Apologia Căpitanului
făcută de Tatiana Niculescu din neatenție
Multă lume
m-a întrebat ce părere am despre cartea doamnei Tatiana Niculescu dedicată lui
Corneliu Zelea Codreanu și camarazilor săi. Tatiana Niculescu? Autoarea cărții
despre tragedia de la Mânăstirea Tanacu?!… M-a dezamăgit, ca să nu zic
scandalizat, cu ani în urmă, prin felul în care s-a implicat în „afacerea”
Tanacu, căci afacere a știut să facă distinsa doamnă din drama de la Tanacu.
M-a întristat să constat lipsa de compatibilitate a autoarei cu subiectul, cu
lumea monahală, a credinței, a suferinței. Avea oare vreo afinitate cu această
lume doamna Tatiana ca să investigheze un subiect atât de gingaș cum era
povestea dramatică a părintelui Corogeanu și a „victimei” sale? N-avea! Sau cel
puțin așa mi s-a părut după felul „americănesc” în care a procedat, storcând
din tragedia petrecută toate „oportunitățile” posibile!
Aceeași
întrebare mi-o pun și după ce-i citesc cartea despre Căpitan, subiect abordat
fără urmă de afinitate cu „personajul”, ci având ca țintă numai succesul
comercial scontat! Și alte beneficii colaterale, cu care „sistemul” obișnuiește
să recompenseze mercenariatul.
De gura
lumii, am împrumutat de la Victoraș Dogaru cartea care, zic unii, se vinde
bine! Nu mă mir! Are o copertă de zile mari! Nu trece neobservată!… Bașca
subiectul: Corneliu Zelea Codreanu! Semn bun: publicul româmesc este doritor să
afle adevărul despre legionari! Tatiana Niculescu satisface în bună măsură
această doleanță a publicului. Vine cu multe informații noi, necunoscute chiar
și autorilor care s-au mai pronunțat pe acest subiect. Recunoștință!…
De la prima
pagină, cum spuneam, mi-am propus să identific semnele că textul este o mostră
de mercenariat literar. Să verific astfel aprecierea care circulă în mediile
intelectuale sensibile la lumea legionară. Se confirmă verdictul. Pe lângă
informațiile noi aduse de autoare, din carte lipsesc în schimb informații bine
știute și deseori invocate de legionari pentru a-și motiva faptele, „crimele”.
Lipsesc probe importante ale „apărării”! Sunt omise de dna Tatiana. Bunăoară episodul
Duca, atât de important pentru a-i judeca corect pe legionari, este tratat în
acest fel. Cu omisiuni grave! Se pune totul pe supărarea legionarilor că li
s-ar fi desființat partidul!… Depun mărturie – mărturie indirectă, martorul
direct fiind Constantin Boceanu, potrivit căruia I G Duca, într-o bună zi,
venind acasă, s-a lăsat greu în fotoliu și zis-a către soru-sa: „Mi-am semnat
condamnarea la moarte!” Scena i-a fost descrisă dlui Titi Boceanu chiar de sora
prim ministrului…
Ce semnase
Duca în ziua aceea? Nu semnase decretul de desființare a partidului legionar,
ci acordul pentru strămutarea / primirea în România a 60.000 de familii de
emigranți / alungați / refugiați din Germania… Îi accepta I.G. Duca fără să
crâcnească, la cererea imperativă a instituțiilor financiare internaționale la
care România se împrumutase și nu putea returna împrumutul!… Șantaj ordinar,
trecut cu vederea de doamna Tatiana! N-a impresionat-o!
Duca fusese
avertizat din vreme de legionari, prin însuși președintele partidului generalul
Zizi Cantacuzino: „Ghiță, să știi că băieții nu te iartă!” A fost deci
avertizat că dacă își va da acordul la încetățenirea ilegală a celor 300 000 de
evrei, o va păți urât de tot: va fi executat pentru înaltă trădare de Țară!…
Căci aceasta era încadrarea corectă a gestului său! O știa bine și Duca, altă
interpretare nu se putea da faptei sale! Dar nu a avut încotro și a semnat!
Servituți superioare voinței sale, acceptate cu ani în urmă, l-au constrâns
irevocabil! N-a avut încotro! Cu loja care te-a făcut prim ministru nu e de
glumit!
Această
explicație a cazului Duca, atunci când lipsește din relatarea faptelor, este
indicatorul clar al necinstei sau ignoranței autorului. În cazul dnei Tatiana,
cum spuneam, stăm foarte bine cu documentarea, cu nivelul informației! Deci
numai de necinste poate fi vorba!… Dovedită și în alte relatări din voluminoasa
reconstituire în fals a vieții Căpitanului.
Căpitanului
i se aduce cel mai des învinuirea că a fost un partizan înfocat și practicant
al anti-semitismului! Oare este aceasta o culpă specifică, prin care Căpitanul
și camarazii săi se singularizează în societatea românească a acelor ani? Nici
vorbă! Cine nu era „anti-semit” în perioada interbelică?! Și cine nu a fost
„anti-semit” în România de la pașoptiști încoace?! Cine dintre românii
importanți nu fusese sensibil la problemele pe care le ridica „invazia
evreiască” din Principate, de după 1840?! Și nu ar trebui discutat care ar fi
aceste probleme atunci când faci din eticheta anti-semit o culpă majoră, cea mai
chiar?!
Autoarea
noastră îi pune Căpitanului această etichetă cu sentimentul că nu e cazul să
fie mai explicită! Cine nu-i știe pe legionari cât au fost de antisemiți?!… Dar
nu cumva autoarea avea obligația să prezinte și motivele pentru care legionarii
erau ori se declarau antisemiți?! Ce le reproșau legionarii evreilor?! Evreii
erau / sunt niște îngeri?
Ciudat este
că am căutat în carte, printre zecile de citate, să găsesc și câteva care să
ilustreze convingător „anti-semitismul funciar al legionarilor”!… (Am citat-o
pe Lya Benjamin, implacabila holocaustriță!)
Iată însă că
printre zecile de citate care împănează cu folos textul, nu există nici măcar
unul din care să rezulte indubitabil acest vestit anti-semitism legionar. A
devenit axiomatic pentru mercenarii din publicistica noastră. Nu mai trebuie
dovedit, demonstrat cu probe!
Mi-am
amintit astfel de lucrarea lui Zigu Ornea dedicată aceluiași subiect, dreapta
interbelică, legionarii. I-am făcut recenzia în urmă cu două decenii, iar
autorul mi-a publicat-o în revista „Dilema”, pe care o conducea! Gest de boier!
(Era să zic de …legionar!) Am făcut atunci aceeași remarcă, pe care o repet:
cartea în care legionarii sunt blamați mereu că au fost anti-semiți nu conține
niciun citat anti-semit din publicistica legionară sau din textele doctrinare!
Deci –
conchid eu ca cititor al Tatianei Niculescu, nu evreii, nu „problema evreiască”
îi preocupa pe legionari, pe Căpitan, cu precădere.
Este meritul
(involuntar?) al cărții dnei Tatiana de a fi insistat cu citate generoase,
convingătoare, pe obsesia Căpitanului: edificarea morală a omului nou! A
adevăratului român naționalist. Acesta trebuia să fie legionarul pentru a fi
model și pentru ceilalți români!… Eventual și pentru evrei! Asta a fost ținta
ultimă și supremă a Mișcării Legionare: înălțarea morală! Și asta se înțelege
destul de bine din cartea recenzată, din citatele scoase la vederea
cititorului! Cum spuneam: Recunoștința noastră!
Intenția
autoarei a fost alta însă! Imaginându-și că are instrumentele cu care să
sondeze în adâncul conștiinței și al intențiilor Căpitanului, emite fel și fel
de ipoteze privind zbuciumul sufletesc al marelui român, ipoteze care
culminează cu bănuiala că acesta visa să instaureze în România o dinastie a
codrenilor! Repet, ați auzit bine: o dinastie a codrenilor!… Asta visa
Căpitanul! El, bietul Corneliu Zelea Codreanu care nu avea copii, înfiase o
fetiță, iar fraților săi mai mici le interzisese să facă politică, pregătea
instalarea unei dinastii! Dinastia codrenilor!… O scorneală mai prostească cu
privire la Căpitan nu cred să existe în toată publicistica anti-legionară!
Păcat! Ce ți-o fi venit, cucoană, să fii atât de… de… Auzi la ea: dinastie!
Măcar de ar
fi aceasta singura prostie! Le las însă neinventariate pe celalalte, căci au
uneori atingere nepermisă cu viața intimă a Căpitanului! Doamna autoare nu ne-a
scutit de niciuna din presupunerile care i-au bântuit creierașii! Niciun
filtru, nici o cenzură! Ca și când viața Căpitanului era subiect de roman scris
în fața cititorilor!
Concluzia se
impune încă o dată: doamna autoare este funciar, organic incapabilă să priceapă
complexitatea și profunzimea personajului, care nefiind personaj literar, ci
unul foarte real, este ușor să constați inadecvarea la realitate a variantei
propuse de „romancieră”!
De altfel
reconstituirea pe care ne-o propune Tatiana Niculescu este pusă chiar de
autoare sub semnul ipoteticului, al prezumției, ceea ce n-ar fi rău, ar fi
chiar cinstit scriitoricește vorbind! Cu condiția ca autoarea să nu facă prea
des, dacă se poate chiar niciodată să nu facă dovada de rea credință!… Din
păcate…
Se vede la
tot pasul că autoarea și-a propus să-l scadă cu orice chip pe Căpitan. Se
documentează amplu pentru a demonstra că opera Căpitanului nu este prea
originală, că a preluat modelele organizatorice de la alții, ca și ideile
politice. Vine, bunăoară, cu identificarea surselor din care s-a adăpat
Căpitanul când a elaborat Cărticica șefului de cuib. Sunt surse dintre cele mai
onorabile, mai nobile, spulberând astfel pentru totdeauna teza detractorilor
care au prezentat dintotdeauna Cărticica șefului de cuib ca pe un „manual al
crimei”. Fără voia ei, Tatiana noastră ne face un mare serviciu, nouă, celor
care credem în noblețea demersului legionar. Citez cu mare plăcere:
„Acest îndrumar
al legionarului era inspirat din normele cercetășiei, din Călătoria creștinului
a lui John Bunyan, din modul de organizare a sokolilor, cât și din regula de
viață a terțiarilor franciscani. Din punct de vedere religios, integra tradiția
bisericească ortodoxă și greco-catolică într-un discurs neoprotestant care
punea accent pe lectura Evanghelilor și pe traiul în comun. Cuibul era definit
ca o Biserică.(sic!!) Din punct de vedere militar întărea structura cazonă a
cuiburilor legionare. Era, în același timp, și un program politic
antidemocratic, din care reieșea apropierea lui Codreanu de concepția de
guvernare a lui Carol II.” (pag. 159-160)
Nu glumesc
când spun că nu cunosc multe texte care să fie mai elogioase la adresa
legionarilor, cu elogii exacte, documentate. Nu mai contează intențiile cu care
autoarea face propriile comentarii, ci efectul, rezultatul! Cum spuneam,
Tatiana Niculescu anihilează astfel infama etichetă „manual al crimei” pusă pe
un text legionar fundamental, definitoriu, al cărui loc potrivit azi este în
ghiozdanul tuturor elevilor și studenților români! Veni-va și acea zi! Cu sau
fără voia autoarei!…
Dacă este să
strângi toate citatele puse dinaintea cititorilor de dna Tatiana constați că se
adună astfel un material documentar care ar face cinste oricărei mișcări
politice! Legătura lor cu Mișcarea Legionară, demonstrată de autoarea, ar fi
trebuit să dovedească lipsa de originalitate a Căpitanului, a Mișcării. Pentru
un cititor liber de lozinci și etichete, pledoaria autoarei are cu totul alt
efect: aflăm și înțelegem din cartea respectivă că Mișcarea Legionară s-a
dezvoltat și a acționat în strânsă dependență de spiritul vremii, la a cărui
înălțare Garda de Fier a avut însă o contribuție specifică, creștină și
românească, substanțială!… O contribuție probabil cea mai importantă, mai
originală totuși, în peisajul Europei interbelice.
Reaua
credință a autoarei se mai face o dată evidentă prin strădania de a demonstra
că atașamentul Căpitanului la ortodoxie este destul de rar afirmat! Cică
Căpitanul se declara mereu creștin și atât, având în Mișcare camarazi din toate
confesiunile creștine! Dacă după mintea autoarei acesta ar fi un defect, o
limită a Căpitanului, un „păcat”, pentru majoritatea cititorilor serioși acesta
este un mare merit al Căpitanului. Cine îl cunoaște cât de cât, și ține seamă
de „funcția” Căpitanului ca lider al naționalismului românesc, va înregistra
reclamația Tatianei ca pe un elogiu adus legionarismului, cu atât mai prețios
fiind vorbe de un elogiu involuntar!…
Să fie vorba
de o stratagemă scriitoricească? A criticat stereotip „anti-semitismul”
Căpitanului, numai la nivel declarativ, fără să aducă nici o dovadă! Dovezi
puse pe masă, sunt dovezi din care se pot deduce numai concluzii extrem de
favorabile Căpitanului și camarazilor săi! A făcut asta în mod deliberat? Așa a
vrut „să iasă”?! Te pommenești că prostul sunt eu că nu m-am prins și-i stric
autoarei jocul!
Cartea ar
putea purta un motto demn să fie ținut minte: „Am cercetat toate dosarele din
Arhiva serviciilor secrete. Nu am găsit nimic compromițător pentru Corneliu
Zelea Codreanu!” – Ion Cristoiu (citat din memorie). La fel îți vine să zici și
după ce ai citit această carte! În ciuda eforturilor, autoarea nu aduce la
cunoștința cititorilor nimic compromițător pentru legionari, pentru Căpitan.
Căci în mod
evident cartea conține, dincolo de aserțiunile declarate, ca-ntr-n text
subliminal, un mesaj pro-legionar extrem de consistent! Bine argumentat! Este
mesajul care se deduce din faptele relatate, din textele citate! Cumva
involuntar?! Foarte probabil! Aproape sigur!
Un exemplu:
episodul petrecut în curtea Atelierelor CFR de la Nicolina, oricât de sec ar fi
relatat, nu poate fi interpretat decât în favoarea excelenței Căpitanului!…
Cititorul completează comentariul sărac al autoarei minunându-se sincer, cu
onestitatea care lipsește vizibil doamnei Tatiana: ce om deosebit acest
Corneliu Zelea Codreanu! Ce plămadă de erou!… Neînfricat și gata de jerfă
pentru ideile sale! Pentru credința sa în valorile superioare ale umanității!
Etc., etc! Episodul, puțin cunoscut de publicul larg, nu poate fi prezentat și
comentat decât în termenii cei mai elogioși, prin care să subliniezi excelența
personajului… Comentariile elogioase lipsesc din carte, dar sunt la îndemâna
cititorului onest și inteligent.
O obsesie a
autoarei este originea etnică a Căpitanului! Multe, prea multe pagini sunt
dedicate acestui „aspect”. Majoritatea detractorilor Căpitanului s-au arătat
grijulii să demonstreze că acesta nu era total român, ba nici măcar parțial
român!… Deloc român! Părinții și bunicii Căpitanului nu au fost români!…
Autoarea
nu-și dă seama că insistența dînsei pe acest subiect intră în contradicție cu
acuzația de naționalism, de rasism, de anti-semitism adusă atât de des
Căpitanului și legionarilor!
A acuza, a-i
imputa unui personaj important din istoria României că nu este „român curat”
este un act de rasism stupid! Nu de naționalism, ci de șovinism prostănac,
dezgustător! Spre cinstea lor, legionarii nu s-au demobilizat din pricina
originii străine a Căpitanului, dacă chiar despre așa ceva este vorba! Și l-au
urmat pe Căpitan, cuceriți de ideile acestuia, de modelul uman întruchipat! Ce
oameni de ispravă au mai putut fi acești legionari!, îți vine să zici după ce
citești paginile Tatianei N. dedicate alogenului naționalist!
Marele Zelea
Codreanu nu era deloc român? Ei, și? Dacă un personaj atât de deosebit,
extraordinar în toate privințele, a decis, a ales să fie român și nu alt neam,
eu, ca român naționalist ce mă strădui să fiu, trăiesc o mare satisfacție!
Așadar, a fi român este un statut atrăgător pentru oameni excepționali ca Zelea
Codreanu?!… Păi mai mult ce să cer de la viață?!…
Pentru mine
e de neimaginat acțiunea Căpitanului în afara spațiului românesc! Repet:
Căpitanul nu poate fi gândit în afara Neamului românesc! Iar aderența
publicului românesc la intențiile și programul de reformă spirituală conceput
de Zelea Codreanu este una dintre performanțele cele mai impresionante ale
poporului român în epoca sa modernă! Afirm cu toată sinceritatea și în
cunoștință de subiect: Corneliu Zelea Codreanu nu putea să apară, să existe,
decât în spațiul românesc! Ca și Eminescu!…
Recomand
acest raționament, acest mod de a pune problema, în toate situațiile
asemănătoare! Detractorii neamului românesc sunt instruiți să pună la îndoială
etnia românească a marilor figuri care onorează neamul românesc!… Mi-aduc bine
aminte, după ce Nadia Comăneci, la Montreal, ajunsese idolul planetei, la
Europa Liberă s-au auzit comentarii care susțineau că nu prea este românesc
numele ei, mai degrabă ar fi unguresc!… Mi-au rămas în minte acele comentarii
nevolnice deoarece am în familie, în neam, câțiva Comănici!… De atunci urmăresc
cum se desfășoară această strategie anti-românescă la o sumedenie de
profesioniști ai minciunii, ai dezinformării. Îi avertizez public pe
compatrioții mei mai slabi de ânger, când vor afla că eu, subsemnatul, mare
naționalist ce mi-s, nu prea sunt român, când vor apărea documentele că bunicii
mei nu au venit în Dobrogea din Ardeal, ci din Patagonia, să răspundă la fel:
„Ei, și?!”
Preiau un
exemplu mai vechi, pe care l-am mai dat: marele român care a fost Ioan Petru
Culianu. Printre înaintașii săi a avut și un junimist, prea rar amintit de
biografi. Iar pe la 1800 a avut și un grec. (N-o fi fost aromân?!) Unul din
biografii săi, Ted Anton mi se pare, insistă mult pe acest strămoș grec! Nu pe
bunicul junimist… Dar la o socoteală simplă, obligat fiind de insinuările
americanului originar din Grecia, constat că după 6-7 generații Ioan Petru
Culianu mai era grec cam 0,75%. Să mi se ierte vulgaritatea acestui calcul!…
Ce vreau să
spun în principal este că așa îi recunoști foarte bine pe cei care practică cu
sau fără plată anti-românismul: nu scapă nicio ocazie să menționeze despre un
mare român dacă nu este român „curat”! Insinuând că gena alogenă ar explica
performanțele compatriotului nostru!…
Mai zic o
vorbă în această ordine de idei și rog să fie ținută minte: românii care s-au
ilustrat în istoria și cultura altor popoare, a popoarelor învecinate mai ales,
sunt mult mai mulți decât românii alogeni care sunt trecuți în Analele
Românești!
Cred că
discuțiile pe acest subiect, al naționalității Căpitanului, constituie în
cartea doamnei T.N., punctul cel mai de jos atins pe parcursul textului. E și
asta o reușită!…
Reușita cea
mai mare a textului este alta, sper. Și anume m-a făcut să-mi dau seama cam ce
fel de text ne lipsește din bibliografia dedicată Căpitanului! Dacă voi mai
avea zilele necesare, al Naibii să fie cine nu-l scrie!…
Mulțumesc,
deci, Tatiana doamnă! Nu-mi pare rău că ți-am citit cartea! Felicitări!
În
concluzie, nu există autor capabil să abordeze orice subiect! Un ins idealist,
preocupat până la sacrificiu de izbânda binelui și a dreptății, cum a fost
Căpitanul, nu are nicio șansă să fie înțeles și acceptat de mentalitatea
mercificatoare, oportunistă, meschină a unor mercenari ai scrisului. Cine nu
este capabil să se cutremure când ia cunoștință de destinul Căpitanului, nu
este în stare să se bucure, să se minuneze că s-a ivit printre noi, în zilele
noastre, un asemenea erou, și să sufere pentru că încă o dată „n-a fost să
fie”, nu are cum să-și aproprie mecanismele intelectuale și sufletești care au
generat comportamentul de legionar! Faptele unice, de eroism și jertfă, ale
camarazilor Căpitanului. Tatiana Niculescu este exemplară pentru această
neputință funciară! Folcloric spus, nu și-a văzut lungul nasului!
Ion
Coja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu