UNDE NE SUNT CÂNTICELELE

UNDE NE SUNT CÂNTICELELE

Noi

poeții timpului pierdut

am umplut rafturile târgurilor

de carte

până la refuz

cum se deschude o ușă

mai larg

se aude un fel de foșnet

un fel de vaiet

un fel de susur

și de jelanie -

numai cântecul păsărilor

a amuțit

deși noi

tocmai pe acesta l-am fi dorit

STRĂDANIA ZILELOR

Zilele trecute

s-au bulucit astăzi

în camera de la drum

câteva au rămas pe-afară

se uită pe geam și vor

să se unească mai multe

să-și facă loc acolo

unde este atâta veselie

atâta zbeguială

atâtea cântece, atâta lipsă

și atâta risipă

bucuria de-acum

mutată brusc

într-o altă buclă a timpului

unde o vor lua de la capăt

de câte ori vor simți

că se apropie prea mult

o gaura neagră -

nu le vine să creadă

cât de simplu și de ușor

le este

nu înțeleg

cum nu reușesc

și în altă parte

dar se vor strădui mai mult

AICI  ESTE  ORIUNDE

Am aflat că pe Marte

ar fi un loc taman bun de murit

când o fi și-o fi

să m-adun

n-am să fur cu nerușinare

pentru a face rost

de biletul meu

de-mbarcare pe o fantomă

de rachetă

cu mânere de aur

bătute cu pietre prețioase

de care să mă țin

la o adică

pentru a nu mă risipi

înainte de martenizare

am să rămân până-n ultima

clipă

una dintre puținele persoane

care poate să facă

salturi uriașe

călătorii fantastice

cuceriri inimaginabile

privind doar

plantele păsările animalele

și tot cerul de deasupra lor

stând frumușel pe o bancă

în parcul de lângă casă

POVESTE  NOSTIMĂ

După o noapte întreagă

de încercări nereușite

să adorm legănată de tren

m-am pregătit să cobor

încredințată că te voi  zări

imediat ce mă voi uita pe peron

am stat mult pe scară

ș-am strigat disperată

Aici este Bârladul

crezând că în graba mare

m-am urcat în alt tren

deși era întuneric afară

și toți moțăiau prin compartimente

s-au repezit la ferestre

și mi-au răspuns alarmați

că Aici este Blajul

se gândeau că greșisem ruta

Moldovei cu a Ardealului

Mie însă mi-a venit inima la loc

când am auzit

că n-am greșit decât în gând

la ora aia n-aveai cu ce

să mergi la marginea orașului

așa că m-am înhămat cu bagajele

și-am pornit-o pe jos

spre căminele de nefamiliști

ale CPL-ului -

am intrat în al doilea bloc

de parcă aș fi știut adresa

și-am auzit  undeva aproape

că cineva face duș

am așteptat să iasă

și l-am întrebat despre un geolog

cu un copil cam de 8 ani

venit de curând în zonă

și cazat absolut sigur

într-una din camerele acelui cămin

mi-a răspuns răstit

să-i caut la etajul doi

cam pe la mijloc

nu știe

numărul camerei

am tot ascultat pe la uși

până ce

dintrodată

am bătut de trei ori la una

unde nu se auzea nimic nimicuța -

am așteptat

și ușa s-a deschis încet

ș-am întrebat unde este tata

înainte de-a-l vedea pe băiat

mi-a șoptit că

era plecat de-o oră și mai bine

să m-aștepte

numai că

pe urmă am aflat

că trenul meu venise

ca niciodată

cu 20 de minute mai devreme

iar el o luase pe scurtătură

s-ajungă mai repede

minunile se țin lanț

câteodată

ÎNTOARCEREA ACASĂ

Soarele a fost zgârcit

astăzi

doar câteva clipe s-a prelins

peste crestele munților

ca și cum le-ar fi mângâiat

ne-a privit printre gene

de nori

și a plecat

lăsând burnița

vântul și norii cenușii

să ne alunge de colo colo

în căutare de adăpost

nici noi nu ne-am lăsat

-am găsit o casă veche

părăsită

încă frumoasă

cu toate crăpăturile

la vedere

am stat pe pragul ei

de piatră

ș-am sporovăit

ca și cum ne-am fi întors

acasă

și așteptam să iasă

cineva din familie

pe ușa de la drum

să ne poftească

la masă

EXALTARE

Am alergat ca bezmeticii

simțeam cum aerul

se schimbă

odată cu noi

pașii noștri avântați

lăsau în urmă

neputințele și umilințele

fiecărei zile

trăiam într-o secundă

mai mult decât într-o noapte

geroasă

la coada de la butelii

ne simțeam frați

ne simțeam uniți

și aveam iluzia că noi facem istorie

hotărâm astăzi

cum vom fi de-acum

încolo

eram pregătiți să plătim prețul

fără să știm că nu

era cel

corect

DEODATĂ

AM SIMȚIT PLUTIREA

FLUTURELUI

PE-NSERAT

FRUMOASELE FANTASME

Lumina cernută

de pătul

peste drugii de porumb

rămași prin colțuri

și peste pătura mea cu peticele

din care voi croi cândva

rochițe fistichii

păpușilor mele

care

pe moment

se zbânțuie așa

goale

prin toată curtea

de s-adună lumea

ca la urs

acea lumină zboară

o simt cu putere

și mă înfior

ca și cum mama

ori tata

se uită la mine

și mă îndeamnă

să mă hotărăsc

odată

să nu ma\i aștept

cai verzi pe pereți

dar eu nu

că stați așa

nu se poate

să nu fiu remarcată

și nu se poate

să nu mi se deschidă

larg de tot

porțile succesului absolut

și atunci

voi reuși să zbor

și doar așa voi ajunge

din nou

la corcodușii de lângă pârâu

și la pădurea nebună

din capul satului

NU TE FĂLOȘI

și gândurile bune

se plătesc

uneori cu palme

venite direct din cer

este firesc

să te întrebi de ce

dar nu cumva

să găsești  vreun răspuns

de unul singur

că te vei trezi culcat

la pământ

fără să fi avut măcar

a miimea parte

din fericirea și bogăția lui Iov

ba

se poate scoate

în față

bube negre coapte

de stră-stră-srtăbunicii

bunicilor tăi

și să te ții atunci

BUCURIE

Poemul desăvârșit

se plimbă

înfășurat în culorile

cerurilor ținute-n palme

de părinții copilăriei

umbra lui mă atinge

din când în când

și îmi transformă nopțile

rând pe rând

până nu se mai știu

și nu se mai văd

~*~

Lidia Lazu