luni, 29 ianuarie 2018

Manipularea prin uniformizarea gândiri












Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse

Isabela Vasiliu-Scraba


“Wikipedia is not an objective resource […] in large part is controlled”. Adică acest website al Wikipediei nu este o sursă obiectivă de informare pentru că este în mare parte controlată de intelectuali cu intenții ascunse: „is a website that in large part is controlled by intellectuals who seek re-write the history…These authors have systematically yet subtly rewritten key passages of thousands of Wikipedia entries.” Dar cum poate fi controlată o enciclopedie la care zice-se că orice utilizator poate scrie? Desigur prin administratorii săi, informați instantaneu de modificările anumitor articole pe care le urmăresc. (Isabela Vasiliu-Scraba).

Motto: “Manipularea prin uniformizarea gândirii şi tendinţa de reprimare a libertăţii de expresie au rămas sechele greu de înlăturat după abolirea comunismului” (Filozofi români, SUA, 2011, p.60)*.



Lucian Blaga nutrea convingerea că după individualismul secolelor XIX si XX ar urma o convergență a eforturilor cunoașterii omenești, ceva de tipul sinergiei „transumanismului” (apud. Titus Filipaș, Transhumanismul ca o nouă sinergie? , 29 april. 2013), dar fără acea latură excesiv de utilitară tipică vremurilor noastre. Știind bine că nimeni „nu poate sări peste umbra lui, și nu poate sări nici peste marginile vremii lui”, profesorul Nae Ionescu întrezărise la rândul său că ideea „însingurării uscate și cu nimic îndreptățitei individualizări” ar putea avea o contrapondere în „bucuria comunierii” la adăpostul anonimatului. Multă vreme n-am înțeles nici ideea blagiană a cărei necesitate filozoful o dedusese din presupoziții de filozofia culturii, și nici varianta (de tentă religioasă) a unicului filozof român care a făcut școală. Inițiatorul Școlii trăiriste observa și în prefața volumului Roza vânturilor îngrijit de asistentul său (tânărul Mircea Eliade)   că lumea noastră este „pustiită de personalism” (Nae Ionescu, Prefață la selecția sa din publicistica anilor 1926-1933 editată în 1937; ediția II-a, anastasică, în 1990).

După ce am colaborat la Wikipedia.ro, mi-am dat seama că proiectul, în latura sa cea mai generoasă, ar putea fi privit ca o sinergie, ca o îngemănare de eforturi anonime spre binele public. Poate chiar așa o fi fost pornit proiectul inițial al Wikipediei, dacă ne gândim că firma Google vroia să transforme însuși   motorul ei de căutare într-un soi de „inteligență artificială” (30 aprilie 2013,Titus Filipaș; blogideologic.wordpress.com/tag/ideologia-scolilor-centrale/ ). Apoi am citit cu surprindere că “Wikipedia is not an objective resource […] in large part is controlled”. Adică acest website al Wikipediei nu este o sursă obiectivă de informare pentru că este în mare parte controlată: „is a website that in large part is controlled by intellectuals who seek re-write the history…These authors have systematically yet subtly rewritten key passages of thousands of Wikipedia entries.” Cum vedem, obiectivitatea Wikipediei este ruinată de intelectuali cu intenţii ascunse care în mod sistematic modifică anumite fișe pe care le urmăresc îndeaproape. De aceea universitățile occidentale indreaptă studenții către alte surse de informare ceva mai obiective, insistând asupra rezervei cu care să folosească informațiile furnizate de Wikipedia.

Dar cum poate fi controlată o enciclopedie la care zice-se că orice utilizator poate scrie? Desigur prin administratorii săi, informati instantaneu de modificările anumitor articole pe care le urmăresc (1). Ascunşi după pseudonime, pe care le mai schimbă din timp în timp spre a nu fi recunoscuţi, ei sunt atenţi (de exemplu) ca în ro.wikipedia.org să nu dispară atitudinea partizană (şi nu neutră cum ar trebui) perpetuată odată cu păstrarea surselor de stigmatizare colectivă a românilor (/de inoculare a ruşinii de a fi român). Ei veghează (de pildă) păstrarea variantei post-comuniste a rasismului anti-românesc datând de la 1848, din vremea lui Lajos Kossuth, maghiar incitând la ură pe motive rasiale, care scria că românii ar fi fost „o hoardă mai josnică decât vita” (Corneliu Florea, Cine tulbură liniștea Transilvaniei). Administratorii enciclopediei ro.wikipedia.org au grijă să nu dispară insultele lui H.-R. Patapievici (perpetuând părerea lui Kossuth) prin reformularea după care “românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă” (H.-R. Patapievici, Politice, Ed. Humanitas, 1996). Or, tocmai acestă frază au găsit cu cale s-o traducă niște nostalgici ai rasismului german (“Die Rumaenen koennen kein Volk sein, weil sie nicht mehr wert sind als eine Herde”) într-un articol închinat Hertei Muller.

Pentru asemenea cugetări descalificante pentru autorul lor şi pentru altele de acelaşi soi (2) preluate de ro.wikipedia.org din volumul lui Patapievici scos în numeroase ediții de Humanitas (fosta Editură „Politică” a Partidului Comunist Român), nişte universitari clujeni făcuseră petiţie la Ministerul de Interne cerând să i se retragă lui H.R. Patapievici cetăţenia (3). Rezultatul cererii clujenilor a fost, cum bine se ştie, promovarea în postul de director al Institutului Cultural Roman a odraslei lui Dionisie Patapievici, securist (/NKVD-ist ?) ajuns în România cu armata sovietică de ocupație – fiu care se dăduse în Franța la începutul anilor nouăzeci drept odraslă a unui fost deținut politic (4). Reproducerea mizeriilor antiromânești scornite de fostul fizician este motivată în RoWiki printr-un penibil cerc vicios: fragmentele citate în scop de atac spre a produce iritare, irită ducând la atac. La fişa “Horia Roman Patapievici” se spune că frazele cu pricina “au produs iritare” şi că scoase din context (aici înţelegându-se probabil că n-a fost citat întregul volum) au fost “folosite de adversari pentru a-l ataca”.

Dacă astfel de gunoaie sînt ferite de ştergere într-o enciclopedie care ar trebui să fie în permanentă schimbare, administratorii au grijă în schimb să şteargă informaţiile în legătură cu procesul lui G. Liiceanu cu I. Spânu care a crezut că neputinţa acestui „discipol al lui lui Henry Wald” (apud. Noica, vezi Noica si Securitatea, Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, Bucuresti, 2009, p.154) de a-l povesti pe Heidegger cu alte cuvinte decât cele ale traducerii ar semăna leit cu un plagiat, mai ales că Liiceanu fusese încă din anii şaptezeci acuzat că l-a plagiat pe filozoful Constantin Noica în lucrarea sa de doctorat. Atunci Institutul de Filozofie dăduse unei comisii să cerceteze teza despre tragic condusă de Ion Ianoşi, având un capitol întreg „împrumutat” de la Noica (Schita pentru o Hermeneutica a “nostos”-ului, 32 p.) pe care Editura Humanitas nu l-a mai reprodus după ediţia comunistă care punea pe piaţă controversatul doctorat al lui Gabriel Liiceanu (5). În partea din Wikipedia.ro care aminteşte de “plagierea” lui Heidegger, utilizatorul „Medenagan” (6) cel care a plasat pe Wikipedia.ro si poza lui Z. Ornea/Orensterin (care a dat pe ascuns Securității în 1958 manuscrisul lui Noica pentru care filozoful a fost arestat si a făcut nevinovat șase ani de temniță cu regim de exterminare, vezi Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20 (277) din 14 iulie 2005) propunea ştergerea informaţiei pe motiv că instanţa judecătorească nu i-ar fi dat câştig jurnalistului Ion Spânu, argument fals (7), se pare. Ștergerea informației referitoare la proces devenise probabil cu atât mai necesară cu cât reclama făcută directorului fostei Edituri „Politice” depășește (în ro.wikipedia.org) spațiul fișei „G. Liiceanu” unde am remarcat cele mai sforăitoare judecăți de valoare. În cadrul reclamei deșănțate, care nu ar avea ce căuta într-o enciclopedie cu oarecare pretenții de obiectivitate, se înscriu pozele coperților de cărți (probabil nevandabile) scoase de Humanitas în seria Boia (constatare din decembrie 2014), precum și subterfugiul plasării în cadrul „Legăturilor externe” a pozei lui Gabriel Liiceanu la fișe de personalități fără legătură cu acest fost „discipol al lui Henry Wald, nu al lui Noica” (apud. C-tin Noica, vezi Noica si Securitatea, Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, Bucuresti, 2009, p.154). Grupul mafiot care a pus mâna pe Wilipedia.ro are grijă să nu dispară poza lui G. Liiceanu de la sfârșitul prezentării lui Dan Slușanschi, Dan Duțescu, Vasile Pavelcu, Nina Facon, Ghe. Ceaușescu, Liviu Franga, Maria Ana Tupan, Florica Bechet, Beate Fredanov, Simon Oeriu, D-tru Irimia, Ion Coja, Ioana Costa, Ioan Mihăilescu, Elvira Sorohan, Mihail Bogdan, Ghe. Ciompec, Ghe. Marin Fontaniu, Andra Vasilescu, Adriana Nicolescu, Angela Bidu Vrânceanu, Francisc Deak și Silvian Iosifescu (constatare din 2014).

Referitor la Wikipedia, în general se vântură ideea că mulţimea celor care participă la scrierea ei este răspunzătoare de informaţiile pe care această enciclopedie le vehiculează. Prin asemenea aserţiune, doar în parte adevărată, sînt atraşi utilizatorii de rând care dau consistenţă acestui proiect prin contribuţiile lor. În mod esenţial însă, aspectul Wikipediei.ro este fasonat de “elita conducătoare” formată din câţiva utilizatori ridicaţi la rangul de   administratori. Ei pot şterge intervenţiile utilizatorilor de rând fixând câte unui articol aspectul dorit de ei.

In Germania, articolul care anunța moartea lui Emil Cioran (G. Nenning, Verzweiflung, welch Wollust) informa cititorii că „cel mai sumbru dintre toți pesimiștii” s-a născut în România („Die Zeit”, nr. 26, 23 Juni 1995). Intr-adevăr, marele eseist francez, fiu al protopopului Cioran, s-a născut în zona curat românească a mărginimii Sibiului care a dat culturii românești multe personalități (Emil Cioran, Octavian și Eugen Goga, etc.). Dacă în Germania cititorii interesați de Cioran erau informați corect asupra naționalității românești a familiei lui Cioran, în schimb, mafia anti-românească din spatele Wikipediei.ro a avut grijă să scrie că Cioran s-a născut în „Regatul Ungariei” (fapt sesizat pe 19 mart. 2014), iar la Dumitru Stăniloae, născut în 1903, că ar fi fost de „naționalitate austro-ungară” (constatare din 18 iunie 2014)

Postarea informaţiilor cu citarea corectă a surselor (spre a putea oferi verificabilitatea care este condiţia de baza a funcţionării oricăror wikipedii) este ades îngrădită de administratorii siteului ro.wikipedia.org după bunul lor plac, lucru care a făcut un utilizator să scrie într-un comentariu la un articol al meu „MyComp și moștenirea comunismului în Wikipedia.ro” publicat on-line pe 12 februarie 2012 de revista clujană „Noi, nu!” (8) că Wikipedia română ar fi devenit „o cocină a unor indivizi de toate culorile, de la așa-zișii intelectuali dezinteresați dar care fac jocul unor mastodonți din umbră, până la /…/ impostori care-și permit diverse abuzuri” (9). Abuzurile se referă – în opinia acestui comentator – la aprecierea valorii scriitorilor români ajunsă la latitudinea unor nulităţi pe tărâm cultural, inși temători a-și divulga numele reale, dar foarte deciși a înlătura nume de scriitori care nu aparțin mafiilor literare (vezi ancheta despre Mafiile literare din rev. „Art-Panorama” , nr. 1/1997). Ascunşi după felurite pseudonime – de genul   “AdyJapan” (birocrat a cărui identitate e cunoscută de „Cezărică”, după cum scria el la discuții),   “Mycomp”, “Alexandru Tendler”, etc., ei afişază calitatea de specialişti în “spiritul și nu în litera politicii wiki” (AdyJapan) care le-ar da dreptul „să-și impună regulile lor” („Cezărică”, mai 2008, despre administratorii și birocrații care se îndepărtează de utilizatorii obișnuiți).

            Spre a se înţelege mai bine cum funcţionează Wikipedia.ro, voi recurge la experienţa nemijlocită pe care am dobândit-o în încercarea mea nereuşită de a mai corecta informaţiile false despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului (10), precum şi în tentativa de a înlătura informaţiile false şi răuvoitoare la adresa lui Mircea Eliade «cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX» propagate după 1990 în toate mijloacele de mass-media de foştii profitori ai regimului comunist angajaţi în domeniul terorismului ideologic (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii săi ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Eliade%20si%20detractorii%20lui%20de%20IVS.htm ).

Istoricul Ion Varlam observase dificultatea societăţii româneşti post-decembriste de a se debarasa de moştenirea comunistă atâta vreme cât protagoniştii scenei politice şi culturale sînt persoane din fosta nomenclatură comunistă, cu rubedeniile şi clientela aferentă, active înainte de 1989 în domeniul ideologic. Pentru I. Varlam, care a făcut fără nici o vină detenție politică, însuşi temenul de “colaborator al poliţiei politice” ar fi un   eufemism mascând împărţirea societăţii înainte de 1989 între victime şi profitorii regimului de “ocupaţie comunistă” (Vasile Băncilă), eufemism folosit în scopul de a se eluda punerea în discuţie a rolului avut de ideologii comunişti în consolidarea sistemului totalitar prin suprimarea libertăţii de gândire şi de expresie (11).

Pe 7 aprilie 2007 curăţasem prezentarea lui Mircea Eliade în Wikipedia „românească” de toate murdăriile perspectivei ideologice dinainte de 1990. După căderea comunismului s-a aflat că în timpul vieţii marelui istoric al religiilor cenzurarea scrierilor lui științifice era impusă de ideologi precum Miron Constantinescu (/ Mehr Kahn), Ștefan Voicu și Valter Roman „care se manifestau vehement ori de câte ori cineva susținea editarea lucrărilor sale” (Noica în arhiva Securității, Editura M.N.L.R., București, 2009, p.322). Comuniștii cu putere de decizie refuzaseră chiar și alcătuirea la Biblioteca Academiei a unui Fond “Mircea Eliade” din cărţile donate de acesta (și apoi arse în decembrie 1989 când a fost incendiată Biblioteca Centrală Universitară din Piata Palatului). În aprilie 2007 mă mai străduisem să completez bio-bibliografia care era la fel de lacunară în ce priveşte onorurile academice ca și cea de pe volumele lui Eliade scoase de Editura Humanitas (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al Inchiziției comuniste, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Nr. 11/ 2014 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ). Ca o mică paranteză, trebuie spus că nici uneia dintre editurile comuniste „metamorfozate” după 1990 administratorii Wikipediei.ro nu îi fac o reclamă atât de susținută cum i se face fostei Edituri Politice (Humanitas), ceea ce în cazul operei lui Eliade are dezavantajul că pe această cale se face reclamă unor cărţi de Eliade cu mult mai scumpe decât cărţile lui Mircea Eliade tipărite de alte edituri.

Ei bine, ca şi în cazul completărilor bio-bibliografiei Părintelui Arsenie Boca, viaţa articolului Mircea Eliade aranjat de mine a fost extrem de scurtă: Înlăturasem fără să ştiu moştenirea comunistă ce se voia păstrată în cazul lui Mircea Eliade, iar la Sfântul Arsenie Boca, probabil alta era imaginea pe care vroiau să o fixeze wikipediştii de rang înalt în capetele celor lipsiţi de discernământ. Coordonatorii din umbră a acestui website (catalogat ca anti-românesc din cauza informaţiilor dubioase pe care le colportează cu privire la istoria românilor şi, mai ales, la personalităţile de seamă ale culturii noastre) nu numai că l-au murdărit din nou pe Mircea Eliade cu acuzaţiile lor politice nicicând demonstrate (vezi https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-interviu4balexdrag/ ) dar au şi făcut dispărut istoricul paginii, spre a nu se mai putea vreodată vedea articolul curăţat de mine, şi să nu cumva să se afle care dintre administratorii Wikipediei.ro s-a îndeletnicit cu această trebuşoară.

O clară dovadă a manipulării și cenzurării din umbră a siteului ro.wikipedia.org se vede aşadar la istoricul modificărilor prezentării lui Mircea Eliade în 2007, unde „versiuni cenzurate apar ca autentice”. De ex., varianta din 2 aprilie 2007 este urmată de o variantă din 13 aprilie 2007 care adaugă la bibliografia despre Eliade mediocrele contribuţii ale unui nepot de frate a lui Leonte Răutu/ Oigenstein/Oișteanu. Nicăieri nu apare fișa curățată pe 7 aprilie 2007 si nici varianta din 13 noiembrie 2007 unde utilizatorul „Pitvânăt” adăugase înformația că „Adriana Berger s-a ocupat cu aranjarea hârtiilor din arhiva lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1984”.

Cum pe Wikipedia identificarea personală nu este cerută, rolurile în administraţia Wikipediei.ro apar distribuite la adăpostul anonimatului oferit de ascunderea după pseudonim şi după clone sau dubluri ale pseudonimelor. Astfel se crează “eşalonul conducător”. Dar şi o dihotomie păguboasă: de-o parte entuziasmul utilizatorilor de rând şi de altă parte despotismul “eşalonului conducător” săltat deasupra celorlalţi. După observația inteligentă a administratorului „Cezărică”, „administratorii și birocrații se îndepărtează de utilizatorii obișnuiți. Ei crează o aristocrație care tinde să-și impună regulile”.

Principiul de bază pe care s-au clădit în alte părţi wikipedii ceva mai credibile, devine o vorbă în vânt: Principiul pluralităţii opiniilor comunităţii de utilizatori autentificaţi și anonimi nu are cum să fie aplicat, de vreme ce postul de administrator oferă posibilitatea de a şterge modificări după bunul plac încălcând neutralitatea (adică prezumţia de bună credinţă, cum am văzut în cazul fişei lui Mircea Eliade). În plus “eșalonul conducătorilor” poate ascunde informații legate de istoricul sau descrierea unor modificări, poate bloca utilizatorii de rând şi, la modul cel mai samavolnic, îl poate bloca pe utilizatorul cu care este în dispută. Aşadar, înainte de toate, administratorii și birocrații îşi pot impune părerea, modificând şi îngheţând paginile modificate de ei. Cu alte cuvinte, ei pot reinstaura dictatorial vremea “muţeniei obligatorii” (12) de dinainte de 1990.

Toate aceste manevre le-am putut constata aducându-mi contribuţia la câteva articole, dar şi urmărind repetata vandalizare a articolului “Isabela Vasiliu-Scraba” (http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba ) după apariţia în România a unui volum din 2009 ce prelua (la pp. 363-366) informatii din Wikipedia despre Isabela Vasiliu-Scraba (13) și în SUA (la Memphis, 2011) a trei volume din Wiki Series conținând fișa “Isabela Vasiliu-Scraba” (14). Uitând că “verificabilitatea contează, nu adevărul”, administratorul Mycomp a şters întâi legăturile spre forma electronică a articolelor scrise de mine despre Noica și publicate pe hârtie de diverse reviste, dând curs indispoziţiei pe care i-o provoacă libertatea de expresie din articolele mele întroduse de un utilizator de rând. După ce le citește on-line, le îndepărtează cu totul, motivând că nu ar fi fost trecută pagina revistei pe support de hârtie. Pe urmă, mai şterge si bibliografia trecută în articolul “Isabela Vasiliu-Scraba” ştampilând că articolului i-ar lipsi bibliografia („Multe surse nu sunt suficient de precise, nu este precizată pagina revistei, ceea ce le face greu de verificat” Mycomp 19 nov. 2011, notație afișată negreșit de google, bing, yahoo, etc). Drept dovadă că a citit cu obidă articolele despre himerica Școală de la Păltiniș negată de însuși Noica, Mycomp adaugă şi o etichetă care nu are nici o legătură cu fişa informativă despre bio-biliografia scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba, fișă care nu conține afirmații calomnioase: “afirmaţiile negative şi cele calomnioase fără bibliografie sau cu bibliografie insuficientă trebuie înlăturate pe loc”(My Comp, 19 nov. 2011 ).

Mai este o frază trecută de utilizatorul care se ocupă de articolul “Isabela Vasiliu – Scraba” (frază care l-a deranjat pe „oficialul” MyComp) privitoare la “oficialii culturii auto-declaraţi victime după cosmetizarea propriilor biografii”. Pe aceasta o trece la rubrica “Discuţii” ca să ilustreze “tonul nepotrivit” (MyComp, 16 ian 2012), fiindcă tonul potrivit Wikipediei.ro este vizibil la fișa scriitorului “Horia Roman Patapievici”.

“Criteriul distinctiv pentru vandalism este intenţia de a strica” găsim notat în Wikipedia. Vandalul MyComp întâi observă că la unele dintre eseurile mele din revista „Argeș” (Pitești) nu fusese trecută pagina, deși citirea on-line nu se face după pagina revistelor de cultură. Fără să aştepte vreo eventuală (și inutilă) remediere, MyComp cenzurează în modul cel mai abuziv nu doar linkurile, ci întreaga selecţie din articolele mele, blocând reintroducerea lor. În opinia acestui administrator (15) care-mi distruge sistematic fișa din Wikipedia.ro, opera unui scriitor nu s-ar compune din volume şi din articole sau din studii publicate prin reviste și nestrânse încă în volume, ci articolele ar reprezenta o “categorie supra-adăugată”. Desigur, doar la fișa scriitoarei „Isabelei Vasiliu-Scraba”, nu și la alte fișe, de ex. la „Adrian Niță”, fost bursier pe filiera Plesu-Liiceanu-Patapievici. Demnă de remarcat ar fi si manipularea informațiilor privitoare la istoricul fișei ISABELEI VASILIU-SCRABA, unde pe 1 martie 2015 am observat un neadevăr trecut la rubrica „Max text deleted”. Fiindcă cea mai mare eliminare de text nu aparține utilizatorului mirelvv (-9855 pe 13 aprilie 2009). În realitate, birocratul Mycomp a sters pe 16 ian. 2012 o mărime de text aproape dublă (-15701), ceea (deocamdată) ce se vede clar la istoricul modificărilor.

E drept că motivaţia pe care o invocă cu cel mai mult sârg MyComp se referă la aşa-zisele “surse auto-publicate” care atrag după sine etichete vizând “punctul de vedere neutru”. În acest caz, exemplu cel mai elocvent este fișa despre „Scoala de la Păltiniș” a cărei existență a fost categoric negată de Noica, asemenea școală filozofică nefiind atestată prin nicio scriere de domeniul filozofiei românești care să provină de la auto-proclamații discipoli. Articolul din Wikipedia românească (tradus și în alte Wikipedii) despre inventata „Scoală de la Păltiniș” menită a-i pune într-o lumină cât mai bună pe câțiva foști comuniști care n-au îmbogățit filozofia românească prin nimic, dar care vor să pară valoroși pe seama valorii gândirii filozofice a lui Noica, este cel mai tipic exemplu de încălcare a neutralității prin surse auto-publicate: „După ce filozoful de la Păltiniș catalogase (în Epilogul pe care Liiceanu îl rugase să-l scrie pentru Epistolar) drept “himerică” închipuita “Scoală de la Păltiniş”, himera a început să bântuie Wikipedia.ro, dicţionar on-line monopolizat de un grup cu interese ascunse ce promovează cărţile de la Humanitas, prin îndepărtarea abuzivă a cărţilor apărute la alte edituri. În Wikipedia închipuita “şcoală”, invocată în decembrie 1987 de I.P. Culianu pentru manipularea ascultătorilor postului de radio BBC, e “dovedită” printr-un cerc vicios cu două surse neindependente de subiect: O sursă este Jurnalul (urmăririi pe ascuns a filozofului) de la Păltiniş publicat în 1983 prin politrucul Ion Ianoși (vezi dedicația lui G. Liiceanu, http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ) și republicat în numeroase ediții la editura proprie a autorului (la Editura Humanitas primită de G. Liiceanu în februarie 1990 de la Andrei Pleșu). Cealaltă sursă este Epistolarul, tipărit într-o a doua ediție tot de editura Humanitas, a îngrijitorului colecției de scrisori purtând numele de „Epistolar”. Cum vedem, nici una din cele două surse biografice care ar proba existența închipuitei Școli de la Păltiniș nu sunt “independente de subiect” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20discipolatului%20de%20la%20Paltinis%20de%20IVS.htm , pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67), 2013, pp.16- 17; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica, pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22 sau http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera scolii de la Paltinis ironizata de Noica.htm.

În mod curios, nimeni nu pare să fi avut vreodată ideea de a poci fișa despre „Școala de la Păltiniș” cu vreo etichetă vizând “punctul de vedere neutru”.   Chiar dacă o fi pus cineva o asemenea ştampilă, eticheta a dispărut probabil instantaneu, îndepărtată de grupul mafiot care controlează Wikipedia românească.

Ca să se lămurească pe deplin această problemă spinoasă a “surselor auto-publicate” (care l-a pus în încurcătură și pe logicianul italian Piergiorgio Odifreddi, vezi textul său „La logica di Wikipedia” din sept. 2012), o voi mai ilustra cu articolul în care este descrisă bio-bibliografia lui Sorin Lavric, autorul textului Nevoia de martiri publicat în rev. „Permanențe”, Anul XIII, nr. 10-11/2010, p.3 (jurnalistul Sorin Lavric apare în lista de colaboratori ai revistei „Permanențe” scoasă de Fundația „George Manu” din București, vezi „Permanențe”, Anul XVI, nr. 1-2/ 2013, p.7 ; la pg. 4 din acest numar a revistei „Permanențe” lui Sorin Lavric îi este publicat textul Privilegiul suferinței închinat fostului deținut politic Mircea Nicolau).

In Wikipedia românească, spre a nu se crede că avem de-a face cu un caz de “auto-promovare” și că informaţiile fişei “Sorin Lavric” provin chiar de la Sorin Lavric, bio-bibliografia sa apare ca fiind citată din revista on-line “Rev.Psychologies.ro” în care tot Sorin Lavric își plasase bio-biografia.

Dar expertul numărul unu în “sursele-auto publicate” rămâne fără îndoială Gabriel Liiceanu cu volumele proprii tipărite la propria editură Humanitas. Aici MyComp si toti ceilalți administratori sau birocrați uită ca prin farmec de regula după care informațiile bio-bibliografice trebuie să provină din „surse neutre și independente de subiect”. Oare de ce?



*Datorită acestei fraze, preluată din fișa “Isabela Vasiliu-Scraba”, administratorul MyComp mi-a vandalizat articolul pe 5 noiembrie 2011 şi pe 16 ian.2012 punând apoi ştampila: “ton nepotrivit pentru o enciclopedie”(vezi MyComp,16 ian.2012, 5.56).

IsabelaVS-WIKIPEDIAro19
IsabelaVS-WIKIPEDIAro19/14 sept. 2017/50328car./6928cuv.
Sursa https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/



NOTE SI COMENTARII MARGINALE :

Dacă citim „La logica di Wikipedia” (din 9 sept. 2012, URL consultat pe 12 sept. 2016) observăm că matematicianului Piergiorgio Odifreddi (n. iulie 1950) tocmai „logica” Wikipediei i-a scăpat. Remarcabilă ne-a părut în schimb atitudinea lui Basarab Nicolescu (n.1942) în calitate de utilizator care scrie în Wikipedia românescă. Fizicianul ar fi vrut să apeleze la niște avocați (vezi mesajul său postat pe Facebook de Cristian Bădiliță la 26 febr. 2016) după sabotarea contribuției sale (la fișa lui Vintilă Horia) de un alt utilizator care s-a grăbit să murdărească din nou (în Wikipedia confiscată o mafie vădit ostilă valorilor românești) prezentarea primului scriitor străin laureat al celui mai prestigios premiu literar al Franței (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia ostracizat; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ) Publicând în revista „Asymetria”(Paris) pe 9 febr. 2012 o primă versiune a acestui studiu consacrat Wikipediei.ro sub titlul „Mycomp si moștenirea comunismului în Wikipedia .ro” (http://asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1163 ) am distribuit-o si la câțiva administratori ai Wikipediei românești. Rezultatul a fost grăitor : majoritatea au șters eseul postat de mine în pagina lor de discuție. Cu acel prilej am sesizat cenzurarea segmentului românesc al internetului care nu afișa din culisele Wikipediei.ro existența articolului meu „Mycomp si moștenirea comunismului în Wikipedia .ro”. În 2016 am folosit un motor de căutare mai puțin obișnuit la noi, aflând că utilizatorul „Sîmbotin” alias „Bătrânul” a făcut o observație justă în legătură cu fișa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba vandalizată de MyComp în noiembrie 2011 : „Sunt acolo unele modificări nepotrivite {{nc}} deși erau menționate sursele” (Sîmbotin, Wikipedia : Cafenea). A fost desigur o scăpare a cenzorilor internetului românesc fiindcă pagina conținând această frază n-am putut-o accesa, căutarea fiind în general „dirijată” către opinia administratorului vandal. Semnificativ mi-a părut și repetatul refuz al utilizatorului „Sîmbotin”/ „Bătrânul” de a fi ridicat la rangul de administrator al Wikipediei românești (informație găsită pe 6 febr. 2016).
2.vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Patapie-viciul român? în rev. “Origini.Romanian Roots”, Norcross, Georgia, USA, Vol.VII, 5-6/2003, p.14, on-line http://www.omniscop.ro/patapie-viciul-roman/ , sau în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, pp.51-54, ISBN 973-8134-24-2; http://www.scribd.com/doc/130732402/Isabela-Vasiliu-Scraba-CONTEXTUALIZARI-Elemente-pentru-o-topologie-a-prezentului. Postat on-line pe 29 ian.2009 în „Revista Noi, Nu!” (Cluj-Napoca), articolul a avut până pe 4 ian. 2013 un număr de 2028 de accesări, urmate de comentarii referitoare la activitatea securistului Dionisie Patapievici (tatăl lui Horia Roman) despre care s-au publicat informații în ziare post-decembriste și într-un dicționar. Ulterior comentariile au fost șterse de redactorul coordonator, Ciprian Cherhat care îmi cenzurează sistematic articolele, pe unele omițându-le complet, iar pe altele postându-le în revistă după luni de zile, cum s-a întâmplat cu textul Alexandru Dragomir nu este o invenție a lui Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari, trimis pe 9 august 2012 și postat de el pe 8 aprilie 2013, (cu 215 citiri într-o lună de zile). Articolul s-a publicat pe suport de hârtie în rev. „Acolada” (Satu Mare), nr.3/2012, p.19; vezi on-line https://isabelavs2.wordpress.com/alexandru-dragomir/isabelavs-dragomir-inventat/.

Despre cererea de retragere a cețățeniei povestise H.-R. Patapievici într-un interviu publicat de “Gazeta de Maramureş” (Sighetul Marmatiei), 27 dec.2004 –9 ian. 2005, p.10 care mi-a căzut în mână fiind invitată la Sighetul Marmației să particip la Sesiunea științifică de comunicări din cadrul Festivalului de datini „Marmația” 2004. De-a lungul unui deceniu, acolo am susținut mai multe conferințe, despre gândirea filozofică a lui Constantin Amăriuței, despre eseistica lui Horia Stamatu, despre Rolul povestitorului în cultura post-modernă, sau despre interpretarea basmului Tinerețe fără de bătrânețe la Noica, în anul centenarului nașterii sale. Despre gândirea lui Mircea Vulcănescu am vorbit în două rânduri și la postul de radio din Sighetul Marmației (conferințele au fost ulterior tipărite în „Acta Musei Maramorosiensis” ( vezi https://fr.scribd.com/doc/211913688/IsabelaVasiliuScrabaVulcanesFenomenolog ; despre Mircea Vulcănescu ca filozof al Scolii monografice inițiată de Gusti, vezi : https://fr.scribd.com/doc/211914150/IsabelaVasiliuScrabaVulcanescuSociolog ).
Iată cum îl descrie Monica Lovinescu pe H.-R. Patapievici, fiul securistului Dionisie Patapievici care (venit odată cu armata sovietică de ocupație) a participat și la lupte împotriva partizanilor anti-comuniști: „un tânăr de 35 de ani /…/ simplu și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut” (Monica Lovinescu, Jurnal. 1990-1993, București, p. 291). Minciuna cu tatăl schingiuit prin închisori comuniste este cu atât mai sfruntată cu cât provine de la un fost tovarăș de joacă a lui Volodea Tismăneanu din cartierul „Roșu” (/al „Primăverii”). Dr. Florin Mătrescu îi spunea lui Florin Palas într-un interviu publicat de revista „Veghea” că este „o ticăloșie fără margini” să nu spui (în post-comunism) elevilor prin școli despre „oameni care au luptat în munți sau au îndurat pușcăria” (vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Rinocerizarea criteriului biografic la un istoric dilematic; extrase au apărut pe hârtie în revista lunară de literatură si artă „Acoalda”, Satu Mare, nr.10 (95), octombrie 2015 (anul IX), p.11 și p.18; on-line: http://www.romanianstudies.org/content/2016/02/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic-2/ : sau tot pe internet :     http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic/, într-un an, cca. 1400 afișări.
5. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu si despre plagierea de tip „inadequate paraphrase” la Patapievici, în rev. Acolada (Satu Mare), anul VI, nr.7-8/2012, p.19 ; sau http://www.omniscop.ro/despre-g-liiceanu-si-plagierea-de-tip-inadequate-paraphrase-la-patapievici-2/ (URL accesat pe 14 sept. 2016) precum si Constantin Barbu, Cel mai mare furt intelectual al lui Liiceanu în care editorul Caietelor lui Eminescu semnalează publicarea în comunism sub numele lui Liiceanu a multor pagini scrise de Noica, fără nici cea mai mică trimitere bibliografică la numele adevăratului autor, pagini pe care cenzura comunistă refuzase a i le publica filozofului de la Păltiniș. Această tactică de împropietărire cu bunuri intelectuale furate dezvăluie un aspect mai puțin discutat al mediatizării prin impostură în volume cu tiraje (comuniste) de zeci de mii de exemplare.
„Medenagan” (care știe foarte precis că „Pleșu nu poate să-l sufere pe Eliade”, cum se destăinuie în culisele Wikipediei.ro neinspiratului care scrisese că fostul muzeograf de la Tescani ar fi fost „influențat de Mircea Eliade” gândindu-se probabil la perioada când Pleșu îi trimitea scrisori marelui istoric al religiilor și când publica articole despre Eliade (https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ; vezi și Isabela Vasiliu- Scraba, Mircea Eliade și detractorii lui; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/). „Medenagan” este cel care a plasat pe Wikipedia.ro poza lui Z. Ornea, colaborator al „Dilemei” lui Andrei Pleșu. Zigu Ornea/ Orenstein a fost acel redactor (la Editura de Stat pentru Literatură și Artă) care a dat pe ascuns Securității manuscrisul despre Hegel a lui Noica pentru care filozoful a fost arestat si a făcut nevinovat șase ani de temniță cu regim de exterminare (vezi Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20 (277) din 14 iulie 2005 și Luciana Pop, Constantin Noica şi criticii săi din Securitate, în “Ziua” din 31 martie 2007, precum și I. Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în «Ziua» din 7 aprilie 2007). Filozoful Constantin Noica îi spunea tânărului C-tin Barbu că atât a fost de bătut în temniță încât se umpluseră pereții cu sângele lui. “De necrezut, când te gândeşti că pentru cartea [despre Hegel]… sînt oameni care au fost bătuţi şi au făcut închisoare” (Noica, citat de G. Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., Bucureşti, 1983, p.123 ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ).
«Am citit intr-un text al dvs. ca as fi pierdut procesul cu Gabriel Liiceanu! Nu este adevarat. Stiu că au difuzat știrea dupa prima instanță, însă, la apel, când Liiceanu a pierdut, au tăcut » (Ion Spânu, e-mail din 14 ian. 2013).
8. La textul postat în 2012 (Isabela Vasiliu-Scraba, MyComp si moștenirea comunismului în Wikipedia.ro) în revista clujană „Noi, nu !” a fost adăugat pe 4 mai 2013 următorul comentariu: „I am impressed. You are truly well informed and very intelligent. You wrote something that people could understand and made the subject intriguing for everyone. I’am saving this for future use” (Books and manuals, 4/05/2013). Nu știu dacă din cauza acestui comentariu, – sau a comentariilor similare, precum: „Thanks for putting an effort to publish this information and for sharing this with us”(Cindy) -, „Revista Noi, nu!” – care îmi publicase on-line în cinci ani douăzecișișase de texte (4 articole în 2008, 9 articole în 2009, trei articole în 2010, șase articole în 2011, și patru articole în 2012, vezi http://www.revistanoinu.com/author/isabela-vasiliu-scraba ) având cam 17000 de vizionări (din 16 sept. 2008 până pe 22 mai 2013) -, a dispărut de pe internet în iunie 2013, reapărând apoi cu toate comentariile șterse. Cert este că ultimul articol postat (cu greu) de redactorul Ciprian Cherhat pe 13 mai 2012 a fost: Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte, publicat si pe hârtie în rev. „Acolada” (Satu Mare), nr.2, febr. 2012, p.19; vezi on-line http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/. Pe 19 martie 2014 am constatat că revista clujană dispărută în vara anului 2013 a reapărut cu numărul de citiri a articolelor mele șters (procedură similară pe scribd care în 14 iulie 2014 a schimbat contorizarea spre a se micșora numărul accestărilor). Or, numărul de accesări indică interesul trezit în rândul cititorilor…Numărul de accesări a scrierilor mele de pe ro.scribd postate din martie 2013 până în iulie 2014 fusese de cca 36000 de citiri (ades în proporție de 100%) , în ciuda unei subite „dosiri” de la sfârșitul anului 2013, astfel încât căutarea să nu semnaleze 20 de texte ale mele de pe scribd (http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2014/01/isabela-vasiliu-scraba-douazeci-de.html ), „dosire” contracarată cu greu printr-o corespondență cu administratorii americani ai site-ului scribd. Numărul s-a „metamorfozat” apoi în 6800, la început de schimbare cu bizara indicare a peste 100 de citiri la sfârșitul unor articole la care fusese lăsat un număr infim de accesări. De exemplu, la articolul meu Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Inocularea rușinii de a fi român, publicat pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1/2011, pg. 17; și on-line http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ; sau https://fr.scribd.com/doc/167071165/IsabelaVasiliuScrabaCioranPlesu la începutul textului apăreau trecute câteva zeci de accesări, la sfârșit fiind indicat însemnul de „1 hundred reads”. Apoi au dispărut și indicațiile cu peste o sută sau peste cincisute de citiri de la sfârșitul documentelor. Semnalarea acestor modificări a dus la ștergerea comentariilor mele de pe pagina de discuții a administratorilor scribd. Dar si această fază a dezinformării prin prezentarea unui număr mai redus de accesări a fost „depășită”, eliminându-se din ce în ce mai hotărât informațiile reale referitoare la totalul accesărilor fiecărui document în parte (15 iunie 2016).
Comentariu din „Revista Noi, nu !” scris pe 23 aprilie 2012 la articolul : Isabela Vasiliu-Scraba, MyComp si mostenirea comunismului in Wikipedia.ro . Textul postat on-line pe 12 febr. 2012   a avut 630 de cititori până în 12 martie 2013. Dintre comentariile făcute „dispărute” de redactorul clujan Ciprian Cherhat îl vom reda pe cel din 30 dec. 2012 : „Iată din www.isabelavs.blogspot.com cele 4 articole trimise Revistei Noi, Nu ! (d-lui Cherhat) pe 9 aug. 2012, nepublicate până azi (30dec. 2012), AȘADAR CENZURATE de dl Ciprian Cherhat care scrie că a fost acuzat fără vină că ar cenzura : (a) Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu si despre plagierea de tip „inadequate paraphrase” la Patapievici; (b) Isabela Vasiliu-Scraba, Alexandru Dragomir nu este o invenție a lui Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa pe oamenii mari; (c) Isabela Vasiliu-Scraba, Andrei Pleșu, un eseist preocupat de îngeri și vampiri; sau https://isabelavs2.wordpress.com/articole/ivs-plesu-ingeri8/ (d) Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade sub lupa unui fals filozof al religiilor : A. Pleșu ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ . Mai jos am trecut titlurile a două articole trimise pe 24 dec.2009 și cenzurate de dl Ciprian Cherhat, probabil beneficiar de burse plătite (cca 25% din bugetul României, via Andrei Pleșu – Anca Răutu/ Oroveanu sau de clientela acestora, formată din bursieri mai vechi : (a) Isabela Vasiliu-Scraba, 25 de ani de la moartea lui Eliade ; (b) Isabela Vasiliu-Scraba, Perspectiva batjocoririi martirilor neamului în proiectul Mânăstirii din Aiud cu feluritele ei anexe ; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Holocaust_prin_Martirologie_Gulag3.htm Cenzurarea articolelor despre C-tin Noica din anul 2009 trimise pe 24 aprilie și 19 iunie 2009 n-o mai detaliez (Isabela Vasiliu-Scraba, 30 XII 2012).”. Comentariul meu l-am copiat într-un caiet după ce îl pusesem în „Revista Noi, nu !” la două articole, (a) I. Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari… și (b) I. Vasiliu-Scraba, Indicii de manipulare în eseistica unui fost discipol al lui Noica ; https://marianhociung.wordpress.com/2012/10/29/isabela-vasiliu-scraba-indicii-de-manipulare-in-eseistica-unui-fost-discipol-al-lui-noica1909-1987-dl-ion-papuc/ .
10. Despre Părintele Arsenie Boca am publicat mai multe articole în revistele „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013 (Mircea Eliade în „Noaptea de Sanziene” si Părintele Arsenie Boca despre martirii inchisorilor), în „Oglinda literară” (Focșani), „Acolada” (Satu Mare), „Asachi” (Piatra Neamț), „Argeș” (Pitești), „Curtea de la Argeș” (Curtea de Argeș), „Constelații diamantine” (Craiova) și „Nord literar” (Baia Mare): (a) Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca – un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ,, pe hârtie în rev. “Argeş”, Pitești, Anul X, nr.10/2010, p.24, http://www.scribd.com/doc/186506514/isabela-vasiliu-scraba-moartea-martiric%C4%83-a-p%C4%83rintelui-arsenie-boca ; (b) Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu si o profeție a Părintelui Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-bisericadraganescu11/ ; sau o primă variantă : http://www.romanianstudies.org/content/2011/03/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ ; pe hârtie în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul X, Nr. 114, iunie 2011, pp.7003-7004 ; sau, preluat de rev. „Observatorul” din Canada : http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=14479 ;   (c) Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh si viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca si Nae Ionescu, http://www.romanianstudies.org/content/2013/01/parintele-arsenie-boca-si-nae-ionescu-vedere-in-duh-si-viziune-filozofica-de-isabela-vasiliu-scraba/; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu-Mare, Anul VI, Nr. 12 (63), decembrie 2012, p.7 ; (d) Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu si Părintele Arsenie Boca, http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx; pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”, Anul IV, Nr.4 (29), p.12 ; (e) Isabela Vasiliu-Scraba, Legile   Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, pe hârtie în rev. „Discobolul”, Alba Iulia, Anul XIII, Nr. 154-155-156, oct.-nov.-dec. 2010, pp.282-284, sau https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/ivslegiarsenieboca7/, sau în revista on-line „Constelații diamantine”, Craiova postată pe scribd ; http://www.scribd.com/doc/173019181/Isabela-Vasiliu-Scraba-Despre-inv%C4%83%C8%9B%C4%83turile-p%C4%83rintelui-Arsenie-Boca ; (f) Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Nord Literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011 ; https://www.scribd.com/doc/191186479/IsabelaVScrabaEliadeArsenBoca  ; textul postat pe scribd.ro avea pe 17 nov. 2014 la sfârșit însemnul „1 hundred reads” , la început fiind trecut un număr minuscul, iar pe 4 martie 2016 însemnul de la sfârșit cu o sută de citiri a fost făcut dispărut, ca să rămână doar „69 views”; (g) Isabela Vasiliu-Scraba, Părintele Arsenie Boca, Nichifor Crainic și Zorica Lațcu în culisele traducerii Filocaliei ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ pe hârtie în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul XIII, Nr. 149, mai 2014, p. 10037 ; (h) Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma „Arsenie Boca –Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’ ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-boca3paraian/ , pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu-Mare, Anul VIII, Nr. 10 (83), octombrie 2014, p. 18 ; (i) Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Sfântului Arsenie Boca, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu-Mare, Anul X, Nr. 2 (99), februarie 2016, p. 13 ; https://www.scribd.com/doc/187826934/IsabelaVasiliuScrabaMisticaLuminiiBoca .
11. vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, Bucuresti, 2004.
12. vezi „timpurile muțeniei obligatorii” în micro-eseul despre imagine ca „formă primitivă, naivă, surogată, a imaginației” în vol. I.D. Sârbu, Adio Europa, vol.I., Editura Cartea Românească, București, 1992, p.260-261, manuscris încredințat de autor lui Alexandru Paleologu care, devenit la Paris „ambasador al golanilor”, l-a trecut criticului Cornel Regman să-l tipărească după căderea comunismului.
13. Pe 1 martie 2009 romancierul Stefan Fay scria de la Nisa universitarului Ilie Rad ca a avut „o perioadă bună de lectură – patru volume recitite, ale unei filozoafe – Isabela Vasiliu-Scraba – eseuri si comentarii platonice si socratice asupra cuprinsului Dialogurilor, cu o gandire bine strunită, senină si fără emfază, pe linia M. Vulcănescu și Noica”, vezi si scrisoarea lui Fay din anexa textului https://fr.scribd.com/doc/244388103/IsabelaVasiliuScrabaMiorita2007 . Subsolul paginii cărții clujeanului Ilie Rad oferea informatii (încă necenzurate) despre „Isabela Vasiliu-Scraba” din RoWiki (vezi Ilie Rad, De amicitia. Scrisori trimise de Stefan Fay.1988-2009, Prefata de Irina Petras, Ed. Accent, Cluj-Napoca 2009, p. 363-366).
14. vezi prezentarea „Isabelei Vasiliu-Scraba” în volumul Ilie Rad, De amicitia. Scrisori trimise de Stefan Fay.1988-2009, Prefata de Irina Petras, Ed. Accent, Cluj-Napoca 2009, ISBN 978-973-8915787, p. 363-366, precum și în volumele următoare apărute in SUA: vol. Filozofi români:Nicolae C. Ionescu, Titu Maiorescu, Ştefan Lupaşcu, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba, C. Schifirneţ, Al Surdu, Xenopol, Lucian Blaga, etc. (Wiki Series, ISBN 9781232183488, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 60-62) ; vol. Eseiști români:E. Munteanu, M. Gherasim, A. Cioroianu, I. Pachia-Tatomirescu, Nicolae Breban, Isabela Vasiliu-Scraba, I. Grigorescu, L. Butnaru, M. Radu-Paraschivescu, Alexandru Ciorănescu, George Călinescu, Cicerone Poghirc, etc. (Wiki Series, ISBN 9781233386215, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 145-148) ; vol. Autori români: M. Sebastian, Nicolae C. Ionescu, G. Naum, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Herta Mueller, Nicolae Breban, Ghe. Zamfir, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba,etc. (Wiki Series, ISBN 9781233384242, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 141-143); Vezi si textul memorialistic publicat de revista „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 258/2013, p.4; https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/07/isabela-vasiliu-scraba-ceva-despre.html .
15. După opinia unui wikipedist anonim trecută pe 16ian.2012, ora 13:56 la descrierea modificărilor articolului wikipedia.org/wiki/isabela_vasiliu-scraba în spatele lui MyComp s-ar ascunde un vizitator al lui Noica, „deconspirat” în calitatea sa de cenzor al textelor despre Noica publicate în 2009 și 2010. In ce ne privește, credem că My Comp este probabil o clonă a unui birocrat dispunând de mai multe „măști”. El pare ascuns și după pseudonimul Alexander Tendler, distrugător prompt al modificărilor făcute de mine la fișa Părintelui Arsenie Boca pe 21 aprilie 2010. Fiindcă „ambii” suferă de insomnii în același timp. Pe 23 oct. 2012, MyComp s-a ocupat de fișa mea între orele 00 : 58 și puțin înainte de ora 4 dimineața (03 :58), iar   „Alexander Tendler” în aceeași noapte vandalizează același articol Isabela Vasiliu-Scraba între 01 :15 si 04 :15. La ora 03:58 insomniacul MyComp, după ce a ras un sfert din conținutul informativ (și verificabil) al fișei, s-a gândit să mai șteargă în mod abuziv ceva din OPERA publicată la rubrica VOLUME eliminând următoarele patru cărți filozofice publicate de Isabela Vasiliu-Scraba : (a) Despre Existență, Ființă și Esență, Ed. Mirisa, 1996, http://www.scribd.com/doc/134719450/Isabela-Vasiliu-Scraba-DESPRE-EXISTEN%C8%9A%C4%82-FIIN%C8%9A%C4%82-%C8%98I-ESEN%C8%9A%C4%82; (b) Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1998,  http://www.scribd.com/doc/130397690/ISABELA-VASILIU-SCRABA-Configura%C8%9Bii-noetice-la-Platon-%C8%99i-la-M-Eminescu-versiune-cu-diacritice-corectate ; (c) O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile și Ideile platonice, Ed. Fundației „I. Perlea”, Slobozia, 1995, http://www.scribd.com/doc/134402379/ISABELA-VASILIU-SCRABA-O-pseudodescoperire-a-unui-pseudoplagiat-Nae-Ionescu-Evelyn-Underhill; (d) Deschiderea cerurilor într-un mit platonic si în „Miorița”/ The opening of the skies in a Platonic myth and in „Mioritza” ballad, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, volum bilingv care se află și în biblioteci europene nu numai în marile biblioteci românești; http://www.scribd.com/doc/178474055/Isabela-Vasiliu-Scraba-Deschiderea-cerurilor-intr-un-mit-platonic-%C8%99i-in-%E2%80%9EMiori%C8%9Ba%E2%80%9D .






Autoare : Isabela Vasiliu-Scraba; vezi fișa înainte de vandalizare : http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba .

Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/



Câteva comentarii :



„Thanks for putting an effort to publish this information and for sharing this with us”(Cindy)



„Nu vă lăsați! Nemernicii pământului trebuie sa fie cunoscuți cu adevăratele lor fețe! Oricât s-ar cenzura, oricât s-ar ascunde, adevărul trebuie să iasă la suprafață. Generațiile viitoare vor aprecia că au mai existat oameni demni în România” (21 iunie 2014, Montreal).



„I am impressed. You are truly well informed and very intelligent. You wrote something that people could understand and made the subject intriguing for everyone. I’am saving this for future use” (Books and manuals).










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu