NU ȘTIM CUM SĂ NE RUGĂM
- SF. SERAFIM POPESCU -
Cum ne rugăm?
Noi, creştinii, se cade să fim o
armată a celor ce se roagă. Tocmai prin rugăciune se deosebeau creştinii
veacurilor primare de păgâni şi astăzi se deosebesc credincioşii de
necredincioşi. După cum e rugăciunea noastră, bună sau slabă, aşa e şi
creştinătatea noastră.
Rugăciunea este o artă. Ea cere
multă osteneală şi stăruință. Rugăciunea cere adunarea gândului, curățenie şi
cuviincioasă pregătire. Tocmai ceea ce lipseşte multora astăzi. Lumea modernă,
cu zumzetul ei, cu nerăbdarea şi nervozitatea ei, tulbură ceasul de rugăciune a
bietului om căzut pradă aşa-zisei „civilizații”.
În graba dorinței noastre, uităm
să cerem duhul adevăratei rugăciuni. De aceea, nu ştim cum să ne rugăm, nici ce
să cerem. Din pricina cererii noastre nesocotite, pierdem duhul adevăratei
rugăciuni şi tăiem zborul sufletului spre Dumnezeu.
Nu lăsa răul să crească, ci, din
bună vreme, îngrijeşte-te să-ți împrospătezi puterile sufletului, veghind cu
toată luarea aminte asupra vieții tale duhovniceşti. Căci orice boală, fie
trupească, fie sufletească, se naşte mai întâi în minte.
Omul zis „modern” are atâta timp
de lucru, de distracții, dar aşa de puțin timp închinat rugăciunii. Au fost
timpuri când oamenii aveau o viață mai trudită decât avem noi, dar, oricât de
ocupați au fost, şi-au ținut rânduiala rugăciunii.
Tăcerea lui Dumnezeu
Mâna lui Dumnezeu, Cel ce Se
îngrijeşte de noi, nu se arată întotdeauna. Dumnezeu Se ascunde şi iarăşi ni Se
descoperă în aşa fel ca noi să-L cunoaştem mai bine şi să simțim ocrotirea Lui
în viața noastră. Tăcerea Sa îndelungată face să crească prețul cuvintelor
Sale.
Când vine ziua în care mâna lui
Dumnezeu lucrează, atunci ne mişcă sufletul în măsură aşa de mare, încât simțim
mâna Sa puternică până în adâncul sufletului. În astfel de împrejurări de bine
să păstrăm tăcerea şi să înmulțim rugăciunea. Suntem în fața Lui.
Tocmai în această credință stă
măreția vieții noastre: Bunul Dumnezeu nu ne uită niciodată. Nenumăratele
milioane de oameni care mor şi de care nimenea nu-şi mai aduce aminte de ei,
sunt cunoscuți şi văzuți de Dumnezeu.
Sfințenia nu este o haină de
sărbătoare, ci trudă de fiecare zi. Să fim deci ostenitori întru împlinirea
poruncilor dumnezeieşti, socotind în fiecare zi ce avem de făcut ca păcatul să
fie nimicit şi bunătatea (virtutea) să sporească întru mărirea lui Dumnezeu.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 93, dedicată Sf. Serafim de la Sâmbăta)
VAZDUHUL PRIMAVERII
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Vazduhul primaverii osteneste întru împlinirea poruncilor dumnezeiesti. Câte
înaripate noi nu primeste el în fiecare primavara în adierile sale! Priviti cum
întreaga familie, ba înca si cei straini, ajuta si cu aripile si cu strigatele
lor zborului slab al puisorilor neîncercati! Însa multe tari, din pricina
asprimii climatului, sunt sarace în timpul iernii întru multimea locuitorilor
vazduhului. Spre împlinirea acestei lipse, la începutul fiecarei primaveri,
aduse de o putere nevazuta, vin în aceste tari nenumarate cete de înaripate,
spre a umple locurile cele lipsite. Ele strabat departari uimitoare, trec peste
munti si peste mari, dar întotdeauna izbutesc a sosi la vreme si într-un numar
destul de mare, atât cât trebuie, ca praznuirea cea mare a naturii sa nu ramâna
fara oaspeti. În sfârsit, si acele înaripate care petrec iarna împreuna cu noi,
odata cu sosirea primaverii primesc oarecum puteri noi. De unde pâna acum erau
tacute si retrase, deodata devin gurese si zgomotoase, ca si cum ar vrea sa
atraga privirea tuturor. Cautând la toate acestea, cum sa nu ne aducem aminte
de atotputernica porunca a Facatorului: „si pasarile sa se înmulteasca pe
pamânt!” (Facere 1, 22)
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 28-29.
CONSTIINTA CURATA
- Sfantul Sofronie Saharov -
Numai cei care s-au apropiat de focul ceresc cu frica si cutremur, ajung sa
cunoasca darurile cele mai înalte ale lui Dumnezeu; cei care-si pastreaza
statornic în inimile lor o parere smerita despre ei însisi, care îsi pastreaza
o constiinta curata nu numai fata de Dumnezeu, dar si fata de semenii lor, fata
de animale – chiar si fata de lucrurile materiale produse de munca oamenilor,
îngrijindu-se de întreaga creatie.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea și experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I.
Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 171
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu