CA TOT CE AM RAI
~*~
Alexandra Dogaru, nu-i proza o
mâncare, aceeaşi mâncare de peşte,
chiar dacă pe mine de Hristos mă
lipeşte, pe crucea lui alături de El mă răstigneşte,
în culori de nelinişte
şi cum Dumnezeu ne tot vujeşte şi
potriveşte/ alduieşte,
pe fiecare aparte poveste de poveste,
de bună veste,
iar poezia-i zici: de bună veste,
hai să dăm mână cu mână toți cei de o
inimă, peste mână,
patrie limba română,
cu îndemână,
dar nici proza cu vrere şi plăcere,
dacă e după cum vreau,
cu Dumnezeu şi din Dumnezeu,
că nu-i peste mână, culori-curcubeu, suflețel
cineşel, fain-făinel
ca o stea, logostea, pe cer un
fuştel...
Ai dreptate zee-femeie, cale
lactee-maree:
albastră-minune,
corolă cu nestrivită lumină, de lumină de grădină cu albină
lucrătoare şi regină roind cu capul sub gilotină, de doină şi lumină depomină,
de nestrivită înțelepciune,
că tu binele faci ca o poezie să se
adune vers cu vers, în a poemului univers,
pentru ca pe noi bărbații a ne bine
dispună cu ordine şi disciplină:
carnea care eferveşcentă suspină
dându-ne dimensiune,
în ierarhia de valori-comori,
în marea trecere cu petrecere,
din muchia de secere, care îngenunche
holda, în vecernie,
să se pună pai cu pai, în mănunche şi
snop, în cruce
şi căpiță,
în liturghie conştiință de pace cu
rezonanță sinfonică de adiere de vânt, în spice,
pe răzoare cu biserică,
cu turme de mioare pascătoare şi
maici născătoare de nume şi renume,
cu hram prin tot ce am ca țară şi
neam ca grai-rai.
~*~
Pavel Ratundeanu-Ferghete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu