Un poem minunat
Publicat pe martie 19,
2019
După ce
s-a-nvârtit prin spațiul virtual, a ajuns și la mine o poezie care m-a
emoționat. Este semnată de Mariana Adăscăliței. Așa de mult mi-a plăcut, încât
am plonjat în spațiul virtual în căutarea Marianei, ca să-i cer voie să o
postez și eu aici. Mi-a fost imposibil să-i dau de urmă. Numai pe facebook era
abordabilă, iar eu nu am relații diplomatice cu feacebook ăsta. Așa că, îmi voi
asuma orice risc și voi oferi cititorilor acestui blog minunăția de poezie a
Marianei Adăscăliței.
Preumblarea
mea prin spațiul virtual m-a ajutat să descopăr că Mariana are două „defecte”
din categoria celor pe care le iubesc eu: Nu-și folosește mintea pentru a scrie
poezii, ci le scrie cu sufletul, și … țineți-vă bine! … iubește muzica. Adică,
seamănă cu mine!? E adevărat că eu nu-s în stare să scriu niciun vers, darămite
o poezie întreagă, dar la iubit de muzică nu știu câți mă întrec. Am zis „la
iubit de muzică”, nu la cântat, sau la vorbit despre muzică! Iubirea, se știe,
nu e pe bază de cuvinte, căci, ca și poezia Marianei, iubirea nu este rodul
minții, ci al sufletului.
Iată poemul
care m-a mișcat în dimineața asta, deși, se știe, dimineața eu sunt … moluscă.
***
Am întrebat salcâmii și florile de
tei,
Cum aș putea vreodată să înfloresc ca
ei?
Și-n loc de vorbe goale, să
răspândesc parfum
Iar locul meu să fie la margine de
drum.
Am întrebat albina ce culegea nectar,
Cum să mă fac o floare să nu cunosc
amar?
Cu rouă dimineața să spăl obraji de
prunci
Și plină de miresme, să veșnicesc pe
lunci.
I-am zis și ciocârliei ce se-nălța
prin nori
Să-mi împrumute glasul și mie uneori,
Să plâng când ploaia cade, să mă
prefac în râu
Udând cu lacrimi iarba și lanul copt
de grâu.
Am întrebat pădurea, ce taină o
păzește?
Eu sunt tot mai bătrână, ea tot
întinerește.
Să-mi împrumute frunza ce
înverzește-n ea
Și dacă nu se poate, să mă prefacă-n
nea.
Să îmbrac în diamante acest pământ de
tină,
Să-mi ningă-n suflet albă și albă
să-mi rămână…
Și ziua cea de astăzi și ziua cea de
mâine,
Iar lumea să mă frângă, precum ai
frânge -o pâine…
Azi am rugat salcâmii, când ning cu
floare drumul,
Să-mi împrumute mie culoarea si
parfumul,
Să vin pentru o vreme pe adieri de
vânt
Și-apoi, cu primăvara să plec de pe
pământ…
~*~
Mariana Adăscăliței
***
Rândurile
Marianei mi-au amintit cum l-am luat eu la întrebări pe Dumnezeu că de ce le-a
zis oamenilor oameni și nu le-a zis salcâmi. Că, lumea ar fi fost mult mai
frumoasă și mai bună, iar atmosfera ar fi fost cu mult mai respirabilă.
Sursa: Marian Ilie
https://altfel.wordpress.com/2019/03/19/un-poem-minunat/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu