Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XIX(2019), nr. 404(16 –31 August)
Dragii mei enoriași!
Mânăstirile la români. Pământul țării noastre este presărat de mânăstiri, schituri și metocuri
mânăstirești. Alături de biserici, ele formează o adevărată podoabă, o
adevărată ghirlandă de odoare sfinte închinate lui Dumnezeu. Așa a fost
dintotdeauna în istoria poporului român. Rare au fost localitățile, cât de
mici, în care să nu fie construită ,,Casă” lui Dumnezeu. În felul acesta
locuitorii s-au simțit mai aproape de Dumnezeu, mai apărați de nenorociri.
Mânăstirile și bisericile transmit prin veacuri mesajul spiritualității creștine-ortodoxe.
Foarte multe dintre mânăstiri sunt ctitorii domnești, altele ctitorii
ale marilor demnitari și boieri ai țării, iar altele ale unor obști sătești. Au
fost ridicate ca rugăciune către Dumnezeu pentru ajutor în luptă și primejdii,
ca altare ale permanenței liturgice, ca puncte strategice uneori, dar și ca
mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Au fost dotate cu
proprietăți și scutiri fiscale, dându-li-se posibilitatea prosperității. Unii
istorici au considerat că această politică a multor domni români a avut drept
scop slăbirea marilor proprietăți feudale. Deși aparțineau mânăstirilor,
bunurile materiale respective puteau fi folosite oricând, la nevoie, de domnie,
pentru soluționarea unor probleme superioare de stat. Prima mânăstire cunoscută
în documente la români a fost Vodița din Mehedinți, ctitorie a Sfântului
Nicodim de la Tismana(1374). Mânăstiri au existat însă și până atunci, dar ele
au fost distruse de popoarele migratoare. Există descoperiri arheologice, care
vorbesc despre existența unor vetre monahale încă din secolele III-IV.
După aproape două mii de ani de viață monahală, încercăm să facem o
scurtă sinteză a ceea ce au reprezentat mânăstirile în istoria poporului român.
Problema e vastă însă.
1. Mânăstirile au fost puncte strategice, adevărate cetățui înconjurate de
ziduri groase, cu creneluri, în care
s-au adăpostit corpuri de armată și de unde au opus rezistență invadatorilor;
2. Mânăstirile au fost adevărate scări de legătură între cer și pământ. În
ele s-au oficiat slujbe permanent, zi și noapte, dar mai ales Sfânta Liturghie
zilnic. Călugării nu au fost rupți de lume, ci, chiar retrași în munți și
locuri pustii, ei au fost în mijlocul lumii. S-au rugat pentru ei înșiși, dar
s-au rugat și pentru lume, pentru nevoile materiale și spirituale ale fraților
lor din mirenie, pentru apărarea țării de dușmani, de boli și calamități
naturale, pentru bunul mers al vremurilor și al oamenilor. Mânăstirile au fost
adevărate spitale duhovnicești;
3. În mânăstiri s-au înființat
primele spitale la români. Se numeau bolnițe. În aceste spitale erau tratați în
special bolnavii proveniți din rândul săracilor, care nu-și puteau permite să
meargă la medici. Aici erau îngrijiți de călugări și călugărițe cu leacuri
tradiționale, naturiste, păstrate cu sfințenie din generație în generație;
4. În mânăstiri s-au înființat primele orfelinate la români. Erau mame
sărace, altele cu mulți copii, altele tinere fete căzute în păcat, care nu
voiau sau nu puteau să-și mai crească nou-născutul. Drept urmare, se duceau
și-l puneau la poarta mânăstirii. Îl găseau acolo viețuitorii dimineața. Ce
erau să facă? Îl luau, îl creșteau, îi dădeau o educație aleasă, iar când
ajungea la vârsta majoratului își alegea calea: rămânea în mânăstire sau pleca
în lume;
5. În mânăstiri s-au înființat primele azile de bătrâni. Au fost
întotdeauna bătrâni fără urmași, bătrâni goniți de acasă de copii, oameni fără
căpătâi, care au căutat un adăpost în mânăstiri. Nu au fost alungați. Au fost
primiți la mânăstire și acolo au rămas până la sfârșitul vieții;
6. În mânăstiri s-au înființat primele tipografii. Au rămas adevărate
pietre de hotar în istoria culturii românești mânăstiri precum Govora, Bistrița
din Vâlcea, Dealul din Târgoviște, Neamț din Moldova, Antim din București și
multe-multe altele. În mânăstiri s-au tipărit sute de cărți în mii de
exemplare. Indiferent de provincia în care a funcționat tipografia, cartea s-a
răspândit în toate provinciile românești.
Ele erau scrise la început în limbile greacă sau slavonă, limbi
oficiale, apoi, începând de la Coresi din secolul al XVI-lea, în cea mai curată
limbă românească. Aceste tipărituri au contribuit la întărirea credinței
ortodoxe, la formarea, cristalizarea și unitatea limbii române în întreg
spațiul românesc locuit de români. Dacă în alte țări, precum Franța, spre
exemplu, există multe dialecte, așa încât francezii dintr-o provincie nu se
înțeleg cu cei din altă provincie decât dacă vorbesc franceza oficială, care
nu-i alta decât limba/dialectul capitalei, la noi nu se întâmplă așa ceva.
Dobrogeanul se înțelege foarte bine cu bănățeanul, olteanul cu maramureșeanul,
bihoreanul cu moldoveanul. La noi este una și aceeași limbă și la aceasta și-a
adus din plin contribuția cartea românească tipărită de-a lungul veacurilor în
mânăstirile românești. Cărțile acestea au contribuit și la unitatea de credință
creștină-ortodoxă, la apărarea de influențele prozelite, catolice, protestante
și nu numai. Dar cărțile din mânăstirile noastre au ajutat creștinii din alte
țări, aflați sub stăpânire musulmană, să-și păstreze credința și limba. Aici,
în mânăstirile noastre au fost tipărite cărți în limbile greacă, arabă, sârbă
și bulgară, ba chiar și în georgiană, știindu-se cât de necesare le erau
fraților creștini de acolo;
7. În mânăstiri au funcționat ateliere meșteșugărești, în care s-au
dezvoltat artele minore, precum prelucrarea metalelor prețioase, pietrelor
scumpe, țesătorii, croitorii etc. Din mânăstiri au ieșit obiecte de cult de
mare finețe, veșminte arhierești și preoțești, care azi sunt adevărate puncte
de referință în muzee;
8. În mânăstiri s-au dezvoltat artele, precum pictura, sculptura,
arhitectura, muzica, literatura, miniaturile și altele. Altfel spus, religia a
ajutat artele să se dezvolte, iar artele au ajutat religia să se exprime, iar
la acest dialog translatorul principal a fost mânăstirea. Mulți pictori,
sculptori, arhitecți, muzicieni de prestigiu și-au făcut ucenicia și apoi au
dat ce au avut mai frumos în lucrarea lor de creație mânăstirilor și
bisericilor. Nicolae Grigorescu este un exemplu în acest sens. Mulți scriitori
și poeți au fost apropiați ai mânăstirilor și acolo, în liniștea monastică,
și-au scris o parte din operele lor. Amintim în acest sens pe Mihai Eminescu,
George Coșbuc și alții;
9. În mânăstiri au funcționat primele școli românești. Ele erau necesare
pentru pregătirea preoților, dar apoi și-au diversificat programa și au
introdus și discipline laice, devenind adevărate centre de cultură. Școala,
devenită ,,academie” de la Mânăstirea ,,Sfântul Sava” din București este
edificatoare în acest sens. La aceste școli au predat dascăli luminați,
proveniți din rândul călugărilor, unii dintre ei fiind școliți la
Constantinopol, Athos, dar și în centre europene. Arhimandritul Eufrosin Poteca
de la Gura Motrului, spre exemplu, este primul profesor de filozofie la români,
iar cursul lui de istoria filozofiei l-am descoperit la Biblioteca Academiei
din București și l-am publicat cu mai mulți ani în urmă;
10. Mânăstirile au fost prezente în viața cetății, la necazurile și
durerile Neamului. Nu a fost război în care mânăstirile să nu-și dea obolul lor
de viață și de sânge. Am aminti în acest sens numai Războiul de
Independență(1876-1878) și Primul Război Mondial(1916-1917), de la care au fost
date publicității numeroase documente. Atunci au fost mobilizați sute de
călugări și călugărițe din mânăstirile noastre. Pe front, unii au fost folosiți
ca brancardieri pentru culegerea și transportul răniților de pe câmpul de luptă
la spitalele de campanie, alții au fost folosiți, după o sumară pregătire, drept
cadre medii(asistenți și asistente medicale) în spitalele de pe front. Mulți,
foarte mulți au murit străpunși de gloanțe, sfârtecați de obuze sau decimați de
boli contagioase. În timpul războaielor,
mânăstirile au contribuit la susținerea frontului cu bani și alimente pentru
oameni și animale;
11. Din mânăstiri s-au ridicat oameni de cultură și de artă de mare
valoare. Nu se va putea scrie istoria culturii românești fără a se aminti de
contribuția lui Macarie, Coresi, Varlaam, Antim Ivireanul, Dosoftei, Simion
Ștefan, Petru Movilă, Andrei Șaguna și mulți-mulți alții. Din mânăstiri s-au
ridicat călugări și ierarhi luminați, care au slujit pe domni ca diplomați, ca
înalți funcționari ai cancelariilor
domnești, fiind și fini cunoscători ai unor limbi străine. Din mânăstiri s-au
ridicat mari duhovnici și oameni cu vederi înaintate, care au scris cărți, în
care au adâncit învățătura teologică, au argumentat-o și au apărat-o.
S-ar
mai putea scrie multe despre mânăstirile noastre, fiindcă ele sunt prezențe vii
ale istoriei românești, jaloane ale drumului ce leagă veacurile, oamenii între
ei, dar și pe oameni cu Dumnezeu. Se cuvine să le vizităm, să ne bucurăm de
valorile lor, să ne împărtășim de darurile spirituale ce ni le oferă și mai
ales de rugăciunile ce ni le dedică cu generozitate.
*
Sfaturi părintești. Iată
câteva gânduri ziditoare de suflet ale Părintelui
Savatie Baștavoi:
,,Nevoia de a spune ceva lumii este
o nevoie profund umană, cea mai profundă și omenească nevoie. Spre deosebire de
oameni, animalele se ascund în locurile cele mai tăinuite și fac totul pentru a
nu fi găsite. Animalul descoperit este un animal mort, pe când noi simțim că
trăim doar în măsura în care ne descoperim altora. Experimentul Facebook a
demonstrat asta în chip desăvârșit. Pe de altă parte, avem ocazia să vedem ce
avem de spus lumii fiecare dintre noi. Cu cât ne descoperim mai des, cu cât
suntem mai expuși lumii și trăim cu gândul la ea, cu atât ne golim mai mult. O
poză cu pantofii noi? O poză cu noi? În fiecare zi aceiași. Tot mai pustii. Tot
mai singuri. Tot mai neinteresanți. Când noi înșine nu mai găsim mulțumire
înlăuntrul nostru, ne facem o poză că poate altcineva, oricine, va găsi că
suntem interesanți. Tristețea umanității a atins apogeul. Iar noi suntem
martori. Oare, cum de Dumnezeu ne găsește încă interesanți?
....După ce lumea s-a luptat
să-l despartă pe om de Dumnezeu, acum se luptă să-l despartă de propriul
suflet. Nimic nu are omul mai prețios decât sufletul său. Sufletul întreg, cu
toate puterile lui, cu energia lui, cu setea lui de cunoaștere, cu setea de
adevăr, cu setea de frumos. Când sufletul omului se deschide, cerurile se
prăbușesc în el, aceste ceruri trecătoare. Puterea sufletului este mai mare
decât iadul, mai mare decât orice suferință, mai mare decât boala și moartea.
Cuprindeți în sufletele voastre lumea și o preschimbați în lumină. Lumina
adevărată care tămăduiește orice rană. Numai într-un astfel de suflet se arată
Dumnezeu. Numai un astfel de suflet este viu cu adevărat și prilejuiește
fericirea necontenită.
...Oamenii au părăsit munții,
dealurile umbroase, marea și pajiștile liniștite pentru a se muta la orașe.
Aici au apă care curge la o atingere de mână, răcoare prin telecomandă, căldură
fără fum și lumină fără soare. O dată pe an ei plătesc din economiile muncite
în restul anului pentru a călca nisipul mării, iarba muntelui și pentru a trage
în piept aerul liber dinafara orașelor. Ei denumesc această ocupație vacanță.
Corpurile lor nu strălucesc de îndemânare, ei își plătesc oameni care să-i
ajute să urce pe cal, plătesc instructori care să le țină picioarele pe
schiuri, își pun căști și scuturi la genunchi și coate pentru a nu se lovi de
pietre. Oamenii nu mai pot merge fără a simți pericolul pe creste, se împiedică
în iarbă și ajung la urgență dacă se ating de o floare necunoscută. Corpurile
celor de demult erau frumoase și mlădioase, îndemânatice pentru că munceau.
Corpurile de azi sunt leneșe și cea mai mare grijă a oamenilor a ajuns propria
grăsime, încheieturile slabe și fleșcăiala timpurie a pielii. Sufletele parcă
au ieșit și ele din trupuri și bântuie prin păduri, adorm pe flori, ne cheamă
înapoi în liniștea de altădată. Omul este cea mai neînțeleasă făptură din câte
a făcut Dumnezeu pentru că își face rău singur și nu primește grija și iubirea
celui ce vrea să-l ajute.”
*
Argumentul cosmologic. O interesantă poezie am găsit pe internet
semnată de Domnul Ilie Costinescu, în
care aflăm pe bătrâna din satul românesc căutându-L pe Dumnezeu în creația Sa,
așa cum teologii și filozofii au făcut-o de-a lungul mileniilor. Aceia nu
întotdeauna L-au găsit pe Dumnezeu, dar bătrâna noastră întotdeauna. Aceia L-au
căutat pe Dumnezeu pentru a scrie cărți și studii savante, bătrâna noastră
pentru a-și mântui sufletul.
,,Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se ,,cultivase”-n bătătură
Și la prășit de păpușoi.
Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..
Mi-o amintesc în nopți de
vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..
Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!
Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!
Să fi-ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu
Stăpân?!
Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!
Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici
mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!
Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!
Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul
Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..
Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!
Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că nu suntem ai lui Hristos!
Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..
Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,
Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!
Pe cei ce pierd credința
dreaptă
Și-ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!
Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-n
jos!”
*
Mârșăvia. Toamna lui 1968. Eram la seminarul din Craiova, candidat la examenul de
admitere. Erau 120 candidați pe 14 locuri. Concurența era cumplită. Primele
examene, vizita medicală și muzica, erau eliminatorii. Treceai de astea,
mergeai la celelalte obiecte, scris și oral. Majoritatea candidaților eram
copii de țară, puțin cunoscători într-ale muzicii. Între noi era un candidat
foarte elegant și plin de el. Era fiul unui profesor de muzică de la un liceu
din Gorj. Tatăl lui era prezent acolo și amintea interlocutorilor că fusese
coleg cu profesorul de muzică de la seminar, Sanda Teofil. În ajunul zilei în care dădeam examen la
muzică, domnul profesor B. a început să ne trieze. Ne punea să luăm tonuri după
orgă, după diapazon, ne punea să cântăm și
ne aprecia pe fiecare. Oricum, după ce-ți făcea el o ,,examinare”,
rămâneai cu convingerea că n-ai ce căuta pe acolo, că ești departe de muzică.
În final, domnul B. a ales dintre candidați vreo 14-15,
care i s-au părut lui mai răsăriți, cu voce mai bună, cu ureche muzicală mai
ascuțită și a început ,,pregătirea intensivă” cu ei. Printre aceștia m-am
numărat și eu. Eram foarte bucuros de faptul că fusesem ales. Ne-a pus să
cântăm pe rând, în cor. Până seara ,,ne-a frecat” ca pe usturoi. Majoritatea
candidaților erau însoțiți de părinți, de frați, de preoți. Ni se dăduse voie
să locuim pe timpul examenului în internatul seminarului. Domnul B. a plecat cu
,,echipa” prin dormitoare. Ne punea în fiecare dormitor să cântăm, să fim
auziți. Până am trecut noi prin toate dormitoarele a venit miezul nopții. Eram
terminați. Oboseala își spunea cuvântul. Profesorul ne-a spus: ,,- Gata, mergem
acum în curte să bem apă, să ne spălăm și la culcare, că mâine vă așteaptă o zi
grea!” De acord. Mi-era sete. Am băut apă rece de la robinet cu poftă. M-am dus
la culcare, așa cum ne sfătuise profesorul.
Dimineața nu mai puteam vorbi. Eram atât de
răgușit, că abia cârâiam. Și trebuia să dau examen la muzică….! Am izbucnit în
plâns. Totul era pierdut. Un preot în vârstă m-a văzut plângând, și-a amintit
de mine că și eu cântasem seara în dormitorul lui și mi-a spus: ,,- Copile,
du-te pe la vecini și cumpără 4-5 ouă
crude. Știu că o să-ți fie greață, dar trebuie să le bei crude. Numai așa ai
șanse să-ți revină vocea!” Am alergat val-vârtej. Am bătut din poartă-n poartă,
până mi-am găsit leacul. Nu mai băusem până atunci ouă crude, dar cred că nici
limonada nu aș fi băut-o cu așa poftă ca ouăle acelea. A început examenul.
Candidații erau strigați după alfabet. Eu eram printre ultimii, așa că mi-a
venit rândul abia după ora 12. Când am intrat la examen aveam o voce cristalină,
curată, chiar mai bună decât în ziua precedentă. Am cântat troparul glasului al
III-lea și ,,Foaie verde de gutui”. Comisia m-a declarat admis. Au urmat
celelalte examene, iar la sfârșit, când s-au dat rezultatele, am constatat că
eram pe.. . primul loc. Mare e minunea lui Dumnezeu!
Au trecut anii. Era în 2008. Predam la Facultatea
de Teologie din Craiova Dreptul canonic. Când am făcut prezența, m-a surprins
un student. Îl chema…. B., ca pe profesorul de muzică. L-am reținut în pauză și
l-am întrebat mai multe despre el. Era, într-adevăr, fiul fostului meu coleg de
seminar și nepotul profesorului de muzică de care am vorbit mai sus. I-am spus
cele întâmplate la examen. L-am rugat apoi să transmită bunicului său urări de
bine și de sănătate din partea mea. Nu-i purtam pică, dar am vrut să știe,
măcar după patruzeci de ani, că cineva i-a înțeles, totuși, gândul mârșav din
seara de examen. Ca profesor de muzică el
știa că nu trebuie băute lichide reci după ce cânți, când sunt coardele
vocale încălzite. De!
*
File
de jurnal – 14 iul. 1982. ,,Ieri
am fost la Severin. L-am întâlnit pe protopop. Mi-a povestit cum a decurs
sfințirea bisericii Grecescu din Tr. Severin. A fost lume multă, a fost ceva
înălțător, care nu va fi uitat multă vreme de severineni. În legătură cu vizita
de la Bârda, mitropolitul s-ar fi pronunțat că singurul inconvenient a fost
acela că sala unde am aranjat masa a fost prea mică.
Am stat șase ore la coadă la benzină și am reușit să iau 22 litri. Am
venit acasă obosit și dezgustat.
De dimineață am fost cu tăticu la dispensar, la Malovăț. A venit un nou
medic stagiar. Abia a putut să ia tăticu un biet de trimitere pentru o
radioscopie renală. Între timp, pe mine m-a luat Victor Stănciulescu, fostul
primar, actualul secretar cu propaganda și mi-a dat monografia comunei
întocmită de un ,,colectiv”, din care fac parte și eu, și el, și două
dactilografe, alături de câțiva profesori și învățători. M-a rugat s-o corectez
și să i-o restitui. Mare parte din lucrare este sub orice critică….
Domnul primar m-a chemat în biroul său. A vrut să mă servească cu o
cafea. Am refuzat. Mi-a propus să-i aduc procesul-verbal prin care a amendat-o
pe mama fiindcă nu a ieșit la muncă,
deși era în perioadă post-operatorie, ca
să-l reducă la 100 lei. Probabil voia să-l înlocuiască cu altul. Am
refuzat propunerea și i-am spus că dacă cei de la județ unde am făcut
contestație nu-mi vor rezolva problema, în sensul de a anula acel proces-verbal,
voi face mai multe memorii la Comitetul Central, la Consiliul de Stat, la
președinție și la toate forurile pe care le voi considera competente. Mi-a
promis că va lua dânsul legătura cu cei de la județeana de partid și în câteva
zile voi primi răspunsul. Până atunci să nu scriu nicăieri altă reclamație, că
problema se va rezolva pe plan local. Vom vedea!
Învățătorul Ion Vlăduț a spus că ar fi citit undeva, că ulmii au
dispărut datorită undelor herțiene din atmosferă.
L-am dus pe tăticu la policlinică, dar n-a putut face radiografia. Îi
trebuia trimitere și de la cabinetul de urologie, iar doctorul Țepeluș nu avea
program. Altă zi pierdută, alt răgaz pentru boală!
Mulți au sărutat și mulți au fost sărutați de la Iuda încoace!
Azi a plouat toată ziua și toată noaptea, parcă s-ar fi rupt zăgazurile
cerului. A fost o secetă îndelungată, așa încât ploaia vine tocmai când era mai
multă nevoie de ea. Poate o da Dumnezeu să intre și cartelele la apă!”
*
Ajutoare și donații. În
această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Zaharia Gheorghe-Romeo din Tr.
Severin: 400 lei; Domnul Nănuți
Ion-Adelin din Șimian (MH): 200 lei;
Domnul Ionașcu Marinelu din Londra(Anglia), fiu al satului Malovăț: 200 lei; Domnul Botea Constantin din
Șimian(MH), fiu al satului Bârda: 50 lei;
Domnul Tărăbâc Gheorghe din Malovăț a achitat prima contribuție de cult: 200 lei;
Domnul Ștefu Constantin(I) din Malovăț a mai achitat 200 lei, totalizând până acum 405 lei; Domnul Cojocariu Titu din
Malovăț a mai achitat 100 lei pentru
contribuția de cult, totalizând 200 lei;
Doamna Rolea Marina a mai achitat 50
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 110 lei.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii august am donat pâine
credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 4 aug. (Bârda): 180 pâini; 6 Aug.(Malovăț): 138 pâini; 11 aug.(Malovăț): 200 pâini; 15 aug. (Bârda): 197 pâini; 18 aug. (Bârda): 189 pâini; 25
aug.(Malovăț): 184 pâini. Așadar, în
luna august s-au donat 1.088 pâini. Totodată
s-au vândut în luna august, cu prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 4 aug. (Bârda): 520 pâini; 6 aug. (Malovăț): 112
pâini; 15 aug. (Bârda): 103 pâini; 18
aug.(Bârda): 511 pâini; 25 aug.(Malovăț): 66
pâini. Așadar, în luna august s-au vândut cu prețul de achiziție de 0,70 lei buc. 1.312
pâini.
Copiilor participanți la slujbe li s-au dăruit și ciocolate.
*
Urmare îndrumării date de Preasfințitul
Episcop Nicodim, rugăm pe toți aceia care nu pot asigura cele necesare
copiilor lor pentru începerea școlii(ghiozdan, rechizite, îmbrăcăminte,
încălțăminte), să ia urgent legătura cu preotul pentru amănuntele necesare și
vom rezolva problemele. Important este ca să nu abandoneze copiii școala.
*
Plăți. În cursul lunii
august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 3.550 lei protoieriei pentru lumânări; 1.680 lei brutăriei pentru cele 2.400 pâini donate și vândute în august; 614 lei impozit; 500 lei tipografiei pentru cărți; 400 lei vopsea, diluant și capace
pentru stâlpii gardului bisericii de la Bârda; 250 lei ciocolată pentru copii; 200 lei pentru colete; 140
lei pentru timbre poștale; 50 lei internetul
și altele mai mici;
*
Publicații. În această
perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare
pastorală! – 403, în
,,Observatorul”, Toronto(Canada), 3 sept. 2019, ediție și on-line(http://
www.observatorul.com); în ,,Logos și agape”, Timișoara, 2 sept. 2019,
ediție on-line(http://www.
logossiagape.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2 sept.
2019, ediție on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Sacru și profan, în ,,Omniscop”,
Craiova, 2 sept. 2019, ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Nu suntem singuri, în ,,Omniscop,
Craiova, 2 sept., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Marele
Judecător, în ,,Omniscop, Craiova, 6 sept., ediție on-line(http://www.omniscop.ro);
Măria Ta, Țăran Român(VII), în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXI(2019), nr. 993(29 aug.), p. 11; în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7423(31 aug. – 1 sept.), p. 3; Măria Ta, Țăran Român(VIII), în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXI(2019), nr. 994(5-11 sept.), p.
11; în ,,Datina”, Tr. Severin, an.
XXIX(2019), nr. 7428(7-8 sept.), p. 3; Măria
Ta, Țăran Român!(IX), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXI(2019), nr. 995(12-18 sept.), p. 11;
*
Excursii
– pelerinaj.
Marți, 20 august, am efectuat o
excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda - Tg. Jiu – Mânăstirea Horezu
- Rm. Vâlcea - Mânăstirea Cozia - Mânăstirea Cornu - Valea Oltului – Sibiu
(orașul) – Petroșani - Mânăstirea Lainici - Tg. Jiu - Bârda. Au
participat 48 enoriași din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și
Jidoștița. A fost o excursie reușită, dar traseul de peste 650 km ne-a
determinat să fim peste tot foarte grăbiți.
∎În ziua de 29
August am organizat o excursie – pelerinaj la Mânăstirea Schitul Topolnița, cu
prilejul hramului. Parohia a pus la
dispoziție un autocar. Au participat 43 enoriași din Malovăț și Bârda.
La aceștia s-au mai adăugat câțiva, care au venit cu mijloace proprii de
transport. A slujit acolo Preasfințitul Episcop Nicodim cu mai mulți
preoți. A fost o reușită și acest pelerinaj, iar participarea propriu-zisă o
obișnuință pentru mulți.
*
Zâmbete. ☺O bătrână se cânta în
cimitir: ,,Ioane, Ioane, nenorocitule! La votare ai fost de două ori anul ăsta!
Pe acasă de ce n-ai dat? ☺Un
oarecare a murit. A fost dus pe un coridor lung. Pe ambele părți ale
coridorului era câte o ușă. Deasupra celei din dreapta scria ,,Rai”, deasupra celei din stânga scria ,,Iad”. Omul a fost întrebat de un înger care-l
însoțea: ,,În care loc vrei să mergi, în rai sau în iad?” Omul a zis: ,,Mai
întâi aș vrea să văd cum este în fiecare, apoi mă decid!” I-a deschis ușa raiului.
A văzut o grădină frumoasă, cu multă verdeață, cu flori, cu pomi încărcați de
roade, cu izvoare susurând, cu păsărele cântând. I-a plăcut omului. A fost dus
și în partea cealaltă. Acolo erau mese întinse, cântau lăutari, lumea
benchetuia și dansa. Era o veselie de nedescris. Omul a decis: ,,Aici vreau să
rămân!” ,,Dar aici e iadul!” a ținut să-i reamintească îngerul. ,,- Nu
contează, mie aici îmi place!” Acolo l-a lăsat. A petrecut și el, a mâncat, a
băut, a dansat cu femei frumoase până la sfârșitul zilei. S-a dat stingerea și
fiecare s-a dus să se culce. A doua zi era totul schimbat. Nu mai erau mese
întinse, nu mai erau lăutari, nu mai petrecea nimeni. Era un lac întins în care
ardea focul și în care se zbăteau și țipau multe suflete. ,,Ce se întâmplă? a
strigat omul. Unde sunt mesele, petrecerea de aseară, muzica….?” Un drac fioros
s-a apropiat de el și i-a zis: ,, - Bă, nărodule! Ieri a fost campanie
electorală! De azi ne apucăm de treabă, n-avem timp de pierdut!”
*
Nunți. Înmormântări. În
ziua de 22 aug. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Mănescu Nicușor din Malovăț și Doamna
Argint Alexandra din Tr. Severin, în ziua de 24 aug. pentru Domnul Popescu Nicușor-Claudiu din
Malovăț cu Domnișoara Coifan
Vișinica-Ionela din Puținei, iar în ziua de 31 aug. pentru Domnul Ionașcu Marinelu din Malovăț cu Doamna Bârlan Larisa – Maria din Valea
Boierească. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 22 aug. am oficiat slujba
înmormântării pentru Borugă Vasile(81
ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Licitații. Duminică, 15 Sept., în incinta bisericii de la
Bârda, la ora 12, va avea loc licitația terenului bisericii din Govăra
pentru anul 2020; Duminică, 22 Sept., în incinta bisericii din Malovăț,
la ora 12, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Ogașul Barbului,
Țigăreni și Ogășanu pentru anul 2020.
*
Picătura de apă. Din cauza secetei prelungite, restricția de apă se
prelungește pentru satele Bârda și Bobaița. Așadar, vom avea apă din două în
două zile, între orele 10-16.
*
Program. În cursul lunii septembrie avem următorul
program de slujbe: 1 Sept.(Bârda); 7 Sept.(Malovăț-Bârda); 8
Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 14 Sept. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 15 Sept.(Bârda); 21 Sept.(Malovăț-Bârda); 22
Sept. (Malovăț); 28 Sept.(Malovăț-Bârda);
29 Sept.(Bârda). +În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă,
la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori
pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com. Sănătate,
pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu