Mere pădurețe 29 - manuscris in lucru

Mere pădurețe 29

Părere pentru a mă contesta la termen...expirat.Tu ai toate elementele, eu am doar… lipsuri, dar ce să fac dacă exprim ceva, o stare? Tu ai atitudinea, care mă covinge să scriu şi nu-i puțin lucru, c-ai făcut o schimbare în viața mea, mi-ai dat şi-mi dai energie creativă, maistre. Eşti ritmat şi energic. Tu-mi oferi dezinteresat avântul, şansa, chiar dacă aceasta viață e complexă în frumusețe şi tu-mi oferi scena pentru a mă manifesta ca artist, că tu ai confirmat şi susții c-aş fi (să mă îndoiesc?)

     - Eu m-am oprit langa un firicel de apa care izvoraste dintr-un munte foarte inalt si-mi astampar setea. Si beau, si beau cu pofta omului insetat si vlaguit de urcus si de desertul nesfarsit din jur. Are gustul laptelui de la sanul mamei! Daca bat toaca, capitalistii (coca cola, pepsi, apa gazoasa, berea etc.) o prostituiaza, vor veni si-l vor inchide, vor imbutelia apa si abia cand izvorul va seca vor incepe s-o vanda ca apa vie. Nesiguranta ta ma face sa cred ca tu nu crezi ca esti un izvor ci o conducta trasa si camuflata in stanca. Ratiunea ta il opreste pe Dumnezeu sa vorbeasca prin tine. Tu nu ai incredere in “El” si-l tot descosi ca o soacra. Mergi inainte in iubire de frumos si adevarul va veni la tine Pavele!

     - Fără mişcare, Ben, în mişcare, animale bolnave, sufocate în propriul său, în propriul țesut adipos, inziderabil, fără savoarea vieții, ca să nu ne mai surprindă potențialul, umanul în acțiune, că nemişcarea ne face fără obiectiv, că e cu siguranță, ca nunta fără lăutari, o stare de ponos în loc de folos, e grăsimea, aiturile, gelatina, care ne îngreunează paşii deveniți mai înceți ca a melc, melc codobelc scoate coarne boiereşti şi te du la baltă că dacă mergi la Dunăre bei apă tulbure: imposibilul, imbecilul, tremuriciul de pe noi... că te zgândără, trmură şi dracul te scutură... (Animale bolnave, după cum ştiți, e cartea scrisă de Nicolae Breban şi la el făceam aluzie, despre el scriam cu convingere, fără a-l numi, că nu-mi aminteam numele lui, deşi nu-i alungasem numele din minte, dar parcă creerul îl aveam ciuruit de gloanțele acelui terorist din Norvegia, deci ziceam: preşedinte U.S.R., dar nu ştiu din ce cauză nu mă referam la profesorul lui Alex. Ştefănescu, profesorul care teoretic îl îndemnase să devină istoric şi critic literar, universitarul Nicolae Manolescu), dar apropo Nicolae Breban e un emigrant, un fugar fără motiv din țara mea, un abuz de academician sofisticat şi adevărat, un el fugitivo, ca Eugen Ionesco, Emil Cioran, Paul Goma, Constantin Brâncuşi... (de ce, întreb cu nimb, superb, cu verb? Cum e posibil, că nici acasă n-o duceau rău, ci buiac şi-n buiestru tot într-un trap şi într-un galop, pe copită arătând lupului prețul mânzului şi nu stai dinaintea şefului şi dinapoia calului, că nu pui birocratic caii dinapoia caiilor: căruța? şi atunci ce-i motivează pe români să migreze irosându-şi sănătatea muncind pentru străini?)

     - E aceiasi nesiguranta care te impinge pe tine sa nu te cunosti, sa nu stii de ce esti aici pe pamant. Academicii sunt rationali, sunt antrenati sa simta doar cu ceierul, putini au inima, si pe aceeia o tiu ascunsa ca sa nu-si piarda reputatia si atunci cand se hotarasc sa plece, sa paraseasca adevarul divin o face orgoliul ratiunii, nu inima. Dumnezeu vorbeste prin inima. Rationalul fara inima e smecheria diavolului, e marul din copac. Oamenii din functii inalte sunt piese de sah si chiar atunci cand se razvratesc o fac tot din orgoliu si se muta tot cu rational de piesa, isi schimba tara cum isi schimba pantalonul. Sunt virtuali, fara suflet!

     - Am tastat greşit: birocratic nu pui caii dinapoia căruții, însă tu vii cu nişte perle Ben, chiar dacă ți-ai lăsat, debarasat de toate măştile scriind chiar ca titlu: sincer şi original, că într-adevăr am un destin, am o viață de zi cu zi, c-aş fi foarte tare, dar oare pe toți îi cuceresc, deşi România e plină de emoții, că scrisul pentru mine e un mult, un echilibru în a fi real, natural, ca românul nostru monumental şi nu-i vorba de mine, că eu merg unde-mi doresc, dar ce-i păcat? Că sunt e păcat, că exist e păcat-artist, nu găsiți într-un înalt, care pot fi chiar românii noştri inteligenți? (nu ne înşurubați că noi suntem un confort, o pildă, ce dă tonul.

     - Tu iti pui toate intrebarile diavolului si suferi. Nu pentru asta suntem aici! Priveste in jur si simte prin toti senzorii daruiti de Dumnezeu, bucura-te dupa chipul Sau! EXISTENTA – CE BINECUVANTARE !!!

     - Iar sunt la Cluj şi asta mă oboseşte. Sper: diseară să fiu acasă, deşi oboseala şi mâine o voi simți. Simt oboseala şi lipsa lui Vica (parcă aş fi pe marginea unei prăpastii în cădere liberă şi nu găsesc în mine acel bine de care mă bucuram în prezența ei, a lui Vica, care n-a vroit să ne părăsească, că de-ar fi vrut n-ar fi vrut altceva decât să se rentoarcă acasă n-ar fi întrebat: -"Mă voi mai duce pe picioarele mele acasă la Ciubăncuța? "(Se simte în tot un amar, amărăciunea şi disperarea, că cine s-ar desparte de viață, de munca lui, de cei dragi, de acest izvor fără lăcat, apa fiind a tuturor fără nitrați, curată şi de la țâța vacii, cum curge proaspătă şi nepoluată din inima muntelui, munte mai academic decât actualii academicieni, că câinii îs una cu coda şi mă refer la râioşii dezmățați, de care tu vorbeşti, faci apropo şi tu, ca la nişte răi care au dat năvală să facă sfârnărie, afaceri...?

     - Un singur lucru nu-l inteleg pe pamant: Sexul. Voi pleca din asta lume fara al intelege prin inima. Tot ce stiu pana acum si am trait, invatat, practicat este prin rational, prin tric. Nici animalele nu-l practica cu inima ci prin instinct. Nici pasarile, nici gazelle, nici bacteria… Sa fie oare asta cauza pentru care il dezamagim pe Dumnezeu? Faptul ca nu stim sa iubim ca El? Asta sa fie CHEIA? Vica te-a iubit cu inima ascunsa, in tacere.

     - Tu ca un copil care n-ar şti să sugă: înveți şi înveți şi de ce tot neânvățat mori? Uită câte probleme-ți acheți de cap şi ca un diabol de cap e povestea mea, că eu intrasem în casă alert, alarmant, venit din fundu grădinii nelămuritor şi am zis lui bunica şi domnişorul Caroi şi am zis, c-am văzut  "un dibol de cap" (el domnişorul se gândi că-i roiseră albinele şi veni cu mine să vadă unde am văzut un acel "dibol de cap", dar roiul, motroşca aia de albine nu mai era unde o văzusem eu, că se aşezase inițial, că pentru ele nu era un loc potrivit, ideal, dar eu asta văzusem la vârstă fragedă ca prunc inconştient, la vârstă..., nelămurită şi nepeicepută de fapt: chiar, aşă: ce am văzut venind în zbor de la stupii lui domnişoru'probabil şi mergând undeva, dar încătro, spre creanga cărui prun, în ce grădină, la cine? -"Multe nu ştii Ben, dar tu crezi, că eu le ştiu chiar pe toate, tu crezi că toate mi-s clare, mai ales că tata, Dragomir, n-a luat cureau să scoată lenea din mine, no? "Nu înțeleg când cineva nu-şi face rând chipurile că-i ocupat neavând rând, cum adică n-are rând să facă un bine? deşi nu-i uman a nu sări în ajutorul aproapelui, semenului, ca să-i dovedeşti în plină zi că-i vrei binele, c-altfel degeaba cauți, omule, un om! dar asta-i situația, că unde dai, însă unde creapă şi dacă nu gândeşti că ți se face o nedreptate, deşi tu le dai fericirea ta, dar ei nu se gândesc să recunoască? să se revanşeze? chiar dacă socoteşti după povestea vorbei, că: prietenul la nevoie se cunoaşte, oare tocmai aşa să nu fie şi după ce-mi spune prietenul Emil Lazăr:

-"prietenul la nevoie se cunoaşte," să fie de anume adevărat? tot după el descoperind (din cartea Someşenii în spiritul lui Eminescu): -"spune-mi cu cine te însoțeşti, ca să-ți spun chiar aşa: "cine eşti?". Am sosit de la Cluj, dar peste noapte), în miezul nopții, sunt toit, certat de Daria:

-"N-ai nici o grijă, ticule, la găinarele şi găinile neânchise".

La ora aia târzie ies afară. La găini nu cotroboise dihorul, vulpea, vre-un şobolan cum stau pe râpa văii Escului, dar era pace între dobitiace. Într-adevăr scriu şi uit să şi mănânc şi dar şi să mai fac cumva ceva, nici vorbă. Fără Daria aş uita şi aş fi pe nicăieri: unul care după ce se cacă-n drum, fuge-n tufă, exact cum zicea Vica fără scandal: adicătelea-s: nici de rugă nici de fugă şi mai multe ce să zic? M-am suit într-un cireş şi am mâncat prune, dar m-am săturat de mere, că mă doare la inimă, la călcâi... Uitasem găinile deschise şi pe când trăia Vica şi mai mult de jumătate mi le omorâse, dihorul mi le lăsase fără cap, de harnic şi gospodar ce eram, ca cei din fruntea, inima şi ficatul țării, că având rinichii paradiți până a face implant, faci de două trei ori pe săptămână: faci dializă şi-i nesuferit, că ce suferință îi uşoară, neamară? Tu vrei multul cu pământul, BenTodică şi numai tu şi Dumnezeu ştiți (de ce numai voi dragilor? dar ia stai: ce anume vrei? ce nu s-o mai pomenit ori ce de nu s-a mai făcut? ce vrei, că eu nu înțeleg, dragostea/iubirea, cu inima, adică cum vine? naşte inima copii, că de aşa ceva Ben eu, unul, n-am auzit şi ce tura-vura tevatura şi dacă unii exagerează însă eu în cotlonul neu de după corlan, pe vatră şi dacă nu-i bine, eu, Pavel, zic zău: zău! n-am auzit de aşa ceva, n-am auzit pur şi simpu, că mie Vica mi-a făcut pruncii, mucoşii şi voinicii, că-n Vica s-au întrupat precum cuvântul ca-n cer şi pe pământ, s-au întrupat prin binecuvântarea bărbatului din spermatoizi şi ovule unindu-se, fecudându-se şi concepând zigotul apoi dezvoltându-se fetusul şi ca o Maică Precestă Maria, mi i-a născut pe rând ca o ipuroică din/pe născătoarea ei individualizată şi menită pentru aşa ceva, dar tu vii să mă îngăimăceşti şi cu fuse strâmbe, iluzii deşarte ca să-mi fac părere proastă să-mi spui steril, infantil, ca un sfânt a lui Dumnezeu, să-mi explici, de fapt să încurci ițele cu urzeala lor de pe urzoi, că te consideri nu ? : pruncul, copilul fericit a lui Dumnezeu căruia Eva i-a întins să muşte din mărul discordiei, din mărul nencrederii şi mizeriei păcatului primordial, din mărul pădureț, cu eco şi bio încăpățânat sănătos în bine, că tu vrei cum vrei, cum nu s-a mai auzit să iubeşti cu inima şi încă aşa ceva muntea omului n-a inventat şi mă, mă roade aşa ceva în neştiința mea: ce satisfacție ai făcând sex cu inima, iubind cu inima? (cum adică, inima poate naşte şi naşte copii? (n-o zis chiar Dumnezeu Apostolui Petru, acestei temelii de diamante, solidă de piatră filozofală a bisericii a noastre care o fi ea, dar cu esență Iisus Hristos, că lui i s-o spus să nu se ruşine, că, ce a creeat Domnnul, nimic din ce a creeat Domnul-Dumnezeu: nu-i spurcat, nu-i dihanie, nu-i necurat, prihănit şi afront adus celui de sus, lui Dumnezeu Tatal, Fiului Iisus şi Sfântului Duh, Amin, că totul e cu binecuvântare, cu flori de amin, că la Dumnezeu: toate-s cu putință, cunoaştere şi conştiință, ştiință, pentru bine, aşă că de ce ne-om ascunde după asul din mânecă, de ce am fi noi mai fuduli, dar nu deştepți destul ca oameni, creeaturi a lui Dumnezeu şi a luminii zilei dintâi, luminii de început, că-n fața lui Dumnezeu şi Zamolxis a fost om, aşa că: n-avem ce ascunde şi nici nu ne putem ascunde pe noi înşine de ispită, de păcat, de alduita față a Lui, că noi ca Lucifer am feri calea către mânruire şi nu ştiu de ce continuăm să ne prostim cu ispita furtului, isputa om-uciderii, nu ştiu de ce, cum zice Eminescu: a zilei ochi închidem şi ne vindem globalizării: țara, indentitatea națională, ne vindem nu ca țărani, ci, ca ciume, holere, râs, turcă şcolate, universitare, de pestă porcină afeicană, vacă tuioşită, nebună, sifilis prin homo şi lezbiene şi minune a mamii dracului de nu cumva-i chiar tată-su dracu Scaraoschi, tăvălit în molime, molime infecto-contagioase, care decimează, ruinează binele, fac dezastru  binelui: bunelor maniere şi în socotelile viieții vii, viabile, utile şi durabile, din de-ale noastre şi carnavalului circ politic fără bani, cum ne-au fost date cu rost şi folos, ca noi Ben să ne avem menirea ca politică şi delicatesă, după vorba poetului Mircea Dinescu, cel care o supt dintr-o țâță a talentului cu Alex. Ştefănescu, chiar tu fiind cu paşi sfinți şi lucru bine făcut, dar din dar îmulțit cu har: fericire-iubire, pentru ceilalți, cum bine o zici şi sfânt, chiar tu, prietene din depărtări.

     - Incerc doar sa ma dezmeticesc inainte de plecare. Azi am avut 219 tensiunea.

     - De ce nu laşi plecarea naibii, că mai ai mult şi bine de mers înhămat la zi cu ziua în la ace zi de repaus depărtată doar, aşa, că, te rog nu cobi, că Dumitru Găzdacului, Petrule, mai mic ca mine, care era urcat pe cal pentru a călări mai dând trântă de pe spinarea calului s-a dus, dar aiasta nu-nseamnă că-mi iau şi eu rămas bun de la Patria Limba Română, că mi s-ar stinge şi strânge inima nebună, că n-ar mai avea avânt de cuvânt. Nu ştiu Ming a ta cum e, dar Vica mea căuta întodeauna împăcare, cheia de a decodifica comflictele pentru a dispersa, dezamorsa bomba cu "nutrii", din noi, de la noi: monotonia, plictiseala şi era acel peştişor de aur, care împlinea dorințe, trei dorințe ...cu tandrețe şi frumusețe, ştia cum s-o facă scoțând-o la capăt, că cine face lui îşi face bine şi cine-şi dă lui îşi dă deşteptare şi înviorare. Era între noi un frumos, care dacă n-ar fi fost Vica s-ar fi destrămat, s-ar fi deschis în hăul prelung al prăpastiei, dar ea era elexirul necesar pentru a pava drmul cu un covor de flori şi cu ciripit de păsări:

cip-cipcira, Pavel,

cucu şi cu pupăza

eu cu tine m-aş culca

să-ți simt inima, săraca !

Mi clar, ca un referendum cu scop scontat, la care tot nu se pune în practică ce se votează, că legea le permite să rămână mai multă sfară decât jumară şi-i foarte prost: acelaşi număr de parlamentari şi senatori, puşi încheltuială specială, chiar dacă s-au votat să fie mai puțini, dar nimeni nu ține cont de ce-i statutar, constițional, cu toate că e un stat paralel în stat, un motiv fără noimă, fuşareală, o ducere în erore, o jonglerie, iluzionism de uită: alba-neagra şi pe asta dau vina mamei prostiei, care în permanență, veşnic, e gravidă, că nu se dă cu soarele în noi, în electoratul cinstitei Românii, care pune umărul la greu şi soarele se vede doar din nori, că prietenul şi obrazul subțire, se ține cu cheltuială, deşi în pragul alegeror se vede doar nereguli, că-n nervozitate şi stres, suntem invadați de obtuzitate, cu extrema: multe nereguli şi sofocante mesaje populiste, care camunflează adevărul, realitatea crudă cu atmosferă mai puțin umană, mai întunecată social şi național, că suntem instrumentați de străini şi infestați, încețoşați de nefastul şi bolnavul infecțios şi contagios, râios, care nu-i cu ce ne-am dorit, cu atmosferă cu soare şi vreme mai bună, deşi soarele e văzut doar din nori, ca şi cum un necunoscut având un cuțit alarmant şi alertat ne atacă în strada pustie a Bucureşti-ului. Scriu pentru binele meu, fără multă mobilitate, deşi nemişcarea, îmi spuse Doda, Ghiță, e ca nunta fără lăutari şi se zgârcise tata şi mama Vergina, care avea vârsta Băbdiului, muntele Orpred, pe care răsculații Bobâlnei şi împrejurimilor: Oşorhel, Vâlcele, Antăş, Blidăreşti...Pustuța, Ciubăncuța, Ciubanca, Osoiu, Bezded..., c-aici țăranii nemulțumiți plini de confuzie se strânserăseră, se adunaseră să spargă în grofii unguri, că-i neîndreptățeau necistit punându-i la clacă pe pământurile furate tot de la aceşti muncitori-agricutori, români. Mă exprim deosebit, ca de obicei, diferit, cu şanse, profesional, în asamblu cu ideei noi, că-mi am eu comportamentul meu aparte, comportament de a merge mai departe fără să greşesc, având reuşită, credință şi speranță... nestingherit. Ai dreptate n-am pe figură nici o mască, deşi nu amestec ingreniente: artificii şi de figurații, prin mine natură se revigorează înlăturând ce ne-a înhibat, că acuma deabia dau mugurii în floare şi ca civil trebuie să fiu domn bine, cum zicea profesorul Haplea, un Hoholeu, mapeț, în liceu, la ŞIMLEU, pe Simion Bărnuțiu nr.1, că beta caroten, vitamina A, şi fierul e contra Anemiei, că pehaşul crescut absoarbe fierul... şi-n organism e un fenomenal benefic, o siguranță, un arajament serios cu petringel, mărar, urzică, şalată, că hormonii femenini dau frumusețe, ştia Vica, în propria tandrețe, primăvară, avându-şi propria siluetă, ca cățelul lui Pavlov e cu nişte dependențe..., care țin ca supa de foame. (Tu contrar ce aştepți verde,încântat, dezinteresat de la natură ca super, performantă ofertă, în minunat, chiar nu observi, că eşti obosit de rutină? Iese întodeauna ce-ți doreşti? ori când ai avut scarlatină în copilărie, şi nu mai eşti în largul tău, în pielea ta, şi atunci: cum făcând bine, bine s-aştepți în destinația finală, chiar dacă scrii, având curaj tabu, cât toată țara? Tu simți nişte chestii, că eşti sentimental implicat alături de Vica, care nu juca teatru în greul ei. Nu avea parte de lux alături de mine, că eu abuzam de bunătatea ei, c-avea ea greutățiile ei şi eu n-avem cum să facem bine celuilat, că eram necioplit, dar sincer, muncitor şi nu ştiam decât că ea mă iubeşte, ea ducea pe picioare propria dezamăgire având strategiile ei şi eu puteam fi o împlinire/ neâmplinire, a ei (şi ce să constat, că nu-s în regulă, că nu-s ce trebuie? şi cum să îndrept depresia, impresia proastă, chiar şi gura vorbind singură? cum să mi-o tratez, calculat, să-mi tratez decepția, că viața avea sens, convins, că nu eu nu pot, dar ea cea care poate, că ea are voință, potențial, după ce a născut-o pe Daria, că ştia că tranşantă viața nu e uşoară şi ea învățându-mă cum să răzbesc, chiar eu se lecuise şi ştia cum să învăț să mă adaptez, să mă bucur maleiabil, ca să şi să ies din cochilie, din starea de deprimat, că vinea unul şi altul să mă prostească, printre ei chiar colegul,  că m-am înhămat la prea mare greu însurându-mă, de fapt măritându-mă, că la Vica eram pe poale, venit ca ginere, dar nu-mi mai trăiau socrii, însă îmi trăia Vica cu Vica şi o vorbeau destui de rău, deşi avea trei copiii şi era un mister, prostirea mea după unii ca găunii, însă pisolăgeala era de multe feluri: grea, nesuferită şi traiul nu-mi era floare la ureche, aşa, că: cum să încerc altcum, altceva, pentru a ieşi biruitor, cum mi-am imaginat? Experența, îmi era o premiră, o luptă continuă cu sine şi era un război, un greu, dar şi o răbdare, un pact de pace, că era şi dragostea cu planurile ei, cu dragoste de viață şi vorba aia eu nu eram un expert şi nici atât artist vestit şi iubit, la noi nefiind câinii cu covrigi în coadă, dar e mare petrecerea în marea trecere). Spui totul cu francheță, cu o dragoste, dragoste desigur are planurile ei şi-mi dai ce se cuvine: vorbe, vorbe şi contează tupeul, dumnezeul, că verbele  adună binele, un suflu cu optimism şi bonus de viață în respiro exprimarea ta are frumuseță şi cinste, prezență de spirit şi e: divină, plină de eu, de un sincer, de un divin cu senin, ideal național, prin componentă şi destin aducând un plus, sfat bun şi de caracter, un rar sub cer senin, cazanie ce o cântă să încânte țăranii pe la vatra lor, că iai şi tu în calcul binele tradițional, chiar dacă apele-s uneori sunt tulburi (şi de ce? pentru'că binele e în noi şi iubire, Dumnezeu e). Vorbele tale, verbe-proverbe, îmi dau drept la existență cu înfățişare ce o am neaoş-românească, omenească, de fapt, că lupt să exist.

     - Iubit Sufet, Dau un micut semn: Am parcurs razand-plangand dialogul, simtit din plin monologul si am impartasit: Autentic, Divin, Suferinta, sacrificiu, empatie, istetime, informare,cultura, bunatate, revolta, deznadejde, urlet, poezie, profunzime, franchete, adevar, o ura viscerala pentru minciuna si rau, limbaj in culoare. Gasesc o adevarata exploziva enciclopedie !! Cineva, acolo, sus, te iubeste, inspira si iti dezleaga mintea! Si eu te iubesc! Voi continua … Cateva insignifiante detalii de greseli tipografice: pagina 12 Fara atata socoata vers final apropiat in loc de apopiat pagina 13 debut: Dumnezeu nu Dumnezeo (decat daca este o personala denumire, in acceptiunea autorului.., pagina 14 Ofrande si nu Orfande; Căsătoriți și nu căsătoriti, pagina 17 Nu crezi politica.. apare vers dublu, pag 23 spre final, dezmierdat in loc de dezmerdat (doar daca nu este, cum se spune frantuzit ,, scos din rahat.. si dezmiardă in loc de dezmearda, pg 25 franchețe in loc de fancrețe, 302 vers final drumu-ți nu dumu-ți, 307 experiență nu experență.

     - Mulțumesc. În Sâmpetru-Almaş, Sălaj, există provincial, arharic există salutul arhaic: De Dumnezo bine, dar ai dreptate s-au strecurat greşeli de tehnoredactare ai dreptate ca măsură a binelui (eu scriu doar pe telefon şi chiar dacă n-ar fi aşa, cine dragă ostenind, munceşte, dar şi greşeşte, se zice chiar în Biblia vieții şi tinereții, nu-i aşa? Tu ai şi multă bună-voință şi bună-cuvință şi e O.k., că eşti cinstită față de un țăran:  Pavel, om care ca Budule a Taichi, a lui Slavici n-are şcoli înalte, ci masiv tu ai  demnitate, că există o vorbă: sunt cercuri concentrice în apa cu-n tot mai larg, când se aruncă cu piatra în baltă, că există o inerție şi o nobleță a primenirii, a dinamicului, a viului: mişcarea irezistibilă, esențială, sănătoasă, ce ne tulbură, existența, mişcarea  undelor care se sparg şi propagă, basma curată creativă, c-ai tu un cer înstelat în suflet, o certitudine şi o perspectivă dumnezăiască şi eşti o realitate şi o artă: cu drept de a fi iubire, tu fiind ca ceilalți: candidată între candidați, candidată la fericire, întru dreptul la înviere, că visul meu să devină realitate, Patrie limba română, un paradis. Mulțumesc sincer. Doamne ajută! Cu bine!

     - Eu nu mi-as pierde vremea cu critica puierila/pierde vara si derut de la insemnatea mesajului. Astea sunt  scuze si argumente de clasa a doua. Tara arde iar baba se piaptana. Ce..., are el certificatul de nastere a lui Dumnezeu ca sa-ti spuna cum se silabiseste. Ce apucatura de securist! Intreaba-l cu ce deget se scarpina? Tu esti un artist si scrii cum simti, ca la tine in sat (ori ii spui ca iti pare rau ca la-i ranit in orgoliu intelectual si ca o sa fii mai atent pe viitor.)

     - Cum să fac? Eu, dar nici telefonu nu ştie ce-i de făcut? Ce-i drept, echilibru, în multele posibilități şi şmecherii, că se desfințează o şansă şi nu-s mulțumit, chiar dăcă românii convingător au talent (au temperatura normală, deşi bani mulți înseamnă o greutate, multe griji, că nu banii aduc fericirea, dar cum tu eşti foarte activ, ce-i cu schimbarea dacă nu se îndreaptă insistent lucrurile ca să nu vedem soarele doar dintre nori? Avem nevoie de o inimă bună? însă cine ne face implantul? vom rezista la medicație? Ce calculează statul român? ce se are în vedere legat de canabis? Ce se acceptă recreativ impresionant? La ce-i nevoaie se ne spurcăm: drogându-ne? sintagma e în mod repetat, dar unde-i confortul prin abatere de la bine? Vica de unde e îmi dă energie, o putere distinctă, deosebită şi ai dreptate, dar ce poți dacă sufletul se simte măgulit de alint, că există o vorbă fără să faci blaturi, nu cumva ucizi visul de aur, c-aşa cum spune filozoful iluminust David Hume (ideea trăsnită a acestui om fabulos şi clasic o bijuterie):

-"Frumusețea lucrurilor există în sufletul celui care le admiră", că: "cauzele şi efectele nu pot fi descoperite în rațiune, ci prin experență" (apropo: nu tu ziceai, că academecii îşi apără propriile înterese vizibile calaie- grămadă, colac peste pupăză cu fes, dar hai să ne bucurăm la vorbele încurajatoare a lui Radu Gyr, un special a națiunii, afacere a noastră cu-n natural cu arderi şi intesitate, că doar cu optimism ținem vieții piept:

-"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,

şi nici ochii-n lacrimi ți-s,

adevărate înfrângeri

sunt renunțările la vis."

     - SUPERB! O chestie care imi place la tine si nu am mai intalnit-o la nimeni este folosirea semnelor de punctuatie in timpul mersului, adica exclamare sau intrebarii. E o  inbunatatire a scrierii radicale.

     - Am scris realist, în vremea unei trăiri nevinovate, c-aşa înțelegeam fobia epocii de aur comunistă, dând şut, în noul mod, model, peste care s-a călcat înebunit crezându-i dintr-o grădină botanică cu mult fain şi imaginea noastră ìn multa culoare şi spectaculos a lui bine ai venit, că se vroia şi socialismul-comunist un artist şi-n acest freamăt de codru, cum Eminescu în regumul capitalist a trăit ca albitru, trăgând invincibil sforile, eu vând cu orice preț să fiu om, chiar dacă Bucureştiul generației de aur fură pe fraeri, cum zice un Hagi... omenesc al fotbalui, că simte că are o şansă să îmbrace cămaşa fericirii şi auto-mulțumirii cu aşezare a lucrului cu vis devenit prin tine, Ben, om în formă, devenit realitate, redându-mă omenirii ca Mesie a iubirii cu toate nebuniile, rebeliunile unor chestiuni, că-mi veni spontan, caudin şi am scris un omagiu lui Lenin şi orânduirii prost înțelese, cum e şi acuma democrația a cărui strategie ar trebui respectată, că degeaba se umblă cu populisme, dar revenind la oile noastre, omagiul, care-l public în revista şcolară Mugurii Silvaniei fără să fiu împins de cineva din spate sau premiat pentru munca cinstită trebuind în spirit liber munca trebuie plătită, un motiv în plus de bucurie, dar de ce să nu vă arăt cum am fost inspirat şi ideal apreciat la Şimleu de prof Florica Opriş, prof.Pop Florica şi Mihalifolvi, că şerpoica, scorpia, sunt acasă, de fapt sunt amândouă cu timp frumos şi ispită ațâțătoare:

CENTENARUL NAŞTERII LUI V.I.LENIN

SALUT, PĂRINTE AL NOULUI DRUM

Din nimbul ceeului senin în bune intenții

s-a plămădit benefic focul aşteptat,

Destinul,

Chemarea,

Descătuşarea.

În tăcerea de plumb cu aplomb:

Aură de primăvară şi nimb

Vocea de bronz,

Un roz a visului roz,

Raze de soare să țeasă,

în izvoare o nouă schimbare,

Ca să nu se mai aacundă gozul sub covoare,

Că vocea de bronz să rasună blând,

fierbinte despre viitor surâzând în sânge

Că legea-i lege, nu tocmeală,

Ci şcoala iubire pe verticală

De pace, de belşug pentru lumea totală, mindială, avântată în experențe de neuitat.

1917-

Stindard fâlfâind în nouă istorie,

Din omenie şi de Românie:

Cătuşe zdrobite pentru zile mai fericite,

Lineşte,

Zâmbet de cometă pulsând...

Pentru a-ți simți pulsul şi inima pulsând cu potriveală...

Salut-

Părinte al noului drum !

P.S.Observi ce naiv eram,

în raiul unde trăiam,

că încă, cât mai trăiesc omenesc,

am propriul firesc, dragule Ben:

dar incredibil dar din dar, adevărat rai,

în firesc dumnezăiesc de Românie-ciocârle:

Ion şi Marie trăind mult şi bine pe propria glie,

glie cu națiune fericită prinzând firul de plai: dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor plan cu plan:

cu izvor prosper de viitor, că izbind ziua-n an, viitorul îl mâncăm pe pâine,

că pe veci îl am şuhan năzdrăvan

râs suprem a ce convingem, că suntem ungând cu suflet în suprem

făcând din noapte zi întru drept de a fi,

pentru bine să lupt, de fapt,

în salt calitativ perspectiv creativ.

Cu ce ne mândrim dacă nu cu ce avem în inimă pentru a fi pe bune, cu ce avem în inimă: lumina, siguranța, conştiința şi radicalul vueții-orizontala pe verticala lumii reale, cu tot ce-i mai bun, în noi, totul începând cu mine, cu a cea cunoaştere de sine, cum zice profesionist însuşi marele Eminescu, cu viață sănătoasă, frumoasă, pentru o viață sănătoasă, ca să ne mergă generos, cât mai bine, chiar dacă minciuna unora e capitală, e prostie şi hoție, mizerie umană, că-s doar de scandal, lipsiți de politicos şi de prețuire față de ce-i autentic şi valoros: omenesc românesc. Ce trăim adhoc are o logică ori sunt o conspirație internațională, că şi-n imunizare există în chiar tot un ştiințific sau e doar o aproximare? ce poate virusa, ce pot provoca un focar de boală, de epidemie, care duce în deluzoriu? Cu ce ne justificăm drama, comicăria? Ce picătură umple cu amar paharul? Ce tulpină dă cu parul ținându-te bou la poarta nouă în fața cu rota-virus tratând rău copilul? Dovoda e răsfățul, care e reglementarea? Ce-i esență în esența Hristos social-umană? Cine îşi asumă uman malpraxisul? Vaccinurile chiar sunt eficiente, că experții au verificat cauza decesului, dar nu sunt din cauza acțiunilor adverse a vaccinurilor, nici nu e o degradare din cauza vaccinului, susține un pediatru-specialist, a un "ce" inspirată de natură, răcorindu-te cu răcoare de România, în dificulul existent de şah-mat al aurului cenuşiu strecurat impecabil mai mult de cât crezi (mă sâcăie: de ce nu suntem pregătiți să înfruntăm răul? Necunoscându-ne îndeajuns în durere, în auleu şi tulai, aiasta e hiba, că nu te distrezi zi de zi în plinul de viață, că nu-i socializare umană cu respect, dragoste ca să dăinuie, cu ce-i în casa omului domestic restructurat de adevăr cu simitrie, ca aerul ce-l respirăm ozonat din buchetul vieții la mai mare, cu tot ce vrei şi e noroc în viață, în regulă, cu tot ce-i mai frumos, sensibilizat de durere şi de omenie, care îmi dă putere să mă gândesc la Vica permanent lipsindu-mi, simțind-o ca ce vreau în viață, ca suflețel fain-făinel, gata să mă încânte şi să mă câştige, în verdele de albastru a ei. Scrisul mă face invincibil şi-mi câştig o reputație, cu o reparație capitală, totală, că doar mâine nu-i poimine, cum zice o vorbă, zice Cove, că colțul ierbii iar încolțeşte şi cuțu, Grivei, iar mârăieşte la mămăligă, ca un zombi, ce vrei? în Bucureşti la Mărțişor, îl latră în alertă, pe zăpăcitul Zdreanță, un Zoro, dedat la ouă ciordite direct din cuibar, de sub cloşca înfuriată atenționându-l pe maistru aurar de cuvânt, al cuvântului, Arghezi.

Pavele, Țăranul meu Iubit!

Mă ierți că am uitat să spun  Dumnezeu s-o odihnească pe Vica!

Acolo unde e, e doar Frumos și Bun!

De Dumnezo bine!

Frumos şi bun!

de Cristina-Marina Murgea

Era frumos şi era bun

între cei buni, frumoşi la gând!

Când îṭi vorbea cu glasul blând,

vorbele-n inimă simțeai cum se pun!

Când îl priveai, uitai de plâns

Şi ochii ascultai ce-ṭi spun!

Erai  frumos învăluit şi bun!

Nimic nu ȋți părea constrâns!

Gândeai! Gândul nu era strâns,

Ci liber şi frumos de bun!

Gândurile-astea, eu le-adun

Şi de frumos mă las pătruns!

Când îṭi zâmbea plăcut, firesc,

farmecul fin te cuprindea uşor!

Cu acest zâmbet, nu mă tem să mor!

Iubire e, în freamăt îngeresc!

Când a luat a cerului ‘nalt drum,

Deşi hulit, frumosul ne-a lăsat! Bun,

dar căutat-au mulṭi până acum

ca să găseasc-acel frumos şi bun!

De-ar fi frumosul doar ceva comun,

cei ce trăiesc, cei ce-ntr-o zi apun

şi-ar umple sufletele cu-acest Dar Bun!

Lumea ar avea doar frumos şi bun..!

Nu ştiu, poate că sunt nebun

când versuri de frumos şi bun compun!

În suflet eu, mereu, îmi propun

..să văd ce e frumos şi bun,

să fiu frumos şi  să fiu bun!

Cine-i Cristina-Mariana Mur... ? Tu... (ce să fac, te întreb absurd absolut de aură şi nimb, fără nici un gând trecut peste gard la leu şi leopard, deşi exagerând se poate întâmpla orice, că hazardul te sâpnzură cu ciucurii brâului de toarta inelului, că stăpânului inelelor...? Nu fac ce vreau? Nu-s deprimat, disperat, dar pentru ce să-mi iau inima în dinți, dar trebuie să înțeleg, că ceva, mă inspiră, când un impuls de primăvară adie..., deşi eu nu visez la cai verzi pe păreți, că-s trecut de cele bune (vremea m-a vremuit, nu mă mai iau cu viața în piept, ca bărbat, că-mi trecuse vremea, m-a vremuit, mă îndoaie îndit, că mi-s trecut, ca bureții usturoi, sunt în meno-pauză? şi care-i socoteala ecuație, la ce să fac scandal, că plouă cu soare, cu rodie? dar pentru ce mai poate fi viață adevărată, vis a româncelor care se dau în spectacol cu gustul pasiunii, fructul ăla afrosidiac, cu irezistibilul lor, ştii din ce tu mai muşti cu poftă, ştii tu ce poftă de viață ai pentru mărul pădureț, interzis în paradis, că la asta şi atât doar le duce mintea pe femei? Mă întreb: ce ai de gând, că trufanda masculină nu mai sunt, nu mai sunt cu pulicilină administrat intra pizdină, asta -i o provocare, o nebunie senzațională, deşi nu-i de nasul meu ori am luat-o ca o echipă de şoc, cu cicălele, pisălogeală, inspirație, cu terorism,  am luat-o razna şi bat câmpii?

     - Nu o cunosc. A aparut ca raspuns la audiorecitarea “Cine-i de vina”, mi-a trimis o poezie, am publicat-o si asa ea a dat peste tine, la mine pe blog citindu-te. Habar nu am! Va descurcati ca sunteti poeti.

- SEROTININA: HORMONUL ŞI CUVÂNTUL-FERICIREA

La mine-n brață, Vica era o dulceață palpitantă,

pentru unul ca mine: cu diabet şi poet,

Era în detaliu de suflet, un concret:

era frapantă şi crocantă, entuziastă şi cu artă,

forte sexy, pe ce-a dreptă,

mă da pe spate,

dintr-o lovitură zmăoaica, dobora şapte,

în luptă dreaptă, luptă, că năuca e: zee-femeie,

era simetrie şi de omenie,

c-avea un plus de Iisus,

avea serotinina un bonus,

ce domină grădina cu albina:

hormonul şi cuvântul,

care-i da adevărul, avântul.

Omul de calitate, Ionuț Țene, fiu a lui A.Florin Țena, cu calități nețărmurite de nestemate şi de istoric pragmatic, că dezgroapă vertabil: adevăruri, care-mi trzesc în minte şi mie, paşi alți paşi din imemorialul, din istoria trecutului satului Sâmpetru-Almaşului, Sfânt Petru cu răchiți, Corbu după vechea aşezare a vetrei arhaice şi autentice a satului, aflat pe altă vatră de Dumbravă minunată autohnă cu iz omenesc străvechi de vin vechi, din prescură şi slujbă, liturghie în spice cu mioare pe răzoare cu biserici şi temeteauă şi țințirimuri, ca la carte prin tradiții şi obiceie câte bordeie cu tot atâtea obiceie naționale etnografice şi folclorice specifice, unice şi originale, inedite, bine conservate, păstrate şi promovate pentru eternitate, viitoare realitate: cu utilitate şi durabilitate, în omenească, distinctă, personalitate neglobalizată, europenizată cu deschidere la univrsalitate . Dar ce zic? Revoluția paşoptistă de la 1848, ne spune istoric Țene este începută de someşenii clujeni, lucru omis până-n prezent din ambiții necunoscute ori chiar din neştiință, dar ce-i nemaipomenit? nu-i făcută, necunoscută, că într-o zi fapta în adevărul ei, e descoperită şi miezul de pâine e dulce în vorbă ce mult aduce, doină de Românie, eu din tine nicăieri, pe nicăieri, nu m-aş duce. Ce consemnează Ionuț Țene, plin de sine şi stare de bine, cu binele propriu al documentării şi a cunoşterii sârguincioase, întortochiată şi adăpată la izvorul istoriei, adevărului, a soarelui brav şi nepărtinitor şi dezinteresat cu bunătate şi pentru mine, ca atare ce-mi dezvăluie cu omenie şi dimensiune, cu înțelpciune, mă scoate din suspiciune, din întunecime la culme-înălțime, la rugăciune, corolă minuni pâine, ca lumina către viitor lin să ne lumine cu pace, sare-soare şi pâine, trase laudă de zestre-n mâine (deci, fiul lui A.Florin Țene spune răspicat, adevărat:

-"Revoluția paşopristă: dreptate şi frăție, în 1848 a început-o someşenii la Cluj, chiar şi-n Sâmpetru-Almaşului sub atrocitățile acelor vremuri tulburi de revoltă grofii unguri dând foc bisericii din sat, ei disputându -şi la joc de cărți, chefuind, în beții cu pariuri deşarte şi zaruri fariseic aruncate, sâmpetrenii pierzându-şi averile voevodale, pământurile de drept a localnicilor fiind furate imperial, regal austro-ungar, scrie emeritul învățător, Groza Teodor, cu mintea lui ageră. După cele întâmplate cu rispirea, arderea, mistuirea bisericii sătenii harnici, meşteri destoinci, aduc în  vatra satului biserica construită în Purcăreț, pe valea Strâmbei, ridicată în locul stejarului în care atârnase clopotul, cu care anunțaseră retragerea tătarilor pe la1242. Țene franc spune cu înțelpciune şi adevăr, că nu moldovenii la Iaşi cu moderatul principe Sturza, nu muntenii la Izlaz sau transilvănenii în Câmpia Libertății la Blaj, unde s-a cântat uriaş în băi de mulțime, s-a cântat poezia: Numai una, a lui George Coşbuc, au cântat-o cu suflet ca pe un imn național, cum ne zice profesorul de la Ciucea, Coldea Marin, ne zice cald, nu-i aşa? ne zice la Bistrița în anul doi (s-a cântat cu entuziasm patriotic făcându-l  chiar pe George Coşbuc să plângă în hote, să lăcrimeze, emoționat de bucurie, pentru propia-i glorie poetică, care au unit poporenii, neamul, națiunea fericită, cu țara, pentru o țară cu viață mai bună, cântând şi descântând, prin testament, viitorimii şi Avram Iancu, străbunicul lui bunica, Nastasia, fata lui Mitru şi Onița Iancu, din Dragu.

     - Emotionant reportajul! „Un poet rătăcit - Nina Cassian: Ne povestește despre iubirile trecute și cele care au trădat-o!”    Toti am cunoscut si interpretat comunismul in felul si din curtea noastra. Vezi ea a iubit comunismul insa la urat pe Ceausescu pentru ca a fost chinuita de sistem. Eu nefiind chinuit am plans la executarea lui pentru ca a fost executat un taran naiv care si-a iubit tara in felul lui iar limbajul de lemn pentru care e acuzat poporul este defapt credinta in patrie si natiune declarate peltic insa sustinute de toti. Capitalismul si nici democratia nu s-au dovedit mai adevarate, ne-au dezamagit. Iata ca insfarsit au sosit americanii mult asteptati insa cei de azi sunt mascati. Istoria se repeta insa dragostea de limba ramane eterna.

     - Se tot spune trâmbițat, ca o gură de oxigen:

-"Românul s-a născut poet, cu lumina în sânge, pur sânge, în veşnicia satului, sugând din sânul veşniciei, răbdător, talant nativ. "(joc eu însă la două capete? Ce ştiu pe surse? cu ce dacă nu oful încântăm adunâdu-mă de drumurile, în oful, patriei, inspirat? Bate fierul până-i cald. Am strategile social-umane, de om între oameni ca om pentru oameni, ca totul să fie în regulă şi nu cu tristă faimă? Musafirul putând fiind intrus şi incognito pe nepusă mare, deşi masa omeniei Brâncuşi mai are scaun de odină şi pentru ospăț, nu-i aşa, la noi fiind larg de omenie, un crez social-uman al binelui? Timpului lăsându-i timp: timp a rezolvării, când nu se are un ascuns, un mister şi cina cea de taină ne aşteaptă pe neaşteptate, în sărut şi fericire fără prejudecăți, făra rasism, fără discriminare, existând dragoste şi responasbilități, că la noi nu se lasă pe cel de alături, vrăjmaşul, în conul de umbră şi în viață sumbră, anti-socială, că nu batem pasul pe loc în principii de Biblii, a carții cărților). Greu înghițesc străinii de neam arta şi artistul, un inegalabil al impecabilului omenesc prin artistic-ancestral, astral național realist-altruit.

IMDULGENȚĂ

Femeia din două vorbe

te face tere-pere, verbe-proverbe,

dar n-aş vrea fără har,

să n-am habar,

cum nu vreau să par,

ca băiat bun, dar picat din lună,

în posibil, incredibil,

îmi cânt în strună,

cu Vica nevastă îngăduitoare,

indulgentă, împăciuitoare

şi bună,

cu bună-cuvință

şl cu bună-voință.

Cum să mă solicit cu forță, dar având echilibru, ca să am o stare bună oportună, propice şi optimă, fiziologică reglată, cumpănită importată şi să te simți bine şi stând pe telefon cu ruterul deschis, deşi unii învinuiesc a nu fi sublim să stai perea aproape, dar tu cu ziua plină vezi-ți de munca şi nu te gândi la prostioare, că nimic nu te doboră din neam şi de la țâțăna de țară şi-n ce faci găseşte-ți o bucurie şi trăieşte-ți viața cu sentimente arătându-te spectaculos, bucuros, cu veşnice surprize ce ți-le faci, ca o hrănire a unui copil la sân de femeie, nexistând în tine cod roşu de poveste lui  cocoşu roşu şi nemulțumit, de act reflex de apărare tu imun fiind contra a ce-ți face rău combătând nocivul prin efectul de auto-apărare instictuală prin beneficul ce există în tine ca protecție creindu-ți un confort, esențial, de zi frumoasă, numai bine, Ben, vrând celorlați inspirat bine, un tonic şi o auto-terapie pentru tine, un eco şi bio, sănătos, în tine existând chimia şi alchimia, stări de bine, a ce ni se cuvine prin adaptare şi cu naturalul existent cu savoare şi aromă în om domolind culorile de nelinişte, că tu normal eşti pe cale naturală implicat inspirat pentru bine, ca să fie bine, fără nici o greşală, fără resticție, că nu-ți dai în cap cu oala şi culmea cu firma de om, că eşti responsabil şi nobil, la calitate maximă cu sistemul nervos neplictisit, ci din belşug relaxat, fii cu ochii pe mine, în acest deliciu cu drept de a fi numărul 1, că omul trebuie să fie om şi nu sălbăticiune fără înțelepciune şi asta, scrisul, să fie artă ce o mânci cu ochii, fără a fi contraxt, ci un desăvârşit de spectacol a vieții, o magie şi energie pro-frumos, în tot prin tine, ca om, existând adevăr şi armonie, serotinina şi asta că tu echilibrezi totul cu multă moderație, mult soare şi căldură de uman şi social, căldură de om, credo de om laborios, ca să nu existe rău pentru om, că facem bine fără să ne complicăm, că nu e complicat, că răului  i-ai pus frâu, deşi excepția cofirmă regula, un omega, mega în a bucura pe ceilalți, că e normal să fii aproape de semeni contând fiecare secundă, ca un zâmbet a lui Vica, o Mona Lisa Da Vinci, Gocondă într-o lume plină de posibilități pentru a trăi incomod, înghesuit, ci iubind ce e bun cu bun, fără a te plictisi de rutină, spărgând cu surprize plăcute rutina. Prestigiosul Gabriel Gracìa Márquez în ansamblu cu mult fler, tupeu şi caracter, cu spirit liber, redă o cronică de ansamblu a familiei columbeză ori din Gambia, cu-n parfum îngrămădit de viață, a unei curiozități şi drept precar bine gestionat, bine narat, cu drept de a fi cu ambianța şi atmosfera sătescă mai puțin adaptată civilizației, cu național, specifice Americii de sud, care te străbate cu viul fierului înroşit ori cu potricală, când gospodarul sâmpetrean îşi face semnul, robojul cunoşterii proprietății pe obrajii meilor debia fătați şi intrați în averea lui personală, induviduală şi particulară, ca să-şi recunoască proprietatea, iosagul, când se alegeau toamna pentru iernat şi îşi făceau semnul recunoşterii, aiasta făceau primăvara înainte de împreunat, când se făcea măsurişul laptelui, o tradiție, oile ducându-se la păşunat, la vărat, în hotar (autorul amintit, mă surprinde prin amalgamul ciudat de amănunte şi contraxte, care ilustrează traiul, clocotul vieții şi în cartea: "Cien  años de solidad, Un veac de singurătate" e, un succes, un nemaipomenit, un infaibil, un crez social-uman, că însuşi autorul Gabriel Graçìa Márquez a dus, a trăit o viață grea şi agitată în Macondo (ştiu vezi bine, că s-a născut în 1928 la Aracataca, sat columbian), un capăt de lume, pentru noi românii rămaşi pe meleagurile noastre, pe plaiurile de acasă, plaiuri cu ierburi înfloritoare, păscute de vite, cai, capre, de oi şi mioare, şi miei pe care zeul Pann le caută mângâitor mugurul cornos aproape să țâşnească de sub pielea capului isteț şi frumos-zurliu; autorul acelor cărți capodoper universale: Frunzişul, Colonelului n-are cine să-i scrie, Funerariile mamei mari, Ora fatală, precum şi Parfum de Gambia citit foiileton, în Suplimetul literar artistic Scânteia Tineretului, în anii de şcoală la Bistrița, deci Márquez, n-a dus-o uşor exercitând diverse îndeletniciri, munci şi profesii, chiar şi munci manuale, ca tu, Ben Todică, în "cultura a două lumi,"fără să te plângi de greutate şi de răspunderea ce ți-o asumi sustenabil cu subiect şi predicat, infinit în absolutul iubirii apropiat de obiect. Unii cred că între străini se întâmplă minuni, opresiuni, deşi e o zonă minată, ni viața, care se tot îngustează, că bătrânețea e aspră, o întâlinire nouă cu noi înşine în plin de înțelepciune, maturitate, dar cu frică de întunecime, că ne ieşim din înălțime şi profunzime ne ieşim din mână, din impecabil, cu îndemână, din distracția de copil naiv, deşi suntem avansați în putreziciune şi neputință, micime, minimlizare, fizică şi într-o pustiire de Vica, care fără voia ei s-a teleportat, transferat, universal în altă dimensiune a naturii “umană”, cum arată şi Mircea Danelic în Vânătoare de vulpi şi Senator de melci, cu gânduri, care străbate lumea şi dacă este un dincolo de îndoială, un anti-glonț, un cool a Celor trei voinici români, în neoprit, că râde hârb de oală spartă, ciocanul de nicovală, om de om şi râde dracul de toți, cum zice Mitică Popescu care-ți aruncă lături, hâlbe-n cap, ca multi-vitamine de natură social-umană, din bucătaria lumii, care normal se vrea, să se fie bună, indiferent cum şi dincotro bate vântul, stresul, care te calcă poluant, cu zgomot, pe nervi, că ceva ne otrăveşte viața şi aşa sancționată că are sau nu autorizație, o legalizare a existenței, circ şi comedie umană pe pâine, deşi Dumnezeu nu dă cu piatra, nu dă cu parul. Scriu dir. radio-Cluj Florin Zaherescu, am o părere bună legat de emisiunea Cruda realitate, emisiune cu succes la auditoriu (i-oi fi scris: "pescuiți pe acoperiş/pe mirişte, pe acoperiş peziş-găpriş nu se şti cum a uracat sus pe acopiriş vaca/tarul ca să pască iarba crescută şi ea unde nu trebuie, a crescut social aiurea în tranvai în realitatea umană românească, ca un clenci a lui Clenciu caricaturist ca renumitul Popas, că cineva în loc de creier: materie cenuşie, aur cenuşiu, are cenuşă/tărâțe, în care dacă ai mestecat-o cu diamante, sabotezi hrănirea animalelor, le maltratezi, săfrâmându-le măselile, dinții, dantura... mirând şi pe Pop Liviu  a Molelui din Ciubanca, secretar la Primărie la Recea-Cristur, cel care m-a cununat cu Vica, primarul Pop Liviu, Piticul, Ochiul-Boului, e din Panticeu fost contabil la C.A.P., ager şi veşnic, cu fratele lui Octavian oficiantul sanitar, deci cu fratesu-su, lui Octavian şi a lui Luțu: Cristea Nicolae de-a Lupului, casier mai mult primarul e pe teren, pe sate, într-o continuă festivitate cu horincă, cu palincă obținută, prin fierberea de două ori a prunelor fermentate, în prima fierbere obținându-se doar țuslă, țuică, rachiu, numindu-se după a doua fierbere când taria are peste 53 grade, ca atare nu primarul, ci secretarul, notarul, cibăncanul de-a Moalelui, mă cunună oficial, cu Vica la Recea -Cristur, în localul Consiliului Popular, în 1977(prin luna septembrie, înainte Vica înaintându-şi divorțarea de la Tibunalul, Judecătoria, din Dej, divorțul de Tudorel Celemen din Urişor, tatăl legitim a celor trei muşchetari (Marius, Mihaela-Ştefania şi Teodor-Flaviu Celemen). Uneori o poți nimeri ca musca în lapte, că te mai bagi şi unde nu-ți fierbe oala şi te mai miri, că advocatul nebăgat merită un câca, că lucru bun aşteaptă cur, cum zice deşteaptă Vica, cu sinceritate neaoşă, țărească, care nu curăță nimănui ouă, că ce are-n guşă are şi-n căpuşă, fiind dintr-o bucată, ca om, o mare doamnă, de fapt: om între oameni, anume chiar pentru oameni şi încă ce om cu lapte-n țâță şi zdrob de sare în spinare! ştiind cu mintea, mintiuca, ei: până să ajungi la Dumnezeu te omoară sfinții, că-i birocratismul lor cu statut special legiferat ca ei să n-ajungă, Doamne fereşti, după gratii şi după sârmă ghimpată, dar hai să vorbim...? însă, care-i partea frumoasă a lucrurilor, ca să nu minți şi să nu pari dus cu pluta!? în tot peste toate şi peste tot cu tiate, fiind nădejdea cu poezia ei? în cazul meu: Vica!? (că-s nepot şi a lui Puşcaş Teodor, de a lui Horlău şi ea Mânzat Ludovica, "Păstaia", fata lui Ionaşu Horjului, aşa că: cum poți mai fi, tu Pavel, mai breaz ca alți novici, ucenici-apostoli, de a lui Hristos?!

     - Dragă PAVEL, Mulțumesc mult de filmul trimis, mi-a plăcut întradevăr, este plin de lumină și bune sfaturi creștinești! Pavele am avut probleme cu compiuterul meu zilele trecute, abia l-am pus pe picioare, deci să mă înțelegi de ce nu ți-am  putut răspunde de câteva zile. SĂ AI O ZI FRUMOASĂ! Ioan.

     - Prieten senior, Ioan Miclău, mă bucur, c-am reuşit să te bucur, cu acest om "omul lui Dumnezeu" Iustinian episcopul şi starețul maramureşan de la mănăstirea Rohia, prieten a protopopului profesor Dr. Pr. Mureşan Floare, cibăncan, veritabil suflet şi grai românesc, scriitor talentat, martir a închisorilor comuniste, despre câte ceva i-am mai scris lui Ben, chiar publicându-i pe blogul lui nişte poezii, nu prea multe. Când stai de vorbă cu tine în cursul, cu mers, a veții, nu-ți mai blestemi, huleşti, existența de poveşti, de prim ajutor, că nimănui nu faci bătăi de cap, că săpând groapa, că poți tu cădea în ea, dacă n-ai sufletul verde ca verdele naturii şi albastru, ca albastru cerului, că eşti o natură adevărată şi reală, cu soare, cu raze de soare, binecuvântare şi poezie, c-ai pe Dumnezeu, Dumnezeu a nemului, cu mult soare şi multă căldură de om, ca pe o bibleoteică Eminescu, la tine în casă: omenie, ospitalitate, un disponibil generos, un bine destinat dezinteresat celorlalți, dând lumină din lumină, suflet de om minunat, Ioan Miclău Gepianu, tu cu voința ta, cu ştiința ta şi bună-cuvința, dragoste şi dor, ții piept răului, ca să nu te spargă, atingă, că nu trebuie să nu te ia răul, valul batjocoritor peste picior, ca să ne domine firea, ca binele bine, să ne domine, că binele trebuie să ne unească, că doar el învinge prin cel, care râde la urmă mai bine, binele fiind miez fierbinte de pâine, de pace şi cu spirit liber prin omul-om, prin ce omul e om şi iubire, candidat la fericire. Servus, omule, măsură a lucrurilor, în meciul acesta fiindu-ne destul de greu, cu remiză sau şah-mat pe imensa tablă de şah al pământului, grădină a Edenului, a Maicii Domnului! Prietene, să prețuim prietenia, că Dumnezeu ne-a dăruit această trufanda, ca fruct a pasiunii, infinit apripiat: respect şi iubire, drept câştigat prin înviere, nemurire. Nimănui nu sparge talentul inima, dar încarcă sufletul şi mintea cu energie ca să mergi înainte către finală univrsală, genială. Voi suținându-mă, ca români cu talent, sunteți foarte tari, nişte țărani supremi şi fani-făneli, superiori, sănătoşi şi sincer încăpățânați, sănătoşi în bine! Piața e liberă, am văzut că mă suii în dealul Clujului, dealul Feleacului şi dealul Iancului şi văzui ce văzui, că piața-i liberă, dar dintr-un tiraj mic, de doar 50 de cărți, ce să vând, că n-am ce vinde, ce, prieteni? Muțumesc pentru înțelegere, că zău prin ce risipire moțăie statul de acuma, ca şi caii cu bola ursului (chestia-i ce va zice istoricul Lucian Boia, c-am folost conjucția: ca şi şi n-am teamă, că din cauza aiasta ca față de hulitul stat Ceauşescu, mai pentru omul pieri limba română, deşi pasărea pe ciripitul ei piere, dar de cultură depindem? Nu-i simplu de răspuns la întrebare, pur şi simu, nu-i aşa? deşi prin cultură se îndreaptă omenirea, e pe drumul bun a pâinii, a păcii şi muncii, cu razele soarelui în procesul de fotosinteză în frunză cu esență de rodă şi de grădină-lumină pentru roinda albină cu tântor şi regină, că ce eram şi eu fără Vica, regină-mi femenină (dar cum răspundem la ce-i obtuz şi înfrâneză viața, mersul şi dinamica, dialectica, ei? negație a negației, fără o înoire revoluționară, prosperă, dar: de speță falimentară? că tagma jefuitorilor sunt o apă şi un pământ, o afacere prostă din cauza "actualilor negospodari a-i țarii " ?). Tu mi-ai zis să scriu proză, că o să mai am mai bună priză la cititori, dovedind că-s o valore a stării de bine, că-s O.K., prin proză, prizator, voi fi motiv şi voi da motiv de sărbătore, "opera omnia", că voi scrie o istorie, nu doar a satului, ci...

Datorită ție cumsecade a Vasilica Grigoraş, Gerge Anca şi Dan Şalapa, au scris despre cartea scrisă de noi, cu splendoare, cu superb şi candoare întru rourare pentru înviorare şi împrospatare şi răsărit de soare de sfințire şi înviere naturală de înoire, în iubire, pe verticală de şcoală, de dincolo de şcoală florală, " că Dumnezeu ne poartă de grijă: în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Eu în 1965 dam examen de absolvire a clasei a -VIII-a fără să fi fost precedat examenul de simulare, o osteneală în plus şi inutilă, trebuind în aceeaşi vară examen de aditere în şcoala, care aveam s-o urmăm, pentru a ne forma ca profesie, prin care aveam să ne câştigăm existența concretizată, de mine, ca Tehnician veterinar eficient, util, că-mi asumam predictibil răspundere social-umană, dar acuma obraznicii şcolați, cum colorează viața, pentru ei în afară de drogare şi droguri, halcinante, tutun şi alcol, ce ştiu? ce cordonează răsunător, răspunzător, sustenabil, că față de ce îşi fac datoria şi îndatoria, vina fiind a părinților şi profesorilor? că n-au ei dascalii, apostolii lui Iisus: notă de promovare, Nota zero la purtare, că onoarea ne aşteptă, dar nu-s o prezență evidență profesională şi n-au nici viață spirituală şi dontologică, estetică şi etică a oamenulor cu credință şi nu cu fuşăreală, fiind folos şi: nu ponos, că-s pro-viață, pro, în alegerea vieții, în optatea binelui şi posperității. Erată: 0ptarea;examen de admitere,că acuma,însă nimic,nu vorbeşte de la sine că nu se stă în banca lor,n-au nici o grijă,ci indiferență, indolență,

nepăsare, indecență cu surle şi trâmbițe, şi necuvință,

că n-au pic de onoare-demnitate şi cinste cu seriozitate,

ca să nu fie cioclofrenderi, ciuli-buli:

buruiana-holbura,

ciuful şi batjocura,

că ce mâț plouat, ciuciulete, îmbrobodit,

din apartament o ieşit? tăind de pe listă, în bloc:

pula în loc de porc ?

că mistric se suie pe mimondoc,

dar mimondoc,

nu se poate sui pe mipistric.

Nu cumva mă exprim dur, ca Mircea Cărtărescu,

pentru'că şi eu sunt cutărerescu curtarescu,

un încrezut curat-murdar,

fără har ?!

Prin prosteasca exprimare dură-populară, cum şi Marin Preda inspirat scrie nişte bancuri cu porcăriu, în Cel mai iubit dintre pământeni, o capidoperă, deşi se preta a fi şi el şi, chiar era o somitate literară, dar scriind bolovănos, bolnăvicios, prostesc, eu sunt ca nimeni şi pe nucăieri, că: cum să nu ratez fiind un  rahat, un cacao, şi nu cu desăvârşire: un desăvârşit, în loc de altceva împuțit? Porcării. Am scris: Parafrazând fimul Călugărul antigloț, îmi cumpăr timp liber ori cădere liberă în penumbră, că n-am sărit peste propria umbră plină de gust şi aromă,  de artist irestibil, de adăpost grozav pentru mâine, că tu Ben eşti o academie de omenie: de Românie, eşti un om echilibrat, un român grozav, care-şi trăieşte clipa sub a lui Dumnezeu şi a lui Eminescu, aripă-Patrie Limba Română cu îndemână, ca să se ducă viața mai departe, că tu, eşti cel, care mi-a dat din propria iubire şi fericire: trăire, mi-a dat şi mie, că tu ca pasărea phonex zbori din cenuşă, ca noua mea şansă să existe: comoră rară, cazanie ce o cântă țăranii pe vatră iară şi iară, ca privigătoarea şi ciocârlia primăvară de primăvară, că până şi baliga îngraşă pământul, deci e bună la ceva, că dulce mult aduce având potențional național organic, oamenii buni, fiind nevăzuți ca aerul: oxigen şi ozon, un câştig al timpului, dacă smulgem, câştigăm timpului încredere, încrederea. Uneori poți fi nimeni, ca musca în lapte pe nicăieri, că te mai bagi şi unde nu-ți fierbe oala şi te mai miri, că advocatul nebăgat merită un câcat, că lucru bun aşteaptă cur, cum zice deşteaptă Vica, cum zice cu sinceritate neaoşă, țărăneşte, că ea nu curăță nimănui ouă, că ce are-n guşă are şi-n căpuşă, fiind dintr-o bucată, ca om, o mare doamnă, de fapt: om între oameni, om anume, chiar pentru oameni omul-om înfloare pentru rod ca un pom şi încă ce om e: cu lapte-n țâță şi zdrob de sare în spinare! ştiind cu mintea, mintiuca, ei: până să ajungi la Dumnezeu te omoară sfinții, că-i birocratismul lor cu statut special legiferat ca ei să n-ajungă, Doamne fereşti, după gratii şi după sârmă ghimpată, dar hai să vorbim...? însă, care-i partea frumoasă a lucrurilor, ca să nu minți şi să nu pari dus cu pluta!? în tot peste toate şi peste tot cu toate, fiind nădejdea cu poezia ei? în cazul meu: Vica!? (că-s nepot şi a lui Puşcaş Teodor, de a lui Horlău şi ea Mânzat Ludovica, "Păstaia", e fata lui Ionaşu Horjului, aşa că: cum poți mai fi, tu Pavel, mai breaz ca alți novici, ucenici-apostoli, de a lui Hristos?!

     - Iubite Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Dumitale ești o adevărată iubie, după cum iubire îți sunt și Cuvintele din scrierile ce ni le trimeți. Mulțumesc pentru  versurile frumoase ”Să nu-l uităm pe Eiminescu” ale poetului Marian Malciu publicate la revista Confluențe. De fapt și pentru noi Eminescu este o lumină prin care ne-am trezit și prin care ne luminăm calea vieții noastre, precum întregului Neam Românesc o face. Cât timp avem poeți de calitatea lui Marian Malciu, este limpede că avea dreptate Grigore Vieru când zicea: ”Un popor care îl are pe Eminescu, nu poate fi sărac”. Te aștept întotdeauna cu drag și mult respect! Să ai o zi frumoasă! Ioan Miclău-Gepianu 3/24/2019.

    - Noi suntem diferiți de profesionişti, de scaunul lor de la cap, că sâc, sâc, că n-ai mărgele roşii c-ale mele, de fată a pădurii, dar profesoinişti ce au cu noi că noi nu le-am făcut nimic, Ben dar profesioniştii, care nu  ne primesc cu privirea lor dusă, îşi tem tronul încă necontestat, nu ne îmbrățişează în cercul lor standard, strâmt şi rece, nu ne publică în Tribuna a cărui şef infernal e ca sinecură (scursură politică de calitate şi, dar coerent, artizan, ca filozof idealist Arman, redactor şef, dar nu ca poetul Adrian Popescu de la revista clujană de cultură Steaua, un omenos, cunoscut de pe vremea şefiei lui Aurel Rău de pe Bârgauă, consătean cu colegul de clasă Lică Rău tot din Prundu, Joseni, (eu, deşi eu nu m-am tras de brăcinar, de şireturi, cu acest dada Arman cu nasul prin buzunarul zeiesc a cerului, om-poliglot de necomparat cu redactorul şef la Bogdania, Ionel Marin care mă afectează emoțional, că el suflet larg mă publică fără a crede c-aş prejudicia revista, dar Arman, om a vorbelor pe sfârlă, nu acceptă pe amatori în cercul lor public şi publicistic, din cauza egoismului lui, fobie teamei, ca nu cumva să le urzupăm scaunul, tronul, funcția şi domnia şi confortul unor enumerări speciale şi ca nu cumva noi cu tupeu să le scoatem ochii şi peri albi de minte proastă, că lucrul lor: nu-i lucru bine făcut sau ce mama dracului, fir-ar să fie! comparabile cu idioțenia idiotului genial Dovstoieski ?... şi totuşi la noi vizibil e însorit şi contează câmpia cu-n plin colorat în flori, că noi, Ben, n-avem construcții negative, deşi vorba lui Coşbuc: oameni răi din lumea rea, ne tot închid calea către Hristos şi Eminescu, nu laşi drumul pentru cărare.

     - Profesionistii sunt mercenari, soldati platiti pentru a pazi si netezi calea sistemului, niste executanti orbi, antrenati sa performeze sarituri standard. Un artist daruit cu talent de Dumnezeu deschide noi ferestre spre cer, spre infinitul nou.

     - Care-i faza, fraza, versul de aur căutat cu jind de unii găunii, nebunii de poveşti şi speciali, că aici se descoaperă un caracter aparte, în primăvară de primăvară, doar copiii fiind sinceri şi de cuvânt, că-s mega oferte de cumințenie responsabilă de încredere?

Noi ca omeni suntem mai oameni decât oamenii legii.

Ce ne justifică această formă, care ne îmbracă în lumină, ca să nu fim sfâfâşiați de durere şi stupefiați de mâhnire?

CA SĂ FIE PE LUME :BINE

Noi în goana după aur căutăm starea de bine,

nu neapărat confortul,

dar un "ce", ce ni se cuvine,

în efortul, cu gest-artist,

de bun augur, altruist,

cu rost de popor primitor şi ospitalier,

de caracter, cu suflet suncer, cu promisiune şi înțelepciune:

de dulce minune şi rugăciune

de-a dreptul: adăpost de poet,

că am dreptate: rezultatele vorbesc de la sine

cu binele chiar şi strălucitor de anume,

cu nume, cu bine,

ca să fie pe lume bine, renume.

În tot la bază ni ştiința de gândire şi orientare, în spațiu, pe cont propriu cât cuprinde, ca să nu ne păcălim, să nu ne tragem o farsă de Păcală, păcăleală.

ÎN TOT CE RAI AM

Dacă mă iau după Magda Isanos,

să mă gândesc la sensibil,

la iubire, la frumos:

Copacul-brad, am descălecat şi crescut, în propria poveste, cu albastru-n clop şi scop,

cu verde în geam pe alei cu-n plop,

când Vica, m-a copleşit ştiind, că sunt iubit,

că om prin ea mă am,

în tot ce rai mă am, neam ))

şi oamenii fără stres au performanță şi înțeles

şi zâna de vis mi-a ieşit pâş, fâş, peziş din păpuriş

şi m-a cuprins cu a ei univers, paradis şi sens,

care m-a proscris radical,

în buiestru echvestru !

Noi avem calitatea umană. Ah! aici, dragul meu, e destinul meu, un pomul căruia i se culege roada la timpul lui.

Pomul căruia îi înfloare şi-i arde corana

şi i se culege roada la timpul ei, e destinul meu,

dar ce zic, Ben, dragul meu ?

Artistul, petrolul, ardelenii,

mecenii: mesii a iubirii,

poezii şi smțirii înfloririi, învierii primăverii.

Țin să adaug ce din pudoare n-am scris, când comparam cu galuşile, piroştele, sarmalile, proverbiabile şi notabile, prin ce s-o întâmplat, cum nu s-o mai pomenit, că din prevedere şi grija de a se simți bine, desfătați cu belşug şi îndestulați, nuntaşii, că direct, sincer, fără ocoliş să fie participanții la nuntă mulțumiți, că cei de "pa parău" se pregătiseră să fie mulțumiți cu toții, nuntaşii hăşmăşeni şi de pe alte sate: din Ciubanca, din Osoiu... îmbie deci gazdele mesenii, făcând treabă bună:

-"Luați oameni buni piroşte şi mâncați, că sunt până-i pulă" (aflu de la Mureşan Ilie, "Balauru", din Osoiu, fost şef de secție de tractoare, SMA, din Ciubăncuța, că savura cu haz bună-cuvința şi silința organzatorilor ceremonialui, că se întâmplase la nunta aiasta, ne mai întâmplat, că nu se mai pomenise aşa adresare ciudată rostindu-se astfel, să servească ), că-s "piroşte până-i pulă" şi asemenea de vorbe licențioase erau de pomină.

     - Stimate Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, Admiratia neconditionata a fratelui Ben Todica pentru scrierile Dvs. mi-a starnit si mie interesul literar. Cred ca poezia si proza Dvs. sunt, sub aspect formal și semantic, un experiment postmodern in desfasurare. Desi nu sunt o adepta à la lettre a (post-) postmodernismului, am citit cu pasiune si admiratie creatii literare care împrumută doar anumite nuanțe din acest curent, inserandu-le meșteșugit într-o tramă complexă (romanele lui Haruki Murakami, de exemplu). Transe din realitatea prozaica aduse in roman ca atare, fara sa fie trecute prin retortele laboratorului artistic al scriitorului, sunt riscante pentru construcția unei opere literare. Avand de-a face cu un experiment in desfasurare, astept sa vad unde va duce, ce va incununa acest experiment si, mai ales, daca veti respinge tentatia utilizarii unui lexic care poate șoca, fara sa aduca valoare constructiei literare de ansamblu. Arghezi a distilat din „bube, mucegaiuri si nori”, nu le-a luat ca atare. Din bălegar cresc parfumatele flori de crin - dar poezia cântă crinul, nu gunoiul puturos din care a ieșit. Astept sa vad daca naturalismul care va fascineaza va fi concurat si de alte orientari. Cu bune gânduri și urări, Alexandra Dogaru.

     - Mulțumesc pentru tot ce spuneți sincer.

     - Daca am fi toti precum sora Alexandra Pavele ar fi rai pe pamant, nu ar mai fi bombe atomice si razboaie, ea ne prezinta eleganta literaturii si a sufletului care ii lasa fara suflet pe dracii care parjolesc sufletele creatiei si a creatiei insasi. Scriitori precum Cartarescu sau crucifixul din excrement din muzeele lumii democratice sunt lovituri care se dau, sa trezeasca specia umana inainte de autoexterminare. Eleganta literara nu trebuie ignorata ci emancipata etern precum credinta in nemurire.

     - S-a întrupat bună veste ca soarele cu razele lui pătrunsă în casa omului prin geam fără a face vreo stricăciune, că unde intră soarele-n casă nu mai intră docorul, că lumină prin ochi ajunge şi la creer, în trupul sfintei Mariei întrupându-se pruncul sfânt, cel care se va maşte într-o iesle dobitocesscă. Umblând cu serviciu pe sate, nu fără griji, adăugându-mi involuntar sătenii de lucru şi împuindu-mi capul cu tot felul de pitici, de poveşti, că Nelu Pop a lui Cloclender din Osoiu, fierar, forjor, prin Cluj, apoi revenit să fie meşter recunoscut pe sate ca Ionucan din Silişte, din satul lui Nicolae şi Ilie Moromete, de-a lui Preda, Ioan Pop, mădărit: Nelu de-a lui Clochender, meşterind: sămănătoare, săpătoare, cu tracțiune animală şi reparân orice, făcând caiele şi potcove, chiar potcovind, făcând şi rafuri pentru roțile ce trebuiau răfuite, îmbrăcate în fier şi făcea porți şi garduri de fer forjat (meşterea, "dolgoza, ca Heteş Vasile în satul Cibăncuța şi Covaci Ioan şi Heteş Iosif, în satul Ciubanca) şi îl lăudau mult sătenii pe Nelu lui Coclender, chiar dacă învățase să bea peste măsură, ca Vasile Sima de-a Şutului din Oşorhel: mâini de aur, dar gură de foc, zicându-mi că a fost la un ghicicitor prin Agrj, la un altul la Românaş şi la popa dintr-un sat de pe lângă Nicula, în Bonț şi că i s-ar fi spus, că o răufăcătoare, vrăjitoare, i-a dat să bea din gâltej, gâltean, gât, de rață (trecută horinca prin aşa ceva şi că i s-a descântat să devină bețiv, alcolist, ca să bea pălinca, cum rața bea ca un peşte continu, cu nesaț, apa şi asta până ce Nelu şi-a luat inima în dinți, până când se hotărâse cu voință, să mergă peste dealul Cernucului, la Mănăstirea de la Strâmba, nu departe de Purcăreț de unde stămutaseră biserica în sat sâmpetrenii pe la1848, lăcaş de cult şi de refugiu şi adăpost, mai tupustit, mai ascuns, vederii, ochiilor, răilor năvălitori, care se năpusteau cu gând rău: de nimicire şi pustire a localnicilor, a băştinaşilor români, deci Nelu pur şi simplu se hotărâ să se retragă la mănăstire pentru abstinență de băutură, în post şi rugăciune la Mănăstirea Strâmba, în hotarul Sâmpetru-Almaşului, satul meu natal. Ce fain, sfânt, suntem sfătuiți: să lăsăm lucrurile începătoare şi să mergem spre cele desăvârşite (aici un duh ca cel din lampa lui Aladin, vezi în Evrei: 6,6), c-ai aici explicația e răspicată, clară, celebră, că dacă noi am fost botezați la ce să mai renoim botezul, asta devenind ca o minciună, ca un blestem, ghinion, prin care noi punem din nou la batjocură, schingiuire şi răstignire pe Iisus Hristos (dragostea are planul ei, dar cu sila: la ce să ți-o închipui şi s-o faci , violând bunele maniere? -se zice în serialul Vlad, inspirat după Contele de monte Cristo, scris inspirat, de Alexandru Dumas, cartea, dar cine nu face din prostie/din ambiție, ce nu trebuie? din purice armăsar, un El zorab pur sânge? tot din prostie făcând paşi greşiți, ca într-n meci pe arenă, pe terenul, de fotbal, în Aghireş-Fabrici, unde copil fiind mă mişcam vioi, antrenat şi pare-se şi admirat de cei de pe tuşă, care mă şicanau şi ambiționau să fac efort mai mare în ciuda oboselii evidente, care o simțeam mastfestându-se în gâfâiit, risipindu-mi prea mult, inutil: talanții şi scăpându-mi de sub control suflu, respirația echilibrată după o învățătură şi un nativ perosonalizat şi-n acest sens avându-ne fiecare particularitățile, doar voința fiind în spiritul de echipă, în comun, ştiindu-mă silitor şi răbdător şi, chiar aveam o plăcere şi o vrere sportivă, că visurile nu se risipesc, dar nici nu zboară, dacă nu le dai aripi, cum a făcut-o şi acel Avram Iancu în savurosul şi periculosul maraton prin zăpezi şi prin ger montan ori înotând în apa ei, Dunărea de la izvor pe curs cu devărsare în mare, că apa mică în cea mare se varsă cu o strălucire şi un pitoresc mereu primenit ca să fie ca nou, cum zice şi pilduitorul Hristos. Nelu a avut două căsătorii, cu prima, cu Dalia: trei copilaşi drăgălaşi şi cu adoua soție, e clar cu Mariana-Roberta doar unul şi nici o bubă n-ar fi fost, nici un buboi cu supurație şi incizat, deschis chirurgical şi mecanic curățat, că Delia suferea de depresie, chiar schizofrenie diferențiată cu multe fobii şi frenezii, exagerări: se chiar tema să nu cumva careva nedefinit, confuz, cineva: cine întâlnea în calea ei, prin spate, nu cumva i-a făcut farmece? Obsesia era absurdă, obositoare şi sresantă, tulburătoare, pentru Nelu din Osoiu, care chipurile, că de necaz a început să bea şi să nu mai aibă nici câtă linişte scâitoare a mai putut avea, în garsonieră prin cartierul Ghergeni, din Cluj-Napoca. Nici după plecarea ei definitivă cu spaimele ei, venind mai apoi cu copiii la Osoiu la bunici, Ioan pe aici, pe acasă, într-un atelier improvizat acasă, deşi atelierul de la C.A.P., după decimarea colectivului, era după revoluție, era pustiu, mai lucrând unul tot Pop şi tot Ioan cu frate-su Nicolae, bărbatul Zanfirei de prin Valea Lungă, încurcată cu Piticul-Ochiul-Boului, Nicolae Tepşu, Criste, de-a Lupului răstignind-o pe soru-sa, care-şi vizitase sora pe la Osoiu, unde se măritase această Zanfiră de la nunta Zanfirei cu Nicolae Pop navetist pe la S.M.A. BOBÂLNA, locuind în Osoiu pe Floreşti, că de pe Floreşti pe ulicioară, unde, vezi,Doamne! s-o betejit o Mărioară, c-o mâncat bobul nefiert şi s-o umflat dinjos de piept. De la Nelu nărăvindu-se încă de la Cluj cu alcolul şi nemaiputând satisface muierea ca bărbat, veşnic turmentat, pe trei cărări, că țuca crucea popii, cu zicea prozatorul Pavel Dan: nu făcea față ca "bos taurus", Mariana-Roberta se cărăbăni de la el, îşi căraraşe şatra, calabâcul în țări împărțite şi se cărase cu domiciliul şi din Osoiu, aducându-l orecând şi oarecând pruncul, că era înțărcat de supt, de țâță, îl aducea la tată-su, să şi-l vadă Nelu şi bunicii să-şi vadă nepotul îndulcindu-şi ochii, până-şi puse coada între picioare Ioan şi picioarele în spinare şi se cam duse la mănăstire la Strâmba, la doi paşi de Osoi şi Patru paşi până la infinit ca Ion Dichiseanu.

Vârvora mama lui Nelu se necăjea şi se străduia cu diacul,tractorist şi om cu proiectarea filmului pe sate pe lângă preocuparea de țăran,lucrător a pământului,ei amândoi,îndrăgostiți de cei 5 nepoți mai având şi din partea lui Aurel alt fecior a lor căsătorit cu Aurelia,dar ei pentru Nelu,în locul lui,să trimită şi din piatră seacă, pensia alimentară,care fiul lor mai mare,Ioan,nu o trimetea nevestelor(celor două femeii şi copiilor lui,dar n-o făcea,n-o trimetea,tot ce câştiga bând,fiind ca un păduche, parazit,mai luând şi din truda bătrânilor, părinților, fără ca tată-su Augustin Pop, "Coclender,"să-l certe vreodată,în țara aiasta frumoasă,cu omenie şi uriaşă miere şi lapte în fagurii stupinii,grădinii şi hotarului cultivat,cu aur verde,unde se dă raita exemplară,cu plăcerea de-a roboti,osteni,de a muncii pentru o mare victorie,că nu era o luptă contra unor vrăjitoare cu plugul,grapa,coasa,sapa-n mână şi cu..îndemânarea, hărnicia şi acorduri cu o poftă,liturghie pe glie dela câmpie până la cele mai înalte culmi,înălțimi şi profunzimi de spice, preferabil,pentru pace şi pâine,pentru existență ca esență în mâine. Noi trebuie să ne descurcăm după baremul,standardul, vieții(ai puțină răbdare,că te pui cu voință pe picioare,că deabia azi de vre-un minut m-a sunat Dir Editurii Sitech Craiova,Prof.Aurel Popa şi mi-a zis:

-"Cartea e împachetată şi o duce la poştă"(mai anevoie,cu paşii melcului,dar în concurență: iepurele în concurs cu melcul cu iepurele încrezut şi culcându-se pe laurii victoriei,se ajunge la glorie,victorie...,aşa că: coletul ajuns acasă e un câştig,Ben şi...am mai vrut ceva să-ți spun,dar intrând Daria în casă cu poveştile ei pestrițe:surprize,surprize,am uitat pur şi simplu şi de la o vreme,Doamne,multe,mai uit ! (De la un timp sunt într-o pasă proastă fără să ştiu ce-i de făcut,chiar dacă nimeni nu se plânge,c-ar fi prost,eu sunt tocmai pe dos,că-n dos e cu miros,dar dacă aşa cum m-am crescut, mă am.Ce pot să fac ?) Eşti agitat,carmă greu de dus în perfoanță,că nu rişti dacă ştii în lumea ta ce voieşti ca să dai valori evoluției proprii, că nu se face nici un compromis şi satifându-mă prin căsătoria mea cu Vica am făcut ca mine,n-a fost o ratare ci absolutul omului ce deveneam,ca şi cum aş fi urmam o facultate(urmam la seral secția filozofie la Universitatea de Marxism-Leninism de pe lângă Comitetul P.C.R. al județului Cluj de 3 ani,aflată pe strada unde sta mătuşa Elviră educatoare şi unchiul Toma ofițer superior în eroica Armata română,rănit în al doilea război mondial,ca Apostol Bologa luptând alături de nemți contra ruşilor(Tom,îi ziceam acestui oltean Stănescu din Caracal, după ce am văzut filmul: Unchiul Tom),pe aceeaşi stradă stând şi prietenul lor profesorul de limba şi literatura română Damian, unde în curte erau statui făcute de unchiul Ferghete Trăian profesor la surdo-muți. Sunt ca unul,care pozează în lumina fotogenică a lui Vica, care se fotografiază ca foto-model,ca om fain:modeling ca personaj într-un film cu Nija,deşi pe la noi,chiar banalitatea având farmec,ca o stare de lucruri,că rutina e înțepenită doar în fundul unghiului,în vârful piramizii, pe vraful de gunoi,bălegar, pe care scurmă găina înapoi (pentru aiasta nu se sacrifică la români faboloasa găină de Anul Nou,că nu-i bine,zice Vica şi consătenii ei,sănătos încăpăținați în bine.

     - Draga frate Ben, Domnule Pavel, Prin caderea omului s-a strecurat intunericul, suntem - vrem-nu vrem -, facuti si din lumina, si din intuneric, traim in lumea duala dupa alungarea din Rai. Noi, creștinii, avem un model desavarsit in Iisus - si deopotriva in Fecioara Maria, Apostoli, sfintii nostri mucenici sau cuviosi. A ne apleca prea mult asupra imperfectiunilor omului si lumii inseamna sa riscam a le acorda din pretioasa noastra resursa divina - timpul - partea care se cuvine Luminii, frumusetii Creatiei. Fiecare om alege in ce directie sa priveasca, are liberul arbitru, eu am ales sa-mi folosesc timpul pentru a privi spre cer, spre Lumina. Cand ma impiedic de cate ceva, mai scriu o epigrama! Simtul umorului este o marca de gandire si perceptie complexa a lumii, un semn de intelepciune. Inteleptul rade ca sa nu se lase cuprins de deznadejde, intrucat conditia umana este in esenta ei tragica (ce bine a surprins acest lucru Malraux!). Asa vad eu lucrurile si cred in izbavirea prin arta. Sa ne bucuram de Buna Vestire de astazi, sa ne transmitem unii altora bucurie! Alexandra

     - Mi-ar fi placut sa fiu studentul doamnei Alexandra, se exprima extraordinar de profund si intelept. Ti-e mai mare dragul sa o citesti.

     - Ce am reținut, că pe timpul războiului, nemții au fost mai domni decât rusii, îmi spune mătuşa Elvira, nepoata lui Nichituța şi Rătundeanu, fata învățătorului Petru Ferghete, deşi ambile națiuni ne erau vrăjmaşe, în anumite perioade a războiului (mă întreb,ca om:

-"O fi văzut filmul Actorul şi sălbaticii, în rolul principal cu Toma Caragiu ?" La câte avea Vica la vârsta ei înaintată, era ca un militar în acțiune, veşnic era în mişcare, că nu sta un pic locului neputând să stea o țâră locului, ea fiind adevărată, universală, gospodină şi: "E ziua ta iubito", dar pentru ea nu e nici o zi de odihnă, de sărbătoare, ci zi de muncă fără sfârşit că nu răsărea soarele, din zori, din cântatul cocoşului până târziu noaptea:

-"Ionel, Ionele băiatule, zărzărică zărzărea...", dar nici la culcare, Vica, nu părea înfrântă, văzând şi pe cei înşirați la masă fericiți, mulțumiți chiar. Avea simțirile ascuțite, cu efect, unii chiar zicând pe bune, sincer şi serios:

-"Femeia gândeşti că n-are splină", ziceau despre Vica admirând-o, apreciindu-i îndemânarea, munca cinstită, superioară, munca de calitate.

Sunt nişte reguli în superb,

Aură şi nimb, super şi caracter,

dar şi greşeli cu valul pe val amarnic ițiți şi izbiți de mal, în real.

Zice că există securitatea victimei (nedumerirea e de ce e nevoie de securitate? Nu mai bine sa nu existe violență domestică, violența ne poate scoate din decor, din naturalul nostru fără nici o explicație şi motivație, cum n-are argumente nici doamna prim-ministru: Viorica Dăncilă, prin câte face nu-i o responsabilă, nelimitându-se să nu încalce legea şi principiile cu slamurile prin România, principii constituționale fără duhul responsabilitățiiy. Codrin Ştefănescu secretar general al partidului, de care se acață, sprijină, Liviu Dragnea, ştabul, şeful, PSD, dar ce vorbim: lumea-i ca ea, scârțiim, dar şi noi suntem ca ea, în scârțiala negresată, că Dragnea se leagă cu scândurile sicriului (o declară chiar el presei), se ține cu dinții de funcție şi tot nu se lasă, că nimeni nu-i face nimic, că nu pot, ca complici, nu pot să-i facă ceva şi eminent Dragnea, ca Ponta e o pontă, un pericol evident).  Se retrage Dragnea irezistibil, nici într-un caz, se retrage în lumea somnului de veci: estenuat şi gâfăit, ghiftuit, se retrage esențial pentru o viață sănătoasă: în România paralelă, ca să ne fie națiunea, după cum stau lucrile desăvârşite, să ne fie națiunea mai bună şi mai  fericită în doi timpi şi trei mişcări, să fie bine în fainul şi naturalul ei, în această secundă, ca un Olimp a lui zeus Zamolxis? Casa părintească din Sâmpetru, era înconjurată de viță de vie în loc de inutila ederă, peste vară ciorchinii împodobind cu boabe cât țâța vacii, o adrenalină care încânta pe cei care poposesc pe tărnaț, prispă, verandă cum se zice mai modern, veniți sătenii vroiau să se sfătuiască, să facă politică cu bunicii mei, momente de odihnă şi răsfăț spiritual,fătul mai citindu-le şi din Biblie în contextul celor care le discutau aprinşi la neregulile existente, că mai existau şi prin alte părți Ilie Moromete, Caroi, Iancăla, Cocoşilă, Ipu, Letu, Domnişorul... şi un vânt care suflă cu putere şi copiii descântând, când cerul lăcrimează, că plouă:

-"Doamne, dă să ploaie,

Pământul să se moaie..."

Țăranii împuțindu-se după estimări fie, că unii bătrâni au murit, iar alții, c-o îmbătrânit şi au căzut în vergea, în neputință, iar cei de la oraş tineretul în şomaj (situație neplăcută de criză în viața, viul armonios a satului) că tineretul oraşului mai bine şomează cincăind, cerşind, că cine munceşte nu se înavuțeşte, se gândeşte hohereşte, că cei apți de muncă nu s-a rentors la sat, să facă agricultură cu forțe tinere de muncă, aşa că a rămas pământuri pârloagă pe lângă parcelele lăsate ogoare negre, în repaus, pentru a fi păşunate de animale (s-a rămas la sat de căruță). La un moment dat pe Vica am văzut-o foarte palidă, deşi n-avea gălbânare, icter, că i se înecase corăbiile, dar eu nu puteam accepta, c-are să moară, Vica mea. Cine poate şti sorocul, destinul, ce om e pe lumea asta, toate fiind doar presupuneri, nu şi soluție? Mă deruta starea lui Vica, față palidă, cum poza fără bună dispoziție, deşi mă atrăgea încă. Ea Vica era bolnavă şi eu Pavel, nu eram în apele mele. Nu învățasem să am tactică, dar omului, nu-i da, Doamne, câte poate răbda, ca puii care-şi scot capul din marsupiu!

Când te-ai îngrăşat

grăbit ca fat la măritat,

îți dai şah-mat,

că ți-ai mutat mintea din farfurie

în materia cenuşie,

ca să tunzi cloşca,

ca să sugă puii ieşiți din ouă ,

Pentru a se globaliza în lumea nouă, că trăgând ca un câine,

devii om pentru ziua de mâine.

Ca unui copil îmi place cele mai ciudate experențe cu frumusețe şi-Aghireş-Fabrici pe Cioby mâncând lipici cumpărat de la Librărie şi chiar îmi zicea, că-i bun. Lui îi plăcea. Berbecele trebuie să facă multă mişcare, că face excese alimentare, mănâncă, ca Daria mult, gurmand. Sportul e benefic. Eu ca balanță mănânc, că am dambla, cu vitalitate (Vica, rac mâncă precum Leul, în salturi, cu nemâncatul exagerează, e în compromis  şi e mai sensibilă, dar e şi hipohondră). Eu sunt indulgent, îmi place dulce, nu mă am cu sportul şi mănânc pofticos, am apetit şi tendința să mă îngraş pentru a ajunge la loc, cu verdeață fără jumătăți de măsură, dar nu am o sănătate bună. Ca femeie, Vica, mă ținea cu stare de bine, sub fuste? Ca femeie era nombăr unu? Avea din belşug vitamine femenine. Tu încă ai grijă de traseul meu, ca Pavel Stratan de traseul şi de preocupările Cleopatrei Stratan preocupată să ajungă la sufletul publicului şi să ajungă la inima iubitului, care înghite în sec, da-i face pe plac, că e petec la sac, lumină, care lumină în întuneric.

     - Radio international te va contacta ca sa-ti ia un interviu in 2-3 saptamani despre cartea CAUTAND DUPA MERE pe care am pus-o de vanzare pe internet. Amandoi vom fi in interviu insa ei ne vor intervieva separat datorita fusului orar dintre australia si romania si le vor combina in final. Cartea e afisata pe internet la adresa: http://www.morebooks.shop/bookprice_offer_1681840b0f8dfa5138273f3893a9bfb2f732c9f5?locale=gb&currency=EUR  pentru a testa interesul de cumparatori. Vom vedea la sfarsitul a patru zile daca sa aratat cineva interesat. Domnitele Roxana Iorgulescu si Mihaela Dinca te vor contacta prin email. Devii din ce in ce mai important, Ben

     - TU DEJA EXISTAI RAI-PATRIE LIMBA ROMÂNĂ, CULTURĂ A DOUĂ LUMI

Oricum tu, Todică, eşti o culme,

Că datorită ție, om bun, sunt un nume

de deal din Ardeal,

un Dan-căpitan someşan

în spirit eminescian

şi Val-Vârtej în curaj

netrăind şuhan în van,

sunt român de Sălaj,

român de plai şi văi, român de rai,no !

a lui hăi şi măi!

dar fără mine în Australia cum trăiai !? ce făceai ? te ofticai şi plictiseai?

şi, chiar, de inimă rea, mureai ?

Tu ai citit în inima mea,

ca să am ce pot avea,

că de tu erai pentru mine rai şi eu prin tine existam

şi exist optimist artist,

că tu eşti un mare altruist,

ca ce-i aur în minte să am:

tri iezi cucuiezi, cum vezi şi crezi,

că nu-s de ieri, dar de azi ?

că-n cartea a două lumi, tu, deja străluceai pe culmi,

în lumini şi minuni de înțelepciuni,

din a stejarului rădăcini,

de rugăciuni

cu îndemână:

Patrie limba română,

duh de Hristos adevăr

şi duh Făt-Frumos de viață de seamă

cu îndemână şi peste mână gramatică de conştiință: inimă română.

Nu mă mai justific de ce, nu vreau pur şi simplu să-mi explic ce nu-i de explicat: liberu albitru, o libertate şi exagerare a ce scrie orbitor a  Cărtărescu, după un careva: un luminos în postura lui Zaraza, a unei întregi lumi apocaliptice cu farmecul şi fascinaația cântecului Zavaidoc cu zărzărică zărzărea pe la poarta mândrii Ionică trecea şi o săruta pe ea..., Cărtărescu avându-şi ca şi un preot şi laicul scriitoricesc, ca Nicola Petru popă în Sâmpetru, ajuns între cucuruzi  o tăvăli pe ea, pe dumneaei, ca să-i ajungă bărbăteşte la dulceața femeii, acaparându-i în ițitul lui întreaga ființă şi catepeteasma bisericii în care slujea destrămându-se tămâind şi  miruind fiind nici departe cu departele dintre coarnele boilor cu ciucuri roşii, ca să nu se dioche; nu-i fie de diochi! lui Magda Isanos ajunse la nouă luni pe pat de sputal, în Casă de naştere asemeni lui Vica, că în ce ne priveşte pe noi românii, cu soarta suverană, ne-o fraierit ruşii cu toate, că țara ne era independentă, însă ne-au fărămițat-o dumnealor ruşii în cârdăşie cu alți nemernici, ne-au ciuntat-o asemeni cubului ciobit a lui Nichita Stănescu, că nişte ruşi cobitori, erau răii, şmanglitorii, însuşindu-şi tezaururul din moşi-strămoşi şi teritoriu din spațiul dintre Prut şi Nistru şi chiar peste cu: timpul şi olimpul-teritoriu-românesc, deşi omenesc şi firesc noi ne suntem stăpâni asupra acestei Românii neciordite, întregi, dar futute-n noroc şi ciordită, furată, de cei ce se laudă a nu ne fi vrăjmaşi pământul românesc a fost prădatda şi însuşit lacom, pervers, tâlhăresc şi mişelesc, în stil bolşevic-rusesc, fără omenie, fără scrupule, fără firesc şi omenesc, pentru'că cei de la vârf nu îndrăsnesc să ia atitudine nici acuma, având doar înterese proprii egoiste şi astăzi se ramolesc şi putrezesc abuzând în funcțiile statului, se perpelesc în propriul său, se pârlesc, ca fluturii de lampă fără un dumnezeiesc național. Daria ieşind din casă pentru a merge s-aprindă focul la şcoală, cu noaptea-n cap, matineală, în zori, îmi zice că m-a telefona, dar eu Sucă-om sucit mă răstesc să n-o facă, că mai vreau să ațipesc , dar trezit, cine credeți că mai poate dormi, deşi era până-n oara cinci, doar cocoşii cântând ceas deşteptor la țară? Daria chiar zice:

-"Mă bucur, că mă trezesc fără să pun ceasul să sune." O sun eu la şcoală pe Daria, ca să nu se simntă refuzată, ofticată, şi-mi spune, c-a sunat-o pe soru-sa, dar cum nu-i de dimimineță la servici, ci după masă, a supărat-o pe Mihaela Ştefania Celemen. Cu astfel de deranjuri, telefonând mereu, veşnic, că i urât în singurătatea de lup-hecher de uscat, că Daria e scâitoare, dar trebuie şi ea să respire într-un fel, chiar pshiatra Dr.Mihaela Şandru specialist veritabil, că trebuie să aibă pe cineva să schimbe o vorbă, că i necesar să comunice, îi recomanda să nu evite anturajul, societatea ca ambiianță şi nu însingurarea, care poate să nască monştrii, cum vine vorba.

Ea a fost stresată, frustată, de viață şi are nevoie de permanență de ambianță caldă comunicativă, de o atmosferă, care să n-o înstrăineze de social şi uman, să n-o înstrăineze de oameni, ca să n-ajungă la gânduri negre, funebre, la halucinații şi la sinucid. Tot se plânge că-i simte lipsa lui Vica:

-"Îmi lipseşte foarte mult mama, că în lipsa ei, nici unul nu sare să m-ajute într-un fel sau altul, mai ales când mi se pare că mi greu, că nu pot face ce altădată am făcut (vreau ce vreau, uneori nici eu, la supărare nu ştiu ce vreau şi totuşi simt nevoia cuiva să fie lângă mine)."  Viața nu-i lejeră oricât ne îmbătăm cu apă rece, deşi n-am inventat noi, nici duşul cu apă rece, dar n-am inventat în haz de necaz, ingineresc, nici apa caldă. Cum te poți prezenta stais, la standard, că parcurgem mai mult cu piciorul istoricul la care nici nu te-ai aşteptat (acuma se face mult tam, tam, bla, bla do re mi fa de la alfa la omega mega... legat cu vizita papei, în România, o viață profesională cu faimă, de firmă fală straiță goală, că de banii bisericii are de cine se îngriji). Când mă furişam la Vica, văduvă cu trei copiii, mă furişam ca un fur noaptea, ca un hoț de cai, în pragul nebuniei, hoții din balta cu stufăriş a Brăilei lui Fănuş Neagu, pe vremea aia de tinerețe nepăsătoare, îmi mersese buhu, hiru, îmi merse vestea şi povestea năstruşnică:

-"Domnul doctor de marhe: vaci, bivoli, porci... (nu vă faceți griji că nu s-o întâmplat nimic) umblă, tu, pe la Vica aiasta a lui Ana şi Ionaşu Horjului, aflați printre fire de iarbă şi florile din țințirim, şi vezi ce înseamnă să nu-ți mai trăiască, ai, părinții? (Vica-şi face de cap din cap până-n picioare, c-a lovit-o damblaua şi a pus ochii pe domnu doctor... flămândă de bărbat după atâta abstinență (8 ani de când venise de la bărbatul ei din Urişor), au zis gurile satului, cele care bârfeau. Uneori picând de somn, c-am fost cum n-a fost neam de neam neamul meu să rezolve fătarea distocică, că nu le puteau scrofele la Florica şi Maria Poptelecan, Petringel, Revnic, în Osoi şi acuma dimineața, transpirat mergeam la sapă pe Părăul Mărului şi la Cărămizi, unde trebuia să sap de adoua, mălaiul fiind însticat, cu mătase porumbul, şi era crescut bine, falnic, vitejesc: cucuruzii, printre care intrai cu sapa şi din drumul din apropiere nu te vedeai şi printre tulpinile, tulhenii, pănuşile, tuleii, te strujeai cu greu, deşi rarul umplea carul de mălai şi nu era rău, că nu era fleaşcă, ci bine pornit, dezvoltat, chiar după prima praşilă. Ca orice om în calitate de om neuitând de unde am plecat, neuitând, c-am avut alături de mine Vica, c-aveam grijă să am grijă şi să fiu atent şi să nu dezamăgesc şi deznăduiesc, plăcut, cu gust, harnic şi artist să fiu cu lucru bun, exigent fiind spirit liber, cu lucru bine făcut, cu lucru făcut bine, cum îi plăcea lui bunica, fătoaia în Sâmpetru şi lui Vica, care uimându-mă cu seriozitatea ei şi cucerirea ei femenină, în Ciubăncuța, aici zi şi noapte fiind atentă cu mine, ca bărbat al ei, uneori pe umerii mei fiind fel de fel de greutăți prin care Dumnezeu, cu lipsă de magneziu în deficit, obosit, nervos, din cauza prea multului efort şi solicitări să rezolv prea multe lucruri, asta putându-nă duce la stres, după cum vorbeşte lumea, dar cum reuşim să înlăturăm deficiențele având satisfacții (şi Vica în felul ei era tot cu gura pe mine, ca să nu fiu ca zidarul fără casă, electricianul nelectrician la el acasă având prizele stricate, pantofarul-cismarul, cu încălțiile stricate, roase la călcâi, scâlciate ori chiar fără pantofi, opinci, chiar desculț şi popmos desculț, pe timp de iarnă, ca Ceauşescu şi Darie- Zaharia Stancu în Omida pe lunga şi îngusta vale a Călmățuilui, cum eram şi eu până am mers la şcoală, la 7 ani, pe ulițile satului, în Sâmpetru-Almaşului. Fiecare ne ştim aparte mai cazon, superb,  cu libertatea lui aparte, ca la carte, ştim ce avem să facem cu norocul nost distinct, provocat de împrejurări, de amintiri, trăiri...  cu suspinări după Vica or eu, cuminte, nu ştiu eu cu ce ac, ci tu ştii, tu poți spune, tu ştiind dacă-s compatibil, impecabil, artist cum zici, că tu mă vezi un adevărat model cu titulatură, ca Dicaprio, un as, ca Michelngelo şi Davinci, ca tine deşi mai degrabă-s Ion Creangă, bunul prieten a lui Eminescu, când are balta peşte şi firul e întins, ca lui Victor Țăruş preşedinte la pescari şi vânători, cu mai mult suflet acest brunet spiritual şi gospodar peste ape cu peşte din belşug, cu fascinația lumii, care darnic ți-o descoperă. Dichiseanu zice excelent:

-"Voi Cove şi Lora mă injectați cu primăvară, cu bine." E ca mine bătrân, dar cu Silvia e,  cum eu sunt cu Vica că dragoste e.

-"Mă grăbesc şi eu, ca mireasa la pat," zice Silvia, cu care a fost căsătorit legal şi ilegal 23 ani. Spune ce i-a zis profesoara de dicție şi actorie, să iasă bine vocalele şi diafragma, că e un bărbat mişto Diki şi ştia să se îmbrace şi asta nu era rău, (că totul era un moment special), zice Silvia şi "iubirea învinge tot," că el era mai învârstă, avea experanță, el, Ion Dichisanu, că ştii tu metafora dintre sute de catarge şi ea era bricul cu-n catarg... între catarge şi am ales-o, zice el divagând. Se făcea mii de calcule, că căsnicia n-o să reziste, că era lovit la aripă Dichi şi cântă cu Silvia că lumea întreagă cu aer şi pământ e o boală, dar Diki n-a nimerit la uşa apartamentului, la Silvia şi el plouat, ofticat, dă telefon la vecina, c-o lăsat la uşă ce cumpărase. Se plictisise de rutină ca împedicatul Letu, care prin Sâmpetru, ca un Ipu, Dumitru, prin Ciubăncuța, îşi cota, căuta, pipa, cu toate, că pipa cum v-ați imaginat: o avea în gură.  

CA PE HRISTOS RĂSTIGNIȚI

E un spiritual cu ardere aparte, ca la carte, erotică, superioară exprimare, ca acei cartofi pai din rai

şi pupăză peste colac, soare pe plai,

cu-n Dumnezeu cu motiv, creativ întemeiat de aur cenuşiu strecurat:

luminat şi curat, cum Dumnezeu: culori-curcubeu, că-n iubire lumii ne-a menit, ne-a dat,

ca pe Eminescu, ca pe cel mai iubit,

ca să fim huliți şi batjocoriți şi, ca pe Hristos răstigniți.

CUM ZICI, BEN ŞI EU EXIST ARTIST

Scriu pe propria-mi piele zapciu

şi pe nepusă masă scriu pe cont propriu,

ca un Jianu de la Jiu

şi Pintea Viteazu, pipăruş ca Brâncuş de la Mogoja,

că nu-i uşor să gândeşti cu al tău cap, că ai un scop, o menire: de candidat la fericire, ispăşitor, ca un țap,

de parcă pus sus, c-a un colindător de la o casă la alta a colinda şi ura

prin sat pe uliță în jos şi-n sus cu steua sus răsare,

că o stea mare, cum Eminescu n-o mai fost altu sub soare fără asemănare, că-i însuşi soarele în persoană prin România Cetate,

cum nu fu altu spirituală şi şcoală iubire pe verticală o realitate,

o gazdă a noastră laudă fundamentală de verde-albastră,

că a fost ca o biserică durându-l de popr,

suferind la inimă şi sub brască şi nu-i o fiță,

ci o mare cristică conştiință, biblică întru duh de adevăr şi duh de viață,

ca un temerar Vlaicu prin văzduh către luceafăr,

ca un Hiperion şi demiurg,

nebun-pion, rege campion, materie cenuşie, simetrie,

ca un haiduc,

proscris în propriul paradis,

dragoste şi dor profund

de doină dulce flămând,

că noi ne îndoim de acest nobil impecabil,

deşi chiar şi eu datorită lui exist,

cum zici, BEN, ca artist:

optimist, oportunist şi altruist,

exact cum ne pace nouă, pace vouă !

cu viață nouă, într-o viață nouă.

MĂ DESCOPĂR CU SULA-N COSTE RĂMAS DE CĂRUȚĂ...

Mă descopăr temerar în normal:

național, monumental magistral întru cultural, în două lumi rămas de căruță,

în Ciubăncuță:

dragoste pieptene, pepene,

naiba să te pieptene !

dar ce să pricepi principii de Biblii,

prost de-o bubui şi bâlbâi,

ca-n ziua luminii dintâi,

când fix-pix ce pică la fix,

în Dacia felix patronată de zamolxis,

că scriu ca pupăză pasăre mândră, extraordinară,

că-i pute fără lumină a beşină, cuibul,

c-aşa idiot, sunt coiot, un ciot...

Abject-infinit apropiat de obiect: Domn Savaot.

*

Explicabil au! Nu mă simt bine, deşi-mi caut echilibru într-o viață plină de posibilități. Eu în spital la "Recuperare" şi vica căzută în vergea acasă şi gândurile mele, ca marea ițită în plajă face valuri... Răul nu ne place. Nu-s arogant, dar din medicala trei, Evreiesc, Vica e trimisă acasă fără un rezultat, deşi ea ducea cu rechiună o luptă dreaptă pentru a exista păşind cu dreptul, în luptă dreaptă, dar ce putea face stricându-şi casa şi eu accidant vascular, Hemipareză stângă corp stâng, precum Eminescu; internat de neurogul Rusu de urgență, dar despre ce era vorba, că eram dezamăgit, disperat? (dar ce învățam, în realitate, din greşeli dezolante, zombi?) Se întâmpla la mai mulți ani după ce prin 9 martie 1983 scoțând un vițel dintr-o vacă suferisem o Nevralgie decubitală draptă (scenariu bun de o ecranizare, că-mi ajunse mâna dreaptă mă urizica, degragdată, amorțită... şi mă necăjea: cum o să mai scriu ajuns ca Pictorul ŞTEFAN LUCHIAN, o frumusețe a scrisului inspirat cu lumina, în voință legându-i-se pensula de mână? Eu altfel tot în hal incomparabil simțind durere, involuntar, mai crâşneam din dinți, pierzându-mi cumpătul, răbdarea, în ciudă că se trâmbițează estenuant: nu da, Doamne, omului cât şi câte poate răbda revoluționar! deşi din țărână ne tragem şi-n țărână ne ducem, goi venim şi goi ne ducem, că aiasta-i balanța abilitate a vieții, nu-i aşa, cu purtare urât mirositoare, ca putreziciune!? Vica îmbolnăvindu-se iremediabil, îmi făcuse mult rău? Aveam să duc greul familiei fără Vica, ea fiind scoasă din ring, de pe imensa tablă de şah a pământului, cu reguli noi în viața mea. Boala ce o duceam şi eu mă năruia, în citatadelă sfărămată, dar ce Dumnezeu durându-mă-n pălărie şi tremurând din toți rărunchii din toți porii, şi trebuia să stau drept, cu fruntea sus şi cu dinții să te ții de misiunea, îndatoria ta, ca soț, individ rămas cap de familie făcând față provocărilor, încercărilor (şi culmea vieții şi ironie a sorții şi tata, Dragomir, a făcut accident vascular în bisericuța de lemn adusă din Dumbrava în Aghireş-Fabrici, adusă pentru un tonus creştin, că nu exista în localitate de nici un fel, o şansă şi o lejeritate de pace vouă! cu viață bună, nouă şi momentul cheie-l duse pe tata la moarte, deşi era cu picioarele pe pământ şi capu-n nori, ca visător, dorindu-mă scriitor, om mare, cum i-o zis Oprea septimiu, redactorii de la Făclia, deşi mai mic de stat şi mai îndesat, cu mâini cu degete mai scurte şi butucănoase, cum le avea şi mama, cu fața mai rotundă, dar revenind la tata în ultimele zile avea poziția de om leşinat şi părea că se grăbea către undeva... Nu-i ceva nefiresc Şakira a plagiat şlagărul de succes: Te iubesc, te iubesc mult. Nu cumva a plagiat şi Zaharia Stancu, luând din gura lui tată-su: Ce mult te-am iubit? De ce glumiți, că scriitorul, Desculț, e unic: liric şi original?

 PR-F&BT.