că şti ce-i hopul (greul şi amarul).

vorbe de duh

Ciubăncuța,Cj.,30.05.2017

La sat există exprimarea mai colorată (eu îmi permit să zic vorbelor de duh, vorbelor cu tâlc, - limba păsărească, o vorbire celebră şi expresă de ghici ghicitoarea mea (de ghici cine vine la cină în sens de zână bună?) pentru a ascunde parcă înțelesul într-un cod, în limbajul tabuistic, pentru a deruta răul, care poate căşuna vieții, dar în firea țăranului este încapățânarea sănătoasă-n bine, este împământinită starea de bine, o autoaparare contra a tot ce poate fi rău, nociv, firescului şi naturalului orânduit de Dumnezeu întru dreptul de a fi conform legilor pământeşti (unii habar n-au de existența al aşa ceva, deşi nimic nu-i mură-n gură, pară mălăiață în gura lui "Nătafleață" (pesmet muiat pentru "un om leneş"), deşi totul e legiuit de lupta pentru existență, ca măsură a lucrurilor, un drept de a fi "laudă" de zestre (vorbă înțeleaptă referitoare la mine, vorbă al părintelui şi editorului de la "CugetRomânesc" Bârda - Megedinți, Al.Stănciulescu -Bârda), că nimic pe lume  nu există întâmplător, fără un scop (aş zice: nimic nu există fără un Dumnezeu), dar unii nu vor s-audă de aşa ceva şi hzardul îi spânzură cu ciucurii brâului de torta inelului de aur atârnat în râtul porcului.

E clar de ştiut omul nu-i o vită, iosag, prins în jug la car ori cu lanțul legată la corfău sau contenționată în curele în caladău, omul cu inteligența sa şi spirit de observație introvertit şi stăpân artistic pe situație devine zeul-zeilor, e măsură a lucrurilor întreprinzător, activ şi prgmatic: harnic şi bun praznic.

De om ți mai mare dragul văzând , că şti ce-i hopul (greul şi amarul).

Unii oamenii pun birocrtic, şmecheraş, cu şmencuri înşurubă lumea, punând căruța dinaintea cailor, carul dinaintea boilor, vrând să înşurube lumea, îți rad mierța, îți închid gura, deşi n-au o justificare, dar, tu, cu taca trebuie să cumperi vaca, cu o întreagă filozofie, fir-ar sa fie! (Vasile din Oşorhel scoțindu-mi ochii, deşi corb la corb nu-şi scot, dar eu ca veterinar nu-s din tagma lui, nici măcar corb alb (nu-s din mărunții meseriaşi cu toate, ca oamenii neserioşi îmi scot pieri albi despre el zicându-se a fic "mâini de aur, dar gură de foc, bețiv notoriu): "lucru meu țină numai până mă duc de-aici" (şi de ce? înteresul poartă fesul şi la aiest om sărac, dar nu prost, nevoia de a mai avea unde-şi câştiga o coajă de pâine prostindu-l, ca atare nu pune mâna de maistru la lucru, ca să nu mai fie vorba de calitatea muncii lui, că asta- i o caracteristică a orânduirii burgheze fudulă şi traistă goală care te omoară în goana după un chilipir, plus valoare, de  către  milionarii de carton, nişte ciufi, că ciufulesc lumea fără, ca să se vadă, că-s minunea: corupții, că cine poate cioante roade, cine-i ştirb nici carnea moale n-o au, că la omul sărac nici boii nu-i trag, nici cu boii nu scot sărăcia din casă, că de unde boi să le rumege la iesle, chiar dacă-n ieslea lor s-a născut Osana-cânt, s-a născut pruncul sfânt pentru pace, iubire şi pâine, dulce minune şi alduire pe pământ...

Taurul trebuie prins de coarne şi condus de bățul prins în belciugul, inelul, din nas.

Tu ai în filmulețele tale o plinătate şi un distinct prin naturalul de a fi al artistului Ben Todică (văd omu lejer şi, chiar liberul cugetător, un lider om de caracter, cu tot efemerul existenței sub ceractiv, practic, ca un acrobat antrenat permanent, deci în performanță, în luminat şi curat-aur strecurat cenuşiu, cu muncă migăliasă  de maiestru giuvaer întru totul şi eu un face-n drum c-apoi să fug în tufa (deci să-ți fie clar: nici de rugă, dar nici de fugă) eu văd: omul şi artistul Todică ştiind din învățăturile bisericii Harul şi ale celor părinteşti, pământeşti - omeneşti, ce-i iubire, lucru de ispravă şi slavă şi plin de voința, straduință, te văd prin tine însuți depărtându-te către lucrurile desăvârşite, lăsând la o parte lucrurile începătoare dintr-un firesc al tău, dintr-un drept de a evada în nemurire (şi alături de tine, ca-n cele douăsprezece zile în Pacific o văd pe chinezoucă şi aici la Cascadă, o văd, ca pe toiagul lui Aron să despărțind apa marii Roşii în două, făcând drum de trecere poporului izraielian: prin pustie catre Canan-țara făgăduinței (şi pentru tine lup de uscat ea şi fiul ei şi cred, că feciraşul din imagine asta e, nu-i aşa? deci pentru tine mare singuratic, ea e un înger păzitor, o zână bună, sprijinul ce ți l-a trimis Dumnezeu în acele depărtari şi zări, să nu uiți Benoni şi s-o protejezi, prețuieşti, indiferent de cine ce or zice în lume, gurile rele, lumea asta încânită, curvă şi rea, țuca-te-ar în spate, că nici curu nu-i departe! (Eu fară a fi cel mai bun exemplu am luat de fecior o femeie care avea trei muşchetari, ardeleni şi nu s-a facut nici o gaură neagră în cer (ştiu, că ți-am spus ceva, dar nu totul, însă ce mai contează?).

Pavel Ferghete Ratundeanu

Esti un Inger nea Pavele! Intelept din pamant si din duhul sfant.