CAPODOPERA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul
este o splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit:
Dumnezeu. La obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar
prin pacat, prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin
aceasta spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava,
necurata si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si
suflet. Cu toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu
i-a îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si
magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru,
patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin
întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa,
prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera mâinilor
Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât atât,
daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o la
fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu El
pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si
atotputernic!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301
Împrieteniți copilul cu sfântul al
cărui nume îl poartă
Maica Magdalena
În
cuvântul său, Despre cum se cade să-și crească părinţii copiii, Sfântul Ioan
Gură de Aur vorbeşte despre alegerea numelui de botez al copilului.
Sfântul
cunoștea obiceiul de a se da copilului numele unei rude sau al unui erou din
literatură, dar el sfătuieşte să i se dea mai curând numele unui sfânt
mijlocitor, pentru ca acesta să-i fie exemplu de vieţuire. Dar, chiar şi atunci
când dăm copilului numele unei rude, să ne îngrijim a-i face cunoscută viaţa
sfântului sau a sfintei al cărui nume îl poartă. Ne putem ruga ca sfântul să-l
binecuvânteze pe copil, îi putem aşeza icoana lui la căpătâi, ca mai târziu
să-i putem explica amănunte din viaţa sfântului său ocrotitor.
În
Biserica noastră există slujbe cu rugăciuni speciale pentru momentele
semnificative din viaţa copilului. Ca, de exemplu, rugăciunea ce se face în a
opta zi de la naştere când i se dă copilului un nume, rugăciunea la a
patruzecea zi de la naştere când copilul este închinat Domnului în biserică,
apoi când merge la şcoală pentru prima dată ş.a.m.d. Să nu neglijăm aceste
comori de nepreţuit.
(Maica
Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura
Deisis, Sibiu, 2006, p.23)
CANTECUL FAPTURII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Pe
Adam Îngerii l-au învatat sa cânte. Toata creatura cânta. Cânta soarele si
luna, cânta stelele si lumina. Întreg spatiul rasuna de o armonie sfânta, pe
care urechea noastra nu o poate cuprinde. De o miraculoasa simfonie este plin
tot universul. Pentru ca în univers nu domneste haosul, ci ordinea si
disciplina. Toate, cerul si pamântul, când asculta de legile date de Creatorul
lor, formeaza în spatiu o desavârsita simfonie. Desi s-ar parea ca dincolo de
atmosfera Pamântului domneste întunericul si tacerea, nu este asa. Aceasta este
numai aparent, pentru ca organele pe care le avem noi, urechea si ochiul, au o
putere de percepere limitata. În afara de ceea ce auzim sau vedem noi, exista o
infinita bogatie de sunete si culori, care vibreaza mereu si cânta. Tacerea si
întunericul absolut domnesc numai în iad, care este numit de Hristos
întotdeauna „întunericul cel din afara, unde este plânsul si scrâsnirea
dintilor” (Matei 25, 30). Acolo niciodata nu se aud cântece armonioase si
frumoase. Acolo sunt sunete haotice care chinuiesc si înspaimânta permanent.
Nici lumina nu este acolo o lumina care mângâie si încalzeste, ci este o lumina
moarta, neîntâlnita în spatiul creat de Dumnezeu, unde si lumina si sunetul
sunt create ca sa provoace fericirea si o liniste desavârsita tuturor
credinciosilor.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Colo’n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia,
2010, p. 7-8
CANTECUL FAPTURII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Pe
Adam Îngerii l-au învatat sa cânte. Toata creatura cânta. Cânta soarele si
luna, cânta stelele si lumina. Întreg spatiul rasuna de o armonie sfânta, pe
care urechea noastra nu o poate cuprinde. De o miraculoasa simfonie este plin
tot universul. Pentru ca în univers nu domneste haosul, ci ordinea si
disciplina. Toate, cerul si pamântul, când asculta de legile date de Creatorul
lor, formeaza în spatiu o desavârsita simfonie. Desi s-ar parea ca dincolo de
atmosfera Pamântului domneste întunericul si tacerea, nu este asa. Aceasta este
numai aparent, pentru ca organele pe care le avem noi, urechea si ochiul, au o
putere de percepere limitata. În afara de ceea ce auzim sau vedem noi, exista o
infinita bogatie de sunete si culori, care vibreaza mereu si cânta. Tacerea si
întunericul absolut domnesc numai în iad, care este numit de Hristos
întotdeauna „întunericul cel din afara, unde este plânsul si scrâsnirea
dintilor” (Matei 25, 30). Acolo niciodata nu se aud cântece armonioase si
frumoase. Acolo sunt sunete haotice care chinuiesc si înspaimânta permanent.
Nici lumina nu este acolo o lumina care mângâie si încalzeste, ci este o lumina
moarta, neîntâlnita în spatiul creat de Dumnezeu, unde si lumina si sunetul
sunt create ca sa provoace fericirea si o liniste desavârsita tuturor
credinciosilor.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Colo’n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia,
2010, p. 7-8
SIMTUL AUZULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Auzul
este un simt formator, modelator si înaltator; prin mijlocirea acestuia se
plasmuieste inima omului, prin el se arata a fi fiinta rationala si prin el se
ridica la pozitia superioara care i se cuvine; cu ajutorul lui distinge toate
felurile de sunete produse de vibratiile aerului; distinge glasuri, tunete,
sunete s.a.m.d., îsi rânduieste timbrul si ritmul propriei sale voci si îsi
compune piesele muzicale; cu ajutorul acestuia a inventat muzica si
instrumentele muzicale si a descoperit melodia si armonia prin intermediul
carora sunt miscate sufletul si inima si sunt înflacarate spiritele. Cu
ajutorul cuvântului launtric, auzul transmite sufletului glasul naturii însufletite,
pe care ochiul îl percepe mut; prin auz omul s-a ridicat la înaltimea
contemplatiei; parasind pamântul, s-a înaltat prin intermediul acestui simt la
ceruri ca sa auda cân tul îngeresc si cântarea dumnezeiasca ce îl
înduhovnicesc; auzul i-a pus în miscare limba spre cântarea Ziditorului sau si
îl face sa-si afle ritmul [potrivit] cântului sau spre a cânta frumusetea
creatiei; prin auz omul se bucura de toata desfatarea trupeasca si este înaltat
în sfera spiritelor.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 93-94
PUTEREA CARE HRANESTE TOATE
Sfantul Efrem Sirul
Învata si de la foc cum hraneste
aerul toate:
când focul e închis într-un loc
lipsit de aer,
flacara lui începe sa pâlpâie,
rasuflarea ei slabeste.
Cine a vazut vreodata o mama alaptând
toate
din toata fiinta ei? De sânii ei
atârna lumea toata,
ea însasi atârnând de Cel ce Singur
este puterea care hraneste toate.
Binecuvântat Cel care în Raiul Sau va
da bucurie întristarii noastre!
Sfantul
Efrem Sirul, Imnele Raiului, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2010, p. 83
ATINGEREA ADEVARULUI
Arhimandritul Sofronie Saharov
Atingerea adevarului cere mult
mai mult efort decât e nevoie pentru a dobândi o cultura practica si
stiintifica. Nici lectura unui mare numar de carti, nici familiaritatea cu
istoria crestinismului, nici studiul diferitelor sisteme teologice nu ne pot
duce la tinta noastra, daca nu ne vom alipi în mod continuu si pâna la capat de
poruncile lui Hristos.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 128
HRANA SI RUGACIUNEA
Sfantul Sofronie Saharov
Atunci când mâncam trebuie sa ne si
rugam. Toate mâncarurile au înlauntrul lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu.
Astfel, cu rugaciunea, apropiem materia hranitoare si asta ne ajuta.
Mâncarea
da energie trupului, avem nevoie de ea pentru a putea sa lucram si pentru a
avea putere de rugaciune. Pentru cei ce se roaga, puterea mâncarii se preface
în putere duhovniceasca. Cei ce se roaga putin sufera de faptul ca puterea si
energia mâncarii se transforma cel mai mult în patimi si lacomie. În situatii
din acestea e nevoie de post.
Sfantul
Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex,
traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 307
VINOVATIA IN PROCENTE
Sfantul Sofronie Saharov
Când ne rugam mult, atunci întelegem
diferenta dintre dobândirea cunostintelor din carti si dobândirea cunostintelor
din experienta personala. Daca într-o anume fapta noi suntem vinovati 5%, iar
altii sunt vinovati 95%, daca noi ne îndreptam vina noastra de 5%, atunci nu
mai simtim vinovatia celorlalti.
Sfantul
Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex,
traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 262-263.
DIMINEATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fiinta
launtrica a omului, libera de zadarniciile acestei lumi, de bezna în care o
tine firea cea trupeasca, nelegata în vreun fel de ispitele celui rau, pare a
se bucura de o libertate mai mare dimineata, îndata dupa trezirea din somn;
atunci ea arata precum pestele care se arunca uneori vesel deasupra luciului
apei. În restul timpului ea pare sa stea într-o umbra aproape compacta, ca
legata la ochi, ceea ce o împiedica sa vada adevarata ordine a lucrurilor
duhovnicesti si a celor ce sunt percepute prin simturi. Prindeti orele de
dimineata, bucurati-va de ele, acestea arata a fi ca ale unei vieti noi, care
s-a primenit în timpul somnului. Ele preînchipuie într-un fel acea stare când
vom fi cu totii înnoiti, în dimineata de obste a neînseratei zile a Învierii,
când ne vom dezlega de trupul cel muritor.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 16
VESTIREA
PRIMAVERII
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca primavara ierburile rasar din
pamânt si îsi desfac frunzele, florile si roadele; si pomii, de asemenea, încep
sa înverzeasca, sa înfloreasca si sa rodeasca, desi în timpul iernii în ei nu
se întrezarea viata, pareau a fi neroditori si aproape ca nu se osebea un pom
de altul. Primavara este închipuirea Învierii mortilor.
1) Crede ca asa se vor ridica si vor iesi
din morminte trupurile noastre cele moarte în care am fost tainuiti, întocmai
precum vedem acum ca rasar ierburile din pamântul în care au stat ascunse
iarna.
2) Asa precum în timpul iernii nu putem
cunoaste care sunt florile si roadele ce se afla într-o anume iarba sau într-un
anume pom, asemenea nu putem sti de pe acum ce se ascunde înlauntrul fiecarui
om, în inima si în sufletul aceluia – binele sau raul, cucernicia ori necinstea
– si adesea luam binele drept rau si socotim raul ca fiind un bine; însa la
Înviere toate limpede ni se vor adeveri.
3) Asa precum în timpul primaverii
frunzele si florile ierbii si ale copacilor, iesind dinlauntrul lor, se arata
la lumina si, îmbracându-se parca în acel frunzis si cu florile acelea, iarba
si pomii le înfatiseaza astfel privitorilor un chip minunat si o priveliste
preafrumoasa, asemenea si la Înviere se va arata în trupul Sfintilor acea
frumusete care sta tainuita acum în sufletele lor si trupurile lor cele
întoarse la viata se vor îmbraca în acea stralucire ca într-un vesmânt
preaminunat. Dupa cuvintele Apostolului, ele vor fi asemenea cu preaslavitul
trup al Mântuitorului nostru, „Care va schimba trupul nostru de smerenie spre
a-l face dupa chipul trupului Sau de slava” (Filipeni 3, 21). Sfântul Ioan Gura
de Aur ne spune, mirându- se parca: „Acel trup se face asemenea cu al Celui
Care sta de-a dreapta Tatalui, al Celui Caruia I se închina Îngerii, al Celui
înaintea Caruia stau Puterile cele netrupesti, al Celui Care este mai presus de
orice Începatorie, Stapânire si Putere” (Omilia 13 la Filipeni). 4) Asa cum
primavara iarba si pomii care s-au uscat arata întocmai ca în timpul iernii,
adica sunt neplacuti si urâti la vedere si pentru nimic altceva nu sunt de
folos decât pentru a fi pusi pe foc, întocmai si trupurile oamenilor pacatosi
vor fi despuiate si hidoase, dupa cum sunt si în vremea de acum, sau poate ca
se va arata în ele o si mai mare urâciune, caci pacatul si întunericul ce sunt
ascunse acum în inimile si în sufletele lor se vor vadi atunci dintru
înfatisarea lor, fiind spre marturie ca acestia nu si-au petrecut viata pe
pamânt întru Hristos, ci în pofte si în desfrânari.
5) Iar din acestea învatam ca orice om are
înlauntrul sau frumusete sau urâciune, cuviosie ori necinste; or, ceea ce nu au
înlauntrul lor, aceea cu adevarat le lipseste. Credinta, dragostea, rabdarea,
smerenia si toate celelalte trebuie sa fie înlauntru, iar daca acestea nu se
afla acolo, în inima, atunci ele nu sunt altceva decât o fatarnicie ce se arata
pe dinafara ca si cum ar fi ceva, însa de fapt nimic nu este.
6) Nu se cuvine a osândi si a judeca pe
nimeni, dupa cum si a lauda pe cineva nu are nici un rost, caci adesea
nebuneste îl numim rau pe cel care de fapt e bun înlauntrul sau si zicem ca
este blând cel care-i plin de rautate pe dinauntru si în acest fel devenim
judecatori nedrepti. De la acestea ne opreste Apostolul când zice: „Nu judecati
ceva înainte de vreme, pâna ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse
ale întunericului si va vadi sfaturile inimilor. Si atunci fiecare-si va avea
de la Dumnezeu lauda” (1 Corinteni 4, 5).
7) Sa cautam prin credinta binele si
împodobirea sufletului si sa I le cerem pe acestea lui Hristos, întrucât El
este singurul Care poate sa ne curete sufletul de întinaciuni si sa ni-l
împodobeasca; si nu cumva sa alergam dupa stralucirea lumii, caci frumusetea
sufletului este vesnica, întocmai ca si duhul însusi, pe când cea trupeasca
nu-i decât vremelnica.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 211
RUGACIUNEA
SILITA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Rugaciunea silita naste fatarnicie, îl
face pe om incapabil de orice reflectie, apatic fata de toate, chiar si fata de
îndeplinirea obligatiilor sale. Aceasta ar trebui sa-i faca pe toti cei ce se
roaga asa sa-si îndrepte modul de a se ruga. Trebuie sa ne rugam cu drag, cu
vigoare, din inima. Nu din cauza supararilor si necazurilor si nici din
obligatie, „caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna” (2 Corinteni 9,
7).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 52-53
DUREREA
SUFLETULUI
Arhimandritul
Sofronie Saharov
Oamenii loviti de o boala incurabila, de
cancer, de exemplu, îsi duc viata într-un chin atroce; dar cei ce simt în ei
prezenta pacatului care îi separa de Dumnezeu sunt chinuiti de o durere înca si
mai mare. Ei se socotesc „mai rai decât toti oamenii”. Si atunci o noua energie
se iveste înauntrul lor, nascând rugaciunea de pocainta care se poate ridica la
o asemenea intensitate, încât mintea se opreste si cuvintele înceteaza. Ramâne
numai un singur strigat: „Mântuieste-ma! Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma
pe mine, pacatosul!”
Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugaciunea
- experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 168
APA
CARE IMPROSPATEAZA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Cuvintele de mântuire, scrierile Sfintilor
Parinti, rugaciunile si mai cu seama cuvintele Cuvântului Ipostatic Însusi sunt
cu adevarat apa vie. Apa este curgatoare, cuvântul curge si el ca apa. Apa
împrospateaza si da viata trupului; cuvintele de mântuire dau viata, umplu
sufletul de pace si bucurie sau de umilinta si zdrobire a inimii, pentru
pacate.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 14
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu