SCRISORI LITERARE ȘI PEDAGOGICE
ADRESATE ROMÂNILOR
Scrisorile
Literare și Pedagogice sunt așa cum
spune titlul lor Scrisori literare adresate românilor în care discutăm despre
situația dramatică a poporului român și a României, care au fost aduse într-o
stare foarte gravă și periculoasă, disperată,
în care le explicăm cauzele și
factorii care ne-au adus în această
stare, și cum ne putem salva, cum putem ieși din starea aceasta stare
muribundă. Le spunem românilor că
poporul român și România, după căderea lui Ceaușescu, au devenit Victima și
Obiectul unui Mare război mascat
invizibil care ne-a distrus și în același timp ne-a făcut să ne distrugem Economia, Cultura,
Învățământul, astfel că am ajuns în
situația rușinoasă și periculoasă de a fi o colonie și o piață de desfacere
pentru Multinaționale și pentru Asasinii Economici din exterior. Am intenționat
prin aceste Scrisori literare să ridicăm Scrisoarea la rangul de Specie
literară, așa cum a făcut Ion Ghica în
Scrisorile adresate prietenului său Vasile Alecsandri. Și sunt Scrisori
pedagogice pentru că în acesta Scrisori îi învățăm pe români cum să scoată
poporul român și România din ghearele acestui Război mascat invizibil și cum să
ne salvăm în istorie. Cum să devenim dintr-un popor sclavizat, îndobitocit,
distrus, un popor bogat, demn, puternic,
fericit care va rezista în istorie, reușind să facă față tuturor încercărilor
care vor să-l anuleze. Pentru aceasta
îi rugăm pe prietenii noștri de pe facebook, pe toți cei care mai țin la țara aceasta, să intre pe
siteul nostru www.stefandumitrescu.com, apoi
să intre în secțiunea Povestiri
de dragoste unde vor găsi toate Scrisorile noastre care au început deja
să fie scrise. Fie ca Domnul să ne fi inspirat și să ne conducă pe acest Drum !
Doamne ajută !
APEL ADRESAT POPORULUI
ROMÂN !
PATRIOȚI ROMÂNI,
NU MAI PUTEM AȘTEPTA, ȚARA ESTE APROAPE TERMINATĂ. DACĂ NU
SE VA ÎNTÂMPLA UN MIRACOL ÎN ISTORIA NOASTRĂ CARE SĂ NE SALVEZE VOM
DISPĂREA CA POPOR ȘI CA NAȚIUNE.
DE ACEEA TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM, SĂ PORNIM LA LUPTĂ SĂ SALVĂM ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN !
PREGĂTIREA
REVOLUȚIEI PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI !
PRIMA SCRISOARE
Pornim la luptă, a câta oară și la un drum
greu și poate foarte lung, să salvăm România! Fie ca Domnul să fie Cel care ne
trimite la luptă pentru a salva Țara.
Fie ca voia Domnului să ne inspire, să ne ajute și să fie tot timpul cu noi și
în final să ne ajute să salvăm poporul român și România.
Am citit de curând în mass media Scrisoarea
actorului Florin Zamfirescu, adresată poporului român. O scrisoare
cutremurătoare în care marele actor îi
spune în față poporului român că își
trădează istoria, valorile, că se trădează pe sine ! Redăm un fragment din această scrisoare:
„Acum ți se
iau toate drepturile de a exista, ți se iau cuvintele și fecunditatea, iar tu
nu vezi!
Umbli cu
gura căscată prin vecini, crezând că acolo-ți va fi mai bine!
Cum au
reușit, Doamne, să-ți altereze fondul tău genetic în timp ce zăceai la pământ?
Ce ai primit în ADN? Ce cromozomi blestemați ți-au stricat caracterul?
Tu nu
mințeai, nu furai, nu huleai, nu înșelai și nu fugeai din prima linie! Erai așa
cum te învățase Zamolxis!
Erai cinstit, harnic și
iubitor de glie si de familie. Ce te-a schimbat?
Nu vezi că ne pierdem
unul de altul?
Tu, POPOR român ești
cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de
străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții
tăi să se scalde în apele mele?
Nu-ți mai plac bucatele
pregătite de mine?
Mă lași singură, la
cheremul tuturor?
Mă simt tăvălită și
necinstită de toți năvălitorii”.
Ultimele
versuri de mai sus ne lasă să înțelegem că Țara este cea care îi
reproșează poporului român că a trădat-o, că în loc să rămână acasă și să lupte
pentru Țară românii au fugit ca niște
trădători dând bir cu fugiții. Asta ne aduce aminte vorba populară pe care am
auzit-o de atâtea ori și care a devenit aproape proverb: „România este o țară
frumoasă, bogată, păcat însă că este locuită”.
Acesta este adevărul crud ! Din păcate
românii în loc să rămână acasă să-și apere Țara de Agresori, de Asasinii
Economici, de Mafioți au preferat să fugă asemenea unor potârnichii în cele
patru vânturi, să-i slugărească pe alții pentru bani. Când ar fi fost mult mai
ușor și mai bine, și pentru ei și pentru Țară, să rămână acasă și să-și
reconstruiască Țara. Într-un Articol din Scrierile lui politice și Eminescu îi
reproșa poporului român același lucru, ceea ce înseamnă că la noi asta este
boală veche.
De fapt ce spune dl Florin Zamfirescu în
Scrisoare știm cu toții de ani de zile, simțim pe pielea noastră, am văzut și
vedem cu ochii noștri cum Industria, Economia românească în general, au fost
distruse cărămidă cu cărămidă, astfel că nu a mai rămas nimic din ceea ce era o
dată Economia românească supradimensionată care era capabilă să fabrice absolut
orice.
Autorul acestei Scrisori, scriitorul,
profesorul și viitorologul Ștefan Dumitrescu, i-a trimis poporului român, le-a
trimis românilor din funcția de Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie
de la București, sute de Scrisori de consiliere, (pe care intenționăm să le
publicăm) unele chiar mai dramatice, mai dure decât Scrisoarea domnului Florin
Zamfirescu. Le-am trimis sute de
scrisori Guvernanților în care le arătam situația foarte gravă și periculoasă
în care se află poporul român și România ! Subliniem, le-am trimis după 1989
celor care s-au aflat la Putere și care sunt principalii Responsabili de
distrugerea României sute de Scrisori de consiliere, în care le-am explicat ce
se întâmplă cu Poporul român, în ce situația gravă se află, că ne găsim în cel
mai Mare și Distructiv Război din istoria noastră care ne va șterge de pe fața
pământului, dându-le în același timp și
Sfaturile și Soluțiile prin care ar putea fi salvată România. Normal ar fi ca
acei care au distrus Economia Românească, România, să fie judecați și să
plătească, să fie puși să repare ce au stricat ! Le spuneam în Scrisorile
noastre de Consiliere, Guvernanților, Președinților Românei, Primilor Miniștri,
Parlamentarilor, etc că Economia românească a fost distrusă într-un mod atât de
grav, de profund încât nu se mai poate reface, că ne aflăm pe fundul
prăpastiei, că Organismul național românesc a
fost distrus în proporție de peste 80 la sută. Că dacă îi distrugem Poporului român Învățământul,
Cultura și Sănătatea chiar nu mai există nici o posibilitate de a ne mai
redresa, de a ne mai slava în Istorie !
Că tot ce au făcu ei în România este în realitate un
genocid mascat, fapt care pune în primejdie însăși existența poporului român, a
Ființei naționale românești.
Aceste Scrisori de consiliere trimise de
subsemnatul Președinților României, Primilor miniștri, CSAT, Parlamentului au
primit doar răspunsuri din partea Consilierilor
Președinților sau Primilor Miniștri de genul acesta: vă mulțumim că sunteți
foarte interesat de problemele cu care se confruntă România, vom analiza
propunerile dumneavoastră și vă vom răspunde.
De 25 de ani ne trimit aceste răspunsuri, ne mulțumesc și ne asigură că
vor studia propunerile, soluțiile
Biroului de viitorologie de la București. Ce s-a întâmplat după ce am
primit aceste răspunsuri ? NIMIC ! Nu ne-au mai trimis nici un mesaj,
nici o scrisoare în care să ne spună ce s-a întâmplat cu Scrisorile noastre de
consiliere. Concluzia este demult clară: pe domnii Președinți ai României, pe
domnii Primi Miniștri, pe Parlamentari, pe Guvernanți în general nu i-a
interesat și nu-i interesează absolut deloc destinul nefericit, distrus al
acestui popor. Pe ei îi interesează afacerile lor, să se îmbogățească și să
rămână cât mai mult la Putere, pentru a aduna averi cât mai mari. De lucrul a
cesta ne-am convins definitiv cu toții.
Acum este prea târziu ca să nu trecem la salvarea Țării, dacă va mai fi posibil
acest lucru. Și tocmai de aceea, în ultimul ceas ne vedeam obligați de
gravitatea situației Țării să încercăm
să salvăm, dacă se va mai putea, acest popor și
această națiune !
Și acum să ne întrebăm, care a fost
efectul apariției în presă a Scrisorii
actorului Florin Zamfirescu?
Credeți că în urma scrisorii trimise Poporului
român de către actorul Florin Zamfirescu (trimise deci și Guvernanților, pentru
că și ei fac parte din poporul român) Președintele României, Primul ministru, vreun ministru sau
vreun parlamentar din cei care au fost
sau din cei aleși a simțit vreun fior sau au reacționat în vreun fel la
Scrisoarea dramatică a Actorului Florin Zamfirescu ? Credeți că cineva din Clasa politică a avut vreo tresărire de
suflet sau de conștiință, că i-a părut cuiva rău de faptul că poporul român și
România au fost distruse aproape total
în acești 27 de ani și se zbat acum agonizând în noroi !? NU ! Dar intelectualii români cum au reacţionat,
i-a păsat vreunui intelectual că poporul lui este distrus, că poporul român,
neamul lui Decebal se stinge, că noi, românii, am ajuns sclavi într-o Colonie
numită România, care nu mai este a noastră ? NU ! I-aţi auzit cumva plângând că poporul român este distrus pe cei care
strălucesc seară de seară pe sticla televizoarelor ?
În concluzie, până acum la toate
Scrisorile care i s-au adresat Poporului român, în care i se arăta situaţia disperată, periculoasă în care se
află , în care i cerea să se trezească la realitate, să facă ceva pentru
salvarea lui, acesta a rămas mut. Este
un popor autist. Suntem, o populație de autiști ! Nimeni nu a reacționat în
nici un fel.
Autorul acestei Scrisori adresate poporului
român le-a trimis pe parcursul celor 27 de ani, așa cum spuneam, nenumărate
Scrisori de consiliere, atât politicienilor, CLASEI POLITICE, Guvernanților, Intelectualității românești, cât și poporului român, văzut ca Ființă națională.
Mai mult, am scris nenumărate Poeme, volume întregi de poezii, prin care am
intenționat să ajungem la inima
poporului pentru a-l trezi la realitate, pentru a-l face să se înduioșeze, să
se îngrozească de soarta sa, să mediteze la situația disperată în care se află,
după ce i-am arătat starea îngrozitoare, deplorabilă în care am ajuns. Am
crezut că poezia recitată, pusă pe rețelele de socializare, sau pusă pe muzică
mai poate înmuia sufletul acestui popor, mai poate trezi în el sentimente, trăiri și energii care să-l
determine să treacă la acțiuni prin care
să încerce să se apere în fața Agresorilor care-i vor distrugerea.
Aceste poeme au fost publicate pe site-ul
www.steafndumitrescu, unde pot fi
căutate și lecturate sau pe pagina noastră de facebook. Sunt însă slabe
speranța că aceste Poeme-Scrisori dramatice, impresionante ale noastre adresate
poporului român, așa cum a fost Scrisoarea adresată de actorul Florin
Zamfirescu, mai pot mișca sufletul acestui popor. Avem de un veac și jumătate
Imnul național care ne spune în față zi
de zi „Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte / În care te-adânciră
barbarii de tirani”, și totuși nici până acum nu ne-am trezit. Ce blestem
îngrozitor ! Dacă nu ne-am trezit noi
toată istoria este posibil oare să ne trezim acum ? Nu știm, este
întrebarea de la care pornește încercarea noastră dramatică de a învăța şi de a ajuta poporul român să se
salveze ! De a-l chema la luptă !
Dar să vedem
câteva Scrisori-Poeme adresate de noi poporului român prin care am încercat să
mișcăm inima nepăsătoare, de piatră a
românilor:
***
POPORUL ROMÂN
Noi vom muri asasinaţi
Într-un apus adânc de soare
Pe ţărmurile unui veac
Gesticulând a disperare !
( poem scris în anul 1970)
***
CU DEZNĂDEJDE TE
IUBESC, POPORUL MEU !
Cu deznădejde te iubesc, poporul meu
!
Sălbatic, dureros, nebun, sfâşietor
Mi-e dor de tine, neamul meu,
cumplit mi-e dor,
Te-aş lua în braţe ca pe Dumnezeu !
Ce se întâmplă neamul meu cu noi ?
De am ajuns ruşinea astei lumi ?
Să fim noi blestemaţi, proscrişi,
nebuni ?
Să ne târâm ca viermii prin noroi !
Poporul meu, durerea mea adâncă !
Revoltă-te, ridică-te de la pământ,
Zdrobeşte-ţi trădătorii, blestemând,
Viermii demult adânc în noi mănâncă !
Sălbatic, dureros, scrâşnind,
sfâşietor,
Cu deznădejde te iubesc, poporul meu,
Nu ţi-e ruşine oare, nu ţi-e greu ?
Să-şi bată joc de tine toţi cum vor ?
***
ŢARĂ MICĂ ŞI SINUCIGAŞĂ
Ţară mică şi sinucigaşă!
Vai de capul tău, sărmană ţară,
Toţi te jefuiră şi scuipară,
Iar la urmă o făcuşi şi tu!
O istorie întreagă căutară,
Să te ardă şi să te sfâşie,
Nici ţărâna să nu-ţi mai rămâie,
Numai amintirea-ţi de ocară!
Şi ce n-au putut să-ţi facă-n veac,
Liftele păgâne şi străine
O făcuşi tu, ţara mea, mai bine,
Cu o sete fără de egal!
Vai de capul tău, nenorocito!
Din tot ce-am fost nimic n-o să
rămână,
Nici măcar o mână de ţărână,
Care să spună că am fost aici!
***
DOAMNE, CE SE ÎNTÂMPLĂ
CU NOI ? !
Doamne, ce e cu noi, ce se întâmplă
cu noi ?
Ce se petrece, Ţara mea, cu dumneata
?
Istoria a devenit demult o hazna,
Ne târâm gemând până la gât în noroi
!
Îmi vine să plâng, să urlu, să
blestem,
M-aş sinucide, îmi este ruşine,
vomit,
Politicienii te cred un popor tâmpit,
Scârbit Dumnezeu nu ne mai dă nici un
semn !
Cum de am ajuns în halul acesta,
neamul meu ?
Nu te doare, nu-ţi e milă de tine, nu
ţi-e ruşine ?
Că ţi-ai pune ştreangul de gât mai
bine,
Nu ţi-e silă de tine, nu ţi-e frică
de Dumnezeu ?
Neamul meu asasinat, ce ne facem acum
?
Îţi pleacă oamenii din ţară ca
şobolanii,
Îşi freacă mâinile de bucurie
duşmanii,
Doamne, ce frig e în istorie, ce
urât! Şi ce fum !
***
O ŢARA MEA, O ŢARA MEA
INFIRMĂ !
O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi
mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !
O, ţara mea, jelanie adâncă !
Mai strălucind o clipă în neant
Răsună vast tărâmul celălalt,
Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă
!
Doar hoţii şi lichelele la noi
prosperă
E-o tragedie să te naşti valoare
Totul în tine, ţara mea, mă doare,
Mai bine-aş fi trăit în altă eră !
Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!
Ferice fie hoţii astei naţii,
Se-ntreacă în urale şi ovaţii,
Poet nefericit, popor nătâng !
O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi
mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !
***
TOŢI ŞI-AU BĂTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara
mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,
Nu e vecin să nu fi rupt din tine
Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui
mai bine,
N-a fost anotimp să nu te trăsnească
Trădarea şi iubirea de iască
Nici n-apucaseşi bine să te fi născut
Şi-i erai Europei scut,
Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,
Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi
vii în fire,
Şi când îţi era lumea mai dragă, şi
mai bine,
Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!
Vai de capul tău a fost din început,
Mai bine nu te-ai fi născut!
Asia şi-a trimis scursorile sale
Să se odihnească în tine, ca-ntr-o
vale
Pe de o parte te lăudau toţi,
Pe de alta, te jefuiau, ca nişte
hoţi,
Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,
Pe limba ta, a românească,
Şi când le-o fi lumea mai dragă
Să le dea otravă şi podagră!
Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost
de-ajuns,
Te-ai răstignit tu singură, Iisus!
De fiecare dată când ţi-a dat
Dumnezeu câte-o minte bună,
Ai pizmuit-o, şi-ai înjunghiat-o pe lună,
Nici un neam nu şi-a asasinat geniile
sale,
Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!
Poate şi de aceea Domnul te-a
blestemat,
Să mergi ca racul, prin timp,
împiedicat!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara
mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,
Ci măcar acum, în ceasul din urmă,
Să nu rămâi de turmă,
Să te pierzi, să dispari din Istorie,
fără rost,
Ca şi cum n-ai fi fost!
Fă-ţi din trudă şi din geniu,
căpătâi,
Să ajungi naţia Dintâi!
Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,
Ai, Doamne, milă, de neamul meu!
Acestea au
fost doar câteva poeme din volumul
nostru „Poporul meu infirm ridică-te la luptă”. Să recunoaștem că aceste
poeme scrise cu mult înaintea anului 2000, sunt mult mai impresionante, mai
dramatice decât scrisoarea actorului Florin Zamfirescu. Pentru un viitorolog cu experiență, pentru un om care
cunoaște bine Sistemele socio-economice naționale și evoluția fenomenelor
socio-economice s-a văzut cât se poate
de clar încă din primii ani de după 1990 că se prefigurează
dezastrul Organismului național
românesc. De atunci știam că Poporul
român, Economia românească, România sunt victimele celui mai mare și ale celui
mai distructiv Război mascat invizibil din istoria noastră și că finalul nu
poate să fie decât distrugerea Economiei românești, transformarea țării într-o
piață de desfacere și într-o colonie, în care toți suntem transformați în
sclavi, toți suntem introduși într-o Macro-situație capcană-malaxor în
care suntem încăierați și în care ne vom
autodistruge cu o fervoare fără de egal.
Bine
și dacă aceasta este situația, ce este de făcut…? Când un om este pe moarte el trebuie resuscitat, trebuie
ajutat să se vindece și să se înzdrăvenească. De aceea, daca în țara aceasta
mai există oameni, și ei există, care țin la pământul și la poporul acesta, EI
TREBUIE SĂ TREACĂ LA RESUSCITAREA ROMÂNIEI, LA SALVAREA EI. Subliniem așadar,
Problema nr 1 a poporului român în acest
moment, anii 2016-2017, în această perioadă istorică foarte periculoasă pentru
poporul român grav bolnav și doborât la pământ ESTE SALVAREA LUI ÎN ISTORIE.
După aceasta vin celelalte probleme. Pe care le vom discuta în Următoarele
Scrisori literare şi Pedagogice. Fie ca Domnul
să fie tot timpul cu noi pe acest
Drum istoric pe care am pornit !
25.2016 ȘTEFAN DUMITRESCU
http://www.stefandumitrescu.com/2016/12/27/prima-scrisoare-literara-si-pedagogica-adresata-romanilor/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu