Aurel I. Rogojan
MÂNA
MOSCOVEI. Generalul (r) Aurel Rogojan demonstrează indubitabil implicarea Rusiei
în evenimentele din 1989, din România şi Europa de Est. Generalii Iulian Vlad
şi Ştefan Guşă au stricat planurile KGB şi GRU
Din batrani se stie ca omul insemnat e DRACUL, dar nime nu avrut sa ia seama. (BT)
GENTLEMENT`S
AGREEMENT-UL “COTITURII ISTORICE” DE LA MALTA
Înaintea de
schimbarea lumii, președinții George Herbert Walter Bush și Mihail Sergheevici
Gorbaciov au fost primiți în audiență de Papa Ioan Paul al II-lea.
În prima zi
a lunii decembrie 1989, cu o zi înaintea întâlnirii cu președintele american
George Herbert Walter Bush de la Malta, liderul sovietic Mihail Sergheevici Gorbaciov
a avut o convorbire de 76 de minute cu Papa Ioan Paul al II-lea, durata
audienței fiind apreciată ca extraodinară, ceea ce a stârnit și curiozități pe
măsură în legătură cu problemele abordate. La un deceniu după întâlnire, New
Catolic Service a făcut publică o parte a transcriptului convorbirii, cea a
abordărilor generale, de neevitat potrivit uzanțelor protocolare ale
întâlnirilor la acest nivel : situația internațională, libertatea cultelor în
Uniunea Sovietică.
Celălalt
finalist din cursa Războiului Rece, George Herbert Walter Bush a avut audiența
la Vatican pe data de 27 mai 1989. Interesant este ce a urmat acestei audiențe.
Imediat după convorbirile avute cu Papa Ioan Paul al II-lea, președintele
american s-a întâlnit cu cancelarul vest-german Helmuth Kohl, iar la Mainz a
ținut un discurs prin care a anticipat agenda Conferinței de la Malta. În
continuare, G.H.W. Bush s-a deplasat la Londra, iar în prima jumătate a lunii
iulie la Warșovia, Gdansk și Budapesta.
Semnificațiile
auspiciilor papale au fost rezumate de secretarul pentru afaceri externe al
Vaticanului, cardinalul Agostino Casaroli, cu prilejul conferirii titlului de
doctor honoris causa al Universității din Cracovia, când a spus : „Miracolul
rapidelor schimbări din Europa de Est poartă numele a două personalități
fundamentale, Wojtyla și Gorbaciov (…)” (la Republica.it. , 03 iunie 1990,
„Miracolo all est grazie a Gorbaciov e Papa Wojtyla”) Și necesara completare
lămuritoare : „Alla vigilia del vertice tra Gorbaciov e il presidente degli
Stati Uniti d’America, George Bush, Wojtyla auspica che i “prossimi colloqui
possano portare a nuove intese, ispirate ad attento ascolto delle esigenze e
delle attese dei popoli”. ( www.raistoria.rai.it) .
Neîdoielnic,
cei doi lideri și-au legat unele dintre angajamentele convenite în fața Papei
Ioan Paul al II-lea, căci ulterior tot ceea ce a fost binecuvântat la Vatican a
avut prioritate absolută. Vom reveni asupra consecințelor audiențelor papale.
În zilele de
2 și 3 decembrie 1989, Uniunea Sovietică a găzduit, pe teritoriul său, reprezentat
de crucișătorul Maxim Gorki ancorat în Golful Marsaxlokk, din portul orășelului
maltez cu același nume, ceea ce istoria consemnează drept „Întâlnirea de la
Malta”. Despre „Întâlnirea de la Malta”, M.S. Gorbaciov a spus, în cea mai pură
expresie a jargonului kremlinez, că a reprezentat „o cotitură istorică”.
Semnificația formală cotiturii istorice, cea destinată viitorimii, a fost
dăltuită, în limbile malteză, engleză și rusă, în piatra nobilă a plăcii
Monumentului „Bush/Gorbachev cold war Memorial” ridicat pe faleza orăşelului
Birzebbuga ( cca. 8 kilometri de capitala La Valleta ) : „Malta 2-3 decembrie
1989, George Bush, Michael Gorbachev” „Sfârşitul Războiului Rece”.
La momentul
întâlnirii, M.S. Gorbaciov își îndeplinise în proporție de 75% angajamentul
prealabil privind înlăturarea de la putere a ultimilor patru lideri comuniști
rămași pe poziții împotriva valului. Generalii din sistemele de putere secretă
ale R.D. Germană, Cehoslovaciei și Bulgariei la care directorul K.G.B.- ului,
Vladimir Kriucikov a făcut apel pentru scoaterea din conservare a opozanților lui
Erich Honeker, Gustav Husak și Todor Jivkov s-au dovedit eficienți și loiali
Moscovei.
Generalii
Moscovei de la București, marionete naive ale unor tentative anterioare de
puciuri de operetă, lamentabil eșuate nu mai aveau conexiunile și nici
credibilitatea necesare. Încercările generalilor Nicolae Militaru și Nicolae Doicaru,
dar și ale altor generali și înalți ofițeri, cu angajamente de agenți ai K.G.B.
/ G.R.U. , ca și cele ale „civilului” Virgil Măgureanu ( alias căpitanul
Mihăilă Mihai din rezerva Centrului de Informații Externe , denumirea serviciul
extern de spionaj al Departamentului Securității Statului ) de a racola înalți
decidenți ai Armatei și Securității au clacat. Ei erau, mai demult, motani cu
clopoței. Pentru intrarea lor în rol, seviciile speciale ale Uniunii Sovietice,
Ungariei, R.D. Germania, R.S.F. Iugoslavia, Poloniei, Cehoslovaciei și
Bulgariei (n.n. chiar și mai înainte, cu Jivkov la putere !) în consens cu
servicii speciale occidentale au instrumentalizat planul unei revolte populare
dublate de un puci militar. In teoria loviturii de stat, formele de realizare a
acesteia sunt revoluția, puciul militar și revolta populară.
Angajamentele și
bilanțurile Moscovei înainte de Malta. Berlinul de Est- șeful KGB, generalul
Vladimir
Kriucikov l-a debarcat
pe Erick Honecker
Rezidentul
sef al KGB-ului in Germania de Est, generalul Ivan Nikolaevici Kuzmin, in
calitate de martor ocular al evenimentelor petrecute în Republica Democrata
Germana in anul 1989, arata ca anterior vizitei lui Gorbaciov in aceasta tara,
prilejuita de aniversarea a 40 de ani de la infiintarea statului est-german,
rezidenta trebuia sa puna la dispozitia Moscovei două documente: “Informare
operativă asupra situatiei din conducerea Partidului Socialist Unit German” și
„Sinteza privind starea de spirit din Partidului Socialist Unit German”. Din
ambele documente, fara a se recomanda expres, fiindca KGB-ului nu-i era permis
sa se amestece in procesul deciziilor politice, rezulta necesitatea demiterii
secretarului general Honecker din toate functiile de partid si de stat. Premierul
Willi Stoph si Erich Mielke, seful STASI, dar si altii, l-au rugat pe Gorbaciov
sa-i sprijine in opozitia lor fata de Honecker. Rugămintea acestora era , de
fapt, corolarul celor două rapoarte ale K.G.B.-ului. Gorbaciov nu le-a raspuns.
Vladimir Kriucikov și-a asumat personal înlăturarea lui Honecker, iar cine
trebuia i-a tălmăcit lui Willi Stoph ce semnifică tăcerea în astfel de
împrejurări, adică acord fără rezerve.
La 17
octombrie, Erich Mielke, șeful STASI a propus Biroului Politic eliberarea lui
Honecker din toate funcțiile deținute , ceea ce s-a acceptat imediat. A doua
zi, noul secretar general era Egon Krenz, fost secretar al Comitetului Central
și șef al Secției C.C. al P.S.U.G. pentru armată, interne, securitate ,
procuratură și justiție. I-au succedat, la scurt timp, Hans Modrow și Gregor
Gyusi.
Faptul ca
Honecker a fost schimbat ca urmare a dorintei lui Gorbaciov este fara echivoc
exprimat de ambasadorul de atunci la Bonn al URSS, Kwitinski, care ulterior a
afirmat: “Moscova si-a facut iluzii ca era suficient sa-l inlocuiasca pe
Honecker si totul va fi in regula…”. Gorbaciov – în discuţiile cu Egon Krenz,
iar mai apoi cu succesorul acestuia, Gregor Gysi – împartăşea un optimism exagerat,
ca si cum nu ar fi primit şi nu ar fi citit informaţiile transmise de rezidenta
KGB din Berlinul de Est şi, în fapt, de aparatul imputernicit al KGB-ului din
RDG ( din care făcea parte și Vladimir Putin ).
Evenimentele
ulterioare, respectiv caderea zidului Berlinului, i-ar fi surprins atat pe
Gorbaciov, cat si KGB-ul. In urmatoarele 3-4 zile, rezidența KGB a pregătit o
evaluare si o prognosticare a situatiei, raportul fiind transmis in seara zilei
de 13 octombrie 1989. Evaluarea nu a fost acceptata, fiind clasată cu rezoluția
„excesiv defetista”. Peste sase zile, cand s-a cerut un nou raport,
evenimentele depasisera si cele mai sumbre previziuni. In locul Ministerului Securitatii
Statului, Camera Populara a RDG a infiintat Oficiul pentru Securitatea Nationala,
iar la 3 decembrie, o noua surpriza, inlaturarea lui Egon Krenz a semnificat
falimentul politicii reformatoare, asa cum fusese gandita de Gorbaciov.
Centrul KGB
de la Karhorst si-a incetat, in cursul lunii decembrie, activitatea de legatura
cu serviciile locale. Documentele operative si de informatii au fost
inventariate si trimise la Moscova, iar celelalte distruse pe loc. Cum s-a
ajuns in aceasta situatie, aproape pe neasteptate? In realitate, scenariul evenimentelor
din R.D. Germană, în mod special, precum și evoluțiile care s-au girat prin
gentlemen’s agreementul de la Malta au fost anticipate și puse în operă la
ordinul lui Iuri Vladimirovici Andropov, fost director al KGB (1967-1982),
secretar general al PCUS (1982-1983). Andropov a inițiat o amplă operațiunea
clandestină sub steaguri străine, cunoscută doar de trei persoane din
Departamentul Ilegali al KBG, cu scopul de a se putea prelua sub control
alternativele la regimurile totalitare comuniste.
Stricta
compartimentare a operațiunii a facilitat autonomizarea nucleelor operaționale,
acestea acționând independent, cu autofinanțare și fără legături cu Moscova,
care depistate ar fi putut compromite scopul urmărit. Aceasta a fost partea
clandestină a schimbării, în care și Gorbaciov a avut un rol, considerat de el
și de istorici ca fiind misiunea unuia dintre giganții secolului al XX-lea care
au schimbat lumea. Pentru scenariștii și regizorii din umbra evenimentelor,
toți actorii acestora au fost exact ceea ce era trebuincios schimbării
direcției date istoriei prin experimentul revoluționar din anul 1917, brutal
extins în anul 1945, în numele victoriei asupra nazismului, până în inima
Europei, cu permanente pericole pentru ordinea democratică occidentală din
Spania, Portugalia, Italia, Franța.
Ulterior, în
anii ’70, Moscova a devenit influentă în Somalia, Etiopia, Cambogia, Vietnam,
Mozambic Angola , Laos , Afghanistan. Agentul schimbării, Mihail Sergheevici
Gorbaciov, și-a intrat în rol la 11 martie 1985, dată de la care nici un alt
lider est-european nu a mai contat. Începând cu anul 1989, emisari ai lui
Gorbaciov – indeosebi seful KGB, Vladimir Kriucikov, dar si altii cu legaturi
ori antecedente in KGB – au trecut la scoaterea din conservare a unei retele,
pana atunci pasive, de opozanți ai liderilor de partid si de stat aflati la
putere in tarile socialiste central si est europene, fiind stabilit modul in
care acestia vor asigura transferul puterii catre asa-zisii reformisti.
Schimbarea
lui Erick Honecker a fost rezervata lui Vladimir Kriucikov. Acesta din urma a
efectuat cel putin trei calatorii in Germania de Est, din care una secreta,
pentru a putea avea convorbiri cu reprezentanti ai “opozitiei”, intre care si
cu profesorul Manfred von Ardenne.
Amploarea
manifestatiilor declansate imediat dupa ce Gorbaciov si ceilalti lideri comunisti
est-europeni au parasite Germania de Est, unde participasera la cea de-a 40-a
aniversare a crearii RDG-ului, au creat climatul propice inlaturarii lui
Honecker. Numai ca in locul lui nu a venit, asa cum era asteptat, reformatorul
Hans Modrow, ci Egon Krenz, omul KGB-ului, sustinut de Kriucikov. Egon Krenz
pare sa fi fost, insa, depasit si speriat de evenimente, scapand situatia de
sub control. Deciziile sale, luate fara a se mai consulta cu Moscova, l-au
surprins, chipurile, si pe Gorbaciov. Nimic nu a fost, însă , neplanificat, ori
fără pachetul complet al soluțiilor alternative.
Revoluția de catifea a
Kremlinului în „Toamna de la Praga”
Ramura
locală a KGB-ului din cadrul Securității Statului – STB a încercat readucerea
in actualitate a unora dintre protagonistii “Primaverii de la Praga”, brutal
reprimată de intervenția militară a Forțelor Armate ale tratatului de la Varșovia
( fără participarea României). Alexander Dubcek si fostul sau ministru, Zdenek
Mlymar, au fost contactați la Viena, dar aceștia, sub amintirea încă vie a
evenimentelor din auguat 1968, refuză orice angajament. Altii, insa, se vor constitui
intr-un grup, care s-a grăbit să ajungă la Moscova pentru convorbiri cu Mihail
Gorbaciov. Acesta îi expediaza repede la… KGB! KGB-ul îi pune la dispoziția șeful
STB, generalul Alois Lorenc. In preajma zilei de 17 noiembrie 1989, la Praga au
sosit, cu cateva avioane, “trupe profesioniste de revolutionari”, adica turisti
sovietici din formatiunile “SPETNAZ” ale GRU, care s-au amestecat printer demonstranti.
Un
locotenent al STB, Ludek Zivcak, a fost infiltrat intre demonstranti sub
identitatea tanarului praghez Martin Smid, in ipostaza de element provocator,
care sa atace baricadele militiei. A fost impuscat…
Vestea mortii lui Smid face
ocolul lumii, iar multimile starnite nu mai parasesc strazile. “Turistii”
sovietici au plecat fara sa mai asteptedeznodamantul final. Reporterii
occidentali se infiinteaza la domiciliul lui Smid, iar acesta apare acasa viu
si nevatamat (foto cu el alaturi, din 2003). Prea tarziu, insa. Efectul scontat
al diversiunii – amplificat de Radio Europa Libera – se implinise. Revolutia
invinsese.
Un general
trimis de Kriucikov, de la Moscova, Viktor Gruskov, generalul Teslenko, seful
antenei KGB de la Praga si generalul Alois Lorenc au supravegheat intreaga
desfasurare a evenimentelor. Presedintele Havel a afirmat categoric că
‘Revolutia de catifea” de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de
KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept “un complot pentru abolirea
regimului comunist”, condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii,
potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul
regim în șa, și pentru a realizat reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai
dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al
cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat
oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC a fost apoi reluata, în rezumat, și în
“Die Welt”, fiind susținută ulterior si prin alte dovezi. Martin Smid in 2003
Generalul
Alois Lorenc vizitase anterior Moscova, unde a fost pregătit pentru viitoarele
evenimente, iar generalul Viktor Grușko a adus cu sine comadouri Speznatz ale
G.R.U. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul “Ruzine” se imprastiasera in
toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe general cu mersul
”revolutiei” . Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini:
militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de
manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana
manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala
neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In
noaptea de 17 noiembrie 1989, generalul Grușko si echipa sa au părăsit Praga,
la fel de discret precum apăruseră.
Sofia – un complot al
vârfurilor nomenclaturii comuniste realizat cu
binecuvântarea
Kremlinului
Prima
lovitură pentru Todor Jivkov (foto), aflat la putere de 33 de ani, a venit din
partea Turciei, care a suspendat deschiderea graniţei pentru emigranţii
turcofoni care părăseau Bulgaria. Imediat au intrat în scenă , devenind şi foarte
active, două mişcări ecologiste „Ecoforum” şi „Ekoglasnost”, astfel încât spre
sfârşitul lunii august era vehiculată ideea unei iminente lovituri de palat. În
spatele complotului se aflau generalul K.G.B. Sarapov, noul ambasador al
Uniunii Sovietice la Sofia , ministrul de externe Petăr Mladenov (22 august
1936 – 31 mai 2000) şi Andrei Lukanov (1938, Moscova -1996, Sofia), ministrul
relaţiilor economice externe. Opoziţia dinafara nomenclaturii nu conta, însă,
decât pentru imaginea externă.
Todor Jivkov
era izolat, fără recunoaştere în relaţiile externe, Bulgaria fiind reprezentată
de cei doi complotişti. În Bulgaria, debarcarea lui Todor Jivkov a fost
incredintata lui Sarapov, noul ambasador al URSS la Sofia. Anterior, generalul
Sarapov detinuse responsabilitati insemnate in KGB, fiind și directorul
cabinetului lui Andropov. În 24 octombrie 1989, Petăr Mladenov adresează o
scrisoare deschisă lui Todor Jivkov, aducându-i, între altele, critici aspre
pentru prăbuşirea economiei.( n.n. Şi lui Nicolae Ceauşescu i-a fost adresată,
în luna martie 1989, o scrisoare deschisă în care, printre alte grave acuze, i
se imputa prăbuşirea economică a României. Nu poate fi chiar o coincidenţă
întâmplătoare…) Mladenov şi-a prezentat demisia, dar Jivkov a amânat punerea ei
în discuţia Biroului Politic al Partidului Comunist Bulgar. Iniţial, mişcările
de stradă au fost timide şi cu participare redusă.Prima demonstrație
anticomunistă la Sofia a avut loc pe data de 3 noiembrie 1989. În fapt, cca.
5000 de ecologiști au scandat „Democrație” și „Transparența” în drum spre
Adunarea populară unde au înmânat o petiție împotrivă realizării proiectului
hidroenergetic Rila considerat daunător mediului. Acțiunea nu a putut fi oprită
întrucât a concis cu intensificarea presiunilor externe pentru democratizare.
In istoria
oficială drept început al schimbărilor democratice este menționată data de 10
noiembrie când, în cadrul unei plenare a Comitetului Central al Partidului
Comunist Bulgar, liderii pro-gorbacioviști l-au trimis la pensie, cu mulțumirile
de rigoare, pe Todor Jivkov. Acesta începuse să-şi citească imperturbabil
raportul, când premierul Atanasov se urcă la tribună pentru a propune
retragerea lui Jivkov din funcţiile deţinute şi candidatura lui Mladenov . Ambele
propuneri sunt aprobate fără probleme. Ambasadorul sovietic Sarapov se întâlneşte
imediat cu Jivkov, în timp ce Mladenov ia legătura cu Gorbaciov, care-l felicită.
Ambasadorul
american la Sofia, Sol Polanski ( 1926-2016 ), cu o zi înainte raportase
Departamentului de Stat că nu se aşteaptă la niciun fel de schimbări importante
la Plenara Comitetului Central din 10 noiembrie, subliniind că “Nimeni nu este
pregătit să-i arunce o provocare lui Jivkov”. Când semna telegrama redactată de
“diplomatul de la CIA”, Biroul Politic, fără participarea lui Jivkov, votase
eliminarea acestuia. Spre deosebire de țările central-europene, în Bulgaria
regimul a fost mai puternic iar presiunile din partea unor grupuri de disidenți
– mai slabe. În aceste condiții, rezistența anticomunistă a adoptat forme de
luptă ecologiste.
Doar dupa
caderea lui Jivkov, la Sofia au început mari demonstratii de strada și
mitinguri, prin care se cerea abrogarea primului articol din Constituție care
proclama rolul conducător al Partidului Comunist Bulgar. Începutul tranziției a
urmat modelul fostelor republici sovietice – nu cel al țărilor central-europene.
Noul președinte Petar Mladenov a promis transparență și perestroica. În primii
ani tranziția a fost controlată de către nomenclatura comunistă cu ajutorul
unor grupări create de securitate. Președintele și lider al partidului, Petăr
Mladenov a fost nevoit să demisioneze după ce a amenințat opoziția cu venirea
tancurilor. În ianuarie 1990 Jivkov a fost pus sub arest la domiciliu. Ulterior
partidul comunist s-a rebotezat ca partid socialist. Tranziția după modelul
perestroikist deformează și șterge memoria colectivă despre comunism, care
negat de peste 70% din populaţie în anul 1991, devine dorit de 55% în anul
2007. O posibilă explicație pentru sentimentele pesimiste constă în faptul că
în Bulgaria schimbarea a fost dominată de nomenclatura comunistă. Dar Bulgaria
nu este nici pe departe un caz singular !
Rolul Budapestei in
evenimentele din Germania de Est si Romania
In contextul
in care, in aproape intreg anul 1989, liderii conservatori est-germani, cehoslovaci,
romani, bulgari si cubanezi au avut serios de luptat cu Gorbaciov, conducatorii
reformatori unguri au creat o breșă în “Cortina de Fier”, deschizand
frontierele spre Austria pentru exodul miilor de est-germani campați în
Ungaria.
Declarație comună
asupra Transilvaniei
Dându-i o
mana de ajutor lui Gorbaciov împotriva lui Ceausescu, conducerea Ungariei
facilitează organizarea la Budapesta a unei reuniuni a reprezentanților
exilului romanesc, special invitați la celebrarea funeraliilor victimelor represiunii
revoluției maghiare din 1956. Cu acest prilej este adoptata si o declaratie
comună cu Forumul Democratic Maghiar – “Declaratia de la Budapesta din 16 iunie
1989” – care stipuleaza caracterul Transilvaniei de “spatiu de
complementaritate”, în care dreptul la reprezentare politica autonomă trebuie
garantat. Mai multe mii de cetateni romani trecuti clandestin in Ungaria,
incepand mai ales din 1986 (cifrele au oscilat de la 10.000 la 50.000), se
aflau in centrele de primire si triere ale emigrantilor, unii fiind pregatiti
si trimisi cu însărcinări secrete in Romania. Misiunile, îndeplinite de aceștia
în anii 1988 -1989, erau similare cu cele ale unor emisari ai “forumurilor
civice” din Germania de Est, Cehoslovacia sau Polonia şi priveau radicalizarea
anumitor grupuri din România în scopul reformării sistemului politic. În
același timp, au fost pregătiți și agenți de diversiune pentru
dezordini,
violențe stradale și provocarea forțelor de ordine, care au acționat, atât in
decemnbrie 1989, cât și în evenimentele violente ulterioare din lunile martie
1990 la Târgu Mureș și iunie 1990 la București. Daca, in cazul cetatenilor
est-germani, Ungaria a procedat la deschiderea frontierelor cu Austria, în
cazul romanilor le-au închis. Ungaria îsi creeaza, astfel, imaginea unei tări
cu mari probleme din cauza refugiaţilor români, la Budapesta fiind deschis un
Oficiu al Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (HCR).
În Ungaria a
fost constituită organizația „România liberă” și avansat proiectul unui guvern
în exil. Organizatia romanilor de la Budapesta este pusa in legatura cu
“Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi” (UMRL), constituită în anii 1983-1984 sub
patronajul a cel putin două importante servicii speciale occidentale, la care
s-a alaturat si KGB-ul cu Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina”, prin care
UMRL-ul a fost penetrat si luat sub controlul Moscovei. In vara si toamna
anului 1989, şiruri nesfârşite de cetateni romani aflati in Ungaria sunt
conduşi la frontiera cu România si predaţi grănicerilor. Este datoria
autorităţilor de la Bucuresti să organizeze centre de primire si verificare a
acestora. Pentru a putea face faşă noii sarcini, trupele de graniceri au fost
trecute în subordinea Ministerului de Interne. Cercetarea celor reveniţi astfel
în ţară conducea spre o concluzie sigură şi anume că, în curând, în România va
urma o schimbare. A urmat, dar numai după gentlemen’s agreementul de la Malta.
Aurel I. Rogojan
Postfaţă la
volumul “Mâna Moscovei. Documentele Crimei din Decembrie 1989” editat de
Asociaţia Civic Media în baza documentelor obţinute de la SRI, Senatul
României, CNSAS, Arhivele CIA şi ale Departamentului de Stat al SUA, Instanţele
civile şi militare din România
Sursa:
Ziaristi Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu