MERE
PADURETE 62
( Martiri cu randul )
necorectat/necenzurat
Căutătorul
de fericire, adică eu, după Vasilica Grigoraș și Dan Salapa, sunt, zic eu
nostalgic după Ceaușescu și orânduirea socialist comunistă, în dezvoltare și
spre desăvârșire, până a-l pușca pe cel din balcon, după vorba cuminte a lui
Teodor-Flaviu Celemen, pruncul, ploconul-mușchetar, cocoșelul și fain-făinelul
lui Vica, deci, în concluzie, că nu-mi era rău în epoca, cu adevărat de aur zic
cei care au ponegrit, lepădăturile, fugiții peste hotare, iliciții corupțî, zic,
că-s nostalgic, auzi la ei cum afirmă, dă-i, în frast, dă-i dracului și se jor
ca Iuda, vânzător pe arginți, că era hâd afurisitul de jidan răstingnitor de
Iisus, dar de data aiasta jigodiile de neam și țară, c-așa-s cei buieci corupți
ajunși, în conducerea țării mele, trăsniții, ajunși de prea mult bine sub,
chiar Gheorghe GHIORGHIU și Nicolae Ceaușescu, primul omorât, pușcat de ruși, ca
să se zică, c-a murit Dej de Icter negru ca să nu se stârnească război, nu mai
spui între cine și cine, fir-ar să nu fie, că forțele-s inegale, Rusia, fiind
un imperiu, o caracatiță plină de avariție și intrigi...
- Astia suntem: Ne impuscam eroii fara sa
realizam ca tragem in noi insine. Si fugim repede la maneca..., s-o sugem. Melania
Rusu Caragioiu, la vol. ”VEZI OMENIREA CARE PIERE ?”) ), a distinsului Adrian
BOTEZ - spune un MARE ȘI UNIVERSAL ADEVĂR : în loc să ne ținem de FLEACURI -
TREBUIE SĂ LUPTĂM, PÂNĂ LA ULTIMUL STROP DE VLAGĂ, PENTRU ENERGIA NOASTRĂ
DUMNEZEIASCĂ : DUHUL DIVIN, SĂDIT, DE LA-NCEPUTURI, DE HRISTOS-DUMNEZEU, ÎN NOI
!!! ...OMENIREA NU VA PIERI, CI VA ACCEDE LA O NOUĂ TREAPTĂ (”STADIU SPIRITUAL”),
SUPERIOARĂ, DE SPIRITUALITATE !” Cum de intreaga omenire accepta SA SARA IN
PRAPASTIE: pentru ca toti suntel legati economic. 195 de guverne raspund
amenintarilor economice si militare. Curajul e taina finală. Învinge acela care
este dispus să moară, SA SE URCE SUS PE CRUCE LANGA ISUS.
- Chiar acuma, am un, m-am enervat, în
baza de fizioterapie, de tratament, că omenește am întrebat omenește ca să fiu
politicos:
- "Cine-i ultimul ca să știu după
cine urmez, în neatenția lor nimeni n-a zis nimic și eu am tras cu păcat un
Dumnezeu, am suduit, înjurat am coborât sfinții din cer ca cel mai păcătos, mai
josnic, om de pe pământ înjurànd de Dumnezeu, spre rușinea și rgretul meu de om
fără răbdare, în clipa de față, o clipă neartistică, din astralul de viață
românească.
- Multumim. Poemele trimise vor fi
prelucrate tehnic pentru Antologia on-line de poezie; Daca nu ati trimis si o
fotografie, va rugam sa o trimiteti intr-un interval rezonabil. Ana Maria
Balas, redactor ARP
- Mulţumim pentru mesaj; confirmăm
primirea. VESTEA DE MEHADIA, revistă de atitudine civică şi cultură
tradiţională, periodic lunar editat de primăria şi consiliul local al comunei
Mehadia (Caraş-Severin)
- În salon e prof. Samu (Samu ar veni, zice
neorlogul, medic de salon, mi-a zis profesorul psiholog, că privine de la
Samus= Șomeș). Îmi spune, că scrie la o carte profesorul pshiolog, în etate
înaintată, veteran venerabil, de 91 ani, cu vechi state de plată la
Universitatea Babeș (scrie despre Omul prost crescut) și-l cred, dar paralizat
cum e, doar Dumnezeu știe, că va reuși / nu s-o ducă la bun sfârșit ori va
rămâne doar ca Soldatul șchiop, doar, în vrere, însă neputința, pricazul, necazul,
îl va face să aibă zborul frânt, fără viitor, cu pstrăvul urcând, în aval, spre
izvor, la izvor să nu mai ajungă, cum și pasărea, în care s-a tras, cu aripa
frântă să cadă, în miriște (îl întreb cu aură și nimb, crezându-l pe bătrânul
profesor, îl întreb ca adevărat reporter, chiar dacă nu eram Vasile Tomoiagă, maramureșan,
din Ștefan-Vodă, colaborator ca mine la Radio-Cluj, la Universul Creștin, cu
Lucia-Stana Sevianu, redactor care avea două fice, care lucra una din ele la
revista Clujeanul, o simpatică care a fost la mine, în Ciubăncuța și mi-a luat interviu
de o pagină de revistă și ea sau cealaltă fată a domnei Sevianu cocheta cu
Constantin Ștefănescu de la Garanta sută la sută, îmi spune mama celor două
fetei a dejancei, dejană ca poetul Radu Săplăcan, cu care datorată lui
Constantin Dumitrescu și Constantin Corhon am colaborat la Radio-Cluj, dar
datorită lui Vica care, îmi zise, că mergând pentru copiii la Cluj, îmi pierd o
zi și pe la Radio-Cuj și chiar pe mandat poștal, îmi vene niște bani acasă ca
să n-o supăr pe scumpa de Vica, m-am lăsat, am abandonat astfel de meserie, colaborare
și ca atare l-am lăsat, în plata Domnului pe Radu Săplăn, ca ulterior, când am
început cu doamna Sevianu, chiar directorul Zaharescu m-a rugat să nu-i
părăsesc, dar Cornel Udrea a făcut gălăgie, a băgat strâmbe ca Cangurul,
marsupiul lui șchiop la nuntă și m-a dat peste cap ca un încrezut și om plin de
talent. Tot pe acele vremuri avea emisune Dora Pavel și Dan avea Rotonda
literară, dar culmea era, că Pr. Dumitru Suciu venea lui emisiunea lui Dora, în
pantaluni scurți, cum nu i se sta să-și expună goliciunea preotul căruia din
auzite, îi murise nevasta și la el la biserică multe femei stăteau la codă ca
să ajungă la părintele pentru ași spune păsul. N-am fost chemat ca Petru
temelia bisericii, din pscar de pești, să mă fac pescar de oameni, pentru
oameni. Dan Puric și Dragoș Pătraru, două gângănii care zice politicienilor, verde
crud: ciocul mic, dar ca la cronicarul Grigore Ureche într-o Samă de cuvinte, din
purice face movilă ca pe acel boer Ștefan cel mare, drept, cinstit, drept și
sfânt, că nimic nu-i al nostru și nimic, nu ducem cu noi, în mormânt, că goi am
venit pe lume ca să facem vâlvă și renume și ce mai încolo și încoace, că goi
ne dicem, din după noi potopul fără a ști dacă am îmbrăcat cămașa fericitului
și a celui mai iubit dintre pământeni, Cristos-dreptul nostru la veșnicie /
poezie, în cunoașterea de sine, cum zice naționalul universal Mihai Eminescu și
verde, de albastru, Nichita Stănescu pas cu pas, în pașii profetului / zimbrilor
provita a lucrului, pur și simplu bun, măsură a lucrurilor, pentru sănătatea
pământului, după cum grăiește grăitor, grăind divin de viitor senin, candidat
la fericire Adrian Păunescu, pitorescu inteligent și eficace efervescent,
inteligent, în liturghia cu vecernie de pâine și pace, trase din păioasele
ierboase, graminacee, cu spice, trase, în mâine. În futingul politic a
congresului liberal, cu votre poule a notre cur, a ieșit la vot, nu Orban, ci
cel care n-a mărit alocații, pensii și salarii, dar a păstrat nemernic, mizerabil,
salariile și pensiile speciale c-așa vrea și źălăuanul Dan Cioloș, că cum să
lase să le scape ciolanul cătnos, ciont leveș, cum zice, în Budulea Taichi, Ion
Slavici, acel peieten din Șiria, Arad, a lui pur și simplu: a lui Mihai
Eminescu și Ion Creangă, în acel greu la deal / în epuizarea trudnică lui
Eminescu, fără răgas, trăsnită, când obosea, prostimea fâră drept de apel, la
Timpul. Tot politicienii se mâniaseră pe Eminescu care nu le curăța ouă, că el
n-aștepta să i se moaie pesmeții ca un om leneș, că le da, în freză. Îi spărgea
de le da borșul din nasul mucos de mucea, că nu mergea treba cu imperiul
austriac care sabota Transilvania și o explota la sânge acei grofi unguri,
bosgori, Eminescu cunoscând economic și politic care-i situația, în acel modo
groso proastă, în viața subțire ca ața și cusută social-uman cu ață albă. Ne
sugea sângele, averea ca paraziții austro-ungaria (vezi Vlașinii de Ioana
Postelnucu, o mare româncă). Chirvai pacientul de laTurda, lui Dan Pavel, vărul
prof. Sergiu, consătean cu Ion Cristoreanu cântărețul, din Tritriu, Triteni, deci
Dan Chirvai, îmi zice, că Dumnezeu ar fi zis:
- "Tu, să mergi drept", dar omul
fudul și nu deștept destul, o ia ori la dreapta ori la stânga buiac și
nemulțumit, că și lui Adam și Eva, după alungarea din Rai, i-o dat să are
într-o zi trei brazde, dar văzând, că mai este, din zi ziuă, ce și-o fi zis ca
omul:
- "Să mai trag 3 brazde" și o
mai tras și atunci, Dumnezeu l-a toit, certat: de ce nu-i ascultător că omul politician
mai ales iese din arătură și-i tulai, vai, în tranvai! Dan și Dragoș, îi ia, în
derâs pe gurvenații aiește, pleavă a societății, în comedia umană a lui Onore
Balzac ori Dumitrașcu Cantemir, din divanul adhoc, cu herogrifele și
fiozofărilor a lui Ioan Roată și unirea băsădind, vorbind, cu neâncrezătorii și
viclenii și fuduli boieri, dă-i, în fene, duși pe sfârlează ca fofează și
folforasa, la ospățul dracului. Profesorul pshiolog Samu scrie, în cartea sa: Omul
prost educat, despre cei fără cei 6-7ani de acasă care nu dau binețe, că-s Bună
ziua căciulă, că omul aiesta n-are gură, cum, în monografia satului
Sâmpetru-Almașului scria Groza Teodor invățător din Fizeș, Stupini, că, în
Someșeni, în spiritul emineșian (presupune, că Eminescu, în Perelinajul lui
prin țară, din Blaj ar veni la prietenii lui din Dej (și-s mulți - muzicianu
care pune pe note muzicale poezii de a lui Eminescu, cântându-se, chiar și-n
zilele noastre și mai mulți prieteni pe care eu unul nu-i enumăr, noteză: argumentat
și cu pricepere, știință, prof. Emil Lazăr-Dejanu, din Sașa, scria: spune-mi cu
cine te însoțești ca să-ți spun Pintea Vitezu, din Mogoja lui Șarto Petru coleg
de Liceu agricol ca atare știi: cine ești, nu-i așa? Am încercat să mai
povestesc, cu domn profesor, dar el cu paralizia lui AVECE-ul lui a obosit și a
ațipit și ca să nu vorbesc de unul singur, cu salonul, cum uneori, când mai
vorbea uneori Vica enervată de mine, că ușă de biserică / altar nu eram și ca
tot omul, că om fără păcat nu există, ea atunci ajunsă la disperare, o da-n
bară foc de supărare și eu fără nici o scuză, nu puteam zice ca Iliescu, că
nu-s nevinovat și băteam, în retragere, cum am făcut, acuma de lângă patul
profesorului Valeriu, Valeriu ca Bartolomeu, Suciu episcopul de la Cluj, Dumnezeu,
îl ierte, că psihologul Samu zice, c-a fost informatorul securitătii, c-a citit
el undeva și probabil a fost ca reporterul de la Flacăra care trimis de
Păunescu, a fost la mine, în Ciubăncuța bătând calea mânzului, de la București,
opt ore, drum lung, cale bătută, drum spràncenat de bătut, cu pasul, drum pe
care-l ști criticul și scriitorul Lucian Gruia, din Dej, nepot a lui Basil
Gruia advocat și poet pe care l-am cunoscut prin Mircea Ferghete, fratele, cu
care a fost într-o excursie acest om care a publicat corespondența, Inedit Lucian
Blaga și a scris clasic, dar și, în vers alb ca om filozof, cu sfatul lui bonom
și păstoresc ca pilduitorul Iisus că zice de viitor ca doamna data viitoare:
"să nu strivim corola de minuni a lumii" (să nu ne tăiem ca țiganul
creanga de sub picioare), lumină a luminii, să n-o distrugem e explicația și să
ne facem de râsu-plânsu, că rău nu-i cât timp tușești, e o vorbă, în popor: "cât
timp tușești, nu te duce, prohodește, popa". Cum ți se pare, că un om intră,
în prăvălie și nu salută și dacă primește ceva, nu mulțumește? cum ți se pare
un om care nu da binețe? Spune mulțumitor, pentru un serviciu ce ți se face
mulțumești, ca să areți că te poți baza - 1 înseamnă încredere, indeamă, zice
prof. SAMU VALERIU. Ai zis un Tatăl nostru provita, pentru mine?
- Da. Ai dreptate. Tatal nostru carele
esti in ceruri binecuvanteaza-l pe Pavel al nostru de pe pamant din Ciubancuta!
Amin!!!
- Primească-te-n Rai, în Rai cu picior de
plai și cu bivoli / bizoni care sunt pe pășunea (în alte părți la pășune se
zice islaz comunal la cum ar fi pășunea
Ciubăncuții?) Doamna profesorului Samu, zice:
- "Îi daua ca la pasăre, în
cioc". Azi am facut baie și am mai făcut, în Recuperare, că nu-s chiar
atât de leneș și moșoșcoș, puturos și nespălat, chiar dacă uneori sunt
delăsător, mai lasa-mă să te las, Vica luându-mă la rost și sopunindu-mă, în
părțile pe unde nu mă ajungeam, această tistașă, curată, plăcându-i să mă aibă
igenizat pe lânga poalele ei fără nici o exagerare curățica aiasta spileră,
vrându-mă mai scuturat și mai ordonat, chip și asemănarea extraordinarei curate
și magistrei Vica cea harnică, o insă din țărănimea isteață a satului și, în
conluzie e ca o furnică / ca o albină lucrătoare, că ea era mama-regină, în
stupul ei, din miezul de pâine fierbinte Ciubăncuța, Cj. Mihaela a fost și vine
într-un sac menajer, să-i dau rufele murdare, râzele aruncate de pe mine, că
ține ca mamă-sa, să fiu curat, om dintr-o bucată, că nu vrea să se facă de
rușine cu mine, în buricul Clujului, în orașul cu cetățuia, belvedere și
trandafiri. Mihaela și telefonul, tot din neglijența mea, benule drag, am
apăsat pe ceva și pur și simplu, când m-a sunat n-a cârăit ca să mă
atenționeze, ca să fiu vigilent: soldat drepți, că-i apelul de seară! Doamna
Samu mai sătulă de soțul ei, a doua nevastă a profesorului, zice:
- "Îl hrănec ca pe un pui de curcă
chior". oamenii fie bărbați, fie femeie, sunt cam figurași și au pe
politicieni ca să se asemne cu ei, că-s verde crud: dihănii, în tri culori, non
valori. Pe la Petrești, cu bani europeni se întăbulează intravilanul, grădinile
și Popa Vasile, el fiind, în spital cu mine, în 416 ca atare el roagă pe unul
ca să meargă cu comisia de măsura pentru ca să arate până unde se întinde
pămàntul, gradina (griji sunt bugăte, destule ca și cum n-ar fi destul covidul
care e pe la etajul unu, carfiologie). TESTUL meu e negativ și încă, nu stau
rău. Sper să n-am bai, chiar dacă mai am de stat o săptămână internat de
Dr.Vasile-Marius Rus neurologul fără arginți. Doamna Samu e venită, în Cluj, din
Teleorman, mai departe de Roșia de vede, Pădurea nebună, Călmățuiu, cu Omida
rădăcinile amare a lui Zaharia Stancu, cu Desculț, Darie și uchiul Uțupăr și
Pașcanii cu trenul, din care ceferiști au eliberat, din vagoane țăranii luați
prinzoneri la răsciala, din 1907. Omul prost crescut, omul fără 6=7 ani de
acasă punându-ți mintea cu el, îți scurtează zilele, te scurtează de zile, te
omoară, zice prof. Psiholog Samu Valeriu, prof. univ. la Babeș, un om cu o
gândire, cu judecată și cu artă (că a scris și mai scrie la cartea sa: Omul
prost crescut. Omul ca baba Dochia s-ar dezbrăca de cojoacele spirituale ca să
lase de sămânță mirabilă lauda de zestre acumulată ca experență de o viață de
om și așa e cu gândul și profesorul nostru ajuns la 91 de ani, dar paralizat la
pat însă cu gândirea lucidă, clară, cu limpezime și cu vorbire coerentă. Să
trăiți bine, cum zicea Trăian Băsescu,
că iarna nu-i ca vara bitoș = precis (Vasile Popa 71 ani, PETREȘTI). În cartea
sa profesorul Samu Valeriu argumemta psiholgic, însă eu aveam pe prelegere
Salutul, modul de a da binețe, în tradiția românească, prelegere care n-am mai
prezentat-o la festivalul Samus / zile Dejului. Arătam câte moduri erau de a
saluta la sat, că la oraș treceai ca muții unii pe lâgă alți, nu ziceai nimic
ca niște monștri la sat la cine nu saluta fiind anti salutul:
- "Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură". Mâine probabil voi mai sta
de vorbă cu fostul profesor pshiolog de ls Victor Babeș.
- Scrie-mi si mie formele de salut de la
tara ca m-ai facut curios.
- Re: cronică în Urmuz – Ilie:
Se scrie, cum vezi aici, că, tu, scrii
aici, nu-n dorul lelii,
cu piscuță pis, pis te-am visat astă
nospte-n vis
și stăteai și te pieptănai și tare
mândră te făceai și erai,
cu limba cum undeva te lingeai,
în isprava, Câțu ce o ai
ca să nu ne dai la pensii
și nouă niscai bani, că-vai, vai și
tulai,
că ne minți că de unde, că zău, pe
sufletul tău, de unde, că n-ai, tulai!?
Cu
puțin răgaz am s-o fac dragule cu drag. N-am fițuica, țâdula, la mine, dar am
să-scotocesc, în memorie și am să-ți înșir, ca însiră-te mărgăritar însă nițică
răbdare, că tot salut e când is/intreb pe cineva pe drum sau pe ulița satului (nu
știu câți știu asta) și-ne întrebi: ce mai De Drum, fără e, ziua, Bună
dimineața și Bună seara, Noapte bună, De Dumnezo Bun lucru, Servus, tinerii
între ei... și mai sunt, cu diverse ocazii, însă tu lasă-mă să răsuflu dragule
că ți le-oi spune, că cei tineri, unii încrezuți n-au școala buneicuvințe, școala
de dincolo de școală, o școală de dincolo, școală de politețe, ei știind
bolundele jocuri de pe telefon, dar nu sentimentele nobile de bună creștere, de
politețe, principiile de convețuire socio-umană. Scriu pe întuneric fără ochelari
și gafele se pot ține scai de mine ca scaiul de lâna oii / de coama calului cum
se exprim ținân morțiș s-o facă preotul martir, în închisorile comuniste, Pr. FLOAREA
MUREȘAN, DIN CIUBANCA. Am scris cu sminteală gramaticală.
- Nu-ti fa griji ca le ajustam cat putem
si noi intelege in australia.
- Salutul e o oglindă a sufletului omenesc,
a bunei convețuiri, în satul tradițional românesc și binețele ca sudălmile e un
folclor a satului, o etnologie, din paremologia de a fi, din principiile biblice,
morale, un drept a omului care s-a cizelat, civilizat și format, în timp de
evoluție, în istoria existenței lui ca iscoditor ce era omul prin curiozitatea
lui, vorba lui Arghezi. Chiar asta, nu-i puțin lucru în școala vieții. Asta mă
frige, mă arde, că lucru meu trebuie să fie lucru bun, iar unele lucruri se cer
etice și estetice, că eu parcă caut acul, în carul cu fân / pae dacă nu scriu
corect și caligrafic, că heroglific a făcut - academicianu de elită mondială
Dimitrie Cantemir (și totuși ce bun, ce excelență a fost neputând să trăiască, în
țară de despoți, exilându-se, în Rusia ca poetul Ovidiu la Pontul Euxin, cu
ierni friguroase, geroase, dar. răbdândule stoic ca un român get-beget, neaoș
și fără modru, în aspru, asprimea de la noi și ca trai, îmbrăcăminte nefiind
puful roman de la ROMA / de la papa care avea și are știm noi cum traiul fără a
fi ca al meu și Vica mai pădureț stângându-ne
cureaua vorba lui Eminescu / Păunescu alt sfânt a românilor ca vlașinii
reântorși din păstoritul nomad-mioriti peste Caparți, în Țars Românească. Eu
sunt ca io, cum zice neaoșul m-o făcut mama oltean, Viteazu / ban de Craiova, căruia
călăul nu se îndură să-i taie acestui om ca bradul capul, dar, îl omoră
mișeleșelește mișelul de general de ungur care distruge și biserici de pe
teritorul Transivaniei, deci acest Mihai zice fără moddru, în loc de eu, zice
mândru, cu o noblețe fără capăt, imitabil ca cuvântul dor după ardeleanul Tudor
Arghezi, de la Mărțișor, o curte cu pitoreasca așezare, din București, un mic
Paris:
- "Asta-i pofta ce-am poftito io și o
zice, în românește, o zice de pomină ca și cum ar doini o doină cu noduri ca
ciocârlia fără a neglija horirea privighetoarei. În Ciubăncuța a fost unul, tata
brigaderului Ciupe Ioan, Cioca și membru de partid, băutor ca mulți săteni de
peste tot ca cei de pe vremea lui Burebista și lui Deceneu care ca popă
slujind, la Babele, în Bucegi. Aiesta, în curtea care o avea Alexandru Vaida
Voevod, căzuse cum era dus de acasă cu sorcova, că băuse, căzu într-o fântână
pe unde gospodărea șpanu, românu, Beldean Alexandru, tata lui Maria nevasta lui
George, fratele lui Vica, bădiucu ca atare căzuse, în fântână și neputând să
iasă a strigat, după ajutor și șpânu, îl întreabă:
- "Cine-i mă acolo"? Dar el:
- "Io sunt" și așa i-o și rămas
porecla, Io sunt, acestui mare comunist, în Ciubăncuța. Iată ce face cu sârg, silință
și voință acest artist cu bun simț, Ben Todică, un om de calitate, însă om
între oameni, cum puțini sunt pe pământ ca un sfânt ca Ștefan cel drept, cinstit
și iubit între pământeni, prieten pentru prieteni, de oameni de Românie, cu omenie ca Eminescu, bădie
Ben-men. Cu prostul neșcolarizat te lupți puțin și ai terminat; Cu prostul care
n-are școală nu poți lupta, că te omoară (prof. Psiholg din Oradea, BH,
Bihorean-Vorbe de duh, din mintea acestui specialist prof. Samu Valeriu ca
Valeriu domnul Pr.; Suciu Valeriu, Bartolomeu care a ajuns episcop de
Maramureș, Salaj, Cluj, a ajuns, în ciudă, că era cu tineretul progresit și
chiar la răcoare, arestat, închis și într-o carte a unuia care a cerceta avea
și unchiu din Boteni, Suat, fiu de popă, unchiu Bungărdeanu ca chestor de
poliție avea un singur proces verbal întocmit, că mai târziu unchiu a lucra
contabil-șef, la GA S,Cj, cu un alt unchi, Alexandru Peter care era jurist
locuind, pe strada Fericirii, iar Bungărdeanu locuia pe strada Actorului 49).
- "Meseria nu-i hoby iamor" (ho
e să știi să oprești și di să știi să pornești), că nu dă un di pe un ho aflu
la Berlin, zice Vasile Popa,71 ani, din Plaiuri, Petrești; stă, în Cluj
Mănăștur. Tu, trebuie să-i mai amintești, că omul mai poate și uita, că nu-i
Dex / enciclopedie. Ți-am spus cum o zis Carina, când nu i-am dat toată
ciocolata, îmi zice:
- "Am să-ți zic bunule: "uitosule
și zgrțosule!" Cealaltei nepoate, Dăriuța îi zic:
- "Tu ești ca o bătrànă toate le
știi," rosteșt Vasile Popa. E o colindă, zice același Popa Vasile:
- "Colo-n jos, pe prundurele cântă
două turturele și așa cântă de frumos de tăt raiu luminos, Florile dalbe".
Iată un frumos din ritualul de Sfânt Crăciun. Bună dimineața tuturora, zice ca
la grădiniță Dăriuța nepota lui Popa Vasile, coleg de suferință, în Recuperare.
În salon, că n-o venit bădică trăian la unul ,îi trebuie să-i ridice patul ca
să-i dea să mânce, iar la altiul ca să-i lase patul jos, că-i incomod, cum și a
meu pat a fos, dar cum nu-s acasă era bine, cum era binele, în pădurea
omenească, cu covid Delta (nu-i vorba de Delta Dunării, cu o mândrețe de piesaj
plin de păsăret. Bună dimineața tuturora, zice ca la grădiniță Dăriuța nepota
lui Popa Vasile, coleg de suferință, în Recuperare. Ezi von maș ninci= asta-i
și cu mine n-ai nimic (Vasile Popa). Drumul cunoșterii, nu-i romanul Mesii
iubirii omenirii, chiar dacă eu nu-l voi scrie vreodată, Ben dragă, că nu-i
când și de ce s-o încovrig, nici nu știu ce ar putea cuprinde, că n-am citit ce
să vă spun sincer nici Înțelepciunea nebunului, ceva despre acel ciudat,
aparte, Jean-Jacques Rousseau, un om multi-color prin ce scrie de călugărițe (aceași
gen, femenin, culcându-se ca lesbienele laolaltă), dar ce nu-mi explic, de ce e
nebun acest scriitor artist peren ca și cum politicienii noștri din banal n-ar
sări peste cal, așa cum se consideră fiecare personal, cu obsesia lor de a nu
mări alocații, pensii, salarii, pentru ei putând păstra salariile și pensiile
speciale, exagerat de mari, retribuții, cu care ar putea mulțumii, Dacian
Cioloș, un neam și o țară îmbunătățind traiul și
mulțumind poporul supărat pe finanțistul Florin Câțu și haita de lupi liberali,
scandalagii și lacomi, avari, în gonă după averi ca Dinu Păturică / Avarul, în
goană: după deșărtăciune și vânt, în egoismul lor și, în înteresul lor
personal, pentru fes. Drumul spinos a cunoașterii, cum spune și titlu, e
Trilogia cunoașterii (Blaga) și Eminescu spune răspicat, cum nu se poate mai
clar, că noi trebuie să ne cunoaștem, în sine pur și simplu, chiar dacă ne
explicăm încalte haosul cu infinitul lui Hiperion ajuns după mult timp la
Demiurg (și de ce? Inutil?) Dar cine să înțeleagă pe un geniu care ca Înainte -
Mergătorul strigă, în pustiu, el botezând cu apă, însă anunțând, că vine un
altul care va boteza cu foc. Chivotul Credinței a fost cărat prin pustie, dar
tot au fost mulțime care s-au rătăcit închinându-se la un taur, idol, de aur
făcut de ei.
- Asta pentru ca Moise a pus la indoiala
cuvantul Domnului cind ia spus sa loveasca stanca o data ca sa izvorasca apa de
baut pentru multime. Moise a lovit odata si neiesind nimic din prima sa enervat
si a mai lovit odata, apa a tasnit insa Dumnezeu ia pedepsit sa rataceasca
aiurea prin desert 40 de ani si lui Moise ia luat dreptul de a ajunge in tara
promisa. Deci Credinta, incredere si rabdare.
- Aici e nebunia sau înțelepciune, îndoiala
lui Decartes, un provita cognito ergo sum? În tot e Dumnezeu cu mila, neputința
umană? Nu despre asta spuneam și când, din afara Bibliei, Dumnezeu i-a dat să
are trei brazde, dar el până seara a mai tras trei? Îmi spunea aviatorul Nemeș,
din Fodora. Când se născocește și un banc, tot de la un adevăr, de la o
mirabilă sămânță, de viață pleacă, că e un miez de pâine fierbinte și
proaspătă, e însuși veșnicia, nemurirea de care ne vorbea, cu inspirație
divină, Lucian Blaga. Tu, zici ce vrei, că nu zici rău. Așa credem noi și e
părerea noastră, în căutarea fericirii. Ce se va zice despre mine? Mai
contează? Sunt fiul a doi țărani sâmpetreni, sălăjeni, din fosta regiune Cluj,
plasa Hida, raionul Jibou, dintr-o zonă deluroasă a podișului Someșan. Și ce aș
mai putea zice, fără să plagiez pe învățătorul (eu zic emerit), Groaza Teodor, cel
care a scris de toată mândrețea, o monografie a satului matal
Sâmpetru-Almașului, a scris-o cu osteneală documentându-se, a scris-o cu
convingere, că va servi generaților viitoare, clar dovedind, că pe aceste
locuri trăiesc artistic români, băștinașii Transilvanie, locuitorii din
moși-strămoși români mândri, țifrași și nealcoși, în Sâmpetru fiind doar doi
unguri: Fery și Caroi și vre-o 4 familii de evrei, jidani și ceva țigani a
cărui origine, vă spun drept, nu o cunosc, că ar fi indieni e doar o poveste un
basm, e un mit, o poveste incredibilă. Măi, Ben, de ce poporul lui Moise a
ajuns, în țara făgăduinței, de ce a dus luptă de cucerire, în Canan, de ce a
trebuit să facă vărsare de sânge și sa alunge ca albii pe iindieni, din Noua
indie, America descoperită de Cristofor Columb, de fapt de Amerigo Despuci (Cananu
era promis de Dumnezeu și totuși pe teritorul, făgăduinței, în Canan s-a făcut
om-ucidere s-a omorât oameni (ca ce ?)
Tu, cum îți explici, prietene de prietutindeni ? că nici un război nu-i
sfânt indiferent cine cu cine s-a luptat, că războiul ca scandalul din
Parlamentul României distruge vieți, după mine e un snobism, un măcel și se
distrug păduri ca atare bio și ecoligic se distruge să zicem habitatul urșilor /
viețuitorilor și nu se iau măsuri, nu se fac legi pentru a proteja satul
românesc și țăranii, scumpii care vețuiesc, supravețuiec ca mine la sat, că
s-au născut, în veșnicia de care ne vorbește Blaga și Rebreanu ne spune, că-i
demn de laudă, nu-i așa ?/ /tu la asta ce ai de zis, nicăieri, ruralul nefiind
bogat, în folclor și tradiții (pe parcurs mă voi explica ce-i cu sfințenia
noastră, dreptul de a fi, că avem un drept la înviere nu-i așa, un drept
necesar? / tu ai altă părere, dragule Ben
Todică? Eu sunt cum sunt un primitiv, dar tu dă-îi cu părerea dezlegând calul
de la garfd /de la lujerul trandafirului, trandafirului de la Moldova, că știu
vorba, chiar dacă n-am alipit-o, unit, untregat ca să fie ca-n epoca de aur, de
România, al României profundă, tainică și mare ancestrale, că sàngele românului
de pretutindeni nu se face apă pur și simplu, în acest templu a eliberării de
prejudecăți și de lăcomia celor care pe nedrept ne-au jefuit bunurile și
teritorul, ciopârțind teritorul României noastre, vorba lui Mihai Eminescu gură
de aur, cu aură și numb, al României, al geto-Daciei Felix unice, cu liturghie
de pace și pâine, în lanuri de cucuruziși grâne cu spice, România fiind
grânarul lumii, cum zice și Herodot trecând cu înălțimea peste cal și călăreț,
vorba și a lui... și a limbii române de pace și pâine.
- De cate ori incerc sa scriu despre
Dumnezeul absolut sunt corectat si deraiat de la mesaj de catre academicii si
pazitorii credintei. Ce ma socheaza e faptul ca ei mereu zic cand greseste
omul: „Numai Dumnezeu e PERFECT!” si atunci eu intreb cum e posibil ca omul sa
comita catastrofele de pe pamant daca e facut dupa chipul si asemanarea Sa?
Daca numai el e perfect inseamna ca si noi suntem perfecti si atunci daca noi
pacatuim inseamna ca si El pacatuieste ca ne-a facut dupa chipul Sau PACATOSI.
Criminalii lumii mereu motiveaza CA ASA A VRUT DOMNUL CA NOI SA FIM SEFII.
Atunci prelatii vin cu „LIBERA ALEGERE”. Deci Dumnezeu cand da libera alegere
le da dreptul sa guste din violenta ca tot el a dat si „A DOUA SANSA”. Si daca
continuam cu dezpaduchitul filozofiei descoperim ca devine un subiect pentru
emisiunea „iUmor”, un program de bancuri si luat in ras/haz de necaz. Am sex cu
Maria doar ca sa gust si dupa, sufar toata viata tanjind dupa maria ca
baietelul dupa dulceata care ii va da diabet daca mai gusta. Ca de luat de
nevasta?... E măritată.
- "Te ferești și Dumnezeu te ferește",
zice pacientul Popa Vasile. La etajul la care sunt, într-un salon de femei se
zice, că are Covid. Deocamdată nu ne lasă să ieșim nici pe coridor, din salon. Mulțumesc
lui Dumnezeu, că n-am prins cele două războaie mondiale, fometea, iar ce am
trăit au fost mizilicuri pe care și dacă au fost mai grele, mai cugrijă, dar
le-am trecut cu bine. Noi trebuie să ne trăim cu sens viața, în ciuda a tot ce
ni se întâmplă și am abandona și ca Panait Istrate am încerca departe de țară, sinucidul,
că ni se pare doar nouă, că n-am avea rostul ca descoperiți de cine trebuie, să
dovedim, că suntem spiritual genii, în literatura al acelor ani. Cu întâietate,
prioritate, tinerii salută la noi bătrânii satului, intelectualii (ce înțeleg
prin asta? preotul învățătorul, profesori) femeiile. Salutul e un respect
reciproc (celui ce te salută, tu automat, îi răspuzi și sunt niște reguli: scoți
basca, pălăria / căciula, îți înclini capul ușor... (din minte, nu-mi amintesc
tipurile de salut), sper să revin la revenirea, în Ciubăncuța, chiar dacă am de
scris despre multe altele (în privința salutului am sugerat suficien, ce zici?)
Probabil am capul pentru bască, pentru năframa Elenei / capela lui Ceaușescu
(în loc de damigeană / să nu mă ploaie-n gât, că în loc de materie cenușie pot
avea tărâțe / cenușă, că s-a presărat pe drum ca să se știe de copilași drumul
de rentoarcere ca cel al vlașinilor, sibienilor, peste Carpați și a fetei din
Carpați?) Cu iscusitul Aurel Vlaicu aveam drumul cu ambiția peste Carpați / drumul
lui Constantin Brâncuși din Hibița, Jiu, spre parnasul Paris, din Fanța (srtistul
sculptor autodidact regăsindu-se, în plinătatea lui ca Poenaru, cu invenția
stiloului, pe vremea revoluției Vladimirescului din Vladimir (minuni, niște
minun, din multele minuni ale românilor / de-ale carnavalului și a lui Kir
Ianulea și Făclia de paști a lui Dănilă Prepeleac și dracii păcăliți, cum a
făcut... și vulpea pe urs de a rămas fără coadă... Din cauza anemiei, pe sfânta mea, pe Vica o
durea capul și umbla prin casă hăbăucă. Trebuia să merg cu ea la doctor și am
stat cu ea la Cluj la specialist și pe vremea lui Ceaușescu, nu costa chiar așa
scump, nu costa ca la particular acuma, când te dudesc, te belesc, de 7 piei. Lenuța
masoarea către doamna din Teleorman, doamna Samu:
- "Tot așa de cicălitoare sunteți și,
cu domnul profesor?" Vica când venea, în control, doamna docctor de la
Recea, avea de șpreat prin casă cu miros de măelin și un altul de brad și era
plăcută atmosfera în casa ordonată și curățită, măturată, că Vica era harnică tot timpul, în mișcare, dinamică.
Popa Vasile:
- "Tot Daria la grădiniță Poftă bună
mulțumim și la masă nu vorbim". A venit și, în spital masa și
"mulțumim de masă, că bucătăreasa a fost frumoasă și bucatele
gustoasă." Bun o fost și ni scump, zice Popa referindu-se la pilaf care
dintre măsele, îl scoatem cu un stâlp de telegraf. Un fotoaudioclip recitare
din cartea Intoarcerea Cavalerului Pelasg de Catalin Al Doamnei – O Inspiratie
mitologica, sursa de vigoare intr-un univers dezhumanizat ne spune criticul
Angela Nache Mamier.
- "Bată-te norocul, cu o straiță de
bani, să fie mnicuță, dar îndesată"! Fie moșul cât de bătrân, că tot ar mânca
măr din sân. Asta este altu nu-i. Tăt lucru e la vremea ĺui. Omul bătrân vrea
măr din sân, dar la trup nu-i putere. Tot la copiii,nepoți, ni gândul,da acuma
ne-a trecut vremea ca la frunză,zice Lenuța masoarea recuperare. Tot la copiii,
nepoți, ni gândul, da acuma ne-a trecut vremea ca la frunză, zice Lenuța
masoarea recuperare. Au femeile infermiere un dezinfectant care dă un aer, parfum,
foarte plăcut, fără a fi înecăcios (se cheamă ambientor primăvara), zice femeia
Ana, o femeie, cu vino-ncoace, în Recuperare, Ben dragule, că dacă aș avea cu
ce și ar voii și ea, gândești, c-aș păcătuii, dăi-n fene, lume, vorba lui
bunicul, Viorel Ferghete, fătu, sfătu, un țăram harnic și sfătos, că dacă
careva era cum nu trebuie, mincinos ca parlamentarii, îi lua peste picior pe
consilierii colectivului / sfatului popular, din Sâmpetru - Almașului, când, în
1968, administrația, a trecut la Hida-Almașului. Pădurean Gheorghe cu AVC, paralizat,
fără posibilitatea de a umbla are impresia, că pate umbla, dar e ca cel căruia
chirurgul i-a tăiat picioarele, dar el nu realizează, focul ei de lume! Unele
cuvintte / expresii, în sparență cu nici o legătură, cu povesteamea, trăirea
artistică, cu ce se petrece, povestește, liturghia din spice, cu bobele de grâu
mășcat / aurul cenușiu strecurat, ușor social-uman de stresat, în înțelepciunea
nebunului, dar să vedem cum explică chestia, cu stres acest profesor de 91, Samu
Valeriu care mâine ne va explica, în acest ce și cum (sunt și eu curios,
sănătos / prost crescut, chiar dacă eu nu i-am fost student ca Aristotel
Bunescu, bucureșteanul marelui poet al învierii și al imnelor Alexandru, un
neaoș de doină și de poomină, al Transilvaniei și al României mioritice și
carpatice ca mândra fată din măreții Carpați, cu cireșari, iar, în Delta
Dunării cu Scatiu și acel copil isteț al vâslitului, originar din Topa-mică
Alexandru, buricul țării, însă profesor
al catedrei Mihai Eminescu tocmai, în capitala, micul Paris din ROMÂNIA, orașul
lmnèlor din Topa fiin satul lui natal, comuna Sâmpaul-Cluj, unde casa poetului
se ruinează și pe undee am lucrat și eu ca vetmrinar (te miri ce n-am făcut
profesional ) unde am lucrat, nu te supăra frate, am lucrat ca Tehnician
veterinar și la începutul carierei mele, în pofesie, loc pe unde la Nădeșel am
fost dragul de inspector șef Ioan Precup care a profesat, în castelul din satul
Nădășel ca medic veterinar de dispensar medic sanitar veterinar dus pentru
priceoerea lui inspector șef de județ / al regiunii Cluj, că omul ținea frânele
cum cerea parridul comunist. (i s-a dat la regiune cheile pe birou și numirea
era făcută, nu se mai putea codi, refuza funcția. Drăgan Flaviu ne-a adus un
transport de lemne (scump, dar imoortamt e, că a făcut-o). Pentru lemne am
telefonat și eu și Daria și-i bine că ne-a adus. Marin Teci le creapă. Trăiește
cu Daria, dar îmi pretinde bani. Prof. Samu, mâine le spun despre stres. C-a fi
sau n-fi așa vom vedea. Vai ce mai zburam cu avionul! Acuma zburăm cu gândul la
Maiorca, zice teleormăneana, doamna profesorului Samu. Prof. băimărean Hetțeg
ține să vină la mine, dar nu să nu-aducă ceva, în ciudă, că-i zic să nu se
ostenească și să se cheltuie, el stăruie. Are doi cipilași (nu știu ce a găsit
la mine acest om scump și tânăr, chiar așa ce o fi crezând, că comoră, nu sunt
și spiritual nici atât nu sunt? Vine Miha să-mi aducă schimburi. Se ostenește, chiar
dacă i-s tată vitreg.
- Pai saraca te mai are doar pe tine. Ca
restu’s plecati pe la casele lor.
- VICA era gen femenin, in genunchi mă
întorc la tine. Cât îi moșul de bătrân tot ar mai mânca măr din sân, Câtu-i
baba de isteață tăt s-ar lăsa strânsă-n brață. (Popa Vasile, o zicea, că
totdeauna o fost cumva). Cât îi moșu de bătrân... Pintea din mogoja a mers la
colindat și prietenul Emil Lazar-Dejeanul i-a adus steaua haiducului la muzeul
de istorie, din Municipiul Dej.
- Cum spuneam in mesajul de astazi, multe
din tarele ce i le reprosam fostului regim nu tin neaparat de regim in sine, ci
de altceva, de deasupta sitemelor / regimurilor. Citez din articolul D-nei
Magda Ursacche, de mai jos:
"Mă
tem că unii dintre raportorii antrenați în
Procesul Comunismului le cam calcă pe urme inchizitorilor roșii. Marii
intelectuali ai Academiei au fost înlocuiți de semi-analfabeți în
proletcultură; în postsocialism, discipolii școlii Boia îi vor
înlocui pe istoricii cu carte, dar fără
parte, sufocați de noile forme de
cenzură, deloc sufocante pentru oportuniști mediocri?"
- Multam Mariane! Pacientului Dan Chirvai
la ora Zero, oră nepotrivită, îi sună telefonul, ceasul, alarma și nimeni nu
ști să-i regleze, să-l butoneze și alarmant deranjează, că trezit, cu greu
readormi la loc. Dacă n-ar fi unele incidente am mai ști, că trăim? Azi
o1.10.2021, ziua mea de naștere, Ben, phonex, în nădejde= speranță+credință, un
bonus a omului normal-educat, performant.
- La Multi Ani frate Pavele! Dar tu stii
ca noi jidanii nu ne felicitam unii pe altii de ziua onomastica. Fii parolist!
Nu-ti trada osanza. Sper ca ai primit un tort in salon de la fetele frumoase de
serviciu sau ai Diabet? Cadoul tau e viata. Pofta mare! Bucura-te Pavele !!!
- Ce ți s-o aprins călcâiele, nebunule
frumos și înțelept? Nu știi-ai e cum e azi, a coborât Moise cu legile de pe
muntele Sinai și Noe a coborât de pe Ararat având pe umeri un porumbel cu ram
verde-n cioc.
- Ti-am trimis o CADANA ca eu lesin cand
vad tzatze. Buci, buci, buci....
- S-a coborât milităria din pod și acuma
suntem la apelul de seară? Leșini, că ești slab de inger, când vezi nuduri goale
de femeie.
- Numai sanii, la fese sunt energetic.
- Cine poate fi mai naibii / a lui
Dumnezeu ca tine? (știi și tu, Înțelepciunea nebunului, nu-i așa? Prof. Samu
Valeriu, 91a: Stresu-i o apăsare; dacă vă înjură vecinul, sunteți strsat; dacă
vi bolnav copilul ești stresat, te stresat dacă ai salarul mic, pensia mică.
Ești stresat dacă nu ești acasă ca tine, Ben, că ai apăsare amintirile, dorul.
Omul e într-o permanentă apăsare și grija e un stres. Indiferent ce sarcină ai
de bucurie / necaz, ești, sunt, sub
povara stresului și stresul duce la îmbonăvire, Ben dragă. E o idee, în
general, chiar și, când ești cu grija să nu-mi supăr soacra / nevasta și chiar
grija mă fac sau nu bine e un stres. Bătrânețea e un stres, că oamenii bătrâni
se gândesc: mai trăiesc / nu mâine?
- Sa stii ca nu sunt departe de tine. Si
eu ratacesc prin valea mortii si din cand in cand sunt un Fat Frumos din
lacrima eminesciana dar imi trece repede si multumesc Domnului cu o rugaciune
ca inca ma mai lasa sa ma bucur in Creatia Sa.
- Florin Ceocea,îmi trimite mesaj:
- "Scrieți, este excelent. Este
excelența, că existați ca ființă umană."
- Vezi ce frumos iti scrie. Toti te iubesc
si apreciaza.
NĂSCUT LA SAT DE VEȘNICIE
Sunt ca truchiul de copac, tei, uscat,
în parc, ce-i drept născut de veșnicie la sat, de Românie cu omenie,
fără să mai am ce să fac: haz de
necaz și pricaz
ca quo vadis, Domine,
în lumina lină ca să domine,
să m-aline cu înviere,
candidat, la fericire,
în nemurire.
Flaviu,
după ce-am propus să facem livadă mai jos de Dos, din sus de Victor Revnic, Căluțu:
- "Hai, să facem", că e un
fecior harnic, îndărătnic și cu inițiativă (și am angajat pe Marin și Valentin,
tată-su, din jurca care au îngrădit și plantat pruni mai scump ce-i drept, dar
cine lucră de pomană, azi și s-a zis și făcut, cum alții n-au, în Ciubăncuța, dar
neajunsul e, că Vica nu va avea cum să guste din prune, dar, când faci un lucru
de fapt, nu pentru tine, vorba lui Ștefan cel Mare drept și Sfânt, că-l faci pe
bune, pentru urmași, cum el a făcut după fiecare bătălie câștigată câte-o
biserică și a rămas de doină și de pomină, de istorie, în legendă și, în
istorie, cum rar a rămas cineva-n lume, românii, în general fiind unici pe
mapamond, chiar nici americanii neegalându-i, în specific și civiluzație, că
nu-i popor pe lume ca românii noștri pe lume, în rostul lor, destoinici unici
și cu specificul lor, dragule Ben, c-așa suntem noi ceea ce suntem, în iubire
ca Eminescu / Nichita Stănescu, cu folos, în rost cu bun simț și bun gust, verde
de albastru, în măsura lucrurilor, cum rar comoară și cu pitoresc de frescă,
Russo.
- Dragă Pavele, M-am înveselit de
dimineață aascultând cântecul Pavele, Pavele, interpretat de Emil Gavriș, de
ziua ta. Felicitări și pentru Capitolul 61 -Mere pădurețe, 2021. Cu repect și
prețuire, Ioan
- Bunule meu Pinex, nu fi artist pesimist,
că nici cu mine, nu-i rău, că nu-i rău (am de lucru și nu mor eu, cum n-o murit
nici grecul, nici cel care a scris Raport către El Greco.
- Pavele mancacear boala, Pavele, Pavele. / Ce-ai catat la Marioara,
Pavele, Pavele. / I-ai facut....., Pavele, Pavele. Frumoasa melodia! O cantam
toti in copilarie dupa Pavel.
- Mere un bade la farmacie și cere
farmacistei să-i dea o viagra de 50 mg, dar farmacista am numa de 100 mg, dar o
rupi în două. Badea nedumerit întreabă:
- "Pe cine să rup în două, pe
nevastă-mea?" Oamenii-s oameni și doar oameni / sfinții lui Dumnezeu. Ieri,
o1.1o.2021, cu zecile / sutele m-au felicitat, mi-au urat ani muți, sănătate și
bine, în ciudă, că nu-s recunoscut, în literatură și academicii se prefac, în
ciudă, că nu-l știu cine-i sărăntocul Pavel Rătundeanu-Ferghete, un om între
oameni și pentru oameni ca papșotistul și istoricul Nicolae Bălcescu. Ca atare
sincer, la mulți ani, fericiți ani și bună dimineața nouă tuturora, cum
grăiește Dăriuța nepota lui Vasile Popa și aiasta ca un sincer mulțumesc, în
România lui te iubesc! Trenul lui ilie Marian cel scump muntean, nu trăiește, în
van, cu trenu și harnic, pragmatic ne aprovizinează cu literatură, că domnia sa
la nevoie face gargară cu pioneză, cu timpul patinează ca un monstru sacru. După
ani revin la Șimleu, în liceul agricol și ajuns, în oraș merg la hotel să mă
găzduiesc, unicul din orășel se pare care era ocupat de muncitori și pentru
moment nu-mi cade altă fisă, decât să mă duc la miliție unde cer să fiu cazat
peste noapte și milițienii se codeau, că n-am făcut vreo spargere, dar tot ei
sunt cei care mă mână să merg la școală și merg ca fost novice și aici, că
aflase din revistă, din Mugurii Silvaniei află, că Pavel Rătundeanu-Ferghete a
fost liceeanul școlii și Alexandru Berceanu și mă cheamă, în cămin să merg să
dorm cu el, în cameră, o face dezinteresat, cu un fel de omenie proorie, specifică
românului, ba chiar, îmi cere să-i dau un vocabular, în care eu trimisem
folclor către redacția revistei și o fac bucuros, că era poetul și redactorul
revistei și o făcusem bucuros și azi, acuma mai vorbind cu el vidio, telefonic,
el mai silitor, ajungând să urmeze facultatea agricolă și ajungând medic veterinar,
cum n-am ajuns eu ciofligarul ca Florin Persic mare actor de teatru și film, în
viață încă, acest clujean adorat clujean ca Lulu, un simpatic a orășenilor, chiar
dacă acest simoatic era un nimen și a lui nimen, un înțelept a Clujului ca Letu
din Sâmpetru / domnișoru, din Osoiu. Ți-am mai spus și un timp, dar a reapărut
pe facebook un Ben Todică, cu poza ta, dar nu-i bai, că, îmi ești drag Poenix
din Australia, ești ce mi mie mai drag pe lume. În căminul școlii, cu Berceanu,
atunci, nu mai știu ce-am șprovăit, probail și incredibil, adevărat despre
literatură, am făcut-o cu naivitate și candoarea, care a existat, în acele
vremi de dulci amintiri a firelor de tort de George Coșbuc, poetul neamului din
Holdău, Năsăud, cu Nunta Zanfirei. Tata, Dragomir, murise otrăvit treptat la
restaurantul de lângă gară mâcând ciolan cu fasole, șmecherit de șeful
restaurantului, Ianoș descoperit, cu Brad din Aghireș sat, cu kilograme de aur,
în ruda de țeavă de la căruță și ca atare deveniți pe o mână cu ciufii de securiști.
Tata se opuse să intre, în securitatea muncitorească nevroind să-și pârască
colegii de muncă. în 1981, într-o duminică, în biserică, îi vine rău. Urmează
injectarea cu morfină și nu se mai trezește, în veac și-l pierdem pe Dragomir
Ferghete, pe omul ăla înalt din Aghireș-fabrici și bărbatul lui Veronica,
bărbatul blajin, un om cinstit, sincer și direct la vorbă, bărbatul mamii.
- Mult Stimate Domnule, Pavel Rătundeanu
Ferghete, Mă bucur de mesajele Dumneavoastră. Acest mesaj, este, mi se pare, de
sărbătoarea personală. Chiar dacă am întârziat cu urarea, ea este valabilă un an întreg, Deci: LA MULȚI
ANI cu Sănătate, Bucurii și Inspirație, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.
- Mult stimată și neprețuită doamnă ești o
aleasă și o deosebită, distinctă ca om între oameni, o cumsecade. Roman Vasile
e paralizat ca cel din Biblie de peste 34 ani, grea suferință. Cine rezolvă
nenorocitea, că doctorii nici ei nu pot face nimic benefic și eficient, ambietor,
ameliator, o primăvară, în viața oamenilor. Uneori noi oamenii tulburăm apele. La
tomograf, CT, află și pe partea dreaptă leziune hemoragică, îmi spune Dr. Vasile
Marius Rusu, medic neurog etaj 4, Recuperare, Cj. E rău, dar deocamdată nu mă
simt suferind ca alți suferinzi. Calul bătrân greu se învață în ham, greu ca, în
amintirea scrisă de Slavici parese:
- "Greu la deal Ioane!
- "Greu bădie Mihai!"și, ce
frumos lucru mai aflăm despre cei doi prieteni, titani spirituali a neamului
pur sânge românesc, neam cu un grozavi oameni de omenie de Românie. Fiecare
zice cum crede, cu expresii celebre / ordinare, special și dacă nu se elimină
retribuțiile speciale, ciontul de ros, că e și cărnos ca o șuncă din Spania, în
feliuțe de pecie, știi tu, cu ce gust artist, Ben, știi din România noastră pretențioasă
și specială, națională, tradațională,cu specific și unicitate, cum mai rar, mai
ales, când își bagă nasul și tăcutul președinte, că taca cumpără vaca, mai
fiind o vorbă, că dacă zici faci colaci, dar, cum zice Pr. Grigore Crăciunaș un
vechi arhaic folclor, din Maramureș descălecat, în parohia Ciubanca și
Ciubăncuța, dar colacii, tot nu-i mănânci, că vorba lui vine, că dacă zici / nu
taci, tăt, îi strici, colacii și Pr. Floarea Mureșan zice, că uneori te ții
morțiș, cu dinții și nu-i puțin lucru e, te ții ca sacaiul de coma calului, eu
știam ca scaiul de lâna oii. Răspunde la chestionarul lui Ovidiu Densușeanu și
Adrian Fochi, îl laudă, elogiază în cartea sa: Eresuri, din secolul al XIX-lea.
Ce pot cârcova ceva, să pun pupăză peste colac și să fiu pasăre mândră ca
pupăza la care-i pute cuibul? Dacă nu-i voință, poți zice celuilat:
- "Mă fă asta și asta, dar dacă nu-i
voință, zice Vasile Roman, tot nu faci lucru bun. Pe beteagul, bolavul, pacientul,
Dan Chirvai (om prost crescut, cum ar zice prof. Samu Valeriu, pacient al
Dr.-rului. Neuro Rusu Vasile-Marius, dar ce să vă zic ? Chirvai e, din Câmpia
Turzii, eu unul nu-l înțeleg, că-și lasă mâncarea pentru țigară, Vasile Sima,
Porția, îmi zice și eu am găsit pe vremea mea, în armată inși, indivizi,
care-și da pâinea pentru țigări și acuma având 96 ani, eu văzând asta m-am
lăsat de țigară și rația mea de țigări o dam celor înrăiți, pentru pâine, o dam
celor pasionați pe fumat și eu țigara, tutunul, nu l-am mai dus la gura mea, a
mai zis cel care a venit de pe front sănătos tun ca voinicoasa și voluntara
regina Maria care era patriotă ca româncele noastre/ Ecaterina Teodoroiu sau
D'Arc-ul francezilor, am fost mai zice la control de plămâni și s-a mirat
medicul, cât de sănătos sânt, zice bravos badea Vasile Sima, Porția care și
când merea la moară la Moară la Gusti Călitu / Plăcinta, nu lua mai mare taru, ca
el să nu-și ridice singur sacu cu grăunțe, în spate, când îl lăsa jos. Ne
simțim bine, mulțumim Dumnezeului nostru! Aiesta Ioan Miron m-a sunat și ca să
prindă mulți iepuri dintr-o pușcătură, cu pușcă din soc și cu câlți:
- "Te las, că nu glumă, mă sună
cineva". Mă de ce te apucă damblaua, îi zice teleormăneana la domnul
profesor psiholog, Samu Valeriu, el din Oradea, om care la vârsta, etatea lui
poate fi, dar nu-i ramolit, că judecă cu
limpezime și, îl frământă gândul să mai scrie cărți.
- "Ai grijă, că capeți și peste
muzicuță," îi zice Gheorghe Pădurean lui Dan Chirvai, pe care doar
doctorul Lutul la 56 ani e rezolvarea oricât ne-am dori mai mult, că ce om nu
și-ar dori să fie sănătos? Pe cine, nu aburește Necuratul?
- "Unicunul, Dumnezeu, există, că un
sigur Dumnezeu avem toți", zice Roman Vasile.
- "Dumnezeu, îți zice sa mergi
înainte, dar noi o luăm la stânga și nu neapărat de șmecheri, dar pierdem
partida." și Chirvai Dan, zice și zice obsedat.
- "Cu povestea am uitat, să zic, să
mă ridice mai sus... zice Roman.
- "Mă cât să-ți pun?" Ca, io cum
îs? jumate de om? Pune-l întreg." Ca un Marco Polo, în călătoriile sale mă
simt inimă de scriitor, în spital descoperind pacienți, fără a-i descrie ca el
amplu și a nota totul explicând ce și
cum, celebru, cu vobe de duh, expresii celebre și așa zise pilde, în stil mare,
legând, sudând totul cu nonșalanță, cu experență nativă și nararivă, din
prespectivă creeativă a lui a fi. Pentru un copil ca mine chiar și Sâmpetru era
un tărâm de basm, cu balsam, în copilăria mea naivă, eu un prichindel, cu
cămășuțe lungi de pânză țesute din fuior, tort, tors pe furcă, urzit, întins pe
război și țesut, în casă, cu hărnicie și îndemânare, după ce cânepa era smulsă
de unde a fost semănată și topită, în vale, în valea Sâmpetrului / valea
Almașului ca, în topitoare anume, în Ciubăncuța, făcută ca la Părăul Mărului și
uscate apoi și zdrobite, în zdrobalău, meliță, după cum se pricepea mama
Veronica / nevasta Vica, două dintre țărăncile muieri fără cusur, din
înțelepciunea și nebunia satului, pe umerii cărora se căra toată grija cea
lumească a lumii, minunii și luminii nestrivite, din corola veșniciei
pământești și de povești, cu drept de a fi. Mulți nu știu / nu vreau să știe
lucru aiesta, din încâlcita lume, presărată, împânzită cu martiri, din toate
păturile sociale. Poștașul Mihălțan, îi povestise, ce-i făcuseră cei îngurgați,
în partid, cățeii lui Gheorghiu / Ceaușescu, ticăloșii activiști, cum pe drumul
Dorolț - Inuc, îi ciuruiseră spițele de la roțile șaretei, că vruseră să-l
păgubească și înfrice ca să nu spuie din ce știa, că făcuseră acești ștabi care
nu mai aveau bun simț, că oricum te-ai suci și învârti, tot politicienii, aveau
dreptate de când e lumea, lume și există politicieni. Mihălțan ar fi fost un
martor incomod și-n ce-l privește pe Dragomir, că prinse firul (ce știa era cu
risc, nu era o joacă de copil). Martorii incomozi trebuiau eliminați, cu
metoade care credeau, că numai ei le cunosc.
- "Bună dimineața, când se scoală
rața, intră infermiera Simu cântând. Unde ne-a adus paganismul, distrugerea
educatiei.
- Este perfect. Dar nu putem băĝa
înțelepciune cu pàlnia în capul cuiva, iar un mo se formează în douăzeci de
ani, iar noi trăim niște urgențe. În altă ordine de idei, un obicei rău, un
cuvànt insidios, o practică perversă
prinde mai ușor adepți decàt contrarul. Suntem atàt de jos în morală încàt
suntem vulnerabili la ori ce. Singura cale este aplicarea perceptelor biblice,
de către fiecare, fără nici o abatere. Cele
zece porunci să fie respectate cu sfințenie de către fiecare individ, chiar sub
teama unei pedepse legale. Dar cine are puterea, dorința și tăria să facă
această lege cu aplicare mondială? Mintea unora merge doar la supremația prin
îmbogățire, dorind doar numsi ridicarea unora. Partea rea este că prin modul
lor de a se gospodări, iau de la popoare, sub o formă sau alta, bunurile. Doamne
luminează firea omenească și dă-i înțelepciunea dreptei credințe și
adevăratei cerințe, ,, dreptte, egalitate și fraternitate” ( evit
cuvântul ,,democrație, noțiune ,,modelată”, de spiritele rele) Cu stimă, Melania
Rusu Caragioiu.
- Aceeași infermieră, când are de lucru, în
salon:
- "Să le fută Stalin!" De ce? Că
Stalin o fost un bandit contra umamnității, dar atunci pe Dumnezeu de ce-l
înjurăm, suduim, El, ce ne-o făcut și dacă nu ne-o făcut rău, de ce spurcăm altruismul?
Ce ne-o apucat stroșala? Copilul aiesta năzdrăvan ciubăncuțan Flaviu" Teodor
Celemen vrea aici vrea cu plan să-și facă bine gândit, o cabană că așa el
construit ca Meșterul Manole sortit, din pântecele mamei sale Vica, ca mama
lui, cu matematica veșniciei născut isteț și harnic, cum mai rar e pe stei de
Carpați floarea de colț și bujorul, crinul și narcisa, în rezervație cu
zimbrul, din Hațeg, pentru a da armonie, noblețe și grumusețea fără pereche a
piesajului fără egal a genialului și spiritualului Eminescu, din pitorescul
spațiu mioritic românesc. Observați
Marian aiesta, Ilie Pintilie a epocii și trăirii sale artistice ce fel de om
special e fără a se grozăvi, făcut să ne mângâie și ungă sufletul, cu o mangură
de cultură, picătură de cultură și și știință ca un om dintre oameni, și pentru
oameni, dragule Phonex, din Patagonia lui Iisus, cu suflet de limba română. Cu
Vasile Sima a Șutului din Oșorhel, mai bețiv și fumător înrăit, chiulangiu, chiar
și mincinos zicând, că el, își lasă loc și de Bună ziua pe unde lucră, eu
iertător, îl rechemam să-mi lucre te miri ce, să-mi lucre ce aveam nevoie, chiar
dacă cu clenci ca Clenciu, îl mai azeam trăncănind involuntar, spontan:
- "Să ție lucru până mă duc io de
aici" și aiasta pentru că era un lucrător neserios, mai fușărea, lăsând și
cuie nebătute și alte șmecherii: ciortea din cuie și alte lucruri care le da
altora pe de beut, jonglerii de lui, crezând, că fraierește pe cel la care-i
lucra, dar Vica-l prindea cu mâța-n sac, însă iertătoare, îi ierta faptele, că
trebuie de unde lucră să trăiască și el, acesta care o șutea, cel care o fură
văzând cu ochii, crezând, că o fraierește, o păcălește. Cum adică, își lăsa loc
și de un Bună ziua, Șutu aiesta? Vagabondul, huliganul, mahalagiul din Ocna Dejului,
eu fiind, în spital, îmi telefonează Daria, că și aseară s-o purtat urât și
acuma dimineața, vorbind prost, după cum ii obiceiul, năravul de prost crescut,
chiar zicând:
- "Am stat cu tine un an, nu-s legali
și am dreptul la dreptul din drepturile tale de moștenire, îi zice Marin Teci
Dariei (cum adică, că Daria l-a întreținut, din banii ei, o mâncat ca trântorul
de gratis, în stupină, dar are pretenții la truda de o viață a lui Vica, să zic
și a lui Pavel și gândesc eu cinstit: pentru aiasta a venit el mahalagiul din
Dej, cu astfel de intenții ca Păturică din Ciocoii vechi și noi ca să
parvină?). Nici eu nu știu ce-i de făcut, că nici Daria nu poate trăii sub
sperla imperiului stresului, stresată sub barbaria vorbelor vulgare și sub
violența comportamentului lui nepopular, a nesincerității, cu violență care
numai domestică nu-i, chiar dacă doar a vorbelor care lovesc nebunește, în
culorile de trai a existenței și-i stresant, neomenesc, că lovesc, în auz
asurzitor (tu,Ben și dacă nu știi înțelepciunea nebunului, legile țării, din
România, legile de acasă, ce spui?) Stresul, chiar verbal, nu-i sănătos, spun
de la mine putere. A căzut guvernul Câțu.
- Si nu s-a lovit la picior?
- Martorii incomozi trebuiau eliminați, cu
metode care credeau, că numai ei le cunosc. Dar vin ai noștri, pleacă ai
noștri. Chirvai Dan e de proastă amintire și, nu, că el ar fi omul proost
crescut, cum zice prof. Și omul Samu Valeriu, că el era cum era Chirvai, cu
mersul greoi și, că visa frumos spunând, că omul are nevoe de nevastă și așa
schilav, nimurug, cu mers a naibii de rău, dar el tot o ținea morțiș: una și
bună, în ciudă, că purta pempers și se scăpa pe el, dar tot zicea la 56 ani, de
la 30 descoperit cu scleroză, în plăci, că bărbatul are nevoie de femeie și
femeia de bărbat, că judeca cu mintiuca lui, cum j-ar fi judecat Gusti pocăitul, că altcum nu-l
duce mintea și visa, în roz femeia ce și-o dorea și un neputincios, vrând-o și
ca să-l ajute, să-l curețe, c-alfel ca bărbat deabea deplasându-se, numai
Dumnezeu știind ce putea face, în calitate de bărbat acest Dan Chirvai, din
Câmpia (moșu cocoșu, nu visează la măru roșu din sânul Evei, că l-ar mânca și
fără un dinte-n gură?) Da cind sunt la interviu toți vorbesc frumos de parca ar
aduce raiu pe pământ.
- Covidul asta ne demonstreaza ca toti
lucreaza impreuna, americani, rusi, chinezi... e o gasca care conduce totul si
ea se numeste PROSTIA UMANA. TOTI IS VITEJI DAR TOTI AU CACAT IN IZMENE !
- Da oameni care se duc la spital sunt trecuți
de covit și sunt ținuți izolați fără medicamente mișcare și ne îngrijiți dacă
ii spui la doctor ceva se rateste la tine ca el știe ce sa facă și te izolează
și mai rău sau te leagă de pat. Da trebuie sa lase sa moara cit mai
multa lume, de unde știau ca că vine valu patru.
- Astia-s de la timpul probabil.
- Li se ia și telefoanele, sa nu poată sa
spună ce-i acolo.
- "Bând devii alt om care mai vrea
unul," zice Liviu pocăitul, "că-ți depășeti atribuțiile", adaugă
sfătos. Îi zice Liviu Bereski. Dacă revista-i bună, ține de saț? Viața ni
zbuciumată, nu ca la scriitorul, cu orele astrale ȘTEFAN ZWAIG sau Marta H..., cea
cu premiul Nobel, plecată, în Israel, din România lui Iisus și Eminescu, ambii
geto-daci, după secretele de la Vatican. Pr.Prof.Dr.Al.Stănciulescu e un om
strălucit de cultură și chiar scriitor care după spusa lui, este prieten de o
viață cu mine, cu Pavel Rătundeanu-Ferghete care prin ce face e o excelență. Din
nou prietenul mostru bun.
- Dragă Pavel, Mulțumesc, așa cum o fac
întotdeauna, când primesc scrieri de la tine. Te aștept cu bucurie! Ionica din
Gepiu
- Un lucru trebuie să-l faci cu
seriozitate și pasiune. Am fost mutat, în salonul 405, dar regret, că nu pot reține tot ce se povestește, în salon,
c-ar fi ceva foarte frumos, dar iartă-mă, că scriu murculuit, sclintit și
smintit, canonit, fără a suda cum trebuie vorbele, în propoziții și
propozițiile, în fraze ca Bașalbașa.
- Nu conteaza frate Pavele. Scie totul asa
cum poti ca repar eu mai tarziu.
- Fă cum să fie bine, că știi tu, Ai habar
cu tot ce ni se întâmplă halandala, de râsul lumii. Totu-i doar ca la noi, că
nu ne-au condus cine trebuie, tâlhăria și pacostea fiind ca la drumul mare. Noi
să respectăm niște pași și numa'să nu ne aruncăm sub tren, că tu știi cu
țiganul ăla snoava, că zice, că tată-su o murit, în accident de avion.
- "Da, o fost cu avionul?
- "Nu, da s-o uitat după avion și o
căzut, într-o gaură de canal și nu pot să zic, că n-o fost accident de avion.
- Știi,
că am belit-o, zice unul care lucra tichinigiu. Ciudă mi, că sunt cum sunt, un
neputincios care multe nu poate face de unul singur ca atunci, când trăia
năstrușnica Vica, dar cine mai ști acest lucru artist, gura ei de aur
înțelegându-i-o, chiar și, când, nu-mi plăcea ce zice, eu fiind plesnit, pilit
ca și cum aș fi plecat, după păhărele de pălincă
cinstite de cei cărora le-am salvat animalele, asta fiindu-le plata pentru
binele făcut, în ciudă, că familiei mele, chiar și lui Vica, îi lipsea și niște
leuți, cum, îmi mai luau cei care, îmi lucra câte ceva, ce eu nu mă pricepeam
să fac la casa mea / să cumpere de ale gurii, dar eu rușinos, chiar dacă mă
întreba:
- "Cât mă coastă, domnule
doctor?" Eu știam să zic numai:
- "Nimic, nu te coastă nimic", că
de la colectiv la normă / zi muncă: câștigau insuficient ca atare săream puțin
peste măsura lucrurilor, chiar dacă după și închideam ochii ca și cum n-ar fi
avut oamenii greutăți, chiar dacă după rușine nu beiai nici apă măcar, batăr, dar
aiasta-mi era firea și, chiar la dispensarul veterinar taxa de consultație o
plăteam din salarul meu, cum și acuma, nu primeam dreptul de autor și cele
câteva exemplare de carte editate mi le plăteam din puțina pensie ce o am, deși
trebuia din pensie, trebuia să-mi achit impozitul la casă, pentru pământ și să
cumpăr de ale gurii, îmbrăcăminte și lemne pentru ca să iernez, dar câte nu-i
trebuie omului, pentru traiul omenesc, Câțule sau domnule președinte Iohannis, că
cine ce-ți face, cine ce-ți dă bonus pe lumea aiasta destul de precară și de
barbară, cine, îți face dă de futu-ți pomană, dar ho, mă, no! îmi dă ceva
cineva, că scriu cineva, îmi dă drept de autor, deși munca cinstită trebuiește
plătită, îmi dă, că rău nu scriu și-i o strădanie și o silință artistică
neluată de prea mulți, în seamă, nu credeți, dragilor compatrioți!? Tot
reproșați regimului comunist, a lui Ceaușescu care de bine de rău se achita
onorabil și a fost om de onoare scăpându-ne de multe belele, țara de datorii și
cheltuielile pe energie, gaz, chirii, nu erau exagerat de mari, nu impozita și
cenușa din vatră, că nu se trăia, în Împărăția oglinzilor și fuselor strâmbe.
- Blocul comunist a fost pacalit de vulpea
sireata care ia luat cascavalul din gura. Oamenii nu au fost capabili sa
gestioneze ce au. Au fost pacaliti cu cioburile stralucitoare ale vestului.
- Planuri strigătoare la cer. Ce planuri
cu ocus pocus aveți, domnule președinre, cu guvernul Câțu / a lui Covrig Orban (nu
știți, că orbanul, că primăvara la țară distruge năpăstuitor răsadurile de
legume, că vine cu frig și îngheț, e cu cădere liberă de năpastă și distrugere
ca tăierea pădurilor sub comănduirea ta iubite conducător mai rău decât sub
haiduci, haiducii ca Robin Hood / Duliș, T. Bălan având pădurea doar să se
aciuieze, găzduiască, în ea ca atare, un așezământ sfân așa, că ce comentariu
mai faci la balamucul cu scandal din azilele bătrânilor sau din casele de
copiii, că nu li se măresc Condițiile și așa dificile, mai vai de lume, așa, că
ce faci, fără să caști gura șefule, că orice-i zice s fără leac. e-i zice, neavând
ce-i zice de fapt?
- "Voi știți c-aici a fost ursu Mișu
care a făcut pișu", zice Liviu. Știi, că am belit-o, zice unul care lucra
tichinigiu. Chiar Arafat, un străin zice lui Câțu:
- câți de aici, zice lui pară mălăiață, în
gura lui nătăfleață, lui cacă, în drum și apoi fuge, Câțu-n tufă și o oaie
cufurită cufurește întreaga turmă, tot partidul și, chiar și pe președinte ca
Orban Ludovic. Când vrea Nuța, nu vrea puțz, se vaietă Ioan și atunci eu ce am deziz, că-s ca Duliș un proscris? Las
fierbinți, n-are substanță spirituală și atunci la ce să râd și la ce să mă uit
admirabil ca la Moromeții? Eu sînt om de rând nici nu cumpăr nici nu vând (Liviu...)
- "Vai de părinții care n-asvultă de
copiii!" Zice Ioan Deac găsindu-și inspirația.
- "Nelu joacă joacă jocul miresei și
fură și mireasa," zice liviu, în salonul 405. Nimic nu-i mai important, nici
n-a avut cum fi ca Vica, că ea era cea care acuma, îmi lipsește, că-i simt lipsa
și de ce crezi, dumneata, mata cum ar zice oltenașul Pr.Al. Stănciulescu-Bârda?
Eu alături de Vica n-am riscat nimic, ea fiindu-mi paza cea bună, că ea a fost
soția mea și mamă pentru copiii ei. Ea tot timpul o citit ca Pavel, că nu s-a plafonat
și putea fi un bun exemplu și ce a făcut lucru bun.
- "Ce ai de gând ?"
- "Mă duc întins spre ce mi-am dorit,
să-mi fac luna de miere."
Vai
de inima popii, că luni plouă marți... Azi mi se gată seherezada a 1100
povești, din Clinica Recuperare, dar Mihaela, îmi zice:
- "Ticule, mai stai, în Cluj, că ai
unde sta ai loc."
Spitalul
nu-i un calvar, ci locul, unde m-am tratat, oblojit, de domnul Dr.Rusu
Vasile-Marius neurolog. Mă mimuna, minunează puterea lui Iisus, puterea de mântuire
doar prin simpla apropiere de semeni și puterea prin vorbe, prin cuvinte de a
elimina pe Mamona, pe Satan, eliminarea, scoaterea, din oamenii stăpâniți de
demoni, de draci și era suficient acele cuvintre:
- "Ptiu, piei Satană". Oricine
ce ar zice, e o putere, o grozăvie, miracol, o credință covârșitoare și o
desăvârșire fără capăt, fără limită, spre care omul e cale către adevăr și
viață, e o conștiință social-umană. Oamenii caută un sprijin, o lecuire
vindecare, prin doctor, cum Iisus o găsea, prin Dumnezeu. Când ești beteag,
bolnav, nici să gândești nu poți. Din lipsă de locuri, în sslonele lui Rusu,
sunt mutat, în 405, salonul lui Dr. Aron, din neamul prof lui Eminescu, Aron
Pumnul? Nu scâncesc cercetarea, că nu aiasta contează, azi fără nici o gârgară
cu pioneză, ies din spital și-i singurul lucru care mai contează. Am ajuns la
Mihaela. M-am schimbat de haine. Televizorul nu mi l-am pornit, că fiică-sa
lucrează de acasă și n-a avut răbdare să mi-l pornească ea Roxana. Merg la
Ciubăncuța, când va zice ea Mihaela. Cucu fore-ai de minune lucru! Roxana
nepota, fata lui Miha, cu politeța cuvenită de om tânăr și cumsecade (doar
profesorul Emil Lazăr-Dejeanu, dim Sașa, Dumnezeu să-l ierte, că era bun ca
Vica, îmi replica, la nu mai știu exact ce vorbe, cu ce vorbe exact mă
adreseam, de el replica sincer:
- "Aproape cumsecade," că nu
ținea să fie bățos, cu pacat, slăbiciuni umane, cu toții eram, dar el nu se
umfla cum o făcea curcanul / găina borzoșă, nu se înfoia mândru și prost crescut
(cum ar zis prof. Samu Valeriu psiholog), cu 3 cărți scrise până la frumoasa
vârstă de 91 ani, prof. pe care cu drag mi-l prezintă medicul de salon,
neurologul Rus Vasile, din / de pe Târnave, un om și el cu suflet mare de
creștin căruia pacienții lui, paralizații sau însoțitorii bolnavilor zic, că-i
doctor fără aper vinți, el dezinteresat tratând la fel cu paziune și cu răbdare
toți pacienți, cu milă și cu înteresul de ai vedea pe toți, că umblă pe
picioarele lor ca-n parabola pildă cu Iisus care le zicea neputincioșilor:
- "Scoală-te ia-ți patul și umblă /, orbului
ungându-i ochii cu scuipat și tină, îi făcea fără să le pretindă plată, dorind
să nu spună doar și altora minunea ce le-o făcea, că nu vroia popularitate și
nici ca curca nu se umfla, borzoșa, în pene, că la ce i-ar fi folosit orgoliu /
mândria, în tot ce făcem fiind știința și lucrarea lui Dumnezeu, mai greu de
înțeles ca în cazul genialului scris a lui Mihai Eminescu, că în spațiul nostru
strâmt și rece suntem oameni și oameni: mai degrabă invidiați, decât apreciați
de ceilalți, chiar dacă le dăruim, din puțina noastră fericire ca să se bucure.
Doi pensionari devorba: E o vorbă ca soarele, astru zilei, o vorbă sfântă:
ce-i, în gușă e și-n căpușă, dar nu-i musai să destăinui la toată lumea ce știi
tu și, că-i ca graba care strică treaba și pentru că invidia altora, îți
strică, nu frumusețea, ci fericirea care o poți avea ca veșnicia, un lucru și
nu puțin lucru care nici nu știm, frate Ben, ce-i, în fond oricât ne străduim
să știm o viață de om, că nici înflorirea pentru rod a unui pom, în Dom, templu
elibererii Mesiei iubirii pur și simplu, e exemplu de viață, pentru a candida
cu pace, pentru fericire, în ordinea nouă a luminii luminii lumii, în ordinea
universală, mondială ca o utrenie și vecernie, în lanul de pace, cu pârgă, în
spicele cu boabele de grâu mășcate, cu
chipul lui Iisus închipuit, desenat, pictat ca o cină de taină cu
semnificație, în ecuația traiului artistic social-uman, fără a ști / că nu știm
ce Biblie cu principii și semnificații înseamnă național și moral, universal
ca-n psalmii lui David, rugăciuni a mântuirii și salvării omenirii pe
îmbarcațiunea pământului unde Învierea ne întinde aripile spre adevăr și viață,
cale către Iisus Hristos, înviatul din morți, salvatorul și mântuitorul nostru,
laudă de zestre a nemuririi omenirii și Mesie a iubirii noastre. Timpol merge
înaimte și Daria cu Marin ar vrea cu tot tacàmul, să aibă trusoul pe plac
fericit pe bune, cu sens. Viața li miracol și spectacol, dar nu se compară cu a
mea și a lui Vica ei nu se potrivesc asemeni nouă, cu toate, că ei merg, în
forțș, cu încredere și bine gândit înainte, în familia lor care se înfiripă
anevoaie haios ca Câțu interimar, cu guvernul scârț, neautoritar și pe val ca
cele 100 de catarge, cu incertitudine, câte oare înfrutând furtuna vor ajunge
la mal relaxate, rodind ca pomul pe mal, că nu se fuge de bine, de România, nu
se despart nici unul de partener, de vis împlinit ca plăcut și bine făcut, pentru
o viață frumoasă și sănătoasă, viața, în familie avànd secretele ei ca un cadou
sincer, celula societății, în acest viral și artist al vieții, că e o
înflăcărare și cu spiritual național, magnific și tradițional. Doresc să le
curgă norocul, să le surâdă norocul, în casa lor cu dulce ca mierea de albină, că
suntem sătui de smarul merelor pădurețe de buruiene, chiar dacă-s și de leac, dar
ce zice și Esca, ștrengărița, cu familie, cum rar, extraordinară, deși se
bâlbâie despre politica dezacordată ca un pian, chiar dacă Câțu mințește, spune
altceva, în ciudă, că ne amenință criza... Totul e plin de energie și pe la
noi, în familia lui Marin-Dejeanul care nu i-a dat un inel..., că nu erau
căsătoriți oficial, legal și se da hai sictir și Daria de România, inima mea,
inima mea, fată cuminte, dar geloasă care n-are ciocul mic și face mascarada
enervându-l pe dumnealui amantul, venit la noi de banii lui, că era fără
servici stabil, în Dej / Cluj. Nu era o glumă, însă era o comedie umană,
proastă, că de ce să știe ce se întàmplă pe bune la tine, în familie
neînblânzit, nedomestic, de om prost crescut care la un lucru bine făcut nu
zice mulțumesc / să de ca om cu cei 7 ani de acasă, să dea dezinfectat și
bine rescut, cu pergormanță, să dea cu
grijă și politicos, făcându-și viața ușoară și excelentă, să dea fericit
binețe, că nu-i vorba de asediul Romei, ci e totul bine inspirat, dar ce știm /
nu știm jos pălăria, că avem atitudine artistică bombată și populară, că de ce
să ne zică careva, te miri care și te miri cine:
- "Măi, țărane!"chiar dacă are
pe vino-ncoa asemeni lui Vica căruia n-aveai ce-i reproșa, chiar dacă n-avea
școli înalte ca Budulea Taichi, cu ciont leneș. În ce face Marin e original, prin
prosta dispoziție care i-o face, creează, lui Daria fiică-mea, el așa putând
pisălog, s-o ajute (în fond ce urmărește cu astfel de arșăi aruncați pe masă, parcă
înteresat de fes, de prostia omenească, relaxându-se pe seama lui Daria, că la
el aiasta nu-i o glumă, ci terorea, fix-pux-ul de om ciuf înrăit.
- Dragii Noștri, Veste bună la
www.ionmiclau.wordpress.com/fiindcă
lumea românească ne îndeamnă să ne iubim românimea, Limba și Istoria
României, din vechimi și veșnic spre viitor! Cu drag și multă prețuire! Ioan
Miclău-Gepianu
- O superbă vorbă:să nu ne uităm traiul
care-l trăim, vorba care o vorbim, că ăla ni sublim: traiul și vătraiul, că așa
ni și proverbu, superbul: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i țara mea și de
aici de la Râm, ni se trag toate, vorba cronicarului, nu-i așa? Drăguț e Ionică
a nostru, din Gepiu, indiferent de ce și de vine ce zice, că el e un om cu
empatie și simpatic, în virtutea, că ni și bun prieten, dragă prieten, fagure
de miere, cu ni limba ce o vorbim sublim. Vorba e că tot mai bună-i pâinea-n
țara mea (tastând a ieșit altceva, dar nu și din aluatul limbii române). Cronicarului
e scris corect și la obiect. Vica, însuși era nu doar o făinețe având orgasm și
era cu brațele deschise pentru mine, ca fereastra deschisă spre Rai, că pe plai
și eu eram Dan căpitan mereu, în formă și, în mișcare, cu dinamică, chiar și a
minții, veșnic antrenată ca Simona Halep, pentru performanță, în luna de miere,
cu divinul fericire, în drept de a fi permanent de primenire ca, în amor Emin
cu pura și grațioasa năsăudeancă, Veronica Micle, fără nici o sminteală și cu
ochii lucind de bucuria pisicii, în săptămâna brânzei, în permanent moment
sfânt de chef de viață, cu tăvăleală și conștiința de floare albastră toată, în
total dăruită, în surâs și zâmbet ca înflorirea colorată a florilor prin
splendoarea ierbii, cu miei jucăuși și Zeul Pann mângâindu-le mugurii cormoși
deabia mijiți, parcă anume să fie mângâiați, în nebuna plăcere, cu pașii
profetului care nu distruge corola de minuni a luminii lumii, în idilă, nu
distruge farmecul iubirii, îmbrățișării plină de fiorii emoțiilor puternice,
care place să se desfășoare ca slujba liturghiei, în desăvârșire de bună veste
a facerii ca lucru bine făcut, pentru a se întregi, în ce era de făcut, cu
strategema îmulțirii, cu miros de sâni și lapte supt de pruncul aplecat ca să
sugă ațâțător, că era cu lapte muierea, a făta și la taur, la bărbat, încă sta
avidă. Doar poetul Miron Radu Paraschivescu mai simțea armonia cântecelor
țigănești la țigăncile, din șatră, c-avea atracție pentru aceste brunete pine
de sânge și de divinul lor femenin. Și dacă nu mă înșel trece, în revistă, Marin
Preda, în Viața ca o pradă. Cel din Sâmpetru-Almașului, Sj scrie și scrie ca un scriitor veritabil, nobil, util și
durabil, scrie, scrie și iar scrie înflăcărat ca marele și nemuritorul
prozator, Marin Preda, un cel mai iubit dintre pământeni, dragi prieteni, că nu-l uitați, că s-a raportat El Greco, la
universal, dragi conaționali. Tu fantasticule, Ben, ești și un om harnic ca
Albă ca zăpada între cei 7 pitici și ca
tine cioflingar ca Florin Persic, actor năstrușnic, clujean, cu renume, în arta
actoriei, artă, înt-a cea de 7 roți, de la căruța filmului românesc a lui
Angbel haiducu, Pintea Grigore de la Mogoja, că alt Grigore din Stoienești,
Lăpușu Românesc, zice, frate, că noi suntem cu țara, în brend cu suferința și, cu
scandal prin Parlament și, cu Șoșoacă din Senat parcă am fi, ca niște pici cu
lipici, că a picat premierul Câțu, dar cum mama dracului, tot el e premierul
interimar, c-așa vrea mușchii președintelui ca și cum orbitor, tot deșteptul
aiesta vede, că electoratul a votat PSD, dar el orbitor se preface și e cu
vederea întunecată și dăi tot cu liberalii naibii, c-așa-i digeră lui
intestinele, cu care judecă, de parcă, chiar i-ar fi creer, în ciudă, că
mâzgălește un întreg popor încitat că i se taie și i se vinde de sub ochi
pădurea, bunul național, i se vinde austriecilor pentru leul chiorului, că el,
mama lui de președinte se preface, că nu știe, că țara n-are legi ca să
condamne pe cei care ne tâlhăresc și păgubesc de aurul verde, fir-ar să fie
ca-n veacul vecuror să le poarte carnea prin fagi și cioantele să le rămână
mărturie pe sub copaci! Mă sună zilnic de mai multe ori, din Valencia, Spania
ca să-și astâmpere cu vrute și nevrute, de dorul de țară și satul natal, că mi
consătean, omul, Miron Ioan brav fecior de pădurar, în vremuri, când nu ni se
vindeau pădurile străinilor hapsâni.
- DRAGI
BEN&PAVEL, De sfânta Duminică, doresc din tot sufletul ființei mele să
Vă Mulțumesc pentru această mare bucurie ce mi-ați dăruit-o, dăruindu-mi aceste
cuvinte care pentru mine-s foarte ziditoare și îndreptătoare. VĂ MULȚUMESC LA AMÂNDOI!
Cu mult drag și aleasă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu 10/10/2021
- Da, e o amenințare, incitare, la
revoltă, a poporul, în interiorul României. Nu s-au majorat pensiile și la
toate capitolele fiscalitatea și cheltuielile, s-au mărit, majorat ca jaf făcut
asupra sărmanilor, necăjiților, români, că-i mare inflația, însă Scâlțu mare
cheltuitor a banilor de cumpănă, de sărăcire a poporului care pier, pierzându-și
viața, că condițiile-s precare, condiții de trai penalizat, că la pensii mai
mari, nu va primi doar specialii, cu salarii și pensii inechitabile speciale,
enorme, orori socio-umane, că-s cam cosmice... dar ce să mai zic eu, că știți, voi
boieri și grofi, închiaburiți, îmbogățiți haotic, că politicienii-s cu
îmbunătățiri financiare și cu minciuni fără să fie din fericire condamnați, că
a pus țara și propria națiune pe butucii tristeții și falimintării, spurcaciuni
patroni-politicieni, dumneavoastră care ne-a împins, prin sărăcie la
îmbolnăvire pandemică, în masă, că ei s-au gândit și peste vară doar la
deschiderea cârciumilor și a teraselor, pentru cei ghiftuiți care întorc banii
cu lopata, ba merg sfidător, în cele străinătăți ca să se arate batjocoritori
și cheflii ca, în Împărat și proletari, că nu degeaba se strigă la unitate, că
nici pentru ea nu se face nimic și sântem pe nicăieri și, în seara aceasta la
Rădăuți, Cluj, București, Timișoara și-n toată țara, că sărăcia era pentru cei
săraci care la oraș n-au banii necesari nici a merge civilizat la WC, ca atare
se strigă, că mirosurile de pește împuțit la cap și trebuie curățit de la coadă
e evident ca ceva special și spectaculos, în revolta ca arama care se
evidențiază, deci domnule președinte e haotic cu liberarii tăicomozi și
trântori, nu-s condamnați profitorii, pentru iresponsabilitate pentru lenea lor de putori și e o cocleală
otrăvicioasă, haos, chaos, cum ar zice încalte fără egal genialul Mihai
Eminescu:
- "jos cu acesti sfinți stroșiți, a
tăi, Iohannis, președinte: liberalii ilogici, iraționali și rebeli; Dă-ne
Libertate, viață prosperă, cu pensii majorate ca atare descătușați-ne templu
eliberarii de criminali, pur și simplu și nu ne puneți la index și: așa, nu
uitați români, c-aveți drepturi și rădăcini și așa, că: Proletari din toate
țarile uniți-vă!" Atenție n-a murit Adrian Păunescu, n-a murit nici
Corneliu Vadim Tudor, adevărați români al Vetrei Românești-Zamolxis și a lui
Dumnezeu! Ferească Dumnezeu de revolta poporului, în prag de iarnă. Nu se
vorbește de tot mai multe infectări, în școală, în grădinițe, că s-au scumpit
toate, că-s, în cârdășie cu politicienii-criminali.
- Bre, vorbitorule în rime, neobosit și
uluitor cronicar al revistelor literare, unic în stilul tău rimat, deloc, dar
deloc fumat, ci mai degrabă adaptat, cu mare experiență și inteligență,
vremilor pe care le trăim...
- Multe felicitări. Trebuie să recunoaștem
faptul că fără Maestrul Ben Todică nu am fi atât de inspirat călăuziți, uniți.
Unirea face puterea. Doamne ajută, Melania Rusu Caragioiu.
- Când semănam cu mâna la rărit între un
cucuruz sau altul era așa de rar ca să se poată culca un bou, dar semănat pe
rânduri cu semănătoare era distanțare între rânduri și lăsam doar să poată
intra sapa între cucuruzi, mălai, pe rând, că era vorba și de numărul de plante
la hectar (când venea Cesușescu, în vizită de lucru era mințit, că numărul de
plante era complectat cu mălai luat din alte parcele și prinse cu fier beton,
iar merele erau prinse, în pom, cu sârmuliță, liță, c-altfel se enerva
tovarășul, ca atare era, chiar și el, tovarășul, era mințit, dus în eroare, că
mai avea și el habar de agricultură, că mai citise, lecturase, câte ceva legat
de Agraria, era pus la punct, că la noi se lucra după știința agronomică). Pe
când eram deja venit la Ciubăncuța și-i ajutam lui Vica să-și facă norma lui
Vica, săpând alături de Vica pe hotarul Ciubăncuța auzisem că ploile din mai
umplu carul cu mălai și aveam alături de ea oarecare experență la muncile
agricole și o vedeam pe această blajină harnică ca pe albina care aleargă din
stupină să miroase din floare-n floare făcând polenizare, ea însuși fiind o
mândră floare adunând la prașilă, la sapă, pământ pe lângă fiecare cu cureaua
și plivind de buruieni și era obositor, dar grozav, umăr la umăr alături de
Vica care avea spor la lucru, că nu era ușor și puțin lucru să crești cei trei
și în pântece să-l porți pe D"artagnean, în pântecele ei care se borțoșa, că
era însărcinată, gravidă, cu Daria-Loredana. Măi, frate Ioan și mamă Florica, chiar
dacă ea nu ne scrie o vorbă, dar o faci tu, bădie Mihai, eu prea banal am scris
acel mănunchi de flori culese de pe podișul Someșan, din Ciubăncuța lui Vica,
însă ce a făcut Ben dezinteresat e mult mai important, mult soare și multă
căldură de om, frățioare mai mare, din Bihor și anume, din Gepiu, că el e ca
Stan pățitul ortac mai învățat, în șut de suflet poet, de pe unde e el ca să
pună unde trebuie și cum trebuie boabele de rouă culese ziorerde ziuă de pe
iarba limbii române, pe unde cosește badea cu pălărie nouă și eu nemernicul
aiesta scriu, deși-s un nimeni și pe nicăieri fără pâinea de o ființă care e, în
iubirea de o ființă, omul potrivit, c-alfel, în cântarea cântărilor și fără
rostul tău și a lui, buni prieteni, eu unul, unic și specific n-aș fi existat, cum
fără, Eminescu, Creangă, nici eu n-aș fi existat, în drept de a fi.
S-aveți
sănătate, ca pàine de toate zilele, pentru toate zilele, cât Dumnezeu ni le
dăruie, că doar la El, Tatăl, nu există nu se poate, că El pentru omenire cu
pâine și pace e tot înainte cu liturghia din spice, dragilor,în rostul de popor
sub tricolor! Politicienii-s gogomane suflete moarte, cum zice Gogol, niște
idioți, cum zice Dovstoieschi un alt rus. Cafeaua e sinfonia care te
inviorează, după o noapte cu insomnie rebelă fără alt leac care te face să
buiguiești de oboseală ca un lunatic surprins pe acoperiș de ieșit lunatic la
plimbare inconștientă ca și cum ar fi dat lovitura. Când scrii, scrii cu
suflet, plin și divin, în substanță și, în performanța, știnnță și conștiință
cu talent nativ îmulțit, în har și sinceritate, cum i se stă romànului cu lucru
bine și pe plăcerea la ceilalți cărora le aduci fericire, dându-le chiar din
puțina ta, fericirea ta, că trebuie s-ajungă la sufletele oamenilor ca o
utrenie și liturghie, urmată de vecernie, în deplin de omenie, de Românie, chiar
tragem la greu ca Dumnezeu la neamul meu. Familia e chipul lui Dumnezeu, în
lume, prin femeia Vica, în cazul meu, că ea m-a îndrumat, călăuzit mereu ca o
orchestra ochestrată cu artă mereu ca o rugăciune, spusă pios și cu pasiune
făcând-o cu drag și cu făinoșag, cum numai ea face crustic ca Mesia împlinirii
și iubirii. Toți știu, că-s, în general un rebel, în scris că eu sufăr, când nu
scriu, făcând-o personal mai național abuzând de proverbe, maxime și nu
neapărat doar populare, cugetări mai uimitor numite, în parimiologia, o știință
care se ocupă doar cu ele, făcându-ne mai înțelepți, prin scrietile mele alese,
o opera omnia indiferent, în ce mă exprim fistichiu, ciudat, fără a fi ceva nou
ce fac eu, nou, inedit, prin modul, în care-l fac, din nevoaia de a fi eu
însumi, în acest drept de a fi, cum zicea, când îmi edita cele 4 volume de
colinde din Transilvania și volumul de Balade din Trsnsivania, un lucru omenesc
care pe mine, nu m-a costat nimic, nici cu Tipografia, domnului director Aurel
Popa, o inimă larg-generoasă și dumnealui, om cunsevade, de undă verde mega
cum magna laude ca om acest director de
la Editura Sitech Craiova, incredibil, dar om cu adevărat om special, pe
tăràmul cofortabil al spațiului românesc, chiar dacă domnia sa uimitor e doar
profesor de matematică. Eu ce seamăn adun, secer. Nae din Feldru e la cuptorul
bunicii și-s bate capul și ca bucătar, să gătească ca Vica, bine, chiar
nemaipomenit ca Vica cea cuminte și harnică care înhamă ziua la mumcă strunind
folositor frâile vieții, în Arcă. Vorba răutăcioasă pilduitoare din popor
zicea, rostea, c-aduci pe dracu-n casă cu lăutari, cu ceterași precis, dar ce
să zic, că la mine, din contră, n-a fost așa, chiar dacă vorba filmului
american, Nu-i așa și caii se pușcă? La americani toate-s pe dos, obositor și
plictisitor, că încă pe acest tărâm, tău cu lapte și cu țărmure de păsat, unde
ăla-i om brav care află lingura, cum zice românul unchiu Gerge Ferghete din
Sâmpetru-Almașului feciorul lui Ioan Rătundeanu Ferghete și frate a lui
bunicu,Viorel Ferghete, care nici el acasă, în sat, n-a fost doar de umplutură
ca cumințenie a satului românesc, că era foarte înteresant (sărac, dar nu
prost, cum zice, cine putea mai bine ca Vaida?).
- America e o tara construita pe dezbinare
si minciuna. Comertul e minciuna continua la ei, pacaleala, prada. Adica tot ce
vinzi o faci prin femei dezbracate. Dar asta e capitalismul. O permanenta
spalare a creierului. E nevoie de etica si echitate de conducatori
constiinciosi. Sa lasam totul pe mana afaceristilor e sa ne supunem dictaturii
ca asta e afacerea particulara – o dictatura. E o institutie fascista. Nu are
nimic in comun cu democratia. In momentul in care il faci pe fabricant dumnezeu
sa terminat cu democratia. Deasta sa ajuns azi la mizeria in care suntem pentru
ca fabricantii / dictatorii dicteaza guvernantilor nostri / democratiei.
- Iatâ și filmul românesc: Pe aici nu se
trece, în care se elogiază eroismul elevilor de la școala militară căzuți pe
front, în 1944 ca fratele bunicului, Petru Ferghete, în 1915, nevastă-sa
Leontina, fiind însărcinată cu Elvira pe care e trist, că n-a văzut-o niciodată
ca să-i bucure privirea, cu inteligența, voioșia și inocența de copil nevinovat
de ce se, întâmplă, petrece nefast și fără sens, pe lume. Mereu trebuie să fiu,
în formă bine dispus, cu chef, cu Înțeleciuea nebunului ca să ne salvăm și
fericim națiunea și omenirea. Noi vrem pe cei care ne vonduc cu înțelepciune, cu
omemnie, iubire pentru semenii cu speranță, pentru o Românie, cu bună credință
și ireproșabilă comportare care e aici, cu noi. Traiul meu cu Vica n-a fost o
simplă idilă, ci pur și simplu, un mare exemplu, în templu descătușării,
România. Fiecare la casa lui, cu greul, în mâna sorții fiecare aparte, în
destinul care vorba lui Marciuc, bate filmul, chiar dacă și viața lui Nicolae
Iorga e așa cum o fost, dintotdeauna cum o fost și nu e mai brează
pretutindeni, că de ce fugiți, tot nu scăpați, în responsabilitatea care
există, în val-vârtejul exitenței.
- Toti fug ca sunt INCONSTIENTI !!!
- Eu din scris sunt de neoprit, că pentru
asta sunt încadrat de dragoste, cu răbdare, cu stăpânire de sine, voință, cu
stăruință și cu pasiune. Tu, ești omul care are îmcredere, în mine și ție, mai
alăturându-se câțiva scriitori de nădejde, confrați într-ale condeiului oameni
dintr-o bucată, cu soare în creier. Schimbăm lucrurile care ne copleșesc? Mereu
trebuie să fiu, în formă bine dispus, cu chef, cu Înțeleciuea nebunului ca să
ne salvăm și fericim națiunea și omenirea. Nu se întâmplă după cum, îi cânți,
daragostea fiind o cale spre lumina Iisus, drept la veșnicie, că așa totu-i cu
dăruire, dar din dar, rai pe plai cu căpitan și plăieș, că Sobieschi se luptă, cu
românii, cu nemuritorii! Păcat ce am scris anterior, far s-a șters: îmi va zice
cineva peste veacuri, cu bravură: bravo! În ciudă, că scoțându-ți cu resoect
căciulă, bravo zici tânărului asin, mânz care a fost călărit de geto-dacul
Iisus venit de pe văile Someșurilor, Samvs, cum îmi spune someșanul cu spiritul
eminescian, Emil Lazăr-Dejeanul, în
muzeul municipal de istorie Dej găsindu-se o piatră pe care scrie;
"Samvs" și steua lui Pintea Grigore, de pe vremurile, când umbla
mândru la colindat, prin Mogoja lui dragă și a colegului Șarto Petru. Viața din
adolescent m-a maturat și ca voinic de babă slabă, îmi curg mucii pe barbă, că
a fi gazdă, politicienilor,nu-i mirare, însă să a fi om e lucru mare. Să fim
zoriți, că de noi depindem, oricât ar fi de curios, de noi independent depinde
să mergem cu partea bună a lucrurilor, depinde cum voim noi, să mergem mai
departe, indiferent, că mai e un pas, să mergem mai departe, înainte, c-așa ca
racul înapoi, n-ar fi frumos și cu cutezanță, Ben. Nimic nu ne doboară, nu-i
așa, inițiatule, în școala lui Iisus și Deceneu, din Bucegii lui Zamolxis? Noi
ne avem drumul nostru, în viața de intruși, că suntem plecați la drum, cu
treabă. Oamenii mai fac și ce nu se face. Luptăm cu slăbiciunile omenești. Noi
vedem viața cu ochi dulci și frumoși, cu mici abateri. Tu, Ben, ai luat taurul
de coarne, în ce sens se citește, în Mere pădurețe-dialog amical, cu Ben
Todică.
- "Când am fost copil am desenat ca
un adult și, când am fost adult am desenat ca un copil", spune Picaso, cel
ajuns celebru. Miha se trezise, că la ea, în casa lui Flaviu și Ioana-Cristina
stau ieșind din Climica de Recuperare, că n-am și mers acasă. Noaptea mă
trezesc cârceii, durerile ce mă strâng prin picioare, mătrice de care se
plângea și bunicul, că de altă boală n-a suferit, ci că-l dor pucioarele nu s-a
plâns, în viața lui și a lucrat ca țăran mult fiind calificat, în armată pe
Prut, în
1918,
lucrând pe la Brașov 16 luni și puțin timp la mină laTămașa, mină de cărbuni
care ținea de Șorecani, din Aghireș-Fabrici și apoi rentors, în Sâmpetru, a
muncit la muncile câmpului la plug, la coasă, sapă, secere... și la tot ce era
necesar la viața la țară, că autodidact a învățat, cum nimeni nu se naște
învățat, a învățat a fi muncitor harnic și de omenie, chiar dacă mai beia câte
un păhărel de țuică de prune, pălincă, horincă numită pe la Ciubăncuța unde
n-apucase să vină pe la mine, în vremea din urmă, când eu eram pe-aici eu
stăpânul inelelor ca veterinar, decât Veronica și Dragomir au venit să mă caute
ca Budulea pe fiu-su pe la școlile alea înalte, bunicul Viorel mergând pe la
frate-su-n Dâncu, pe la nepotu-su Sabin Ferghete tot popă pe la Moigrad, Tur-Oaș,
în Poiana-Blenchi, Ciubanca și Ciubăncuța, eu venind, în părțile aiestea
deabia, în 1octombrie 1976, când n-a mai vrut să meargă cu avionul chipurile cu
avionul, în ciudă că-și dore, visa așa ceva, că-i știrb, glumea el, cum toată
viața a făcut-o și, îi lua peste picior pe șmecheri și leneșii care pișcau, din
avutul obștei, fușareau lucru și, cât puteau furau, cu gândul parlamentarilor
care se îmbogățeau peste noaote, pe seama poporului, bag seamă. Vica, mea, în
viața mea era un surâs ca Mona Lisa, Geoconda, pentru Leonardo Da Vinci / criticul,
istoricul literar și scriitorul, Alex. Ștefănescu ieșit din casă, pe stradă, în
public avea o ținută de om drept pus la cravată, cu pantalonii călcați la
dungă, pus la trei ace, elegant ca Papion și bine dispus ca Vica mea, floare de
cactus ca-n filmul indentic la titlu, indiferent de povara care-i apăsa
sufletul pustiit de necazuri, de griji și de greutăți precare, cu sarcini și
resposabilități care mai de care, că nu era tocmai ușor, în familia cu cei 4
mușchetari, pici cu lipici, cum vine vorba la televizor, de la Alina. Daria mă
sună matinal, că-i datoare lui Minuca, că ea și Marin neangajat nicăicăieri, sunt
două riipe, doi risipitori și Minuca care-i dă marfa pe caiet, îi cere banii. Miha
e la servici și cum nu vorbesc încet, iese Roxana și zice:
- "Ți-am spus, că vreau să mai dorm,
că sunt 40 de minute până mă duc la servici." Dacă ii zice lui mamă-sa, că
din cauza mea și, nu că era, în cameră cu știrea lui Miha, era cu un fițingău
gilchișa, mofturoasa asta, desigur cad, în vină și o dau, în bară, că mi se
umple catul și buturuga mică, îl răstoarnă și mă tot pot întreba aiurea, în
tranvai:
- "Unde-i partea plină a paharului, că
Miha se enervează, că mi se încurcă ițele, erodată de prea mult lucru, sensibilizată,
cum ar veni? Lui nepoata îmi cer scuze, iertare:
- "Iartă-mă, că vezi cât de lung mi
părul și mintea, cât de scurtă mi (vezi, cât de, în do, re mi, o am pe
portativ, în cheia sol o am mintiuca"). Copiii sunt într-o continuă
mișcare și nu înțele școala on laine, închiderea școlii cu prezență fizică, în România normală, educată,
cu lucru bine făcut (se vrea libertate, în loc de dictatură, chiar dacă se
poate muri, în această cădere liberă pandemică). S-a uitat iară de pensionari
și spitalele-s pline, că n-avem premier și guvern și ce avem nu-s de nuci o
ispravă, totul e, în criză politică, nu sunt facilități de trai, că
piticienii-s izolați, n turnul babilon, Pisa sau, în turnul de Fildeș și se
confruntă cu prostia omenească făcând provita și pipi joi, pentru poporul sătul
de incompetența lor, în ciudă, c-ar trebui să sărbătorim radicalul vieții, în
altgorimul românesc al vieții. Scrisul e o legătură sufletească, cu eternitatea
lui Vica și cu tine, Ben ca răvășitul oilor, mai altfel ca împreunatul oilor, la
care am participat alături de tata și mama, undeva, în hotarul, câmpul, Sâmpetru-Almașului,
sărbătoare la care participa întreaga suflare sătească, că era o zi minunată, un
avantaj ca la mama acasă, ocazie de a
petrece cu înțelepciune ca la panarama unei nunți, cu îmbunătățire, ca cea a
nunții de la Gana-Galilei, cu rezultate pe măsură, unde și Iisus a făcut din
apă vin, prima lui minune dintre multele pilduiri, minuni, o dragoste de zi cu
zi de care avem parte, în viața de la țară îmbinată cu muncă și satisfacția de
a te bucura festiv, pentru a fi fericiți ca oameni, pentru oameni. Asta e ca o
stare de spirit, că-s așa eu ca idee. Cum este posibil ca nimic să nu fie
imposibil? Vica mi-a fost muierea necesară zi de zi ca o pâine caldă, prospătă
ca arta sucesului, scrisă de Pavel Coruț, un om cu lecție de viață, cu fantezie
și ceea ce-i a fi om, pentru oameni ca un Henri Condă, un născocitor, inventator,
român fără precedent, cu relevanță ca marea pleadă de oameni de știință. În
politica română nu e convergent, că și la consfătuirea cu președintele, e vorba
de incidență și nici o inocență, sinceritate, în ce propune președintele, că ne
duc cu preșul, cu instabilitate socială ca și cum ai trachiliza un urs și o
gașcă de nebuni vii parca, l-ar omorâ, jertfi de Sfânta Parascheva a cărui
moște se ating și sărută, în ciudă, că-i pamdemie, e riscul să mori. De la zi
la zi e tot mai rău, că-s tranzacții, cu injecții, covidul fiind a naibii de
contagioasă, că-i ră besina, ciuma aiasta. - de ascultat la o cafeluta - Mi-a
picat ca lacrimile din ochi, mi-ai picurat ca sângele-n vene, că iată că nu-i
bine Gheorghe, Ioane. Tu, mă uimești cu selectarea privita, pentru ce
citești / reciți, cu emoție, ca un magnific și dialectic ca-n Căsătorie cu bucluc,
un ceva tare, că nimic la noi nu-i întâmplător, că-i cum e uneori ca la circ de
doi bani, vă comfirmă, chiar și președintele Iohannis, cel fără nici un viitor
alături de liberalii care doar a făcut impresie proastă, după cum ne mai pricepem
și noi la ceva ca să ne facă praf și pulbere, cu ceva special, ca răul să ne
dea târcoale casei, cum o făceau Emin lui Vero... prin parcul cu teii înfloriți
pe alei, cu porumbei, columbi fini și drăgălași ca oamenii cu nasul pe sus, chiar
dacă nu-și croiesc drum, în viață cu adevărul spre Iisus, că n-ar fi, n-ar mai
fi politica cu iz de nebunie și de tevatură, aventură, ca sinfonia pe clape de
pian a unei trăiri, în van. Ce mai vor politicienii care bat apa-n piuă de a
moaca? Ne deșteptăm și visăm, în albul și negru, visăm încă la bine, omule! Noi
cum ieșim din decor, din piesajul, politic decăzut. La ce să mai decurgem
disperați? În criză și, în baos, ne simțim prost, că politicienii ne fac
probleme și, în concluzie, cu ei, în capul societății e de rău, că ce fac e
prostănac, fac din prostie ce ne fac, inconștoenți acești nedoriți toxici și
ticăloși cu musca pe căciulă. Vica era jumătatea vieții mele, că între noi s-a produs marea unire din iubire. E
exact așa ai spus citind pentru societate și umamitate, problemele unindu-ne
mult mai mult, dar păcat, că anii s-a dus și s-a dus și ea, cu sufletul, în cer
și cu trupul, în glia patriei Limba română. Dar dacă lumea se întrabă de hăină /ou, se întreabă
ce-a fost mai întâi: bărbatul sau femeia?
- Zic eu "panorama", da-i mai
mult - / V-am condus prin miile de pagini / Intocmind lungi fise de consult / Punctual
marcate cu imagini. Marian
- Întrebări trombon, am un milion, dar nu
știu nici un răspuns, că totul e o prostie, din politică.
- Mana pe Tsapina.
- Vica dintr-um suflet find dintr-o bucată,
era fără șovăire a mea era ca ruptă roz, din soare. Când cineva-i făceu rău, ea
nu se încrunta nu strângea crâșcând din dinți, ea zâmbind era cu o floare pe buze,
la greu ca la bine. Iohannis și aiește care aeștea (știți voi bine care
aiește?), în Sibiu inagurează o statuie, în loc de mătirea alocațiilor mărirea
pensiilor și fără a elimina salariile și pensiile speciale, că așa ceva, nu
vreau ei și nici mușchii lui Dacian Cioloș nominalizat ca prim-ministru, premier,
de același președinte care a dezvelit la Sibiu statuia ("făimos, istoric
lucru și eroic, nu-i așa!?") Alta li agenda politică, nu copiii să meargă
la școală, dar nici să facă sau nu alegeri anticipate? Ei nu schimbă pradigama,
politica, ca matematică, în ritm și algoritm, cu altruism social-uman, că ei nu
trăiec artistic, ci se fac de mândră minune, că n-au o rațiune, în pas cu
înțelepciunea lucrului bine făcut, președintele nici duminică și soția Carmen, când
au fost la biserică, nu poartă mască și asta ca să enerveze populația. De ce? Că
nu e precaut, nu e cu picioarele pe pământ și sfidează, în antiteză, în con de
umbră, prost crescut ca om siniztru și dezastru. Care-s relizările lui Ludovic
Orban / Florin Câțu? E lamentație ce a făcut pentru spitale și pentru bunul
trai al românilor? Ce-au făcut liberalii pentru cetățeanul vulnerabil? Neghina
nu-i plivită din holda poporului român, că-s pleavă cei care ne conduc. Uneori
eu nu știam ce vreau, de ce alături de ea eram fericit? De ce ea mă înțelegea? Ea
mă vroia să fiu la nivelul așteptăror ei, mă voia peste așteptări și chiar și
eu vroiam până a nu deveni Vica doar amintire. Tot ce au făcut e un avorton, o
ratare a gunoaelor ajunse ca ursul la container. Asta au făcut capitaliștii
corupții, tagma jefuitorilor cum îi numește... Ce concluzii să mai tragem? Au o
lume, în mânile lor, dar batjocoresc pe tot ce pun nemernicii mâna. Vica m-a
obligat, m-a învățat, că dacă nu poți, te ajutăm și dacă nu vrei, te forțăm să
fii tu însuți, cu profunzimi și iubire la înălțimi, culmi, pe verticală. E un
momemt pentru care eram pregătit, în viața o luptă deci te luptă cu dragoste și
dor, muncește cu abnegație și biruiește, că parcă Vica a pus pe Dumnezeu și
voința cântării cântărilor, în mine. M-a șlefuit Vica înafara școlii. Imi da
gustul vieții. Mă făcea grozav, super. Datorită lui Vica devenisem cineva pe
toboganul vieții. Pe unde scoate Ceoloș, că Iohannis l-a investit premier, că o
fi sau nu om de încredere? Incă-s, în Cluj și, tu-mi cereai salutul la țară. Peste
zi: Bună dimineața, Bună ziua, Bună
seara, Noapte bună (după perioada zilei, se salută bărbatul femeia ,cum ar fi
ps Vica, pe intelectuali, autorități care trebuie respectați, că așa-i, în
firea lucrurilor să sa salute toată lumea, pe toată lumea). Codreanu izvorât
din codru ca o comoară literară o litanie de omenie magna cum laude opera omnia
de România laudator temporis acti cu activitate de zi și de noapte, în munca
scrisului ca la carte si Iisus fără de moarte. Acest om e cu izvoare codrene
eterne. Se vede după înșiruirea aSta de vorbe starea mea. Nu sunt plictisitor
și amploet plictisitor, nu sar peste Cal, chiar vorbind, tot vorbind despre
Vica, mereu despre Vica și merele pădurețe, cu noblețe și la gust cu frumusețe?
Unde pe unde chiar așa Vica mi-a dăruit caterinca lui Moromete, caterinca de
credință, cu mersul ei la biserică și intrind, în Arcă ca o puternică
conștiință si-n hotar la sapă și împrăștiind la brazda de iarbă cosită cu
osteneală de Pavel, că ea și nu era harnica albină / furnică, că iarna nici pentru a ierna vaca,
încă nu era mică, în neliniștea de culori a României profunde și mari de
autentice valori liturgice și autentice socio, cosmice și umane, că trburile
socio-umane nu erau zadarnice ca să combatem boli, chiar epidemice, boli
politice vane, netrebnice, neliturgice fără nota bene. Ce va face Cioloș, ca
Iohanis să repună iar liberalii? Totul e ca pierdut, în ceața a lui Marin Preda
/ Timpul pierdut a lui Marcel Proust, dar nu și cu Van Gogh care și viața și-a
pierdut pentru originalitatea, lui, în pictura lui și absolut a lui, că
liberalii, cu Orban care, cu 40 membrii vrea să influiențeze și să acapareze
puterea, că de ce să lase puterea, că nu-i inteligent lucru, că liberalii sunt /
nu sunt o șansă a României economice, o cacealma a președintelui,cum zice
falitul Orban aiesta, că face-n drum și doar apoi fuge, în tufă evident, chepeneag
după ploaie, dar apropo de ce UDMR care inexpensiv poate fi o urare ca votarea
neamțului, căruia nu i se ști buna intenție și moralitatea de a depăși criza și
legile nelegi privind agricultura, distrugerea pădurilor, mărirea prețurilor și
criza care ia ca inamic public, împrumutându-se pentru ei și, nu pentru gravele
pete economice, că-s cu canpul, în nori și cu picioarele să samene vânt și să
culeagă furtună ca un don Quojte, în luptă cu morile de vânt ca Petru cel
scurt. Ce bune intenții are Orban? Mai mult ca siguri și aiesta va pune România
pe butuci. Totu-i aberant. Eram, cum zicea și Vica:
- "Suntem cea mai complicată relație
și putea, pe cuvântul meu să fie și mai bine și ne dam silința cum, își dădeau
pe muntele Atos, enoriașii și călugării are găzduiau la Cina cea de taină ca
toți să se simtă bine, în arta dură ca Columbo bucuros, că a descoperit pe
faptași, în fomea de nine, că descoperim caractere, în ceremonialul tot de a
fi. Vroiam să descoperim o viață inteligentă și mai bună, că ne permiteam ce era mai bun. Amical
ajungem la rezultate mai bune, ce zici, Ben? Tu, ești cu cadoul. Vica nu mi-o
dat papucii, ea mi-o dat-o pe Daria, fata din Carpați și-s depedent de ea, e un
doping. Care e procesul de vindecare, că n-o mai am pe Vica, că-i un adevăr, că
mi-a dat suferință, că e o desincronizare, mai ales, că n-am cui da șansa de a
ne împăca, că nu-i un divorț între ea și desculț, că nu-i vorba să fiu
indiferent și să-i dau apă la moară și să ninduiesc după ea și să n-o mai pot
vedea, c-a murit și popa a îngropat, cu un ceremonial care n-a decurs ca la
Înmormântarea lui Urcan Bătrânu ce scrisă ironic de Ioan Dan. E emoție și
empatie suficientă de om pus într-o dificultate afectivă ca să ne facă la
plecarea celui drag și dulce ca Vica, să mă facă vorba francezului, să mor
puțin câte puțin, cu dor de floare
albastră / floare de cactus, că libertatea și dorul face inutilitatea mea, în lume, pe pământ? Tu, cum clocești ce-ți spun,
din clocotul si criza, de aici, la voi cum mai vorbește lumea, dragă amic? E o
stare și la noi, ca la o cârciumăreasă ca-n poveste, din Săptămâna nebunilor? Aici
se bea, la Hanul Ancuței și ni se servește și o poveste. Cioloș refuză să
vorbească, cu Ciolac și pesede ca
s-ajungă la Palatul Victoria. Rata de infectare crește. Se abuzează si cu
împușcarea ursului, braconajul de trofee, nu doar distrugerea pădurilor
prădate. Nu este mână constantă de lucru la culesul merilor și a strugurilor, cu
prducții masive, performante. În Filipine taifun de proporții. Alunecări de
teren. Vica avea un fizic frumos, dar de mine n-a divorțat, că moartea ei doar
a depărtat-o de mine, fie memoria binecuvântată, cum rostește George Ferghete, cu
lacrimi de crocodil la aflarea despre moartea lui frate-su Petru Ferghet e, mort,
în 1915, moarte care l-a făcut să fie stresant. Oriunde-n lume, în Europa a
fost război și s-a făcut întregirea, României mari, cum acuma aieștea cu criza
politică, nu intreprind nimic ca pe vremea, când marele Eminescu ostenea
sustenabil, se stresa, la Timpul, însă doar prietenii văd enorma lui muncă și
pur și-și amintesc pur și simplu ca Slavici, un exemplu de scriitor transilvan,
din Șiria, Arad, cu multe imcidente, că-i și el arestat luând apărare lui
Eminescu în forță, chiar dacă doar nevasta lui, îi face necaz geniului (dar voi
nu știți, că porcul nu transpiră ca atare transpir ca porcul e o gratulsre, o
nonlețe, eminență. Vica comenta:
- "Taci, Pavele, tu, nici să vorbești
nu știi, zice dulce și drăguț (spunea, c-a sosit momentul adevărului). Vica era
mai...ce drăguț! Era un bine. Care-i explicația rațională? Era un bine. Vă ofer
informații ca, însă stângaci, că viața mi-o ia înainte ca să mă bucur deplin ca
un copil pe vremea, când domina Nicolae Ceaușescu asemeni unui nemuritor al
României, pe care sustenabil vroia să fie nominalizată la premiul Nobel, pentru
pace, dar intrigi, din afară chiar dacă a fost chestiune de onare, n-a fost să
fie, fir-ar să fie! Ea mă vroia să fiu la nivelul așteptăror ei, mă voia peste
așteptări și chiar și eu vroiam până a nu deveni Vica doar amintire. Nu etam
fustangiu, asta-i plăcea la mine, lui Vica desigur, în mod sigur. La Vica ce
era bine era o chestiune de onoare. Noi fatorită lui Vica familia noastră, nu
ne-am împărțit, în tabere adversare, că ce-om împărții unii între alții? Ne
dăruiam fericire unii altora. Vica era màndră și totuși onestă ș modestă ca om
între oameni. Avea asul din mânecă. Decizia lui Vica conta, îm afară de
obligațiile mele fe serviciu. Era moment, o esență un lucru important în viața
mea și nu era Vica puțin lucru pentru mine, că era esențial și ce face
hărnicuța, ordonata și curata țărăncuța mea, din Ciunăncuța. Se abuzează si cu
împușcarea ursului, braconajul de trofee, nu doar distrugerea pădurilor
prădate.
- Chestia cu ursu e sa va distraga de la
problema reala. Toti incapabilii si responsabilii ar trebui distituiti din
functii si amendati.
- Fără sindromul de fiori, de emoții am
ști, că trăim, că suntem olarii care frământă lutul să făurim, să creem, arta
scrisului de succes?
- Voi nici azi nu i-ati tras la raspundere
pe cei care l-au condamnat la moarte pe Ceausescu SI SOTIA ACESTUI OM cand
aceasta sentinta nu exista in constitutia romanilor. Daca romanii si-ar fi
dorit-o ar fi introdus-o demult. Cine le-a dat dreptul acestor HANDRALAI sa
hotarasca pentru Natiune? TERORISTII NATIUNII
!!! Politia trebuia sa-i aresteze pe toti.
- Noblețe e un serial corean, cu o noblețe
sufletească care mai greu a început să-mi placă ca tot ce naște și veșnicia
sufletului româmesc ca Vica e născut la sat. Am mai fi integrați fără efort de
societate, am mai avea rolul nostru natural și firesc? Ne integrăm așteptând să
fim împinși din spate /ca popândăii suntem cu un firesc care năvălesc, în lanul
de ceriale păioase devemind ca politicienii corupți, tagma de jefuitori,
prăduitori, vernuind ca viermii, în rană? Am chef de a pilduii? Nascut=născută,
fac greșeli, că scriu zăpăcit.
- Toti trebuiau arestati asa cum
politia ii aresteaza pe cei ce sparg vitrine la proteste si ii
eticheteaza TERORISTI. Asa cum a facut burghezia exemple din Horia Closca
si Crisan asa trebuie sa facem si noi in restaurarea JUSTITIEI si a respectului
pentru ea.
- Sunt așa de obosit, tocmai că n-am
lucrat nimic / ști-mă, Dumnezeu, că eu nu știu, dar nici să mă odihnesc, nu
reușesc, că am griji însă nici eu nu știu de ce. N-am nici o surpriză, pemtru
nimeni. Nu-s echitabil nici cu tendința vremii, iar politicienii, în mișcarea
lor neradicală, mă plictisesc și scot, chiar din sărite. Sunt ca o navă cosmică
și o vreme instabilă nefavorabilă, chiar dacă nu-s miliardar, în ciudă, că n-am
banii miliardarului. Vica era cu zâbetul pe buze și minte brici cu sentimete
sincere provita pentru mine. La noi totul e foarte complicat. Orban pleacă fe
la șefia parlamemtului, pagubă-n ciuperci, că n-are legitimitate, că nu
merg bine lucrurile, ci demolator. Știe
ce-i ce normal, Orban, pentru România normală?
- Și Florin Câțu e cu nebunie crasă. Cine
mai crede, în acești spejuri, alba-neagra, în această cacealma, pentru România?
- Explicația.
- Asistam la ZOMBIFICAREA
MINTII SPECIEI UMANE.Singura scapare e: SUVERANITATEA TARII si
INSTAURAREA CURTII BATRANILOR PARINTI INTELEPTI.Si introducerea
necruțătoare a TEPEI lui Vlad ataT pentru criminalii nostri cat si a celor
care vin dinafara sa ne NECINSTEASCA TARA.
- E de bine că boicotul politic ne
departă, distanțează de falșii politicieni. Talentul nativ e o mană cerească.
- Daca privesc in urma la vremurile
copilariei chiar ca-mi vine sa cred ca am trait intradevar in Epoca de Aur. Ben
- Simțim cum gândim. E ca o vitamină D,
vitamină a soarelui, cu mulții factori care ne dă imunitate, cu doza
personalizată, că avem grijă de noi. Picioarele, cozile de petringel, au mai
multă aromă, parfum decat conducatorii de azi că doaŕ politicienii miros, putretid
(a mort vrei sa zici), urât, puturos (voi știți ce vreau să zic, nu-i așa, având
mega imaj, nu-i așa? și de fapt atitudinea contează, gustul delicat care te răsfață)
- Dar de ce nu da nimeni cu ei de pamant?
- Frica apără și pepiniera și pădurea, dar
unii n-au bunul simț, așa, că-s cam duși pe horaiță sunt cam urlicariți umblă
ca lelițele și câtă iordane. Scriu și-s un caz fericit.
- Desigur! Tu ce crezi ca din zecile de
reviste pe care mi le trimiti am citit vreo una? Ma uit la titluri si pe
diagonala si nu gasesc decat orgolii. Scrie ca citeste Dumnezeu prin ochii unui
cititor.
- Altceva nu știu ce o făcea pe Vica, să țină atât de mult, la un
slăbănog ca mine, omule? M-am gâmdit, că revistele acelor orgolii, vă fac
plăcere, pentru bestialitatea lor, pentru spiritul sărac, cu duhul, că ei se
bucură de prostia lor, nu găsești?
- Toti sunt infectati de mecanica
sistemului impus de marile case academice.
- Uneori fac rău semenilor, fără să se
sinchisească de diabolicul lor.
- Vica avea drumul ei și, își vedea de
drumul ei alături de Pavelul ei.
- Ai fost norocos sa vezi clipul cu leii
care devoreaza zebra. Cand au inceput sa se inmulteasca comentariile impotriva
oranduirii globale, tubul mi-a trimis o amenintara ca daca nu retrag clipul imi
inchide canalul in 7 zile. Cica instig la revolutie. L-am retras. Oricum nu eram multumit de el,
doream sa-l fac mai complex, sa adaug inca doua teme: sexul si credinta. Azi nu
mai exista constiinta care sa simta poezia sufletelor voastre, tu si Vica. In
aproximativ 50 de ani tehnocratii vor instaura omul sintetic lipsit de
emotii iar despre noi se va nota in cartile de istorie ca am fost o specie
animalica biologica privelegiata.
- Merișoreanu, arată câte porcării se fac
la Clinica Balș, datorată politicii lui Câțu, în care, nu lucră Dumnezeu. Dobălesc
doar de vaccinare, că-i musai acuma, e obligătoriu, să te vaccinezi, că și cei
vaccinați se îmbolnăvesc.
- Acum e momentul sa se nasca un Hristos.
- Noi suntem dintr-un popor diciplinat și
cinstit, cu noblețe și frumusețe ca
Eminescu și Iisus Hristos, un Prâslea cu merele de aur al credinței, esență a creștinismului
sincer, raport și reper, in cale provita spre cer, cale și adevăr de mântuire a
națiunilor, ca națiunea română veșnic să ne fie fericită, cum Avram Iancu ne
lasă laudă de zestre, în Testament.
- Isus ne-a daruit Iubirea. Diavolul o ia acum.
Omul sintetic nu va avea imaginatie, conceptul emotie.
- Empatic și Simpatic, îmi transmiteți
emoție ca Căsătorie cu bucluc. Tu, mai îndemnat la muncă multă, să ostenesc, cu
răbdare dragoste, stăruință și pasiune ca să reușesc și datorită ție sunt
marcat, în elita societății romànești. În școala ta am învățat, lucruri bune. Nu-i
ușor lucru să te faci înțeles de ceilalți. Sunt încrezător, că sincer, spun
adevărul. Eu dau valoare lucrurilor. Noi amândoi tragem la aceeași căruță. Adică
cum ar veni: mulți chemați, dar puțini aleși.
- Rugăciunea din adâncul sufletului nu
permite zombificarea celui ce a fost obligat să se vaccineze imi spune o sora
crestina si care crede că pădurile ne-au fost furate ca să nu mai avem lemn
pentru țepe!...
- Nu știu de ce auzisem eu, că se refuzase
careva din vaccinuri ca să nu se transforme, în vaci / în mama minunii? Tu, știi,
de altă figură, de stil, să nu devină zomby ca atare ce ciuf mai e și aiesta? Nu-mi
revine-n minte, exact, cum ar fi fost corect: îl rețn doar pe colegul Sarca
Nicolae, cel mai bun elev, pe școală care, cu știința lui de carte, mod de a
învăța, ajunge și intră la Facultatea de Medicină veterinară ca atare la
Șimleu, în timp ce eu un laș și nepromovat la Bacalaoriat, în vara lui 1970
eram pe o terasă (nu știu a cui era propunerea, inițiativa de a chefuii, nu-mi
mai amintesc, pur și simplu, dar cu acest Sarca, din Recea-Cristur, purtând
ochelari, chiar dacă nici eu și nu-mi amintesc, nici alți colegi să-l fi
ciufulit "ochelaristul", că între noi, acea generație, nu exista
invidie, că nu ne dam mari, de ne-am permis, să ieșim la acea terasă ca
Eminescu cu Creangă și colegii de la Junimea, în Iași, la Bolta-Rece, în ciudă,
că noi, nu eram ca ei literați și domina, chiar o incertitudine ce vom fi de
capul nostru, în viață) Ce-mi amintesc e, că trecuse pe lângă locul unde
tăifăsuiam, cu modestie și onestitate (nu ne scoteau banii din casă), proful de
Boli infecțioase, Perța (nu-mi reamintesc numele de botez care urma să ne
rexamineze, în ziua următoare și nu avea violența profesorului, din Viața ca o
pradă care fără o motivație serioasă lovește, bate, pe Marin Preda, deci trece,
pe lângă noi și certându-mă, îmi spune, că pentru că n-o promovat: Szekely
Zoltan din Odorhei, eu nu voi trece, nu voi fi promovat, la el la examen, nu
voi trece eu Ferghete (nu-mi explicam ambiția lui, a profesorului, în ciudă, că
nu eram de Veghe, în lanul de secară. Acest Zoly și ce mai făcuse, nu știu, că
toamna nu l-am întâlnit și nici, în anii care au urmat, la Târgu-Mureș juca /
nu, hoky pe gheață, după cum se lăuda el și cum, în acel film a jucat hocheist
actorul Spencer Tracy, actor renumit. Vlaicu Teofil a fost pe la mine, că de la
mine va merge pe la Sarca, Șarto Petru, prin Mogoja lui Pintea haiducul și, că
ne vom reântâlni, acuma, în octombrie, cu Dan Ioan, din Dăbuceni, cu Precup din
Letea și văru-su Oros Teofil foști colegi și vom merge undeva să ne petrecem și
să povestim cu ocazia rentâlnirii noastre (după câți amar de ani?) Până acuma
nu m-a telefonat Vlaicu Teofil din Panticeu. Acum vreo 5 ani, când a fost pe la
mine cu Guță și prof. Universtar Vlaicu, trăia Vica, că s-a dus la cele veșnice
doar de 3 ani.
- "La mine, cine se vaccinează nu mai
joacă, în echipă," debitează o altă prostioară
Gigi Becali. Cu Vica miracol, mă dau, în spectacol. Dintre colegi, Cristea din
Iad, livezile, BN; consătean, cu Dan Eugen a murit și Sucilă din Crainimet a
murit. A vorbit cu Răi, dar Covidul, ne restrecționează aventura de a merge
undeva și Dan din Dăbuceni, nu poate merge, dar Vlaic, nu-mi spune de ce? Teofil,
teoroz masculin, îmi promite, că va trece pe la mine, prin Ciubăncuța și cred, că
nu va fi vrăjeală a unei păpuși de lemn, Pinochio și devine grozav, special, excepțional,
că merge, în Maramureș, Sighet. În Beirut trăsniții trag și rănesc oameni, o
comedie umană, dramă (e mai altceva decât, în serialu Vlad, în care se întoarce
ca la Ploești care pe departe e Monte Criste, că nu copiază pe Al.Dumas, cartea
și filmul având succes la public. Teo Roz cântă cu iz de Manelă, de șatră, șandrama
/ cântece țigănești fără a se inspira după cartea scrisă de Radu Miron
Paraschivescu. Îmi dau seama, că nu le pot face pe toate, că legendar mă, împedic,
în inspirație, că nu-s tot timpul inspirat,
că sunt îmbătrânit și, nu cum zici, tu, dat pe brazdă și imun, că tu-mi poți da
păpucii, dar nici eu nu-mi dau seama, când scriu, când nu scriu cum mi-aș dori,
că-s cu lipsuri.
- Tu esti exact ce doreste Dumnezeu sa
fii. Esti exact ce trebuie azi, un suflet ravasit si rascolitor care iubeste si
doreste sa fie ce si-a dorit Domnul sa faca: UN FIU – OMUL.
- Nu-s lipsit de voință, nu-s imoral, nu
sufăr nedreptatea și îngrădirea unor drepturi social-umane ale altora. Îmi dați
lecții, dar sfânt, nu sânt, că dealtfel eu
nu fac teoria chiritului, că asemeni fetei cu chibrituri nimeni nu se
pricepe mai înțelept și mai dumnezăiesc. Soarele e inimii mele. Iartă-mă și nu
mă judeca, c-am făcut din Vica Viața mea.
- Iartă-mă și nu mă nu jdeca, c-am făcut
din Vica Viața mea. Iartă-mă și nu mă judeca, că pe Vica am făcut-o vița
mea, cântă o fătucă și după ea parafrazez. Ooare se apără înteresele oamenilor,
că suntem sub radar, într-o ordine de oameni între oamemi, pentru oameni. Unora
le iese porumbelul din gură. De la cine învățăm să reușim să prevenim
îmbolnăvirea poporului român? E vorba de dragostea de zi cu zi. Câțu zice, că
poporul român e analfabet, că noi n-avem lideri, ci deținători politici. Proiectul
lui Călin Georgescu, premierul dorit de AUR : somnul verde al României. Ești o
piesă de șah care înfinge țurca, în bani, în sensul, în care aduce, în memorie
eroii, istoria.
- Viata vi-o hotarati singuri, voi cei
deacasa. Numai voi stiti cum traiti si ce simtiti. Daca Johanis va vinde si nu
va pasa e OK cu mine, daca Basescu sa pisat beat pe toata lumea si nu ati zis
nimic e OK cu mine, daca Iliescu l-a impuscat cu trupa lui pe Ceausescu si nu
va pasat sa-i luati la intrebari e OK cu mine. Cum va asterneti asa dormiti
frati romani ca padurile nu mai sunt ale voastre oricum pentru tepe. Ca si pe
Vlad l-ati vandut..., nu mai speculati! Treziti-va si JUDECATI !!!
- Leonida Neamțu a mai scris Moartea ca
floarea de nu mă uita și... Eu cu Vica
trăiam ca într-o sinfonie, în plăcerile de zi de zi fără să ne certăm din
plăcere ca atare la ce-s bune certurile? Legenda trăiește, din prezent. Noi
călătorim unul, cu celalalt, cu producția de endrofine proprii. Colegul Vlaicu
vorbind cu mine ieri la telefon, își amintește de mine, în Deuș, c-aș fi, în
Cluj și îmi telefonează cu buna intenție să vină după mine, da-i spun, că
Marius nu mere azi acasă, că dimineață ploua, însă merge mâine, ducànd-o la
Ciubăncuța, màine, când o aduce și pe soru-sa Mihaela care vine de la
restaurant, unde lucră, c-aici are unalt
job, job suplimentar, în Ghergheni la restauranntul Roma și mâine vine cu mine
și Marius acasă (Vlaicu credea că n-am cu ce merge acasă și, în omenia lui
vroia, să vină, în Cluj după mine; Nu rămâne decât să-i mulțumesc, pentru
generozitatea lui. Ai dreptate Ben, sunt oameni și oameni și nu pe toți, îi
bagi, în aceeași oală; el,Teofil din Panticeu e baptist, iar celalalt Teofil
Oros, e penticostal, el incredibil, Teofil Vlaicu e delicat, distinct). Nici, în
clipele lui Vica mai deosebite, mai aparte, eu nu mi-am permis să-i zic:
- "Vica, tu, ești o nebună, o
zvăpăiată." Mâine e vorba să plec din Cluj. Vlaicu era pregătit să mă ducă
azi, dar nu-i știam gândurile, că nu pătrund prin privire la gândurile
celuilalt. Faptul, că mă telefonă el, mă învioră. Mă plictiseam până, în acel
moment de cumpănă. Eram obosit de propia-mi monotonie. Mă vroia la casa mea de
fapt a lui Vica, sufletul meu / unde mă simțeam trăind din plin, respirând
liber, c-aici eram cu probleme personale, în cădere liberă, cum zicea Grigore
Zanc învățător, în Osoiu și prefect la instituția perfectului superstar, în
mândru și fără modru Cluj, unde-i și scriitor,
un cronicar ca Grigore Ureche. Ce insinuiezi? Cel nebun eram eu, că eu rămâneam
să am grijă de Daria-Loreda, că mergea
lebăda doar de-a bea-oaia, cât era casa, iar eu eram nu cu jocul, din sat ci cu
scrisul. Dan Rebreanu, îmi promitea, c-are să mă debuteze, în revista de
cultură Tribuna. Înhămam cu viața mea ziua și era unic și desăvârșit, un
inedit, că eram pregătit pentru lucru bun. -"E detestabil să nu te vaccimezi", îmi zice Emil Danciu, Titi
coleg la Generală, în. Aghjreș-Fabrici. E sincer să spui Iucruror pe nume. Miron
Ioan mă măgulește prin telefon:
- " Trebuie să
fii mândru, că ai fost la Șimleu pe Simuon Barițiu la liceul agricol, coleg cu
Dacian Cioloș". Era din altă perioadă de școlarizare, era o generație mai
tânără, el, Cioloș era horticultor, iar eu veterinar. Prietenia lui Vica a
trecut textul timpului și, că ea țăranca aiasta mă educa, în România lui
Ceaușescu, luptător pentru pace, în ciudă că n-a fost nominalizat la Nobel. Nimeni
nu obține tot ce dorește, chiar dacă se silește dezinteresat pentru poporul
lui, poporul român. Judecățile celor din comisie e, imparțiale, în părți
inegale, împărțite, în Stolkom dependent de preconcepții, nu după merit. Codin,
o proză de Panait Istrate, după care s-a făcut film cu omenesc pitoresc, o
frescă al unui omenesc firesc bine prins, în rugul aprins de grozăvia care
exista, în țară și, în Brăila, când nu era vorba de Coronavirus, ci de Holeră
cu urârul ei pricaz. Scene de pomină ca-n Principele de Eugen Barbu, unde ni se
spunea de altă pandemie: Ciuma. Eu, cu Marius, Mistrețu șofer și
Mihaela-Ștefania, din Cluj, cartierul Mănăștur, venim acasă oprindu-ne-n Valea
Chintăului la niște blocuri noi, unde Ciprian-Marius care locuia până nu demult
domiciliați, în Arad, își cumpărase apartament și Marius, se oprise pe la
Ciprian, nepotu-su Alex și nevastă-sa, să-i lase ceva de-ale gurii ca Marius, cu
Mihaela și eu, să ne continuăm drumul, pe dealul Clujului-Panticeu, pentru a
ajunge, în Ciubăncuța lui Vica. Mie mi se face rău de mișcare, îmi vine să
vomit, dar n-o fac și cobor, dolojit, palid Daria-Loredana, mezina obsearvă ca
un doctor și-mi face suc, acreală, dinte-o beau și-mi și revin ca să-mi și
spună ca pe o poveste de la Hanul Ancuței, cum ea a mers pe la Florin, Piciu, Găvruș,
de a Dihorului, că era abonat la lapte fiind fiermier, care din poartă, vraniță,
îi zice:
- "Am covid, tu dacă vrei iai
laptele, dacă nu..." și eu, îmi spune Daria:
- "Eu, nu am luat laptele."
PR-F&BT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu