poreclea și nu, că ar fi mai deștept ca muierea aiasta care știa mai mult decât te așteptai, ca soru-sa Ioana care învățase de învățătoare și Măriuța martoră a lui Yehova, dar emoția o făcea pe Lucreția lui Vinuc din deal, să fie, ce era, un om, chiar dacă muncea ca văcăriță și era precaută. Conform nevoilor toți eram, cum eram. Influiența știind, că energia vine de la oameni ca ea și ca Vica. Natura satului era ideală, e o igenă și o liniște ca pe Rarău, locul pe unde a fost și Geo Bogza, cel care a scris și Cartea Oltului. Cineva s-a sinucis, la Bistrița, bolnav, de Covid.E o prostie, dar cum să evităm greșelile.Ce măsuri se mai iau? Nu-s destule accidentele și neglijența, omule? Ne bucură soarele și prima zăpadă, omătul de bulgărit și săniuș, de acel lebedă mută viscolită ca Vica speriată zburată de la cuibul ei. Parcă, parcă, ar răsări o pârtie, că scârța, scârța, pe hârtie cu penița pe hârtie... Se așteaptă vaccinul pentru vaccinare, dar ca măștile promise nu mai ajung. La Tokoio, se înrăutățește, a naibii situația. America are uraniu ca să..., pentru schimbări majoare. Tu, ce mai zici, Benoni, ce se mai permite pandemic? Ca durerea e un chin. Cu ce închini ca să-ți închin: cu șansă și poftă de viața pentru a avea încredere, în viață? Să fim ca românii care visează și speră, în cauză umanitară, că dorința ne-a ieșit la suprafață, că dacă-mi pasă stau acasă proviață frumoasă și sprințară.

       - "spectacol a fost cap codă, un spectacol super.

     - S-a scos parcă asul din mânecă, bravule. Nu-i cum mi-a reproșat redactorul de la Urzica, Rodica Tothdar dacă n-a fost să fie altfel ce pot să fac, altcumva? Credeam, în oameni și acuma, când Virusul ucide. Bonjuriștii, Doamne ce-au făcut ca-n încurcă ițe, că li s-a năzărit astuia cu lucruri ciudate, cu înterese mari și bani mulți, dar ce învârtește conjurația asta, cu pâră pe la Instabul ca de obicei, că se părândau la domnie ca domnitori, cu mână de muiere și minte îmbrobodită cu năframă cacealma, de muiere, de femeie, Heliade, un revoluționar moderat fără îndrăsneala lui Bălcescu istoric/ tribunul Iancu, că totul se plătea cu bir la turci sau cu bani austricieci se face jonglerii, revoluție, dar pe unde se învârte Ana Ipătescu, comuniștii aducând mai târziu, în frunte, o catiușa rusoaică care juca polka, în partidul comunist și o alta înfierbântă care-l omoră, după aparențe omorâse, pe Marin Preda mare scriitor amestecându-l și tot, în țesătura rușilor ucigâdndu-l, pe Gherghiu-Dej, cu toții conspirând și punând la  cale împușcarea, omorârea, lui doctor Petru Groza și prin Caghebe prin Ioan Iliescu pe Nicolae Ceaușescu, că așa se nimerește șmecheria, complotul, chiar dacă ulciorul nu merge de multe ori la fâtână sau așa se dorește, că totul e nu cum se dorește, ci cum se nimerește, în demența poliitică existentă, când are balta pește ori nu credeți nici ce se țese și nici ce  îndrugați vrând să încâlciți tevaturi bine ticluite?

     - Mulțumesc mult! Să dea Dumnezeu să scăpăm de perioada asta nenorocită, cât mai repede, ca să ne putem revedea cu prietenii, cunoscuții, să se redeschidă târgurile de carte și toate cele de care avem nevoie!

     - Noi suntem datorită modului nostru de a fi, pulbere de stele, în plus, cum ne obișnuim, a fi bonus, prin ce lecturăm, adoua șansă, de a îmbrăca cămașa fericirii ca Mesie a iubirii. Suntem, prin asta radicali, cu satisfacții dacă și noi cu starea noastră de spirit și publicați descurând ițele a lui a fi. Tu nu ești pe o stradă înfundantă. La mulți ani, fericiți ani Românie!

     - Dumneavoastră spuneți ce spuneți înteresant, că într-adevăr tot ce spuneți e unic și înteresant, inteligent, că și eu scriu mai aparte, nu că m-aș lăuda, dar asta și așa iese din firea mea, adoua natură a firii mele obraznice, dar ce caut eu în literatură și ce caut mai ales  să mă explic, că nu dau cu bobii, cum ajuns, ajuns pe la Bcurești, la spitalul de ortopedie Colentina, când aveam mâna dreaptă mi-o opera doctorul primar Olaru Ioan, că sufeream la mâna dreaptă de paralizie din cauza unui traumatism datorat unei fătări distocice, grea, care-l avuse o vacă, în lotul de vaci îngrijite de Revnic Ioan,Burdea, în grajdul de vite a ceape-ului,din Ciubăncuța, la ferma zootehnică, o zoocalmie al vieții mele și așa destinate și canonite cristic, de scris, că eu mai întâii ca vinitură venit, repartizat, în Ciubăncuța și locuiind la Ionuca, Beldean Ioan, în braniște, de lângă secția semea, pe lângă SMA, vizavi de cuscru Cosma Vasile, prin acel martie în 1983 spălându-mi după ce muncisem ostenitor să scot vițelul viu, din vacă și eu mersesă mâna de zoeele, în halăul, în care se adăpau vitele, dar apa proaspătă și curată slobozită deabia slobozită din robinet scursă rece ca gheața, că era rece, deabia la limpezire dând fugă la cuscru Cosma Vasilica, să mă dau fugă să mă limimpezesc, cu apă călduță, mâna mea rămânând tot amorțită și cu durere, cum, îi și după mai amorțită, dar mai ameliorată după operația din 1986, că mi-a fost dat să sufăr la mâna dreaptă o viață de om, dar eu neastâmpărat cu dorința de a scrie batăr o carte tot scriam și tot scriam încăpățânat, scriam ca un elev silitor care-și făcea tema și ascultător eram și la clasă după ce profesorul ne intra la clasă, în ciudă, că mă durerea mâna, sufeream la mâna cu care scriam și scriam cu mâna dreaptă, care-n copilărie a fost ruptă, frântă, cu mâna care, deși pusă, în ghips, tot a rămas, cu luxație definitivă a cotului, a zonei decubitale, dar de ce mă plâng și acuma, când am telefonul incomood, îl țiu, țin, în mâna stângă, butonând cu dreapta tastatura telefonului. Azi ne-a murit, dragul de Gabriel Artur Silvestri, să nu-l uităm, Ben Todică! S-avem și noi bine, Al.Stănciulescu-Bârda! I memoriam suntem pregătiți pentru a serba pe toți eroii patriei și a limbii rommâne, ctitori și antriprenori, că oamenii noștrii, romànii, scriu chiar și cu lumina sufletului lor, în rostul virtiual de popor sub tricolor și holdă de grâu întru pace,cu bogate spice, dar cine să înțeleagă a lui Dumnezeu vrere  și plăcere făcând voia și aleluia lui, cu silă dragoste neputându-se,în nici un fel: libidinos, lingușitor, în surprize și complicat și perplex, complex, totul costându-te breaz la buzunar, în tot fiind o socoteală și o dialectică, cu felicatețuri și politică și de biserică, Mircea Dinescu, cum ți-am mai spus, mândrule, român de pâine și a limbii române pruns de treburi. Cum ar fi azi, moare Gabriel Artur Silvestri, de Sf. Apostol Andrei. Cum ar fi cu pădurea întinsă și neatinsă? Poveștile ni-s serioase și ambițioase, luminos -frumoase.

     - Artur Silvestri a venit ca un fulger și a stârnit teama în dușmanii României, iar în români mândrie și drag pentru cultura română, pentru patrimoniul național, comori care ne legitimează ca națiune și ca proprietari ai acestor locuri. Direcția lui a pus pe gânduri, vestul care deja înspăimântat de ideia parteneriatului cu România, o țară care s-a dovedit atât de ușor adaptabilă, trecând cu ușurință de la o țară cu profil țărănesc-agricol la una de industrie avansată, aliniată cu primele țări din lume și la un pas de arma nucleară, care i-ar fi asigurat loc la masa puterilor lumii, toate la un loc dovedind forța și capacitatea acestui neam. Toți ar fi vrut-o subjugată, demontată și împărțită, jefuită și înrobită. Artur Silvestri a înțeles pericolul care se prăvălea asupra țării și viguros a investit în promovarea literaturii române și a talentului neglijat de golul creat de după revoluție.

     - Iată niște vorbe care nu-s deșărtăciune și vânt, nici nu-s aruncate claie-grămadă, cu furca/cu lopata, de Dragomir, care lucra, în fabrica de Ipsos Rapid, din Aghireș-Fabrici, om care era doar cu forța să fie captat, în securitatea muncitorească chipurile să facă bine semenilor lui, dar sănătos încăpățânat, în bine el pur și simplu, le-a refuzat propunerea și chiar și decizia, din cauza căruia a și murit Dragomir, mai târziu, 1981, în Aghireș-Fabrici, cum are să moară ca partizan Duliș/ mai înainte surprins Terente, iar Dragomir treptat, cu alte metoade sofistificate de îmbolnăvire,asemeni lui Gabriel Artur Silvestri, luându-l doar astfel de lângă soția lui dragă, ca Marin Preda și alți tribuni și scriitori a-i poporului nostru nfiind voie să faci pe deșteptul ca Nicolae Labiș și moartea Căprioarea sau Augustin Doinaș cu Mistrețul cu colți de argint,eccetera, eccetera, c-oi fi avut sau nu partitura/ cânt cum îmi vine ca genialul Eminescu după ureche, fără egal național pe la coridianul Timpul, pe neplacul austro-ungurilor. Benule, tot cu vorbe bune ești pentru oful nostru național, ești incredibil, cum alții nu pot gândi, că nu gàndesc, România te iubesc, suflet, din sufletul meu. Aiești peneși rămân să înfrunte vremi, să răzbească nemuritori. Cu toții ne îndoim și ne întrebăm nobil și sublim și cu virtute, existăm, mișcăm, că unde Dumnezeu e, pâine, bine e. Cine nu ști, cum stau lucrurile, mustind a putreziciune, pește putrezit la cap, fără ca de la coadă să se curețe, că-i imposibil ca proletarii să elimine ororile sociale, esențiale, pentru a aduna binele, îmulțindu-ne talanții și zilele, zâne bune, ale vieții. Conform celor spuse de Vica însuși, Doamne Dumnezeule încurcate-s, Doamne, căiile Domnului nostru Iisus Hristos! Vica nu știa de Biblia de acuma 1500 ani, că nici nu era școlită, dar avea afirmațiile ei mustind de adevăr și de viața ei, cale spre mântuire, cum doar Iisus Hristos-veșnicul, o mai avea sub soare și de sărbătoare. Nu avea Vica habar, că nu avea habar. Citisem și eu într-orevistă a martorilor, Turnul de veghe, la unul, croitorul Emil, din Panticeu, dar n-o mai îngăimăcisem cu cele citite și pe Vica traducânsu-i după revistă cuvântul cruce, ei fiindu-i de munca la colectiv și de frecventarea bisericii în sărbători și duminica și așa cum era stându-i bine și fără alte îmbârligături, interpetări, deși nu era grea de cap femeia mea. Bună dimineața, îți prezint onoru de ziua națională al România,  că-s cu capul ciocârlie plin de comori zurli, deșteptat, în zori. După cum îți merg lucrurile, treburile, văd dragule,că nu stai rău acasă lângă Ming, mica chinezoică ceai și cu evantai de România, te iubesc! Pe timidul care sunt l-o râs și-l râde, în sat, unii din sat, îl ține tâs și turcă care, nu-mi dadeau nici o șansă de a îmbrăca cămașa cristică a  fericirii, văzând doar Ben și Melania, că-s tri ochi, în cărți, tri, în unul, dar, cine altcineva, că am dreptatea, talanții, îmulțiți, că harul, nu se îngroapă și nici nu se risipiește, că-i păcat de moarte, să păcătuiești, știa Melania însă cine-mi oferă dreptul de autor, că-s implicat, cu capriciosul lui a fi shakespearian și un drept de a fi cu gustul de a face cu silință, non-conformist, că la mine totu-i anapoda, artist, altruist și optimist, dar cine bate palma la final, coloană a infinitului, cu oportunitate, încărcând cu energie și valoare? Victorița, vecina, fata lui Pavel și Eva zice lui Mihaela fata lui Vica:

     - "Atâta am râs aseară eu cu Dănuț, în exces, că am fost stresați (la ce trebuia să renunțăm?) Nu trebuie să ne lăsăm doborâți și s-avem lejeritate, cum zicea cineva ca orice om. Aici, cum se vede și-și dă omul aiesta cu părerea since și ca om de caracter, scrie super ca un lider-scriitor care de Crăciun nu mai taie porc, cum nici eu după moartea lui Vica, n-o mai fac, că nu-mi mai dau silință să mi-l cresc, în propria gospodărie ca la Mărtinești Dorel Vișan și stupar și vier, în propria vie ca un om sincer harnic și bun praznic, că e de anume fericit de ce relizează cuperformanță acest actor, cu arta, și cea a scrisului ca Florin Persic și Amza Pelea, la înălțime, cu îndrăsneala lui și ca fost director al Teatrului Național din Cluj-Napoca, surprinzându-ne plăcut, el nici cu cărțile lui cu psalmi, nu ne strică sărbătoarea ca un special care nu scufundă torul accidental, în jurul lui simțind prin acest neaoș venind crăciunul lui Deșteaptă-te române al patriei limbii române. Mulțumesc, oameni, ai poporului roman! Eu scriu, ca atare: știu ce fac cu culoare, știu, că fac cu valoare, că-s autentic ancorat, în realitate. Împărtășesc ca Irina Rimeș idei.

     - Bine-ti mai sade, Pavele, acolo, intre Patrie si Dumnezeu!

     - Mulțumesc, pentru apreciere. Azi ca mai ieri, în Moromeții, nu-i nimic de înțeles sau voi pricepeți ceva, altceva? Îi păcat, că puii de curcă, cu greu, dar ce liniște se lasă uneori peste lume? Voi pricepeți politica ca prostul? Multe nu se știe, pentru asta afugit prin 1958, Dragomir a fugit de colectiv și de întovărășire pe la Leghia și s-ajungă transferat, în Aghireș-Fabrici, fochist la Ipsos Rapid, calificându-se pentru fericire la locul de muncă. Fugise, că Viorel, tată-su care credea, în pământ ca Ioan din Proslopu lui Liviu Rebreanu, de pe lângă Năsăud. Pentru Dragomir a fost ceva inspirat. Mulți nu știau ce se întâmplă imprevizibil și nici pentru Dragomir nu era mai breaz. Se mai băga ca musca-n lapte și n-avea bucurii, ci griji și-a făcut cu carul și chiar dacă absolvise 7 clase scria cu greu silabisând, făcând niște herogrife greu de discifrat, greu de recunoscut ca litere, greu de citit și de Dragomir, aitorul lor, dar ce să mai zic de alții? În tot e un mental care-ți dă nervi care vin nu știu unde, îți vine dor de unde-ți vinè și-ți dă panică, că e un dezichilibru. Nici nu mai știi ce ți de ajutor și ce nu. Mulți nu știau ce se întâmplă imprevizibil și nici pentru Dragomir nu era mai breaz. Se mai băga ca musca-n lapte și n-avea bucurii, ci griji și-a făcut cu carul și chiar dacă absolvise 7 clase scria cu greu silabisând, făcând niște herogrife greu de discifrat, greu de recunoscut ca litere, greu de citit și de Dragomir, aitorul lor, dar ce să mai zic de alții? În tot e un mental care-ți dă nervi care vin nu știu unde, îți vine dor de unde-ți vinè și-ți dă panică, că e un dezichilibru. Nici nu mai știi ce ți de ajutor și ce nu.

     - Tu ai in tine sute de povestiri din viata oamenilor pe care i-ai vizitat dealungul vietii prin munca ta. Incearca sa ti le amintesti si sa le impletesti aici in Merele Padurete ca altcum te repeti. Ai intrat in capitolul 51. Sunt multi din eroii vietii tale care au murit deja sau au plecat insa bazaconiile lor, rautatile sau facerea de bine au ramas. Amintiri din copilarie, tinerete etc. Tu descrii frumos, incearca sa ne bagi si in actiune. Ai fost vreodata la furat mere, ti-a fost frica de militian, cand ai vazut prima fata goala, ai luat bataie, ai muls vaca pe ascuns. E vre-o diferenta intre o tzatza de vaca si una de femeie? Etc, etc, ca viu cu cetera. TRAIASCA ROMANIA! E intai Decembrie.

     - Să luăm unirea Românie, întregirea României profundă, tainică de biserică-mare, cum a mai fost firesc și tradițional, național, monumental istoric și universal! La mulți ani, cu folosul tuturor și cu neamul nost, în rost și artist! Și astfel fain făinel cântare acântărilor, cu rost de popor sub tricolor vivat să ne trăiască patria limba română integră și întreagă, firească! Doar cu bine să ne scalde soarele-n omenie! Să ne trăiască cu graiul de rai, cu întreg plai! Să trăim alături de ea toți români, chiar și cei sprinteni, de pretutindeni! Totdeauna cum trebuie, cu bine, Românie, că doar cu bine facem bine! Mă împedic și de ce, Benule? Votezi și vitezi, pe cei mai buni, mi telefonul nou, dar ceva-i cu el, nu mă mă descurc... Ne prindem, în hora vieții, cu toții ca frați, c-așa-i la noi, în urcuș și coborâș Carpații, cu bune și rele. Într-adevăr chestiunea cu tata, fuga lui de acasă am repetat-o vroind să îngroș... trăirea, dar ce vorbesc fără să fi dormit suficient, așa de chichi, că nu-mi mai vine? Mă împedic, că-s un împedicat, că am creer fără riduri ca șmen, că ăla o fost, în rost șmenul vieții, cum o fostc-a fost, în rost artist, ce zici, când chiar, nu zici ori, cum din obișnuință se zice, că se zice? În tot e urcuș, cu coborâș. Ce scriu e grăitor, maistre Ben Todică, așa cum știi, că nu-s întors pe dos, că nici pe târguri nu vreau să aud aiureli, care despre ce grăiesc fix-pix. Nimic, nu-i mărturie mincinoasă. Pe mine, cu vorbele mele, nu mă ține, nici funia corăbii. Prin voi mi-am câștigat, românii mei, o indentitate și un nume, cu renume, Dumnezeu, cu binele, fie-n noi și cu noi! La mine e un cocteil, de care nu mă rușin și datorită vouă, oameni buni. S-avem numai bine șo sănătate! Tot mă gândeam, cum să scriu, dar am dat-o-n bară ca a cuoară cra-cra pe obară, puterninic și crăcin bun și anul trăsnit de coronavirus, dacă mă înțelegeți frate și dacă mai știi priceput ce am spus ca un moșulică bine dispus, cu bună dispoziție, cu încredere ca a mea femeie Vica care-mi aducea mare bucurie ca acel creer intestin, creer de lux, cu flux și reflux tulburător care îmi da emoții fără a fi cu belele și reticiențe ca o vitrină plină de obiecte, bibelourii pline de pretenții pretențioase, prețioase și cu valoare și cu ceea ce contează, în așreptare, da de unde cu nerăbdare să mai ca această înțelegere a ei a ei, care, în dorul meu scump și adorat ca clătitele pufoase, scoverzile dospite și gătite de  ea, de Vica, o slavă ție ca plăcinta pe lespede guste după mânurile ei fără astâmpăr, tot mereu, în mișcare ca o naștere a lui Iisus, în Viflaim, plăcinte de foarte mulți străini trecuți, ca musafiri nepoftiți în vremea aceea pe drum rustic de bună veste și poveste ca Vica, harnică gospodină disciplinată, ordonată și migăloasă, pricepută, îndemânatică și serioasă, în frumusețea ei nobilă admirată mit, baladă și colindă, în epopeea satului ei și lăturalnic, într-o admirație generală, sărbătorească, pe ulița principală a satului, că locuia după ce treceai cum veneai dinspre satul Jurca aflat doar 2 Km distanțare, dincolo de un prim pod trecut, pe stânga, pod nevămuit de Mara din romanul Mara, roman scris, cu sânge-n vână de Ioan Slavici, un prieten fără egal ca și Creangă, prieten lui Eminescu, o seară rără și fără pereche ca seara de Crăciun, când de bine ai parte. Nici eu nu știu cum Vica a ieșit la rampa vieții mele, confortabilă, că parcă-i mergea bine.

     - Dar tu ai visat de mic sa ajungi veterinar? Ce ai dorit tu sa fii in original?

     - Nu m-am visat veterinar, dar mă visam sa scriu o carte și naiv tot stăruim, în sensul aiesta ca o găuază și ațâțat pentru acest ceva, că măcar o carte să scriu și ca Șolomon dorindu-mi înțelepciune, însă futui deabia acuma-mi dau seama ce nepriceput am fost, că mă exprimam greu, încâlcit, fără nimic spectaculos și făt-frumos: nativ înăscut, cum zicea Alex. Ștefănescu, cu adevărat critic și scriitor care știm ce-a realizat, că a muncit serios și harnic, mulțam frumos, vorbindu-mă de bine dezinteresat, altruist și artist. Îmi obstruam, abțineam prin tema mea de asta, în casă, în camera mare/mică, că tot scriam, fără a avea bucuria jocii, cu copiii din curtea blocului, Rapid,la doi pași de școală, eu obsedat de scris, tot scriind. Fiecare face de mama lor ce fac. Eu cătam soluții nici eu neștiind de ce. Eram un Creangă, în copilărie, eram ca o cătană  mărșluind stăruitor spre țintă, cu un țel, ideal, al său, impus, de mine însumi, dar tot imperfect. Viața noastră are nişte reguli, nu găseşti, dragule? câteva vânturi şi vremea mohorâtă, că nici oamenii nu respectă regulile, parcă n-au nici lumina soarelui. Dacă mă întrebi chiar, în momentul de față, nu pot să-ți spun ce plan de viitor am, dar voi mă luați, în serios, că mai sunt nişte chestiuni, viața cerându-mi să dau perspicace lovitura atingând opțiunile, că mai am mult suflet pro viață, că încă nu mi-am încheiat socotelile cu viața visând cum să fiu, în a fi pas, în pas cu România lucrului bine făcut ca să nu fiu uitat, din rețeta acestui brend a lui a fost odată, nu uitați, că nu mi-am uitat mioriticile rădăcini, având propria viziune, hoby, din pragul, casei peste care, în brațe am trecut-o pe Vica şi pasiunile ei, ținându-şi fusta pe ea, când a trebuit, că trebuie decenta aceasta s-o facă, că-n leagăn verde de mătasă a intrat Iisus Hristos şi la foc oala e plină şi porcul cu sclănina grasă intră-n casă plin de soare, soare cu dinți: frig şi ger, că cine şti comparabil, când ne vom opăci, opri, că după vreme grea vine şi vreme bună? Noi trăim comunitar cu virusul, în aer. Eminescu marele național combătând răul, prin eroticul lui, dragoste şi patriotism ca floarea de colț singuratică, cum mai rar pe stei, cu unicitate şi specific, cu grai de rai, tradițional, monumental. În toate zilele e o codatrură. E şi tevatură, gândire, că nu strveşti corola de luminii, nefiind ce vrei. Tu, mă vizualizezi, în astfel de vidio clip, ca să mă bucur şi eu de opinia ta, ca ceva bio şi eco, nu-i aşa, tovarăşe şi ortac, în dificilul Lumniției tale! că tu, omule, cum verbalizezi, pilduieşti? Fiecare ne purtăm crucea chiar dacă n-o avem scoasă la poartă.

Că foe verde a bobului,

dă ce ai săracului,

că are ochii, ca mura și țuica-l dă de-a dura,

dar tu inimă rea, că s-a dus Vicuța,

s-a dus din așternut,

să fiu singur ca la început,

când moșa m-a moșit ca să fiu iubit ca un gând și brend, din România, c-aici, în cântecul ei ne botează ciocârlia aflând adevărul din miezul problemelor, că el nici poate, nici nu vrea, să sară capra, în curtea bunicilor, inspirat, să te ție ca-n palmă și să te simți bine la sânul de mama ca om de seamă.  Ca să vezi și să nu crezi, că-i de rasă acest pechinez, care pui de perpelit de chinez.

Tu, ce vorbe-mi spui,

cu dor, ca vorbe dragi de sântă Mărie, la Vica cu omenie, cum și la carte scrie

să mi se facă dor,

în dragoste de poveste,

în viață de bună veste

ce lumină a noastră casă cu blide puse prin cui,

arătând lumii, că nu-s de a nimănui,

ci de-a românului.

Tu, un maistru, în grai românesc,

al României te iubesc, cu plin de Amintiri din copilărie,

din trăire cu aur și de omenie,

cum bine se știe.

Ești o realitate a noastră, cu-n frumos, frumos, cu paletă cromatică,

cu simfonie de iepure-n farfurie.

Întru duh și Dumnezeu

pășesc mândru și fără modru, pășessc nealcoș și fercheș,

eficient și eu.

Aici e un gust artist de iarbă verde

și de haine scumpe care te-mbracă, în sărbătoare, cu binecuvântare de România profundă, tainică și mare.

Unora viața ni ca o cântare.

Da, da, anii mi-a trecut ca gându

Și mi-a venit și mie rându

Din zare-n altă zare,

Într-ale României hotare,

Să-mi cioplesc chip de floare,

După a lui Dumnezeu asemănare fără asemănare, strălucitoare

Ca un alduit soare,

Cum zicea și badea și lelea Floare,cum a ceterat odată, din vioară fermecată într-o vară, astă vară

Ca ciocârlia și măieastra privighetoare

Ca fata cu gura-i parfurmată, mustind vie sărbătoare.

Cu plugarul arând ,afânând, pentru semănare, iar albina roind prin urdiniș,

iar noi pruncii

jucându-ne-n nisip, în prundiș.

 

Binele depinde de mine și de grozăvia mea de-a fi brav, ca atare, de a nu fi bolnav, ci de a fi vigilent și activ, inteligent, în duh ca Aurel Vlaicu în văduhul României și de Dumnezeu, în patrie de omenie, cu grai de rai pe mândru plai cu bună ziua și cu tai, tai, cu simțire și prețuire, în marea iubire, candidând la fericire. Ce-i bine ne taie respirația și rezolvă ecuația, aflând soluția pentru ce-i România, în rostul lor, al românilor. Iubirea ne desăvârșește, că unde bine e, ne împlini, Dumnezeu e, ca, s-adune, în divin si senin, s-adune binele, pentru a ni se îmulți și să ni se însenine zilele, cu binele. Fără tine, puișor, ce-mi face maximă, inima? Tu, ești bonscultural, că mă ridici moral national cultural, cu multă simțire, de Românie te iubesc, cu căldură de om și înflorire pro-rod, înflorire prețioasă de pom și, pentru  norod e,

că așa cum știi: unde Dumneze e, om e

și, deci, multă simțire e,

plus iubire bonus e,

pentru zee-femeie e, așa cum, în prețuire se cuvine,

că ce mai, aiasta e, bine?

 

Viața noastră are nişte reguli, nu găseşti, dragule? La țară, în sat, politicienii noștri, noii noștrii aleși, au dat-o-n bară, că imeediat după omorârea ceușiștilor, buni sau răi, ei au distrstrus micile gospodării, micii fermieri, cum obraznic le-au zis destrăbălații și dezproentații ca să îmbogățească pe cei de bani gata, cei stâlpi ai țării țărani sănătos, încăpăținați, în bine și fără covid, că ei, politicii, nu răspund de agricultură, ci o batjoreresc omenescul și firescul nostru tradițional și național, O viață așa cum a fost, călindu-se ca oțelul care  se modelează pe ileu, nicovală, și-i ceva bistoș, precis, lucru bun, nu lucru pe nicăieri și ca la nimeni, că poluticienii la grămadă-s ciufi, uită de oamenii țărani, deși nu asta eideal ca lucru cel mai frumos, natural. Era, în comunism, un program cu etică, de duminică, în traiul de zi cu zi, cu destine ca-n filme, filmele lui Iuliana Marciuc, că nu așa și caii se pușcă, în sălbătăcia Americii, deosebite și magice, cu punct fierbinte, cum la noi nu e indicat și nu se întâmplă să se scoată, din orice, răzbunător pistolul, c-aș-i, în civilizația lor rebel-rasistă. Acuma ne ducem traiul sărăcăcios, cu greutăți. Cei care nu iau măsuri, pentru remediera problemelor, din sat sunt niște pacoste, a naibii de politicieni! Când trăiam cu Vica era mai frumos și, mai omenos-Hristos și luminos: inedit, în Ciubăncuța, un sat ajuns datorită mie iubit, de Cuiubăncuță colectivizată, că era ceva plănuit și alduit, în satul românesc, cu probleme speciale, cu util și plăcut, cu exuberanță, cu educație și conștiință, cu trecut istoric, eroic și viitor luminos, inspirat, cu fapte reale-viitor strălucit.

     - "Of, viață trecătoare de Aurel Tamaș (Marin Teci). Noi rezistăm, în timp și spațiu gegrafic datorită etngiei și folcrului, care ținea să ne înfățoșeze autentici și harhaici. Cum să zic, cum zicea Lopoldina Bălănuță de România, că citindu-mă cel care mă citește va pleca, cu gândurile mele, cu firea mea a celui ce sunt, iubit, că sunt, cu încărcătură emoțională, energică, dintr-o școală națională ca Vica mea o țărancă, nume de referință și conștiință care mi-a dat nume de legendă uns la inimă și suflet, din ce a fost tradițională și națională, din școala de dincolo de școală, în iubire, cu mine bine, în bine, de România, că ni se cuvine pe verticală, în glas de colindă, că România e a mea, profundă, dar e și a ta provita și mare lucind ca un soarec, că sunt mândru și fără modru, fără asemănare. Tot ce gândim sunt mândre cântece străbune, vie realitate, la lume de moșii mei moștenire și fericire, cu drag lăsate. Nu mai ține, cu politica după ureche, că nu-i fără pereche. Tu, ce mai faci: bine, nu?

     - Trec prin stari groaznice de incalciri etice si divin existentiale. Inconjurat de tradatori si reptile. Ca toti astia care se lauda ca au facut liceul la Sava in Bucuresti nu sunt decat niste constructii anti spirit taranesc. Nu o zic cu dusmanie ci cu parere de rau, ca au fost finut dezhumanizati si transformati in roboti. Eu sunt un corigent deaceea vad. Evreii sunt cei mai destepti oameni din lume pentru ca si-au construit aceasta nisa numai pentru ei. Se lasa impresia ca am trecut de buza cascadei si suntem in picaj - fara parasuta.

     - Batricienii e clar, că-s doar pentru ei niște rău făcători, cum zice și romancierul D'Quila care a fost din București trăitor, în Dej, acuma prin Florești, Cluj. Răii trădători ne sug toată vlaga, ne otrăvesc țara, mediul și spațiul, în care trăim, omule, dar hai să nu te mai cătrănesc, necăjesc și eu, flecărind și totuși sperând, că va fi bine și vom prinde și noi binele care-l doresc, jinduiesc, tuturor, indiferent cui, deși-n graba obsedantului deceniu, binele poate să nu fie a celora de acuma, cu toată buna intenție, bunăcuvința, ne aparține. Deschideți-vă ochii, că toți au înteres pentru propiul stres, fes, că-s petic pentru sacul lor ca poscriși, în acest paradis al nostru, verde- albastru- îndestulător de mistuitor și devorat de nerăbdarea timpului.

     - Ei nu sunt perisabili, ei sunt razbunatori.

     - În viața cu pelin, plinaș amar, nu ne-ar fi rău nici, cu Mere pădurețe. Era cât pe ce să uit, că scriitorul D'Quila a trăit și-n casa galbenă, la gherlă, în Gherla. Era tocit și șifonat, de silnicia închisorii, o altfel de experență a vieții lui fără bucurii, dar și noi ne-avem soarta rădăcinilor amare și a picioarelor desculțe, căcioclofenderii, ciufii politicieni, ne taie pofta, apetitul de viață.

     - Asta e agenda lor.

 - În asta sunt ferchezuit,

cel mai iubit,

la locul lui om potrivit și sfințit,

cu patrie și cu Dumnezeu,

primenit și eu ca apa din pârâu,

că-s tânăr ca frăguța, dar m-o îmbătrânit Vica mândruța, Vicuța,

drăguța, în iubire, verticală națională,

ce m-o iubit, făcându-mă iubit.

 

Suntem cu România, în can-can, departe de civilizație, de ținta socială, primordială, trăindu-ne neperformant, în van, de doi bani. Când viața mi-a fi, în echilibru cu starea sufletească bună, echitabilă, de încredere, învățându-te să fii bun, cu mare bucurie, la un pahar de vorbă îmulțit cu sens și inspirat de veste bună, în univers descoperindu-te și cunoscându-te, cu-n scop și cu gusturi artistice, diferite, pe o paletă mai largă filozofică, generoasă, hristoasă ca ultima noastră speranță, ca-n vremuri de legendă și baladă istorică, de biserică, că trăim făcuți pe lume ca să dăruim fericirea celorlalți, fericirea din fericirea noastră și din îndestularea/ din minusul, puținul nostru bucurându-ne și noi, pentru iubirea noastră, pentru semenii, apropiații noștri. Ce altveva cotorizăm ori suntem aierieni, pe nicăieri? Victorul neabilitat, plagiatorul ca un elev rău copiind de pe fițuică fără a cita, cum trebuia, dar tâlharul incoretul, nu era corect, ci din tagma jefuitorilor și n-a intrat, în Parlament/ Senatul României, în decorul de sărbătoare, cu drag și făinoșag, de România și chiar Pilat, ce are de zis ca președinte și susținător al liberalilor, ce are de zis ca împelițat și ca belit de pe dracu, un Trump mincinos al României, strâmbă lemne și sfarmă piatră ucigând, în rostogolire bolovanul, omorând caprele râioase și ruiinându-i casa lui Irinuca, din Amintiri din copilărie, că celui ce-ți face bine, tu, șurhetic, bolund, răsplătește-i, cu rău, în culori de neliniște și griji, greu de suportat, omul fiind cu păcat, greșeli de neiertat ca Ludovic Orban, un uns cu toate alifiile. Fac să reușesc. În tine să deschide o lume de inițiere și de binecuvântare al Bucegilor fără a forța nota așteptării, în lumina luminii, ca să ieși, din agitație și fantasmele gândirii prostești, că providența e speranța mirabila sămânță și căluza ta spre bine. E o transformare din interiorul tău, în structura omului, cu conexiunea, poate să-ți dea anumită tulburare, din cauza lumii nevăzute. Unii sunt pe ideea națională. Au votat ce au votat marginalii, cei care n-aveau, un mod de înviere și trai de mălai, păine/cu testură de mămăligă. Lui Vica, nu-i puteai învinui de nimic și totuși gura satului, ce altceva avea de făcut, dacă nu să te bârfească, să te facă ciuf: buruiana, holbora, ciuful și barjocora? Lumea rea, din lumea rea, nu-și închidea gura, nu se înfrâna ca să nu facă rău celuilalt și ce conta că-i vorba de Vica, n-o înteresa, că cine-i Vica aiasta, care dacă Dumnezeu i-a dat coarne, ea se simte îndatorată, că trebuie să le poarte, nu-i așa? Tu ca om, nu trebuie să pui la suflet știind, că sângele nu se face apă. Da, președintele țării e corabia și poporul, națiunea, e apa, pe care plutește corabia de România și cu o vorbă apa o poți seca sau cu ploaia  umflă valea, crește fluviul, în albie și puhoiele curg peste malul albiei ca un potop a lui Noe. și ca să stingi focul alergi de colo, colo, iar dacă nu există Incendiu, cu o gură de apă-l stingi, că așa-i, când furtuna-i doar, într-un pahar cu apă. Electoratul, cu electorii săi, vor schimba ceva, în țara lor? Moșule, ce tânăr ești, sărut-mâna! Cu bine, frumoasă, să fii sănătoasă! Tu și Vica ești ceea ce contează, în gestul de iubire. Lasati PSDul, ÎN GUVERN, CĂ-I ÎN DREPT, E LEGITIM. Nebrăzatul Orban, își dă demisia atât de mult așteptata, de popor, dornic, să schimbe, să înoiască democrația, din România, dar Ludovic, e cu Iohannis, se țin de smeșcherii, c-așa vrea frea și mușchii lor flașiblegiți și fără vlagă, dar la asta se pretează trădătorii și acești bolnavi mentali, bolnavi de putere, unul dintre ei nici nu știind artibuțiile de președinte cramponându-se, în funcție, deși putred pànă-n măduva oaselor, penal, dar necomandat, chiar dacă avândut și pădurile străinilor fără nici un scrupul/ fără o rușine, la nasul lui de Pinochio. Cu toți-s cu voturi insuficiente, dar cu mai multe voturi obținute la alegeri.

Unde Eminescu nu e,

Dumnezeu și poporul român, iubire, în drept de a fi nu e

și-am fi de niciunde și pe nicăieri, pe nicăieri

de nicci unde, căEminescu e o indentificare a noastră de floare albastră și laudă de zestre, națională,

laudator tempuris acti, în drept de a fi

și cu înviere provita, candidați cu responsabilitate, la

fericire ca cei botezați,

cu indentitate națională, iubire pe verticală,

din școala de dinncolo de școală nobili și verticali

utili și durabili,

prin frumusețe, fără tristețe,

în acest divin și senin cu noblețe

al unui preplin fără egal și fără pereche genial și național monumental.

EMINESCU FRUMUSEA MARE, ÎN NOBLEȚE, ÎȘI SCOATE LA IVEALĂ IUBIRE PE VERTICALĂ

Frumusețea!

 

     - Hai să nu facem nuntă la victori și la înfrângere îmormântare, frate, Benoni Todică!

     - Explica-mi mai pe viu ca sa inteleg.

     - Ce te-ar înteresa ca încâlceală scriind încurcat greu lizibil? E o zicere, că la victorie faci nuntă și înfrângere, la moarte, faci înmormântare sau nu ești, în acord acordat ca o vioară cerebrală care te înalță de pe orizontală pe verticală. E complicată uitarea de care mă pllâng ca om fără explicare, exprimare. Nu cumva-s păr lung, chelie și minte scurtă, viață îmbârligată, la coada vacii băligată, cum zice văcarul Burdea, Revnic Ioan grăjdar la C.A.P. Ciubăncuța "Drum Nou", un om care-ți zice cu tupeu și franc:

     - "Dacă ești prost, stai acasă". Îi rău cu păr alb și minte proastă, de mămăligă Mihai cu românii subt Viteazu Bravu. Vica mă stoarce ca pe o batistă, când nasul era mucit, dar care era viața, în timp de legendă, în copilăria fără grijă, că atunci era o lumea minunată, un bun și surpiză, cu suport moral, cu spatele asigurat, în nevoia de multe, puse pe tapet, că eu eram reinventat ca-n amintiri, cu care din capriciu mă cramponez. Vă iubesc ca sarea, în bucate, că ce-mi ofer am, dragilor, că o fac cu silință și cu o mare conștiință, conștient de existența și esența lui verde-albastru Eminescu, în zarea și orizontul nostru, cu patru puncte cardinale și firesc, România te iubesc! Tu serbezi viața, conștiința, mă salvezi. La mulți ani, fericiți ani, români de acasă și prieteni de pretutindeni!

Cu toții trăim, nobil, util și valabil și sublim,

în timpul, în care noi cu toții, din tot olimpul, fără  bau-bau

avem un rost,

cu rost artist și altruist optimist.

 

Cu toți-s cu voturi insuficiente, dar cu mai multe voturi obținute la alegeri. Lucru bun, la nouă luni. Cum a fost ieri și-a dat Orban Lidovic demisia, dar azi Anțe-Panțe, fâța, fâța fals redevine ca prim- ministru tot Orban sfidător, josnic, spre rușinea noastră și atunci, care e fericirea națiunii, cum Avram Iancu ascris, în testament ca o fericire al poporului român, un fericit, din vivat România! Și de-ar coborâ Dumnezeu pe pământ, tot nu ne-ar scăpa de zgaibă, pacoste, datorită președintelui care-i insistent, obesiv și prin abuz de funcție tot repetă numele lui Orban ca să fie prim-ministru ca un paronoic, bolnav psihic, o orare socio-umană, o catrastofă bațională, că nu poartă nici o grijă poporului român pe care de fapt nici nu-l respectă/ nu-l iubește, ci profită de bunătatea poporului nostru. Așa ei, marii zilei, catrastofic și apocaliptic, inspirați, cu inepții. E complicată uitarea de care mă pllâng ca om fără explicare, exprimare. Orban, cu felului, felul paisprezece sare peste cal, dar oare, cum se explică inexplicabilul, cel fără o expresie celebră, dar plin de ifose. Frumusețea egal național, cu noblețea. Tu, Ben, tot cătrănit, mâniat, ești, ortace, în liturghia, de pace și simțire, din holda de spice? Pentru ce bucuria, nu ne saltă, cu viața de calitate? ORBAN PREA TRIȘEAZĂ POPORUL, CU LEPĂDAREA LUI DE BISERICĂ, PRIN MOFTURILE LUI, RESTRICȚII, DÂNDU-SE ÎN VÂNT: EROU, CĂ-L DOARE, ÎN SPIȚ ȘI, ÎN COT DE TOT CE-I LUCRU BUN ȘI CINSTIT. Unde ni echipa provita, pentru viață? Nu-mi place de coriturile lașe fără Dumnezeu și sănătate, metișuri și fușărituri care contribuie nu la fercire și la prosperarea satului românesc și omenesc firesc de România te iubesc ca și, când eram copil acasă, că mi dor de viața frumoasă și fără griji, cu amintiri și zburfălnicii, năzdrăvănii, cum rar, dar cu moș Crăciun, real și darnic, național și fără cacofonii politice, inutile. Nu-mi plac "Corciturile" cu iz ifecțios și contagios fără scrupule, cu adaos anti-național de trădate a tradițiilor și a etno-folcrorului, mutilare a ce ni nouă mai sfânt și Românie pe pământ. Corcituri; Ciorovricuri a deșertăciunii și a minciunii sunt liberalii, niște vânzători de neam și de țară, înșelători lingușitori, și șmanglitori, jefuitori neorăii, înrăiții, vinovații.

În drept la înviere, suflet de poet e soare-n sărbătoare la popoare, cu suflet profund de România tainică, de biserică apostolică harică și de Românie cristică darnică și harică, unită, cuprinsă, în iubire fericită de mare,

cu plug care ară pentru sămânare și îmbelșugare,

când primăvara provita pentru țară e Golgota care se ară și fără asemănare,

că semne bune are,

semne de belușug după brazda de sub plug, semne de îmbelșugare,

în strălucire de soare,de România profundă și mare, de legendă și baladă

cu semne de sărbătoare,

sub soare, soarele care se uită la om,

dar omul la soare, ba.

 

Mă descurc oriunde ca o buruiană? Mă, sunt, cel cu care, mă trag de șireturi, om a două culturi, că tu ca scriitor de viitor, rar ca o floare de colț de pe stei, pe unde doar capra neagră și bulturul golaș, pleșuv de Transilvania se semețește fudul și nu deșteptdestul ca orban liberal, din București, mic Paris de România, oraș pitoresc a luminii, primul electrificat, cum și Aurel Vlaicu e primul cu aeroplanul construit și pilotându-l de el ca un maistru ca să-i admir calitățile lui de om. Chestia cu barba, ce prostie mai e, din prostia omenească, respectând regulile, dar care ori lenea de a te barberi, înțeleptule? Pentru a te igeniza nu există, nu se poate, că era și exista voință, conștiință a iubirii și nemuririi. E un rău există, în lume, că ce ti mira, Ilie Marian, dar la noi nu s-au omorât, din egoism genii: istorici, scriitori, literați și de ce, că vroiau binele, dar fără rutatea unora nu se putea, răii nu încăpeau de cei buni (nu bagi de seama, omule?) Cine-l va pomeni pe Trump ca pe Eminescu, Labiș, Ioarga, Marin Preda, Sadoveanu și pe alții și pe alții, Dumnezeu să-i ierte și țărâna să le fi ușoară, fie-le ușoară și bun somnul de veci!

     - John Lennon canta asa frumos ca voia tzatza. El a fost un naiv dorind globalizarea. Haida-ti toti in turma sa ne facem liber. Asta canta el.

     - Despre câți nu știm misterul morții lor și de moartea subită, inexplicabilă, în mister criminal și chiar de moartealui Vica, la Hematologie, în Cluj, când n-am fost lăsat să stau peste noapte, cu ea, în clinică, spital, că nu cred, în soartă, că a murit, deși avea și ea un Dumnezeu ori nu credeți, că șunt erori umane, greșeli și orori învăluite, în iluzii și mister, dar cine ne spală de păcate, fraților, de ce putea să nu fie, dragilor, fiind veghe, priveghere și atenție, vigilență și grijă supra omenească ca să nu ne fie stârpite bucurii și neschimbarea vieții noastre să nu se întâmple, pentru a ne fi viața mai grea și nefirească, năpăstuită de greșală umană, dar ce zic, după ce a survenit evenimentul, moartea, oricine, poate zice orice, dar nu adevărul despre dobitoce, despre pacienții suferinzi, suprimați cu voie sau fără voie, din neglijență și, din lipsă de imunitate, din lipsă de bun simț și bunăcuvință? Când nu-i gest de iubire și a noștri omoară pe ai noștri, că nu-i destulă iubire, nu-i plăcut, și nici nu te bucură pricazul, necazul, fir-ar să fie bine și numai bine pe lumea aiesta necivilizată și aiurită fără prezent și viitor cum zice profesorul Coșea taxat de viață cu experența și ștința ei ca om învățat, nelăsându-se păcălit de vicii, în lanțul slăbiciunilor lui Caragiale care afemeiat cum era, se culcase cu amorul lui Eminescu, poeeta Veronica Micle, neîntrecută, în ghidușiile dragoaste doar de Vica mea,o dragă din poveștile eminesciene, culese de pe văile Someșului, că ea, Vica se juca, cu sufletul meu până la zeu-Dumnezeu, în splendoarea ierbii, când mândra ca steua mea norocoasă, doarme pe prispa casei ori, în car, în șură ca să-i mângâii sânii de sub ie de Românie. Tu, cel de la antipozi, veșnic mă surprinzi cu spiritual și cu național. Bazaconia ce ni se întâmplă, în ultimul an e o prcărie politică, ceva devastator, cu măsuri, restricții aberante. Care ni adevărul, c-aiesta ni adevărul. Scandalul ni cât casa care se construiește de la acoperiș și se termină la temelie cu cărămizile templului meu cu vitralii colorate de realitate. Ai spirit ironic și civic, însă pragmatic, ai curajul necesar, îmulțit, în har, cu talent înăscut al luminei, din ziua de început ca lumină a luminii a două culturi. Cucerești lumea, în drag de România mea, vizibil și impecabil, compatibil, util și durabil, desăvârșit ca cel mai iubit, om potrivit, la locul potrivit, pretutindeni, sfințit, între prieteni.

     - Mă descurc oriunde ca o buruiană?

     - îți duci crucea. Mulți alergând după trăsură, își închipuie, că-și fac drumul mai ușor (N.Iorga). Viața capătă sens. Ești ceea ești, ce iubești, omule! Vinovăția, nu și-o asumă, nu și-o recunosc vinovații. Nu-s înstare să-ți scriu, decât cum îți scriu, mai papă lapte. Nu-s înstare să-ți scriu, decât cum îți scriu, mai papă lapte. Îngrijorarea mea e s-avem un popor sănătos. Efectiv, obiectiv, perspectiv fulminant, e fantastic, de mare succes. Tu, iubești și ești mai împlinit, desăvârșit, mai luminos și fericit. Pitoresc, folcloric. Sunt lucruri care trebuie duse la bun sfârșit bucurând extradionar cu strălucirea și bunătatea lucrului bine făcut, așa cum făcea Vica cu toată desăvârșirea și diferența și distincția trezându-te la viață cu efect și distinct, creator și cu viitor. Efortul social-uman distinct și dezinteresat a lui Vica era o mare, era jovială, cu mare bucurie era o mare onoare, cu drept de fi ca pâinea corectă, de toate zilele și ca o îngrijire la sânul ei un copil, că deciziile ei era ca o schimbare a societății României, o bucurie, în general și natural, c-avea propria indentitate unică, specifică, ca generoasă, artist-altruistă, cu șansa de a îmbrăca cristica cămașă a fericirii, cu mulțumire, c-avea diplomația ei sinceră și drăgostoasă. Totul nu-i doar teoretic, că practica, realitatea, ne omoară, în a ne integra cu firea de a fi. Omul sparge gheața, ne definește, cum Vica era ca maica mucenică, Paraschiva, că ce era Vica era lucru mai bun, bine făcut. Vica fără discuție era exigentă și darnică, astrală, apreciată de oameni. Cu Vica era sănătate și noroc, aveam, în această cântare a cântărilor aveam o fanilie cu armonie, în Românie, cu potențial și simetrie, în tradiții și național. Cred, că mă fac înțeles ca om ales de ea ca om de încredere, stabil și nu, unul care și-o scutură și apoi pleacă încurcat, cu gol înscris, cu efect și cu impact, în desăvârșire, în sacralitate, după care pentru ea era o calificare, că era un noroc, pentru a rămâne de calibru nestearpă, sterilă, că din partea mea era un gest suprem, artist, în profit dorit care nu mă înfuria, ci relaxa, în faza bogată, ieșit pe plus, culegându-se roadelor, provita cu alte planuri de viață, cu multe de făcut, în atmosferă distinsă, echilibrată. E o soluție, în dragoste care nu era cu sila, silită, dându-ne peste cap. Vica o harică și conta, în ce era un succes, însurată și plăcere, sărutată, cât ai fierbe un ou, familia fiind, în pasiune, importantă și fără jenă, adoua natură, în umanul care respectă regulile sociale, familia, adevărată comoară, comoară neprețuită care o savurezi ca pe ocafea nes sau din boabe preferat, măcinată fin și fieartă cu grijă ca laptele care dă, în foc, până una alta. E ca vântul care suflă cu peste o 100 Km/oră. Vica nu pune frână, în dragostea ei cu impact care oprește trenul, în reglare de cont cu scene, cu violență colateral ca și cum am fi rivali, în nuditate, cu conotații sexuale. Imaginile erau și frustre ca un târg de la Agronomie/ Agraria. Cu ea nu rămâneam, în aer, să îghit refuzat, în gol. Era momentul important, când eu îm doream să am un copil cu ea care cu piciorușul să-i lovească-n pântece, având neplăcut grețuri (desigur, nu același lucru, nu puțin lucru profericirea celor doi, părcă umblând, cu mănuși). Blândeța la omul de alături e lucru sfânt, înfirea naturală a lucrurilor, în rostul lor, cu măsură, în loc de harababură și aventură pe claviatură, tevatură, maistre, că-n viață e o simțire și prețuire ca să nu trăiești, în van. Nu era bine să trăim nefericiți, în rutina vieții, dar și de știi, nu accepți, că femeia asta n-ar fi bună, pentr mine, dar cine face reguli de compromis, când, în scris ești un proscris, ești haiducul Duliș ca acel om, consătean neândreptățit, în satulnatal, Sâmpetru-Almaș, sătean nevinovat, dar învinuit (în cele din urmă bravul coleg de bancă, bun matematician, cum nici eu nu eram prostdar după povestea reală care o scriam despre Jeler de la Grădina Ursului, locul unde locuise străbunicul, dascalul, Rătundenu, mă poreclea Stupariu Grigore, în liceul agricol Bistrița, mă ciufulea binevoitor și dulce: Duliș și era bine, sincer și curat, viitor, cu excelență: medic veterinar ca Sarca Nicolae, din Recea-Cristur. Când legea nu-i respectată, greu de crezut, legea trebuie impusă, că dacă nu suntem cinstiți, etici, tineri și frumoși, dragule nu suntem oameni de bază, în societate, în surprinderea de a fi oameni provita, pentru oameni, cu poftă, apetit, de viață. Să ne preocupăm de ce-i cu Capu-n zori și minunat, ținànd, cu dinții la naționale comori și Vica fiind o comoară, talisman viu uman, că la noi, nu trăim, în van, risipitor haios, de talanți, îmulțiți. Aiesta e elementul surpriză. Însă e atât de rară omenia, după cântă Nico și Luminița Anghel (apropo cine era Luminița de la revista arici-pogonici, la care scriam cu insistență, acel editor de editorial, simpatic redactor răspuzându-mi cu drag și omenie, promt la scrisoarile mele bâzâitoare ca o tinerețe a bunului Jidvei, îmi scria cu respect și multă noblețe, frumusețe și stil pe gust și artis aducându-mi bucurie, în exces ca să mă încurajeze afectându-mă emoțional pentru a-mi depăși situația precară cu îmbolnăvirii tatii, lui Dragomir Ferghete, când securiștii atenta la sănătatea tatălui meu, în Aghireș‐Fabrici, ruinându-i sănătatea, el căzând la pat, dar și-n bizerică, chiar, în bisericuța de lemn de lângă Dâncan sâmpetrean, părinții lui Lidia o fată cu magia și calitatea ei, care mi-a spus unde stă profesorul de literatură, Sinoschi Ioan, cel care m-a pălmuit, că eu aș fi gălăgiosul din clasă, că eram pe a- opta, înainte de examenul de absovire. Eu mă bucuram de hobiurile mele, ceva subietiv delicate care mă magnifica ca pe manificii și luminoșii mușchetarii lui Dumas/ Cireșarii, din copilăria mea și a lui Scatiu. Vederea mi clară, luminoasă și de magnificare, fără sechele, cicatrici, urme ca Hristos, după crucificare. Tot ce trăim e suspect. Facem față situațiilor. Totul e alert și alarmant B.D., în acțiune. Cum ne vom reabilita, revenind la normal, prin soluție eficientă, că speranța nu moare niciodată ca  morile de apă renovate, cu brio ca un bandit recuperat? Dumnezeu cu prețiozitatea și mila lui ne salvează și de vanitate, iar poporul, Pentru bucurie facem orice renovare, acțiune de salvare, ne salvăm din precar. Noi românii trebuie să facem o figură frumosă, tehnic și tactic, cu logică și rațiune. Te bucuri ca atunci, când după mulți ani supa e de pui și  revezi pe cineva drag, cum zice preotul Fizeșan, în emisiunea Universul creștin a lu' Lucia-Stana Sevianu cu făinoșagul ei, părticică, din sufletul tău, de salut femeie, că tu ești femeie adorată, însă eu sunt un bleg care sare banal, cu ochelari de cal banal, din banal. Totul era o carieră de viitor, oamenilor! Invitat de această doamnă strălucită, la Radio-Cluj, era fantastic ca vizita mea, în Bucrești, a scriitorului Radu Cosașu, la redacția revistei Cinema. Ca un rege care nu se plângea, că-l doare umărul din cauza antrenamentului intens și serios de la tras cu arcul, ci răbda și nu se da de gol, în fața supușilor pe care-instruia să-l apere la un adică, când se mergea prea departe, cu conspirația, pentru a-i subina reputația, fir-ar să fie! Omul lui Vica trebuia săi fie loial, în mod normal și natural-moral, loial. Că amândoi eram moduri, stiluri, aparte gen masclin și femenin. De ce nu zici să mai terimin cu supremația, aberațiile și peostiile mele? Ai undeva o rană nesatisfăcută?

     - Am rani adanci si voi muri cu ele. Insa ma voi ierta caci sunt scanteie din plamada Lui, si fiu.

     - Sunt doar nostalgia ta de ce a fost și bine? Tu, ții sacul sau nu-l ții pănă capeți  purcelul, botezatule. Eu zic, eu aud? Nu-inimic, dar să fii sănătos și fericit, Ben, că ești super om! și eu fac din hoby, dar nu cred să câștig ceva de genul... Omul frumos străbate ceruri, că-i iubire, un drept de a fi întru înviere aspirând fericire, pentru ceilalți, compatibili. Nimeni, nici noi, nu suntem stăpânii lumii, lumină a lumii, mamă a minunii. Dragostea așteptată s-arată odată și odată și Vica mea, nu-i uitată. Vremea de acuma e mai coclită, fără prieteni, că fiecare sunt pentru ei. Lumea e prea frumoasă. După muncă și răsplată. În noi e o prăbușeală, însă cine face un scenariu, după povestea de iubire a lui Vica, omule nebunule și ce regizor face un film ca după Poveste de iubire a lui Erich Segal? Prea multe lucruri mă frământă și nu le dau de capăt. Oi fi având eu ceva înalt/ sofisticat, de o psihologie, cum nu s-a mai cercetat? Niciodată nu m-am gândit la succesul meu. Sunt îngrijorat detraiul amărât care mă amenință, că-i peste tot, în aer, o amenințare. Mi-aș dori succes, dar nu-s Segal, așchia care nu sare departe de tăietor, de trunchi, cum nici mărul nu sare, în rostogolirea lui departe de pomul care l-a rodit. Cum, Dumnezeule, eu voi avea necazuri, deși n-am intuiția și nici geniul lui Eminescu? că supărarea nu nemai lasă. Nu știu, cât de glorioasă e povestea mea de dragoste, în sprinteneala vieții cotidiene. Un love story, e ceva înteresant cu Vica spirituală. Gândurile noastre le știu, toți cei care trebuie să le știe, meștere? Aici talentul de zgândăre, din orgoliu, mândrie și artă. Legea lui Om casă fii și tu om cu mine, cum și tu, ești, Ben, cum și Vica a fost, după obiceiul din satul ei, Ciubăncuța. S-a vrut să fim eliminați din Raiul nostru, din Grădina Maicii Domnului care pe toți ne surprinde cu bunătățile lui, al Raiului unde oamenii, s-ajută unii pe alții. Ne-am săturat de atâta covid. Just și artist zis, om proscris, în paradis, perzis. Tu, chiar nu poți scrie despre ce scriu, cu toate la noi nu există nu se poate ( ce zic invitații lui doamna Marina Marin?) Nu l-am întrebat pe Ilie Marian, dacă nu poate să-mi scrie o cronică despre cum scrie subsemnatul mai aparte? Că ești, în halul ăsta: ieftin de ieftin la tărâță si scump la făină, văzând negru negru pe cerul gurii și  văzând  negru dinaintea ochilor? că doar, în halul ăsta ieftin de ieftin la tărâță și dându-și custângu-n dreptul sump de scump la făină nu laș, că planul de acasă nu se nimerește lipsându-ne spiritul nașpa? Un love story, e ceva înteresant cu Vica spirituală. Vica mi un love story al vieții mele scrisă mai superior și minuțios ca Erich Segal, chiar și Marin Preda, ciciulit, în alt stil și chip. Dumnezeu deie-ne și mențină-ne sustenabil, cu sănătate, în realitatea românească și de biserică, omenească. Vica femeie necitită spunea spunea, că râsul e sănătos radical național, cu binificație, cognitiv, ca o stare de bine. Ajungeam la numitor social comun, intuiriv, chiar dacă, " De gustibus non est disputandum", în  mare salt, fără avea preconcepții, în ce ne peivește adevărul care ne poziționează clarvăzător, divers, în viață fără a ne închipui, visa, alături de Vica himere (cum mi-o imaginez excepțional?) Proverbe dintr-o manea Băsescu bășinoasă: Nu-i iarna ca vara; Muierea, nu-i amăruie ca berea, cum nici sarea nu-i ca mierea; și mai era, dacă nu era uitarea; Vica e cu iubirea; Acuma numa eu plâng pentru amândoi, că numai eu mai trăiesc, așa cum mai este iubirea care nici nu mai este, în a mea poveste. Ce nu este, cum să înțeleg? Nimic nu este întâmplător, că nimic nu e întâmplător și numai dragostea te-a adus Vica, în calea mea și, cât de frumoasă e viața mea, că a fost artist o iubire de poveste, la care nici acuma n-am renunțat la ea. În citanii din Biblii, nebunii, cum nici nu mai este, împănate de poveste. Jindiam după dragoste de femeie și doar Vica văduva fu cea care mă satisfăcu și ea era liniștea, împăcarea mea, iubirea la prima vedere, ea-mi da vedere și putere. Ce trăiam cu Vica era Robinsonadă. Jinduiam după trup de femeie și cu Vica era ușor de lucrat, prelcrat. Eram la Vica pe poale, cu capul, în poala ei. Nimic nu-i mai frumos ca tradiția bogată, etnologia, folclorul legat de Crăciunul arhaic de la români un dar de moștenire, zestre spirituală ca la românii noștrii, un patrimoniu și tezaur, dar din dar dumnezăiesc, cum rar omenesc și românesc care nu se poate uita, că-i un sărbătoaresc, oameni de pretututindeni, în drag și cu făinoșag, de România mea, în prag de trecere din an, în an. Dumnezeu să vă ajute și să fiți: Frumoși, făimoși și sănătoși și bravoși! Aiasta ni culoare și valoare, e clar, transpusă, în cuvânt, poezie. În casa lui Vica eram adăpostit într-un univers. Vica e ca o sfânta mea, ceva mai presus de fire, simțeam nevoia să merg la ea și la copiii ei cărora să le citesc povești, Povesta porcului, de Creangă culeasă, cum i-o plăcut lui, cu un plin de spirit, cum mi-o plăcut și mie să culeg folclor, un lucru bine făcut și totul mi s-a potivit ca o mănușă și cu ea vorbeam normal și parcă, nu mai eram timid și nici pasiv, ci plin de acțiune, în divin și frumos. Ea era ca o roză, în bătaia vântului, la foc continui. Ca un pescar holtei hoinar visam o mare captură care era Vica, ea mai de preț comoară, în nerăbdarea mea, Vica, o mare bucurie și binecuvântare între promoții și emoții. Era ca un pachet, la pachet. Îmi respectai dreptul la viață, pe viața mea. Fără boală, sănătate și pace pe pământ și bună învoire între oameni! În Vântul și ploaie dragoste ca-n Pădurea nebună și Cel mai iubit dintre pământeni. N-am eu norocul aiesta, c-aș fi invidiat, nu crezi, că mi-ar coce-o? Să ne aducă tuturor: sănătate! Bola e cu multe necunoscute, în politica românească, nu prea catolică. La ce bufeu să ne așteptăm? Câți nu caută acul, în carul cu fân? Vica-n mine mă-nflorește. Eu cu Vica am făcut lucrurile exact așa cum trebuie.

     - "Io lucru de colo, colo, mi-am adus așchii, zice Daria, eu nu sunt leneșă, că eu sunt ca cei care muncesc."

     - "Daria face din ambiție, încăpățânată numai să numa să nu fie cum zic eu, Mihaela și când aprinde focul, pune lemne verzi, că leneșul mult aleargă, zice Marin Dejeanul, din Ocna-Dejului, c-ar face cumva, cum faci ca să facă cumva doar ca ea să fie ea neânțelegătoare, onorabilă ca propus profesorul Alexandru Rafila echilibrat și bine venit, în funcția de prim-ministru". Tu, un bine, ca melc-codobecul, ce faci, în papuci? La nevoie trebuie să fim împreună, uniți până la moarte, că vom lupta împreună provita, pentru arta succesului, fără a fi lași abandonând ce am început. Nimic nu se reușește, în lucru bun, bine făcut, fără osteneală. Ce te oprește să robotești și ostenești, pentru bine? Marin:

     - "De la vecina Vichi, de peste drum, iese numa fum." E mare în bunătate și bogat, în toate.

     -"Măi băiatu copilu, cu fatu, în starea lui de bine, îi zice Marius lui Marian Teci, Dejanu, acceptându-i ca de-ai casei. Lupta ni grea, fie-ne lupta cât de grea, trăiesc și iubesc, tot România mea.

     - Domnul sa te BINECUVANTEZE FRATE IONICA! Ai adus copilaria aici in Australia cu tine ca sa ne bucuram cu totii de acest fruct crestin care inseamna: cunoaste-te, iarta-te si iubeste-te in chipul celui din fata ta, al Domnului Dumnezeului nostru. Craciun Fericit! Ben si ingerii de langa mine

     - Asemeni, omule, române al patriei limbii române! În pandemia singurătății sufer pentru cea are grijă de bine, un resort sub cer de culori și valori.

     - Familiei Pavel Rătundeanu Ferghete, Sărbători Fericite, Sănătate și Iubire de la Dumnezeu întregii Familii , tuturor celor în viață și tuturor celor din Ceruri! Viață veșnică pentru Vica, sufletul familiei tale prietene Pavel. LA MULȚI ANI! Ioan – Australia.

     - Omul e hrăzit din naștere, cu înțelepciune, pasiune și menire cu maniere de elită și misiune. Atenție merg privații contrasens, cer ce nu le aparține. Așa, că nu apărați pe infractori! Câteva zile ca și cum n-aș fi acasă, nu eram, în apele mele limpezi, cu viața frumoasă, deși viața n-a renunțat la mine pur și simplu care ni explicația sinceră fără precedent, de student, din România!? Așa, că nu apărați pe infractori! Voi sunteți proverbiali nobil util, mai mult decât normali. Sunteți creători de momente speciale inteligenți indiscutabil veritabili, utili și durabil, ireproșabili (în acord cu mine ca frumoși hristoși de la antipozi, drept de a fi, Ionică!) Ați ridicat ștacheta. La ce ne aduce o zi cu soare. La tot e ca-n filmul Serial Vlad, un bonus social-uman, condamnabil, că proteve l-a transmis fragmetar, întrerupt de prea multă publicitate, cum nu s-ar face, asta fiind frustant, fără o logică, de fapt o motroșeală enervată ca politica, cum zice Mircea Dinescu, poetul. Aici ni aberant atenția focusată. Cine zice, că-s mai bun ca florile dalbe, doar tu și Melania fabuloasă zice, că eu/tu, am merita premiul Nobel, dar mie pentru ce naiba și cine mi-l dă, cumva, Orban Ludovic, sustenabil, ar aproba ce eu, nu cred, c-ar fi posibil așa ceva pentru bravura noastră cu momente specială ca de Sf. Crăciun, nașterea Domnului nostru. Pe unde trec prin/în marea trecere urcând treaptă cu treaptă, în veșnicie, trecând, în fericire prin marea trecere arătată de poetul și marele filozof al cunoșterii, cu competențe și noblețe, în frumusețe, Lucian Blaga, un real virtual și național cu bunătăți și tradiționale folclorice avuții, din de-ale noastre flori albastre, din discreția care nu încurcă borcanele, cu  binele trecând examenele de Bacaluariat bacaloriatul vieții luându-ne viața cum laude, în propriile mâini de Moș Crăciun, fără covid știind foarte bine care ni corvoda, osteneala, în folosul și fericirea oferind speranțe, celorlați; ce și cum e, de a fi foarte diferiți, deosebiți și distincți, că e o producție marcă de marcă românească, inedită și originală aducând zâmbete, generos pe fețele tuturor, că cine nu-și primește util și daruril, impecabil cu dansul bucuriilor, numai bine de pus leac pe rană, ca un Dumnezeu care ești, Melania Rusu Cargioiu, tu, definindu-te, în efectul poeziilor savuroase, gustate, de cititorii necurioși, copiii? Oare ce învățam unii de către alții, că trăirea ne învață providența, un mod de încredere, nevicios, generos, hristos.  În casa lui Vica eram adăpostit într-un universal, clar nu eram și nu sunt actorul Adrian Pintea care era: fă ce zice popa, nu ce face popa, superb, cu aură și nimb de proverb, în a fi, chiar dacă-mi doream, dar cum necum, că-mi doream a fi actor ca marii actori profesori, la un nivel înalt, știind cum e strategia, dar n-a fost să fie, cu durere, eu devenind scriitor, dar nu știu, cât de corect și perfect, excepțional, special, cu spirit competitiv, legat de realitate ironic și psholigic, cu bază obiectiv și util, că viața te provocă permanent inteligent.

     - Ti-ai dori sa faci parte din grup? Acum ai sansa sa fii bagat in seama Pavele. Toti de premiul Noble. Liceanu, Cartarescu, Obama…, stai ca asta a luat pentru pace. Daca stau sa ma gandesc tu nu ai sanse sa bombardezi pe nimeni.

     - N-am eu norocul aiesta, c-aș fi de invidiat, nu crezi, că mi-ar coace-o? Dacă mai există, o speranță, ne luptăm să salvăm situația. Noi facem tot ce putem, cât pputem, cât putem. Suma experențelor te faci să fii ceea ce ești, rămas marginalizat de siruația fiecărui părinte care dur, își asumă viața, cu tot șantajul emoțional, că se mai face jocul dur al orgoliilor. Ce trăim și ce evidențiem, în realitatea, din apropierea cu mintea ceiluilalt? Fericirea fiecăruia din noi depinde de noi. Eu ce am lăsat, Doamne Iisuse Hristoase, ce-am lăsat puternic? În mine ce-i mlădiu întinerește cu sănătate, cum nu vezi, în alte sate. Am și eu sensibilitățile mele: uneori plâng spontan și involuntar și-i gestul neplăcut, dându-mi de a dreptu' lacrimile. că nu eram nici pentr-o clipă Dumnezeu (Cineva apostrofă, replică: Dumnezeu, pentru o zi, după titlu unui film, cu destin ca-n filme? Uneori ești ca un meteorit care nu lăcrimează însă, cum eu nu mă pot să mă abțin de la ele, de la lacrimi (am rămas cu șocul aiesta, cu viciu aiesta incomensurabil. E un chiralesa no mai no ! /vili, vili, gazetă de stradă, prin viu grai, strigată peste sat de cete, găști de tinerat aflate pe două vârfuri de deal întărind speranța și, în credința neamului neaoș, cu drept de a fi mai buni ca o fereastră către Rai, fereastră forțat deschisă, cu sufletul deschisă și plăcută, cu soare fără dinții norilor, că soarele strălucește toată ziua să însorească, cu mult soare și multă căldură de om și Adrenalina și ADN făcând mai mult cu starea de suflet poem și boem, de om-om cu inimile pro oameni, în națiunefericite, prin simplitatea, din ecuația social-umană care ne unește sufletește, în culori firești de liniște și de mulțumire, de rai omenesc, de comuniune și imunitate, a întâlnirii omului de către om. Tare cu greu ajung mesajele mele către, spre tine, nu știu ce-i cu telefon, deși prin a primi scrisoarea electronică, m-ar satisface, omule! Tot eu, oi fi cel vinovat și pentru întârziere. Ce-i de făcut, în mod normal ca să fie bine: liniște, armonie și pace? Nu uit Vcă, de fața cea, dragă nebrăzdată de riduri, neatinsă de bătrâneți, la frumuseți, pe mine îngrijându-mă ca medicii, pe pacienții lor, că era ea o bucurie, binecuvântare, de Românie profundă, perfectă și mare, făcând bine ca să primească bine, în viața ei plină, cu toate cele bune.

     - Ma vindec si eu citind despre cum te oblojea Vica. Sa fie oare adevarat sau e doar visarea noastra, a barbatilor insingurati. Sa fie ele atat de mamoase, de dragi?

     - Iată un ziar pe cinste. Pro zi frumoasă. S-ar putea așa ceva. Ceva s-a dereglat la expedierea scrisorilor mele electronice către tine. Așteptam scrisorile tale, dar nu mai ajungeau la mine. Nu știam care-i explicația. Ce belele, îmi adaugi spinos pe cap? Faci gâlgară cu pioneze? Totul e minunat și bine venit! Colindă bade-domn profesor, că ai asul, în mânecă, scumpule! Aici e cultură și omenie. La frumos mai avem răgaz să medităm și să citim cu sinceritate? În tot e viața. Ne profanăm profan profanavând politic trai trăit, în van. Lupta lui Vica iubirea unei doamne pentru o viață mai bună, că viața e o luptă, în care te lupți, în drept de a fi, viața oferindu-ți soluții, dar ce scria scriitorul Marquez ca singuratic, în altă carte, decât Un veac de singurătate, scris cu gravitate, provita, cu dibăcie, iscusință, cum eu, măiestre, eu nu reușesc să scriu, cu valoarea lui Mircea Cărtărescu, la el imaginația având imagini, cu fluturi enormi, dar nu pe timpul alegerilor, ci a marelui război care face moarte, în popor și distrugere, în București.

     - Cartarescu are imagini pentru ca le-a cultivat in el de la alti autori straini. Daca tu ai stat pe bostani cu viteii in Ciubancuta, sigur ca vei visa doar boi si vaci. La urma urmei imaginile sunt doar simboluri si asta nu te impiedica sa poti cu usurinta sa le transpui in parlament si atunci…, ai avea sansa, ar fi posibil sa devii un candidat Noble daca acestia se ineaca in propriul valau. Ca lupi nu sunt.

     - Aiesta-i pământ, în care am încolțit și odrăslit pentru a fi replantat, cu drag de România mea. Ca o vreme, nu tocmai bună, că bate vântul și, eu, în 14, marți ajung la Cluj cu atmosferă apăsătoare, cu pașii ca la Pătru cel Scurt, din Niște țărani, de Dinnu Săraru, picioarele îmi sunt aruncate, hurducați rostogolite, involuntar, înainte așa  mergeam într-un fel, forțat. La întoarcere, din Piața Mărești, la trecere peste podul de pe Cehoslovaciei, cad, pe șosea. Un motociclist și un șofer, mă ajută să mă ridic ținându-mă de brațe și o doamnă, să dea telefon la salvare ori... îmi bagă taxiu, până la Autogară, cum îi cerusem, autogara de la expoziție, însă baiul e, că nu m-am simțit bine, cum și armata trăgeau, în Timișoara, că armata scoasă cu tancurile-n stradă și copiii tanchiști ar fi tras trăsnit și tembel nebun, în părinți ca și cum un avion ar fi ieșit de pe pistă, trăgeau, în părinți. Eu mergeam ca fără mine, amețit, cu malformații. N-aveam un echilibru. Medicul primar de la Clinica de Recuperare Rusu nu-mi răspunde la telefon și eudisperat, că Recuperarea o fi suport Covid-19? De ce-am fi căsăpiți de vipera liberală, conspiratoare și fără țară? E un joc irestibilă de a țâța-mâța, fâța: mâța, pisica, cu șoarecele, chiar dacă nu-i simplu, pur și simplu, în România templu, pur și simplu, exemplu. Vica cu mine, eu, Pavel și cu Vica, făceam o echipă provita, pentru viață elexir și leac ce ni-l puteam pune pe rană valabil, pentru plăcere sistându-ne durerea și era ceva bun, cu subiect și predicat. Voi sunteți virtuoși și bine pro performanță antrenați, prin structura vostră, cea mai bun, în realitate, că nu-i urât ce vedem noi urât, dar noi plătim, în nobil și sublim, că aspirăm și pentru asta, din greu, muncim. Nimeni nu te întreabă ce poftești la examenul vieții. Taman multe vrem să știm, din filozofia a lui a fi. Datorată lui Vica, n-am pierdut drumul spre iubire, drumul de lapte, pelin și miere, drumul spre fericire. Scenariul   de la serialul Furtună la palat e bine ticluit și excelent alcătuit ca ce a făcut Miru și Mira, când cetatea din voevodatul someșan Sâmpetru-cetate au fost atacat de acei mișei care ne vroiau pieirea, dar Mira și mira dejucă atacul, desconspiră conjurația vrăjmașă. Fără a intra, în detalii, noi cunoaștem cum au luptat românii noștri pe viață și moarte, chiar marele voevod Gelu, de la Dăbâca sărind sâmpetrenilor, într-ajutor. Uneori se tragănă adevărul și liberalii, sunt vicioși. Tu, când cauți România veritabilă și normală, caut-o, în fapte România, în distinct și deosebit natural, infinit al celui mai iubit, sfințit, la locul absolut potrivit, apropiat de obiect. Să li se confiște și averile pentru jlongleriile lor, o mincină și lipsă de cinste, onoare, c-așa oameni nu fac lucruri bune țării. Cu aieștea avem parte de dragoste desculță, că guvernanții nu fac lucru bine făcut, aducând societatea românească la firesc și la normalitate omenească, cu crez social-uman pe cont propriu. În orice împrejurare dragostea e poveste frumoasă, rară comoară extraordio-nară și, a mea cu Vica și a mea adevenit mitică, legendară, poveste de poveste cinașă, de bună veste. Nu pot fi confuz și cu refuz, dar cum putem fi, cu noi transformați, în voi, înșivă, că voi sunteți incredibil, voi sunteți kung fu. Dacă nu mă înșel suntem o realitate. La noi politica e ambigue, nu e o mină de aur, deși se dorește bine, să fie o excelență, florile dalbe și conștiință. În mine arde focul scrisului lui Panait Istrate/ Marin Preda, -zic eu. Nu pot fi confuz și cu refuz, dar cum putem fi, cu noi transformați, în voi, înșivă, că voi sunteți incredibil, voi sunteți kung fu. Dacă nu mă înșel suntem o realitate. La noi politica e ambigue, nu e o mină de aur, deși se dorește bine, să fie o excelență, florile dalbe și conștiință. Cine zice, că-i complicat Orbane să fii drept și cinstit, blegule și sperjur? Vica era cine era, cum era și eu eram eu, cum mă pricepi prin toți porii, omule, dela degetele picioarele, până la părul din vârful capului inteligent, de student, îmulțit, în harul scrisului. Ce se gândea era pentru, pro patrie, o sinceritate, cu victorie deplină. La ce strigăm bingo? Cartarescu are imagini pentru ca le-a cultivat in el de la alti autori straini. Daca tu ai stat pe bostani cu viteii in Ciubancuta, sigur ca vei visa doar boi si vaci. La urma urmei imaginile sunt doar simboluri si asta nu te impiedica sa poti cu usurinta sa le transpui in parlament si atunci…, ai avea sansa, ar fi posibil sa devii un candidat Noble daca acestia se ineaca in propriul valau. Ca lupi nu sunt.

     - Noi credem ca trei sute de pagini e o carte prea mare frate Pavele - uite iti trimit una de peste 7oo de pagini aparuta la Vaslui. Batalia pentru Vaslui de DVM

     - Bine le ticluiești, prietene!

     - Mult Stimate Domnule Pavel Ferghete Rătundeanu, Vă mulțumesc mult pentru opisul mesajelor pe care le-ați păstrat cu grijă și ni le reamintiți. Sunteți un scriitor prolific, consecvent și sufletist, Cu multe mulțumiri, Melania Rusu Caragioiu.

     - Să ai bine și sănătate! Mirare și mirări, în spațiul geographic, mioritic, care te descoaperă ieftin de ieftin, că totul e algorie, în algoritm politic istoric, cu ritm, fără nimic istoric și responsabil. Bine le ticluiești, prietene! Bine le spui gagiule! Tu ești un iluminat care n-a ratat. Maradona obosit n-a mai vrut să trăiască și s-a dus noroc bun. Situația mea e nasolă, bădiucule, Ben. De asta ce zici?

     - Acesta a fost motivul absentei tale de 8 zile?

     - Nu știu, că de scris am scris, Vica fiind o sărbătoare a vieții mele, ea, adunând binele ca bonus Iisus, îmulțindu-mi zilele și talanții. Eu, tu știi și vezi, cum scriu, mai șchiopătat ca și, când ar ploua doar din când, în când. După ce am fost, în Cluj, alegându-mă, cu căzătură, în stradă, am fost ca un câine plouat, nu simțeam poftă de viață, n-aveam apetit pentru nimic, că nu mă simțeam bine, chiar dacă nu mă îmbolnăvisem de Coronvirus, covid, dar problema țării după alegeri mă luase cu friguri ca pe Nicolae Moromete, din Motomeții, apucat, luat de friguri și Ilie Moromete cărându-l acasă după ce luase viitorul scriitor premiu și cunună.

     - Eram ingrijorat si ma gandeam ca nu am nici un alt contact de langa tine care sa ma anunte despre anotimpurile FERGHETE.sI EU TREC PRIN TOT FELUL DE GRIJI INSA  E BINE CA LE PUTEM SUPORTA. Ce ti si cu viata asta, intr-o clipa nu mai suntem. Animalele sunt necajite si ele. Mai discuta cu ele ca omul in ziua de azi e umflat de orgoliu. Nu-si mai incape in besica. Imi aduc aminte: erau odata oameni care se iubeau. Cu asta am ramas de Petre Ispirescu. E timpul robotilor.

     - După Vica, degeaba zici tu, dar mi se rupe inima, opulentule, spirituaal, implicat spiritual, național, în tradițional monumental. Întodeauna răspunsul, pasul spre fericire, e, în interiorul tău.

     - Stimate Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN NOU-2021, plin de SĂNĂTATE ȘI PACE. Mulțumesc pentru cuvintele tale frățești, care mi-au venit ca niște adevărate binefaceri și îndemnuri, acum de Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Nașterii Mântuitorului Lumii IISUS HRISTOS! Cu drag și frăție, Ionica din Gepiu 21/12/2020

     - S-avem parte de tot binele, din lume și sănătate! Politic sunt flori de baligă și de mucegai, după Tudor Arghezi, dar după Emil Cioran ce se costruia, comunism și acuma corupție neocommunistă, comunism îmburghezit, capitalist cu privațiune, produs al tagmei de jefuitori și mânjirea dreptății și cinstei, în drept de a fi cu crâșnirea fără umanism socialist cu crâșnirea dinților și strângerea pumnilor, proletari, treziți-vă la alteuism! Aici ni viața sub terore, că nu-i sistemul perfect. Frumos cristic, îmi scrii păsărește fără a ști ce transmiți domnule dorector tv Ben, că nu stai tu blajin, blând, gândind special, profund. Tu, vorbești de bunătate, spiritual. Nu știu, că eu sunt, cum sunt, mai retras și uneori mormoloc, motorol și nu știu dacă-s prost/nebun, că, în nebunia mea...

     - Pe masura ce ti se deschide cerul si-i vezi imensitatea te pierzi si nu mai stii de unde s-o incepi. Infinitul Divin. Te inteleg si simpatizez. Ce-l mai nasol e ca se termina filmul si nu stii unde vei fi repartizat. Poate in aceiasi institutie cu Vica.

     - Am prea multe păcate, așa, că la bună vedere! Totul e pentru o stare de bine. Sunt artist entuziast, cu rost, în rost fără a fi sceptic. Tu, cu dacă și parcă, nu reușeam să devin mai tânăr, că-mi deschid inima ca-n Frumoasa și bestia. Tu, oricum plin de viață plină, tu ești de succes și special, despre care aud atâtea lucruri bune. Opțiunea mi a trăii diferit, cu a fi, zi cu zi, însoțit, înfrățit cu tine, în bine întruna tu fiind cel eficace și cu bucurie. Tu, cu vorbele tale, îmi dai ca din partea viață, cu stare bună, din fericire. Nici după 31 de ani, în România, tot nu s-arealizat nimic, după revoluția de acest gen, nu s-a ralizat nimic. România e un univers creștin, dar mulți, dintre români, nu știu, că nu sântem ca la nimeni și ni. ic, ci sintem speciali, batjocoriți de conducătorii noștri investiți de capitalul încrederii noastre. De ce prostia aiestora ne ia toată vlaga, toată energia traiului, soarelui nostru, din destinul și seninul nostru albastru, verde-albastru dăruindu-ne lipsuri și dezastru. Ne eclpsează binele, sporul zilelor, cu folos și rost, în slujba poporului și, în fericirea celorlalți. Grija pentru ceilalți trebuie apreciată și aplaudată, lăudată mega cum laudator temporis acti, că indiferența nu încălzește pe nimeni, nu-i face vrednici. Pentru bunăcuvința aiasta și bunăvoință nimeni nu-și mușcă limba, nu judecați neresponsabilizați ca scorpii ca cei neobrăzați, ca scursori ai societății. nebotezați. Se pare o poruncă greu de urmat. De ce nu-i greu de ghicit, ciumulcei, cei, ca să nu fie haos social? Lipsa de tact poate isca și învia nefericită revotă ne dorită. Vorbești de dracu (lup) și îți trece pragul să-ți bată la ușă. 

     - America si-a pilit limba si le-a cantat la usa romanilor cand mama rusie era plecata dupa cumparaturi.

     - Dar unde ne mai sunt visătorii Alexadru Vlahuță, acel nou, cu talent? Unde suntem, româmâni că eu nu vreu să văd obrazul hidoasei, că dacă ne mănâncă, că ne mănâncă, ne scărpinăm fir-ar să fie! La un pahar de vorbă de sărbători, tot satul ne invită la ei, că nu suntem lepedături, de lepedat. Mirare și mirări, în spațiul geografic, miorotic pragmatic și dialectic, care te descoaperă ieftin de ieftin, că totul e algorie, algebră, în algoritm politic istoric, cu ritm, fără nimic istoric și responsabil. Mi grijă, nu de mine, ci de țară și povara ei. În Furtună, în palat, parcă aș viziona fașcinantul Trei mușchetari, când toți, în apărarea prințului sunt pentru toți și unu nu de asemenea pentru toți ca Miru și Mira, cu Gelu, în cetatea Sâmpetru, de pe Dos de deasupra Fundăturii, ca și  cum unul ar fi pentru toți, tot una ca suflet vitejesc, ca Mesie a durerii și iubirii, apărându-ne glia, moșia țării mai înainte de 1700. Noi românii eram uniți întruna Dumnezeu, în sfânta treimă voinicesc ca Trei voinici, din copilărie, cu mod diferit ceva bun din vitejia nostră ordonată și disciplinată adunată spontan, hadhoc ca ceată, un fel de trio de pomină, pornită pentru a aduce, în Apuseni și țară binele. Au dat glas inimii avide de bine pro patriei și neamului. Și totuși  ce se întâmplă fără tribunul Iancu, în Parlament, Senat și Guvern? Aieștea-s câinii de întors oile/ori ca pisica ce doarme pe pervaz sau după cuptor, cum era, în magia copilăriei, în gest de iubire. Si asta-i crăciunul la care și-a uitat femeia dilie, femeia și-a uitat, cozonacii, în cuptor. Grija pentru ceilaiți, nu-i doar generozitate, ci și o responsabilitate. Ioannis, nu găsești? O dorință ne înconjoară: pace pe pământ! Omenii disperați aflați, în alunecare, În prăpastie sperând și, că se va salva se prinde, de ciupul de iarbă tot mai sperând, că se va salva. Simțind că neputinciosul nu e suspicios și neputincios. Guvernul făcut, fără să ne asigure o stare bună, cu atâțea cipiii care n-au ce mânca, ce pune pe masă, în farfurie ca veselie. Asta-i istoria, o tâmpenie fardată. În tot e viața. Ce facem, copiii, părinți? Ce belele, îmi adaugi spinos pe cap? Faci gâlgară cu pioneze? Ce facem? De cen mi-am tăiat creanga de sub picioare ca țiganul, se întreabă țiganul, țiganul întrebat: de unde ai știuut, românică, că doar nu ești Dumnezeu? Ce facem copiii, părinți, cum băgăm mâna-n foc, să nu ne ardem? Aici suntem luați peste picior, îmbrobodiți, de mule încălțate, în cruda realitate lipsită pandemic și de sănătate. Palavre, dar șefii, le vor lua, în seamă, maistre, acești oameni de nici o seamă ingeri triștit care strigă-n vânt deșertă ca nebunii lui Fănuș Neagu, din marile orașe citadele sfărâmate de covidul din terase șigrăbiți să nu respecte restricțiile, când existența ne derajeanză de oferta care ne distanțează de omenesc și românesc? În pierderea luptei provita, ce să mai savurăm, viața fiind greu accesibilă ca pe o bijuterie, bucurie-jucărie. Ce facem? Leproșii aieștea dau, în bară, că nu respectă realitatea îndreptățită care există ca dovadă că mor oameni pentru oameni, în spitalele neîcăpătoare, spitale fără Iisus și bradul de Crăciun. Nu-i un joc ce nu se joacă lângă celebritățile, din prima linie, de pe linia frontului, că viața ni o luptă carese luptă, luptă dreaptă, cu zmeul Covid, dar fără greșeli nu se poate, având motive și nu-i nici un secret că răul ne ia, ne surprinde, ne descoaperă, în costumația lui Eva și Adam, fără, că  n-ai puterea să alegi. America, își ține conlocatarii larând așteptând ca cerșătorii milă ajutorare (cum se poate Trump, așa ceva?). Aici suntem luați peste picior, îmbrobodiți, de mule încălțate, în cruda realitate lipsită pandemic și de sănătate. Luați ca din oală, că noaptea scade și ziua crește, vorba genialui poet. Nu se știm oare: dacă facem bine, avem parte de bine? Asta-i apetisant și memorabil, că totu-i frumos, Hristos. Cu așa politică la noi nu-i democrație și nici cât negru sub unghie, distracție. De ce n-am avea grija provita pentru cei din jur, cu clipe prețioase? Am nevoie să fiu forță. Mă onorați și responsabilizați. Sărbătoare fericită și viață, cu sănătate! PNL și-a făcut imaginea, în Împărăția oglinzilor strâmbe. Aiești Strâmbă lume fuse stràmbe și ouă feștite, pictate, cu beșini, știu chichițele, pentru binele lor personal egoist. Sunt ca o haită de lupi care-s împart prada, oile ucise. Vica era o decentă, pentru mine era tot: energia de România, o magnfică ca al magnificilor. Vreau să dau în vileag personalitatea mea, cum e reală, în vileg pritr-o expunere sărbătoreasc, critică din unghiul personal al dumneavoastră cu punct de vedere și de putere și distins de pătrundere, cu distincție, în ecuația de a fi. În cărțile mele e un crez socia-uman, profesiune de credință-speranță de viață.  Noi cu toții avem viciu slăbiciunea, din lanțul slăbiciuni omenești, c-am fi buni și e un pacat ca toate păcatele, că nu există om fără păcat, după cum se zice. Astăzi de Crăciun naște Maria, naște om bun, naște păstor blând, naște mândra floare, naște răsăritul de soare provita și pro pace, pentru popoare ca legimitate, în realitate, sfânt pe pământ. Sărbători fericite! Eu scriu și, nu e vrăjeală, cu pescarul hoinar la pescuit ca Victor Țăruș. La mine aveam ironia și pamfletul minții mai ageră, chiar biciuitoare. Care mi-a fost concertul taiului și dirata veții, cu Vica și cu istorie, că alături de Dumnezeu, eu, cu Vica, lucram la colectiv, la sapă, singur mergeam la cosit, la culesul cucuruzilor și eram amândoi ce se aștepta și nimic nu era întâmplător făcându-mi și serviciu ca om de acțiune, în veterinară, doftor de marhe, "morho doctor" și eu eram eu, nu puteam să refuz să ajut, pe toată lumea, videcându-le animalele domestice, din gospădăria, ferma familială a fiecăruia, în parte aparte. Iubire era cât cuprinde, c-așa avea ea sufletul deschis spre paradis,  că noi eram sărbătoarea, în sărbătoarea vieții. Oamenii-s măsură a lucrurilor, în pâine ca pâine de o ființă. Scrisul, cum văd și vezi, datorită ție, Ben, mie tu, ai fost și ești șansa vieții mele, mă susține și încurajează, Melania și Ionică, și alți fără număr.

     - Mult Stimate și Iubite Maestre Ben Todică, Multe mulțumiri și adâncă plecăciune pentru tot ce ne acordați nouă, celor care gravităm în jurul Domniei voastre, în atracție și lumină, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Familiei Creștinului Adevărat, Pavel Rătundeanu Ferghete, SĂRBĂTORI FERICITE de Nașterea Mântuitorului Lumii IISUS HRISTOS, și un AN NOU-2021 cu SĂNĂTATE ȘI PACE. LA MULȚI ANI! Ioan Miclău-Gepianu 12/23/2020

     - Și Ionică (Ioan Miclău) din Gepiu, mă laudă suficient și eficace, până peste cap, alduil-ar, Dumnezeu și să-i dea bine, cât cuprinde lui fetelor și lui Floricuța lui! Le mulțumesc tuturor și sărbători fericite! Îmi expun punctul meu de vedere, cu vocabular sărac și slăbuț expresiv și celebru. Cum se întâmplă ca înalții prelați să fie condamnați de viol, de perversitate (ce explicație există, când prostia e între bărbat și bărbat, perversitate, ceva animalic, fără sens, rușine lor, că nedumerit întreb: ce exemplu mai e și aiesta (ce răfuială mai e și asta? Ce relație mai e și asta? că eu n-o înțelg, însă, în ipostaza asta nu înțeleg sfințenia lor, că ei dau bătaie vădit având oproastă educație și o rea creștere părintească fiind al dracului ori al cui?, dar voi ce ziceți la astfel de școală ale bunului exemplu, că-i un apocaliptic, de întunecare a minții? E o eclipsare al soarelui social-uman, un van al trăirii, al existenței nule, inutile? Puturoasă socoteală. Corcirea asta cu ce scop se face, femeia pricepe, că blegu de Paul a lu Parizanu, din Deliru, lui Marin Preda habar n-are, cum îți explici acestă tevatură, aventură nesăbuită? Eu scriu natural, în felul meu. Pe cine, nu surprinde prostia neinspirată a prelaților, popilor de la Huși. Provestea scabroasă zgândere, zgârie-n suflet ca un drac împelițat incomod, neloial. Asta-i ca decizia președintului, în numirea de prim ministru, pe liberalul și cetățeanu Câțu. Dulce ni graiul, în care gângurim, cântăm și grăim dulce de bine! Azi cerul s-a adeschis, cu biruință, în conștiință și pașii pe drumul drept, nu mi-s împovorați, mă despovorez, de noapte și păcat. Pentru Dumnezeu: cu Dumnezeu înainte! Conștiința e glasul lui Dumnezeu, în om, o aducere aminte, ține minte, florire și iubire, prorod, de pom. Când am întâlnit-o și cumoscut-o pe Vica, Mânzat Ludovica, Celemen, după primul ei bărbat Tudorel de la Coșteie, din Urișoor, Dej, suburbie a Dejului, dar ce mai conta detaliie, amănuntele/decorul suburban, cu legendele lui de bătăuș și obraznic și bătăuș, bețiv, cetățean turmentat, caragiale sef intr-o scrisoare pierdută, nu-i așa, Benuțule phonex? Cine nu ști, că doar Dumnezeu e veșnic? Frumos care mă lasă fără grai. De anul nou casa cu suflet omenos, viață frumoasă și lumină deplină deplină divină senină. Și pace pe pământ. Un luminos cu bradcare-s presară acele pe jos generos. Vica nu mai era puștoică, însă, așa cum zice medicul veterinar, Sarca Nicola care, cu Mărioara lui, din Urișoru lui Tudorel Celemen/ Cășeii lui Doda Gheorghe, cu o droaie de frați care țarani, popă, întâlnit, în Buduș, Vâlcele, altul tractorist, pe umerii lor cărând lucru din colectiv, din cooperativa agricolă. Pentru mlte lucruri, Vica, muncea, depunea efort perseverând ca să fie bine și nu neapărat, pentru ea. Da, da, Frumoasa și chestia e de fapt Povestea Porcului adusă de mine de unde stam, în Braniște, la Ionuca Beldean și Emica Găvruș de a Dihorului, locul unde stam, în chirie, că aici, aveam cartea cu povestea porcului copiii lui Vica, îmi cereau să le-o citesc eu și eu încântat le-am citiit-o cu drag, la acești năzdrăvani și ageri cireșari  a lui Vica, începând s-o îndrăgesc, pe acestă țărancă de poveste șic. Vica mă citea ca pe o Biblie și-n fața ei eram ca o jucărie, un plin de bucurie, veselie-n farfurie. Paoaspete, ca painea calda, de pe Vatra veche... Vica avea principii, cum scrie, în Biblii. Avea un suflet curarat, o nestemată. Păpușile de nailon fac popice, c-așa-i, în politică. Ce faci, omule? În tot ecurajul ei și nu că făcea pe temerarul, ea fiind ea, îngerul păzitor, din viitor. Înveci pomenirea voastră! La noifericirea se mănâncă, cu mămăligă politică, să fiți fericiți și de covid mântuiți! http://bentodica.blogspot.com/2020/12/craciun-fericit-felicitari-de-acum-si.html?m=1 

Să fiți dragilor fericiți dragi și sănătoși, dragilor și frați români, din Carpații, cu mioare și izvoare, în prag de biserici, cu moromeți! Să vă dea Dumnezo bine și ce vi se cuvine ca vremurile să ne fie bune și cu sănătate și binecuvântare ca dragostea să ne dureze mereu cu Dumnezeu și lumina Lui de pomină, cu doină Eminescu, în drept la veșnicie! Frumosul e conștiința, în lupta dreptății. Ești șic, frumos! Și Vica era ca o Maria Buză a cântecului românescu, cu calibru, în echilibru. Era o grozăvie avieții. NIMENI NU NE POATE OPRI DE LA BINE ȘI DE LA CE NI SE CUVINE Da, aici, e vorba de un eu, io-ul nostru istoric, dialectic, un sfânt și scumpă, intru sfântă treime, un sfânt, sfânt trio istoric, în mărime, de noi depinzând ce zîci și de ce faci, un, cum doar, în spațiul istoric imemoriam a fost nemai întâlnit la noi, cu precedent de conștiință testament Avram Iancu, străduința ca națiunea să ne fie fericită și neamul și țara, cu gura de oxigen fericită, în lanul de pâine și artă, cu liturghia păcii-n muncă și cugetare adâncă, așa cum specific și tradițional, național, unic doar la noi a fost, așa, cum a fost, cum vine vorba, că vorba bună, vorbă aduce, vorbă dulce de doină și de pomină, de icoană a iubirii de patrie limba română, al durerii facerii, cu îndemână în pace, cu muncă, cum doar la noi este de poveste cugetare adâncă, în soare și de bună veste, când Maria a născut pe Mesia, veșnicie, în veșnicie, cu drept la veșnicie, în omenie de Românie, că nu neneglijăm istoria, în marea satifacție în ciudă, din istorie unică, de biserică și legendă, cu frescă poezască, în bonomia și calmul nostru fără precedent de trio sfânt românesc, cu mult soare și multă căldură de om și înfloriire de pom, în Dom, pe pământ, cu drag și făinoșag, mireasă trecută peste al casei prag, că era necesar de nevastă, în Romània noastră albastră, că de la bine, nimeni nu ne poate opri, nu ne poate opri de la ce ni se cuvine. Zile studente și excelente, prin bune ideei! Viață bună!

     - AM DESPARTIT-O ASA CUM AM SIMTIT EU, tu drege-o cum crezi.

     - Nu pot uita ce faci tu pentru mine, cu bun simț al aranjării poezie alfel, cum puțini o fac, cu meșteșug și bun gust artist, cu rost spre folos provita neamului nost. Uneori sunt 4 ochi, în cărți, că n-am răbdare, să-mi aranjez poezia. Poate să-mi zică lumea că-s nebună și să-mi zică orișice, dar tu ești ca ingerul meu păzitor. Ea credea, că cu încredere și sinceritate le poate rezolva, chiar și neajunsurile vieții mele. Perseverentă cum era Vica nu lăsa garda jos perseverând pentru performanță, în viață desăvârșită. Unii credeau, că între tră Gelu, Vlad și Monumerud n-ar fi frământări pro-unire și de frățietate-ajutor reciproc, când năvăleau auspra noastră răii, nepoftiții și nechemații, vrăjmașii. Prieteni, să fiți sănătoși și, cum o zice Maria Dragomiroiu, cea cu  catrena ei și de sub înfloriții tei de pe alei: la pungă groși, adică bănoși și ca gentilmani la gesturi respectoși, generoroși și cavaleri feți-frumoși Hristoși-dodoloță de conștiință omenească și românească, sărbătorească ca felul nostru mod de viață, să ne sfințească și la locul nostru potrivit să ne potrivească! Scrisul mi mamă și tată și să nu scriu ar însemna să nu fiu. SĂ SCRIE O POVESTE DE POVESTE FRUMOASĂ Umbla Pavăl cu Vica, pe Daria, în Ciubăncuța s-o nască, cum a născut Maria pe Mesia, în omenia România, cu ciocârlia și Maria, în noaptea întunecoasă, tinoasă, Într-o iarnă geroasă, pe Daria, o fătuță frumoasă și fițoasă umblă ca s-o nască, bisericească, în casă omenească, o poveste cu bună veste ițoasă, ițită, lânoasă și pisicoasă, în moment cald să încălzească și să scrie o poveste de viață bună pitorească și frumoasă care ne dezvăluie, în omenie de Românie, casa să ne împodobească voiasă și omenoasă. Vica prin mine era o norocoasă ca să nuse aleagă de mine praful, ponosul, cum zice Marin Dejeanul, din Ocnă, de mă mir și eu cum pot fi oamenii, în dreptul de a fi ca provita, pentru a nu ne mai face griji de nimic, pilin, pelinaș amar, de covid și spurcăciune, fără înțelepciune, oameni nevinovați murind pe capete. Prin Vica e clar, talanții mi se îmulțesc omenesc și mi se sfințesc, cu har, în ineditul cellui mai iubit care pentru noi a pătimit și suferit. Ea-și făcea prea multe griji pentru sănătatea mea și eu cât trăiesc, zărzărică zărzărea, cât trăiesc, că o iubesc, pentru draga de ea și țara, România mea. Noi să fim lolaltă, nu fi împedicați deresponsabilități/prejudecăți, că eram amândoi sub mere pădurețe botezați și cununați ca acei niște țărani sănătos încăpăținați, în bine provita. Vica, îmi rupea inima, în alint și dragoste cu dor de izvor, în  viitorul a ceea ce sunt, iubire și fericire, că sunt, în decor  de vis paradis, pentru el ce e iubire și e pus pe scris ca scriitor proscris de scris să trăiești bine ca să existe bine, lume și națiune fericită pro artă, cu provita succesului pe altarul soarelui, pe imensa tablă de șah și duh sfânt al pământului. De Vica tri lulele, tri surcele, de Vica m-am îndrăgostit lulea ca de ROMÀNIA mea. Traiul meu cu Vica era, în înteresul public și social național și tradițional după câte bordeie tot pe atâtea obiceiuri, datini la români. În viața vieții mele, cu părul, în cozi prins, în necuprinsul, pe prag casei mai stai ășteptându-mă dela vaccinat/sau dela o scroafă care nu putea făta și ea era îngrinortă, pentru mine, că nu vroia să mă piardă, încețosul neant al vieții de pe Arca Sallvării, în România noastră a învierii hristice. La noi, totul e bine, c-așa ni obiceiul de a iubi femeia cu cheia la brâu, cu secera secerând, că s-a semănat, și tu, holda ai adunat (DE ce femeie te iubesc încântat? Cu bine să fii iubit, cum de lângă iubești o femeie care scânteieie a zee cu propria ei cheie, iubit, să fii Al Florin Țene, în dreptul de fi, încununat, cu proză și ca poet, cu poezie lângă soția ta, România, domn președinte! An nou fără boala coronavirus! Viață bună, dragule! La noi sunt reguli pro performanță, să trăiești/să trăiți bine, cu viață bună! În cheful de viață ești haios, istorie, fericire și iubire omenie de Românie, în prietenie. Împreună cu Vica trăiam scene cu impact național și impact emoțional, colosal-universal asemeni amintirilor din copilărie a lui Ioan Creangă și al marelui singuratic, cel mai iubit/hulit și disprețuit dintre pământeni provita, pentru pământeni. Eu și cu Vica, suntem cum e vorba la sat și omul sănătos, cum sămânță la necaz și la veselie generoși de bucurie și împlinire, în fericire, să avem parte, de sănătate! Dumnezei, în Răsărit Lui, ne-a dat luminat și curat: lumină din lumină-pâine de o ființă, conștiință și spirit, spiritul celui mai iubit și considerat lumină lumii, minunea minunile, în dreptul cristi, artist de a tulbura, în iubirea de a fi bine, în binele Iisus bonus, pâine de toate zilele, cum s-a  spus, că am spus altruist și cristi artist, optumist, prin gând împlinit, cu talanți îmulțit că cel mai iubit, de moarte nebiruit că o năframă vărgată peste mare iubire colorată arucată. Aici e un preaplin cu senin și luptă provita de viață, din viață cu drept de a fi, că suntem ceea ce suntem, iubire, în iubire, fericire pentru fericirea celorlalți că frați între frați, din Carpati (cristi artist și altruist, din firea neamului nost cu folos și cu rost crist, generos și artist altruist optimist. În toată simțirea noastră e dragostea de viață și chemarea străbunilor, pământeni români. Ca atare, în noi e valoare și culoare, tricoloră. Ori noi suntem autentici, că avem o valoare, că noi avem biochimic, în chimia vieții, ce avem noi bonus Iisus făță de Stradivarus.

     - Asa e frate Pavele. Noi avem Stradivarius iar altii Lamborghinis in parcare.

      - Fără Vica pe Arca lui Noe, aș fi  crist trist și neartist, că a nu trăii, în van de-a lelea Ioana cântând iordane ca popa din Gâlgău, cu sumanul rău, picat de a dura, în părău, c-o stat prea mult, în birt, făgădău că să-și facă cu mâna lui rău. În dreptul de a fi in propria înviere. Cuțit de țuică sătenilor gospodari care mă omenescu, nu bine ajuns în viețile lor, eram întrebat ce servesc, beau ceva, mănânc? Și ajuns acasă amețit, eu obraznic către Vica care mă lua la rost: - pIesă ai băut soarele tău, dar nici effect ele nu-si face până se afla măritată, că-mi umblă gură că sucală:

     - Mai tacă-ți fleanca, că taca cumpără vaca!" Ce-ar însemna, schema din parcare, că-i meștere, în acest care pe care mai mare/tare? - Cei"lambogrghinis"?

     - Masini care costa de la 400.000 de dollari in sus spre mai multe milioane.

     - În mine e o viteză de a scrie și mai e și o chestiune de bine, a binelui.

     - Pai atunci ai nevoie de un Lamborghini.

     - Îți strangi cureaua, pe muchie de cuțit si asta datorată țuici țăranilor care vin sa te omenescă și ospăteteze in deajuns, în gospodăria lor ca să le dai o mână de ajutor ca veterinar chemat la casa lor si atunci nu le mai ceri bani. Cum sa-mi mai cumpar Lamborghini? Dar tot tuica e mai buna. Vica urzea pe idolul lumii. Eu cred, în inteligență mea artistică. Aveam și noi responsabilitatea noastră, sub zarea verde-albastră, liturghie, în lanuri de pace, în spice și de vatră iubire, în spice. Nu știu ce-am zis:

     - "Am să țin minte, că n-am să uit, cât trăiesc, Doamne, te iubesc! Observăm și la sediului gospodării agricole, în adevărului, chiar și rechinii se mai mănâncă între ei și corbii, își pierd cașcavalul din gură, din cauza vulpoilor, iar corbii își scot ochii între ei chiar dacă careva mincinos, n-ar fi chiar așa, în viceversa minciunii politicienilor surprinși cu cioară vopsită și corupți, cu musca pe căciulă, deși erau burdușiți de vicii, din lanțul silăbiciunii. În Comisarul acuză, din ciclul de filme Cu mâinile curate, Miclovan: fiecare trebuie să ne îngroapă morții, chiar dacă Iisus spunea învățătorilor apostoli:

     - "Morîții să-și îngroape morții" și era ciudat și bizar, nu se știa misterul, cum vine, adică, cât de crist-relist e, că erau niște neocomuniști, bre, càt de artist e, Ben? Știi cum să dai cu bâta-n baltă? A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune! An nou și viață bună! În viața la țară mai bună și mai frumoasă, n--am pe Vica acasă la masă grațioasă, cum nu mai fu de frumoasă. Absența lui Vica la masa împărătească de Crăciun mi-aduce suferință, cu tot absurdul, în această privință. Vica era de casă, adevărata sănătate, în casă. Prin ea eram adunat și pe vatră la casa mea, că ea m-adunase înțeleaptă de pe drumuri, din răscruci, că era asemeni lui Crucița lui unchiu Tinu, o femeie harnică și  de ispravă a mezinullui luiTudoru lui Horlău din jos aproape de unchiu Gheorghe de la Punte, că de aici peste o punte, treceai valea la cel a Tisiei, aici la o nuntă fiind bătut acel boxier și Cimpoieșu pe Dos, unde toată noaptea ardea lompa și din curtea bunicului văzându-se ca o stea pe cer, că noi locuiam la drum, pe strada principală, cum și la stam, în, în Ciubăncuța și la Ciubăncuța. Ești cu gura tot pe mine Vica? Cum adică, cu ce am murculit-o?

     - Ti-am dat raspuns la comentariul pe care l-ai facut la clip. Ca noi ii primim ca aliati iar ei devin invadatori. C-am asta e morala poieziei.

     - Vica, îmi spunea, că pruncul lovea vârtos, în pântecele, ei, încă nu-mi spunea, că-i vorba de o fată, despre Daria. La mine, în casă nu exista, nu se poate. Era cum, zice Irina Păcurariu. Unde sunt ce nu mai sunt? Tot timpul trebuie să umpli universul, că ești puternic și cu voință, îmi zice Vica, cu dulceața ei, zice Vicuța. Eu ca scriitor sunt profesionist artist aparțin scrisului, că altfel ce zic alții e bârfă și cei ce o rostesc ciufi și bârfitor, cu nimic superior, în ei, că-s fără blazon și sunt fără onoare. La noi pentru prostie nu se plătește? Să trăiești Cristina, să trăiești bine, cum zicea ca să te ostoiești de dragoste și revelații, în a vieții socio-umane ecuații, cu aspirațiide copilărie îmbibate cu omenie de Românie, cu gramul de distracție și bucurie, în viață bună frumoasă, sănătoasă! Nici comedia umană de Onore Balzac, nu se plătește mai ales la noi. Nu știu dacă tu mergi după aghiasmă ca să învingem pandemia ori tu te vaccinezi?

     - Daca ai tensiune nu te vaccineaza.

     - Deci ai vină fără vină? Alte restricții, frate? Te scutesc de aglomerări, de rând ca la carne/ceai de mușețel?

     - Masca si distanta, parca 12 persoane limita la distractii, 26 la restaurant. Daca vrei sa saruti mana doamnei ai sprai la tine si ii dezinfectezi mana intai si apoi o saruti. Nu stiu care e procedura in alte locuri. Am uitat sa mentionez spalatul pe maini. Inspecial cand vrei sa pui mana pe vre-un fruct.

     - Din câte știu, tu scapi de debandada științei, de experența dramatică și domestică. Tu ești un fantastic, prin ce faci ca profesiune, chestiune de înțelepciune, Vica fiindu-mi garda pesonală, iubirea pe verticală dar ce știm noi la noi can Cartea Oltului care îmi era un câștig, în incomoda România pur și simplu, vorba lui Eminescu pus pe jar. Prea multe restricții, în ecuație pe la noi ca la noi. Lasă, că restul vine de la sine. Multe lucruri nu se uită ca ispită și nu se iartă, cum zicea lumea și vorbea lumea de Melița care s-a pocăit și zicea Maria Ciupe a lui Cioaca, Ciupe Ioan, Câmpean Maria, fata lui moșa din Braniște, cea care a moșit pe Vica, că melița melița, din gură:

     - "Io uit, dar nu iert." (trebuia să fie pocăită, dar nu era și adusă de la spital n-avea pe cei doi copiii, nu erau lângă ea și brancaderii pe ulița Balmașului, în au cărat-o boțită-n păturăn sus, îndrumați de Gusti lăptaru, la casa acestuia, pustie, copiii fiind de jele nepăsători deșărtăciune și vànt, când copiii nu-ți au grija, dar vin la avere, bată-i minunea! Nu-ți dorești să fii abandonat la neputință, dar așa ceva se întâmplă cu dezamăgire. Cu o așa frumoasă să tot trăiești, în cântec, ori pe unde distrat te găsești! VICA Era o gură de oxigen, că era importantă și conta, pentru mine, pentru ce era energie și viață și mi-a dat lovitura. În nebunia care nu se mai găta, că Vica era o povestea a vieții mele. Că ea era numărul unu, hoby număru unu, din lume. Ea mă făcuse mai atent și mai cuminte, cu experență, între ispite ațâțat ca focul, că eram cu capu-n zori între dumnezăiești esențe tari, în și picaturi mici ca vremurile bune. Tu, te faci de baftă, că de Anul Nou, în Michingan, nu te îmbăiezi cum se îmbăiază Jennifer Taylor și totul e ok, că se încumentează. Ea e mândra lume, nu se e dă bătută, abătută de la datina imposibilă, dar se descurcă floarea florilor, ca o haiducă, cu rădăcini ca tine în/din România, c-așa arată și ADN-eul ei, străbunicul ei fiind Ferghete George. emigrant, din Sâmpetru-Almașului, ÎN USA. Vica a fost cum o fost, așa ofost, în viață așa cum a fost cu Iorga viața fițoasă și mâțosă, însă ea nu s-a plâns de lipsa înțelepciunii și delupsa de capacitate,n-a zis:

     - "Eu nu pot asta" și n-a fost o proastă ca Milia găzdacului, din Valea Jurcii.

     - Jocul vietii se face cu un jucator cinstit,

     - Era generoasă și bună cu toții chiar și la supărare.

     - Toate necazurile ne vin din ignoranta.

     - Ai asul, în mânecă. Pentru ce-l ai, Ben?

     - Asul din maneca frate Pavele e SUFERINTA si tu o demonstrezi prin creativitatea ta de la plecarea Vicai.

     - Tu, mă tragi de mânecă, dar nici gulerul din mână nu-l lași. Unde sunt ei ce numai sunt? Cum ar putea un om ca mine să trăiască altfel pe prispa de izvor? Dar ce tot o îmbârlig ca-n valsul vienez? Am adormit ca Eminescu la gura izvorului, împletit, în vise.

     - Ai intrat in jocul de sah cu ispita si acum va trebui sa tragi din greu ca sa-l faci ko! Sangele acestei dureri este castigul. Trezeste-ti animalul din tine sa lupte. Animalele mai bine zis: generozitatea, disciplina etica si morala, respectuous si dragut, intelepciunea si rabdarea sau puterea de concentrare. Ele sunt in noi dar trebuiesc sculate.

     - Îmi va ieși pasența? Tu, ce gâmdești, holteiule?

     - Sincer? Ca inoti intr-o mare de sperma!

     - Vulpița, în sat, îi ziceau doamnei învățătoare Roman Victorița, c-avea păruroșcat vosit sau ca la bădiucul Iuănaș Cosma, Păcală sau a lui Dumitru Găzdacului, Petrule, din Sâmpetru-Almașului.

     - Omul fara Dumnezeu e ca un caine vagabond care cauta prin lazile de gunoi mancare. Oamenii rupti de suflet devin cadavre umblatoare, plutitori, pierduti in spatiu, coi intr-o caldare cu apa murdara.

     - Fiecare trebue respectat conform capacității și reponsabulităii lui, în școala vieții după practică și experență. Vulpița, în sat, îi ziceau doamnei învățătoare Roman Victorița, c-avea păru roșcat vosit sau ca la bădiucul Iuănaș Cosma, Păcală sau a lui Dumitru Găzdacului, Petrule, din Sâmpetru-Almașului. Amintirile mi se duse pe pustii ca cel ce striga-n pustie, înverul ce striga angelic, prin balta Brăilei ca un vili, vili, mă! Peste deal/din deal.

     - "Tu, mă bați la cap, de parcă ai fi nevastă-mea Vica," neschimbată și tot silitoare, amabilă. Stând lâgă Vica și pe lângă scris, ocuoându-mă, cu scrisul, niciodată, n-am avut părerea/n-am simțit, că înebunesc. Ocupându-mă de scris, nu călcam smintit, sărit de pe fix, cu o doagă, șurubel la ceas lipsă din responsabilitate. Nasul înfundat, pe cine, nu deranjează? E scrisă cartea mai șic, decât a mea și așa intitulată MERE PĂDUREȚE, DIALOG AMICAL, SCRISĂ DE BEN ȘI PAVEL vol.1 și vol.2 Vica știa ce vrea, în acest du-te-vino Crist, artist artist. Suferința a fost doina și brendul nostru. Doar Eminescu putea rosti pur și simplu adevăru, cu genialitate. Oamenii vii e să nu moară, decât, îs în schimb biochimic provita, pentru neam și țară. La noi se juca jocul, cu liturghia vieții. Se juca jocul..., capra. An nou bun! Unde Dumnezeu, nu e, suflet nu e, nu-i omenie nu e, Românie nu e, iar noi suntem niște gunoaie (nu vezi mizeria de filme americane cu schelete, lupte, cu gândire proastă, că vai, de cine are păr alb și minte proastă! Aș dori numărul dumneavoastră de telefon, provita, pentru viață, în dragoste de viață, chemare a străbunilor, după propria formulă pasională. Pentru a vă dona ultimele 3 volume de poezie. Cu bine, binele s-aducă bine!

     - Adica vrei sa ni le citesti prin telefon? Am primit saptamana asta o carte de poiezii din Vaslui care a fost trimisa in luna Iunie. A durat 7 luni.

Marin lui Daria:

     - "Tu când te apuci ești ca uliu pe găină, deși leneșul mai mult aleargă," Nu-i nimeni ca un sfânt. Or fi soluții, dar eu nu le știu, nu știu cum s'aduc normoralitatea Frumoasei, din pădurea adormită. Itu cornel m-a sponsorizat la publicarea cărților mele.

     - Acum arati mai bine ca acum un an.

     - Mulțumesc pentru vorbele îmvucurătoare și frumoase. scriu mai zvăpăiat și zăpăcit, scriu cu un fix al meu. Mie penița-mi scârțâie; scârța, scârța pe hârtie și eu mă împedic, în propriul gând, dau pe di, pe un țuric murgule, în cea și hois ca badea Vinuc de fântână, fratele lui Șanndor de la părău, Părăuanu, carepiuia: hop, hop ja-mi pe Măriuca la joc, că ți-oi un da coc, însă când, își mâna bivolii prinși la car și mânați spre pădure să-mi aducă cu lemne uscate lemne verzi! Eu parcă o viață mi-am petrecut, în spital la Recuperare cu Nevralgie Decubitală dreaptă și la Dr. Conferențiar Marius ABRUDAN, aici medic fiind medic stagiar și apoi medic primar neurolog Vasile-Marius Rusu și la Clinica de Endocrinologie cu hipotiroidă, Vica având Hipertiroidă. Scria și Gepianul Drumul artei ca om inspirat, cu talanții îmulțiți și cu har și plin de eu, ego. Când să mă sui, în autobuz, șoferul către un bătrân:

     - "Dumneata de ce nu cumoperi bilet?

     - "Păi n-am bilet."

     - "Atunci dă-te jos".

     - "Ei! De ai păți și dumneata ce-o pățit cocoșul meu, zice bătrânul mucalit pe când cu regret se da jos.

     - "Da, ce-o pățit cocosul matale?"

     - “O fu... pe mă-sa.” Șoferul, îl pofti, în autobus (aflu de la Dumitru Groza din Borod-Bihor, internat și el ca mine la etajul patru, în salonul 419. Omul aiesta e plin de atenție și cu spirit de obervație, în grădina Maicii Domnului, e cu suflet și: capu-n zori și cu curul pe comori. Tu, nu poți ruga pe domnu profesorul Repan despre poemele mele scrise maiciudat, mai aparte: inedit și original, cu capul, în zori.

     - Nu-l cunosc chiar atat de aproape. Numele lui e Răpan nu Repan actorul.

     - Îl vei cunoaște ori te va cunoaște pentru meritul de al recita ca maistru, actor de teatru, însă nu-i nici un necaz, dezastru, deși nu joci teatru, că nimic nu-i la întâmplare, ci e o binecuvântare. Nu știu ce și-o fi imaginat șoferul acel figaro care a luat pe bătrân, în aurobuz și dacă n-avea grițari, bănuți pentru bilet fiind spărgătorul de nunci, din Lacul lebedelor/idiotul lui Dovstoieschi. Sunt nori grei, pandemie și nu-i după sufletul nostru. Și totuși vom depăși hopul chiar dacă nu suntem la mintea copiilor, dar vrem să aducem viața la normalitate și să salvăm România.

     - M-a faci sa rad. Cum sa aduci la normalitate. Ca sa aduci la normalitate trebuie sa-I arestezi pe toti cei vinovati de annormalitate. Asta inseamna sa readuci inchizitia din epoca medievala. Asta inseamna intuneric in civilizatie.

     - Vica nu-mi lăza inima să mi se facă țăndări.

     - Vom ajunge la ea in curand.

     - VICA AVEA NOBILA GRIJĂ SĂ MĂ SALVEZE AVÂND GRIJĂ DE MINE, DĂRUINDU-MĂ SCRISULUI. Era Vica o mare figură și avea stilul ei, era o simpatică și o adorată, în viața mea, era un idol, dar să faci din lumesc idol, eră mare păcat. Tot ce se întâmpla, în America era șocant, uimea. Politica lui Trump e otrăvitoare ca a liberalor noștri, veninoși ca șerpii cu clopoței, de la Herculane, unde Dragimir fără Veronica lui, mergea la băii fără fata pădurii. Mă bucur că vi bine, bine! La mulți ani fericiți ani, Miclău!

     - E adevarat, azi e Sf Ion! Bine ca s-au terminat!

     - Hedy e Fata munților/ fata din Carpați care cu cap a se, se, de toate manevrele politice, că peștele, cum zici Doda Gheorghe, de la cap se împute și de la coadă se curăță, începând de pe la popor, de la rădăcinile…, sunt desculțe și amare? Poporul vă aruncă-n cap pitjlicienilor/în cur cu nasu. Pentru mine nu există nu se poate, cum îți explici ca Domnul Trandafir care a fost o șansă, că nu se dă cu paru ca să urmezi o școală. Rebreanu a văzut un țăran țucându-și pământul și ce roman Ion a scris! Scrisul e din viața noastră!

     - Ar fi timpul să iei cina cu noi sau tu femeie fă patul c-ar fi vremea să ne culcăm (era o atenționare a musafirului, că trebuie și să plece).

IUBIRE PE VERTICALĂ, ÎN NOUA ORDINE MONDIALĂ: PACE-LITURGHHIE, ÎN SPICE

 

~*~

 

Tu eşti grozav, că nu-ți uiți prietenii ca om brav,

prin ei ținând legătura de bucovă cu România

şi de a Domnului Dumnezeu bucovă

şi slavă de slovă

cu țara,

cu rădăcina bunătății noastre laudă de zestre, cu zări spectaculoase albastre însorite

care mă cuceresc omeneac prin firesc omenesc şi dumnezăiesc românesc,

dar ce vorbesc?

-înfrățit cu iarba limbii române-

pace şi pâine,

în noua ordine mondială-

iubire pe verticală:

liturghie de pace, în spice.

 

~*~

PR-F

 

 

 

PR-F & BT.

 

COMENTARII:

Despre carte, despre capitolul de față: Aceste pagini sunt pline de vigoarea nativă a unei filozofii personale. Incită plăcut  și atractiv la continuarea lecturii. Oferă și pauze rimate și aduceri aminte din lecturi sau din tradiția populară. Este o carte care va fi luată în considerare pentru nota originală de a fi, printre cărțile anului.

Despre o mare  personalitate având un mare rol în promvarea celor care scriu: Felicitări Generosului Director RadioTVRo Melbourne, Scriitorul Ben Todică, pentru grija de a ajuta la promovarea acestui roman ,,Mere pădurețe”, autor  Pavel Rătundeanu-Ferghete.

Felicitări autorului Pavel Rătundeanu Ferghete, care este o persoană generoasă oferind  ajutor specializat veterinar, deseori benevol, salvând  șeptelul animalier. În timpul liber Domnia sa  se delectează și ne delectează și pe noi, cititorii, prin scrieri originale pline de savoare.

    

        Melania Rusu Caragioiu

Ce s-ar fi făcut Google, sau omenirea, fără cărți ? Din orice unghi privești o carte, ea dezvăluie un ,,ce” Mai există ele surse de bogății de informații, dar nu stât de multe și mult mai greu de descifrat...

 Mulțumiri,

Cu stimă,

Melania Rusu Caragioiu