Protest în Zodia Porcului
Ion Măldărescu
20 Martie 2019
Vrem #sieu
„În zodia-asta şugubeaţă/ Un om,
oricât de nătăfleaţă/ Ori şi ce-o face, mă, în viaţă/ Îi merge !”. (Constantin
Tănase, Zodia Porcului).
Asta ne mai lipsea! „Panem et cicenses”[1] rămâne un
redundant instrument para-verificat al creatorilor de haos din antichitate şi
până azi, tărăboiul iscat de „#şîeu” dovedindu-se a fi fost tichia de
mărgăritar care lipsea vechiului adagiu latin. După consumarea spectacolului
întrebarea mereu actualului Constantin Tănase era inevitabilă: „Şi cu asta,
ce-am făcut ?”. Acoperită cu pânza de camuflaj a banilor cheltuiţi pentru
ridicolul metru de autostradă, toată tevatura n-a fost altceva decât
verificarea eficienţei unei noi diversiuni made „Piaţa Victoriei şi asociaţii”.
Pentru a se
conforma sforii păpuşarilor, unii - dintre care nu lipseşte ăl mai mare biped
din colonie -, au urmat cursuri de re-poli-calificare în diverse domenii:
„îngrijitor” de copii, „gestionar” de case, „moştenitor” cu delegaţie şi, după
căderea „guvernului meu”, protestatar profesionist. În cazul de faţă, adept şi
susţinător declarat al costisitorului sabotaj public nelegal „#şîeu”. Ce
spuneţi ? Cum rămâne cu „penalii”? Veţi afla răspunsul corect abia peste câteva
luni, la poarta unde un pensionar va ruga în fiecare zi poliţistul să-l lase să
discute cu fostul actual locatar, solicitare la care poliţistului îi va spune:
domnul „X” nu mai este locatar, de ce veniţi zilnic cu aceeaşi întrebare?
Pentru că îmi place tare mult să ascult răspunsul…
Canalul Dunăre-Marea Neagră - o
construcţie de domeniul inimaginabilului în România postdecembristă
Fără nicio îndoială, România are
nevoie de autostrăzi, dar nu „#şîeu” este calea de rezolvare. Să aruncăm o
privire retrospectivă:
- La
începutul anilor ’80 sub girul primului Preşedinte al României, specialiştii în
domeniu - atunci chiar puteau fi numiţi astfel - schiţaseră proiectarea a 3.000
de kilometri de autostrăzi în România. Proiectul a fost amânat, prioritatea
fiind acordată realizării Canalului Dunăre-Marea Neagră (canal navigabil cu o
lungime de 95,6 Km - al treilea ca mărime din lume după Suez şi Panama - care
leagă porturile Cernavodă şi Constanţa Midia Năvodari de Marea Neagră, scurtând
distanţa cu aproximativ 400 km), inaugurat la 26 mai 1984 şi a Canalului
Dunăre-Bucureşti a cărui construcţie a început în 1986, fiind sistată după
1990, după ce fusese realizată în proporţie de cca. 70%). Canalul Dunăre-Marea
Neagră a fost blocat pe toata lăţimea lui în septembrie 1991 de bunii noştri
vecini, ucrainenii cu nava „Rostok” , cu o lungime de 117 m şi o greutate de
5657 TDW având o încărcătură de peste 5.000 de tone. Eşuarea ei s-a făcut
perpendicular pe bratul Sulina, în dreptul milei 31[2]. Canalul
Dunăre-București a fost conceput pentru a face posibil transportul naval între
Capitala României şi Marea Neagră, prin apele Dunării.
Pe vremea
când „piratul” nu ajunsese încă la timona vasului în derivă „România 2004-2014”
şi se credea a fi ăl mai mare „drumar”, la Ministerul Transporturilor s-au
produs „anomalii” de domeniul S.F. sub lozinca „Aici sunt banii dumneavoastră
!”:
- după
„volatilizarea” celei de-a patra flote comerciale a lumii, mii de locomotive şi
zeci de mii de vagoane au fost retrase din uz, date la fier vechi şi
„valorificate” de nu se ştie prea bine, cine (se ştie, dar nu se spune). Deşi
moştenitoarea sa la minister a fost chemată să dea socoteală pentru
dezastruoasa recondiţionare a autostrăzii Bucureşti-Piteşti, situaţia a rămas…
„ca-n tren”.
Vă veţi
întreba ce legătură are construirea de autostrăzilor cu Canalul Dunăre-Marea
Neagră şi C.F.R.-ul? Are! Pentru că s-au tot făcut şi se fac proiecte de
autostrăzi, dar sunt ocolite cu „grijă occidentală” traseele trans-carpatice pe
rutele Transilvania şi restul României, preferatele „europenilor” de la
Bruxelles fiind Transilvania şi „restul lumii”. Pentru că în urma nenumăratelor
discuţii sterile despre morganaticele autostrăzi (mereu neisprăvite), românii
s-au ales cu scurgerea prin „gaura neagră” numită „Bechtel” a 1,5 miliarde de euro pentru 52 de
km de autostradă - zic ei, terminată - şi alţi 64 de km parţial realizaţi, dar
neutilizabili. A rămas tot… „ca-n tren”… Şi fraieriţi, şi cu banii luaţi.
Calea feroviară, cea mai rentabilă
soluţie de transport
Şi pentru că
tot vorbim de „tren”, cu certitudine - o spun specialiştii în domeniu - cel mai
rentabil mod de transport al mărfurilor este cel feroviar, dar ce s-a întâmplat
cu C.F.R.? A fost „privatizat”, falimentat şi vândut bucată cu bucată. Cei mai
bogaţi în numărul anilor îşi mai amintesc cum „ciocănarii” C.F.R.-işti
controlau îmbinările şinelor de cale ferată şi starea traverselor. Aţi mai
văzuit aşa ceva? Nu! Traseele feroviare nu au mai fost verificate sau reparate
din vremea României Socialiste… Când trece vreun tren, priveşti şi nu ştii a ce
arată, pentru că vopseaua vagoanelor a dispărut de multă vreme, lăsându-le
aproape în pielea goală, cu un aspect predominant tomnatic-ruginiu. Siguranţa
călătorilor - puţini câţi au mai rămas - e doar la Dumnezeu, dar şi Domnul, mai
întoarce uneori capul, iar atunci, ăl cu coarne, care stă la pândă şi atât
aşteaptă, profită şi mai deraiază o garnitură.
Cine a avut
de câştigat din falimentul C.F.R. şi al căilor fluviale româneşti? Răscolind
gunoiul, răspunsul nu-i greu de găsit: alături de jefuitorii „de jure” stau
făcătorii de drumuri (proaste) şi transportatorii rutieri, mai concret,
corporaţiile multinaţionale. Cum s-ar mai putea jefui statul român dacă
repetabila procedură n-ar îngădui aşternerea covoarele asfaltice o dată sau de
două ori pe an? Vrem autostrăzi, dar din pricina copacilor nu vedem nici
pădurea din spatele lor, nici escrocheriile vârâte sub preş, nici apariţiile
unui „#şîeu” - cu sau fără jachetă roşie dar fără „guvernul meu”. Mai organizăm
câte o sindrofie cu duhoare politică şi viziri aduşi de la Porţi europene care
ne trag de urechi, mai aruncăm câteva gogoşi „prostimii”, mai scoatem
magistraţii la proteste ilegale… proteste de la care doar Armata României nu
răspunde „prezent !”, deşi motive justificate are, slavă Domnului ! Ce a mai
rămas din „Marea mută”, tace.
În loc de
ghiocel al primăverii este deja în derulare paranghelia naţională cu „Panem et
cicenses”, numită „alegerile” europarlamentare din luna mai a acestui an şi un
clocit „cadou” încă neanunţat oficial, al chiriaşului de la Cotroceni -
referendumul pentru… foi de varză. La toamnă, în loc de „Ziua recoltei”, vom
avea ocazia să căscăm gurile la întronizarea - pe Facebook sau pe vreo altă
reţea de „socializare” - a cine ştie cărei entităţi alogene păgubitoare pentru
Neam şi Ţară, programată cu mult înainte de „sforarii” Noii Uniuni Sovietice.
Deschideţi
bine ochii, oameni buni, până nu-i prea târziu, pentru a fi împăcaţi cu noi
înşine că am făcut ce trebuia. Facem haz
de necaz, râdem, glumim cu purceaua moartă-n coteţ, altfel, nici în astă
primăvară, nici la toamnă, nici după, nu avem multe şanse s-auzim de bine.
Grafica - I.M.
---------------------------------------------
[1] Lat.
Pâine şi jocuri, Juvenal, satira a X-a (81).
[2]
https://www.historia.ro/
https://www.art-emis.ro/editoriale/protest-in-zodia-porcului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu