Manifest pentru Transdisciplinaritate Poetică
(apărut în revista
ALTERNANȚE – 1 (50) ianuarie 2026 – München/Garmisch-Partenkirchen)
Trăim într-o
epocă a fragmentării și a suprasaturării informaționale. Pentru a rămâne vie,
poezia trebuie să devină spațiu de convergență, de respirație comună, de
reconectare între discipline și între oameni.
După o viață trăită în apropierea
spectacolului – chiar și atunci când acesta era conceput doar ca text poetic,
dar întotdeauna cu trimiteri interioare spre cunoașterea de sine – am simțit că
se poate aduce o schimbare în felul în care scriitorul își prezintă opera în
fața publicului. Poezia nu este un dat static, nu merită redusă la clișee
rigide. Are o viață interioară atât de bogată pe cât este de bogat autorul în
fibrele ființei sale.
De aceea propun un concept
teoretic pe care l-am transformat deja în practică. El se materializează
prin spectacole pluridisciplinare în care poezia prinde viață,
culoare și adâncime, însoțită de imagine, mișcare și sunet. Tot ceea ce
prezint în continuare este misiunea pe care mi-am asumat-o, o
variantă personală, deschisă spre dialog cu alți autori care simt, ca și mine,
că e nevoie de o schimbare.
Am descoperit că poezia capătă o
altă intensitate atunci când autorul o trăiește prin memorie și interpretare,
când își întâlnește privirea cu cea a spectatorilor. În acest fel se produce
acel transfer de vitalitate și sens care deschide porțile spre cunoaștere și
visare.
I. Premisă
Poezia nu este doar o înșiruire
de cuvinte între coperțile unei cărți. Nu este un obiect inert, ci o energie
vie, un flux de sensuri care traversează ființa și lumea. Din perspectiva mea,
poezia nu se reduce la lectură liniară, ci solicită autonomie, mișcare,
respirație. Ea nu este numai un act de cunoaștere individuală, ci un
catalizator al comunității, un spațiu unde oamenii se recunosc unii pe alții
prin vibrația cuvântului ziditor.
Transdisciplinaritatea
poetică nu este doar un concept, ci
o viziune: imaginarea poeziei ca hotar de trecere între lumi, între
limbaje, între discipline. Ea nu dialoghează timid cu alte domenii, ci lemetamorfozează, le
reunește într-un câmp comun de sens.
II. Principii
Aceste principii nu sunt rețete,
ci repere pe care le-am găsit fertile în propria mea practică. Fiecare autor
poate găsi propriul drum:
- Unitate în diversitate: Poezia devine liant între știință, filosofie, arte
vizuale, muzică, dans, tehnologie.
- Spațiu al contradicțiilor fertile: Poezia caută nivelul unde opozițiile se întâlnesc
și se transformă.
- Performativitate: Poezia nu e doar text, ci act, ritual, experiență totală.
- Cercetare și creație: Poezia dezvăluie, caută, creează realitate și
spațiu.
- Interactivitate: Poezia solicită implicarea activă a autorului și a publicului.
- Etică și autenticitate: Transdisciplinaritatea poetică nu este spectacol
de artificii, ci un act autentic, asumat.
III. Forme de
manifestare
Pentru mine, aceste forme au fost
fertile. Alți autori pot găsi alte drumuri:
- Videopoetry – fuziunea dintre cuvânt, imagine și sunet, unde poezia devine
film interior.
- Spectacol transdisciplinar – eveniment în care poezia e nucleul ce
iradiază în muzică, dans, arte vizuale.
- Dialog intercultural – spațiu unde tradiții diferite se descoperă
reciproc.
- Laborator poetic – loc de experiment și improvizație unde poezia se întâlnește cu
știința, filosofia, tehnologia, pentru a genera noi forme de cunoaștere.
- Educație poetică vie – introducerea poeziei în școli ca experiență
performativă, nu doar ca text de manual.
IV. Poezia ca
punte între lumi
Poezia este motorul unității în
diversitate. Ea se plasează dincolo de granițe, dincolo de genuri, dincolo de
discipline:
- Cuvântul în armonie devine imagine.
- Imaginea devine cunoaștere.
- Cunoașterea devine experiență comună.
- Experiența comună devine transformare.
V. Apel
Transdisciplinaritatea poetică nu
este o noțiune teoretică, ci un act de respirație comună: între arte, între
științe, între oameni. Ea propune o nouă paradigmă: poezia ca spațiu de
întâlnire universală.
Pentru mine, poezia nu se
reduce la citire. Ea se trăiește.
Invit scriitorii, artiștii,
profesorii, cercetătorii, cititorii și spectatorii să participe la această
transformare. Invit autorii să-și depășească propriile obișnuințe de prezentare
și să caute forme vii, participative, care să redea poeziei intensitatea ei
originară. Fiecare experiment este o trecere: din pasivitate spre vibrație.
Poezia nu mai este un
monolog, ci un dialog al lumilor. Nu mai este un obiect de muzeu, ci un
organism viu.
VI. Post-scriptum
Uneori, transdisciplinaritatea
poetică cere un har al participării autorului. E formula
ideală. Alteori,construcția poate fi sprijinită de profesioniști care
ajută autorul să-și pună în valoare opera. În acest caz, spectacolul nu va fi
interpretat de autor, ci va fi despre autor și opera lui – dar va fi oricum o
ieșire din liniaritatea cu care ne-am obișnuit. Orice formă care rupe
pasivitatea este binevenită.
Poezia cere acest efort pentru a
depăși nivelul inexpresivității și pentru a fi prezentată într-o adevărată
lumină.
Ocrotiți poezia,
așezați-o la locul pe care-l merită! Ea
este armonia și vibrația lumii. Eu am ales să o ridic la rang de spectacol,
pentru că așa am simțit că îi pot face dreptate. Vă invit să descoperiți
propriile voastre forme de a o trăi și de a o împărtăși.
Fiecare drum este unic, dar toate se
întâlnesc în spațiul armoniei universale exprimat de poezie, acolo unde trăirea
devine cunoaștere.
Adrian Munteanu
https://www.amsonete.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu