DISTINCTĂ ŞI ALEASĂ ARTĂ - 2 - 3 - CONCLUZIA DE A NU FI NĂZLIND LA CAPRA APROAPELUI

DISTINCTĂ ŞI ALEASĂ ARTĂ-2

~*~

şi Totu-i înteresant şi inteligent cu arhitectură spirituală

de înaltă şcoală picturală,

de frescă bisericească omenesc dumnezăiască filozofică

de rară structură apostilică de rară comoră naturală, în arhictectură

ca de păstrăv,

cu încredere fără încetare într-o frumoasă poveste, istorie,

din, cu, viața adevăr duh şi simetrie,

din omenescă filocalie-ecuație,

cu rezoluție evoluție şi soluție la eterna evoluție, revoluție,

cu drum tot înainte de pionerească şcoală şoimărească

cu noimă naturală

şi punctuală faimă de păstrăv înotând val peste val,

în aval

către izvor monumental național, în mirabil natural universal

contra curentului,

în lumina soarelui

cu dragoste şi dor,

ca un conducător de viitor popor

la curți vrednice de popor,

de dragoste şi dor,

cu liturghii de pace-n spice,

că ce-ar fi un popor

fără nupțial şi fără propriul iubitor magistral conducător-cârmuitor-cârmaci o cârmuitor

de perspectiv şi de viitor ?

Dacă eşti păstrăv, perspectiv, eşti cu înot contra curentului către viitor,

în dragoste şi dor,

către cresta muntelui îngânându-se cu raza de răsărit a soarelui,

că ce-i de capul unui popor fără iubitor-conducător ?

(că unde nu-i cap, vai de popoare, iubite ctitor şi cititor, în stele, bonus de zile spălându-ne de cele rele ! )

Pretenia ni pusă la grea încercare dacă cele bune

nu stăruim să se adune, pentru ca-n rai a le pune.

Între oamenii e imposibilul cu îndemână

poezia Patria de România, patria limba română,

că graiul ni antitodotul, cuvâtul,-

dreprul de a fi/a nu fi !

Între oameni cu calități, cu iz de om bun, există naşterea Domnului,

sfântul Crăciun, răsăritul soarelui:

marea zi de sfinte Paşti,

de pomină, de poveşti

şi de vie lumină, de pomină brend doină

ca să ne sacrificăm pentru celalat semen,

prin țară ce ne împovoară de veşnică primăvară

şi prin vrednic pragmatic ne face de încredere, benefic şi fizic cu neam pragmatic şi darnic,

pentru fericirea celuilalt,

prin specific,

distinct infinit apropiat de obiect

şi prin tot ce de rai am!

*

DISTINCTĂ ŞI ALEASĂ ARTĂ- 3 -CONCLUZIA DE A NU FI NĂZLIND LA CAPRA APROAPELUI

Nu poți fi de încredere,

cu principii de biblii,

în marea trcere/petrecere,

fără a promovă şi conserva făcând apropelui, binele,

viața trebuind a ne fi, cu drept de a fi,

în duhul binelui pe imensa tablă de şah a soarelui, aproapelui,

ca-ndumnezăirea Lui, să fii cu principii de biblii,

pentru oameni,

chiar oameni pentru oameni şi de pretutindeni,

cu pace şi pâine trasă-n mâine liturghie de pârgă,

sorgul cocerii, Mesie a durerii facerii

din pofta şi voința iubirii,

ca lumina, lampa lui Aladin să protejeze şi să călăuzească inima omului

către ce trbuie să existe, că se cuvine,

cum am zis şi-oi zice liturghie de pace,

patria limba română dintodeauna,

pentru todeauna limba română cu îndemână

de pace şi pâine mondială generală,

iubire specială de pe orizontală,

pe verticală de şcoală de dincolo de şcoală,

experență cu excelență de viață cu esență,

de a nu băga goaze sub preşuri roze-

puterea exemplui să acționeze!

Eccetera, eccetera,

că am/n-am la mine cetera...

furând viață, excelența şi esența, capra aproapelui, ca la noi la nimeni ca la nimeni, ca pretutindeni de Sfinte Paşti feştim, pictăm, ouăle cu beşini, vorba lui Eminescu, în proverbul cules, în divin şi curaj

de pe la Dej/din latinul Blaj, că ne tocmim,

în loc de nobil şi sublim,

cu legi,-făr'de-legi, a băieților afacerişti, tineri, neliştiți, deştepți,

că tămăiem, în biserici: economie şi fabrici,

puse pe butuci,

nu-n câştiguri omeneşti hiperbolice, cu înțelegere,

ci cu mari pierderi, de Românii profunde şi mari-tainice,

deşi nimic nu se pierde, ci totul se transformă

şi câştigă ca totoligă-mămăligă,

că la dracu-n teleguță,

nu eşti nici în car, nici, în căruță,

cu caii prinşi dinapoia lui birocratică şmechrie colimator

de mişcare greoaie a hârtiilor,

că nu stai în fața parlamentului, împăratului

şi dimapoia calului,

pe copită pentru lup

fiind scris prețul mânzului...

Zi de zi fizic, pragmatic, tragico-harnic şi comic,

imoral văduvit de național-universal şi de monumental-

criminal ca la Caracal ne facem neam ca neam conştiința de basm:

neo-cimunism, de poveşti, în haz de năcaz,

că uni-s nebuni, nu-s "coşeri", sănătoşi la hăizaş,

că-mburgheziții lacomi,

cu lăcomia cinism

îşi mănâncă omenia de România,

că pe aieştea şi prin spitale îi mituim, pentru explotarea omului de către om

(şi ne facem că nu înțelegem pe simplu om,

cu-n florire ca-n livadă un pom,

ca şi cum n-am şti ce-i mişelesc, câinesc,

lucru cu care, eu nu mă măgulesc, nu mă mândresc,

că-i deavolesc capitalism dibitocesc,

nu-i omenesc, comunism civilizat şi etic civilizat, cu etici şi altruism,

cu omenesc, bisericesc,

apostolesc,

capitalismul e un utopic vandalism,

e privare de libertăți, văduvire de mentale sănătăți, complăceri, complicități, cu şovinism criminal

sfidând naționalism şi principiale echități, responsabilități de botezați,

calități ca de botezați, civilizați,

că snobii țin pe Greuceanu între cei întemnițați,

deşi eliberat Greuceanu din închisoare

dă democrației şi luminii aripioare

să proceseze fotosinteza în frunză,

c-altfel tragem mâța de codă,

că ne îmburghezim pe viceversa la corvodă,

tragem din greu la sapă şi grapă cu osteneală,

transpirăm sudoare furând capra vecinului, apropelui...

o crimă fără pedeapsă Dovstoieski,

deşi ne furăm căciula de pe verticală

prăpădind iubirea la înălțime cu renume şi profunzime omorându-ne criminal pe Păcală,

magistralul plătind haiduceşte culorile de nelinişte

şi pentru neispravă, ca mare națională ispravă

călcând pe bec cu istețime/pe cei fără neam şi țară, cozi de topor mascați, ascunşi sub tricolor, încurcând peteici, călcând ca vitregi "hipeni", curați străini, călcând, cu amărăciuni, în strachini nefericind: națiuni şi co-națiuni,

încurcând borcanele, binele, ca să ne sece, să ni se gate din bonus zilele,

petecul la sac, acel, lui Dumnezeu plac:

vrere şi plăcere,

însă când n-avem ispravă,

n-avem întru a lui Dumnezeu slavă,

că tragem nori de dincolo de nori, sforăituri şi sfori de apocaliptice potopuri de, cu amane ploi

făcând sfara mai mare ca jumara,

că dăm sfoară-n țară că-i mai mare sfara ca jumara,

când ne umple jalea, că iarba-i de mătasă,

dar calu-n jalea lui, în pricaz, păcătos iarba de mătasă şcrudă-verde o lasă,

că inima i-i arsă

şi chiar de-l duci la apă, nu-l poți forța s-o bea, că baronii-s acri, lume ițită, inimă acră şi stofă rea,

şi spre bine ne tot închid cărarea

(şi care-concluzia, logica, rațiunea, explicația şi garagația de România, că ni s-a îmburuienoşat, în burieni,

ni s-a înăbuşit cucuruzii ca brazii, ni s-au înecat corăbiile, glia,

şi ne-a murit ciocârlia şi a pierit din inimi sinfonia,

că nu ni se desfată țăranii cu munca, umbriți cu neputința orcât de mare le-ar fi voința, bunăcuvința, silința, că boierii îşi țin doar conferința cu legea tocmeală de mântuială şi condamnare miruită cu suspendare,

că s-au miruit, în plen de şedință cu fuşereală, lucru de mântuială, lege ticmeală

şi-n loc de cinste dumnealor, în rostul lor citesc acatiste şi asta fiindu-le înlocuitor, îndulcitor,

în loc de dragoste, loialite, față de popor şi ogor

şi atunci care-i explicația de România şi considerația, pedeapsa, malformația, pentru Gherghe Dincă şi tagma de jefuitori ?

că nu-i ispravă condamnarea cu suspendare, nu-i de nici o încredere

şi fără nici o cofiscare cu moarte pentru moarte şi pentru fapte nefaste, de calamitate socială,

că-i de urcat treaptă cu treaptă,

în lupta cinstită, de viață coloană verterbrală dreaptă, cu pământul la cer înălțată

ca-n cer să ne fie viață toată.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete