Viaţa mea de
noapte porneşte de la două, pentru mine, adevăruri. Mai întâi, ceea ce vezi,
simţi, înţelegi, pe scurt, trăieşti în vis/prin intermediul viselor este o
experienţă/in-sperienţă de consistenţă şi însemnătate (aproape) egale cu ale
experienţei diurne, în stare de veghe. Şi visele intră în definirea de sine, şi
ele lasă urme, şi ele te construiesc. Pe de altă parte,
povestea-vieţii-în-stare-de-veghe şi povestea-viselor-nopţii sunt ambele
interpretări subiective şi larg condiţionate de contexte, sunt ficţiuni la
distanţă egală de Adevărul absolut, niciodată nouă la îndemână. (Irina Petraş)
* * *
Irina Petraș
(n. 27 noiembrie 1947, Chirpăr/Sibiu) e absolventă a Liceului teoretic din
Agnita și a Facultății de Filologie din Cluj (1970). Doctor în litere (1980),
cu o teză despre Proza lui Camil Petrescu (transformată în debut editorial:
1981). A predat limba și literatura română (la Liceul Ady-Șincai din Cluj și la
Catedra pentru străini a Facultății clujene de Filologie). A fost bibliograf la
Biblioteca Județeană Cluj, redactor la Editura Didactică și Pedagogică, apoi la
Casa Cărții de Știință. Președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din
România (din 2005). Cronicar/recenzent literar la Apostrof, România literară,
Tribuna, Contemporanul. Ideea europeană, Steaua, Viața românească etc. A semnat
peste 30 de volume de critică, istorie și teorie literară (Camil Petrescu.
Schițe pentru un portret; Teoria literaturii – dicționar-antologie; Panorama
criticii literare românești. Dicționar ilustrat, 1950-2000; Ion Creangă,
povestitorul; Teme și digresiuni. Scriitori clasici și moderni; Literatura
română contemporană. O panoramă; Divagări (in)utile. Viață și literatură etc.),
eseuri (Știința morții; Feminitatea limbii române – Genosanalize; Despre locuri
și locuire; Moartea la purtător. Stări și cuvinte; Oglinda și drumul. Prozatori
români contemporani etc.). A tradus cărți de Henry James, Marcel Moreau,
Jacques De Decker, Jean-Luc Outers, Michel Haar, G.K. Chesterton, Philip Roth,
Michel Lambert, Phillippe Jones etc. Alte detalii: www.irinapetras.ro.
http://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C8%98coala-ardelean%C4%83-de-eseistic%C4%83-c-143/via%C5%A3a-mea-de-noapte-fragmente-onirice-p-242.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu