MUCENICIA RĂBDĂRII
Vlădica Antonie Mărturisitorul
„Se apropie
așa niște vremuri, încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va
rezista” Veacul nostru nu este un veac al postului, ci al răbdării si al
bolilor. Iar daca vom lua asupra noastra un post aspru si peste puterile
noastre, atunci pur si simplu nu vom fi în stare sa-l tinem. Noi avem nevoie de
un post lăuntric pentru a ne înfrânge pe noi însine si pentru a deveni blânzi,
smeriti si răbdători. Daca Domnul ne îngaduie sa suferim, trebuie sa primim
aceasta cu smerenie. Caci ceea ce este îngaduit de Domnul, trebuie primit ca
din mâna Lui si trebuie sa rabdam tot. Adevaratul post este atunci când omul
suporta cu rabdare si fara suparare toate atacurile si jignirile, considerând
ca le-a meritat pe buna dreptate. Pentru ce? Pentru viata pe care a avut-o în
trecut si pentru tineretea usuratica. Mândria noastră este asemenea unei fiare
care, dacă este atinsă oricât de usor, atunci este gata să sară si să-i sfâsie
pe toti. Dar este de datoria ta să o împingi si să nu o lași să iasă. Chiar
daca cineva te-a suparat si te-a mâniat si-ti doresti sa-i zici tot ceea ce
crezi despre el, atunci procedeaza altfel si spune-i mândriei tale: „Stai acolo
și nu ieși!”. Si-n loc sa-i raspunzi cu brutalitate, tu, dimpotriva, vorbeste-i
cu blândete. Astfel se dobândeste smerenia. Aceasta este si mucenicia cea fără
de sânge. Sfintii mucenici au patimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici este
un chin nesângeros si nu doar pentru o perioadă de un an sau doi, ci pentru
întreaga viață. Iar dacă Domnul va îngădui mari suferinte sau va începe o
adevărată prigoană, atunci, zice Vladica, trebuie să-ti imaginezi că mergi la
moarte pe Golgota. Înainte de moartea sa (a lui Vladica) cred ca Dumnezeu a
îngaduit sa ne spuna ceea ce ne asteapta pentru ca la un moment dat a zis: „Iar
voi înca este posibil sa suferiti. Si, de va veni aceasta vreme să nu va
înfricosati, ci sa mergeti la moarte pe Cruce cu mare curaj, si cu pieptul
deschis, neavând nicio îndoiala si nepărându-vă rău pentru nimic. Sa primiti
totul cu bucurie, pentru ca atunci puterea lui Dumnezeu va va lumina si va va
întari si voi veti rezista. Iar daca în gândul tau vei renunta la Cruce, dacă
se va strecura îndoiala si vei fugi fiindu-ti frică pentru tine si pentru cei
apropiati ai tăi, să stii ca-n acea clipă va interveni puterea demonica, harul
se va îndeparta de tine, si nu vei face fata suferintelor. Trebuie sa fii
constient de faptul ca ti-a venit ceasul când trebuie sa-ti marturisesti
credinta si devotamentul fata de Domnul. Sa mergi la moarte cum faceau Sfintii mucenici
pe care Domnul îi întarea astfel încât ei nu simteau durerile, iar daca le
simteau, atunci întelegeau ca ele sunt trimise pentru curatirea de pacatele de
mai înainte. Cereti-I ajutor lui Dumnezeu pentru copii si pentru cei apropiati,
însă nu vă speriati, deoarece prin suferintele noastre, îi vom ajuta si Domnul
îi va milui pe ei. Se apropie asa niste vremuri, încât fara îndeplinirea
pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc
va fi“.
IMBRACAMINTEA FRUMOASA
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. Daca îti place sa te falesti cu o îmbracaminte frumoasa,
chiar în timp ce te îmbraci cu ea, adu-ti aminte de nestricacioasa haina a
adevarului, cea în care trebuie sa ne fie îmbracat sufletul, sau de Iisus
Hristos, Care este îmbracamintea noastra duhovniceasca, dupa cum s-a spus:
„Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni 3, 27).
Pasiunea pentru eleganta vestimentara face de cele mai multe ori sa paleasca cu
totul în inima noastra gândul la îmbracamintea cea nestricacioasa a sufletului,
reducând toata viata la o preocupare desarta pentru îmbracaminte luxoasa.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XIX(2019),
nr. 405(1 –15 Septembrie)
Dragii mei
enoriași!
Tristețea ca
un mod de a fi. Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic,
liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală. Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era
interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii erau localuri,
restaurante, cofetării, cafenele. Fiecare din acestea își extindea spațiul
pentru clienți și în stradă, sub forma meselor acoperite cu umbrele. Nu erau mulți
consumatori, dar era liniște. Printre mese și în spațiile libere rămase se
jucau copii, mulți copii. Oamenii care treceau pe trotuare se salutau între ei,
salutau pe cei de la mese. Pe fețele tuturor se citea relaxarea, bucuria,
bunăvoința. Vorbeau între ei, râdeau natural, fără prefăcătorie. Nu înțelegeam
limba, urmăream doar mimica fețelor și constatam că oamenii aceia nu erau
stresați, nu erau presați de lupte interioare. Și, culmea, oamenii aceia făceau
parte dintr-un popor care de abia ieșise dintr-un război, care le spărsese
țara, mândra Iugoslavie de altădată, în cinci țări, le ucisese părinți, copii,
frați, rude, le distrusese case și alte bunuri. Oamenii aceia găseau, totuși,
puterea de a trece mai departe, de a
privi cu seninătate și încredere spre viitor. Erau robuști, bine
hrăniți, veseli, siguri pe situație, solidari. Casele din oraș și din satele
din apropiere erau bine îngrijite, parcă toate erau noi, abia terminate, cu
grădini pline de verdeață în jur, cu garduri frumos construite, iar curățenia
era un mod de a fi. Într-un cuvânt, eram
într-o țară în care pofta de viață și bucuria de a trăi era la ea acasă. Cinste
lor!
Am ajuns în Severin. Era cu totul altă
atmosferă. Oamenii erau mult mai slabi, mai sfrijiți, mai supți la față,
dezamăgiți și mai încrâncenați. Cei mai mulți mergeau cu capul aplecat, cu
privirea în pământ, rumegându-și gândurile și necazurile. Era o populație
tristă, obosită. Din când în când unii se salutau între ei, dar rece, scurt,
fără bucuria de a se întâlni, ci doar ca un act artificial. Străzile erau nemăturate, cu tomberoane pe la
porți, așteptând îndelungat gunoierii, multe case coșcovite, îmbătrânite
înainte de vreme. Ce să mai vorbesc de sate! Doar în Bulgaria, în zona
Vidinului, am mai văzut case mai sărace, mai dărâmate, mai neîngrijite și mai
murdare decât la noi. Prea puține construcții noi, iar cele mai multe din cele
care există sunt impunătoare, cu o arhitectură străină, adusă de cine știe unde
și plantată fără gust într-un spațiu nepotrivit. Altădată răsunau satele de
muzică populară transmisă de cele mai diferite aparate date la maximum. Acum nu
mai auzi așa ceva decât pe la cârciumi sau din mașinile unor tinerei dornici de
a ieși în evidență. Întâlneam la tot pasul oameni gata de a-ți spune cele mai
noi bancuri, glume. Acum asemenea ,,creații” sunt tot mai puține. Parcă ne-a
dispărut pofta de a râde, de a face haz
nici chiar de necaz.
Am încercat
să înțeleg ce se întâmplă cu noi, cu românii. De unde până unde senzația
aceasta pe care ți-o inspiră, că e un popor trist și îmbătrânit, cu lehamite de
viață.
În primul rând, este tot mai absent
segmentul tânăr de populație. Țara noastră este pe locul al doilea în lume (după Siria) ca număr de populație
care emigrează: 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din
întreaga populație. În perioada 2007-2017 am pierdut 40.000 de medici, 84.000
tineri numai în 2016 sub 36 de ani, din
care 19% cu studii superioare. Am devenit sursă de forță de muncă calificată
pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și
Canada. Cinci milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca
emigrați. Pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe
cheltuiala statului român; a crescut vârsta la care femeile procreează (de la
18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017). Copiii rămași în țară abandonează școala,
devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care
vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani. Românii plecați la muncă în
străinătate, chiar cu studii superioare, acceptă munci umile, degradante uneori, străine de
calificarea lor. Nu poți să te bucuri, când știi că fiul sau fiica ta, după ce
au absolvit o facultate sau chiar un
masterat în țară, îngrijesc bătrâni în străinătate pentru o brumă de parale. Se
schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale
ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii,
bigamia etc.). Cei mai mulți dintre emigranții români nu investesc în România
resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este
francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară
germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări.
Statisticile spun că 20% dintre cei
plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv,
iar alți 23% au cerut cetățenie străină
(Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA). Este dureros să-ți vezi copiii
venind în vizită după mulți ani de ședere în străinătate, iar copiii lor să nu
știe românește, să aibă nevoie de translator. Dezvoltarea noastră economică
este foarte slabă, locuri de muncă tot mai puține. 40% din suprafața arabilă a țării este
cumpărată de străini; marile magazine cu produse agro-alimentare distrug
agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care
a devenit una de subzistență. Principalele resurse strategice, adică bogățiile
solului și subsolului, sunt în mâna
străinilor.
De treizeci de ani asistăm zi de
zi la un circ continuu. Oamenii politici se ceartă între ei ca la ușa cortului,
se demască unii pe alții, sunt descoperiți că au furat mai mult sau mai puțin
din banii țării. Starea aceasta conflictuală de la vârful țării se reflectă și
în relațiile oamenilor simpli. La nivelul unui sat sunt mahalale în care nu întâlnești două familii în bună
înțelegere. Fiecare este împotriva tuturor și toți sunt împotriva fiecăruia. În
familii sunt multe neînțelegeri și certuri.
Multe familii se destramă, marcând viitorul puținilor copii rezultați în
sânul lor. Cearta, dușmănia, invidia,
egoismul, alături de alcoolism, tabagism și desfrâu sunt câteva din rănile
sângerânde ale vremii noastre.
Nu mai ai putere de convingere
ca să îndemni un copil să învețe. Când vede un analfabet că ajunge primar în
capitală sau europarlamentar, pe altul la fel că învârtește banii cu lopata sau
pe un președinte care spune la început de an școlar: ,,- Ha, ha, ha, eu am avut
media șase și am ajuns președinte!” îți piere graiul. Din 1960 sunt în școală,
ca elev, ca student, iar de aproape treizeci de ani ca profesor. În fiecare an
am avut senzația că învățământul se degradează tot mai mult, că nivelul scade
tot mai mult. E vorba atât de nivelul elevilor, cât și de al profesorilor.
Abandonul școlar, absenteismul, lipsa de interes sunt la ele acasă în cele mai
multe școli. Lipsa de educație duce la îndobitocirea unui popor, care poate fi
apoi mult mai ușor de condus, de manipulat!
Aflăm că ne sunt răpiți copiii, că
sunt sacrificați pentru a li se prevala organe, sau pentru a fi folosiți ca
sclavi în industria sexului din străinătate. Aflăm că la bandele de tâlhari și
de criminali care se ocupă cu astfel de lucruri oribile se raliază uneori
angajați ai unor instituții menite să apere legea, să apere cetățeanul. Îți
cauți dreptatea și n-o mai găsești, infractorii și infracțiunile se înmulțesc ca
pecinginea. Bolile ne seceră ca holdele vara, cancerul se întâlnește tot mai
des, medici competenți găsești tot mai puțini, sănătatea se târguiește ca
roșiile la piață. La instituțiile publice te duci cu căciula în mână și ești
privit de sus, cu aroganță, fără pic de respect. Dacă vezi un funcționar
zâmbindu-ți, intri în panică, ți se pare că ceva nu e în ordine.
Alimentele sunt tot mai scumpe și
tot mai proaste, aduse de aiurea, îndopate cu tot felul de chimicale, care nu
sunt decât otrăvuri cu efect întârziat. Se apropie iarna și lemnele au ajuns la
prețuri astronomice, iar pădurile tot mai puține și tot mai ciopârțite. Mâna de lucru, fie calificată, fie
necalificată, e tot mai puțină, iar
costul pentru ea tot mai mare.
Clientelismul politic, nepotismul
și favoritismul au făcut ravagii în societatea românească. Vine la putere un partid și imediat schimbă
toți conducătorii de unități, plantându-și oamenii de încredere, indiferent de
pregătirea și competența lor. Cum să mai prospere o astfel de instituție
condusă de un om care n-are nici în clin nici în mânecă cu domeniul în care
funcționează instituția! Copii, nepoți, frați și cumnate, alături de prieteni
și amante sunt avansați tot într-o veselie. Competiția și competența sunt de
domeniul istoriei. Corupția este o meduză cu multe-multe tentacule, care
ștrangulează în fașă orice urmă de progres și de elan.
S-a implantat în mentalul
social, în mintea oamenilor, ideea că aici, în țara noastră, nu mai e nimic de
făcut, că nu mai ai nici o șansă, că orice viitor este compromis. Am întâlnit
părinți care-și îndeamnă copiii să plece ,,afară”, fiindcă ,,aici n-ai la ce să
stai, n-ai ce să faci!” Mă bucuram într-o vreme, văzându-i pe cei plecați că
își construiesc case aici și speram că într-o bună zi se vor întoarce. Din ce
în ce mai slabă nădejde. Unii îmi spun: ,,La ce să mai venim aici, părinte!
Ne-am făcut rosturi acolo, copiii au ieșit pe salariu, au slujbe bune, stăm și
noi pe lângă ei. Poate găsim pe cineva să vindem casa de aici!” Alții îmi spun:
,,Mai venim aici să ne plătim impozitele și să ne pomenim morții!” Sumbru.
Credința este subminată fățiș ori
pe rețelele de socializare de tot felul de religii străine sau de secte zise
creștine cu o subtilitate demnă de cauze mai nobile. Trebuie distrus cu orice
preț orice filon care leagă acest neam de rădăcinile sale, de istoria sa, de
Dumnezeu.
Acestea sunt câteva din cauzele
tristeții neamului meu. Au fost, ce-i drept, perioade în istoria sa mult mai
grele și el a găsit întotdeauna puterea de a se regenera, de trece mai departe.
Va găsi, oare, și de data aceasta o astfel de putere? Mă întreb și întreb!
*
Sfaturi
părintești. Din învățăturile bătrânului duhovnic, răposatul Părinte Ilie Cleopa,
spicuim câteva, care pot să folosească multora, atât femei, cât și bărbați:
,, - Prea
Cuvioase Părinte Cleopa, femeile care își retează părul, își fac părul la
coafor, poartă pantaloni, își pun cercei, poarta brățări, își fac unghiile la
mâini și la picioare și se machiază, calcă Sfintele Canoane?”
,,- Măi
băieți, asta-i semn de necredință mai întâi. Când păgânii își făceau idolii, îi
împodobeau. Bunăoară, zeiței Nemzida îi puneau un inel de aur în nas și cercei
de aur în urechi și legau urechile de nas. Și pe urmă îi puneau păr și în păr
îi puneau pene de vulturi, îi puneau câte minunății; clopoței îi puneau în
haine, ca atunci când suflă vântul să sune clopoțeii. Toată împodobirea asta
este închinare la idoli. Sunt obiceiuri ale închinătorilor de idoli rămase de la romani. Noi, românii, ne tragem
din două popoare păgâne: dacii și romanii, și toți aveau aceste obiceiuri
păgâne, cum aveau și pe zeul „noroc” și pe Baal și pe Marnas, pe Neptun, pe
Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalți draci. Că spurcați erau dumnezeii
lor, spurcate erau și praznicele lor. Așa că acesta-i obicei de la închinătorii
de idoli, ca să se sluțească femeile, să pună toate bijuteriile pe trupurile
lor.
Au venit la
mine săptămâna trecută patru artiști, doi erau din Iași și doi din București,
trimiși de cineva. Eu n-am văzut de când sunt femei cu ochii vopsiți cu
creioane albastre, cu ochii albaștri, dați cu creioane albastre; cu părul făcut
vâlvoi, sprâncene făcute parcă erau cu căneală, niște papuci cu călcâiul ca un
fus. Vin la mine și-mi spun: ,,– Am auzit de dumneata…!” Când i-am văzut, eu
atât le-am spus: ,,– Știți ce se întâmplă cu voi? Voi mai aveți un ceas și
muriți!” ,,– Vai, părinte! Dar de ce?”
,,– Peste o oră sunteți gata! Am eu un semn, că o să muriți amândouă.”
,,– Vai, părinte!” ,,– Gata. Mai aveți un ceas de trăit și vă duceți, cu
unghiile roșii, cum sunteți acum!” ,,– Cum e asta, părinte?” ,,– Cu ce
sunteți?” ,,– C-o mașină.” ,,– Gata. Vă răstoarnă mașina. Am semn că de azi nu
mai trăiți. Acuși, acuși. Cel mult două ceasuri. Dar v-ați pregătit de moarte?”
,,– Nu, părinte!” ,,– Dacă vine moartea, nu râde și moartea de voi? Tu ești
creștină? Ori ești un drac, o momâie de pus în cânepă, de speriat vrăbiile, ce
fel de om ești? Cine ești tu cu acestea așa?…”
Am stat mult
de vorba cu ei. La urmă au dat pomelnice și au zis: „- Părinte, am să mă las de
aiestea!” Chiar aceea care era cu ochii spoiți cu cerneală albastră, cu
sprâncenele făcute, ca mascații de la Anul Nou, zice: ,,– Eu sunt actriță!” ,,–
Oricine ai fi tu. Dar vine moartea și o să te întrebe de ce ai făcut treaba
asta. Cine te-a învățat lucrurile acestea diavolești? Evanghelia spune undeva
să faci treburile astea? Ce vreau să spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a
știut că-i mai frumos. Zice la Geneză: ,,Iată, câte a făcut Dumnezeu erau bune
foarte. Dacă ar fi știut Dumnezeu că omului îi trebuie să-l facă cu unghii
roșii și cu cercei în urechi, așa îl făcea. Dacă știa că trebuie să fumeze, îi
făcea un hogeag în vârful capului ca să iasă fumul. Și, iacă, nu i-a făcut
hogeag, că n-are nevoie să fumeze. Nu l-a făcut pentru fumat. L-a făcut ca gura
și limba lui să slăvească pe Dumnezeu, nu să se umple cu fum și de putoare!”
*
Priceasnă
pentru Maica Domnului. Din repertoriul interpretei Cornelia Goția selectăm o
cântare deosebită închinată Maicii Domnului. Iat-o:
,,Prea
Sfântă Maică și Fecioară, nădejdea sufletului meu,
Tu ești a
mea mijlocitoare la milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea
la ceruri lumea rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi
pustie viața, asemenea unui mormânt.
De nu erai
tu primăvară a veacului înțelenit,
Ar fi rămas
de-a pururi iarnă și soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi
revărsat zorii peste pământul adormit,
Atunci umbra
cea de moarte ar rămas fără sfârșit.
Dar astăzi
Preacurată Maică, când toți ne-am abătut la rău,
De nu te vei
ruga fierbinte, ne părăsește Fiul tău.
Trimite semn
de pocăință norodului nedumerit
Și adu-l
iarăși la credință pe sufletul cel rătăcit.”
*
File de
jurnal – 16 iul. 1982. ,,Ieri și alaltăieri am fost la Severin. Am încercat să
iau benzină, dar a fost imposibil. Cozi interminabile la care se așteaptă ore
în șir m-au făcut să renunț.
Ieri am
dus-o pe mama la târg cu 6 purcei. A vândut 5 cu 500-600 lei/buc. E un preț
derizoriu față de cel de acum o lună, când se vindeau cu 1000-1200 lei/buc.
Acum a intrat panica în lume datorită noului decret care prevede înjumătățirea
rației de alimente. Au fost mulți purcei, puțini cumpărători. N-are omul cu ce
să-i mai țină!
L-am dus pe
tăticu la policlinică. Fusesem și luni, dar nu reușise să facă o radiografie
renală. Acum, cu chiu cu vai, am reușit să-l bag la radiografie. Gem coridoarele policlinicii de amărâți. E
interesant, că nu vezi decât oameni de mâna a doua, a treia, a patra, palizi,
supți, pământii și deșirați. N-am văzut pe
niciunul de la partid, miliție, securitate ori consilii populare. Există
și pentru bolile astea anumite legi, care reglementează numărul, numele ori
apartenența socială a pacienților. Medicii și asistentele se poartă foarte
arogant. Nici nu-i bagă în seamă pe cei care nu le prezintă suficiente garanții
de câștig. Despre medicul Ț. se spune că fără 500 lei nici nu se apucă de o
operație. Te prinde mila când vezi cu cât respect și venerație vorbesc oamenii
cadrelor medicale, cu ,,domʼle, domniță” etc., iar aceștia, în mod dezgustător,
îi reped de parcă ar fi simple animale ori obiecte oarecare. Pe coridoare e
multă mizerie. Medicamentele străine sunt restricționate. Înșiși medicii au
dispoziții severe ca să prescrie numai medicamente românești, pentru a nu
periclita fondul valutar al țării. Nici nu te mai trage inima să te
îmbolnăvești!
Când am
ajuns acasă, l-am găsit pe Pătrulescu Ion(Nicu), student la filologie,
prietenul meu, fost locotenent-major în armată. Pentru prima dată l-am văzut
îndrăgostit lulea. A venit să mă roage să-l cunun cu o colegă a sa. Părinții nu
sunt de acord, dar ei au luat această hotărâre, deși se cunosc doar din martie.
Mi-a lăudat mult pe viitoarea soție și, printre altele, mi-a spus că au fost de
mai multe ori la biserică împreună și că l-a ascultat cu mult interes când i-a
vorbit despre Sfinții Părinți. Dânsa obișnuiește să-și facă rugăciunile de
seară și dimineață, iar dânsul, obținând aprobarea să treacă la secția de limbi
clasice, speră ca într-o bună zi să ajungă în învățământul teologic. Ciudată
evoluție! El, care era secretarul u.t.c. la Liceul Militar de la Breaza,
marxist până în măduva oaselor, să spere că va ajunge să predea în școli
teologice! Mie nu-mi inspiră încredere, de aceea îl și tratez cu multă
prudență. Ceva mă face să cred că e un
joc de teatru pe undeva și că de fapt a venit să mă tragă de limbă.
Nicu mi-a
povestit despre starea de spirit din București, despre stresul ce-l citești la
fiecare pas pe fețele oamenilor. Lumea e într-un fel de angoasă prevestitoare a
unui cutremur. Un copil a fost ucis fiindcă a luat o căpșună din piață, furtul
și delincvența juvenilă sunt o plagă îngrijorătoare a societății bucureștene.
Mitingurile pentru pace sunt un fel de mascarade. Tot felul de bețivani și
huligani urlă și strigă inconștient câte toate. Niște străini de prin părțile
Orientului, cu figura lor serioasă și demnă cică priveau disprețuitor spre un
astfel de miting.
Am încercat
să-i explic lui Nicu, că participarea unui anonim la un astfel de miting
înseamnă de fapt participarea lui la viața politică internațională. O asemenea
înălțime îl amețește și el e beat de
fericire că i se acordă o asemenea demnitate. Tocmai prin aceasta se verifică
în practică principiile democratice călăuzitoare ale politicii noastre interne
și externe. Chiar dacă ,,nea Gheorghe” ar fi fost beat într-adevăr și
inconștient de actele sau vorbele sale, nu trebuie să ne cramponăm de aceasta
și, înainte de a trage o concluzie care se vrea definitivă, trebuie să avem în
vedere totul ca o unitate, în care majoritatea covârșitoare hotărăște. Când optsprezece milioane îmi dau semnături
pe apelul pentru pace, ori participă la mitinguri și alte manifestații pentru
pace, ce mai contează cei patru milioane care n-au semnat? În rândul lor sunt
copiii, delincvenții, bețivanii, inconștienții etc. Într-o astfel de situație
mai pot afirma că poporul român nu vrea pacea? Exclus!
Nicu și-a
manifestat admirația față de orientarea mea politică, m-a privit ironic și și-a
deplâns apoi felul său greoi de a se adapta din punct de vedere ideologic.
Chiar așa?!
Au mai venit
pe la mine preoții Petcu(?) și Cojocaru din Moțăței(DJ). Au angajat și ei pe
pictorul Ivănescu și, după ce va termina la Malovăț, se va duce la
Moțăței. Părintele Petcu (67 ani), un
bărbat înalt, frumos, bine legat, cu plete sure, barbă și mustață, fost preot
la Vânju Mare, a vorbit cu înflăcărare despre activitatea misionară a sfinției
– sale, de felul cum a aplicat regulamentul cimitirelor, despre slujbe, acatiste,
anchete etc.”
*
Amintiri
despre Maria Tănase. Cu mulți ani în urmă, regretatul Părinte Nicolae Popescu,
fost protopop de Severin și vicar la Mitropolia Olteniei, mi-a povestit o
întâmplare legată de Maria Tănase, la Tr. Severin.
La Tr.
Severin a avut loc un concert de muzică populară, la care a participat Maria
Tănase și alți soliști prestigioși. Spectacolul s-a bucurat de un binemeritat
succes. După spectacol, oficialitățile județului au oferit o masă, la care au
fost invitați interpreții și membrii orchestrei, cât și o parte din
notabilitățile politice și administrative ale orașului.
Mariei
Tănase i s-a rezervat loc în capul mesei. În dreapta ei era
prim-secretarul de partid, iar în stânga era prim-viceprim-secretarul de
partid. Dacă cel dintâi era un om diplomat, uns cu multe alifii, al doilea era
mai necioplit.
La început
au fost rostite cuvântări, în care s-a scos în relief grija partidului de a valorifica zestrea
folclorică, de a ridica nivelul material și spiritual al maselor etc. S-au așezat
apoi mesenii, iar prin fața lor au început să defileze din belșug felurile de
mâncare și băuturile. Toți mâncau, beau, spuneau câte toate, vorbeau tare,
acoperind muzica difuzată de un gramofon de ultima generație. Maria Tănase era
singura care ședea tristă și tăcută, ciugulea din când în când puțin din
mâncare și privea în gol, undeva departe. Din când în când răspundea scurt câte unei întrebări adresate de vreun
comesean. Se vedea cu ușurință că e obosită, poate bolnavă și că abia așteaptă
să se retragă. La un moment dat, s-a
întors spre prim-secretarul județului, foarte nervoasă, l-a fulgerat cu o
privire de șoim și l-a întrebat: ,,- Domnule prim, cine este tâmpitul ăsta din
stânga mea?” ,,- Vai, Doamna Maria, cum puteți spune așa! Este prim-viceprim-secretarul
județului, adjunctul meu. Dar ce s-a întâmplat, ce v-a zis?” ,,- Domnule prim,
în viața mea am întâlnit mulți nărozi, dar bădăranul ăsta a întrecut orice
măsură!” ,,- Dar ce s-a întâmplat?” ,, - Domnule prim, eu am avut cancer. Am
fost operată. Mi s-a scos sânul. În locul sânului am un cocoloș de zdrențe. De
când m-am așezat la masă, idiotul ăsta tot trage de zdrențele ălea, crezând că
mă ciupe, freacă o cârpă ce mi s-a întins pe sub bluză și crede că așa îmi dă
de înțeles că este amorezat de mine! Eu îi dau un cot în nas de mă va ține
minte toată viața lui, și el și mesenii!” ,,- Doamna Maria, i-a zis primul
speriat, vă rog din suflet, nu faceți așa ceva! Se va auzi și la București. Vă
faceți rău și dumneavoastră, îmi faceți rău și mie. Vă asigur că vă vom ține
minte toată viața, chiar și fără să-i dați lui cu cotul în nas. Lăsați că
rezolv eu discret problema. Îl trimit undeva și până el se întoarce se termină
masa.
Așa a făcut
prim-secretarul și amorezul de ocazie a părăsit sala. Masa a decurs cu bine
până la sfârșit, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
*
Ajutoare și donații. În această perioadă,
parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Părintele Pr.
Stoica Haralambie din Craiova: 120 lei; Doamna Filip Cornelia, Domnul Mărgean
George-Stelian și Domnul Florescu
Leontin, toți din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Ramona Sprijan din
Cluj-Napoca și Doamna Bobăiceanu Floreta din Tr. Severin, fiică a satului
Malovăț: câte 50 lei;
Domnul
Popescu Doru din Malovăț a mai adăugat 200 lei la contribuția de cult,
totalizând până acum 415 lei. Domnul Popescu Alin-Constantin din Malovăț a
achitat prima lui contribuție de cult: 100 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
Urmare
îndrumării date de Preasfințitul Episcop Nicodim, rugăm pe toți aceia care nu
pot asigura cele necesare copiilor lor pentru începerea școlii(ghiozdan,
rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte), să ia urgent legătura cu preotul pentru
amănuntele necesare și vom rezolva problemele. Important este ca să nu abandoneze
copiii școala.
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a
reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Măria Ta, Țăran Român(IX), în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7433(14-15 sept.), p. 3; Măria Ta,
Țăran Român(X), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7433(14-15
sept.), p. 3; în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXI(2019), nr.
996(19 sept.), p. 11; ,,Scrisoare pastorală” – 404, în ,,Armonii culturale”,
Adjud, 15 sept. 2019, ediție on-line (http:// armoniiculturale.ro/category/scrisoare-pastorala);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 16 sept. 2019, ediție on-line
(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Mânăstirile la români, în ,,Omniscop”,
Craiova, 19 sept. 2019, ediție on – line(http://www.omniscop.ro); Scrisoare către Europa, în ,,Luminătorul”,
Chișinău, an. (2019), nr. 3 pp. 20-23; Scrisoare către Europa(I), în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7438(21-22 sept.), p. 3; Mielul, în
vol. Părintele Nicolae State-Burluși. ,,Badea Cârțan contemporan, 70, Bacău, Editura Babel, 2019, pp. 179-183;
Am descoperit abia acum un studiu
apărut cu mai mulți ani în urmă, de care nu aveam cunoștință: Sfintele Taine
reflectate în proverbele românești, în
,,Ortodoxia”, București, Serie nouă, an. III(2011), nr. 3(iul. – sept.), pp.
211-254.
*
Lucrări la
biserică. La gardul bisericii de la Bârda Domnul Pitulicu Simion din Malovăț a
sudat, gratuit, capacele de la stâlpi, iar preotul a vopsit gardul și a dat cu
lac pe poarta de lemn sculptat, tot gratuit. Mai avem de placat soclul cu
gresie. În curând…!
*
Excursii –
pelerinaj. Joi, 31 Oct., vom organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu:
Tr. Severin – Malovăț – Bârda - Tg. Jiu - Mânăstirea Lainici – Petroșani –
Hațeg - Mânăstirea Prislop cu mormântul Părintelui Arsenie Boca – Caransebeș -
Mânăstirea Teiuș - Mânăstirea Piatra Scrisă – Orșova - Tr. Severin-Bârda.
Costul va fi tot de 45 lei/pers. S-au înscris deja 10 persoane.
*
Nunți.
Înmormântări. În ziua de 7 Septembrie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru
Domnul Tărăbâc Gheorghe din Tr. Severin și Domnișoara Cojocariu Valentina din
Malovăț. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 6 Sept. am oficiat slujba
înmormântării pentru Popescu V. Constantin(62 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l
ierte!
*
Program. În
cursul lunii octombrie avem următorul program de slujbe: 5 Oct.
(Malovăț-Bârda); 6 Oct.(Malovăț); 12 Oct. (Bârda-Malovăț); 13 Oct.(Bârda); 14
Oct.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 19 Oct. (Malovăț-Bârda);
20 Oct.(Malovăț); 26 Oct.(slujbă la Bârda-pomeniri la Malovăț, la ora 12.30);
27 Oct.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă,
la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori
pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele
Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu