catalin afrasinei - învățăturile lui ortega către ascultători

 

învățăturile lui ortega către ascultători

 

 

~*~

 

se întâmpla într-o zi de sfârșit de secol

n-aș putea să precizez cu exactitate starea poeziei

din acea zi de sfârșit de secol

îl urmam pe ortega y gasset  printre statui cu umbre de aur

& el îmi spunea

e ultima zi în care umbra neagră

nu trece prin dreptul statuilor

nu înțelegeam prea bine dacă era vorbirea lui

sau mersul ușor tărăgănat al umbrei ce ne lumina calea

& de aceea nu puteam ști

dacă el vorbea cu adevărat cu mine

despre cele 1300 de fapte cerești

din manualul lui lao zî  așa cred

starea de ceresc se poate atinge

nu mai privi statuile înșirate pe trotuoarele fixate

pe cubul de gheață al celor care nu și-au făcut datoria

n-am mai privit până ce ursa mare s-a agățat de cer

să-mi arate unde se va ascunde de sine însuși

când alții vor vrea să-l slăvească

ne-am apropiat de o grădină cu multe vreascuri

& foarte atent m-a pus să găsesc vrejul lui iona

brusc sfârșitul de secol căpătase sens

cetatea lumea orânduirile  vor dispărea

mergeam tăcut după  vrejul lui iona

condus de o forță nevăzută  activă înaintea noastră

la sfârșitul & la –nceputul fiecărei idei

despre perfecțiunea celestă

ortega știa geografia cerului din  care cândva mă va privi

& eu voi înțelege că el este acolo într-un orizont mereu îndepărtându-se

adunându-se în jurul lui pentru că toate au un scop ideal indescifrabil

când iubești păzește poruncile deuteronomului

oamenii aceia care n-au îmbătrânit au rămas mereu tineri

mai tineri decât vorbirea de dinainte de cuvânt

după toate acestea & după multe alte semne din cimitire  părăsite

se recunoaște altruismul statuilor devenite copaci

într-un alt sfârșit de început

problema reală fiind felul în care secolul  de aur

despre care vorbea ortega se mișcă în flanc

dacă nu va fi devenit piatră fără cuvânt

imagine rupestră pentru cei care n-au murit decât în statui

mai zicea ortega

plimbarea singuratecă printre statui

dezvoltă memoria intens curgătoare spre fluvii aproape virgine

când trebuie să-ți construiești luntrea sensul acesteia înspre zenit

nu știați că ortega în fiecare seară le vorbea statuilor

& nu-i răspundea nimeni

deși fusese văzut de nenumărate ori prin hublouri din sticlă acvatică

într-un provocator discurs îmi mărturisea

cum fusese condamnat la moarte

de ce se tot plimba printre statui de bronz patinat

aici nu mai locuiește nimeni

pleacă

i s-a repetat în limba păsărilor fără aripi îndrăgostite de el

l-am înțeles l-am crezut am știut că va pleca inversând secolele

faptele răzlețe din picturile rupestre

cine nu crede să mă urmeze

întoarcere înapoi nu mai există

&nici fluviul  &nici corăbiile &nici ortega & nici eu

 

~*~

catalin afrasinei