luni, 22 ianuarie 2018

Cartea Neagră a României






Manifest - Cartea Neagră a României

Mihai Şerban, „Manifest - Cartea Neagră a României”, Ed. DacoRomână, 1 decembrie 2017: Stimate domnule Ambasador, Excelentă, așa cum am convenit, vă transmit discursul de la lansare a cărții mele.


Mă numesc Mihai Serban, am 39 de ani, sunt stabilit în Franța și lucrez în marketing-comunicare. În urmă cu aproape 15 ani, împreună cu soția mea am plecat din România. Ajunși în străinătate împreună cu educația și bagajul nostru de cunoștințe, din păcate pentru ce avea să urmeze, am realizat destul de repede că nu eram neapărat bine veniți. Neînțelegând fenomenul, în primă fază am încercat să ignorăm acest sentiment crezând în mod naiv că este vorba de o perioadă de tranziție.


 Dar, înverșunarea occidentalului de rând avea să ne ajungă repede din urmă! Confruntarea, care din lipsa elementelor nu putea fi definită cu precizie, avea să fie revelată în cadrul profesional, unde, pentru prima oară în viața mea, am realizat că un european de vatră milenară nu era conform pentru a integra o țară din Vestul Europei! Culmea ironiei, colegii mei de serviciu fie ei africani, arabi, evrei, etc., nu aveau această problemă de integrare, înotând în societatea occidentală precum pestele în apă!


Acest moment a reprezentat pentru mine punctul de ruptură, primul semn de întrebare se născuse și multe aveau să urmeze … românul din mine fusese declanșat!


Evoluția ce a urmat, s-a tradus prin căutarea a ceea ce am numit în cartea mea: SURSA SURSELOR.


 Această cheie de înțelegere a reprezentat fundația, corpul și finalitatea demersului meu. Ce am descoperit m-a cutremurat! Faptul că această „Europă” vândută pe pâine, atunci când nu e folosită drept amenințare împotriva celor care, încă mai simt românește: nu numai că nu ne agreează deloc, dar ne urăște pentru tot ceea ce suntem și reprezentăm ca popor!


 In Occident, am învățat destul de repede că poți spune absolut orice iți trece prin minte, atâta timp cât nu deranjezi grila oficială de gândire! Mirarea este mare, înțeleg … nu auzim despre asta la TV, de aceea, am să profit de această lovitură neașteptată pentru a intra pe fondul problemei!


Realitatea ne arată că suntem reprezentanții unei generații mințită, manipulată, vândută, dezmoștenită și împinsă spre buza prăpastiei legată la ochi. Interesant pentru noi, cei care am fost condiționați de televiziune să privim spre Occident cu admirații complexate, să aflăm că libertatea de gândire și a cuvântului sunt la fel de îngrădite astăzi în Vest, precum erau în România lui Hannah Robinsohn Pauker, când ne aflam sub ocupația cominterniștilor de tristă amintire! Mă întreb cât am evoluat de atunci?


 Așadar, dacă în Occident poți spune orice exceptând ce deranjează, ce anume nu poți spune? Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: orice poziție, idée sau revendicare ce ar reconsolida edificiul național și suveranitatea poporului, a fost interzisă!


Tribunalul uitării, a decis fără drept de apel că trecutul nu mai există! Procedura de radiere a fost inițiată: originea, tradiția, religia, familia, morala, omul liber și în cele din urmă națiunea, toate se află sub semnul lichidării! Pe acest drum al sfârșitului, printre înșiruiții veseli, din păcate, ne aflăm și noi!


 Pentru cei care încă mai visează o tară ca în Vest, a venit timpul să se trezească din coșmar! In Occident toate măsurile impuse și adoptate în societate, ne arată că un creștin ortodox cu valori nealterate – un om cu convingeri și principii fundamentale: nu-și mai are locul!


Preferința non valorilor umaniste, a neo-marxismului social și al islamului cuceritor, sunt asumate pe față! În occident, nu mai ai voie să spui pe nume celor care se află în spatele puterii!


În Occident, nu ai voie să spui că democrația reprezentativă este o formă ascunsă de dictatură financiară!


Nu ai voie să vorbești despre Europa ca fiind, sinteza gândirii elene, a religiei Creștine și a civilizației romane!


Nu ai voie să te împotrivești dictatului conform căreia, musulmanii sunt viitorul Europei!


Nu ai voie să te ferești de multiculturalism și arma acestuia, metisajul, codul folosit pentru a disimula genocidul albilor din Europa!


Nu ai voie să spui că te simți agresat de omniprezenta propagandă L.G.B.T. și, nici să spui că nu te mai simți în siguranță în propria țară simțind agresiunea constantă și crescândă, dar nu a teroriștilor deghizați, ci a guvernelor împotriva propriilor popoare!


Si, dacă totuși vrei să-ti riști locul de muncă, locul în societate, anturajul și chiar libertatea, vei afla foarte repede că de fapt ești doar un antisemit, un rasist, un xenofob, un nazist, un islamofob, un homofob; un produs periculos al trecutului întunecat; un monstru de care societatea s-ar dezice fără ca nici măcar să clipească!


Aceste interdicții care, astăzi, fac legea în Vest, exportându-se în România la pachet cu directivele europene și împrumuturile la F.M.I., încearcă să modifice radical modul în care gândim, percepem și ne exprimăm.


 Fiind conștient că mulți sunt cei care s-au aliniat disciplinați în spatele acestui embargou intelectual, amintindu-mi vorbele lăsate de M. Eminescu : „Fără îndoiala există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul și modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent” –, am decis să preiau condeiul și, în pofida riscurilor anunțate, să mă arunc în luptă și să denunț o stare de fapt care ne scapă printre degete, cei mai mulți nici măcar nu o văd.


 Reforma, mai bine zis reformarea realității pe care am acceptat-o din neatenție, se auto-definește ca fiind „politic corectă” – adică: o pseudo-realitate internă, reformată de unealta politico-mediatică la ordinele externe. Nimic altceva decât noile forme de abuz lingvistic impuse pentru a disimula totalitarismul social și ideologic în care ne desfășurăm existențele.


 De notat, pe vremuri, dictatura preceda falsificării limbajului în timp ce astăzi, limbajul precedă viitoarei dictaturi! Acest spațiu intelectual a rezultat din tranziția de la comunismul autoritar, trecând prin capitalismul prădător și încheindu-și drumul către iad prin liberalism – ultimul mare „ism” înaintea sfârșitului National!


 Astăzi, din păcate, societatea în care trăim poate fi asemănată cu o creație abstractă care, pentru a căpăta substanță și mai ales justificare, trebuie întreținută cu explicații și argumente care se trădează a fi la fel de abstracte, precum imaginea de ansamblu a societății în care trăim. Înțelegând că minciuna are o traiectorie nebănuită, anumite întrebări au început să iasă la iveală: cum este posibil ca Marxismul ucigaș și zecile lui de milioane de morți, să nu reprezinte o piedică morală pentru televiziunile din Vest care, nu ratează ocazie să-i aducă omagii și retrospective elogioase – în timp nemții anilor ’30 sunt descriși de cinci ori pe săptămână ca niște monștrii însetați de sânge?


Cum se face că aceleași televiziuni îi prezintă pe români ca fiind niște fiare țigănești amatoare de corupție, furt, viol și crimă – în timp ce Americanii, care sunt cei mai mari exportatori de moarte de pe glob, sunt prezentați ca niște eroi internaționali?


Tot media internațională îi prezintă pe israelieni ca fiind un popor veșnic persecutat și prigonit, în timp ce palestinienii sunt doar un popor de teroriști?


Ceaușescu dictator – Lenin revoluționar!


Hitler criminal – Stalin revoluționar!


M. Eminescu numai bun de ocolit – Bob Dylan Nobel!


Eliade, Cioran, Noica, Țuțea, Gyr, Gafencu interziși – Elie Wiesel Nobel!


Cum e posibil ca un om care a asemănat neamul românesc cu o adunătură de substanță târâtă, cu o inima ca un cur, peste tot numai fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare – M. Eminescu este cadavrul din debara – un popor numai bun de spânzurat…etc, cum se poate ca ideologul fecalei și al antiromânismului să fie propus Academiei Române tocmai de Uniunea Scriitorilor din Romania, pentru a primi o pensie viageră din banii noștri?!


In definitiv, cum putem ieși în stradă protestând pentru justiție și democrație la imboldul unor O.N.G-uri străine antinaționale, împreună chiar cu Președintele țării, atunci când acesta este supusul U.E. a cărui obiect principal este tocmai distrugerea suveranității populare și a națiunilor europene!


– Cât de orbi am ajuns?


Folosirea tot mai pregnantă a strategiilor de comunicare care induc consensul generalizat în locul rațiunii, dovedind această stare de ocupație care bântuie prin societate. Și dacă nu, cum am putea să explicăm derivele morale, sociale și democratice la care asistăm, fără ca acestea să trezească forme de opoziție, stări de rebeliune?


Ținând cont de suferințele, amărăciunea, abuzurile și reeducarea constantă la care a fost supus poporul român de la revoluție încoace, având în vedere lipsa de acțiuni și starea de supunere generalizată la care am ajuns, suntem obligați să recunoaștem un lucru cutremurător: percepția noastră asupra realității, a fost reformată din temelie!


Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală… Nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam care, urmează să ne spolieze de ce avem mai scump.


De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor politice, mizeriei umane.


Timpul rătăcirii ne-a îndepărtat de idealul național, de destinul nostru! Dacă continuam să tindem prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc sub perfuzia perfidă a finanțelor transnaționale –, atunci să încetăm să mai spunem România!, pentru că oricum vom rămâne fără PATRIE!


Fără nici o declarație de război, patruzeci la sută din pământul strămoșesc a ajuns în proprietatea unor firme străine … bătrânii spun că pământul a strigat, poate, pentru ultima oară! Vremea a venit, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele de care am fost agățați!


Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită!


Pentru a putea iniția acest proces de recucerire a suveranității și a edificiului NAȚIONAL, România trebuie să-și regăsească timpul pierdut și să-i studieze conținutul în profunzime!


În urma unei călătorii extraordinare care s-a desfășurat pe întinsul a patru continente diferite, dea lungul secolelor de istorie, minciună și manipulare, am găsit cutiile negre ale României!


In urma unui studiu extrem de complex și năucitor, am reușit să alcătuiesc „Manifest Cartea Neagră a României”.


Domnule Ambasador, Excelență, vă rog, primiți, expresia celor mai devotate sentimente,  Mihai Serban


„După jertfe și sacrificii, prigoniri și pribegii, mărturii și luptă neîncetată, curată răsplată a libertății veți primi și a voastră împărăție veți domni!”



https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu