Ioan MICLAU - EMINESCU – FIU AL ARDEALULUI !

EMINESCU –FIU AL ARDEALULUI !

                                                                                                Motto:

                                                                              “Un popor care il are pe Eminescu,

                                                                                           nu poate fi sarac!”

                                                                                                         Grigore Vieru

Eminescu printre ardeleni !

Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,

Iar zefirul pe-al lui aripi grămădea miresme dulci,

Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,

Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții.

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,

De la Nistru pân’la Tisa vedea Țara’n pângărire;

In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,

Căci l-al lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!

Muza Crișurilor iarăși, cu-a ei valuri semne dete,

Să observe Cernăuții mandrele-ardelene fete,

Ce s-ar duce de mirese pân-l-al Siretului maluri,

Pe când floarea moldovimi spre Ardeal cugeta-n-zaruri!

Iar mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,

Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal,

Slavici cu-a lui șiriană limbă, îl primi ca pe un frate,

Timișoara si Beiușul, Blajul cel cu școli inalte!

-Te salut dar, mică Romă, Dumnezee-Ți mulțumesc,

Căci mi-ai dat să pot eu, astazi, tot Ardealul să-l privesc!

Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș,

Stapaniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!

Eu, tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,

Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-a lor umblet,

Precum Isus rădicat-a toate relele din lume,

Să le ia-n povara-I aspră, curățind-o cu al Său nume!”

(Poezii alese-Vol.I.-2005, Ioan Miclau)

*

Geniul lui Mihai Eminescu

(Luceafar etern)

“Auziti fosnete-n codru, melodiile eterne,

Ale codrului ce-n taina un altar duios asterne?

Auziti clipotul dulce al izvoarelor ce murmur,

Pe cand raza lunei blonde valurelele le tulbur?

“Da, simti codru cum invie, vaile-s de canturi pline,

Zarea-I inmuiata-n farmec si-n parfumuri de sulfine,

Iauri si izvoare picur creand marea simfonie,

Pregatind divina scena pentru astrul ce invie!

Dintre neguri argintoase Luceafarul se desprinde,

Ca o mare peste codrii el lumina si-o intinde,

De se plec codrii Moldovei pare umbra lui Stefan,

Dar, e Domnul Poeziei si-al lui versuri de alean !

“O, priviti cum pe o raza se coboara spre izvor,

Rosu si etern Luceafar, Eminescu-n chip de dor,

Coamele-I pe umar scapar, se desfir sa-l inveleasca,

Pe cand geniu-I se coboara in izvor sa se priveasca!

Vuiet lung purtat pe maguri duc ecourilor vesti,

Trezind muntii ce-mpresoara un satul – la Ipotesti.

Apoi spre Ardeal dau semne sa-l anunte pe Vulcan,

Ce domneste-n Duh pe Crisuri si in sangele-ardelean !

Crisul valurile-si umfla reflectand oglinzi albastre,

Zugravind blandul Luceafar, semnul Poeziei noastre;

Pe al Crisului mal verde cerul pune-un monument,

Putna-n clopotul de-arama il vesteste-ntr-un moment;

Iar Suceava se trezeste l-al ecoului chemare,

Presimtind marimea clipei ce strafulgera prin zare,

Luna dupa brazi si-arata chipu-I drag ca de Fecioara,

Stelele se-nsir aceleasi ca-n vremi de-odinioara;

Vaile-si revarsa ceata si-o intind peste campie,

Pregatind-o pentru geniu, covor de argintarie;

Coborand se-ndreapta molcom spre stiutul izvor tainic,

Imbracat asa in raze parea-al lumii rege falnic!

In sfarsit, Codrul sopteste cu-a lui vesnica marire:

“Ramuri dragi, izvoare, pasari intonati cantaruri dulci,

Caci altar de ruga este tot cuprinsul astei lunci;

In uniri izvoare susur cu-a lor glas chemand simbolic,

Mierlele pornind cantatul suna grav si melancolic

(Publicata in Revista”Iosif Vulcan”, Ioan Miclau-Australia)

“…Printre prmii sprijinitori de a se infiinta un teatru national

si dincoace de Carpati, a fost Eminescu

         -In 1899, la 10 ani de la moartea lui Eminescu, redactorul Familiei aduce un omagiu frumos memoriei lui Eminescu. Publica si de data aceasta un numar memorial. Daca la moartea poetului, 1889, a publicat primele incercari ale lui Eminescu din anii 1866-1869, acum publica cateva din cele mai frumoase poezii pe care le-a scris intre anii 1883-84 si care, atunci, au vazut lumina tiparului in Familia. In acest numar, Caragiale, fiind si el collaborator al Familiei, publica o schita despre momentul in care l-a cunoscut pe Eminescu, demna de acest numar festiv; se termina cu propozita urmatoare:  “Generatii intregi vor sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate”. Tot in acest numar, printer altele, Vulcan publica iarasi articolul lui Eminescu, Repertoriul nostru teatral, “spre a-l putea citi si generatia actuala”, pentru ca, unul dintre primi sprijinitori ai propunerii d-a se infiinta un teatru national si dincoace de Carpati, a fost Eminescu”.

      (Iosif Vulcan si revista Familia – autor: Gheorghe Petrusan, Szeged,1992, pag.95)

FESTIVALUL  EMINESCU  DE  LA  ORADEA

- la  70 de ani de la debut -

                            

In 1936, dup ace terminase de citit “admirabila trilogie a prodigiosului romancier Cezar Petrescu, Luceafarul, Nirvana si Carmen Saeculare, asa dupa cum marturiseste redactorul celei de a doua serii a “Familiei” oradene, G.M. Samarineanu, are revelatia posibilitatii unei noi intalniri cu Eminescu; o sarbatoare care sa marcheze cei 70 de ani scursi de la debutul poetului in paginile “Familiei” lui Iosif Vulcan. Intamplarea a facut insa ca demersurile si aprobarile pentru organizarea intalnirii de la Oradea sa se prelungeasca neasteptat de mult, astfel ca reuniunea proiectata n-a putut avea loc decat la 28 februarie 1937, adica la o intarziere  de un an.(…)

“…Rezultatul a fost publicarea in presa a unui Manifest catre tineretul roman din Oradea, prin care acesta era chemat sa se alature cu mic cu mare la cei care vor fi de fata spre a-si “inalta cugetul spre ce e frumos si mare, cand venim sa ne impartasim din maretia geniului, din frumusetea pura a artei”. Manifestul era semnat de Grupul “Familia” si a fost publicat in mai toate ziarele si revistele locale.

Apoi, mai ales prin “Noua Gazeta de Vest”, initiatorii Festivalului au stat mereu de vorba cu publicul cititor, oferind aproape numar de numar noi detalii despre marea sarbatoare, cum ar fi cele cu titlurile Festivalul eminescian (nr.228/1937), Un mare eveniment eminescian (nr.246/1937), Mihai Eminescu la granita de Vest, (nr.262/ 1937), tinandu-se mereu treaza atentia opiniei publice locale, deoarece, asa cum se sublinia intr-un material, “Festivalul literar de la 28 februarie 1937 va constitui cel mai inaltator eveniment literar in era romaneasca la aceste fruntarii”.

(…)Cuvantul de binevenire a lui M.G.Samarineanu, intitulat Bine ati venit! (nr.262/ 1937), care se incheia cu cuvintele: Etern e rostul care a fost dat romanimei pe pamantul care el l-a muncit, stropindu-l cu sudoarea de sange in partile care-l cuprind. Si geniul lui Eminescu etern va calauzi aci, caci radacina lui a prins prima data in intelegerea lui Iosif Vulcan”. In acelas numar, un alt autor sublinia rolul lui Eminescu in stabilirea doctrinei “nationalismului adevarat”, in timp ce pe plan poetic, el atinge “cele mai inalte si mai desavarsite forme de expresie”.

Despre modul in care s-a desfasurat festivalul gasim in acelasi ziar o dare de seama amanuntita aparuta sub titlul Un moment grandios la Oradea: comemorarea lui Eminescu, urmata de articolele Eminescu calauzitor al tineretului de V.Iulian si Presa maghiara si festivalul Eminescu, inregistrand ecouri favorabile si aprecieri dintre cele mai elogioase in presa de limba maghiara, care a salutat cu caldura nedisi-mulata evenimentul.

        Modul in care s-a desfasurat Festivalul Eminescu de la Oradea ne apare present si in revista “Familia” , care va inchina un intreg numar evenimentului. Numarul acesta, avand pe coperta  chipul lui Eminescu in viziunea sculptorului Oscar Han, este unul dintre cele mai reusite numere pe care viata literara romaneasca le-a inchinat marelui poet”. (Fragmente din articolul “Festivalul Eminescu de la Oradea –la 70 de ani de la debut -, autor Mircea POPA, si publicat in revista “Familia Romana”-Oradea, Martie 2000, editor: C-tin Malinas)

MIHAI  EMINESCU: CE-TI DORESC EU TIE, DULCE ROMANIE

~*~

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,

Tara mea de glorii, tara mea de dor ?

Bratele nervoase, arma de tarie,

La trecutu-ti mare, mare viitor !

Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,

Daca fii-ti mandri a.

Vis de razbunare negru ca mormantul,

Spada ta de sange dusman fumegand,

Si deasupra idrei fluture ca vantul

Visul tau de glorii falnic triumfand,

Spuna lumii large  steaguri tricoloare,

Spun ace-i poporul mare, romanesc,

Cand s-aprinde sacru candida-i vilvoare,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surizind,

Ce pe Marte-n glorii sa orbeasca-l face,

Cand cu lampa-I zboara lumea luminand,

El pe sanu-ti vergin inca sa coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tui l strange-n brate, tu ii fa altarre,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,

Tanara mireasa, mama cu amor !

Fiii tai traiasca numai in fratie,

Ca a noptii stele, ca a zilei zori,

Viata in vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tarie, suflet romanesc,

Vis de vitejie, fala si mandrie,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

~*~

 (1867, 2/14 aprilie)

(Poezii –M.Eminescu, Editura Eminescu,1984

Prefata de Zoe Dumitrescu-Busulenga,

Tabel chronologic de Ion Cretu)

Bibliotecar, Scriitor: Ioan MICLAU – AUSTRALIA 2008