Comentarii la filmul documentar - BANAT
URANIU 25 de Ben Todica
"Acest documentar m-a
răscolit profund. M-am născut, am crescut și am învățat în Banat, la
Ciudanovița, până la 14 ani, iar imaginile și mărturiile dvs. spun exact
povestea locului așa cum a fost trăită, nu cum a fost deformată ulterior.
Tatăl meu a fost miner, a lucrat
în unele dintre cele mai grele puțuri ale minei, coborând zilnic în străfundul
pământului și punându-și viața în pericol pentru ca noi să avem un trai decent.
Nu am avut o viață ușoară, dar am avut părinți care s-au sacrificat și
profesori de excepție, dedicați, care ne-au format nu doar intelectual, ci și
ca oameni.
Copilăria noastră a fost una
liberă: fără telefoane, fără televizoare, dar cu dealuri cutreierate fără
teamă, cu pădurea ca loc de joacă, cu o libertate pe care puțini copii o mai
cunosc astăzi. Dincolo de eticheta de „zonă radioactivă”, dincolo de poveștile
alarmiste despre boală și degradare, pot spune cu toată convingerea că am avut
o copilărie frumoasă. Experiența de acolo mi-a pus bazele caracterului, ambiția
de a-mi depăși condiția, dorința de a învăța și de a-mi urma drumul – așa cum
au reușit mulți dintre cei care au crescut în Ciudanovița.
Împărtășesc pe deplin ceea ce
spune domnul Todică în documentar: după căderea regimului comunist, distrugerea
zonei a fost intenționată. S-a construit o imagine de groază, s-au difuzat
reportaje care au prezentat denaturat realitatea, cu un mesaj clar – să nu fie
vizitată, să fie evitată. Și totuși, vorbim despre o zonă de o frumusețe
aparte, cu păduri de liliac, cu calea ferată Oravița–Anina, prima din România,
unică prin tunelurile ei, o zonă care ar fi meritat conservată și valorificată,
aducând beneficii economice și culturale, nu abandon și ruină.
Le sunt profund recunoscătoare
părinților mei pentru sacrificiile făcute și pentru tot ceea ce ne-au oferit,
în condiții grele. Iar domnului Todică îi mulțumesc sincer pentru că a salvat
aceste imagini, aceste adevăruri și această memorie. Prin acest documentar, nu
doar că ne-a emoționat, dar a redat demnitatea unui loc și a unor oameni care
au fost prea mult timp reduși la tăcere.
Felicitări Ben Todica 
"
Lidia Marioara Ciorba- una dintre
miile de fiice ale
Ciudanoviței
Crăciunul e sărbătoarea iubirii
și a speranței ! Fiecare dintre noi o trăim cum ne e sufletul... Dacă sufletul
e acolo unde ne-am născut, crescut și / sau copilărit , înseamnă că mai avem
încă legătură cu copilul din noi...
Sărbători fericite!
"Copilăria este lumea
miracolului și a magiei, este primăvara tinereții și cheile Paradisului , este
locul unde Dumnezeu poate fi substituit cu un surâs. ,, La mulți ani copiilor
de pretutindeni!!!
La mulți ani, copilului din noi!
“Demult, într-o iarnă,
Mi-am trimis copilăria să se dea
cu sania.
Nu s-a mai întors…
De atunci, în nopți de decembrie,
Pun un felinar în zăpadă,
Doar-doar va găsi calea înapoi…”
~ Marin Sorescu (1936 - 8 decembrie 1996) ~
Amintiri din 2014... Era a doua vizită
făcută după 1990, anul în care și părinții mei au plecat din Ciudanovița și la
7 ani distanță după prima întoarcere... acasă. Căci, oriunde am fi plecat,
oriunde ne-am afla, Ciudanovița rămâne casa multora. Nu-i așa?
'' Privește înapoi fără mânie,
pentru că locul de unde pleci azi, fără să vrei să te mai intorci vreodata, a
fost locul în care-ți doreai cel mai tare să ajungi.''
Ciudanovița, primăvara anului
1988.
Aici m- am nascut si am copilarit si eu ...chiar daca prea putin mai cunosc ...imi e draga fiecare piatra....Ciudanovita cel mai minunat loc din lume
Absolut impresionată poveste. O
așezare, amintiri, oameni din trecut, rămași de neuitat. Un eseu ireproșabil,
care te emoționează, te pune pe gânduri, răscolește. Imagini, text, voce, totul
te învăluie și te impresionează. Am trăit momente din cele mai profunde
privindu-l, simțindu-l, trăindu-l. Îți mulțumesc Ben că nu ai uitat de unde ai
plecat și unde rămâi mereu în sufletul nostru. Vasile Bogdan
Cinste ție Ben Todica !
Cred ca aceste imagini sunt unice, deși ar
trebui să le dețină și cei care se ocupa de muzeul Banatului.
Cunosc foarte bine Ciudanovita, pentru ca de
aici am ieșit la pensie, după un total de 42ani de munca dintre care 30 ani la
mina de uraniu.
Mina de uraniu, a fost deschisa in 1956 și
exploatată de către URSS, apoi dupa retragerea rușilor, uraniul nu a mai fost
jefuit de către aceștia, ci s-a preparat la uzina de la Feldioara BV.
Pe toată perioada comunismului, prin această
mină au trecut zeci de mii de muncitori veniți din toată țara, până după
așa-zisa revoluție din "89, când am fost preluați de către așa-zişii
salvatori occidentali care au venit cu proiecte de distrugere a tot ceea ce s-a
înfăptuit pana în acel moment, cu sudoarea și munca bunicilor și a părinților
noștri așa cum s-a distrus totul în România.
Toate centrele miniere din țară, au fost mult
mai aprovizionate din toate punctele de vedere, mai ales în cele mai cumplite
perioade de criză.
Deci, dragă prietene Ben, tot ceea ce s-a
construit si s-a dezvoltat pe raza centrului minier IMR București, la EM
Banat din Oravița Lisava, Ciudanovita, Bihor, Chituc CT,
Tulgheş, Crucea SV, uzina Feldioara BV, și Pitești care s-au construit pe
vremea ,,așa-zisilor comuniști"
Am urât comunismul, fiind pro-desfintarii
PCR-ului, dar m-am înșelat si nu doar eu, dar după cum doar unii văd altfel
democrația înființată cu peste 30 ani în urmă, rezultatul ruinelor prezentate
în videoclip, sunt faptele criminale ale tuturor guvernelor din "89, până
în prezent, executând ordinul UE.
Până la tine, n-am auzit de
Ciudanovița, deși am trecut cu trenul pe la T.Severin.
Îți legi numele de un loc, sufletul de un neam în mijlocul căruia nu
ești. Te înțeleg și te iubesc, BENULE ! DVM
Benoni, mulțumesc pentru că mi-ai
readus în memorie un timp trecut, locuri minunate pe care le-am revăzut cu
ochii de copil. Fără pasiunea ta din copilărie (fotografia și filmul), astăzi
nu ar fi existat aceste dovezi ale unui timp trecut, al unor locuri cu adevărat
"minunate"!(nu degeaba Ciudanovița se traduce în "loc
minunat")!
Foarte emoționanta aceste
imagini, din care maestrul Ben Todică crează un eseu emoționant despre viața
lui, a noastră, despre nostalgie dar și curajul de a trăi într-un timp pe care
nu îl meritam, dar pe care l-am dovedit și am răzbit mai departe. Deși unele
din valorile acelui timp meritam să le păstrăm și azi, de pildă atunci se
vorbea despre muncă, azi despre afaceri, omul lupta să-și depășească condiția,
nu se lăsa amăgit, ca astăzi de imagini și știri false care otrăvesc însăși
condiția noastră. Îți mulțumesc din inimă dragă maestre pentru tot ceea ce
creezi și ne bucuri cu filmele tale, minunate prilejuri de a ne întâlni cu
ființele noastre din adânc, cu nevoia noastră de frumusețe și bucurie. Vasile
Bogdan
Am trait cu uraniu, n-am murit. ne-am imprietenit cu el, apa aceea si cind ploua ne scaldam cu picioare-n apa de
ploaie. n-am stat niciodata sa ne gindim; nu maninc pita sau carne sau lapte ca e
cu raze gamma, copilaria a fost fericita. eu raceam des atat. deci dovada vie; noi suntem cite zile ne o da Domnul. lumea nu stie decat sa acuze, asa fug de
lucruri care ptr ei nu sunt c-am obscure si minciuna merge din gura in gura
despre noi. nu e chiar asa cum se mediatizeaza in presa. speriem draceste pe toata
lumea. dvs sunteti corect ! Am muncit ca niste cai pentru acele vremuri azi
ingropate toate de timp.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu