Poetului Radu Cange, la aniversară, i se dedică textul liric Buburuza

Poetului Radu Cange, la aniversară, i se dedică textul liric Buburuza

Buburuza este o gâză minunată din copilăria noastră. Să-i fi spus insectă, suna cam sec, nu? Iar să-i fi spus gânganie în nici un caz, sună despectiv...

O gâză minunată, dintre puținele minuni ale copilăriei. Să le numeri pe degetele de la o singură mână. Dacă aș găsi cele cinci minuni din copilăria mea, apăi Buburuzei i-aș rezerva vârful degetului mic. I se chiar potrivește. Fiind o minunăție, cum spuneam, însă mică-mititică, să aibă în total 3 sau 4 milimetri, nu mai mult. Un elipsoid pe jumătate, însă blindat sub cele două elitre portocalii, cu niște enigmatice puncte negre, cât gămălia de ac, ceva misterios, între precizia maximă și fantezia pură.

Acum, să ne înțelegem: nu mulți ne amintim de Buburuza din copilărie, unii nu-și amintesc pentru că nu au meritat impactul cu emblematica Buburuză; iar alții nici măcar nu au aflat în vreun fel de existența ei. Soarta, iar mai bine spus: firea lor, i-a lipsit de această șansă.

Nu mai departe decât alaltăieri, răzlețit în Rezervația naturală Văcărești, am dat să mă apropii de un scaiete în floare, să-i fac niște prim-planuri foto. Când colo, pe o astfel de măciulie pufoasă-țepoasă-albind, zăresc o Buburuză. Și nu una oarecare, ci parcă mai mică de cât m-aș fi așteptat, o Buburuză aproape simbolică. Cumva contrariat de acest decalaj bătător la ochi (deși îl simt ca atare, ori de câte ori îmi reamintesc lucruri din copilărie), am prins-o cu două degete și am dat să o desprind de pe măciulia alb-înflorită. Nici gând să se desprindă, cum era încleștată cu zecile ei de piciorușe ultrasubțiri și gălbui; pentru o clipă am crezut să e moartă și s-a încleștat acolo, definitiv. Dar s-a desprins dintre ghimpi - și am debarcat-o în palma stângă, unde cu câteva minute înainte ținusem patru corcodușe în pârgă, însă de culoarea vișinei, la derută...

Buburuza a rămas imobilă în palma mea, o lungă vreme. Cât să-mi iau orice nădejde... Și brusc a dat semne de viață. De parcă ar fi luat energie de la căldura palmei mele. A făcut niște pași, vreau să înțelegeți corect: mii de pași micrometrici, până spre marginea palmei. Și nu se știe ce surprize îmi mai pregătea. De mirare și de bucurie, spun drept, căci voram să o transfer pe cealaltă palmă, am cam scăpat-o pe jos. Ce mai, căzuse din palma mea și se rostogolea: o și vedeam în iarbă, între tălpile mele. Iar eu, neiertându-mi lipsa de îndemânare. Și când colo, să vezi și să nu-ți crezi ochilor: Buburuza își desfăcuse elitrele ultra-fotogenice și de dedesubtul lor a pus în funcțiune niște aripioare subtirele,  aburoase și bine mototolite. Și cum-necum, s-a lansat în zbor, evoluând la nivelul genunchiului meu stâng. Și eliberându-mi sufletul de o mare apăsare, parcă din totdeauna. Așa cu Buburuza, la orice vârstă, dacă îți e în fire să te copilărești.

Poetul Radu Cange este acel om în toată firea, chiar aspru la chip,  intimidându-i pe mocofani - însă pe care, știu numei ele de ce, îl vizitează din când în când Buburuzele din copilărie. Și cu ele,  momentele de inspirație: Poezia.

Semnat: Ion Lazu