Aurel I. Rogojan
Adevărurile lui Cinghiz
Abdulaev despre „răscoala din decembrie 1989”
Cinghiz
Abdullaev este unul dintre mai mulții „scriitori” din fosta Uniune Sovietică,
aflați în misiune la București, ca ofițeri ai KGB/GRU, în timpul evenimentelor
din decembrie 1989.
Generalul
Cinghiz Abdullaev reprofilat ca romancier este autorul volumului „Beznă sub
soare”, recenzat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, care l-a propus și
ca martor în procesul său.
Avocatul
generalului Stănculescu declara că : „În dosar există materialul dat de
generalul GRU, Cinghiz Abdullaev – un general sovietic care în Revoluţie a
condus un comando de 22 persoane în Timişoara. Generalul este dispus să vină să
dea declaraţii în România şi să aducă şi poze, filme. (…) E foarte bine că au
început această cercetare, pentru că generalul Stănculescu poate spune lucruri
pe care nu le-a spus pînă acum pentru că n-a fost întrebat cum trebuie” (Avocat
Vasile Pantea)
Stănculescu
despre misiunea scriitoricească a generalului Abdullaiev: „Este plăcut,
interesant şi chiar stresant pentru mine să prezint cititorilor români romanul
lui Cinghiz Abdulaev `Beznă sub soare` în traducere din limba rusă, făcută cu
multă aplecare asupra fiecărui cuvînt si frază a textului original şi condimentat
cu pertinente note de subsol ale traducătorului, cu referiri la principalii
actori ai momentului, descifraţi cu numele lor real. Romanul, care se vrea un
interesant episod al acţiunilor K.G.B. după începerea destrămării sistemului
socialist post Înţelegerea de la Malta între Preşedintele S.U.A. Bush şi
Gorbaciov are ca principală acţiune încercarea de a scoate din joc un ultim
bastion comunist monitorizat pînă atunci de U.R.S.S. – Cuba , în perioada
anilor `90.
Principalii
actori ai romanului sînt foşti membri ai serviciilor secrete, în principal ai K.G.B.,
printre care şi autorul romanului care descrie acţiunile, locurile, momentele
şi personajele care se interesectează într-o luptă surdă (războiul subteran) a
serviciilor secrete din mai multe ţări pe teritoriile unor ţări europene,
sud-americane şi în final în Cuba unde se petrece ultima parte a acţiunii
romanului. Pentru noi, cititorii din România sînt deosebit de interesante
interferenţele, cu dezvăluiri care ajută la aflarea altor feţe ale
`Adevărului`, pe care neiniţiaţii la acţiunile din decembrie 1989 le cer cu
insistenţă şi azi, după 18 ani! (…) Pentru noi, romanul începe şocant, cu
trecerea rapidă în revistă a acţiunilor din decembrie `89 în România pe care autorul
le defineşte la un moment dat `Răscoala din decembrie `89` în descrierea
agentului care a acţionat pe teritoriul nostru în special în Bucureşti şi
Timişoara.
Plecînd de
la Dosarul 8796 `Domnitorul` cu care se deschid primele pagini ale romanului
sînt subliniate momente ca anticiparea unor mişcări de masă, opoziţia serioasă
faţă de regimul Ceauşescu şi o scurtă prezentare a Generalului-colonel
Stănculescu care poate, în opinia lor, în nişte circumstanţe date, să
săvîrşească o lovitură de stat şi să instaureze în ţară o dictatură de centru
stînga.
De remarcat
faptul că unele grupuri speciale au sosit în România la ordinul dat de
preşedintele K.G.B. de atunci Krucikov. Pentru pastrarea secretului deosebit al
acestor acţiuni se subliniază, ca un fapt deosebit, că `despre sosirea lor în
România nu ştia nimeni, nici chiar ambasadorul sovietic la Bucureşti şi nici
chiar rezidentul K.G.B. în România`. Iată deci un argument puternic pentru a
afirma că nici noi nu am reuşit să aflăm despre aceste acţiuni decît cu mult timp
mai tîrziu.
Misiunea lor
era marcată, de sublinierea pe care o face autorul, de genul `îţi dai seama ce
vor scrie ziarele din întreaga lume dacă un singur om de-al tău va eşua sau va
rămîne lungit pe caldarîm, în rol de cadavru` sau executarea unor misiuni, ca
provocarea dezordinii şi chiar amestecul în mulţimea care participă la
mitingurile respective.
Este de
reţinut conţinutul misiunii, descrisă de principalii agenţi care acţionau la
noi, de a-l înlocui pe Ceauşescu cu o persoană mai puţin odioasă şi loială
ţării lor. Dialogul între unii din cei ce acţionau în România cuprinde şi fraze
de genul `presupuneţi că poate avea loc şi eliminarea fizică a soţilor
Ceauşescu` şi `analiştii noştri nu exclud şi o asemenea posibilitate`.
În
`Amintiri` se arată că acţiunile grupului `Funcţionarul` care s-a alăturat, de
la început, unităţilor de poliţie cînd oamenii `Funcţionarului` au deschis
focul împotriva manifestanţilor români provocîndu-i pe aceştia la noi acţiuni
mai dinamice împotriva ordinii existente. Este descrisă cu multă precizie
degringolada care a cuprins pe conducătorii comunişti din România, inclusive perechea
Ceauşescu. (…) Cu unele referiri la acţiunile de la Tîrgovişte unde se descrie
executarea soţilor Ceauşescu, se trec în revistă nume sonore, ale unor
personaje de prim rang, ucise `în numele revoluţiei`: Carol I în Anglia,
Ludovic al XVI-lea cu soţia şi numeroşi nobili francezi în Franţa, Ţarul cu
întreaga sa familie în Rusia.(…)
Personal
mulțumesc autorului, pe care nu-l unosc, pentru referirile făcute la România,
în special la decembrie 1989 şi la persoana mea.
General (r) Victor Stănculescu”
Gentlemen’s agreementul
de la Malta
Agenda
conferinţei bilaterale a preşedinţilor Statelor Unite ale Americii, George
Herbert Walter Bush şi Uniunii Sovietice, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost
axată pe actualizarea şi adaptarea la noul context a Declaraţiei asupra Europei
eliberate, ale cărei echivocuri au permis Uniunii Sovietice să–şi impună
regimul politic totalitar în toate tările eliberate de Armata Roşie de sub
ocupaţia statelor Axei Berlin-Roma –Tokio.
Preşedintele
Bush în discursul său din 30 mai 1989, de la Mainz, a enunţat cele trei cerinţe
ale reconcilierii istorice care urma să pună punct Războiului Rece : (1)
slăbirea controlului Moscovei în ţările satelite; (2) instituirea sistemului
politic pluralist; (3) partidele să poată participa, fără calificările de la
Yalta, de “fasciste” ori “naziste”, la alegeri libere constituante în toate
ţările socialiste europene ( la solicitarea expresă a lui Gorbaciov, “alegeri
libere care să nu implice obligatoriu un control internaţional asupra lor”).
In schimbul
acceptării de către Gorbaciov a acestor reforme politice, preşedintele Bush îl
asigura că nu se va acţiona în dauna securităţii Uniunii Sovietice. Mai mult
chiar, se întrevedea posibilitatea unor aranjamente financiare care să mai
atenueze unele dintre consecinţele dramatice ale prăbuşirii economiei. Gorbaciov
s-a prezentat la Malta cu o restanţă : România, unde Nicolae Ceauşescu continua
să-i sfideze pe toţi, deopotrivă, din Est şi din Vest, acuzându-i că şi-au dat
mâna pentru lichidarea socialismului, a cuceririlor revoluţionare ale
popoarelor.
După Malta,
în zilele de 4-5 decembrie 1989, Gorbaciov i-a convocat pe toţi liderii statelor
membre ale Tratatului de la Varşovia. A existat, desigur, şi o ordine de zi
prestabilită, dar informarea asupra rezultatelor Conferinţei de la Malta, în
versiunea Kremlinului era scopul principal. La rândul său, preşedintele Bush a
efectuat vizite de informarea a partenerilor din Alianţa Nord Atlantică : 3-4 decembrie
la sediul NATO, iar la 16 decembrie la Paris.
Consecințele post
Malta. Generalii Iulian Vlad și Ștefan Gușă au stricat planurile pentru România
ale Conspirației de la Malta
La 16 zile
după Conferința de la Yalta, trimisul lui Stalin în persoana lui Andrei Ianuarevici
Vișinski s-a înființat la București pentru a pregăti instaurarea, cu
complicitatea imorală a aliaților britanici și americani, a unui regim politic
de tip sovietic. La 12 zile de la încheierea Conferinței de la Malta,
detonatorului prevăzut de K.G.B. pentru perestroika românească i-au fost
aprinse fitilele. Cele de la Iași și Cluj erau umede, au fâsâit și atât. La
Timișoara , în schimb, cu concursul mai multor servicii secrete, cu o implicare
agresivă a Ungariei și Iugoslaviei, plus surprinzătoarea coincidență a executării
silite a deciziei judecătorești de mutare și evacuare a pastorului Tokes
Laszlo, detonatorul a funcționat .
Cu trei luni
înainte de detonarea situației explozive acumulate în ultimii ani, pe teritoriul
României era dispus un amplu dispozitiv clandestin al forțelor militare
speciale de insurgență ale G.R.U. , purtătoare ale tradițiilor Armatei Roșii în
materie de revoluții spontane, revolte populare, insurgență contrarevoluționară,
puciuri militare, lovituri de stat sau de palat. Afluxul celor cca. 70.000 de
turiști sovietici era acoperirea ideală, masa în care una – două divizii ale
G.R.U. erau acul în carul cu fân. Totul a fost anticipat, din vara-toamna
anului 1968, până în cel mai mic detaliu – ascunzători cu arme și muniții,
spitale de campanie, echipe medicale, gazde conspirative, căsuțe poștale,
curieri ș.a. – când Brejnev a intenționat să intervină militar în România,
pentru prevenirea unor evenimente similare celor din Cehoslovacia.
Membrii
grupelor de acțiune vin și pleacă discret, doar cu o inofensivă sacoșă de voiaj.
Este peste evidențe că un astfel de dispozitiv de acțiune clandestină nu ar
putea fi amplasat, ori dislocat instantaneu, iar o dată realizat este un bun
câștigat pe termen lung. Planul sovieto-ungaro-iugoslav al „reformării
perestroikiste a României” , asumat și de puterile occidentale, cunoscut la
Vatican, a fost, însă, numai parțial realizat, fiind sine die amânate: unirea
celor două Moldove, a Banatului sârbesc cu Banatul românesc , a Maramureșului
interior cu Maramureșul exterior, tranșarea statutului noilor entită. dar și al
Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească și desprinderea
Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată la
frontiera cu România. Planul menționat a fost sabotat de doi generali români.
În ordinea deciziilor și actelor lor de comandă, generalulcolonel Iulian N.
Vlad și generalul-maior Ștefan Gușă.
Cel dintâi
menționat, generalul-colonel Iulian N. Vlad, în calitatea de ministru secretar
de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului
: (1) premergător evenimentelor a interzis uzul de armă de către efectivele
Departamentului Securității Statului, iar în dimineata zilei de 22 decembrie a
solicitat și Inspectoratului General al Miliției să emită un ordin ăn acest
sens; (2) și-a dezarmat toate forțele luptătoare din subordine, inclusive deținătorii
de armament individual, dispunând securizarea și sigilarea locurilor de
păstrare a armamentului și muniției; (3) a interzis, din faza incipientă a
evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările
de stradă, (4) informat fiind de generalul Ștefan Gușă că se află în legătură
telefonică cu Ferenc Karpati, ministrul Apărării al Ungariei , apoi cu
Comandamentul Militar Unificat al Tratatului de la Varșovia , care doresc confirmarea
cererii de ajutor militat adresată de factorul politic, a fost categoric
împotrivă și (5) a dejucat provocările și diversiunile prin care se urmărea
declanșarea unui război fratricid între Armată și Securitate. Dacă acest
obiectiv intermediar al conspirației internaționale ar fi fost realizat, calea
intevenției externe se deschidea și condițiile izbucnirii războiului civil,
implicit ale dezmembrării teritoriale a României erau împlinite.
Cel de al
doilea general, generalul-maior Ștefan Gușă, în calitatea de Șef al Marelui
Stat Major s-a opus cu fermitate și vehemență ofertelor armatelor ungare și
sovietice de a intra pe teritoriul României. Trebuie menționat că războiul
informațional crease, deja, în câteza zeci de minute, starea de teroare psihică
și isterie mediatică, de tulburări, incidente, amenințări și pericole iminente,
toate induse prin dezinfomare în cascada și transmise în direct de televiziune
pentru ca cererile de intervenție militară externă, care, de altfel, au și fost
anunțate ca realizate, să aibe aparențele de necesitate.
Generalii
Ștefan Gușă și Iulian Vlad au dovedit în acele momente de mare cumpănă o
extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de
forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat
escaladarea mult mai periculoasă a tensiunilor . Pentru loialitatea dovedită
poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să
plătească.
La viața
generalului Iulian Vlad au fost nu mai puțin de opt tentative de atentate. Prima
tentativă a fost făcută în sediul Comitetului Central, în noaptea de 22/23
decembrie 1989, fiind vizat și generalul Ștefan Gușă, ambii generali fiind
împreună la singurul centru operativ de comandă legal al forțelor armate
(Armata, Ministerul de Interne - Securitate, Miliție, Pompieri ). Ambilor
generali li s-a solicitat , de către Ion Iliescu să se coopereze în cadrul
Comandamentului
Militar. Un comandament ad-hoc constituit la Comitetul Central, dată fiind
prezența lor acolo și situația creată ca urmare a faptului că mai multe grupuri
care se revendicau revoluționare acționau anarhic, interferîndu-se în
comunicarea publică a televiziunii și radioului , substituindu-se decidenților
militari legali , contribuind astfel la amplificarea dezordinilor, a panicii și
la crearea de incidente armate. Centrele de comandă militară instituite la
Televiziunea Română și la Ministerul Apărării Naționale nu funcționau sub
autoritatea șefului Marelui Stat Major. Dimpotrivă din cele două centre erau
deturnate, contramandate și sabotate ordinele generalului Ștefan Gușă.
Generalul
Ștefan Gușă a fost eliberat din funcția de șef al Marelui Stat Major, fiind
înlocuit, la 28 decembrie 1989, cu generalul Vasile Ionel.
În seara
zilei de 28 decembrie 1989, generalul Gușă l-a informat pe generalul Vlad că
viețile lor sunt în pericol, propunându-i să accepte o gardă militară comandată
de un ofițer pentru care garantează. Propunerea a fost acceptată și în circa 20
de minute garda a realizat dispozitivul de protecție. Aceasta era cea de-a
patra situație de pericol pentru viața generalului Vlad. Anterior eșuaseră
tentativele prinderii într-o ambuscadă, pe timpul deplasării la Ministerul
Apărării Naționale, respectiv simularea unui accident de circulație pe strada
Italiană după trecerea în revistă, la sediul acesteia, a Unității Speciale de
Luptă Antiteroristă, ordonată de generalul Nicolae Militaru. Inițial, generalul
Militaru a stabilit ca revista de front să se realizeze pe stadionul militar
din Ghencea, unde în tribune erau în așteptare cuiburile de mitralieră… Până la
stadion, efectivele unității, 795 ofițeri, maiștri militară, subofițeri și angajați
civili, urmau să traverseze orașul cu armamentul, muniția și toată dotarea de
luptă aniteroristă asupra lor.
Asta în timp
ce o propagandă isterizată avea ca lait motiv „Securiștii-teroriștii !” . Cum
se putea interpreta, în acel context tulbure și aparent anarhic, o astfel de demonstrație
de forță din partea unității antiteroriste a Departamentului Securității
Statului , cea dintâi și pe nedrept acuzată de terorism ? Numai insistențele
generalului Iulian Vlad la Ion Iliescu, căruia i-a fost învederată răspunderea
pentru consecințe, a contramandat planul criminal al generalului Militaru.
Acesta a fost vizibil deranjat și a refuzat să treacă în revistă USLA la sediul
acesteia, delegându-i pe generalii Iulian Vlad și Ion Hortopan.
Generalul
Vasile Ionel a fost anume reactivat cu scopul de a fi numit șeful Marelui Stat
Major . El fusese trecut în rezervă în anul 1980, din aceleași motive ca și
alți generali și înalți ofițeri cu probleme contrainformative și vulnerabili la
provocările de trădare exercitate asupra lor servicii de spionaj străine. Cele
mai notorii cazuri erau cele ale generalilor Nicolae Militaru, Nicolae Doicaru,
Ștefan Kostyal și Ioan Șerb, acesta din urmă fiind și condamnat , în anul 1971,
oficial pentru deținere de documente secrete de stat în vederea divulgării.
Generalii Nicolae Militaru și Vasile Ionel au rechemat imediat în cadrele
active generalii și ofițerii superiori din categoria anterior amintită : Paul Romano
Cheler, Jean Ioan Moldoveanu, Marin -Gheorghe Bălteanu, Ioan Bucur Bordei,
Liviu Traian Ciubăncan, Horia Traian Opruţă , Dumitru Nicolae Pletos, Gheorghe
Constantin Popescu, Marin Pancea, Nicolae Gheorghe Hârjeu ș.a. , pe care i-au
numit în importante funcții de comnadă, ori alte poziții cheie pentru reușita
conspirației. Generalul-colonel Iulian Vlad a fost arestat, formal de generalii
Vasile Ionel și Ion Hortopan, supervizați nemijlocit de Gelu-Vocan Voiculescu.
Nicolae Militaru și ambasadorul Uniunii Sovietice la București, Evgheni
Tiajenikov au ținut să privească scena escortării generalului Vlad de către o
grupă de soldați, echipați de luptă, cu baionetele la arme.
Generalul
Vasile Ionel, asemenea lui Silviu Brucan, a intervenit și asupra președintelui
completului de judecată a celor trei procese intentate generalului Vlad.
Motivul intervenției a fost decizia retrimiterii cauzei la anchetatori, deoarece
rechizitoriul nu a fost susținut de probe. Mai mult, cele câteva zeci de
martori ai acuzării au făcut depoziții favorabile generalului Vlad. Din acel
moment, procesele generalului Vlad nu s-au mai judecat după regulile cercetării
judecătorești, ci după indicații politice. Indicații politice care au fost
cuantificate cumulativ în 25 de ani de ani de închisoare. A executat 4 ani,
respectiv un sfert din pedeapsa cea mai mare, fiind eliberat prin efectul
legii.
Generalul
Stefan Gușă a fost mutat la Cluj, apoi la Buzău. A decedat în anul 1996, în
urma unui cancer galopant. Lista generalilor implicați în evenimente și care au
decedat în împrejurări suspecte este, însă, mult prea lungă pentru a nu fi și
ea un argument al conspirației internaționale.
Alte
consecințe post Malta privesc angajamentele față de Vatican, între care
separarea statelor catolice Croația și Slovenia de Iugoslavia, constituirea
Grupului de la Vișegrad.
Dacă
celelate angajamente luate de Gorbaciov la Malta s-au realizat etapizat, din
anul 1991 până în anul 2000, promisiunile făcute Papei au avut prioritate,
fiind întocmai respectate : (1) tolerarea desființării Zidului Berlinului; (2) imediata
unificare a celor două Germanii, în pofida rezervelor președintelui francez
Francois Mitterand și premierului britanic Margaret Thacher; (3) permisiunea ca
fostele tări satelite neortodoxe (Cehoslovacia, Polonia și Ungaria) să se
administreze, din anul 1990, într-o formă de autonomie proprie, conform Pactului
de la Vișegrad; (4) tolerarea proclamării autonomiei tărilor romano-catolice ,
Slovenia și Croația, de unde s-a ajuns la criza iugoslavă, ani de războaie
civile și o Pax Americana, cu mijloacele și consecințele cunoscute, dar fără ca
acestea să se fi stins.
Din partea
României , conform relatărilor edite ale lui Dan Amedeo Lăzărescu, au fost
câteva tentative de alăturare la Grupul de la Vișegrad, pe filiere politice
liberale, dar și din partea unor francmasoni autentici și patrioți. Au fost încercate
ușile unor cabinete, intuim că și ale Vaticanului , prin legături politice sau
francmasonice din Italia. Fie că a fost vorba de președintele Italiei,
Francisco Cossiga, de liberalul Giovani Malagodi sau de ministrul de externe, Gianni
de Michelis, de fiecare dată răspunsul a fost „non possumus”, care, subliniază
sursa citată, „ are darul să învedereze o serie de secrete politice”. Da, asta
credem și noi, constatând cum statele din Grupul de la Vișegrad au devenit
foarte active în a promova inițiative și măsuri care să le confere o identitate
distinctă , deocamdată sub umbrela Uniunii Europene. Dar cum istoria prinde
viteză…
Interesant
este și cum au avut grijă oamenii lui Gorbaciov să-i îndeplinească angajamentul
luat la Malta în chestiunea pluripatidisului. Prin sciziunea partidelor unice.
Astfel, dacă în 1989 în România exista doar Partidul Comunist, ulterior au
apărut o puzderie de partide cu tot felul de nume, parcă extrase dintr-o
cartotecă.
Aurel I. Rogojan
Postfaţă la
volumul “Mâna Moscovei. Documentele Crimei din Decembrie 1989” editat de
Asociaţia Civic Media în baza documentelor obţinute de la SRI, Senatul
României, CNSAS, Arhivele CIA şi ale Departamentului de Stat al SUA, Instanţele
civile şi militare din România
Sursa:
Ziaristi Online
Contributia domnului Nicolae Doftoreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu