Ioan Miclău-Gepianu - Restituiri de Versuri ”vechi și noi”

 

Ioan Miclău-Gepianu: Restituiri de Versuri ”vechi și noi”

Motto:

”… Se pare că toată știința vremurilor își are izvorul în lupta

pentru existență, unde regele e iar ...”stomacul !”

Ioan Miclău-Gepianu

 

 

~*~

 

RACUL

Décor:

In fuioare auroase,

Curg luminile din stele,

Invelind duioasa zare,

In eterne floricele;

 

Micul rac,

Ce de voință este încă și mai mic,

Sta ca pustnicul în grotă

Pe un țărmure de lac;

 

Se scufundă

În nisipuri, iese iar pe îndărete,

De se-așează la lumină,

Pe al stâncilor perete;

 

Dornic de-adevăr

Crustacul, el mai mult fugea de țintă,

Căci mișcarea-i îndărătă,

Făcea logica-i să-l mintă!

 

Sta pe loc

În căutare, ca și cei cu cuie-n talpă,

Ne încercând vreo mișcare,

Sta ca trestia pe baltă!

 

Dar din lac,

Pe-a stâncei buză,

Cu-a ei albe multe brațe,

Se agață o Meduză!

 

Se-ncropi filozofia:

Lumea-i cat o vedea Racul

Iar Meduza în prezumțuri, zise:

”Și-s prea mulți pescari cu sacul,

 

Ce ne facem?”

”Cum ce facem? Vorbi Racul mai lucid,

Hai și noi să facem, soro,

O platformă de partid!”

 

Vulpea și Corbul

(Răstălmăcire)

Corbul se știa,

Ceva având în cioc,

Iar vulpea-l tot trișa,

Doar, doar, o fi noroc!

 

Azi cu talente, târgul

Nu se mai poate face,

Deci s-a trezit nătângul,

Deci lauda nu-i place!

 

Aha, își zise hoața:

Să-i strig că-i drac și zgură,

Iar corbul meu să scoată,

Doar un cuvânt din gură;

 

Și-atunci, ”ehei,tu, corb banal,

Ți-am luat boțul din plisc,

Ia vin-o jos la tribunal,

Azi orice vorbă-i risc!

 

Iar blănila-mi de mi-atingi,

Mă-mbogățești pe viață,

Căci mă-nfășor cu multe chingi,

Și zic că-s ruptă toată!

 

Dar corbul nici mișca, să-l tai,

Ci stând pe creanga cea de fag,

Își croncănea pe a lui grai,

Un cântec vechi și drag!

 

Dar e clar…!

 

Dar e clar, căci numai fapta

E-adevărului măsură,

Iar când una zicem, și-alta

Este calea ce ne fură,

Ce folos de-a noastre scrieri,

Ce folos de-ai noștri creieri

 

Uite cum se-ntinde răul!

 

Printre flori adie vântul,

Vânt pribeag, rătăcitor,

Transformând mătasa ierbii,

Într-un val tremurător.

 

Sus pe cer un nor aiurea,

Mișcă umbra-i peste ape

Și de sec abia că poate,

Câte-un strop mărunt să scape.

 

Dinspre munte o răcoare

Se revarsă-ncet și rece,

Întristând mulțimi de gâze,

Peste care mândră trece.

 

In acest décor sinistru,

Greierul vroi să sară

Peste-o loază și să-și facă,

Loc de iarnă pân-la vară.

 

Potârnichea sub o tufă,

Zgribulind și flămânzită,

Tocmai il zări și-n dată

Se gândi ca să-l înghită.

 

Numai că și hoața vulpe,

Observă mișcarea asta,

Șintr-o clipă se pitise;

Iac-așa vine năpasta...

 

Un bondoc de vânător,

Stând la pândă-n liniștire,

Cum văzu codița vulpei,

O și prinse în ochire.

 

Tragedia se pornise:

Greierul căzu sub pliscul

Paserii, ce-n schimb își trase

Peste capul ei tot riscul,

Vulpe-i hulpave, ce-ndată

O-nșfăcă c-o largă gură.

 

Un moment și lunca prinde

Groaznică detunătură.

Dar...pierdutul vânător

Lunecă, căzând în hăul

Unei văi prăpăstioase.

Uite, cum se-ntinde răul.

 

 

~*~

IOAN MICLAU GEPIANU