vineri, 27 ianuarie 2017
IERUSALIM
PRIMĂRIA SECTORULUI 2
CENTRUL SOCIO CULTURAL „JEAN-LOUIS
CALDERON”
Vă invită
Marți, 31 ianuarie 2017, orele 17.00,
la evenimentul cultural
Colocviile de Marţi - „
ÎNTRE GALILEI ȘI EMINESCU”
Memento
2017: Ianuarie 375 m Galileo Galilei – 167 n Mihai Eminescu - 125 n J.R.R.
Tolkien – Februarie 100 n Ioana Radu -
100 n Oleg Danovski Martie 200 n Arany
Janos - 175 m Stendhal - 100 n Dinu
Lipatti - 100 n Dimitrie Stelaru Aprilie 75 n Virgil Mazilescu - 25 m Vintilă
Horia - Mai 100 n Aurelio Roncaglia - 75 n Vasile Andru Iunie 150 n Luigi
Pirandello – 128 m Mihai Eminescu - 100 m Titu Maiorescu Iulie 200 m Madame de Stael - 50 m Tudor Arghezi - August
150 m Charles Baudelaire – 100m Calistrat Hogaș - 100 n Alexei Mateevici
– 100 n Horia Lovinescu - 100 n Alexandru Piru
- Septembrie 425 m Robert Green –
200 n Mihail Kogălniceanu - 100 n Edgar
Degas Octombrie 525 m Piero della Francesca – 125 m Gheorghe Sion - 125 n Tache
Papahagi – 25 m Amita Bhose Noiembrie
350 n Jonathan Swift – 150 n Grigore Antipa - 100 n Indira Gandhi
Decembrie 375 n Isaak Newton – - 175 n
Iacob Negruzzi - 125 n Cezar Petrescu – 100 n Heinrich Boll.
Programul
cuprinde:
Ø Recital Zoia Alecu
Ø Intervenții:
· George Anca:
Grațierea lui Galilei si Eminescu?
· Viorel Speteanu:
Unirea și masoneria
· Gabi Lungu:
Rezistența prin matematică
· Gheorghe Ticlete: Constantin Virgil
Gheorhiu
Ø Teatru de poezie: Pusi Dinulescu, Magda Catone, Gheorghe Dănilă,
Sorin Stratilat, Gabriela Tănase, Vali Pena, Ștefan Opreanu.
Ø Lansare de
carte – „Și profesorii sunt oameni”, autor Carmen Ilie, editura Virgiliu, 2016. Prezintă: Dumitra Oros, Andreea Chiriac,
Dan Tudor.
Coordonator: Dr. George Anca
În speranţa că veţi da curs invitaţiei
noastre, vă aşteptăm cu drag la Centrul
Socio - Cultural ”Jean-Louis Calderon” , din Str. J.L. Calderon nr. 39, tel.
0213156670.
*
Relatarea
unei familii cehe despre un sfârșit de săptămână în Paris acum !
Povestea jurnalistului Martin Kohout
care a vizitat Parisul în weekend și a surprins câteva lucruri șocante în
timpul călătoriei.
„Recent am mers cu soția la Paris
pentru weekend. Nu am mai vizitat acest oraș pentru mai mult de 10 ani. Un alt
motiv pentru care am decis să ne diversificăm nițel sfârșitul de săptămână a
fost costul extrem de mic al biletelor Air France.
Biletul de întoarcere pentru o singură
persoană a fost la numai 100$, inclusiv comisioanele, și asta ar trebui să fie
un semn de alertă, dar din păcate, nu am considerat nimic dubios în afacerea
planificată intenționat.
Zborul spre Paris a decurs normal și
ajunși la aeroport, ne-am urcat în trenul care trebuia să ne conducă spre
centrul orașului. După sosirea la Gara de Nord, eu și soția mea am avut primul
șoc: pretutindeni dezordine și haos și cel mai important – niciun francez alb.
Ne-am urcat în metrou și am mers să
vizităm principalele obiective turistice. În timpul unei călătorii cu metroul
de la Grand Etoile la muzeul Luvru, ne-am dat seama dintr-odată că din tot
vagonul doar 2 persoane erau albe – eu și soția mea. Acțiunea s-a desfășurat în
ziua de vineri, la ora 14.00. La intrarea în muzeu nu puteai găsi pe cineva cu
cine să poți împărtăși viziunea asupra artei, în schimb peste tot patrulau
soldați înărmați până în dinți cu arme de foc, cu degetele fixate pe trăgaci.
La scurt timp am aflat de la un prieten că Franța se află într-o stare de
urgență de acum un an..
Mai târziu am luat prânzul cu prietenii
la câțiva pași de Grands Boulevards, pe strada căruia am întâmpinat doar
migranți.
Seara ne-am
îndreptat către Turnul Eiffel, unde, ca de obicei, puteai da de zero turiști și
de un duium de solați și jandarmi, care îi percheziționau corporal pe toți
turiștii cu excepția femeilor mulsumane acoperite cu straie din cap până-n
picioare – probabil că astfel se manifestă egalitatea franceză. În schimb în
cartierul Trocadero am trăit iadul pe pământ – pretutindeni ne poticneam de
vânzători africani ciudați „de suvenire”, vagabonzi din Africa și România și
hoți de buzunare arabi.
Poliția închide ochii la infracțiunile
mici. Seara, în apropierea Turnului Eiffel imigranții arabi au violat o tânără
franțuzoaică. Firește, la noutăți aceste eveniment s-a menționat în treacăt.
Probabil, cele întâmplate reprezintă un fenomen normal în cadrul îmbogățirii
culturale…
În dimineața următoare, i-am sunat pe
prietenii mei cu propunerea de a ne întâlni la un picnic în centru, ca pe
vremurile anilor de studenție. Aceștia mi-au răspuns că e mai sigur să ne
întâlnim într-un restaurant pentru că picnicul poate fi foarte periculos. Nu
prea am înțeles despre ce era vorba, dar am acceptat invitația și ne-am
îndreptat spre Bastille. Aici din nou am dat peste mizerie, murdărie și un cârd
de refugiați.
Punctul culminant al serii a fost
vizita la un bistro mic unde ne-am oprit pentru a savura câte un pahar de vin.
Dar un bărbos „francez” de undeva de prin Algeria ne-a spus că nu va vinde
niciodată alcool în țara lui, după care i-a înjurat pe blestemații „creștini”.
După o asemenea discuție am preferat să revenim cât mai curând la hotel. Era
abia sâmbătă, însă noi eram în așteptarea
duminicii și
plecării acasă. Franța de odinioară a luat aspectul Africii musulmane, în care
noi nu mai aveam dorința să revenim…
Weekendul la Parisul de azi a fost o
experiență cu adevărat teribilă. Nici nu-mi pot imagina ce s-a făcut din
orașele Calais și Marseille unde imigranții de facto au capturat și au preluat
controlul acestora. Franța va trăi fie o dictatură, fie un război civil. Adio,
dulce Franța! Noi vom face totul, ca Republica Cehă să nu experimenteze ceea ce
suportă actualmente țara modei și a parfumului!”
*
Punct de vedere deloc
sofisticat şi dureros de adevărat !!!
DIMITRIE GRAMA
Cu toate ca
nu sunt asa de bine informat ca si un autohton, am unele retineri la aceste
concluzii.
Romania are
inca multe resurse umane bune, chiar fantastice, dar din pacate, nu are multi
dascali buni.
Intelectualii romani sunt inca timorati si
handicapati in actiune si mai ales in unitate nationala. Nu exista un partid
national care sa aibe puterea sa insufleteasca si sa organizeze, adune,
intelectualitatea romana.
Romanii nu
au antrenament in jocul politic si vina intelectualului este aceea ca este
egoist si foarte multumit de concluziile lui personale, facandu-l victima
necolaborarii, si a neacceptantei altor concluzii.
Comunistii,
securistii au fost antrenati 50 de ani de fostul sistem sa urmeze un
"lider", chiat prost, dar uniti, ei intotdeauna sunt la putere, pe
cand "iliminatii" intelectuali se cearta intre ei si nu-si pot
niciodata uni fortele.
Nu pentru ca
sunt prosti sau sarlatani intelectualii romani, ci pentru ca sunt pre
"destepti" si prea "corecti". Nu se pot si probabil ca nici
intr-un viitor oarecare prevezibil, nu se vor putea uni intr-o miscare
nationala, pentru ca nu inteleg importanta "uniunii" si nu inteleg ca
partidele mici (briliante chiar) fara unitate, nu vor avea niciodata ceva de
spus si nu vor putea decide soarta unei natiuni.
Am mai scris
si acum 20 de ani pe aceasta tema!
D.Grama
pdv. Doru Pop - Conf.
universitar la Babes-Bolyai Cluj:
Mai scurt,
manelizarea
Romaniei sau cum a explicitat Madalin Voicu cu ani in urma: "tiganii, din
nationalitate conlocuitoare vor deveni nationalitate inlocuitoare"..,
in loc sa se
romanizeze tiganii, se tiganizeaza romanii, e mult mai simplu si pe intelesul
tuturor.
România
"ne-resetabilă" şi moştenirea "neamului prost"
"Resetarea"
societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există
resursele umane pentru a o realiza.
Marea
problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră
este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice.
Aşteptând
această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din
nimic.
Pare o
constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul
genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.
De trei ori
România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de
calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi
intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit
din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni
dintre noi.
Naţiunile şi
popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la
nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică,
specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul
structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea
unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără
studierea dinamicii populaţionale.
În întreaga
lume asistăm la nişte transformări demografice fără precedent, iar
dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru marile conflicte
globale sau regionale.
Al Doilea Război Mondial
Aş vrea să
atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice
pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată
instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de
profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici
incompetenţi.
Peste tot
întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne ciocnim de zidul
competenţelor false.
De unde
provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel naţional?
Din
epuizarea demografică!
Prima golire
demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă
nefastă a celor două războaie mondiale.
În urma
conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din
populaţie, mai ales de sex masculin.
Conform estimărilor,
în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi
militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de
oameni (civili şi militari).
La
pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele
ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de
oameni.
Catastrofa
demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând modelul sovietic,
statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă,
orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi intelectuale.
Astfel,
conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de
mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost
ucise 1,2 milioane de persoane.
Oricum încă
10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre
elita politică.
A fost
distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi,
preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici,
avocaţi, jurnalişti).
Evreii şi etnicii
germani
La aceste
victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are
consecinţe grave pe ansamblu.
Pierderea
irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială
a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă.
În aceeaşi
perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform
statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar
distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra
peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de
persoane care se declară de această etnie.
Evreimea
românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi
de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.
Să nu uităm
nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi
aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de
export.
Numai că,
tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România avea peste 745 de
mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.
România a
mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o
elită socială, modele publice de comportament.
Exodul după 1989
A treia şi
cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt
concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au
plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se
estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în
ultimii 25 de ani.
Numai în
2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.
Şi nu au
plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de
ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi
cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească,
dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi,
ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.
Golirea
etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi
primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte.
Lipsa de
decenţă şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate
din manuale de "bune maniere".
Cine a luat
locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire
demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?
Din păcate
în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost
populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost
obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să
dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi
scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi
serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum
nu se poate mai FALS.
Cu cât te
pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o
funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit
la noi o formă de calificare.
Miliţienii
au ajuns profesori de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi
morală, iar nulităţile s-au transformat în modele de comportament.
Cand
vulgaritatea şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de
făcut, nu mai poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.
Pseudo-intelectualitatea
compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în
fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept
libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea
este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate
lumea.
Farsorii
dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este
plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara, nimic nu-i
împiedică să debiteze aberaţii.
Impostura
academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât coborâm
mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem pretutindeni
dezastrul.
Din păcate,
el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum
se instalează domnia neamului prost - mai ales din punct de vedere moral, nu
doar organizaţional sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa,
nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o
consecinta, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in
numarul de like-uri pe Facebook..
Am înlocuit
neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze.
Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de
selectie a liderilor.
Acolo, în
rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă
nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului
prost.
*
Revista National
Geographic din 1934 despre Romania
Acum aproape
optzeci de ani, National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei
vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri
strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New
York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete,
fotografii “de colectie” ce infioara.
Doua numere
National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent
alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau
predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.
O Romanie cu
Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si
oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce
erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National
Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe
fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si
geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni,
cladiri si obiceiuri.
In 1934, o
echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este
considerata in mod clar “de epoca”, in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de
sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la
pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a
impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.
Chiar si cu
ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit
sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu
pareau prea incantati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei
duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul
din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi “omeniti” de romani cu
cateva felii de paine si miere, “mana cereasca” pentru ei.
Asa incepe
articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei, in anul 1934. Un inceput
care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca ai incerca sa treci prin
anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit
de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure.
Echipa
National Geographic avea sa petreaca mai multe luni in Romania, pentru a
observa cat mai multe lucruri relevante despre tara.
Autorii
articolului remarca inca din prima pagina influentele culturale ale tuturor
cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul
secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii – toti si-au lasat marca asupra
poporului.
Bucurestiul
acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii
articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se
potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are aproape nimic in comun
cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris»
din Balcani”. Arcul de Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii
Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile
orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de
politie stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu
tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional.
Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in strada de
dialoguri politice si barfe”, noteaza National Geographic 1934.
La fel ca
schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in
Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de
catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca
regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale
trecatorilor.
“Iarna ni
s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de
un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Inca mai sunt cativa
birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale
de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar la nasterea
primului lor copil, acesta este sterilizat”.
In acele
vremuri George Enescu incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in
1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa” si la Bucuresti. Per total,
muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am ascultat un dans fascinant
al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si care poate rivaliza
cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat
in multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decat in tara
natala. El ii incanta pe bucuresteni cu concertele sale in fiecare an”, noteaza
National Geographic.
Pe malul
Dambovitei se intindea in perioada interbelica o piata mare unde comerciantii,
ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau marfurile. Pentru ca multi nu
stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate placi cu produsele ce puteau
fi gasite si cumparate inauntru.
In jurul
Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa
National Geographic. Romania era una dintre putinele tari din Europa unde
taranii purtau in mod curent haine populare. “Taranii romani sunt intotdeauna
extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori
ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera
primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic,
editia SUA din 1934.
“In Predeal,
unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor.
Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le
scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au
iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit cu carbuni,
le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele electrice de care
gospodinele din America sunt atat de dependente”.
Din punct de
vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, Romania a ales precum majoritatea
tarilor din regiunea “partea de Est”.
Marii
proprietari au fost expropriati si hectare intregi au fost date taranilor pe
bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa
putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in
schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa
ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.
Taberele de tigani
In acele
vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. “De departe, tiganii
pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape insa, cand ii vezi
mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este
realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de
strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante melodii din vioara
pentru cativa lei”.
Romania anului 1934: o
calatorie cu National Geographic
“Iarna
mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de
strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand
fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu
se schimba nici cu trecerea deceniilor.
Constanta,
cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in
hainele unora dintre muncitorii de acolo. “Romania este una dintre tarile cu
cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de
SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt incarcati si
trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National Geographic.
Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia,
Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se
livrau si cantitai mari de grane.
Inainte de
cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din Romania.
Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt
minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar
unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile in
schimbare ale apei”.
La Valcov, autorii National
Geographic au fost incantati sa descopere “un pamant mai rusesc decat in
Rusia”.
“Valcov este
ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui.
Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe
sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000
kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile
oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat in caviar din
Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din Romania in 1918”,
subliniaza autorii articolului.
Transilvania
interbelica
“Odata ce am
intrat in cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece
aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din
Romania dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati
inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul
Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi
– romana, germana si ungureste”.
Autorii
articolului descriu, in cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra”
plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri
frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara,
“adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul
timpului”.
“Ar fi un
pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea
sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti
minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa
mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga».
Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania”.
Mergand cu
masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente
(intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister. Se
presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale
carui hoarde se retrageau in est.”Casele acestora sunt construite din busteni
si portile din lemn aduc in mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a
fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici
romana nici engleza”.
In calatoria
lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit intr-un catun “de
patru-cinci case” unde se sarbatorea o nunta.
“Erau atat
de curati, fericiti, fara nicio grija, incat problemele financiare si Marea
Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta.
Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am
vazut in Romania”.
Autorii
remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca “intreaga lume”
cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara. In acea
vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in
lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor
indieni din America”.
Moldova si minunile
sale (inca) ascunse Europei
Segmentul
din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se
potriveste foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui,
probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.
“Dar ce stie
lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania –
manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de
frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din
Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit
despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi
poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de
manastirile ce salasuiesc acolo”.
Autorii
articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei
descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea
minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel
Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt
considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul in care
domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de orase”, astfel
incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a
copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand
eram copii.
La Sucevita
traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a
tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca
atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.
Din alte
regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia,
precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu
piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza.
Autorii
incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care,
probabil, nu ar strica nici in prezent.
“Si astfel,
in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor,
se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o
atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce
are curiozitatea sa le caute”.
*
George Anca
IERUSALIM
*
Depresie în jur, nici Shakespeare.
Să-mi fi muiat mâinile în Dunăre, ca fata, în Nistru. Mergi pe vârfuri.
Pulbere-Dunăre-Lautreamont. Nici lor nu le e limpede. Mi-a spus şi ăsta că nu
se sinucide. De credincios. Ai chicotit la ciorile din tablou. Ieri am făcut o
conferinţă metapoetică. Lume atenta. Gazda a zis – minunatul discurs. Nu mă
împuşcară, vezi.
Welcome to Elsinore. In so profound
abysm. God, how mine eyes throw gazes to the east. Ce poezii nebunilor şi paji,
femeile pe moarte, ca în Raj. M-ai ucis. Ei,da, ce-s eu, Shakespeare? Marea
Moartă aşteaptă Sfântul Mormânt. Copii muriră de Purim, noi ne ducem la
Ierusalim, la al doilea sabat în Ierusalim. Shalom, Jerusalem! Sarea înoată
moartea. Cine vrea apă?
Vă datorez o lumânare. Mi-a dat, de
zece şekeli, ieri opt, azi nouă lumânări. Te duci de 11 ori la bere şi o dată
la sfântul mormânt. Fire-am piele de căprioară de mai nainte rescrisă, recurşi
cu apa lemnului pe rămasul intact al pietrei. Îmi placi, Mediterano. Turuiam
tatăl nostru mai ca pe ram-ram. Semne de pace explozivă biblic. Speriaţi-vă.
Două leagăne în nemişcare.
*
De s-ar şti vreodată despre ce e
vorba. Şi dacă războiul ne vrea în
persoană. Desfacerea pomenii în autopsie. Descompusu-m-am în Ierusalim în semn
de alte semne, cum vom fi lichidaţi sau lăsaţi de aceeaşi sămânţă. M-am retras.
Drama se face cămaşă. Furia creşte
unghiile. Edentata cerşeşte patru şekeli pe
engleză. Bere Macabee. Ruşi furioşi-unghioşi. 180 de păcate-şekeli lipsă.
Ochi deschişi în apă – sentimentul mamei. Lunecasem pe stânci proptindu-mi
capul într-o văgăună, are you all right, yes, are your sure? Viaţa devine
poveste de furturi în pielea goală.
Soldaţii apărură în hotel ca
asigurările de sănătate produse de Tomer în pustiu. Bătrân cu tichiuţă, în
poarta casei Ben Gurion. Ne poartă marea pânzele albe. Parcul Spiegel,
pămătuful Abesalom. Regress approach. L'illuminateur. Lupta cea mare,
retradusă. Cât trăiesc, pierd bariu. Vis uitat. Milhama. Dacă începe cu 9, nu
eşti din Tel Aviv. Am vrut să intru, n-aveam tichie. Am luat trei beri Macabee,
rest 8 + 10 + 20 + 100, ajuns în cameră, caut să dau o datorie de 20, nimic,
bine a zis Ben Gurion, când nu avem hoţii noştri nu putem fi ţară serioasă.
Nu e sfântă până n-a venit încă Mesia. Eşti
evreu, nu, l-am cunoscut pe Ilie Grinberg, prieten cu Ceauşescu. Am intrat în
mare după ea, şi am făcut temperatură. Când m-am măritat eu la Moineşti, nu
ştiam că trebuie să-mi fie teamă că sunt evreică, şi nemţii ziceau zigoineri
despre români, că nu ştiau să facă ce ziceau ei, eu ştiam germană şi traduceam,
nu mă mai lăsau, Frau, vino şi ajută-ne. Fata trebuie să tragă de băieţi, o
fecioară e ipohondră, tu eşti în 22, Reveca în 23 şi Yaşar în 24 noiembrie. Dacă
pune mâna pe tine, pune pe tinere, şi dacă pune, eşti invitatul meu, astea
vorbesc de nu te mai spală Iordanul.
Pe Jabotinski, motociclist întins
pe spate, cu scuterul peste picioare, capul şi cămaşa în sânge. Îl ocolesc
maşinile, doi îl feresc, lume puţină. Deodată mişcă. Nu e mort. Chiotul
şuierător al salvării, fetele cu targa. Îi scot băieţii casca, au ridicat
scuterul, genunchii în triunghiuri ţepene. Două perne ca de box, vârâte
dedesubt, targă tare pe targa moale, glisat, suit, la vedere, anchilozat –
exact cum eram eu când am venit prima oară în Israel. Eu trebuia să fiu în
locul lui. Nu spune. În aceeaşi clipă erau sute, spun ce-am simţit. Şi eu am
căzut cu bicicleta în Berkley.
*
Îmi dă o zi noaptea. M-aş da vieţii
ne de pe lumea asta. Pe alţii, duşmănia de noi îi propulsează. Vă cunoaşteţi
după alegerea cobailor. Mă trage de mânecă manuscrisul în persoană,
sculpturalizat, Eli Ino, dacă inox e culoare, neasemănare-n zenit, chip şi
asemănare în persoană. Cine mai intră în rugăciune? Dumnezeu, străinul cel mai
mare.
Ai văzut soldaţii? Nu mă mai
impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in
discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti
numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este
Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza
rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în
engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration. Tabăra
militară aproape goală, cu încăperi neumblate, de castru, dacă nu buzzattiene a
la Masada.
I-or fi închis botul câinelui, că
nu se mai aude, a sosit frizeriţa să-l tundă. Când îmi rânjeau şi mie stâncile
căzând, iar cel ce m-a întrebat are you all right, yes, are you sure? înotase
înaintea mea şi eu tocmai nu-l lăsasem să ajungă pe dig tot înainte, o tăiasem
peste stânci. Nu cumva tot el era dansatorul indigen, înalt, pus pe contra
româno-ruşilor mişculanţi? Îi crescuse doar chelia, nu m-oi fi bunghit data
trecută.
Măcar şi cazarma goală adineauri,
misiune sabbathică, eram în Ierusalim, săptămâna trecută. Ca şi acum aproape
trei ani, ne-am plimbat pe corso-ul pustiu vinerei, spre 11 noaptea. Oraşul se
popula cu tineri şi amintiri meridional-biblice. Voi acolo tundeţi. Ne
întoarcem, încet-încet, la câinii noştri, chiar dacă povestirea asta,
neaparţinându-mi, mă poate întoarce ea prin părţi contrapuse, între privelişti
de pe plăci tectonice lunecânde, în de ele. Veniţi de pe Saturn, ziceai.
Nadine, şi ea, că poate facem o bucată de drum împreună, până-n America, sau să
rămân eu la Chicago, ea continuând, singură, până la L. A.
*
Congeografii de predispoziţii. Cum
mi-aş fi ţinut repiraţia, potopindu-mă când mantric în Tatăl nostru, când
mării-mormânt-sfântului pe bătăile inimii cu mamă. Până şi ima ima strigau
copiii pe plajă, şi ei. Eu, în apă, în aer de smirnă, de-l înnebunea, ca pe
dracu', pe palmier (Tomer), cât să ridiculizeze pe fălosul călugăr grec ori
scara de la stau quo, mai simpatizant, altfel, cu kopţii şi chelarul musulman.
Ambasadorul Tripathi mi-a trimis
filmul Gandhi de Attenborrough, pe casetă, în ajunul căderii de la putere a
Partidului Congresului – Janata zindabad, altfel, cum şi funcţionasem sub
Morarji – plus revenirea Indirei, totuşi – da' acum prea s-a pupat în piaţa Ti
An Men Elţân cu Li Peng, seamănă a cauză efect. Regele părăsit, Ilaşcu părăsit,
ţara părăsită. Ce le rămâne tinerilor, prin cine?
Bogdan l-a spălat, pe bunicu-său,
fără ca ăl bătrân să-şi dea seama, de ramolit. Acum asistă la tunsoare. Eu am
misiunea să nu dau drumul motanului, că-l irită pe Bulă. Mâncasem o ceapă –
atunci s-o fi pripăşit pe canapea, surd, empatizând vibratoriu cu fratele
câine. Trena verde bate orice nuntă.
Mai nicio glumă în literatura mea.
Umor de nevoie, văicăreli contextuale, refuzul direcţiei. Nici raţiune, nici
delir. Amalirism dolorist. Pretextualism fractal-clepsidric. Din Zarand, oi
trece şi prin Fălticeni. Vară de păcate, visul frunzişurilor în floare. Când
nu-ţi vine, n-ai timp să scrii, iar când, totuşi, îţi dai drumul, cum nu te mai
interesează subiectul, nici pierderea labirintică nu te mai adie decât a la fie ce-o fi.
Dublul era de grup, cu obsesia
zecelui în unu, cu paralelul, 20. Câte combinaţii şi acoperire, pe psihoză
rămasă, de filaj-turnătorie în foc continuu, destructivism. Revers înnobilat,
pe-o panoplie de agată, tomuri de comptains, roire de ţânţari, Sfinţii
Apostoli. Aţi tuns şi telejurnalul, fetelor – mai bine, ne-om uita în alte
părţi, poate chiar pe la Popescu. M-am uitat cu religiozitate la frunze. Chiar
iarna parcă înfrunzeam ramurile din ochi, ori găseam paralelul bătrâneţii în
tării. Toată săptămâna n-am avut loc în pustiu, nici în mine. M-au purtat,
săraţi, destui soldaţi.
*
De ce trebuia să ajung a doua oară
în ţara lui Israel? Jidanule, zice Liviu, şi, repede, o săptămână în Zarand.
Cioara-n tei. Perechea ta de stăncuţe, în plop? Plaja Tela Aviv-ului cum aş mai
uita-o? Spre neuitare şi dublajul esoteric. Scrisul frumos nu m-a găsit, dacă
m-o fi căutat. De la contele Nelidov la Vâşinski.
Cheia însoţirilor spre Ierusalim
ţi-am povestit-o abia acum, cât că şi acum trei ani o văzusem: icoana naşterii,
cu stea, în iesle, cu Maira şi Iosif, el şi cu baston, cu aure, cu pruncul cel
mai de lumină, înfăşăţel. Era la urcarea din locul cu candelă al naşterii, prin
altar, mare, rară. Eu n-o mai ştiu decât din casa părintească, de i-am spus
zilnicele rugăciuni ale copilăriei. Ce premii, ce habotnicie, ce scrisuri din
Mu să mă mai comute la relele tulburări rituale?
Oi fi spus de zeci de ori Tatăl
Nostru în Bethleem şi pe Golgota. Data trecută eram schilod şi m-am deznodat,
acum ajunsesem întreg şi mi-era să nu mă frâng. L-am comparat pe Iov cu Arjuna.
Icoana ne aduce Ierusalimului. M-am născut în lumina naşterii din icoană. Am
trăit cum a dat icoana. Frică ne-a fost până la gândul lui Dumnezeu.
Ia-mi abulia. Pierde-mă în
pierderea frunzelor. Piesele cele scrise n-au cum te împinge în scenă.
Nemişcarea ta, şi la mine. Dezbară muzica în muţenie.
Gyr. Blestem Vitleem Ierusalim
Heruvim Troii strigoii. Piatra mă înfulecă. Ne aşteaptă-n luceafăr Iisus.
Vedenii gardienii.
Necomutat nadir. Ştampilă fără tuş.
Blestem convertibil în naştere-moarte. Noduri atârnând de nadir nativ. Stând de
vorbă mormânt la mormânt. Hanuman zboară cu un munte în apărarea lui Rama. În
peşterile de la Marea Moartă, păstorul îşi face aripi de pergamente scrise mare
vie. Masca deşertului, meditaţia la nimic, meditaţia măştii, nimicul
deşertului.
Mai 1996
*
Ocult golit, kenotic. Nu sunt
postmodernist? Ba da, Puşi (GB, 1980). Oprise în faţă la La Calu. Nu deschid
sticla de vin de la el. Mâine. Secretul să stea în tine cum îţi stă sângele-n
vine, Florentine. Eram jos, în ultimul orizont, la punctul cel mai adânc.
Mitică, arde mina. A falsificat poeziile, nu respira. Norocul meu a fost cu Romică
şi al lui Romică cu mine. S-o ucidem pe Latifa pentru a salva poporul. Da,
răspunse cu glas stins naşul Ion. Scris mai vizibil, mai pline rândurile. Ceaţă
neagră cu sclipiri verzi. Arde gheaţa, Hristo.
Comunicare prin vise, uiţi ce scrii
despre altcineva, cum ar fi citit. Nu ne mai auzirăm de ani. Retenţie psiho.
Nicolaide s-a luat de Kusturiţa. Cine e Nicolaescu? Ch'io mi scordi di te.
Realitatea e comică, da' lumea se crispează. Cum ai merge pe gheaţă. Popor
masochist, leprezentat, merry wives, deleni-văleni. Superstiţia macho de
cuviinţă. Moartea tatălui, Dumnezeu-Hrostos. Nimeni la busturi. Moartea
cărţilor. Caietele, miile de pagini, cin' să le scaneze, pe ce lectură,
descifrare? Cazul să mai despart steno de asteno.
Mantre onirice cosmosului cameral,
în cer cu Shaun Davey, în iad cu Downey, hai dislexie. Bereta proprie,
neitaliană, numai pe scenă şi-n localuri, nu la radio, un folclor. Şi castrat
şi birjărea contele rus la şosea. Înscrisuri, telegraf, berbera Piaf. Ai lui Sică,
diegeză mai aproape de lumea lui Caragiale, o singură femeie care contează,
placa turnantă. În domeniul teatral sunt mai ai dracului ca în literatură.
Lumea l-a plăcut că e frumos. Matilda nu-l pomenise în scris şi la telefon, cât
că scrisul o fi al lui şi o semnase numai pe ea. Vine în baston, a-şi citi
strigăte-mantre din puşcărie.
Să nu mă refuzi, dau un şpriţ.
Dă-mi amănunte, patru personaje se cănăstec, unul dintre ei e poet, restul,
copie după natură. Scrisei 2,5 p., blocată tasta, terminate bateriile Duracell.
Nu pot nici trimite. Îl sun. Mă duc după baterii. Mă întorc, adaug un final,
cum femeile îl ucid numeric, amazoane. Răaspude că a râs, Bergson, să mai scriu
două – făcusem corp 16 – cu amănunte de canastă. Plata, că absurd, bineînţeles.
Partea a doua, cu sculptură, inventez administraţia canastei, repreyentată de
Tanda, fără Prist.
*
Peştii nu mă însetară, îi înecai în
ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am semnat în prefaţă, să
scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A murit el Burebista şi nu
am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma. Gabriel Cadis. I-au fost
atribuite mai multe sedative.
Corectură onirică de grup.
Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica
plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la
circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri.
Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram
Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.
Mantra minţii exilate în creanga de
aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui
Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt
băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu
bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii.
A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe
bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este
de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.
Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin
o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul
Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie.
Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde.
Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda.
Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei
desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and
ev'ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star
(Scorpions). Ascensiunea radicalilor.
Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte.
Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean,
politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui
Kaufmann. Pierdut bolnavul. M-a sunat din dubă. Mineri îmbrăcaţi în jandarmi.
Soarele mineral. Pancarte nescrise. Iniţiere alawită, fraternitatea lui
Hyperion. Tradus la o comandă blitz chiar de mine. Să nu mă mai sfădească baba
că apar la televizor.
Ou roşu. O schinare de lovele.
Legalizaţi iarba. Poporul vă cunoaşte mai bine. Suflă-mi în cimpoi. Vocile sunt
groase. Marchează banul gros. Treponema palladium. Toate alegerile sunt
anticipate, şi cele spontane. Doar şerpii s-au apropiat. Nimic nou în lupta cu
poporul. Rămâi la subiect, nu divaga. Mănânc seminţe, că e plictiseală. Nimic
legitim. Cocălarul legumă. Ce naiba se întâmplă? Nu are zvâc. Oul zburător.
Ţară, nu coafor.
Pluteam în fum, alkyon stone, până
mă văzurăţi. Se lăţi vestea. Hai prin nori şi stânci, la o platformă de oracol.
Terenul meditaţiei alergat interior, lansarea levitanţilor în mers decolant.
Bravo, retardule. Tu eşti prototipul turnătorului comunist de pe vremea
comunismului. Totalitarismul este evident în media. Butthead. Am făcut o
grămadă de greşeli ortografice când am văzut ce tupeu are tipa. A dat gata juma
de Bucureşti. Piatra beţivă. Guzganii eunuci. Dacă nu aveai nume de maşină nu
te lua.
Peştii nu mă
însetară, îi înecai în ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am
semnat în prefaţă, să scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A
murit el Burebista şi nu am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma.
Gabriel Cadis. I-au fost atribuite mai multe sedative.
Corectură onirică de grup.
Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica
plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la
circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri.
Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram
Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.
Mantra minţii exilate în creanga de
aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui
Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt
băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu
bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii.
A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe
bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este
de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.
Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin
o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul
Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie.
Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde.
Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda.
Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei
desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and
ev'ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star
(Scorpions). Ascensiunea radicalilor.
Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte.
Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean,
politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui
Kaufmann.
http://georgeanca.blogspot.com.au/2017/01/ierusalim.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu