sâmbătă, 23 octombrie 2021

Parohiei Malovăţ-Mehedinţi - SCRISOARE PASTORALĂ - 455

 





          Dragii mei enoriași!

Frica de moarte. Trăim vremuri cum puține dintre generațiile precedente au trăit. Zi de zi auzim de sute de morți, auzim că spitalele sunt arhipline, că bolnavii sunt ținuți pe coridoare sau în ambulanțe, că nu sunt medicamente, că medicii au ajuns la limita puterilor.  Vedem mereu înmormântări de Covid în parohia noastră, oficiate după reguli necunoscute până acum în tradiția românească. Umblăm cu măști pe față de nu ne mai cunoaștem unii cu alții; stăm la distanță, ne este frică să ne mai vizităm, să mai dăm mâna. Ne culcăm seara, dar nu știm dacă ne mai sculăm a doua zi, noi sau cei dragi ai noștri. Parcă nici în timpul războiului nu au murit atâția. Unii se vaccinează, sperând că astfel își dau o șansă de supraviețuire, alții se tem, considerând că aceasta ar însemna o moarte sigură. Am ajuns într-o situație paradoxală: ne temem mai mult de vaccin decât de boală; ne temem mai mult de spital decât de moarte! Foarte ciudat!

În vremea aceasta, pe toate canalele internetului se lăfăie materiale în care oameni de toate profesiile și culorile au devenit specialiști peste noapte în medicină, în virusologie, în vaccinuri și ne sfătuiesc să nu ne vaccinăm, să nu purtăm măști, să nu ne izolăm, să nu facem exact ceea ce ne sfătuiesc specialiștii să facem. Oamenii aceștia știu ,,totul”, dar absolut ,,totul”. Sunt adevărați ,,eroi” ai momentului. Ei știu, spre exemplu, că starea aceasta este voită și regizată de puteri oculte, mondiale, care urmăresc cutare și cutare. Știu totul. Numai când îi nimerește covidul și ajung prea târziu la reanimare nu mai știu nimic!   Datorită unor astfel de zvonuri, de zvoniști și răspândaci, mor oameni nevinovați cu sutele și cu miile!

Celor mai mulți ne este frică de moarte. De ce? De eventuala durere care cauzează sau precede moartea?  Posibil. De despărțirea de cei dragi? Cu siguranță! De întreruperea unei existențe cu care, bună-rea, ne obișnuisem? E posibil! De necunoscut și de ,,veșnicia” morții? Nu e exclus.

Întotdeauna majoritatea oamenilor s-au temut de moarte, de această Mare Necunoscută. Dovadă sunt scrierile, inscripțiile, ritualurile funerare din diferite religii. Teama cea mai mare au avut-o cei care n-au vrut să accepte că omul este alcătuit din trup material și muritor și din suflet spiritual și nemuritor, cei care au fost convinși că totul se termină cu moartea, că existența noastră se oprește  la ușa mormântului. Au fost și din cei care au crezut în nemurirea sufletului și viața de apoi, dar credința lor a fost șubredă. Dovadă scrierile în care sufletul rătăcește prin tot felul de tenebre, este hărțuit de fiare apocaliptice etc.

Pentru creștini lucrurile sunt simple și clare. Bazându-ne pe cele descoperite nouă de Dumnezeu în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, moartea nu este o dispariție, o nimicire a firii umane, ci un somn, o poartă de trecere dintr-o lume-n altă lume. Așa cum pruncul când se naște trece din pântecele mamei sale, unde avea un anumit mod de viață, în lumea aceasta, unde lucrurile se schimbă radical, așa și la sfârșitul vieții, omul ,,se naște” din nou în lumea cealaltă. Așa credeau strămoșii noștri daci, așa au crezut românii dintotdeauna. Dovadă că își construiesc morminte, cavouri, chiar sicrie cu mult timp înainte de-a muri, își comandă cruci, își fac parastase și sarindare din timpul vieții, iar moartea pentru ei este ca o posibilitate de reîntâlnire cu cei dragi plecați mai înainte.

Singura teamă binecuvântată a creștinului în această lume nu este moartea, ci teama, chiar frica, de a nu fi pregătit pentru moarte.

Te vei întâlni cu  Dumnezeu, cu Marele Judecător și vei da seamă de toate ale tale, bune sau rele. E normal, e firesc și natural să te temi de o asemenea întâlnire. O asemenea teamă trebuie să ne urmărească tot timpul vieții pământești, din copilărie până în ultima clipă a vieții, iar pregătirea pentru această întâlnire să fie permanentă. Ne pregătim prin viața noastră curată, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu; ne pregătim făcând binele, ci nu răul; ne pregătim prin rugăciune, post și fapte bune; ne pregătim, mai ales prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Având o asemenea temeinică pregătire, ajungem în faza în care nu ne mai temem de moarte, ci o așteptăm ca pe o eliberare, ca pe un prilej sfânt de a ne întâlni cu Hristos, pe care L-am iubit și L-am slujit, să ne întâlnim cu toți cei dragi ai noștri plecați mai înainte, un prilej de a ne naște și de a renaște într-o nouă lume, într-o nouă existență. Așadar, pregătire intensă, credință și curaj și nu avem de ce să ne temem! Tot cu o moarte suntem datori! Păi, nu?

*

Cuvinte duhovnicești. Din cuvintele de învățătură ale unui mare trăitor al vieții creștine, Părintele Arhim. Pavel Papadopoulos, selectăm câteva învățături privind raportul dintre regret și pocăință:

,,Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.  

Ce este regretul și care este diferența dintre regret și pocăință? Regretul este atunci când omul înțelege greșeala lui, când înțelege că a greșit, că a păcătuit, îi pare rău pentru faptele sau gândurile sale, în general de modul de viață pe care l-a avut în trecut. Acesta este regretul. Însă aceasta nu este pocăință. Sau am putea zice că este o pocăință incompletă. De ce?

Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat pocăința sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristețea ce i-a provocat-o simțământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde. Pocăința are așadar două direcții. Una către trecut și alta către viitor. Te pocăiești pentru greșelile trecutului și în același timp crezi și încerci să devii al lui Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu statică. Am făcut o greșeală și o accept. Nu. Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o depășesc. Nu rămân acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc și, mai mult, privesc înainte, spre viitor.

Pocăința înseamnă nu doar evitarea răului, ci și facerea binelui. Vedeți în spitale, când merge doctorul la un pacient, îl examinează și constată boala. Pacientul nu spune nimic, nu are nici un rost să zică: ,,știu că am problemă cu stomacul meu!” Știu aceasta, însă de acum va trebui să încep procedura de vindecare. Cunoașterea problemei nu rezolvă problema însăși. Este primul pas, însă nu ajunge. Va trebui să încercăm să rezolvăm problema, până va exista un câștig. Așa și aici, faptul că admit că sunt iubitor de arginți este un început. Însă acest lucru nu înseamnă pocăință. Pocăința va fi întregită atunci când voi începe să cultiv milostenia. Biserica noastră, vedem, ne scoate în evidență atât de mult pe Sfânta Maria Egipteanca, încât unii părinți o numesc „pocăința întruchipată”. Cu alte cuvinte, este persoana care a demonstrat într-adevăr ce înseamnă să te pocăiești. Și-a recunoscut păcatul și a luat hotărârea de a se schimba. Nu a rămas neclintită, ci a început un proces de descoperire a lui Hristos. Din păcatul desfrânării, trece în viață feciorelnică, din asediul clienților ei, trece în asediul iubitului sufletului ei, Hristos. S-a apropiat de Hristos, L-a dorit, și-a întors dragostea ce o avea înainte pentru desfrânare către Hristos, către feciorie. Observăm, așadar, că pocăința nu a fost doar pentru un moment, ci a reprezentat o încercare continuă de descoperire a harului, a lui Hristos.

Noi însă se vede de multe ori că facem invers. Facem un păcat, îl spovedim, iar după puțin timp iarăși cădem în el. Iar acest proces durează ani întregi. De ce? Pentru că nu avem pocăință, ci regret. Recunoaștem că am greșit, dar până la acel punct nu începem procesul de vindecare a greșelii.

Sfintele Paști înseamnă trecere. Iudeii serbau trecerea din robia egipteană, prin Marea Roșie, în libertate, în pământul făgăduinței. Acum și noi serbăm Paștile. Sărbătorim trecerea de la păcat – din întuneric, la Lumina lui Hristos.

*

In memoriam: Pamfil Șeicaru. La Mănăstirea ,,Sf. Ana” de la Orșova își doarme somnul de veci cel mai mare ziarist român din perioada interbelică, Pamfil Șeicaru. O figură enigmatică, prin mintea și sufletul căruia s-au filtrat toate marile evenimente din țară și din străinătate mai bine de o jumătate de veac.

S-a născut la Buzău în 1894. A absolvit liceul la Bârlad și Facultatea de Drept la București. Primul Război Mondial l-a prins în floarea vârstei. A fost mobilizat ca ofițer și trimis pe front. A luat parte la luptele de pe Dealul Moșu de lângă Orșova. A scăpat ca prin minune de moarte, dar camarazii din plutonul său au fost sfârtecați de obuze. Și-a jurat atunci că, dacă va scăpa cu viață și va ajunge cineva în viață, pe locul acela va ridica o mănăstire ca drept mulțumire și ca pomenire pentru tovarășii de luptă.

A scăpat cu bine din război și s-a integrat în viața civilă, dar nu oricum. Minte strălucită, spirit combativ, a ajuns de trei ori deputat în Parlamentul României(1928, 1931, 1933), director al ziarului ,,Bucovina" din Cernăuți, redactor-șef al ziarului ,,Cuvântul” din București, apoi director al ziarului ,,Curentul”. A reușit să facă din ziarul ,,Curentul” publicația cu cel mai mare tiraj din țară, ziarul cel mai căutat și mai gustat de public. Articolele de fond din perioada 1928-1944, semnate de Pamfil Șeicaru, erau așteptate, sorbite și îndelung comentate de către cititori. Pamfil Șeicaru și ziarul lui ajunseseră spaima marilor infractori, afaceriști, corupți, politicieni, magnați etc. Nu ezita să-și bată joc de proști și infatuați, pe care-i executa fără milă. Cazul ,,Malaxa” a rămas proverbial în acest sens. Poziția și opiniile lui Pamfil Șeicaru erau așteptate și respectate. Ele priveau nu numai situația internă a țării, ci și relațiile internaționale. Ziarul ,,Curentul” stă mărturie, că Pamfil Șeicaru a avut putere de premoniție și a prevăzut multe dintre evenimentele ce aveau să se întâmple în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial pe scena Europei.

Deși era suprasolicitat, Pamfil Șeicaru nu și-a uitat jurământul de pe front și, din banii lui, a zidit pe Dealul Moșu de lângă Orșova o adevărată perlă a Dunării, o mănăstire. El a conceput planul, sfidând în mare măsură stilurile arhitectonice consacrate, a angajat lucrările, le-a supravegheat, a împodobit apoi locașul cu pictură, mobilier, cărți, odăjdii, chilii și toate cele necesare. Când totul a fost gata, a chemat pe mitropolitul Vasile Lăzărescu de la  Timișoara să sfințească noua mănăstire și s-o ia în primire. Mitropolitul a ezitat, fiindcă nu se respectaseră normele canonice, nu se pusese piatra fundamentală etc. A venit războiul, iar Pamfil Șeicaru a fost nevoit să părăsească țara, pentru a evita represaliile ce l-ar fi așteptat, având în vedere că fusese un mare luptător împotriva bolșevismului și comunismului. După război, comuniștii, neputând să se răzbune pe autor, i-au profanat opera. Sediul ziarului ,,Curentul” din București, situat pe Calea Victoriei a devenit sediul Miliției Bucureștiului, iar Mănăstirea de la Orșova au transformat-o în cârciumă. Au văruit pereții, rămânând neatins doar Pantocratorul din turla interioară, ca să se uite la bețivanii din biserică. În altar era barul și chelnerițele. Chiliile au devenit căsuțe de camping pentru ,,turiști”. În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști.

Pamfil Șeicaru s-a dus în Spania, la Madrid,  și acolo, timp de 30 de ani, a editat, în continuare, ,,Curentul”, dar în ediție trimestrială, străduindu-se să apere cauza României pe plan extern. Dându-și seama de serviciile pe care le aducea statului român, în 1966 Nicolae Ceaușescu l-a grațiat și a început să-l ajute financiar ca să publice articole și cărți favorabile politicii României de independență față de Moscova. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria) și continuând să editeze ,,Curentul”. La moartea sa, în octombrie 1980, prim-ministrul Bavariei l-a omagiat foarte elogios.

După Revoluție, la o ședință cu preoții din Mehedinți, răposatul Mitropolit Nestor al Olteniei a pus problema reconstrucției Mănăstirii Vodița. Preoții i-au semnalat însă existența Complexului ,,Căprioara” de la Orșova, care nu era altceva decât o mănăstire transformată în restaurant. Mitropolitul a mers, a văzut-o și a rămas uimit de frumusețea construcției și de poziția geografică în care era plasată. A început demersurile la Departamentul Cultelor și la Guvern pentru recuperarea ei. Funcționarii mai vechi ai mitropoliei își aminteau că primiseră din Germania, de la Pamfil Șeicaru, cu mulți ani în urmă, un act de donație, prin care acesta dona Bisericii Ortodoxe ctitoria sa de la Orșova. Craiovenii trimiseseră actul la patriarhie, aceasta îl înaintase la Departamentul Cultelor și acolo documentul …. se pierduse. Domnul Nicolae Văcăroiu, prim-ministrul României de atunci, i-a spus Mitropolitului Nestor: ,,-Aduceți-mi un act, care să vă îndreptățească să recuperați acest obiectiv și în secunda doi vă semnez ordinul de preluare!”

Mi-a ajutat Dumnezeu ca să fiu și eu o rotiță sau  pârghie la vremea respectivă, care a contribuit la preluarea acestui obiectiv de către Biserică. În primul rând am pledat în presa locală, respectiv în ,,Datina” pentru cauza Bisericii. Cele 26 articole stau mărturie în acest sens. În al doilea rând, aflându-mă într-o zi la Biblioteca Academiei din București, mi-a venit o poftă nebună să citesc și eu câteva articole ale lui Pamfil Șeicaru, ca să văd cum scria, ce-i asigura succesul extraordinar în peisajul publicistic. Am mers la fișier să iau cota ,,Curentului”. Atunci am descoperit ceva uimitor pentru mine: ,,Curentul” nu-și întrerupsese apariția la război, ci, dimpotrivă, el continua să apară la München în Germania și Biblioteca Academiei deținea colecția completă. Am cerut imediat ultimele numere. Am notat adresa redacției de la München. I-am scris lui Pamfil Șeicaru și i-am explicat situația cu mănăstirea și impasul în care s-a ajuns.

În mai puțin de o lună de la expedierea scrisorii mele, am primit de la redacția ziarului ,,Curentul” o copie legalizată după actul de donație al lui Pamfil Șeicaru, întocmit la un notariat din München. Cu toată viteza am pornit spre Craiova. Mitropolitul întorcea documentul pe toate părțile. Mâinile și vocea îi tremurau. A strigat șoferul: ,,- Frate Gheorghe, pornește imediat mașina! Plecăm la Departament, la București!” Domnul Văcăroiu a aprobat retrocedarea fără ezitare. La câteva zile în urma documentului a venit la Bârda, de două ori, Domnul Vasile Dumitrescu, ucenicul lui Pamfil Șeicaru și noul redactor-șef al ,,Curentului”. Am aflat că Pamfil Șeicaru murise în 1980. Am aflat atunci că mai fusese în țară de câteva ori, o dată în 1977, cu aprobare oficială, iar de vreo două ori travestit, cu identitate falsă, și-și vizitase ctitoria de la Orșova.

Preluarea mănăstirii n-a fost simplă. Fostul director al complexului, un oarecare Mugurel, a luptat pe ,,baricade” să nu-l cedeze, să-l cumpere el. S-au format delegații ale mitropoliei, din care a făcut și subsemnatul parte, alături de viitorul mitropolit al Timișoarei, Înaltpreasfințitul Ioan Sălăjan. Până la urmă, Complexul  ,,Căprioara” a redevenit Mănăstirea ,,Sfânta Ana”, care poate fi văzută și vizitată astăzi.

De atunci, la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” au fost aduse osemintele lui Pamfil Șeicaru, s-au ținut numeroase simpozioane dedicate lui Pamfil Șeicaru cu invitați din toată țara. De fiecare dată popa de la Bârda a fost uitat. Pe ștandurile Mănăstirii ,,Sf. Ana” s-au lăfăit sute de cărți de pe la multe edituri din țară, numai ale popii de la Bârda n-au avut loc niciodată! De! Asta-i viața!

Pamfil Șeicaru rămâne o personalitate de vârf a culturii și presei românești, un mare patriot și un luptător pentru drepturile și binele României, iar ctitoria sa de la Orșova o adevărată minune rătăcită pe valea bătrânului Danubius. Dumnezeu să te ierte, Bătrânule Pamfil!

*

Când Domnul se retrage. Am găsit pe internet o poezie cu acest titlu, semnată de Părintele Pr. Sorin Croitoru de foarte  mare actualitate. Iată câteva fragmente din ea!


,,Când vede Domnul că noi

                                    suntem

Atât de plictisiți de El,

Ne dă pe mâna unor bestii,

Ca să ne "scuture" nițel.

 

Și uite-așa încep în lume

Deodată, parcă din senin,

Necazurile "pandemiei"

Și frica de acel vaccin..

 

Poporul nu mai înțelege

Nimic din ce-i în jurul său;

S-a dus încrederea în oameni,

Nu știm ce-i bine și ce-i rău..

 

E ca și cum această lume,

Pierzând protecția de Sus,

A fost luată-n stăpânire

De toți vrăjmașii lui Iisus.

 

Deodată albul pare negru,

Iar negrul pare luminos.

Deodată moartea-nseamnă

                                    viață,

Iar "viața" nu mai e Hristos..

 

În nici doi ani de pandemie

Dispar valorile pe rând;

Pământul intră-ntr-o sclavie

Ce n-a mai fost pe el nicicând.

 

În timp ce multă lume moare

Pe paturile de spital,

Guvernele se preocupă

Prin legi de actul sexual.

 

În timp ce unii se sufocă,

Cerșind un dram de oxigen,

Guvernele din toată lumea

Se preocupă doar de.. "gen"!

 

De ce în timpul pandemiei

Apar ca din senin mârlani

Ce vor să le vorbească-n

                                   școală

De sex la pruncii de trei ani??

………………………………..

Nu știu de-o fi sfârșitul lumii,

Dar este un sfârșit oricum,

Căci n-a mai fost nicicând

                               minciuna

La mare cinste, ca acum..

……………………………..

Revarsă peste noi, Iisuse,

Curajul primilor creștini,

Iar dacă ne-a lipsit credința,

Măcar de astăzi fă-ne plini.

 

Trezește-ne din moleșeala

Acestei vieți de până ieri

Și firii noastre slăbănoage

Să-i dai duhovnicești puteri,

 

Iar de-ai ales sfârșitul lumii

Să se întâmple chiar cu noi,

Prin harul Tău, Iisuse Sfinte,

Din oameni lași ne fă eroi!”


*

File de jurnal - 29 Septembrie 1982. ,,De luni încoace mi-au lucrat trei botoșăneni la biserica din Bârda. Au vopsit acoperișul cu culoare roșie și au așezat ferestrele metalice la turlă. Este un lucru frumos, care schimbă mult fața satului.

Botoșănenii sunt niște oameni foarte cumsecade. În fiecare seară am stat de vorbă cu ei și mi-au povestit multe despre nevoile și necazurile lor. Printre altele, Burcea Mihai mi-a povestit că-n comuna Văculești, comuna de origine a lui Emil Bobu, înalt demnitar din conducerea de partid, este contabil-șef al C. A. P. - ului cumnatul ilustrului personaj. Din ,,greșeală”, contabilul-șef cu pricina a făcut o delapidare de vreo 700.000 lei. Cetățenii din Văculești au făcut reclamații ,,până sus”, cerând să se facă lumină în afacerile dubioase  ale contabilului-șef. Printre alte ,,slăbiciuni” ale  acestuia, se numărau și afacerile cu grâu. Nu era vorba de altceva, decât de trimiterea a 20 tone grâu cu acte false spre a fi vândut clandestin prin Bucovina cu prețuri de speculă.

În sfârșit, într-o bună zi, o comisie de la centru a descins în Văculești și, după o sumară orientare în problemă, au decis să fie ,,trântiți” toți cei din conducerea C. A. P. – ului, cu excepția contabilului-șef, bineînțeles. Din cauză că reclamațiile au continuat, s-au legat și de ,,infailibilul” și ,,intangibilul” contabil-șef. Pur și simplu l-au dat afară din funcție. Au anunțat postul vacant în ziarul județean ,,Clopotul”, chemând pe oricine s-ar fi încumetat să se așeze pe scăunelul de contabil-șef al cumnatului tovarășului. Stupoare! S-au prezentat câțiva curajoși, dar, din păcate, n-au întrunit condițiile de angajare. Cum C. A. P. – ul nu putea rămâne fără contabil-șef, l-au reangajat pe fostul mazilit.

Acesta s-a remarcat puțin în sat. Construise o vilă cum nu găsești în tot județul, cumpărase o mașină pentru el, o alta pentru fiică-sa, o alta pentru fiul său și alte câteva mărunțișuri pentru completarea inventarului!

Ieri am fost la Severin și am mai cumpărat vopsea. Am trecut pe la protoierie. Protopopul m-a asigurat că, dacă voi termina reparațiile la bisericile din Malovăț și Bârda, îmi va propune transferul la o altă parohie, care ar avea nevoie de reparații sau construcții de biserici. În prim plan, în acest sens, ar fi, spre exemplu, Parohia Valea Boierească, cea mai prăpădită din județ, sau, dacă sunt ,,băiat cuminte”, chiar la Halânga, în locul Părintelui Ioniță. Domnul Spânu m-a sfătuit să depun cerere pentru transfer în Tr. Severin, fiindcă sunt două posturi libere de preot. A spus multe cu privire la timpul liber pe care l-aș avea, cât și cu privire la avantajele ,,materiale extraordinare”. Nu mă interesează oferta!(…).

Am cumpărat doi  saci de ciment pentru biserica de la Malovăț(…).

Ieri am vorbit cu vicepreședintele Consiliului Comunal, Iorgovan. Mi-a spus că se speră să se realizeze, la nivel de comună, o medie de cca. 2.500 kg/ha porumb, deși planul e de 3.300 kg/ha. Pentru anul viitor ar fi vorba să li se pună planul de 4.000 kg/ha.(…).

Azi au terminat muncitorii mei vopsirea acoperișului bisericii din Bârda și alte câteva lucrări de reparații pe care le-am făcut acestui Sfânt Locaș. A ieșit un lucru foarte frumos și cred că și lumea este mulțumită, după felul cum se manifestă.

Stanciu Gheran, pensionar, cât au lucrat oamenii la biserică, el a cărat cu sacul la porumbii din lotul ajutător. La un moment dat a izbucnit: ,,- Toată viața am muncit în multe părți. Am fost și sondor la Moreni, și miner în Valea Jiului, cât și în alte părți! Muncă mai a dracului ca asta însă n-am prestat! Totuși, mulțumim Sfatului Popular, că ne-a făcut spinarea car!” 

 După ce am dus muncitorii la Termocentrala de la Halânga, când m-am întors, am luat o femeie din Bobaița. Era foarte amărâtă. Venea din Petrișor, de la cules de porumbi. Printre altele, mi-a spus: ,,- De aseară sunt nemâncată, părinte! Muncii toată ziua la colectiv și n-avusei o coajă de pâine! Mă duc acum acasă și mă așteaptă copiii cu gurile căscate de foame. Ce le duc? Mâinile goale? Arde-i-ar focul să-i ardă pe-ai de ne-au lăsat în sapă de lemn!”(…).

Am cunoscut un inginer din Ploiești. Venise să se angajeze la Combinatul de Apă Grea de la Halânga. Mi-a povestit că pe când era student la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești, niște colegi negri s-au legat de-o fată într-un restaurant. Aceasta era împreună cu prietenul ei, un inginer român. Fata a ripostat, prietenul i-a sărit în ajutor. S-a iscat scandal. Când a venit miliția, negrii au declarat că i-au dat românului un stilou de aur și acesta nu mai vrea să le dea nici stiloul, nici banii pentru el. Declarația românului nu au luat-o în serios. Mai mult, l-au arestat pe acesta și, beți cum erau, l-au bătut pe acesta la post ,,să spună”, până când omul a decedat. Era un inginer petrolist foarte apreciat la locul de muncă și capabil.

În Ploiești pâinea se dă ,,la liber”. Acolo orașul e mai bine aprovizionat decât Severinul. Corneliu Burtică nu mai este prim-secretar acolo”.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Casa de Catering ,,Costea” din Izvorul Bârzii(MH): 600 lei; Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda, Domnul Gheorgheosu Alin-Florentin din Tr. Severin și Doamna Ionescu Floarea din Câmpina(PH): câte 200 lei; Doamna Nicolae Mihaela din Bragadiru(IF): 104 lei; Domnișoara Ecaterina Bordeiașu din București și Domnul Paicu D. Angelu din Timișoara, fiu al satului Malovăț: câte  100 lei; Doamna Victorița Stolojan din Bumbești-Jiu(Gj): 55 lei; Doamna Prof. Costache Fevronia din Odăile(PH), Domnul Botea Constantin din Șimian(MH), fiu al satului Bârda și Doamna Rolea Viorica din București, fiică a satului Bârda: câte 50 lei;

Domnul Stănciulescu Tănase din Bârda a donat încă 100 lei pentru azilele de la Strehaia. Domnul Duțoniu Valentin din Bârda a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Joi, 7 octombrie, am efectuat o deplasare la Azilul de bătrâni și Spitalul-azil din Strehaia. Le-am donat masa de prânz(sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, mere, suc și apă minerală) și 70 seturi de lenjerie de pat(cearșaf de pat, pilotă, cearșaf de pilotă, pernă, două fețe de pernă). Lenjeria a achitat-o Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(9.730 lei), mâncarea a costat 1.400 lei, dar firma de Catering ,,Costea” a suportat 600 lei din cost. Restul cheltuielii l-au suportat alți enoriași, așa cum am menționat în scrisorile precedente. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

La Strehaia l-au însoțit pe preot Domnii Dima Vasile și Crumpei Vasile din Malovăț, consilieri parohiali. Sperăm să mai putem face în luna noiembrie o altă deplasare, probabil la azilul din Șișești. Vom vedea!

*

Lucrări la biserică. Așa cum am spus într-un număr precedent, Domnul Primar Ing. Ion Michescu e hotărât să suporte cheltuiala pentru construirea unei uși de lemn sculptat la intrarea în biserica de la Malovăț. Am luat legătura cu Domnul sculptor Ion Foșalău din jud. Neamț, am comunicat poza și dimensiunile ușii, a făcut calculele de rigoare și am primit răspunsul: lucrarea(material, manoperă și transport) costă 10.000 lei, adică o sută milioane lei vechi. Domnul Primar a acceptat prețul și e posibil ca ușa să fie gata de Sfintele Sărbători anul acesta. Dumnezeu să răsplătească primarului pentru acest efort!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 453, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 19 sept. 2021, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală” – 454, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2021, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 10 oct. 2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); In memoriam: Nicolae Avrămuț, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1100(14 oct.), p. 12; Generație obeză, în ,,Națiunea”, București, an. X(2021), 16 oct., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Nicolae Trocan, partizanul, în ,,Națiunea”, București, an. X(2021), 19 oct., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Torogoata, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1101(21 oct.), p. 12.

*

Zâmbete. ☺,, - Doctore vreau să vă mulţumesc pentru medicamentul prescris!” ,,- Te-a ajutat, văd, nu-i aşa? Cât ai luat din el, câte sticluţe?” ,,- Nici una. Unchiul meu a băut una şi eu i-am moştenit o casă de toată frumuseţea!” Pesimistul spune: ,,- Mai rău nu se poate!”  Optimistul spune: ,,- Ba se poate!” Pesimistul spune: ,,- O să ajungem cu toţii să cerşim!” Optimistul spune: ,,- De la cine?” ☺,,- Ia spune, Ionuț, ce știi despre Nunta Zamfirei?” ,,-S-a amânat, Doamnă Profesoară, până trece pandemia!Certificatul verde nu e suficient la restaurant sau la cârciumă. Trebuie să mai ai și ceva bani!

*

Înmormântări. În ziua de 2 Octombrie am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea G. Aurel(88 ani) din Bârda; în ziua 7 Oct. pentru Mihăescu Dumitru(70 ani) din Bârda; în ziua de 8 Oct. pentru Avram Elena(94 ani) din Bârda; tot în ziua de 8 Nov. pentru Luca Marin(68 ani; covid) din Bârda; în ziua de 11 Nov. pentru Vișan Maria(78 ani; covid) din Malovăț), iar în ziua de 14 Nov. pentru Luca Constanța(71 ani, covid) din Tr. Severin, fiică a satului Bârda. Dumnezeu să-i ierte!

*

Anunțuri. Cineva are de vânzare purcei de prăsilă, rasa Duroc și Marele Alb.

*

Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 6 Nov.(Bârda-Malovăț); 7 Nov.(Bârda); 8 Nov.(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 13 Nov. (Malovăț-Bârda); 14 Nov.(Malovăț); 18 Nov.(spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 19 Nov.(spovedit și grijit în Malovăț, la biserică și în sat); 20 Nov.(Bârda-Malovăț); 21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 27 Nov.(Bârda-Malovăț); 28 Nov. (Malovăț); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu