Mihai Bandac – Opera Omnia
Apariția celor două volume
monumentale – Mihai Bandac – Anotimpurile și Anotimpurile
– Expoziții, vernisaje, personaje (780 de pagini), publicate sub egida
Fundația Culturală DNL și a Editura Integral, București, 2025 –
reprezintă un moment de referință pentru istoria picturii românești și
universale.
Ne aflăm în fața unui act
cultural major, cu semnificație durabilă, care fixează pentru posteritate opera
și epoca unui artist de anvergură.
Să ne imaginăm, pentru o clipă,
ce ar fi însemnat pentru cultura română și europeană dacă am fi știut mai mult,
în timp real, despre Nicolae Grigorescu sau despre Rembrandt. Dacă am fi avut
acces nu doar la tablouri, ci și la context, la corespondență, la oameni, la
atmosfera epocii lor.
Cele două volume dedicate
Maestrului Mihai Bandac împlinesc tocmai această nevoie vitală
pentru artistul în devenire și pentru istoria artei: documentează nu doar
opera, ci și omul în epoca sa.
I. Artistul –
„Anotimpurile”
Primul volum desfășoară în fața
privitorului-cititor o vastă și variată gamă temporală, surprinzând
anotimpurile în diferite momente ale anului calendaristic. Pentru autor,
peisajul nu este simplă reprezentare, ci „o stare a sufletului ca poezia”.
Imaginile se succed de-a lungul
și de-a latul țării, în lungiș și curmeziș, de la miazăzi la miazănoapte,
asemenea transhumanței mocanilor din Țara Oașului, Maramureș sau Făgăraș.
Cromatica intensă – dominată adesea de un roșu aprins – alternează între verticalitate
impunătoare și sinuositate expresivă, evocând complexitatea unei prezențe
artistice inconfundabile.
Mihai Bandac apare astfel ca un
„păstor al peisajelor”, un modelator al luminii și al timpului, un interpret al
ritmurilor naturii.
II. Omul –
„Expoziții, vernisaje, personaje”
Cel de-al doilea volum surprinde
omul în rețeaua relațiilor culturale ale epocii sale. Nu există artist
important care să nu-l fi căutat, să nu-i fi trecut pragul sau să nu fi
dialogat cu el.
În jurul său gravitează o
întreagă lume artistică, într-o perioadă istorică tensionată, marcată de
schimbări dramatice. În acest context se înscrie și activitatea SIRFA –
Societatea Internațională a Renașterii Femeii prin Artă, denumire inaugurată
într-o epocă fertilă de personalități precum Nichita Stănescu și Toma
Caragiu, Ion Caramitru și Octavian Cotescu, în anii tulburi de după
„Tezele din iulie” ale lui Nicolae Ceaușescu (1971).
În pofida constrângerilor
ideologice, Maestrul rămâne un reper de echilibru și verticalitate.
O filiație simbolică
Studiind colecția Ghibănescu –
cele aproximativ 22 de volume dedicate istoriei așezărilor și conflictelor din
Moldova de Est – am regăsit traseele transhumanței mocanilor din Apuseni, mai
ales după 1784, când numeroase familii s-au stabilit în Moldova și Basarabia.
În localitatea Zăpodeni (jud.
Vaslui) sunt atestate documentar mai multe generații ale familiei Bandac, cu
ramuri în Focșani și Iași. Locurile de lângă Pădurea de După Deal par desprinse
din tablourile Maestrului – o geografie afectivă care își găsește ecoul în
pânzele sale.
Această posibilă filiație, încă
deschisă cercetării genealogice, adaugă operei o dimensiune de memorie și
continuitate.
O întâmplare
semnificativă
În anii 2000, i-am adresat o
scrisoare Maestrului, înscriind pe plic: „Domnului Președinte”. Plicul a sosit
retur, cu mențiunea poștașului din Sectorul 5 al Capitalei: „Președintele
României nu locuiește la această adresă.”
Nu citise până la capăt: era
vorba despre Domnul Președinte SIRFA.
Această mică întâmplare spune, în
felul ei, ceva esențial despre discreția și noblețea unei autorități culturale
autentice.
Mihai Bandac – Opera
Omnia nu este doar o apariție
editorială. Este o așezare în istorie.
Cele 780 de pagini constituie un
document fundamental pentru cercetători, artiști, istorici ai artei și pentru
toți cei care înțeleg că pictura este mai mult decât imagine – este memorie,
identitate și destin.
Prin aceste volume, Mihai Bandac
devine nu doar un mare pictor al peisajului, ci și un martor și modelator al
epocii sale – un păstor al peisajelor și al oamenilor.
Ion Frunzetti spunea că ,,Bandac
este un pictor al dorului, al dorului de a fi întreg, într-o lume de fragmente,
el alege și recompune un univers de o mare noblețe spirituală , în care triumfă
lumina, în jocul ei cu materia în derută”. În acest acest
sens opera lui MIHAI BANDAC ESTE O OPERĂ A DORULUI
EMINESCIAN, ea stă alături de Coloana Infinitului a lui Constantin
Brâncuși: privind Răsăritul la Reazelm, aproape de Histria, capitala grecilor
de peste mări atestata de V. Pârvan în secolul VII îHr sau Apusul
înghețat pe Vidraru, ai împresia că viața devine ceremonial
contemplat prin ochiul divin. Amintesc un amănunt pitoresc : nu degeaba
profesorul Ciucurencu îi obliga pe tinerii ucenici ai penelului - ca, de
fiecare dată la ore, să aibă vizorul, obiectul esențial
al stabilirii cadrului compozițional, cine nu-l avea, era absent chiar dacă era
prezent.
Pentru a cunoaște acea lume
fabuloasă a Bandaciadelor, drumețul digital, cărturarul,
cunoscătorul de mai puține sau de mai multe, este rugat să se oprească și
să contemple, să admire timpul Clepsidrei cum se scurge,
rememorând drumețiile cu expozitiile întinse pe o jumătate de secol, din Drumul
Taberei (unde se oprea adesea Marin Preda sau Ion Vianu), la Roma, Tările de
Jos, Spania, Mongolia și mai departe.
Cei care au scris despre Mihai
Bandac sunt mulți, sute și mii.
Închei cu un poem scris în
studenția de la Filosofie : ,,Între ignoranță și uitare/legea este
floarea de cireș/Don Quijote vorbind despre pământ/pietre și codri
seculari/hoții de cai au vrut să fure /boul lui Grigorescu/Oul din care a ieșit
/civilizația satului românesc /din vechime//geniul poeziei pregătea îndelung
/sosirea păsărilor cu gâtul prelung/și de atunci nimeni /n-a mai îndrăznit să
vorbească//El m-a pus la masă cu zeii/era ostenit și sufla în lumâarea
tremurândă/El venea din morți ca și Lazăr/voi nu mai credeți în minuni//El vine
din strafundurile unei civilizații /resăltânde /dintr-o stea de aur/de la geții
cei nemuritori// voi sunteți copii de mingi/nu pricepeți mare lucru//mai
poftiți pe la noi” (Cătălin Al Doamnei, La casa Bandacului, din
vol. Apocalipsa după Kosovo)
21 februarie 2026 - Zăpodeni,
Vaslui
prof. dr. Cătălin Afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu