NU CRÂCNESC
ȘI NU FAC
NAZURI
~*~
Noaptea asta
îmbrumată, cu parfum de lungă toamnă.,
Ofilit-a
trandafiri ce ne-au bucurat privirea,
Triste-s toate,
câmpul, lunca, tristă-mi este și
gândirea,
Și-al meu suflet
ce de-acuma sângerează ca o rană.
Când îmi văz ce-n
urmă-mi lasă Doamnă noastră cea țâfnoasă,
Când îmi văz cum
desfrunzește preafrumoasa mea pădure,
Cum îmi moare ce-a
frăguță, zmeurișul și cea mure,
Ce-i în gândul meu
atuncea, să spun, gură nu mă lasă.
Nu te am la suflet
toamno, că ești mult prea friguroasă,
Și ca hoața,
pe-nserate, pas cu pas pe-aicea-mi vii,
Mai apoi, ne-mbii
cu prune și cu strugurii dulcii,
Dar ne dai la
schimb și mâzgă, vreme rea și ceață groasă.
Cum să dai căldura
verii pe o vreme zgribulită?
Cum să-ți placă
ceața sură pe-nsoritul celei veri?
Cum să schimbi
plăcerea nopții cu răceala unei seri
Și o mură de pe
vale c-o gutuie îmbrumată?
Dar, mă rog, de-așa
ni-i datul, zic că suntem... norocoși
Fie cum o vrea
cerescul, nu crâcnesc și nu fac nazuri,
V-am spus vouă-așa
în șoaptă, ale mele, mici necazuri,
Preaștiind că voi
din fire, nu îmi sunteți...pârâcioși.
Mircea Dorin
Istrate
***
DURERE MUTĂ
E țara în mocirlă,
lehamitea-i în floare,
Hoția și minciuna
îmi sunt de neoprit,
La capul țării-o
șleahtă obtuză și-n lentoare
Conduce pentru
sine un neam ce sunt creștini,
Ce-ajuns-a azi o
turmă de dus la abatoare
Să fie pentru
alții de-apururi jertfitoare,
Să-ndestuleze-n
grabă, averi la mulți străini
Iar voi, norodul
ăsta, îmi stați de-un veac pe spini.
De ce-am ajuns
aicea? v-ați întrebat voi oare,
Așa, măcar în
treacăt, să știți de un’ vă vine?
Păi nu sunteți voi
ceia lipsiți de-orice onoare
Ce v-ați uitat
strămoșii, ce v-o-nvățat de bine,
Părinții și în
toate de-apururi cel ceresc,
Și datina stăbună
și obiceiul care
Ținutu-va-n
milenii pe lunga voastră cale,
Legați în legea
gliei, aicea-n omenesc?
Nu vindeți voi
pământul udat de-atâta sânge
De la-nceputul
lumii de-a noștri jertfitori?
Și vă mânjiți c-o
mită, ce mâna iute-o strânge
Și dați averea
țării lăsându-ne datori?
Nu ne pătați
onoarea plecând prin țări străine
Și-acol vă faceți
nume de hoți și criminali,
Și-apoi veniți în
țară și lăfăiți în bine
Sporindu-vă
puterea pe frică și pe bani?
Nu voi plecați
urechea la ce promit străinii
În vorbe dulci,
frumoase de v-amețesc gândirea?
C-or face și vor drege,
c-aici să fie crinii
Din Raiul ce de
veacuri visează omenirea?
Și dezuniți îmi
sunteți, ca deșirata ață,
Deși mai toți vă
spus-au: ,, Puterea stă-n unire!”
De jertfă pentru
țară niciunde nu se-nvață,
Doar Domnul ne
păzește, de vre-o nenorocire.
De zeci de ori
ales-ați mai rău cum nu se poate,
Și i-ați schimbat
pe ceia ce-au vrut vă facă bine,
V-ați pus s-aveți
în frunte pe cei ce-au dat din coate
Și v-au promis
doar vorbe dulcii, ce sună bine.
Ușor plecați
urechea la zvon de-mbogățire
Pierzându-vă
averea mereu în nenoroc,
Uitând că numai
munca cinstită, cu simțire,
E cea care rămâne
sub umbră de noroc.
Înțelepciunea
veche, din vremea dinnainte,
Ce au au cules-o-n
viață ai noștri moși, strămoși,
N-o mai băgați în
seamă, v-ați scos-o din cea minte
Și-n locul ei îmi
pus-ați tot felul de... gogoși.
*
Așa că țineți
minte, c-a voastă-i vina toată,
Că voi
nemerniciții schimbat-ați rânduiala,
Că voi ales-ați
dară în fruntea țări-o șleahtă,
De hulpavi fără
seamă ce vor le crească fala.
Ei, trădătoare
Iude la alții-s închinați,
Și pentr-un pumn
de galbeni își vând țara și neamul,
Și-au străinat
de-acuma părinții și-a lor frați,
Iar Dumnezeu le
este de-o vreme numai banul.
**
Așa că mulți de-ai
noștri adusu-ne-au pieirea
Și încă mulți
ne-or duce spre zile întristate,
De-aceea
vindecarea la noi, îmi stă-n iubirea
Fața de neam și
țară, ce ei să ne-o arate,
Și-n rugă de
iertare ’nălțată spre ceresc
Și-ntoarcerea la
ceea ce moșii ne-au lăsat,
Și-nvăț ne fie
vorba, că-n cuibul părintesc
Îmi e vecia lumii,
nu prin străini plecat.
***
Mi-e sufletu-n
durerea prelungă, grea și mută,
Că mulți de-ai
mei, de-o vreme, de neam sau depărtat,
De țara, ce
sărmana, cât a putut ne-ajută,
De vatra
strămoșească ce-aicea ne-a-nstelat.
Noi suntem neam de
fală, ce-n fila de istorii
Prin toate cât
făcut-am am fost îngloriați,
Voi ceia care
astăzi, de-aveți numai orgolii,
Ne coborâți în
tină, și-apoi vom fi uitați.
~*~
Mircea Dorin
Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu