miercuri, 27 octombrie 2021

VASILICA GRIGORAS - DIMITRIE CANTEMIR – SPIRIT ENCICLOPEDIC

 





DIMITRIE CANTEMIR – SPIRIT ENCICLOPEDIC

 

În galeria marilor personalități și în panoplia valorilor spirituale răsărite în Moldova în ultimul sfert al veacolului al XVII-lea și începutul celui următor, Dimitrie Cantemir și opera lui ies puternic în evidență. Oamenii de cultură au fost, nu o dată înclinați să vorbească despre acest caracter excepțional al fenomenului cantemirian. Domn al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), cărturar, filosof, etnograf, geograf, istoric, lingvist, muzicolog, scriitor și om politic. Un spirit enciclopedic și primul orientalist român.

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din zona Fălciului, azi comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui. Alte surse susțin că Dimitrie Cantemir s-a  născut la Iași, ca cel de-al doilea fiu al lui Constantin şi al Anei  Bantaș, care descinde dintr-o familie domnească din Lăpușna.

Deși tatăl său era neștiutor de carte, dorește ca fii săi să se deprindă devreme cu învățătura. Astfel, în anul 1679, Constantin Cantemir îl angajează pe învăţatul călugăr cretan Irimia Cacavelas ca dascăl pentru copii, care rămâne în Iaşi până pe la sfârşitul anului 1700. De la acesta, Dimitrie a învăţat limbile clasice şi în special limba greacă, iar paralel cercetează asiduu şi scrierile în limba română câte apăruseră la acea dată. 

La 15 ani, în 1688,  a fost luat ostatic la Constantinopol, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh devenit ulterior domn al Moldovei. Aici a luat contact cu cele mai înalte medii culturale. A studiat la Marea Şcoală sau Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol  (aceeaşi unde a învăţat şi Nicolae Milescu Spătarul). La studiile teologice se adaugă studii despre cultura clasică greacă şi latină, filosofie, medicină, istorie şi geografie. Limba de predare era greaca veche. Aici a luat cunoştinţă şi de cultura arabo-turcească, de istorie, teologie, muzică, folclor, datini, credinţă, intrând în legătură  cu învăţaţii turci şi deprinzând limbile turcă, persană şi arabă. La numai 19 ani își pierde tatăl și devine domn al Moldovei. A domnit numai trei săptămâni (19 martie - 8 aprilie 1693), fiind nevoit să părăsească tronul pentru că Înalta Poartă nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.  A stat apoi, cu unele întreruperi, aproximativ 17 ani la Istanbul, câştigând încrederea otomanilor.

 Cu prilejul unui război turco-austriac a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia de a se convinge de unitatea lingvistică a poporului român. Din 1695 a fost capuchehaie a fratelui său Antioh, (ales domn de Constantinopol), care îşi însuşise întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. În jurul anilor 1700 revine în Moldova şi se  căsătoreşte  cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit şase copii (patru băieţi: Matei, Constantin, Şerban şi Antioh şi două fete: Maria şi Smaragda).

În anul 1710, turcii aveau nevoie de o persoană de încredere pe tronul Moldovei, pentru a-l putea supraveghea pe Constantin Brâncoveanu, bănuit de uneltiri antiotomane. Având încredere în Dimitrie Cantemir, în noiembrie 1710, turcii îl înscăunează domn al Moldovei. Acesta s-a preocupat de întărirea domniei şi a urmărit, în secret, eliberarea Moldovei de sub dominaţia otomană, motiv pentru care s-a orientat spre alianţa cu Rusia.  La 2 aprilie 1711, la Luţk, a încheiat tratatul cu Petru cel Mare al Rusiei, care prevedea alianţa moldo-rusă în lupta antiotomană. De asemenea, acest tratat specifica și recunoaşterea domniei ereditare în familia Cantemir, garantarea hotarelor ţării, sprijin militar reciproc în lupta antiotomană şi eliberarea ţării de sub ocupaţia turcă.  În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei Imperiului Rus. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. 

După numai un an de domnie (1710-1711) s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei, la 1 august 1711.

Dimitrie Cantemir  a stat în Rusia 12 ani, cei mai fecunzi ai activităţii sale ştiinţifice şi de creaţie şi s-a bucurat de toate avantajele solicitate ţarului: moşii la Harcov cu 13 sate, 4000 de soldaţi moldoveni sub autoritatea sa directă, o pensie anuală de 6000 de ruble... Viața i-a oferit și amărăciuni: o parte din soldaţii săi se întorc în Moldova,  îi moare soţia Casandra la numai 30 de ani (1713), trece în nefiinţă fiica Smaragda, răpusă de tuberculoză la numai 19 ani (1720), an în care i se naşte fiica Smaragda-Ecaterina din cea de a doua căsătorie cu Anastasia Trubeţki. Marele cărturar umanist este autorul unor opere de  importanţă epocală. Prima lucrare de tinereţe, „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul” este rodul unei bogate instrucţii dobândite de la Irimia Cacavelas şi în mediul Înaltei Şcoli a Patrirahiei din Constantinopol. A fost scrisă în română şi greacă și tipărită la Iași, în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească, în care întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură și conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică. La Constantinopol, în 1700 scrie în limba latină „Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago” (Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante), tradusă în limba română de N. Locusteanu în 1928. Pe lângă problemele existenței, în această  lucrare filosofică abordează și teoria cunoaşterii, susţinând că originea cunoaşterii, nu este nici în raţiune, nici în simţuri, ci în relaţia cu divinitatea.  Încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii. Opera „Logica” este scrisă în limba latină şi poartă titlul de „Compendiolum universae logices institutionis” (Prescurtare a sistemului logicii generale), fiind un manual cu definiţii sobre, destinat studiului celui care se iniţiază în domeniul respectiv. Se găseşte în manuscris la Moscova şi o reproducere la Biblioteca Academiei Române. La Constantinopol, între 1703-1705 scrie în limba română „Istoria ieroglifică”. Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Scrierea „Istoria ieroglifică” este oglinda propriilor frământări, cât şi a luptelor politice dintre boierii munteni şi moldoveni pentru ocuparea tronurilor celor două ţări. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. Una dintre cele mai semnificative lucrări ale lui D. Cantemir este „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină, în prima parte a şederii sale în Rusia (1714-1716), la cererea Academiei de Știinţe din Berlin şi reprezintă cea dintâi scriere cu caracter ştiinţific din istoria culturii româneşti. A rămas în manuscris şi tradusă mai târziu în germană, română. Lucrarea  cuprinde trei părţi. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. A făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă era alcătuită din limba romanilor, apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul. Viaţa lui Constantin Cantemir, zis cel bătrân, domnul Moldovei (Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Molddaviae principis) este o cronică a Moldovei, în care figura centrală este tatăl său. Originalul lucrării nu s-a păstrat, ci doar o prelucrare făcută în limba rusă şi latină, tipărită la Moscova, în 1783. În cartea „Evenimentele Cantacuzinilor şi Brâncovenilor”, scrisă  în limba „moldavă”, apoi tradusă în rusă, germană, greacă, Cantemir voia să atragă atenţia că doar el merita tronul, chiar şi în Ţara Românească. „Istoria Imperiului Otoman”, redactată în limba latină „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae” (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane) a fost scrisă  între 1714 şi 1716.  Cantemir o intitulase „Istoria pentru creşterea şi descreşterea Curţii aliosmăneşti”. Este tradusă în principalele limbi occidentale (engleză, franceză, germană), limba rusă, limba română ş.a.,  fiind principalul izvor de informare despre istoria turcilor, care i-a adus lui Cantemir faima de istoric european. Cartea are două părţi în care, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea  „Hronicul vechimii romano-moldovlahilor”, a cărei primă versiune a fost „Historia Moldo-Vlachica”, scrisă în română (1719-1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor de origine comună a tuturor românilor şi de continuitate a poporului român în Dacia. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.  În 1722 scrie „Sistemul sau întocmirea religiei muhommedane”,  în limba latină şi tradusă în rusă şi română, tipărită din porunca ţarului Petru I. Această carte, alături de „Istoria Imperiului otoman”, îl situează pe Cantemir printre marii orientalişti, conţinând date preţioase despre istoria, ştiinţele naturii, religia, magia, ereziile, educaţia, ospitalitatea, datinile, obiceiurile şi sărbătorile popoarelor musulmane. „Monarchiarum physica examinatio” (Cercetarea naturală a monarhiilor) este manuscrisul unei lucrări filosofice scrisă în limba latină şi înmânată ţarului cu ocazia pronunţării panegiricului de către fiul său Şerban. În limba turcă scrie  „Cartea ştiinţei muzicii” (Kitab-i-musiki), una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia la Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitorii otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi cunoscător al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir). 

 La 11 iulie 1714, Dimitrie Cantemir primeşte diploma de membru al Academiei de Știinţe din Berlin, în care se sublinia deosebita preţuire a domnitorului moldovean  „prea seninul şi înălţatul Dimitrie Cantemir, principe al imperiului rusesc şi domn ereditar al Moldovei, printr-o pildă pe cât de demnă de laudă, pe atât de rară şi-a  închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice  şi prin adeziunea la societatea noastră a dobândit o strălucire şi o podoabă unică. Recunoaştem cu veneraţie bunăvoinţa principelui faţă de noi şi faţă de studiile noastre”.  Cantemir a fost apreciat de Academia de Știinţe din Berlin nu numai în timpul vieţii sale, ci şi după moarte, lucrările sale fiind citate în diferite reviste de specialitate şi traducându-i-se principalele lucrări în limba germană: „Incrementa atque decremjenta aulae othomanicae”, Hamburg (1745) şi „Descriptio Moldaviae”, Hamburg (1771).   Primul academician român, cunoscut în cercuri din ce în ce mai largi în Rusia, ca şi în lumea ştiinţifică europeană, în 1721 este chemat la Petersburg devenind sfetnicul şi colaboratorul ţarului în cârmuirea Rusiei. Astfel a intrat în micul număr de demnitari, care împreună cu ţarul au iniţiat reformele sociale, administrative şi militare din Rusia acelei vremi. În fruntea Senatului, propune acestuia, la sfârşitul anului 1721, acordarea lui Petru I a Marelui titlu de „Tatăl patriei, împărat al tuturor Rusiilor”. Acest titlu permitea prezenţa Rusiei în Europa ca putere egală cu cea mai mare împărăţie a vremii de pe continent.  Ultima manifestare politică a domnitorului moldovean  a fost participarea sa la Campania lui Petru cel Mare în Caucazia, în anul 1722. În timpul acestei campanii, diabetul de care suferea se agravează şi este nevoit să se întoarcă  la moşia sa Dimitrovka, lângă Moscova. Aici moare la 21 august 1723, înainte de a împlini cincizeci de ani. Este  înmormântat cu simplitatea dorită la Moscova în biserica zidită de el, în curtea mănăstirii greceşti, alături de cei dragi: prima soţie Casandra, fiica sa Smaragda, fiica sa Maria (moartă mai târziu  în 1757). Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Domnitor patriot şi mare cărturar, Dimitrie Cantemir este una din figurile cele mai de seamă de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Prin prodigioasa și prestigioasa lui activitate, reprezintă în cultura românească un moment hotărâtor în evoluţia spre lumea modernă. A fost un deschizător de drumuri în multiple domenii de creaţie, un spirit care respiră atmosfera intelectuală a Europei.

Dimitrie Cantemir este cel mai mare umanist din perioada feudală a literaturii române şi rămâne ca o figură luminoasă de precursor al gândirii ştiinţifice moderne prin scrierile sale, simbol al umanităţii în veşnica ei ascensiune spre lumină şi progres. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura românească, George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”, iar  Zoe Dumitrescu-Buşulenga afirma: „Cantemir a fixat un tip de intelectual plurivalent. Nota originală pe care o aduce Cantemir în epoca sa este cutezenţa intelectuală”.

S-a bucurat de vădită apreciere și în Rusia, mărturisire a istoricului rus Dmitri Bantâș-Kamenskii în „Dicționarul oamenilor însemnați ai țării rusești”, (Moscova, 1836, vol. III), În opinia acestuia, Dimitrie Cantemir era „cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare. Cunoștințele lui vaste în limbile persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită și convorbiri i-au atras iubirea tuturor societăților a căror podoabă a fost.”

Recunoscându-i erudiția și multilateralitatea, turcii au transformat palatul din Istanbul în care a locuit Domnitorul Moldovean timp de 22 de ani în muzeu, iar un parc istanbulian îi poartă numele.

 

VASILICA GRIGORAS








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu