luni, 22 ianuarie 2018

Ioan Miclău - ANULUI 2018






POEZII DEDICATE NOULUI AN-2018
( autor Ioan Miclău-Gepianul)

Motto:
” Când știi cât valorezi, nu te opri până
nu obții ce ți se cuvine”.
Pierre Corneille



*
DORUL DINTRE TROPICE

După atât năduf în aer din al verii zile calde,
Uraganul plin de pulberi fuge-n mare să se scalde,
După el trăgându-și norii mohorâți și-ntunecoși,
Par a fi dragonii Chinei cu ochi negri, furtunoși.

Tunete ce-nfricoșează o întreagă Emisferă,
Fierb oceanele în clocot, vapori norilor transferă,
Iar la nord de Capricorn curcubeiele pun salbe,
Mările mugind aleargă a lor cai de spume albe.

Deșteptând sinistra orgă cu a morții tainic cânt,
Cerul parcă plutea-n haos, pânzele-i unflând de vânt;
Numa-n depărtarea neagră misusculul punct tot crește,
E-o bărcuță ce-n lumina fulgerelor se zărește.

Biată barcă, pari un suflet ce-i izbit de-a vieții maluri,
Iar talazurile mării a popoarelor scandaluri;
Cât amar ar arde-n lume la o rază de lumină,
Doar să vezi pe cer cum iese dintre nouri luna plină!

Ah, tu suflet de durere, cauți veșnica iubire?
Vroiești lumea să se umple de respect și de simțire?
Au, nu știi ori cunoști calea din străvechile istorii,
Când mândria și-ngâmfarea se încununau cu glorii?

Cum eroii stând la colțuri și cerșind o miluire,
Trebuiau și ei să cânte și s-aducă mulțumire,
Celora ce nici văzură gheara morții în războaie,
Celora ce lupi la suflet îmbrăcau piele de oaie!

Nu vezi tu credința noastră a mulțimilor de azi?
Cât puțin făcem, și, totuși ne vrem genii, ne vrem barzi?
Spuma vorbăriei noastre noastre e ca spuma de pe mare,
Și ca uraganul veșnic, când străbate peste zare!

Dar...,tot vine barca, vine, împroșcată și stropită,
Ca un dor se zbate-n valuri, ca o dragoste-n ispită,
Până ochiul se-nfioară de înalta-i strălucire,
De se minuna o lume cu-a ei tristă omenire!

De pe bord o voce strigă și, vorbind prin guri de valuri,
Șuieră-n urechi și-n creier: ți-am dat Duh cu multe haruri,
Unde, omule, ți-e capul? Unde mintea rătăcești?
De ce-n uraganul vremii nu poți viața-ți s-o privești?

”Uite uraganul moare, lăsând relele-i să piară,
Într-o clipă se-nsenină, ceru-i clar și marea-i clară,
Razele aduc lumină, lumea prinde adevăr,
N-aștepta suflete dragă să te ia Iisus de păr!

Ci aleargă-i înainte, chiar de-i drumul prea des strâmt,
Ți-a dat Duh cu multe haruri, nu te lăsa de greu frânt,
Căci Românul nu-i plămadă a scursurii migratoare,
Ci e plămădit din Ceruri, cu o Vatră și un Soare!



*
LIRIC

De va fi să mai am vreme,
Creieru-mi să-l storc de vise,
Și gândirile-mi să cheme
Tot ce Dumnezeu promise
A fi bunul astei vieți,
Atunci ascultă-mă umbră
Mărginită de lumină,
Porți în tine doar răceală,
Priviri reci, gheață și tină;
Lasă spiritul să prindă
Firul veșnicei iubiri,
În interior s-aprindă
Focul sfintelor simțiri,
Și-ai să vezi cum crești în tine,
Omule, tu, umbră rară,
Cum prin geana razei fine
Auresc sub alba rouă,
Florile de Primăvară!



*
TRIUMFUL ȘI DEZASTRU

Triumful și dezastrul,
Doi impostori eterni,
Ce trec cu chipuri hâde,
Prin viață ca doi viermi!

De vor să te alunge
Pe triste căi, rebel,
Ignoră-i deopotrivă,
Consideră-i capcane de un fel!

De drept te porți și simplu,
E de ajuns să ai
Viața cea mai sfântă,
În care poți să stai!

Ca hârbul spart la gură,
Ce-i vas fără folos,
La fel triumful searbăd,
E de dezastru ros!

Un clopoțel ce-atârnă,
De-l legi la gât pisicii,
Ce îi aduce-n schimb,
Ba foame, ba capricii!

Triumful și dezastrul
De poți să-i ocolești,
Să știi, iubite frate,
Căci om te socotești!

Dar, nu uita căci,
Aste două fiare,
De-apururi stau ascunse,
În noi, în fiecare!



*
CHIAR DE OROLOGIUL S-A OPRIT!

Sunt cânt pe marginea unei prăpăstii,
Sub care curge fluviu înfinit,
Sunt lacrima ce sună în ocean
Precum secunda-n timpul nesfârșit!

Eu nu-s rotița unu ceas anume,
Ce ruginit mișcarea și-a gripat,
Eu sunt un cânt, o lacrimă comună,
Și curg cu infinitul neamului meu dat!

Cum o secundă este
Viața mea întreagă,
Cu-a  neamului ființă s-a unit,
Căci Timpul-Neamul merge înainte,
Chiar de orologiu-mi gongul și-a oprit!
M-aș simți gol, secundă risipită,
De n-aș avea-n iubire al gândului izvor,
Căci nu-mi este de mine, cruțare să câștig,
Ci vreau ca Neamul nostru să aibă viitor!



*
ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL!

În arte descifrăm un drum,
Pe-unde tiranul curgător,
Tot ia pe val ne-ntorcător
O lume de pripas!
Cum timpu-i vis nesimțitor,
El duce-n cârcă buni și răi,
Și înțelepți și nătărăi,
Și leneș ca și truditor;
În arte, însă, stă un sfânt,
Un duh de adevăr,
Ce ia din timp, cum ia un măr,
Copilu-n joc și cânt,
Din mărul cel încrengurat!
Vezi? Artele au spirit pur,
Culeg dreptatea dimprejur,
O scot din timp, și-o țin curat!

~*~
Ioan Miclău-Gepianul
2018.



















Un comentariu:

  1. Alexandra Dogaru30 ianuarie 2018, 23:01

    Acesti oameni sunt la fel de frumosi ca florile din jurul lor, pentru ca ei emana Lumina si Iubire.
    Multumim Domnului Ben Todica pentru poemele si fotografiile publicate aici, iar Poetului ii suntem recunoscatori pentru energia pozitiva pe care ne-o transmite! Fie anul 2018 aducator de pace si armonie in oameni si intre oameni! Alexandra

    RăspundețiȘtergere