DONALD
Statele Unite ale Americii și-au instalat, în
autentic stil hollywoodian, cel de-al 45-lea președinte. Cu mult
mai puțini spectatori ca la Obama, care, după cum arată sondajele, rămâne între
cei mai apreciați președinți americani din toate timpurile !
Să nu uităm, Donald a pierdut votul popular al
americanilor la recentele alegeri ! A câștigat președinția datorită electorilor
!?!
Oricum, spectacolul a fost impresionant ! După
invocarea repetată a divinității, nihil sine Deo, grație căreia
existăm cu toții pe această micuță planetă, însuși Donald Batman a
descins pe treptele Capitoliului sub privirile entuziasmate a zeci de mii de
fani.
„Astăzi, nu
doar transferăm puterea de la o administrație la alta, de la un partid la
altul, ci transferăm puterea de la Washington, DC și v-o dăm înapoi vouă,
poporului !"
Wow ! Discursul triumfalist al viitorului number one american,
plin de afirmații care se bat cap în cap, duce la concluzia că SUA va fi,
în sfârșit, recuperată din mâinile dușmanilor !?! Wow, Wow, Wow !
Un discurs plin de fraze hibrid, de tip ceaușisto-vadimisto-becaliano-băsescian
la un loc. Des auzit și prin Europa !
Donald descrie o Americă
sleită de puteri, aflată pe patul de moarte, plină de sărăntoci, clasa de
mijloc fiind furată la greu, o Americă cu o infrastructură învechită din cauza
irosirii trilioanelor pentru stabilitatea, finanțarea și îmbogățirea altor
state !?!
Imagini preluate, parcă, din trailerul Ziua Independenței. Lipseau
extratereștrii ! Poate erau sub acoperire !?! Mi s-a pare cam exagerată o
asemenea descriere, dar e treaba lui Trump ! Poate nu terminase campania
electorală !?
Sigur, avem de-a face cu o Americă aflată la un
moment de răscruce în ceea ce privește politicile interne și externe. Pe care
numai el, Batman, o va salva, redându-i măreția !
Și partea cu ce se va întâmpla în cele 50 de
state ale SUA sună al naibii de cunoscut. Promisunile sunt uriașe. Normal, pe
măsura nației ! E vorba de 316,2 milioane de emigranți, la care se adaugă 2,7
milioane de urmași ai celor 60.000.000 de autohtoni câți erau la debarcarea lui
Columb ! Cum s-au comportat imigranții, de-a lungul timpului, cu băștinașii
ameridieni se știe prea bine, chiar dacă Hollywood-ul a îndulcit
crudele realități.
Va urma autoizolarea ?!? Vor fi ridicate
garduri, timp în care americanii se vor dezvolta prin ei înșiși ? Se vor
retrage marile companii americane de prin lume și se vor reloca în America,
creeând milioane de locuri de muncă ? Greu de răspuns, deși asta declară
răspicat noul prezident, în ultimele zile ale Anului Maimuței !
Vom vedea cum va fi în apropiatul an, Al
Cocoșului !...
Ceea ce este cu adevărat de interes pentru noi,
terrienii de prin alte colțuri ale planetei, este umbrela americană. Acum, cât
de cât, există un echilibru în lume. Ce se va întâmpla cu planeta când
americanii își vor restrânge uriașele cheltuieli militare ? Vor face față
țările lumii, 80% din cele șapte miliarde de semeni aflându-se în plin ev mediu
(sic!), la provocările zilnice ale forțelor răului ?
Va fi în stare Europa să se apere în fața
amenințărilor interne și externe ? O Europă în care naționalismul extremist
pare a reocupa scena politică. Nu va fi ușor, marele urs arătându-și tot mai
mult colții, jinduind la bunurile și valorile țărilor civilizate. Obiceiuri
vechi. Mai sunt și alții, dar nu atât de amenințători și provocatori.
Exacerbarea naționalismului (să ne luăm țara înapoi) conduce la închiderea
granițelor, iar moartea Europei civilizate se va produce în scurt timp.
Se pare că momentul de vârf al dezvoltării
spațiului civilizat european a fost depășit mergându-se acum pe panta
descendentă. Cădem, pentru a doua oară în actualul program Homo sapiens (3),
într-o involuție pentru sute de ani !?! Cum a fost acum 2000 de ani.
Atunci, cauza principală a fost decăderea morală
și lăcomia Romei. Acum, vine, pe lângă aceleași cauze, ajunse la culmi de neimaginat,
și restrângerea umbrelei unchiului Sam, care asigură securitatea planetară.
Dacă nu și interplanetară !?!
SUA, teoretic, nu riscă nimic. Americanii
beneficiază de o apărare naturală greu de străpuns de forțe ostile. Au o piață
economică suficient de mare pentru a putea evolua pozitiv. Fără unitatea
întregului continent, statele europene neunite vor fi o pradă sigură. Cu
reinstaurarea barierelor comerciale și îngreunarea liberei circulații a
persoanelor vor involua sufocate de neputința dezvoltării pe propriile
picioare.
Vor fi la cheremul cui vrei și nu vrei !
Echipa lui Donald are un rol decisiv încotro o
va lua planeta. Vom afla asta din prima sută de zile. Noroc, că mulți membri
par a fi oameni serioși, cu picioarele pe pământ. Ei conștientizează că înșiși
americanii ar avea de pierdut în situația unui protecționism excesiv.
Să vedem cum se va manifesta Batman !
Planeta, lăsată la discreția zănaticilor,
posesori a mii de rachete nucleare și alte arme biologice, poate face implozie
în orice moment. Ciocnirea „civilizațiilor”, în lipsa „jandarmului universal”,
poate conduce la conflicte cu stingerea luminii pe Terra. Cum s-a mai întâmplat
în programele anterioare Homo sapiens ! Vezi Ramayana.
După declarațiile belicoase ale lui Donald, o să
fie așa o pace de n-o să stea piatră peste piatră prin unele zone ale lumii !
Și așa sunt mârâituiri tot mai accentuate prin cancelariile statelor hrăpărețe.
În contextul ăsta, România rămâne o biată
victimă, mai ales a rrromânilor hulpavi din interior, instalați la butoane,
prin mesaje populiste, pentru mulți ani. Se cultivă strident un naționalism cu
tente xenofobe de către „prieteni” înconjurători, dornici să ne strângă între
granițele lor, cu sprijinul deschis al trădătorilor de țară și la protecția
marelui urs. Și așa avem o parte bună a României în bejenie !
Începutul de an nu lasă mari speranțe României,
în ciuda promisiunilor fără număr ale acelorași lupi aflați de decenii la
Putere. Acum și pe Stânga și pe Dreapta. Sub diverse blănuri de oaie.
Loviturile îndreptate de rețelele mafiote, locale, naționale și planetare spre
Justiția noastră firavă sunt tot mai dese.
N-ar fi exclus ca într-o bună zi să asistăm la
sugrumarea ei sub slogane populist-patriotarde și boborul să
aplaude frenetic ! Atunci va fi prea târziu !
ULTIMA ORĂ !
Slogan Donald: „Să cumpărăm doar produse
americane !” Știți unde au fost produse milioanele de șepcuțe electorale ? În
China, Vietnam şi Bangladesh. Gargara e mare ! Simt americanii cu cine au de-a
face. De aceea ies la proteste cu sutele de mii.
Circul din Deal a fost reprezentat printr-un
număr de prestidigitație în ajunul instalării noului președinte ! A fost
magnific !
P.S. Susțineți înființarea unei stații de metrou
MIHAI EMINESCU în București ?
Toate bune !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu