JURNAL PE O CATIFEA
DE BEZNĂ LINĂ[1]
Vremurile sunt tot mai complicate, oamenii nu mai au timp de reevaluări, de
poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Evenimentele neprevăzute,
șocurile suferite - nu dau ocazia recăpătării identității pierdute în istorie,
sau șansele sunt tot mai mici.
Adrian Botez, fidel crezului său literar, a ținut să fixeze experiențele
personale, într-un Jurnal Poetic, pe
timp de pandemie. Privind la bolile oamenilor, la bolile personale, el constată
că lumea, în sine, este bolnavă
spiritual. Lucrurile sunt cunoscute, în general, dar puțini sunt dispuși să
o recunoască și să accepte dimensiunea.
În volumul Jurnalul unui tăietor de lemne (degete între solstiții)*, scriitorul captează stările personale
și le aranjează în poeme, ținând jurnalul la cote dense, atente. Volumul a
apărut la Editura Rafet, în anul 2021 - și este dedicat soției, Elena. După cum
mărturisește în Prefață, Adrian
Botez și-a decantat propriile stări și idei : consideră aceste texte ca pe o
experiență personală, dar relevantă și pentru oricare (prezumat) cititor.
Pentru scriitor, Jurnalul este o
inițiere în tainele zilnice. Lumea este creată și Creatorul se descoperă prin istorie, cu istoria, în istorie.
De aici, capacitatea omului de a înțelege fenomenul, de a pătrunde dincolo de
aparențe. Fiecare zi este o probă a lucrării divine, scriitorul având
capacitatea de a reda miracolul. Chiar dacă unele evenimente sunt banale, sau
lipsite de importantă - ele trădează prezența Creatorului, capacitatea de
modelare a lumii. Poetul devine și un „văzător/vizionar”, conform
vechilor doctrine religioase (Biblia: Vechiul Testament).
Dimensiunea spirituală domină poezia, autorul se personifică în TĂIETORUL DE LEMNE, care intră în
pădurea de evenimente apocrife și face lumină, retează copacii căzuți, cei
putrezi, copacii ieșiți din timpul ce ni s-a dat. Din când în când, este nevoie
ca tăietorul să-și ascută TOPORUL,
unealta de lucru, adică MINTEA și STAREA, pentru a face față muncilor
necesare.
Constatând că, în cultura lumii, există numeroase legături și puncte de
contact, Adrian Botez preferă TOPORUL
(de la greci sau germani), deși punctul
de armonie completă este Iisus, personajul
care leagă istoria, chiar în VÂRF DE
TEMPLU. Apostolul Pavel a preferat SABIA
CU DOUĂ TĂIȘURI – CUVÂNTUL,
pătruns de seva LOGOS-ului DIVIN.
Astfel, istoria are regulile ei, în întunericul pădurii se poate face lumină,
doar cu unelte care au capacitatea de a tăia, de a secționa fibra existenței.
Cartea are mai multe paliere, o prefață
necesară pentru cei neinițiați în domeniul spiritual, un motto penetrant, un prolog,
un epilog, ieșirea din muncile tăietorului de lemne, o precizare finală și câteva
date despre persoana și activitatea cărturarului.
Jurnalul poetic începe în data de 20 decembrie 2020 și continuă până în 22 iunie 2021,
evenimentele fiind actuale sau actualizate de poet, cu semnificații aparte.
De observat că lumea este catedrala Creatorului, mereu se fac trimiteri la
elementele din locașul divin: icoană,
altar, sfânt etc. Pentru poet, lumea este locul perfect, în care se
manifestă puterea divină. „Degetele dintre solstiții” sugerează
stările prin care trece omul: cald –
rece; întuneric – lumină; boală – singurătate; timp – netimp; absență –
prezență. Anotimpurile existenței sunt IARNA
și VARA lumii, omul ținând
evidențele necesare, între viață și moarte.
La activitatea TĂIETORULUI DE LEMNE
participă martorii absoluți: muntele,
cerul, anotimpurile, universul ca întreg, parte a unuia mai mare, compus din
alte și alte universuri, pluriversul.
Lumea este în mișcare, arde cu intensitate, există o Carte a Lumii, dominată de adevăr. Lucruri se întâmplă pe o coardă de vânt, alături de un măr înflorit. Există un rubaiyat al a crimei, autorul își
permite să între în dialog cu Dumnezeu, să-i dea sfaturi, în fond are dreptul
la „liberul
arbitru”. Alteori, îi dedică o doină,
sau îi reproșează persecuția ivită,
ori vede un om în Rai. Din când în
când, este amintită „pușcăria”, în care a fost pus omul,
limitat în dimensiunile unei lumi minime.
Pentru scriitor, este importantă mărturia, poezia este instrumentul de care
se folosește. Textul curge ca-ntr-un jurnal, timpul presează asupra ființei. Omul
are posibilitatea să se schimbe, să accepte noile paradigme, sau să cadă pe treptele istoriei, copleșit
de limitele sale, de neputința de a străbate vălul… Autorul pendulează între
existențialism, teoria procesului, canoanele spirituale dobândite de individ
de-a lungul istoriei, libertatea asumată. Încearcă să demistifice semnele, să
le dea o valoare spirituală, necesară existenței. Sunt împletite teme religioase, divinatorii, mistice, teme
filozofice, psihologice, chiar oculte
- organizate după o viziune proprie,
specifică. În unele locuri, mundanul
invadează textele, este semnul decăderii
spirituale a lumii. Cu cât experiențele sunt consumate, cuvintele capătă
putere, TOPORUL este ascuțit, în dinamismul mișcării spirituale. Există
posibilitatea ca omul să-și fure singur „pălăria” (mintea), după cum
mărturisește poetul în Prefață.
Urmărind jurnalul, descoperim sărbători fără substanță, zilele cu semne puternice, boli inițiatice. Munca poetului este
utilă, sforțările sale sunt răsplătite de Sărbătoarea
Cunoașterii. Poezia este rodul
unui TRUVER, care realizează că energiile sale se pot preschimba în idei înalte.
Jurnalul începe cu un poem sincer și direct: „îmi place să/ Vorbesc și să/ Scriu – ca
atunci când/ tai Lemne pentru/ Iarnă – adică: ICNIND/ UTIL” (22 Decembrie
2020, ICNIND UTIL, p.14). Cel care pleacă în călătorie trebuie să
plătească prețul, există un efort, un aport de energie, la economia
universului. El pleacă din interior, din toată ființa. Cititorul este avertizat
și autorul acționează, fără menajamente…
În 7 mai 2021, scriitorul constată că Învierea (Paștele) nu a venit
pentru neamul din care face parte : vom ține sărbători noi, precum Balul Mascat. Este o dimensiune spirituală, omul a pierdut un reper: sărbătorile care
înviorează ființa.
În 18 mai 2021, descoperim că fiecare are o misiune pe Pământ, există
ordine în Univers, nimic la întâmplare: „fiecare dintre noi – a fost / trimis – în
Lumea Asta – s-o / facă mai / Bună – sau – măcar / Puțin mai Bună – decât / i
se arată celui care / descinde – pentru prima oară / Într-Însa…” ( Misiunea și Lumea, p. 54).
În poemul Simfonia dimineții (20 Aprilie 2021), poetul se întoarce într-o
realitate dură, viața în blocul de apartamente, fiecare urinează ritualic, sunetele dezvăluie o lume agitată,
bolnavă, cu limitele ei fizice. Individul intră în realitatea dimineții, cu
problemele care îl afectează - cele mai
multe : spirituale, cu efecte în planul fizic. Este o analiză ludică, una
care pătrunde-n Marele Nimic, care
ne animă, atât de necesar, natural
și divinatoriu. În vechime, astfel
de ritualuri făceau obiectul trudei unor
pasionați de secretele ființei, ca semne pentru un viitor… lichid… Totul este să nu fii beat, în acest univers
posibil…
În 31 Mai 2021, autorul privește lumea de sus, vede dintr-o altă
perspectivă adevărata dimensiune a ei : insectele
care se mișcă, după reguli acceptabile, printre trandafiri.
În 13 Iunie 2021, suntem luminați asupra perspectivelor: vine o vârstă când nu mai ai prieteni, te
simți Epidemie, un Vechi Mit… Este o despărțire brutală, stai la masă cu
Moartea, stai la masă cu Ea într-o Crâșmă, Patronul are mereu reproșuri…
Fiecare zi are istoria ei, Jurnalul
este un loc al evadărilor și al intrării în marile semne. Armonia spirituală și liniștea vin alături de Crist, poetul
recunoaște Evangheliile Zilei. Veștile bune se insinuează printre necazuri, dureri, nașteri și Porțile Morții.
Poetul apelează la toate stilurile agreate în literatură : versuri albe, sonete, rubaiyate, poeme epice, clasice, moderniste, folclor literar. Cititorul este pus în
temă, unele cuvinte sunt accentuate, sunt SEMNE
PE DRUMUL INIȚIERII. Versurile sunt frânte, ideile par afectate de
agresiunea lumii, poetul rezistă, se simte acasă, în fiecare poem. Dimensiunea
spirituală domină epicul : timpul, deși măsurat după rânduială, se revoltă în
calendare: degete între solstiții…
S-a mărturisit, a învins bolile posibile, și-a asumat boala TRUVERULUI: ARMONIE PE VECHI STRUNE.
Despre vremea pandemiei au mai scris și alți poeți, sau alți prozatori.
Tema este incitantă. Poetul Ion Scorobete a publicat Bagaj de mână cu sau fără izoletă
(Editura EIKON, 2020), într-o altă notă, după perspective diferite, civile.
Acolo apar alte elemente: masca, termoscannerul, mănușile de protecție, distanța
dintre oameni, tusea, tragedia generației plus 65, marginalizarea, programul special, controlul,
spălatul pe mâni până la tocirea simțurilor, lipsa de miros, în cele patru puncte
cardinale, criza care generează alte
crize... Noua paradigmă declanșează toți senzorii de alertă, în ființa
poetului. Presiunea exercitată de prezența bolii se exfoliază în poeme
consistente, solide, amare.
La Adrian Botez, Jurnalul este o
CALE A TRANSCENDERII, merge pe CĂI SPIRITUALE, spre un TĂRÂM AL ADEVĂRULUI, pe o „catifea de beznă lină”…
Constantin Stancu
Oct. 2021.
*Adrian Botez, Jurnalul unui tăietor de lemne (degete între solstiții), poeme,
291 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2021.
[1] -Adrian Botez – JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE (degete între
solstiții), Ed. RAFET, Rm. Sărat, 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu