Căutând după mere 20

Căutând după mere 20

Copiii pot fi nişte maimuțe, ele imitând, că tu-n lămâi i-aunci cu pietre şi ele-ți atuncă cu lămâi sau banane, după caz, dar la mine era altceva pe vremea copilariei mele nu ştiam despre Ion Creangă (cine să-mi spună despre el şi despre năzbâtiile, năzdrăvăniile lui, deşi-n fiecare copil aparte e un Creangă?) îmi dau seama de multe acuma după trecerea anilor, fir-ar să fie ! Parcă mă aseamăn, parcă nu, dar de judecat o să fiu judecat, deşi se zice biblic: cine judecă pe alții şi el va fi judecat, că cine sapă gropa altuia, cade el fercheş în ea de-al dracului, a naibii! Dar ce ziceam de popularul şi universalul năstruşnic, un Ivan Turbincă, Gorki, al românilor, unul care n-a fost "La stăpân", însă ca răspopit a fost dascăl, scriitor şi prieten cu deosebitul Eminescu, Slavici, că era greu la deal în Țicău până la Tincuța unde erau aşteptați cu poale-n brâu (lungi!), pe la Bolta-Rece ospătându-se şi răcorindu-se cu ulcica de vin.

     - Frumoasa alunecare in neantul literaturii romane adevarate.

     - Şi eu aveam, Dragomir avea, eu nici griji n-aveam, avea doar o capră, dar nu râioasă ca cele a lui Irinuca şi mai avea câteva oițe pe care le vânduse înainte de a ne muta în carieră, la Leghia (com. Aghireş) le vânduse la Piatra-Dracului, c-aici în Hida -Almaşului, în locul aiesta numit astfel, era târg de animale, de iosag şi aici vânduse tata oile înafară de una mai bătrână pe care o tăiase, sacrificase, incredibil, dar adevărat: eu, în Sâmpetru (Sfânt Petru), eu,fecioru' lui, feciorul lui Dragomir, nepotul lui Viorel fătu', eu să mă fac de legendă, de basm, de minune, că eram un prăpădit şi am fost sfătuit să nu spun nimic, dar ştii, cum sunt copiii: năzdravini, chiar dacă nu se dau de trei ori peste cap ca să se prefacă în muscă şi să intre pe gaura cheii (ei, copiii, sunt îngeri, fără păcat şi ei, copiii nu ştiu să mintă, ei şi bețivii, ei, nu stiu să nu fie drepți, ei spun adevărul: cât fac unu' cu unu', ne spune şi Cel care ne cere cu bună-voință şi bună-cuvință de pastor bun, blând, de păstor pilduitor, povățuitor: "Lăsați copiii să vină la mine," "că adevărat, adevărat, vă spun vouă", că nevinovăția lor, a copiilor, va moşteni pământul, şi, că urmaşi a urmaşilor voştri vor moşteni pământul alduindu-l cu pace şi pâine (şi asemenea vorbe a legii pământului nostru, nu le poți uita, din când în când reamintindu-le pentru neuitare, că rădăcinile de stejar țin stejarul cu frntea în buzunarul cerului, țin stejarul neclintit de furtună, țin drept şi sfânt, țin în soare şi arşiță procesând prin frunze fotosinteza existenței milenare, istorice a neamului cu iz de albastru şi cu sânge care nu se face apă, deşi apa e a lui Eminescu, iar vinul, chiar dacă e minunea: apa, ce s-a prefăcut, transformat, în vin la nunta din Cana-Galileea şi vinul e sângele lui Iisus.

Aici s-a nascut  cea mai mare conştiință omenească răsărind ca soarele fără să apună vreodată.

Asemănări cu Nică, cu acel Creangă, aveam ori n-avem, deşi eram un prăpădit, un taie frunze la câini, dar ce copil face altceva? Chiar şi cu oaia belită îmi spuseră, mă sfătuiseră omeneşte să nu spun la nimeni nimic, dar eu contrar aştepărilor, deşi copil cuminte, fălos, mândru zic preceptorului venit după dare: 

Eu sunt mic,

Nu ştiu nimic

Tata în pod beleşte o oaie...

După mutarea noastră în pădure la cariera de piatră din Leghia am făcut naveta pe clasa a-IV-a în sat până aici fiind vre-o 3 km, având 6 Km până-n Aghireş sat, iar până-n Aghireş-Fabrici 9 Km, dar ce altceva vroiam să vă spun? În drumul meu spre şcoală era lanuri de porumb şi printre ele o parcelă de cânepă şi fără să fie vre-un cireş şi vre-o mătuşă Mărioară care cu mătura-n mână să iasă toindu-mă, ca pe un hoț, eu, ca un bolund, miel-notin căpiat îmi aflasem de joacă, buiac încâlcind şi călcând în picioare (cetățeanul ungur, numai pe mine mă învinovățise de ispravă). Ce mă determinase să pricinuiesc acest rău, nu aflu nici acuma explicație. Mă plictisisem sau n-avem aItceva mai bun de făcut ? Pe acelaşi drum stricasem bocancii cumpărați în Hida-Almşului, tata facându-mă de pe pod să-mi arunc în valea Almaşului regretând şi acuma după atâțea ani (era în1959, când aveam aproape 10 ani), să-mi arunc în apă opincuțele după care regret (cine ştie de ce?) Mi i-am stricat dându-mă ca pe patine cât a ținut gheața şanțului până la şcoală. (Un ortac m-a văzut şi i-a spus lui tata: "Mă, Dragomire, Pavel strică încălțiile, ca Ileana Cosânzeana mergând să-l caute pe Făt-Frumos, dându-se pe gheața.") Tata, nu mai stă pe gânduri şi a scos cureaua din pantaloni, porucindu-mi să-mi dau pantalonii înjos şi am pățit-o la fel cum suferisem după ce încâlcisem cânepa, deşi pe-atunci nu citisem Amintiri din copilărie, neatrăgându-ma cititul, cartea. (Unii profesori, ca să-mi păstrez originalitatea, chiar mă sfătuiseră să nu citesc, dar cine le urmase sfatul ?).

     - Era la moda pe atunci. Asa proceda si tata, asta era tehnica lor de a multumi reclamantul scotindu-si cureau si masurandu-ma incat ca sa scap trebuia sa ma ascund sub pat un de el nu mai putea belti si atunci de suparare lua matura si cu coada de lemn ma inghiontea pana obosea si pleca. Mama nu era asa. Ea analiza si lovea inapoi reclamantul descifrand evenimeentul ca un detective, pentru ca-si cunostea odrasla si ea ca mama putea trai momentul. Asta nu inseamna ca ea nu ma batea. Mama ma batea pe drept des si usturator. Avea o varga de alun subtire si lunga si cu aia ma lovea ca un maestro de arte martiale. Vedeai doar vanataile cum apar pe picioare. A venit odata la scoala si ma batut n fata clasei si a profesoarei. Avea cureaua facuta mosor in buzunarul de la palton si cand a scoso afara sa desfasurat pe lungimea biciului dresorului de tigri. Eu alergam printre  randuri si ea dupa mine dupa care incheia: “Lasa ca vii tu acasa!” Mama era o fiinta vesela si seara cand ajungeam si o auzeam razand intram inauntru linistit. Mama cand radea se auzea in tot santierul. Cantareata de opera trebuia sa se faca. Ea avea sapte clase, tata saracul fiind orfan avea doar una si aia neterminata. Pentru ca era un minier harnic si priceput si responsabil pentru intretinerea puturilor a fost trimis de partid la scoala seara ca sa invete sa se semneze saracul.

     - Lucru început cu măsura lucrurilor, trebuie, necesită, bine făcut, dar şi terminat, isprăvit, nu-i aşa şi dacă caii se puşcă, lovindu-se tot în bidivii care trag la ham? Multe pe la noi sunt de tot râsul, că nu le poți explica (nu-mi explic oricât ți-ar părea de aparte: de ce-ai prins drag de mine? în acest "dialog la distanță" (pe vremuri un "Festival Cântarea României", comparabil cu Cenaclul Flacăra ("Totuşi Iubirea") a marelui poet contemporan, cu dragoste  de neam şi țară, Adrian Păunescu, "un foe verde din țara lui Făt-Frumos", de ce eşti prin ceea ce eşti, omul care mă face să-mi iau zborul scriind din ce în ce tot mai inspirat de Dumnezeu şi tu parcă ai deține un mare secret pentru mine, secret pe care eu îl aflu de la tine (Gheorghe N.Dumitrescu 'Bistrița părintele revistei "Izvoraşul" s-a ataşat tot prin corespondență față de mine zicându-mi: "Eşti un tânăr care promiți", spiritual s-a mai ataşat publicistul bucureştean Aristotel Bunescu şi neprețuitul Pr.Al.Stnciulescu-Bârda şi pentru a nu plictisi mă voi opri deocamdată la aceştea, deşi mai pot aminti în pleiada de prieteni pe unchiul criticului Lucian Gruia, pe Bazil Gruia pe care l-am cunoscut prin Mircea, frate-meu, care au călătorit într-o excursie cu acest poet şi advocat, cel care a publicat "Inedit Blaga", nepotu-su Lucian publicând un: "Triptic..." şi pentru'că sângele nu se face apă, talentul, mai venind şi pe şi riştină, ereditar şi prin muncă şi stăruință).

Tu, Ben, apreciezi gestul meu, cel de a scrie pe cont propriu fără mândrie şi orgoliu (ți s-o bagat în cap despre mine, c-aş fi bun şi asta nu ți-o scoate nimeni din cap, tu, fiind sănătos încăpățânat în bine precum un catâr şi la paşi constant, ca boul şi în credința ta eşti excepțional, o excelență şi mă bucur din partea ta de o mare prietenie şi chiar acest lucru nu-i puțin lucru.

     - Eu cand ma gandesc la tine si la scrisul tau eu nu ma gandesc la acu, eu ma gandesc la 50-100 de ani de acum incolo. Eu iti citesc textul in 2118. Pare bizar dar am invatat calatorind in trecut sa sar si in viitor si asta se intampla pentru ca eu cred. Eu cred ca civilizatia marei piramide KEOPS A PUTUT CALATORI IN UNIVERS CU AJUTORUL CONSTIINTEI. POTI MERGE UNDE ITI DORESTE SUFLETUL SI DACA VRE-O CIVILIZATIE E ATAT DE AVANSATA INCAT SA POATA DESCARCA CONSTIINTA INTR-UN TRUP ATUNCI POTI AVEA DIALOG CU ACEA CIVILIZATIE. DIN ACEA PLANETA  si TE VEI PUTEA REINTOARCE PE PAMANT. DACA NOI AM FI SUFICIENT DE AVANSATI TEHNOLOGIC, daca am sti cum functioneaza sa zicem piramida Keops si daca ea ar fi capabila am putea primi constiinte din univers si le-am descarca intr-un trup adecvat pentru al primi. Poate chiar avem chiar acum constiinte diavolesti deja descarcatezeci sau chiar sute de mii de ani in urma si ele se joaca cu omul ca specie. Tu pe moment nu stii pentru cine scrii si pe cine faci fericit cu scrisul tau si de asemenea cu evenimentele pe care le-ai trait si traiesti. Unele suflete sunt fericite in romanul vietii tale, altele sufera si multe au murit pe nedrept. Toate te-au cioplit si te-au facut unic.

     - Tu scrii cum ploua vara, dintr-o data mari stropi te lovesc, ii imprastie, spulbera vantul, soarele ramane iar mirosul de praf ud al drumului te invadeaza placut si implinitor ca o poezie, retraind toti anii vietii tale de ploi insorite. Bine acu ca-ti mai intra in ochi cate un strop cu pulbere care parca vrea sa-iti fure imaginea tabloului strazii lasat de urmele pasilor si a carutelor. Tu scrii ca o ploaie de vara Pavele ! Acum ca ti-am dezvaluit secretul sa nu incepi cu tunete si fulgere.

     - Minunat scrii, deşi nu plouă cu găleata sau cu piatră, gheață: fulgerele şi tunetele zdravene mai speriindu-ne fâcându-ne să tremurăm, să zgriburim, având piele de găină, deşi decantam descântând cu nevinovăție pe tărnaț, pe prispa casei: 

- "Doamne dă să ploaie

Locul să se moaie

Cucuruzul să crească,

Să-nverzească şi să crească,

Să ne alduiască,

Şi cu slava lui Dumnezeu să ne lumine

Durerea să ne aline

Şi să ne hrănească

Cu pace şi pâine,

Cu starea de bine,

Cu ce merităm, cu ce ni se cuvine,

Ca să domine-n lume bine".

Cât de minunat liric, august-artististic afirmi pragmatic, Benoni Todică, Beni: -"Țara e poezia neamului dacă-i cunoşti istoria" (Observ mândria de a fi român, ca la cel mai frumos român, Mihai Eminescu, un alt Cristos, Cristosul Limbii Române, al doilea fiu a lui Dumnezeu, cum iar tu zici în măsură şi în rostul lucrurilor cu orânduială, bine făcute.

Tu ştii de legea lui Apony, care e decretată în timp ce era învățător în Sâmpetru-Almaşului, Transilvania, Petru Ferghete, interzicându-i-se să predea la clasă în Limba Română, dar cel care avea în sufletul lui loc şi pentru Bună Ziua, se putea răbda, ca român să nu grăiască, vorbească, pe româneşte, ungurii schimonosindu-le unora până şi numele de familie şi prenumele, numele de botez, ca să dovedească, c-ar fi majoritari (era un înteres politic, deşi lăcomia le mănâncă omenia). Pentru asta notarul de ungur şi jandarmul cu pană l-au bătut şi-1914 i-au făcut vânt pe front, ca să moară în 1915, după cum mi-au mărturisit doi elevi, şcolari, de-a lui: Ionu'Petri şi Ionu' Țanghi, ambi: frizeri şi pantofari, şuşteri, care-mi mai spun cu obidă, că învățătorul, fratele bunicului Viorel, feciorul lui Ioan Rătundeanu-Ferghete, avea o nevastă faina, pentru care cei doi s-au duielat trăgând cu pistoalele unul către altul, gurile rele, chiar zic: - "Aiasta e şi motivul să-l trimită pe front şi să cadă, ca un erou pentru apărarea patriei". Eu scriind, că sunt menit să scriu din pântecele mamei, cum zice şi preotul Grigore Pugna, preot în Rona, Jibou (din Jibou pe lângă arena de fotbal treci pe punte sau cu bacul Someşu'), popa spunându-mi: "Pavele, pentru'că eşti născut de sâmbăta şi balanță, un lucru pentru a-ți reuşii, tu, trebuie să-l faci de două ori. "Vica auzind de aşa ceva îmbârligă: "Mă, balanța se balansează şi, ca fonturile, nu cântăresc, ca la farmacie şi asta-i hiba, baiul, necazul, deşteptule."

Cine scapă din boala în care picasem ca meteoriții din cer, că boala de a scrie, de-a face artă, e a naibii, nevindecabilă, incurabilă, ca un cancer care vrând, nevrând, te cară, teleportează, de pe pământ, la morgă şi ca pe Sergiu Nicolaescu la crematoriu, deşi lutul e pâinea ființei noastre de toate zilele, cu mult soare şi cu multă căldură de om (Domnul Sergiu Nicolaescu bun actor, bun regizor şi bun scenarist a fost fără rod, urmaşi). Din Dumnezeu venim, în Dumnezeu ne rentoarcem, cu drept la viață, drept la înviere.

***

Peste valea Almaşului prin preajma Podului Hopoii trecea apa învățătorul Ioan Rătundeanu-Ferghete (iarna peste H2O, forma solidă) în restul anotimpurilor sufulcându-şi pantalonii peste genuchi fie venind dinspre Sâmpetru sau viceversa, din Baica, atunci când nu mânea, găzduia, peste noapte la familia Druhora, Stanişte, cei care peste câțiva ani îi vor deveni socri dându-i mâna lui Maria, deşi el o ținuse pe genunchi huțuțând-o şi făcându-i fel de fel de jucării. Şi eu tot la vârsta lui de 27 ani m-am căsătorit cu Vica mai învârstă având 34 de ani, Maria, străbunica fiind mult mai tânară ca stăbunicul care-i hâpă, pune-n poală 11 prunci, eu lui Vica doar pe Daria-Loredana, ea mai având din prima căsătorie trei copiiii (acest lucru: copiii ei intrigă pe unii: cum eu un fecior holtei am luat o femeie văduvă cu trei copiii?) Vancea Augustin, Gusti, era mai intrigat: de ce m-am înhămat la aşa greu? Pe Gusti îl văd cu nasul pe sus, strâmbând din nas nedumerit de isprava mea: cum şi de ce mă înham la o aşa mare greutate? - "Nu eşti întreg la cap, coceți-s-ar nodul !? "Sarca Nicolae medic veterinar, coleg doar la Liceul Agricol Bistrița şi Şimleiul-Silvaniei, un premiant pe şcoală, el numai a fost împăciuitor: - "Găina bătrână şi morcovul tânăr face zama bună, Pavele". Alții mă împăcau: - "Nu i-i fierbe-n oală (se refereau, că-i mai învârstă? mai mare de ai, ani, ca mine, de copiii, că mai are şi trei copiii neglijaseră, debia mai târziu mirându-se de bravura sau prostia mea. Trebuia să zică fiecare oarece. Vica a ştiut ce alege? A ştiut, că-şi aduce pe dracu' -n casă cu ceteraşi? Doamna croitoreasă, Pintea Nastasia, din Escu, i-a zis fără să greşească (aflase, c-aş scrie şi ea Doamna era o femeie citită, cititoare pasionată şi când aduse vorba am fost la ea să ne croiască şi coase ceva): - "Tu, Vică, de Pavel, trebuie să ai grijă, ca de un copil."

     - Pai Vica arata mult mai tanara decat tine, e mai activa, asta e secretul.

     - Străbunicul Ioan Rătundeanu-Ferghete având 11copiii, n-a fost pieritor, muritor de foame, deşi nici atunci, dar nici acuma nu era nimic: mură-n gură, pară mălaiață în gura lui nătăfleață ori pesmet muiet în gura unui om leneş.

Vica în poze mai recente, că nu-s necăjit de mine, ci de ea, de starea ei

Astă noapte le-am fotografiat, dar nu reuşesc să ți-le trimit. Când voi putea voi face, ți le voi trimite. Cu bine,

P.S. Am la îndemână pe Blandiana şi Mircea Cărtărescu.

M-a prins cutremurul, seismul, din 4 aprilie 1977 îmbrățişând-o pe Vica, pe Daria-Loredana al patrulea muşchetar a lui Vica, D'ardagnean, caratista sau Veverița, celalți copiii fiind: Atos, Portos şi Aramis, pe Daria născând-o deabia în 12 aprilie 1979 la 10 ani depărtare, distanță, după Tedor-Flaviu Celemen, Bursucu, Mancuru, (Mancuru vine de la mascur, mascul, că nu i-a putut zice când băiuc-su Gerge le-a pârjolit porcul de crăciun). Am convins copiii care dormeau cu ea să treacă în patul celalalt, toți trei, până pentru fată, pentru Ştefania-Mihaela, Buhița, cumpăr fotoliul pat. La Radio era muzică populară, în seara cutremurului de la Radio-Cluj, muzică, care dintr-o dată se opreşte, tace, amuțeşte, patul îl simt sub mine şi Vica, cutremurându-se, aud țigla de pe acoperişul casei crâşcând, muşcându-se una pe alta gălăgios, zgomotos, ca şi când caii se prind cu boturile de iesle şi se leagănă, auzindu-se ieslea scârțâind din toate încheieturile, caii suferind de boala ursului, putând un cal să molipsească o întreagă herghelie, un întreg grajd, unul  pe altul imitând şi maimuțăreala devenind o sucă, un viciu, iremediabil precum corupția care le-a intrat în sânge, ca lanț a slăbiciunii mai marilor zilei, care şi prinşi asupra faptei, sunt pedepsiți cu trei ani de arest, uneori  închisoare cu suspendare fără a li se confisca averile ilicite care îi încălzesc pentru o viață până şi pe urmaşii-urmaşilor (şi dacă-aşa stau lucrurile: la ce le-ar păsa şi să se leuiască de răul pe care-l fac? că aiasta nu-i pedeapsă după fapta lor, după cinstea, şi respectul față de avutul obştesc şi a statului, care din înteres îl bagă în sacul fără fund, deşi, chiar şi stuparul îşi linge doar degetele nefiind mână spartă, ori negi a fi aşa?).

Mai are importanță, că m-am dus eu şi Vica la Cluj, doctorul de familie, Krina Oros, mergând la Recea-Cristur, după rețete şi dumneaiei îmi zice cu vorbă bună, ca specialist: -"Domnu' Ferghete, nu-mi place, cum areți. Chem salvarea. "Eu mă opun, că trebuie s-ajungă Vica, ea fiind anemică de ea-s "un om necăjit". Ioana asistenta din Căprioara, că Elvira Dolha din Pruni lipsea motivat a zis surprinsă ,,mirată:" Dumneata întodeauna te gândeşti la ceilalți inexplicabil". "-Mă duc peste câteva zile şi atunci îmi rezolv problemele de sănătate. "Şi Marius şi Miha vine după amândoi şi Clujul se deschide ca un crin cu petalele în puritatea lui prin blocurile care fug ori se desfăşoară lăsându-le în urmă maşinii în care eram eu şi Vica (sistemul e cum e, că lumea e ca ea şi e teribilă prin reforma şi democrația prost înțeleasă de zgârâie brânză cu toate, că reforma nu e înțeleasă în sistemul medical şi pacientul e trimis, ca Iisus regeşte de la Ana la Caiafa şi la Pilat din Pont, ca să se spele pe mâini înebunit, că e nevoit, Eminescu, Iisus e crucificat, rastignit (şi-i spune Claudia, nevastă-sa lui Pilat, dardin motive politice se condamnă oameni nevinovați şi la revoluția din decembrie din decembrie 1989, Pilat eliberând pe Baraba, bolnavul acuma putând să moară până-i vine rândul să-şi facă analizele, casa de asigurări, finanțând ostil după rânduiala birocratică a celor din conducere, care falimentari şi birocratici finanțează efacturea analizelor doar pentru începutul fiecărui luni şi-n restul zilelor suferind, dându-se bani nesuficienți spitalelelor când vrea casa de asigurări (de ce ? din sadism sau lipsă de profesionalism, viața omului nemai contând şi, ca Ludovica Ferghete suferind ,deşi anemică şi cu dureri mai de o lună suferind dureri insuportabile, cu inapetență şi aprope fără paşi, era condamnată la moarte, ca să mă facă văduv, chinuind-o inadnamisibil, că din gură zic de protecția omului, dar totul, paradoxal, e neverosimil senzațional, doar formal, c-amu iară trebuie să mergă vineri pentru Endoscopie şi după asta sau când i se va adminitra tratamentul necesar să scape de dureri, salvând-o). Aiastea, reforma din medicină ce inovație e, în folosul cui? Ah, da bolnavul cu planificarea s-aştepte săptâmâneşte la rând, să-ți vie rândul (Se mai zice, că sub Ceauşescu era rău, deşi în ziua când mergeai cu suferința, erai consultat şi tratat adecvat, cu responsabilitate, în ziua cu pricina, deci era soare şi omenie, legi pe măsura lucrurilor;

     - Ma intreaba unu, Ce s-a facut in cei 28 de ani de capitalism postrevolutionar fata de perioada lui Ceausescu? Sa furat si vandut la maximu ii raspund. Stii ce ia facut vulpea corbului tot asa ne-au facut si vestul noua. Ca asa sunt unii destepti foc de nu le ajungi la nas cu “rahatul”, unul ca Gorbaciov ne-a vandut pe orgoliu si pe inganfarea lui si drept plata I se organizeaza onomastici la Londra cu femei cu cracii goi in timp ce tot fostul bloc estic face foamea. Ne-a traso vestul si ne-a luat cascavalul din gura. Tot ce sa agonisit si realizat in doua generatii date pe nimic de “un bou fara chitanta”.

     - Mi se va reproşa, că-s nostalgic, dar cum se motivează comoditatea şi indiferența față de om, o oboseală, deşi salariile pentru oamenii năcăjiți şi nu pentru medici, nu sunt încurajatoare şi nu mai departe pensia mea după 43 de ani, dar ce să mai zic despre Vica, c-a muncit zile şi nopți, crescându-şi 4 copiii şi muncind la Coperativa Agricolă de Producție şi îngrijitor la şcoală şi aici deşi angajată, i s-a zis, că-i forfetară şi-n consecință, nici de la C.A.P. Ciubăncuța 8 ani nu s-a normat din ambiția contabilului Rusu Aurel, Mândraia, decedat, dar dacă noi trebuie să ne iertăm până şi pe vrăjmaş: "Dumnezo să-l ierte !" (şi , ca atare primeşte doar ajutor social fără să-i doară nici în cot pe miliardarii de carton, pe îmboțiții peste noapte; de viața omului nepăsâdu-le (până când se vor proteja mai cu seamă câinii vagabonți, dar omul, viața lui, fiind neânsemnată?).

Conştiința şi trebuința, aud în salonu l518

     - Ma rog pentru sanatatea doamnei Vica ! Dumnezeu s-o binecuvanteze si sa-i dea tarie de reintoarcere reinvigurata acasa la cei dragi care o doresc. Doamne dă!

     - Acuma-s internat şi eu la Clinica de Recuperare, la medicul Rusu Vasile-Marius  medic primar neurolog, un om cu inimă-om cu sufletul neamului nostru. Am recidivat şi dacă fac Cetece voi şti ce şi cum, însă viața ni în mâinile lui Dumnezeu şi tu, Ben, eşti convins, ai convingerea şi Dumnezeu ne are în grijă, dar cei de bani gata şi tineretul se scaldă în ape tulburi, că nici cine sunt nu cred.

Vica aşteaptă rezultatele până vineri rezultele la endoscopie (necaz mi, că mere acasă tot cu durere şi de câteva luni durerea e un calvar pentru Vica. Ce o să mai fie cu viața ei, Dumnezeu ştie).

Tu, Ben, ce mai faci?

     - Si eu tot in dureri sunt. Iau calmante si merg de doua ori pe saptamana la spital pentru exercitii de reabilitare. Doctoru a mai extins tratamentul pentru inca o luna. Asta e viata! Zic si eu cum o zis Eugen Ionesco ca “lui nu ii pasa de moarte insa il ingrijoreaza soarta sotie care-i va ramane singura”. Aici ii durerea mare GRIJA PENTRU APROAPELE. OARE CINE VA AVEA GRIJA DE AI MEI. Si sigur ne ducem la Domnul care are grija de noi toti.

     - La Recuperare-Cj. careva zice:

-"Slobozi, Doamne, glasul meu

să sune, ca un țingalău,

zice fără a cânta în salonul 419, Băban Trăian din Elciu, deşi omul era paralizat şi trebuia să-şi ceară:

- "Slobozi, Doamne, mersul meu".

Ofuri sunt multe, nu de un fel. Tot el zice:

-"Vin feciorii-n sat,

Vin de la arat"

(Năcaz, năcaz şi oale sparte). Greul e greu, dar nu insuportabil: 

"-Nu-bai", că-i proastă, îi bai, că-i oarbă".

     - Eu sunt norocos ca nevasta-me ma uraste, incontinu spala, de toate hainele mi-s zdrente de atata spalat. Dupa ce-oi muri so scapa de necaz. O spala mai rar.

     - Băban Nicolae, optimist, zice nelăsându-se învins de boală: 

-"De minune-i lumea mea,

De minune-s eu în ea".

Uneori parcă nici nu pot gândi din cauza grijilor (unele griji le am pe altele mi-le fac) şi mai comic ce poate fi, ca să nu poți gândi, deci n-am mediul propice pentru a scrie şi, ca atare mi s-o înecat corăbiile la mal, mi-au devenit epave? 

Când eşti bolnav eşti dat naibii de bine ce ai

suferi, că nici într-un chip fel nu eşti brav,

ci un ciofligar

de Florin Persic (zilele aiestea a împlinit 82 ani şi omul aiesta tot artist este, şi cu verva lui de valoare este unul de poveste, de bună veste şi însuşi România îşi are bucuria de a-l fi avut, ca om care a descrețit frunțile, ca om între oameni cu deviza: 

-"fruntea sus oameni întru răsărit de soare,

de binecuvântare,

că noi suntem ceea ce suntem

prin iubirea de țară şi neam

şi prin Raiul pe care-l avem, ca oameni

pentru oameni cinstind pe ceilalți

cu pace şi pâine fără deosebire!").

ÎN IUBIRE FĂRĂ SMINTIRE

Aici socio-umanul nostru şi harul îmulțeşte Cuvântul-Dumnezeul

Şi omul înfloreşte pentru rod, ca pomul,

În conştiința omenirii

născâdu-se: Mesia Iubirii-Iisusul, Hristosul,

mai presusul Morții,

Bonusul vieții dintr-un preaplin al tinereții-

perinității existenții

întru răsărit de soare făcând bine celorați S-aştepți bine de la ceilalți

Născuți din Dumnezeu, viu, adevărat,

Luminat şi curat-aur cenuşiu strecurat,

Drept de a candida la fericire cu înviere,

Pace şi pâine pentru omenire,

În iubire fără smitire

Botezați şi responsabilizați.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE