Divina

Divina epifanie

- Îmi trebuie doar o picătură ca cineva

să-mi tulbure existenţa, să-mi coloreze apa.

- îmi spui, acum, că m-ai văzut,

la ceas de seară, printre atâţia trecători,

- ecou reverberat a unor imagini fulguite -

pe o străduţă întortocheată din Praga,

o siluetă străvezie, cu o eşarfă sângerie,

într-o rochie de culoarea speranţei,

la pas, când domol, când repede,

captivată de strălucirea vitrinelor

şi miresmele oraşului.

Prin ninsoarea de frunze aurii şi verde catifelat

în care timpul

părea că-şi pierduse orice sens

m-ai urmat hipnotizat, dar când să m-atingi

am dispărut subit, coborând,

prin spirala unei oglinzi fumegânde,

în abisul unui alt vis.

Tocmai sunase grav ceasul astronomic

din turnul pieţii vechiului oraş.

Călător în timp, m-ai regăsit, la câţiva paşi,

pe faleza mării, în Constanţa,

acolo unde,

ca pe-o perdea cu falduri,

ai ridicat, din calea mea, marea agitată.

În zare pluteau legănate corăbii de foc,

prin aer treceau şi staţionau

maşini purtătoare de gânduri multicolore,

iar arborii se-aplecau,

să ne ridice-n cer cu braţele larg desfăcute,

dar pe măsură ce te-apropiai,

mereu prezentă,

suflarea-mi tremurândă,

mereu nevăzută,

mereu risipită-ntr-un nou vis,

univers suspendat între o inspiraţie şi expiraţie.

La graniţa uitării dintre lumi străbăteam necuprinsul,

asemeni unui cub Rubick cu multiple faţete,

( dezvăluit în "Pistis Sofia"* )

în care porneai şi tu pe urmele acestui labirint.

- S-a mai dus un vis! suspinai,

alergând în viteză, spre culoarul de trecere.

M-ai revăzut, apoi, sub umbra pânzei unui nor,

- aşezată pe-o bancă, în faţa unui rond

din centrul Bucureştiului secund,

zâmbind inocent în direcţia ta,

aceeaşi privire tainică pentru care

nu-ţi ajungeau cuvintele s-o defineşti -

o umbră-frontieră prin care-am trecut,

ca un abur albastru,

lăsând, pe retina inimii,

durerea gravată

de rubinul chipului pierdut,

- pasăre prefăcută în arbore,

arbore înălţat în cântec tânguitor -

străfund izvor care se zbate-n mirajul iubirii.

Ceea ce nu-ţi aminteşti - de ce continuai

să mă urmezi, adânc tulburat,

în fiecare vis ţesut

prin cărările de vise pictate împreună.

În noaptea întuneacată a sufletului,

prins într-o buclă fără ieşire,

suspendat între realităţi paralele,

rătăceşti singuratic

pe drumuri îngheţate,

înaintezi printre arbori de ceaţă,

obrajii îţi ard prin lacrima fiecărei oglinzi.

Ca o mână nevazută, un vânt puternic

ţi-a risipit întristarea în cercul iubirii,

unda aceea de-mbrăţişare neştiută

prin care

ai simţit atingerea veşniciei,

- o pierdere şi-o contopire -

eliberând, în lumină,

toate firele literelor care te sufocau

sub azurul privirii Inannei, Stăpâna Cerurilor.

IRINA LUCIA MIHALCA

______________________

* "Pistis Sofia" (Sufletul uman) - "Înţelepciunea credinţei"

 sau "Cartea sacră a gnosticilor din Egipt"

Epiphany